Mi-a placut fraza asta : toate celelalte se vor aseza de la sine, prin Dumnezeu si as mai adauga cu rugaciune caci unde
pune omul mana totul se duce de rapa.Eu sunt mai novice asa in lucrurile astea duhovnicesti si nu cred sa fi fost ispita ingaduita de la Domnul si eu sa nu fii cazut pana acum .Asa o neputinta vad in mine acum. Si ma minunez pentru ca daca as face ceva ce ar avea un scop imediat, palpabil mi-as aduna toate resursele sa fac lucrul acela, dar in cele duhovnicesti vointa mea este 0.

NU. DE CELE MAI MULTE ORI ISPITELE MARI VIN DE LA... DUPA SPOVEDANIE CA SA CAZI DIN NOU IN PACATE. TREBUIE TARIE SI RUGACIUNE. DOAMNE AJUTA!!

IN CEEA CE PRIVESTE PERSOANA CARE A POSTAT MAI INAINTE DE MINE, POT SPUNE FAPTUL CA TOATE AU UN INCEPUT, MAI ALES PENTRU LUCRURILE BUNE... INCEARCA MAI ALES SA ASCULTI ORI PE YOUTUBE SAU DACA AI CD-URI, DVD-URI CU SFATURI DUHOVNICESTI ALE SFINTILOR DUHOVNICI MARI AI ROMANIEI (EXEMPLU: PARINTELE CLEOPA, PARINTELE IUSTIN PARVU, PARINTELE PARAIANU, ETC...) SI AI SA VEZI, CRED, O SCHIMBARE, SA FII ATENT/A LA CE SPUN EI SI TE VA PUNE PE GANDURI... VEI VREA SA FACI CEVA IN BINE, CEVA NOU IN VIATA TA... TOTI AVEM MOMENTE DE CADERE - SLABICIUNEA OMENEASCA - DAR DE ACEEA EXISTA RUGACIUNI, ROAGA-TE LA MAICA DOMNULUI, LA INGERUL PAZITOR - VEZI CA E ACATIST AL INGERULUI PAZITOR (FOARTE FRUMOS SI FOLOSITOR) - SFINTII CARE ASTEAPTA SA NE RUGAM LOR, SA LE CEREM AJUTORUL, PENTRU INCEPUT MACAR CAT DE PUTIN... CUM ZICEA VALERIU GAFENCU - CARE VA FI CANONIZAT - IN CARTEA "SFANTUL INCHISORILOR", CARTE SCRISA IN MEMORIA LUI, UNDE SE DESCRIU TRAIRILE, SUFERINTELE LUI, ETC..., CA TREBUIE SA NE DAM SEAMA CE NE DETERMINA SA FACEM PACATUL, EXISTA CEVA ANUME LA FIECARE PACAT SI TREBUIE SA EVITAM ACEL LUCRU, SA INCERCAM SA NE OPRIM A MAI CONTINUA PANA LA PACAT... EU DE EXEMPLU POATE AM O URA FATA DE CINEVA, EI BINE, NU MA MAI UIT LA ACEA PERSOANA PREA DES, MA ROG SI POATE DISPARE ACEL SENTIMENT DE URA, FURIE PUS DE CREZI TU CINE IN MINTE... TREBUIE TARIE SI RUGACIUNE, SPOVEDANIE, UN DUHOVNIC BUN CARE SA ITI DEA SFATURI, MERS LA BISERICA, POST... SI SIGUR VA FI UN SEMN BUN, VEI VEDEA O SCHIMBARE. MACAR INCEARCA CAT DE PUTIN DIN CE AM SCRIS AICI SI SCRIE APOI CE SCHIMBARI AI OBSERVAT. STII TU! INCERCAREA MOARTE N-ARE. DOAMNE AJUTA! SA AUZIM DE BINE. O SEARA LUMINATA!

Da, sa fim curati la suflet ca un prunc...
In "Paraclisul Maicii Domnului" ne rugam pentru izbavirea de "neputinte trupesti si de pacate sufletesti".
Cred ca este spus foarte rezumat radacinile caderilor omenesti. Pacatul este o rezolvare imatura-iresponsabila a problemelor sufletesti cotidiene, un moment de mai mare sau mai mica "nebunie-ratacire", pe care uneori ne-o permitem, chiar o cautam, sau o repetam...iar ispitele vin in special la cei predispusi, inclinati sa dea curs unui anumit fel de ispita..
Intrebarea 'Cum sa nu mai pacatuiesc?poate fi echivalenta cu"Sunt matur sufleteste, sau sunt mai avansat in lupta pentru autodepasire-apropiere de Dumnezeu, "chipul Omului desavirsit".Doamne ajuta-ne!

Concluzia la cele spuse anterior era sa fim /devenim curati la suflet precum pruncii ("fiti blinzi ca porumbeii..."), dar si si maturi sufleteste ("...si intelepti precum serpii")
Doamne ajuta!

Am citit undeva urmatoarea istorioara:
Un om care facea un anumit pacat tot mereu, si intotdeauna dupa ce il facea mergea si plingea in fata lui Dumnezeu si se ruga de iertare. A doua zi o lua de la capat si iar se intorcea la Dumnezeu rugandu-se cu lacrimi sa-l ierte. Intr-o buna zi omul a murit, si vrasmasul s-a prezentat sa-l insface socotind ca acel suflet este al lui, numai ca ingerul Domnului l-a luat sub aripa sa protectoare si indata l-a suit in Rai la tronul Atotmilostivului Stapan, dar vrasmasul nu se lasa si merse si el inaintea Domnului Iisus Hristos si-i zise indraznet:
- Cum Doamne il primesti in Rai pe sufletul acesta, care este cel mai mare pacatos, noaptea plingea sa-l ierti si a doua zi o lua de la capat?
Dar Milostivul Domn i-a zis:
- Il iert pentru ca moartea la gasit in pocainta si pentru ca chiar daca gresea tot la Mine se intorcea!
Doamne ajuta-ne, ca toti facem la fel! Amin!

Păcatul (lat. peccatum; gr. hamartia) este călcarea voii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni.

Dar poruncile lui nu sunt o lege moartă, ci sunt cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

De aceea, pentru creştini păcatul nu este înţeles într-un sens juridic, sau legic, pentru că toate poruncile şi legiuirile Sale Dumnezeu le-a dat oamenilor din iubire pentru om, încoronarea a creaţiei (Facere) şi făcut după chipul şi asemănarea Lui. De asemenea, Iisus Hristos, în Joia Cinei de taină, preziua morţii Sale, a lăsat ca testament ucenicilor Săi: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35; 15, 17)

Când omul împlineşte poruncile lui Dumnezeu, atunci el împreună-lucrează cu harul lui Dumnezeu, este în legătură cu Dumnezeu, şi participă la Împărăţia lui Dumnezeu în mod nevăzut, încă din această lume. Când, dimpotrivă, omul dispreţuieşte porunca, cuvântul de viaţă al lui Dumnezeu, atunci el se rupe de Dumnezeu şi pierde părtăşia harului şi a Împărăţiei.

Sfinţii Părinţi întrevăd trei principale feluri sau nivele ale păcătuirii:
• cu gândul
• cu cuvântul
• cu fapta

Trăsăturile păcatului

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este acuzată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este făcut cu voie liberă, adică cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat. Păcatul este făcut în conştinţa legii divine.

Treptele până la căderea în păcat

1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!

Mărimea păcatului

Nimeni nu a putut să nimicească păcatul, în afară de Iisus, "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29) Înfricoşat lucru este pentru păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi Sfânta Sa Lege, dar mai înfricoşat este pentru creştini, care făgăduiesc să-i slujească lui Dumnezeu şi să se lepede de Satana.

Lupta împotriva păcatului

• Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind.
• Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi
• Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate
• Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
• Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
• Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
• Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm.
• Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.
Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

Orice om:

• este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
• este responsabil pentru binele nefăcut, de exemplu:
1. când îndemnăm pe alţii la păcat
2. când sfătuim greşit spre păcat
3. când conlucrăm cu altul la păcat
4. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
5. când lăudăm păcatele altora
6. când dăm ocazia de sminteală spre păcat

Păcatele personale

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea Divină şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei. În afară de Iisus şi Fecioara Maria nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, persistentţa duce la căderi grave, în patimi sau moarte. Păcatele personale grele:
1. păcatele capitale
2. păcatele împotriva Sfântului Duh
3. păcatele strigătoare la cer

Păcatele capitale

Ele izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strâmoşesc. Ele sunt în număr de şapte şi corespund celor şapte patimi

Păcate capitale

• mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:

o Nu se supune superiorilor.
o Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici.
o Vorbeşte mult şi cu semeţie.
o Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude.
o Se înalţă pe sine şi pe faptele sale.
o Dispreţuieşte pe ceilalţi.
o Caută să sară în ochiul celorlalţi.
o Se laudă cu neruşinare.
o Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
o Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
o Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
o Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
o Se bagă în lucruri străine.
o Este neiubitor şi plin de ură.
• iubirea de bani are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nebună după lucrurile trecătoare.

• desfrânarea (curvia) înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrână păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Cassian, desfrânarea are mai multe forme:

o una lucrată în cadrul unirii dintre cele două persoane de sex opus
o alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
o a treia, curvia în suflet şi în mânie

• invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiurea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!

• lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei.

• mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zis vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului. (Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:

o când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
o împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
o mânia se înfăptuieşte prin uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
o mânia se înfăptuieşte prin desfăimare şi clevetire
o omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".

• lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelele, dese ospeţe, jafuri, călcări de jurământ, jocuri de noroc, înşelăciuni, certuri, bătaie, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

• păcatele împotriva credinţei: indiferism religios, necredinţa, erezia, lepădarea de Biserică, superstiţia

• păcatele împotriva nădejdii: deznădejdea, încrederea peste măsură

• păcatele împotriva dragostei: nepocăinţa până la moarte, nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.

Păcatele făcute împotriva Sfântului Duh sunt o cădere totală de har şi sunt de neiertat.

Păcate strigătoare la cer

Greutatea păcatelor strigătoare la cer reclamă o pedeapsă chiar aici pe pământ. Ele strică însuşi chipul lui Dumnezeu din om şi izvorăsc şi răutate şi premeditare. Ele sunt uciderea, sodomia, asuprerea văduvelor şi orfanilor, lipsa de cinste şi respect faţă de părinţi.

Omule, trezeşte-te!

„Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii, care nu este alta decât păcatul... Rugându-mă "Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici", aud deodată, în urechea dinăuntru, înfruntarea amarnică "nu te ruga de Mine să le dau pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările dacă vor să mai vadă pace pe Pământ"...Lămurit că lucrurile nu stau bine”
(Părintele Arsenie Boca)

Suferinta este pentru un singur pacat. Dupa ce am scapat de aceasta suferinta urmeaza suferinta fata de alt pacat.

Dupa ce faci o greseala nu te mai regasesti pe scena, e ca si cum tu iti lipsesti, adica tu ca reflectare a ta, ca subiect in tine. Te vezi ca esti, dar undeva pe dinafara. Numai esti centru.

Suferinta pentru o fapta este si atunci cand sunt aproape de a o mai face o data.

Vorba indirecta daca o las spre mine ma voi persecuta, imi voi face singur rau. Daca o voi orienta spre Dumnezeu imi va fi bine.

Când nu am iubire, dar fac fapta bună, sentimentul greşelii mă va atinge /). venind din stânga(centru stânga ? în drum oblic); eu fiind înaintea mea, ca un punct al gândirii.

Cei care credem in Hristos sa nu uitam ca cumparati am fost, ca niste oi pentru injunghiere. Deci noi nu mai suntem ai nostrii ci ai Lui Hristos.

Din Dictionar al Noului Testament:

Pacatos este omul departat de Dumnezeu si cazut prin neascultare in robia pacatului si a diavolului. Din aceasta stare el n-a mai putut iesi decat prin iubirea Lui de oameni, vadita in rascumpararea omenirii prin jertfa Fiului Sau pe cruce(Matei 20, 28; 26, 28; Filip 2, 7-8; Col. 2, 15), impacand-o prin Sine cu Dumnezeu(II Cor. 5, 18-19). Pentru ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci indreptarea si mantuirea lui(Iez.18, 23, 32; 33, 11; II Petru 3, 9). Caci “El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina.”(I Tim. 2, 4).
Din cele 50 texte in care se afla termenul, peste 40 se refera la oameni si numai cateva sunt acelea in care cuvantul este atribuit “de carturari si farisei, Lui Iisus, caci facea minuni sambata”(Ioan 9, 16, 25-26, 31). Combatand pe vrasmasii Lui, Apostolul spune ca El nu e “slujitor pacatului”(Gal. 2, 15). Iisus era invinuit de carturari si farisei ca “mananca sib ea cu vamesii si pacatosii”(Matei 9, 10-13; 11, 19; Marcu 2, 15-16; Luca 5, 30) si ca este prietenul lor, caci “vamesii si pacatosii” veneau la El si ascultau invatatura Lui(Luca 15, 1; 19, 7); iar El le raspundea ca “n-a venit sa cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta”(Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32). Prin faptul ca fariseii si carturarii se considerau drepti si nu pacatosi ca ceilalti(cf. Luca18, 11-13; 19, 7), ei se excludeau singuri de la opera mantuirii pe care o aducea Hristos.
Unele texte vorbesc de pacatosi individuali, ca: Simon(Luca 5, 8); femeia pacatoasa, care a uns picioarele Domnului cu mir(7, 34, 39); si ca Zaheu(19, 7); sau cum El spune de iudei ca erau “neam desfranat si pacatos”(Marcu 8, 38); Fiul Omului a fost dat pe mana acestor pacatosi(Matei 26, 45; Marcu 14, 11).
Alte texte spun ca Hristos a murit pentru cei pacatosi(Rom. 5, 8, 19; Gal. 2, 15); si ca ingerii se bucura in cer pentru un pacatos care se pocaieste, mai mult decat pentru 99 de drepti(Luca 15, 7, 10). Ca “Legea e pusa nu pentru cei drepti, ci pentru cei necredinciosi si pacatosi”(I Tim. 1, 9). Ca “Hristos a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi”(I Tim. 1, 15). Caci “daca dreptul abia se mantuieste, ce va fi cu cel necredincios si pacatos”(I Petru 4, 18). De aceea pacatosii sunt indemnati sa-si curete mainile (de faradelegi)(Iac. 4, 8); iar crestinii sunt indatorati – din dragoste frateasca – sa indrepte cu sfatul si exemplul pe orice pacatos. Ca “Cel ce a intors un pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul de moarte si va acoperi multime de pacate”(Iac. 5, 20). Alte texte care vorbesc de pacatosi: Luca 13, 2; Rom. 7, 13; Evr. 7, 26; Iuda 15 etc.