Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 12:58 pe 3.01.2010
„Tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc”

IÎ.P.S. Calinic Argatu,

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

Înainte de a scrie câteva gânduri despre Neagoe Vodă Basarab, domnul Ţării Româneşti, în vederea canonizării sau a trecerii în rândul Tuturor Sfinţilor, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am parcurs cu atenţie o seamă de lucrări zidite pe izvoarele din vremea sa, precum şi contribuţiile istoricilor, mai vechi şi mai noi, şi chiar din osteneala tălmăcitorilor din secolul XX, şi cei mai proaspeţi din pragul mileniului III.

Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”.

Atunci când am publicat volumul Sfântul Voievod Ştefan cel Mare între cer şi genune, în anul 2004, cu prilejul proclamării canonizării ce a avut loc la Mănăstirea Putna, am întâlnit similitudini cu domnia ambiţioasă a domnitorului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, în al cărui Sfat Domnesc era şi tânărul Neagoe din marea familie a Craioveştilor. Răspundea în Cancelaria domnitorului de legăturile cu lumea externă, deşi era cu ceva trecut de 20 de ani, având pregătirea culturală şi duhovnicească necesară în marea şcoală a timpului, Mănăstirea Bistriţa Vâlcii, ştiind graiurile ţărilor vecine, conducând soliile prin ţările din Occident şi Orient, şi cunoscând pe marii gânditori de atunci şi scrierile lor.

În Bănia Craiovei şi în şcoala de la Mănăstirea Bistriţa, unde boierii Craioveşti, unii înrudiţi prin căsătorie cu domniţe de la curtea despoţilor sârbi, Neagoe avea să înveţe nu doar slavona, dar şi limba sârbă, cu mult mai înainte de 1504, când despotul sârb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai târziu, este nevoit să se refugieze cu nepoata sa Miliţa, fiica fratelui său, despotul Iovan Brancovici. Tânărul Neagoe se va căsători în acelaşi an. Tot aici, la chinovia ctitorită de Barbu Craiovescu, marele ban, care se călugăreşte în 1520, luându-şi numele de Pahomie, avea să se adăpostească o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, după ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Târgovişte.

„Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale”

Neagoe îl ocroteşte, peste voia domnitorului, devenindu-i ucenic. Aşa aflăm de la Gavriil Protul, cronicarul şi conducătorul Muntelui Athos, scriind în Viaţa Sfântului Nifon, că Neagoe l-a avut profesor şi duhovnic pe Sfântul Nifon: „Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale”.

Întâlnirea fericită cu învăţatul patriarh ecumenic îi va aduce tânărului Neagoe un folos nebănuit. După cum s-a văzut mai târziu, bogăţia învăţăturilor de înaltă tărie duhovnicească, precum şi cunoaşterea limbilor de circulaţie europeană din vremea aceea, avea să ducă la alcătuirea operei sale de erudit Învăţăturile către fiul său Teodosie.

Norocosul Neagoe Basarab a avut un prilej tot aşa de fericit, că la Târgovişte a participat, negreşit, la zidirea bisericii Mănăstirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, într-un stil fără precedent în Ţara Românească. Neterminată din pricina morţii lui Radu cel Mare, în anul 1508, biserica va fi isprăvită de marele domnitor Neagoe. Mai târziu, dar, ca şi încununare pentru instruirea viitorului domn al Ţării Româneşti, Neagoe participă la tipărirea primului Liturghier în limba slavonă, în anul 1508, a Octoihului, în 1510, şi a Tetraevanghelului, în 1512, pregătite cu migală şi erudiţie de învăţatul Macarie, la Mănăstirea Bistriţa şi Mănăstirea Dealu, unde s-au şi tipărit.

Trece dincolo de orice îndoială, că tânărul Neagoe, cu inteligenţa sa sclipitoare, plin de credinţă în Dumnezeu şi adâncă evlavie, a fost nu numai învăţăcelul ilustrului savant şi istoric, ci chiar şi ajutorul erudit la tipărirea primelor cărţi de slujbă pe teritoriul Ţării Româneşti.

Cât de odihnitoare vor fi fost clipele când Macarie, împodobit de bogăţie cărturărească şi duhovnicească, dimpreună cu Neagoe şi alţi învăţaţi din obştea bistriţeană, orânduiau spre tipar celebrele manuscrise, capodopere ale culturii şi evlaviei româneşti!

Iată că se împlineşte anul acesta o jumătate de mileniu, cinci veacuri de la prima apariţie tipărită a Liturghierului! Cred nestrămutat că gândul de a se pregăti documentele pentru canonizarea domnitorului Neagoe Vodă Basarab, tocmai la împlinirea acestui soroc, în 2008, se poate considera chiar o minune a Sfântului Neagoe Basarab, care ne veghează şi ajută din preajma Sfintei Treimi.

Am putea înţelege mai cu înlesnire cum au stat lucrurile. Neagoe Basarab, din tinereţile sale, înainte de a ajunge domn al Ţării Româneşti, a crescut în grija învăţatului Macarie de la Bistriţa, a învăţat limbi străine, a înjugat la osteneala cărturărească şi duhovnicească a tipăririi celor trei cărţi de bază din rânduiala slujbelor bisericeşti şi a crescut odată cu zidirea Mănăstirii Dealu! Fericite vremi de sfinţenie, cărturărie şi ctitorie!

Neagoe Vodă Basarab - Principe isihast

Cum ne vom mai mira că atunci când a fost chemat la domnia Ţării Româneşti a şi început zidirea Mănăstirii Argeşului, între anii 1512-1517, şi isprăvirea de zidit şi a Mănăstirii Dealu?

Cum nu vom înţelege că osteneala sfântă pentru scoaterea la lumină a sfintelor cărţi de slujbă, ajutând pe Macarie, l-a dus pe evlaviosul Neagoe Basarab la gândul de a scrie şi tipări o carte magistrală şi unică de învăţătură, pe care a adresat-o fiului său Teodosie? Nimic nu este întâmplător!

Neagoe Vodă Basarab a crescut din rădăcină domnească, hrănită cu învăţătura cea mai înaltă şi cuprinzătoare, în duhul isihast athonit, de la sfârşitul secolului XV şi începutul secolului XVI. Acest secol a debutat, ca roua Duhului Sfânt, prin Neagoe Basarab. El împlinea protejând şi ajutând creştinătatea dreptmăritoare, care gemea sub tirania agarenilor cotropitori, precum ne arată cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?… Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele său şi ploaia şi pe cei buni şi pe cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”.

Dacă vom îndrepta o privire asupra documentelor care ne arată bogăţia daniilor primite de mănăstirile de la Muntele Athos, rămânem uimiţi. Pe lângă renovări, daruri de obiecte de cult şi zidiri, se adaugă danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumuş, 10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200 taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavră etc.

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni