autor replica: Pr Argatu V Ioan
data: 2010

Părintele Ilarion era împotriva a oricărei practici oculte, a inovaţiilor în cult, a adausurilor de rugăciuni pe lângă cele din Molitfelnic, a slujbelor scurtate şi când auzea de vreun caz se mâhnea şi se întrista în ziua aceea. Pentru că era văzător cu duhul, dar fără să facă caz de acest lucru sau să se mândrească, unii l-au considerat ghicitor, acuzându-l că deschide cartea, că ar ghici în Evanghelia ce este deschisă de bolnav la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Pentru că zilnic postea, nu mânca decât marţea odată, joia odată, odată duminica şi zilnic citea rugăciuni credincioşilor pentru tot felul de trebuinţe şi chiar Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare mai ales pentru cei îndrăciţi şi alunga duhurile necurate, unii îl considerau vrăjitor. Toate aceste acuzaţii erau fabricate de cei ce-l invidiau şi-l persecutau pe părintele. Erau puşi în mănăstirea Antim, Căldăruşani şi Cernica călugări, oamenii ai securităţii, ca să-l denigreze pe părintele pentru că venea foarte multă lume. Părintele răbda cu blândeţe toate. Revoltându-mă de această nedreptate, îi zic părintelui:
-Părinte, auziţi câte scot despre dumneavoastră că, sunteţi vrajitor, ba sunteţi ghicitor, nu ziceţi nimic? De ce nu-i daţi în judecată sau să-i spuneţi patriarhului?
-O să-i judece Dumnezeu! „Oare este sluga mai mare decât stăpânul său”. Dacă pe Mântuitorul l-au acuzat că ”scoate diavoli cu ajutorul diavolului” de mine ce să mai zic, un păcătos, un fir de nisip. Diavolii pe care-i alung din oameni cum să se răzbune şi să mă necăjească, decât aşa, prin defăimare, prin acuzaţii, prin ameninţări, prin a-i pune pe cei mai mari să mă urască, toate din invidiei. Cum vrei să mă mântuiesc? Aşa! Eu ştiu că sunt curat înaintea lui Dumnezeu şi că nu sunt vinovat cu nimic din ceea ce mă acuză unii, asta contează. În rest îmi găsesc mângâierea în post, în rugăciune şi în a ajuta lumea asta plină de necazuri şi greutăţi. Au trimis pe mulţi să mă spioneze să vadă dacă mă pot prinde cu ceva. La mine este uşa deschisă, camera plină de lume, în faţa lumii discut şi toţi aud ce spun, fac rugăciunile şi dau sfaturile de faţă cu toată lumea. Omul îşi spune necazul în public, îl aud toţi din cameră, îi dau sfatul în auzul tuturor, pe faţă, nimic ascuns. Zilnic sunt ascultat de securitate, urmărit din aproape. Dacă aş fi fost aşa după cum spun unii, eram de mult scos din preoţie şi din mănăstire, aveau motive şi aveau dovezi.
După aceasta părintele ne mai spune:
Într-o zi un călugăr care se făcea că mătură cu măturoiu în parcarea din faţa mănăstirii, o trimite pe o doamnă să mă întrebe:
-Părinte, m-a trimis călugărul din parcare să vă întreb dacă deschideţi cartea şi să merg să-i spun ce aţi zis dumneavoastră.
-Spune-i aşa: Părintele Argatu a zis, că obligatoriu trebuie să deschidă cartea pentru că nu poate citi din ea cu cartea închisă, nu ştie toate rugăciunile pe din afară. Şi el când vrea să citească o carte, mai întâi trebuie s-o deschidă. Aşa să-i spui! Aşa i-a spus femeia şi s-a mâniat călugărul pe ea făcând-o „proastă” că nu a fost mai discretă sau mai vicleană în a-mi pune întrebarea. Eu nu trebuia să aflu că el a pus-o să mă întrebe, să mă ispitească, le este mare necaz că nu ştiu ei de unde spun eu atâtea oamenilor. Prin multe am trecut în viaţa aceasta, am fost acuzat de multe, toate minciuni. Trebuia să fiu închis şi executat, acuzat ca cel mai mare duşman al poporului, acuzat de uneltire împotriva orânduirii, am fost condamnat la moarte în lipsă. Am stat 16 ani ascuns, m-a păzit Dumnezeu şi nu m-a găsit securitatea. S-a pus premiu pe capul meu pentru cel ce mă găseşte 300.000 lei. La Mănăstirea Antim am fost otrăvit de 3 ori de fraţii preoţi, invidiat, calomiat, şi credincioşii erau batjocoriţi de ce mă caută pe mine, am fost mutat la Mănăstirea Căldăruşani pentru a fi izolat. Apoi m-au mutat aici la Cernica ca să fiu în ochii lor şi să fiu mai uşor de urmărit. Aici la Mănăstirea Cernica am fost otrăvit de 2 ori, au vrut să mă aruce în lac, stareţul mi-a luat salarul, nu am salar, nu semnez state de plată. Când a fost întrebat stareţul de ce mi-a luat salarul, a spus: „Lui popa Argatu nu-i trebuie salar, are bani de-i învârte cu lopata” Săptămânal, stareţul trimetea pe cineva să-i dau toţi banii pe care mi-au adus credincioşi ca să mă rog pentru ei, m-a obligat să plătesc renovarea întregii mănăstiri, ca apoi să se laude stareţul că el a finanţat lucrările de renovare şi multe altele ca să aibă merite şi să fie promovat episcop. Aşa că pentru mine nu-i nici-o noutate dacă din răutate sau invidia unor preoţi mă acuză pe nedrept. Eu ştiu că Dumnezeu este Drept şi ne va judeca cu dreptate pe toţi.
(Pr. Ioan V Argatu "Raspunsuri duhovnicesti la intrebarile credinciosilor..." editia a3a, 2010)