Dumnezeu privind la cubul din gratii vede ființe. noi suntem ființele.

depășirea principiilor prin mandală-pastel.

toate chipurile fetelor se vor duce și în o zeiță ce își schimbă chipul ce este în legătură cu satan, îl include.
la sfârșit satan va fi una cu Tatăl.

oamenii satan, prin afirmații adevărat de mincinoase vor fi ...?

satan este neputincios la aglomerație sentimentală. în aglomerație va fi judecata fiecăruia. un cântec al lui satan v-a schimba totul în bine.

în lumina liturghiei să ajungem și să stăm și să ne simțim cei de pe Pământ și cei din ceruri, ca pe frunzele unei plante.

Și regele Lear spunea că îngerii cântă în cor tare!

Focul a născut chipul lupului.
Cam între a vrea și a nu vrea fapta-mi, o negație imaginată.
Am văzut, unde nu vroiam să cred, cum satan era lupul ce își luase deja chipul meu și spunea
- Am păcătuit, am păcătuit...
Dar pentru eul O ce-l credeam, am văzut că diavolul de ar asculta și-ar da piatra din frunte jos și ar admira-o.
Pe VREAU îl văzusesm ca o pisică umflată-balon.
Am văzut că diavolul vrând să pronunțe ar spune ca un câcâit
- Ccc....ca.
Fac o altă faptă și înțeleg un zeu mexican venerat.
Pentru toate văd cum Iisus își pune coroana de aur pe cap.
Pentru toate mintea mea era ca o planetă de gaz. Deasupra se înălța soarele ca singurul principiu pentru care sunt toate.
O văd pe colega Felicia. Înțeleg că toți suntem la fel. Înțeleg că și satan și diavolul sunt la fel ca noi oamenii.
Parcă văd chipul Lui Iisus pe prosopul Veronicăi.
Văd cea mai frumoasă binecuvântare, binecuvântarea Lui Iisus. În mentalul meu se vedea o flacără din degetul Lui...
Apoi o văd pe zeița egipteană Hator, zeița iubirii și frumuseții.
Din ... înțeleg că toate se leagă în o continuare.
O reînțeleg pe zeița egipteană ca o Astartee. Urechea stângă o mișc, mă văd ca un faun. Văd pădurea lui de poveste.
Înțeleg că satan are vorba din credințe.
Prind o vorbă a existenței
- Spun.

lumea este ca un ou fără coajă...
vorba între Tatăl și Fiul mențin coaja oului.

totul se colapseaza, oamenii vor intra în o lume de pastel.

Poveste în desăvârșire

Biserica sau sfera celuilalt ca câh.

Secțiunea proză

Despre Iisus, cel din câteva icoane

Iubiți frați și iubite surori, pe 8 septembrie, de ziua nașterii Sfintei Maria, este un frumos obicei de acum doi ani, al doamnei învățătoare Georgeta Mocanu, de a crea un mic moment, după sfânta liturghie, prezentându-l lumii pe Iisus cu Maria, după pictura din unele icoane.
Anul acesta am ascultat o prezentare, citită nouă de micuța Daria, eleva din clasa a 4-a. Aceasta de mai jos este compunerea doamnei învățătoare din poezii față de următoarele icoane creștine: Platyttera, Prodromița, Maria de la Lainici, Odigitria, Maria a lui Arsenie Boca, Maria icoanelor transilvănene de secol XVIII, Maria icoanei cu 7 săbii, Maria mângâietoarea, Maria de Guadelupa -

“Cu privirea ei, văzându-L, Maica îngână. Și e un munte de iubire, pentru Iisus, cel ce numai îi suge pieptu-i.
Maica este deschisă spre vorbă, căci Îl știa pe Iisus împărat.
Și I-a fost castel de oaste și cuib blândeții lui. Și l-a chemat din văi, din joacă și L-a ținut și mângâiat, să știe de chemarea de deasupra soarelui, să fie bun în orice a vieții înserare, când va fi la pas, pe cale.
Prin sarcina Sfintei Maice toate fuse împăcate. Maria și Iisus avuse acolo, în peșteră, prima lor odihnă ÎN CARE.
Maica sfântă a ținut în brațe un copil minune, ce ne aduce vremuri bune, să le trăim ca-n calde primăveri.
Vorba Mariei a însorit pe Iisus.
Iisus și Maria sunt cei ce ne primesc la ei, cu bucuria ochilor din a raiului văi.
La toți cei ce ți-au trecut Iisuse, poarta, s-a uitat Maica, luminată încă de steaua nașterii Tale, a cerului albastru dinaintea acelei înserări.
Mâinile Maicii L-au ținut și în icoane încă Îl țin ca numai la Iisus să ne închinăm.
O, cât de mult a avut mâna sărutată Iisus și a mâncat pâinea coaptă, de la Sfânta Maria!
Fiul a primit șoaptele Mariei! Maria I-a fost lună pentru nopțile Lui, balsam de la primul la ultimul Lui gând și toată tinerețea.
Maria și-a împlinit privirea de Dumnezeu și a mângâiat cu bucuria pe Fiul.
Ca sâmbure al vieții, Maria a purtat coroană pentru un singur print, Iisus.
Lui Iisus Îi plăcuse când era ținut în brațe, ca în icoana Prodromița!
Maria era cu îmbrățișare mare, în ochi cu candoare, Iisus i-a fost ca un soare.
Vocea Mariei saltă copilul la cer.
Din sânge și hățuri de iubire este împărăteasă peste a Domnului zidire.
Maria este stea Celui care nu e singur, este bucuria Lui ce pogoară muntele spre El, este dragostea Lui senină, ce îl pupă pe creștet.
Sudoarea Lui o înaripează.
Buzele Mariei vorbesc de nemărginire. Iisus cu Maria sunt mereu nedespărțiți. Ca o porumbiță ea Îl privește.
Mereu, din privire, din mirare, se saltă o întrebare, ce se unește cu barba Mariei și îi dă Fiului ei răspuns.
La orice întrebare a Lui Iisus, Maria îi răspunde cu o franchețe îndoită de noblețe.
În palme, în brațe îl ține să ardă ca o lampă ce nu știe întuneric, ci doar de înserări.
Orice încruntări ale Lui Iisus, i le-a unduit Maria în zări.”

Pentru cei ce nu știu compunerile doamnei învățătoare au la bază poeziile soțului său, fratele nostru Adrian. Povestea spune că domnul Adrian Mocanu în perioada adolescenței a făcut o promisiune, căci v-a slăvi pe Maica și pe Mântuitorul Iisus. Se mai spune că după ce a citit Minunile Maicii Domnului în 2013, ar fi simțit-o pe Sfânta Maică aevea în un vis și la scurt timp a fost la un spectacol unde a fost impresionat de cuvintele deosebite create adhoc, de proslăvire, ale unei tinere călugărițe pentru cântăreața de muzică populară. Cercul de scriitori din care făcea parte în 2020 și prietenia cu starețul mănăstirii Polovraci, a făcut posibil ca soțul doamnei învățătoare să scrie primele poezii ce reflectă icoane creștine. La fel ca lucrarea Introspecții asupra Sfinților din calendar, icoanele creștine vor rămâne pentru fratele nostru Adrian un motiv perpetuu de reverberație. Slăvit să fie Dumnezeu!

Secțiunea proză
Schimb de cuvinte (Urcuș spre înviere)

Mă speriasem alaltăieri de reacția webminarei și intrasem în o problemă de comunicare unde am asociat-o cu o cunoștință tupeistă din fire, dar am văzut în minte asemeni omului cu tupeu, cum îmi apare tăria fulgerului în un cadru de diplan.
Ieșisem din problema de comunicare înțelegându-l pe Mihai Viteazu și am creat un cântec doamnei webminare Maria Simona Stan:
Iisus pe altar a devenit conștiință. Și noi în rânduri, ca americani, stăm pe un deal, lângă mormânt, unde am pus al nostru alb steag și stăm în rânduri să ne cuprindă sfera de lumină sfântă a învierii Lui.
Cel rău îmi spusese parcă în visul de ieri că eu sunt el și că să îl iubesc. Toată ziua am suferit, îmi venea să plec de la serviciu. Dar, înțelesesem că satan vroia să se privească prin mine.
Mă duc la Liturghie a doua zi. În timpul liturghiei parcă luna minții a intrat în apa minții. O lumină a bucuriei mă cuprinsese.
Sărutasem apoi mâinile preoților și așteptam să îmi aducă cântărețul Jean o carte cu cântecele de la liturghie.
După ce mi-a adus cartea, Jean, îmi zice că trebuie să vină Bogdan, că sunt deja veniți Gabi, Cătălin și Lucian în altar, că stau de vorbă, ca după obicei pe tematici cu părintele Isbășoiu și că acum vorbesc de înviere. În pași repezi mă duc la ei. Discuția era în toi, căci slujba se terminase de 10 minute:
Salut. Salut.
Gabi: Lumea se îndreaptă spre un pocal. Pe fundul pocalului este iubire. Nașterea minunată a Domnului vorbește de înviere.
Gabi: Atingerea primului cerc de gândire este închiderea sau blocajul. Atingerea cercului doi de gândire este învierea.
eu: Să știți că o dată mi-am trăit învierea, ca doi ochi în aer, între două frunze de iarbă. O dată am înțeles învierea ca o femeie în costum național românesc, ce ține în mână pâine aburindă, pentru a gusta trecătorii. O dată am înțeles că învierea s-ar face în aer, invers acelor de ceasornic.
Prin înţelegerea personală moartea se creează în mine. Mor unde se creează dualitatea: Hristos se naşte în mine. Înțelegerea este și ieșirea din moarte, ceea ce este înviere.
Lucian: Învierea este și asemănarea. Învierea este și exteriorizare. Când totul s-a sfârșit în minte, urmează învierea. Afundarea ce înseamnă continuare este înviere.
Cătălin: Înviere înseamnă și să faci o floare dintr-un spin. În mintal, moartea este urmată de bucurie. Este o lege a minţii.
eu: Dacă mori doar tu, ai murit. Dacă murim amândoi, există înviere. Şi unghia, precum trupul, ajută la construirea învierii/ străpungerii. Învierea este d.p. cu izvorul vieții, care este Fiul. Numai dementele asocieri ne duc la învieri.
O dată am văzut schimbarea simbolului suferinței în cel de înviere. Iisus, ca lumina lumii înseamnă învierea și viața!
Cătălin: Scriam în o poezie: Gândul la Mine, în cercul morții, gândul groazei și un pocal ...
Gabi: Tatăl trebuie să aibe conștiință, unde Fiul alege crucea. Pe cruce conștiința Tatălui este una cu a Fiului. Prin jertfa pe cruce Iisus reintră în sufletul nostru. Iisus pe cruce = este singurul Fiu. Crucea presupune gura împărtășaniei și împărăția.
Cătălin: Pentru mine sfințit-chip însorit a însemnat o dată: să fii capul primului mort, trăznit de Dumnezeu; să devii Hristos mort pe cruce.
eu: Starea de gol din minte mi-a fost umplută odată de Hristos pe cruce.
Părintele Isbășoiu: Hristos pe cruce, la apus, este o stare imortală. Credinţa vine după întuneric. Credința înseamnă ploaie. După răstignire a fost întuneric și a plouat. Iisus a murit ca noi să ne bucurăm de viață. Moartea pe moarte înseamnă că sunt mai multe realități, aspecte. Moartea pe moarte aduce viață.
Eu: Am avut demult o stare - piatra ovală a mormântului meu, rostogolită în dreapta de buna amintire = ca Învierea Lui Hristos.
Gabi: Mormântul Domnului gol, luminat, face raiul.
Cătălin: Scriam cânva: Sapă Fiule în sufletul meu, precum atunci la înviere …- ca să mă înghit pe mine în ochi prin o gură.
Părintele Nichita terminase de miruit și veni la noi cu profesorul de pictură, Bogdan și cu Jean.
- Vă rog, frații mei, ascultați-mă 5 minute. Doresc să vă prezint câteva hărți la care a lucrat Ioan, fiul meu cel mare, după Cronologia relativă a Sfinților din Calendar, pe care ne-a prezentat-o acum ceva timp fratele Adrian.
Eu: - Aha, din cartea mea!
Părintele Nichita îmi făcu semn:
- Dorești să te spovedesc?
- Da.
- Hai vino acum, căci mai așteaptă câțiva.
Încântat de interacțiile de până atunci la biserică părăsii altarul și mă dusei la spovedanie.