|   | 
        
        | Postat 18:30 pe  3.05.2012 |  |  
          
            SINGURA MÂNGÂIERE ROMÂNEASCĂ
 Mă uit adesori în zare,
 Din munte sus, de la Spital
 Şi văd lucind un colţ de mare
 Şi nişte arbori mai la deal.
 La vale unde albăstreşte
 Se scurge apa din Iordan,
 Iar unde lunca se zăreşte
 Îi Schitul Sfântului Ioan.
 Gândirea mea acolo zboară
 Ca la un tainic ostrov sfânt,
 Că mult doream odinioară
 Să-mi fie locul de mormânt.
 Dar toate-s moarte pentru mine
 Şi arborii acum uscaţi
 Căci nu mai are astăzi cine
 Să facă pace între fraţi!
 O, leagăn Sfânt de mângâiere
 A sufletului meu pribeag!
 Privind, mai uit a mea durere,
 Că tare ne erai tu drag!
 Ascuns în mijlocul pustiei
 Pe malul sfântului Iordan,
 Acest lăcaş al României
 Ne-a fost la toţi ca un liman.
 Iar noi streini în desbinare,
 - Ca oile fără cioban -
 Mai dobândeam o alinare
 La Schitul Sfântului Ioan.
 În limba noastră românească
 Puteam aici a ne ruga
 Şi-o fărmătură sărăciască
 Frăţeşte o puteam mânca.
 Acei bolnavi, fără mijloace
 (Aiurea neavând răgaz)
 Se pogorau cu drag încoace
 Uitând săracii de necaz!
 Iar câţi aveau, din întâmplare,
 Vreo duşmănie între ei,
 La gura sobei ori la soare
 Se împăcau fără să vrei!
 Căci lunca verde, cu Iordanul,
 Pe toţi ne-mbrăţişa cu drag,
 Îndepărtându-ne aleanul
 Din sufletul nostru pribeag.
 Pe prispa cea de lut, în soare
 La baie ori la pescuit
 Aveam nădejdea încă tare
 Că ţara noastră n-a murit.
 Dar azi când biata Sihăstrie
 S-a pustiit ca Madiam,
 O jalnică melancolie
 Ne-a stins nădejdea ce-o aveam!
 Azi unde-i rostul rugăciunii
 În limba ta, lăcaş cinstit?
 Că … iată boldul urâciunii
 Pe fiii tăi i-a răsleţit!
 În sălcii şi-au ascuns organul
 Feciorii tăi înstrăinaţi
 Şi plâng robia cea amară
 A “Maicii lor de la Carpaţi!”
 Comoară sfântă ne-nţeleasă
 Şi raiule duhovnicesc
 Tu ţii ascunse multe taine …
 De-a sufletului Românesc.
 Tu eşti Fecioara cea mezină
 A Maicii noastre sufleteşti
 Şi azi cu dânsa dimpreună
 Îţi este dat să pătimeşti.
 Cununa ta de altădată
 Acum în spini s-a prefăcut,
 Iar fiii cei din altă ceată
 Năframa morţii ţi-au ţesut!
 SINGURA MÂNGÂIERE ROMÂNEASCĂ
 Mă uit adesori în zare,
 Din munte sus, de la Spital
 Şi văd lucind un colţ de mare
 Şi nişte arbori mai la deal.
 La vale unde albăstreşte
 Se scurge apa din Iordan,
 Iar unde lunca se zăreşte
 Îi Schitul Sfântului Ioan.
 Gândirea mea acolo zboară
 Ca la un tainic ostrov sfânt,
 Că mult doream odinioară
 Să-mi fie locul de mormânt.
 Dar toate-s moarte pentru mine
 Şi arborii acum uscaţi
 Căci nu mai are astăzi cine
 Să facă pace între fraţi!
 O, leagăn Sfânt de mângâiere
 A sufletului meu pribeag!
 Privind, mai uit a mea durere,
 Că tare ne erai tu drag!
 Ascuns în mijlocul pustiei
 Pe malul sfântului Iordan,
 Acest lăcaş al României
 Ne-a fost la toţi ca un liman.
 Iar noi streini în desbinare,
 - Ca oile fără cioban -
 Mai dobândeam o alinare
 La Schitul Sfântului Ioan.
 În limba noastră românească
 Puteam aici a ne ruga
 Şi-o fărmătură sărăciască
 Frăţeşte o puteam mânca.
 Acei bolnavi, fără mijloace
 (Aiurea neavând răgaz)
 Se pogorau cu drag încoace
 Uitând săracii de necaz!
 Iar câţi aveau, din întâmplare,
 Vreo duşmănie între ei,
 La gura sobei ori la soare
 Se împăcau fără să vrei!
 Căci lunca verde, cu Iordanul,
 Pe toţi ne-mbrăţişa cu drag,
 Îndepărtându-ne aleanul
 Din sufletul nostru pribeag.
 Pe prispa cea de lut, în soare
 La baie ori la pescuit
 Aveam nădejdea încă tare
 Că ţara noastră n-a murit.
 Dar azi când biata Sihăstrie
 S-a pustiit ca Madiam,
 O jalnică melancolie
 Ne-a stins nădejdea ce-o aveam!
 Azi unde-i rostul rugăciunii
 În limba ta, lăcaş cinstit?
 Că … iată boldul urâciunii
 Pe fiii tăi i-a răsleţit!
 În sălcii şi-au ascuns organul
 Feciorii tăi înstrăinaţi
 Şi plâng robia cea amară
 A “Maicii lor de la Carpaţi!”
 Comoară sfântă ne-nţeleasă
 Şi raiule duhovnicesc
 Tu ţii ascunse multe taine …
 De-a sufletului Românesc.
 Tu eşti Fecioara cea mezină
 A Maicii noastre sufleteşti
 Şi azi cu dânsa dimpreună
 Îţi este dat să pătimeşti.
 Cununa ta de altădată
 Acum în spini s-a prefăcut,
 Iar fiii cei din altă ceată
 Năframa morţii ţi-au ţesut!
 |