|   | 
        
        | Postat 15:13 pe 25.09.2011 |  |  
          
            LA NOI ACASĂ(Pluguşorul românului pribeag)
 
 Durerea morţii stăpâneşte
 În plaiul nostru strămoşesc
 Căci fiara de la Miază Noapte
 Sugrumă tot ce-i românesc.
 
 Tânjeşte vatra părăsită
 A bieţilor români pribegi
 Şi lumea fuge îngrozită
 De multele fărădelegi.
 
 Podoaba ţării azi se pierde
 Feciorii casei sunt streini,
 Azi codrul nu mai este verde,
 Iar florile sunt mărăcini.
 
 Azi pâine s-a făcut amară
 Şi apa-i neagră de venin
 Văzduhul a ajuns povară,
 Iar traiul omului … un chin.
 
 De multă vreme nu se-aude
 Sub cerul Ţării înroşit,
 Decât al sputnicilor vuiet
 Şi geamătul celui robit!
 
 Cu lacrimi astăzi se adapă
 Feciorii dulcei Românii
 Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă-
 Ca să intrăm azi noi de vii”!
 
 La Putna Ştefan nu mai poate
 Să odihnească în mormânt,
 Vazând atâta nedreptate
 Pe strămoşescul lui pământ.
 
 El strigă jalnic spre Suceava
 La Sfântul Mucenic Ioan
 Să ne ridice iarăşi slava
 Cea dărâmată de tiran.
 
 La Cozia, în Mânăstire,
 Cu groază Mircea s-a trezit
 De prea amară tânguire
 A Oltului nemulţumit.
 
 Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
 La trupul cel mucenicesc
 Şi suspinând mereu aşteaptă
 Un semn de ajutor ceresc.
 
 Mihai, din cripta cea bătrână
 Înalţă capul fioros,
 Ar vrea s-apuce spada-n mână,
 Dar … trupul îi lipseşte-n jos.
 
 El plânge astăzi, cu Neagoe
 Rugând pe Nifon cel Sfinţit
 Să scape ţara de nevoie,
 Cu darul lui nemărginit.
 
 Vasile Lupu vrea să vadă
 Din nou sobor creştin la Iaşi,
 Dar arhiereii stau sub pază
 Şi nu se pot urni doi paşi.
 
 El vrea din nou să întărească
 “Blagocestivul Adevăr”
 Căci iarăşi lumea creştinească
 Apucă “Legea” în răspăr.
 
 Nu poate astăzi să mai vadă
 Alături de lăcaşul său,
 Cum fac “organele” paradă
 Tovărăşiei celui rău.
 
 Tresar străbunii din morminte
 Când văd atâta pustiire
 Pe locurile cele sfine,
 Lăsate nouă moştenire.
 
 Pământul plămădit cu sânge
 Şi cu sudoare de martiri
 Azi se cutremură şi plânge,
 Fiind împresurat de “zbiri”.
 
 Carpaţii astăzi se-nfioară
 Şi apele se zbat în vad,
 Văzând pe scumpa noastră Ţară
 Cum se apropie de iad!
 
 Azi Sfinţii iubitori de Ţară
 Se roagă jalnic lui Hristos
 Să izbăvească de ocară
 Pe neamul nostru credincios.
 
 Iar voi, martirilor de astăzi,
 Luceferi prea luminători,
 Cu sfânta voastră îndrăzneală
 Daţi pildă celor muritori.
 
 Să ştie lumea răsfăţată
 Că viitorul fericit,
 Cu suferinţă şi cu jertfă
 Va fi mereu pecetluit.
 
 În cale către mântuire
 Povara Crucii vom purta
 Şi pân-la slava “Învierii”
 Golgota vom întâmpina!
 
 Nicodime Prea Fericite
 De ce te-ai dus dintre români
 Lăsând Biserica robită
 Şi Ţara “fără de bătrâni”?
 
 Veniamine Prea Sfinţite
 Cu Varlaam şi Dosoftei
 Păziţi “Făcliile cinstite”
 Să nu le stingă cei atei!
 
 Părinţilor cu suflet mare
 Păstorilor duhovniceşti,
 Mai arătaţi-vă o dată
 La “Scaunele vlădiceşti”!
 
 Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt
 LA NOI ACASĂ(Pluguşorul românului pribeag)
 
 Durerea morţii stăpâneşte
 În plaiul nostru strămoşesc
 Căci fiara de la Miază Noapte
 Sugrumă tot ce-i românesc.
 
 Tânjeşte vatra părăsită
 A bieţilor români pribegi
 Şi lumea fuge îngrozită
 De multele fărădelegi.
 
 Podoaba ţării azi se pierde
 Feciorii casei sunt streini,
 Azi codrul nu mai este verde,
 Iar florile sunt mărăcini.
 
 Azi pâine s-a făcut amară
 Şi apa-i neagră de venin
 Văzduhul a ajuns povară,
 Iar traiul omului … un chin.
 
 De multă vreme nu se-aude
 Sub cerul Ţării înroşit,
 Decât al sputnicilor vuiet
 Şi geamătul celui robit!
 
 Cu lacrimi astăzi se adapă
 Feciorii dulcei Românii
 Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă-
 Ca să intrăm azi noi de vii”!
 
 La Putna Ştefan nu mai poate
 Să odihnească în mormânt,
 Vazând atâta nedreptate
 Pe strămoşescul lui pământ.
 
 El strigă jalnic spre Suceava
 La Sfântul Mucenic Ioan
 Să ne ridice iarăşi slava
 Cea dărâmată de tiran.
 
 La Cozia, în Mânăstire,
 Cu groază Mircea s-a trezit
 De prea amară tânguire
 A Oltului nemulţumit.
 
 Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
 La trupul cel mucenicesc
 Şi suspinând mereu aşteaptă
 Un semn de ajutor ceresc.
 
 Mihai, din cripta cea bătrână
 Înalţă capul fioros,
 Ar vrea s-apuce spada-n mână,
 Dar … trupul îi lipseşte-n jos.
 
 El plânge astăzi, cu Neagoe
 Rugând pe Nifon cel Sfinţit
 Să scape ţara de nevoie,
 Cu darul lui nemărginit.
 
 Vasile Lupu vrea să vadă
 Din nou sobor creştin la Iaşi,
 Dar arhiereii stau sub pază
 Şi nu se pot urni doi paşi.
 
 El vrea din nou să întărească
 “Blagocestivul Adevăr”
 Căci iarăşi lumea creştinească
 Apucă “Legea” în răspăr.
 
 Nu poate astăzi să mai vadă
 Alături de lăcaşul său,
 Cum fac “organele” paradă
 Tovărăşiei celui rău.
 
 Tresar străbunii din morminte
 Când văd atâta pustiire
 Pe locurile cele sfine,
 Lăsate nouă moştenire.
 
 Pământul plămădit cu sânge
 Şi cu sudoare de martiri
 Azi se cutremură şi plânge,
 Fiind împresurat de “zbiri”.
 
 Carpaţii astăzi se-nfioară
 Şi apele se zbat în vad,
 Văzând pe scumpa noastră Ţară
 Cum se apropie de iad!
 
 Azi Sfinţii iubitori de Ţară
 Se roagă jalnic lui Hristos
 Să izbăvească de ocară
 Pe neamul nostru credincios.
 
 Iar voi, martirilor de astăzi,
 Luceferi prea luminători,
 Cu sfânta voastră îndrăzneală
 Daţi pildă celor muritori.
 
 Să ştie lumea răsfăţată
 Că viitorul fericit,
 Cu suferinţă şi cu jertfă
 Va fi mereu pecetluit.
 
 În cale către mântuire
 Povara Crucii vom purta
 Şi pân-la slava “Învierii”
 Golgota vom întâmpina!
 
 Nicodime Prea Fericite
 De ce te-ai dus dintre români
 Lăsând Biserica robită
 Şi Ţara “fără de bătrâni”?
 
 Veniamine Prea Sfinţite
 Cu Varlaam şi Dosoftei
 Păziţi “Făcliile cinstite”
 Să nu le stingă cei atei!
 
 Părinţilor cu suflet mare
 Păstorilor duhovniceşti,
 Mai arătaţi-vă o dată
 La “Scaunele vlădiceşti”!
 
 Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt
 |