Descriere | DESPRE NESTIUTELE JUDECATI ALE LUI DUMNEZEU Un calugar din Egipt , mergand la Alexandria sa-si vanda lucrul mainilor sale---ca lucra la cosnite---a, vazut o inmormantare. Murise ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot orasul dupa el, il duceau la groapa. Cand a ajuns acasa , un pustnic mare , care vietuia de 60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit mancat de o hiena. Atunci s-a gandit calugarul ;,,Ighemonul, care a omorat mii de crestini, cu cata cinste merge la groapa,iar asta care a slugit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si rugaciune, l-a mancat hiena! Ce fel de judecati are Dumnezeu? Mi se pare ca Dumnezeu, fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte. Am sa rog lui Dumnezeu sa-mi arate cum sant judecatile Lui, ca si unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu. Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii ii sunt rai,femeie ii este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult,iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau,injura, bea, i pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu." Si asa, calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la Proorocul Ieremia; DOAMNE, CE ESTE, CACI CALEA CELOR RAI SPORESTE SI CALEA CELOR DREPTI TOTDEAUNA ESTE IN NECAZ? Si din ziua aceea a inceput sa se roage; ,,DOAMNE , ARATA-MI JUDECATILE TALE, CA SA NU JUDEC!" Si a inceput a se ruga calugarul acela lui Dumnezeu, sa-i arate judecatile Lui; cum de unul, saracul, care-i sfant si drept, este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine. Si s-arugat calugarul mult timp lui Dumnezeu sa-i arate cum sant aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu si celor rai le mege bine. ,,Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care mi se pare mie ca Domnezeu le-aingaduit". Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat intr-un chip ca aceasta judecatile Sale, desi putea sa-l piarda pentru aceasta iscodire, ca voia sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici ingerii. Dar pentru ca-l iubea, caci avea viata sfanta, a vrut sa-l intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti. Odata a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele, ca era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o poiana frunoasa,i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos. -Blagosloveste, parinte! -Domnul ,fiule, sa te blagosloveasca! -Unde mergi , parinte' -Ma duc pana la targ, sa-mi vand lucrul mainilor. Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu verdeturile care le gaseau prin pustie. -Parinte, eu tot la Alexandria merg. -Slava lui Dumnezeu ca am tovaras de drum! Dupa ce i-a luat sarcina batranului , calugarul cel tanar i-a spus; -Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca calugarii cand merg la drum! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este datoria calugarului si a crestinului, cand merg pe drum, sa se roage. -Asa , parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune! -Sa nu vorbim un cuvant! i-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu vorbesti, sa nu ma judeci si sa nu-ti calci juramantul! -Da, fiule! Daca mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi vorbi! Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand. Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit inaintea lor doi oameni tineri; -Parintilor, de acum nu mai puteti calatori,pentru ca soarele arde foarte tare. Haideti la noi! Acei doi tineri i-ai primit cu mare cinste.,caci in Orient, in timpul zilei nu poti calatori, decat numai dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare.Mantuitorul a spus lui Simon fariseul; AM INTRAT IN CASA TA, APA PE PICIOARELE MELE N-AI TURNAT! Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face un mare bine. Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai calugari sfinti---SFANTUL ANTONIE CEL MARE, SFANTUL MACARIE CEL MARE, SFANTUL SISOE CEL MARE, SFANTUL ONUFRIE CEL MARE,si alti mari sihastri care-i avem in calendar--,i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa. Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese din neam in neam. In acel vas le-au pus mancare pustniceasca, din evlavie, dandu-le cuvenita cinste. Calugarii au mancat , au multumit , si s-au dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa plece la drum,calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul cel batran a vazut si se gandea;,,Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata cinste, ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarulasta fura blidul de argint". Mergand ei mai incolo, au trecut peste o punte. Calugarul cel tanar a facut o cruce pe acel vas si l-a aruncat in apa. Batranul a vazut si se gandea;,,Ce nedreptate! De ce o fi luat blidul si l-a aruncat in apa? De ce nu l-a lasat acolo?" Dar a tacut, ca avea legamant ca pana la Alexandria sa nu vorbeasca. Seara au ajuns la altii doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au primit cu dragoste, le-au spala t picioarele, cum este obiceiul , si le-au dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata cand sa plece, calugarul cel tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observaparintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui;,,Cu ce criminal am pornit eu la drum! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorat copilul!" A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un gospodar; -Parintilor, este caldura mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti pleca iarasi! Omul avea un caine rau legat, care pazea toata gospodaria. Mai catre seara, cand a inceput a se racori, au plecat. Calugarul celtanar s-a intors si fara sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in sus si a murit Atunci batranul vedea, dar tacea;,,Ce treaba-i asta? Acolo a furat blidul de argint, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat cainele!" Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu mai vorbeau de DUMNEZEU, vorbea alcoolul in capul lor; chiuiau, cantau, fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari, au inceput a striga;,,Uite popa mai!"-- omul cand este beat nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar cel tanar se intoarce spre carciuma si face trei metanii. Dupa ce s-a inchinat la carciuma a plecat mai departe. In marginea padurii era un sat si o biserica purtie. Nu avea cruce,usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 de ani. Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele le-a insemnat cu SFANTA CRUCE si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul batran zicea in mintea lui;,,Ia uite,ma! Daca ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi facut acestea. Dar este de la diavollul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in biserica arunca cu pietre" Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era pana la Alexandria o zi..A treia zi dimineata ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi care plangeau . Calugarul cel batran le-a dat ceva si i-a intrebat; -De ce plangeti? -Ieri au ingropat-o pe mama! -Dar tata nu aveti? -Tata a murit anul trecut. Ei n-aveau , saracii, nici tata, nici mama. Si vorbind cu ei calugarul el tanar a dat foc la casei. Copiii au fugit care incotro. Dar batranul n-a zis nimic, ca abia seara ajungeau la Alexandria. Cand au ajuns acolo era o vila mare si propietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a suit pe varful casei si intr-un ceas a desfacut toata casa. A sfaramat acopeisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat. Cel batran s-a minunat cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a speriat cand a vazut. Calugarul cel batran se gandea;,,Acesta este om'? Doamne , cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat, dincolo a bulgarit biserica! Aici a stricat casa! Asta numai rele face!" Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria , putea vorbi. Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat; .Ia asculta,frate! De acum nu mai pot tacea! Afost juramant intre noi sa nu mai vorbim pana aici. Sa-mi spui tu mie ce esti tu! Dras esti, om esti, ori inger esti! -Dar de ce , parinte ? Am facut ceva rau? -Mai,dar de trei zili, de cand mergem impreuna , ai facut numai lucruri rele! -Dar ce-am facut, parinte, rau? -Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat din munte, nu ne-au primit? Nu ne-au ospatat? Si ce au avut ei mai scump, un blid de argint, nu l-ai furat de acolo, si l-ai aruncat in apa? -Si ce zici, parinte? -Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca ca am furat! -Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acele de argint era litierul de la biserica din sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche;,, Acesta este litierul bisericii Sfantului Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad pana il va intoarce inapoi". Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit se muncesc acum in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa.Adoua zi va veni paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si va afla vasul. Acela de la biserica, cunoscand slova bisericii, o sa-l duca la preot. Si cand va pune blidul in Sfantul Altar, cei noua vor iesi din iad, pentru ca este scris acolo;,, Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi". Deci eu , parinte, trei lucruri bune am facut acolo; i-am scos si pe cei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!Atunci s-a minunat batranul. ,,Ia uite, frate, cum a fost. Si eu socoteam ca este hot, ca a furat blidul!" -Dar cand ai ucis copilul,tot bine ai facut' -Buna treabaam facut si acolo. -Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut' -Stai si nu judeca dupa mintea ta! Ai vazut copilasul acela? El era zamislit in ziua de Paste.Si avea pus canon de la Dumnezeu, pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua Invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.Eu aici am facut trei mari lucruri bune; am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parinti lui de la ucidere de mana propiului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta pacatul ca l-au zamislit in ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut! -Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului? -Si acolo am facut treaba buna! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbeze. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului! Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte , sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut! -Dar la carciuma de ce ai facut cruce si te-ai inchinat? -Si acolo am facut treaba buna! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat; epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis;,,Doamne ajuta sa facem biserica!" Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vreut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis; -Doamne, ajuta-le sa faca biserica! Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita. S-a minunat batranul, zicand;,,Nici aici nu am avut dreptate!" -Dar acolo, cand am ajuns la marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica? -Aceea era biserica cea pustie!Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri,pe biserica si radeau de pustiirea lacasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a azvarli in biserica, iar diavolii care au fugit de acolo, fiind loviti de pietre, tu nu i-ai vazut! Eu n-am aruncat cu pietre in biserica, ci i-am alungat pe diavolii care erau acolo! -Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei? -Ba mi-a fost mai mila decat ti-a fost tie! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceea de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei. Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi. Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau comoara! -Dar aici de ce-ai stricat casa? -Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa;,,Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu vor pute trai! Femeia trebuie sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta". Si am stricat casa , caci ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor propie, si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu. Atunci a intrebat calugarul; -Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu? -Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu? -Eu ma rog de cativa ani sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta. -Da? Dar n-ai auzit ce zice Dumnezeu prin Isaia Proorocul? PE CAT ESTE MAI INALT CERUL DECAT PAMANTUL, PE CAT ESTE DE DEPARTE RASARITUL DE APUS, PE ATAT SUNT MAI DEPARTE JUDECATILE MELE DE JUDECATILE VOASTRE SI GANDURILE MELE DE GANDURILE VOASTRE, FII OAMENILOR. N-ai auzit pe Solomon ce spune? PE CELE MAI GRELE DECAT TINE NU LE RIDICA SI PE CELE MAI ADANCI DECAT TINE NU LE CERCA, CA SA NU MORI! N-ai auzit pe David Proorocul care zice? JUDECATILE DOMNULUI SUNT ADANC MULT! Cum ai indraznit tu, un om, sa cerci judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor. Vezi cate ai judecat tu de mine? Cate am facut,, ti s-au parut ca sunt rele; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune si dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor! Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezu, ca nici ingerii nu pot stii judecatile Lui! Dar , fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri. |