Descriere | Bătea la poarta Cerului VAILE VOICULESCU
Batea la poarta Cerului o raza Batea sfios si-ncet, ca o straina… Tarziu, un inger a deschis sa vaza Si-a stat uimit - de palida lumina.
Era o biata raza scaparata Dintr-un adanc de minte omeneasca, Ce strabatuse Calea-nfricosata De la pamant la granita cereasca.
Parea atat de trista si umila Dar totusi credincioasa si curata Ca ingerul a tresarit de mila Si-a prins-o bland de mana tremurata.
Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora: I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.
Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte S-o-nfatiseze Bunului Parinte Ca sa primeasca Binecuvantarea;
Stapane, Vesnic Datator de Viata Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine! Din ce prapastii crancene de ghiata! Din ce vartej de patimi si ruine!
Cat am luptat cu oarba ratacire! Cu nebunia surda si pacatul! Dar n-am putut sa seman o sclipire, In largul noptii stapanind de-a latul!
Ca o umila, biata, lumanare, Am ars in van, in minte ne-ndurata! Invinsa, goala, stinsa, spulberata. Doar in surghiun gasesc acum scapare.
Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre Ca dintr-o grea catuse ce ma strange, Am strabatut prin veacuri de dezastre Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!
Cum sta smerita-n fata Stralucirii, Silita ochii serbezi sa si-i plece, Sarmana raza - far al omenirii, Parea o umbra lanceda si rece.
Tu vii aicea singura si-nvinsa? Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata. Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa? Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?
De te-am trimis in lumile-nvrajbite, Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi, Ca pe-un manunchi de Raze impletite, Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!
Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa, Din stralucirea unei minti senine, Sa fi crescut o mare uriasa, Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare, C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire? Nu te primesc saraca si datoare! Cui ai lasat bogata Mostenire?
Mergand spre raza, jos ingenunchiata I-a sarutat obrajii amandoi. Copila mea, fii binecuvantata! I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina, Sa-l paraseasca Ostile Ceresti, Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina Si nu traiesti, decat cand stralucesti
|