|
Postat 21:00 pe 29.07.2011
|
|
Cele sapte pacate Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
Cele şapte răni de moarte Care m-au vânat mereu Şi slăbănogit-au foarte Sufletul smerit al meu!
I. Mândria
Dacă mai doreşti acuma Suflete să ne mândrim, Vino de pogoară numa Până jos la ţintirim!
Ca să vezi mai bine-acolo Pentru cine te mândreşti, Care este slava lumii Şi a vieţii pământeşti!
Iată, hârca asta slută Este a unui boier, Care petrecea cu slavă Ca un mândru Lucifer.
Mai încolo este alta, A unui om cerşetor, Care şi-a târât viaţa Umilit şi răbdător.
Care dintre ei acuma Îl găseşti mai fericit? Răsfăţatul cel prea mândru Ori săracul umilit?
Iată colo proestosul, Ce era ca un butoi Şi-i gonea pe bieţii pustnici Defăimându-i ca pe boi.
Mai la vale iată capul Unui biet nevoitor, Care sta ascuns prin peşteri Gol, tăcut şi postitor.
Ce cunoşti acum din slava Celor graşi de la Vasan, Iată numai ce rămâne De la bietul pământean!
II. Zavistia
De zavistie urâtă Dacă vezi că eşti luptat, Află că această boală Este greu de vindecat.
Toate celelalte patimi Sunt din fire omeneşti Şi lucrându-le îţi pare Că din ele te-ndulceşti.
La zavistie din contra, Simţi că eşti ca otrăvit, Căci la inimă te roade Viermele neadormit.
Deci, pe gânduri tu adesea Spovedeşte-le curat Şi te roagă pentru care Urâciunea te-a luptat.
A zavistiei meteahnă Este lucru diavolesc, Care nu te lasă-n pace, Când vezi alţii că sporesc.
Nu lăsa ca să mocnească Răul nemărturisit, Nu cumva să putrezească Binele agonisit.
III. Iubirea de Argint
Când te prinde în capcană Lăcomia de arginţi S-o vădeşti ca pe o rană La duhovniceşti Părinţi.
Căci fiind năravul tainic, Este greu de priceput Şi pe mulţi din cei cu râvnă Lăcomia i-a pierdut.
Rădăcina răutăţii La păgâni şi la evrei; Ai pe Iuda doar ca pildă Şi începător al ei.
IV. Desfrâul
La dulceaţa desfrânării Dacă eşti obişnuit, Vino tainic, ticăloase, Pân-la Poarta lui David.
Să-ţi închipui tu acolo Cum la ziua cea de-apoi, Scaun greu de judecată Se va pune pentru noi.
Cum vei suferi mânia Dreptului Judecător? Cum vei trece peste râul Cel cu focul arzător?
Cum vei suferi osânda Care se va hotărâ? Cum vei suferi pe demoni Când la munci te vor târâ?
V. Lăcomia pântecelui
Dacă ai din nesimţire Pântece nesăţios, Vino până la Golgota Lângă Crucea lui Hristos!
Iată, suflete, priveşte Stânca cum s-a despicat La vederea răstignirii Pentru cel necumpătat!
Deci, în taină mergi adesea La Golgota cugetând, Ca să capeţi înfrânare Umilindu-te în gând.
VI. Trândăvia
Iară duhul trândăviei Dacă vezi că te-a cuprins, Cugetă la ceasul morţii Şi la focul cel nestins.
VII. Mânia
Suflete, de ai mânie, Dacă lesne te iuţeşti, De a treia fericire, Ticăloase, te lipseşti!
Nu vei moşteni pământul Fericiţilor de sus! Celor blânzi le este partea După cum Domnul a spus!
- Vino, fire mânioasă Ca să vezi pe Mielul blând Cum Se junghie pe Cruce, Toate pentru noi răbdând.
Deci, primeşte cu blândeţe De la oameni câte vin, Ca să moşteneşti pământul Celor blânzi, în veci, AMIN.
Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
Cele sapte pacate Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
Cele şapte răni de moarte Care m-au vânat mereu Şi slăbănogit-au foarte Sufletul smerit al meu!
I. Mândria
Dacă mai doreşti acuma Suflete să ne mândrim, Vino de pogoară numa Până jos la ţintirim!
Ca să vezi mai bine-acolo Pentru cine te mândreşti, Care este slava lumii Şi a vieţii pământeşti!
Iată, hârca asta slută Este a unui boier, Care petrecea cu slavă Ca un mândru Lucifer.
Mai încolo este alta, A unui om cerşetor, Care şi-a târât viaţa Umilit şi răbdător.
Care dintre ei acuma Îl găseşti mai fericit? Răsfăţatul cel prea mândru Ori săracul umilit?
Iată colo proestosul, Ce era ca un butoi Şi-i gonea pe bieţii pustnici Defăimându-i ca pe boi.
Mai la vale iată capul Unui biet nevoitor, Care sta ascuns prin peşteri Gol, tăcut şi postitor.
Ce cunoşti acum din slava Celor graşi de la Vasan, Iată numai ce rămâne De la bietul pământean!
II. Zavistia
De zavistie urâtă Dacă vezi că eşti luptat, Află că această boală Este greu de vindecat.
Toate celelalte patimi Sunt din fire omeneşti Şi lucrându-le îţi pare Că din ele te-ndulceşti.
La zavistie din contra, Simţi că eşti ca otrăvit, Căci la inimă te roade Viermele neadormit.
Deci, pe gânduri tu adesea Spovedeşte-le curat Şi te roagă pentru care Urâciunea te-a luptat.
A zavistiei meteahnă Este lucru diavolesc, Care nu te lasă-n pace, Când vezi alţii că sporesc.
Nu lăsa ca să mocnească Răul nemărturisit, Nu cumva să putrezească Binele agonisit.
III. Iubirea de Argint
Când te prinde în capcană Lăcomia de arginţi S-o vădeşti ca pe o rană La duhovniceşti Părinţi.
Căci fiind năravul tainic, Este greu de priceput Şi pe mulţi din cei cu râvnă Lăcomia i-a pierdut.
Rădăcina răutăţii La păgâni şi la evrei; Ai pe Iuda doar ca pildă Şi începător al ei.
IV. Desfrâul
La dulceaţa desfrânării Dacă eşti obişnuit, Vino tainic, ticăloase, Pân-la Poarta lui David.
Să-ţi închipui tu acolo Cum la ziua cea de-apoi, Scaun greu de judecată Se va pune pentru noi.
Cum vei suferi mânia Dreptului Judecător? Cum vei trece peste râul Cel cu focul arzător?
Cum vei suferi osânda Care se va hotărâ? Cum vei suferi pe demoni Când la munci te vor târâ?
V. Lăcomia pântecelui
Dacă ai din nesimţire Pântece nesăţios, Vino până la Golgota Lângă Crucea lui Hristos!
Iată, suflete, priveşte Stânca cum s-a despicat La vederea răstignirii Pentru cel necumpătat!
Deci, în taină mergi adesea La Golgota cugetând, Ca să capeţi înfrânare Umilindu-te în gând.
VI. Trândăvia
Iară duhul trândăviei Dacă vezi că te-a cuprins, Cugetă la ceasul morţii Şi la focul cel nestins.
VII. Mânia
Suflete, de ai mânie, Dacă lesne te iuţeşti, De a treia fericire, Ticăloase, te lipseşti!
Nu vei moşteni pământul Fericiţilor de sus! Celor blânzi le este partea După cum Domnul a spus!
- Vino, fire mânioasă Ca să vezi pe Mielul blând Cum Se junghie pe Cruce, Toate pentru noi răbdând.
Deci, primeşte cu blândeţe De la oameni câte vin, Ca să moşteneşti pământul Celor blânzi, în veci, AMIN.
Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
|