| Descriere | Vechimea schitului cu obşte de călugări duce spre secolul al XVI-lea. După biruinţa de la Podul Înalt împotriva turcilor în 1475, Ştefan cel Mare întâlneşte în lunca Băltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând după omorârea părinţilor lor de către turci. Erau Radu şi Irina Bălteanu, fiii unui pădurar. Drept mângâiere, marele Voievod, căruia copiii îi cer răzbunarea părinţilor, a dat fiecăruia câte o moşie. Irinei i-a dat moşia cuprinsă între steagurile I şi II de la apa Rahova şi apa Bârladului, unde astăzi sunt satele Oşeşti, Cosmeşti, Chetreşti şi Deleşti. Radu a primit moşia dintre steagurile II şi III, unde acum se găsesc satele Rafaila şi Buda. Pe Radu, Ştefan îl face mai târziu oştean vestit al lui şi o bucată de timp s-a numit Radu Arcaşu. Mai târziu Radu se lasă de ostăşie şi merge la mănăstirea Neamţului, unde se face călugăr cu numele de Rafail. Spre bătrâneţe se retrage la moşia sa, unde în fundul văii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bătrâni a ridicat o bisericuţă din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar aşezământul monahal este atestat documentar în anul 1599. Toate acestea au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur pe o piele de vită. Ultima oară acest hrisov a fost văzut la 24 iunie 1897, în mâna Preotului I. Hăulică, parohul comunei Dumbrăveni, stră-strănepot al Irinei, când s-a citit de către stareţul schitului, Ieromonahul Ilarie Popescu împreună cu Dl. Ilie Verescu.
Bisericuţa din lemn, construită de mâinile călugărului Rafail, ruinată, a fost mutată în 1838 de Ieroschimonahul Iorest. stareţ al schitului, în vatra satului, acum fiind biserică parohială a satului Rafaila. Pe locul fostului altar (care se vede şi azi lângă noua biserică de zid) s-a construit după 1993 Aghiazmatarul.
Biserica din zid, existentă astăzi, a fost construită cu osteneala Ieroschimonahului Iorest şi osteneala altor credincioşi în anul 1834. A fost sfinţită de Mitropolitul Veniamin Costache, după cum ne spune inscripţia de piatră de deasupra uşii bisericii în exterior. Moşia schitului a fost arendată de vornicul Vasile Alexandru în anii 1845-1847.
Biserica a fost renovată în 1916, apoi în 1940, în urma cutremurului.
Mănăstirii Rafaila, la secularizare i s-au luat toate averile (pământ, pădure), părinții călugări părăsing mănastirea deoarece nu mai aveau cu ce să se mai întrețină, rămânând doar 7 monahi după cum reiese din documentele mănăstirii din anul 1924. În 1959, prin decretul de tristă amintire, mănăstirea este desfințată abuziv fiind transformată în sediul C.A. P. , maternitate și grajduri. Preoții monahi au fost scoși forțat din mănăstire iar starețul de atunci trimis obligatoriu la Sanatoriul de boli psihice de la Schinetea unde a și murit în condiții suspecte.
În 1993, la 1 decembrie, cu binecuvântarea P.S. Eftimie al Romanului și Hușilor, este reactivată. În momentul de față mănăstirea a revenit la forma de odinioară, fiind dotată cu chili noi, atât pentru obștea călugărească cât și pentru vizitatorii ce vin să se închine aici.
Date tehnice/Biserica
Biserica este o construcţie de zid din piatră, cu zidurile groase de 80 cm, de formă dreptunghiulară. Altarul primeşte lumina de la o fereastră aşezată în est. Catapeteasma este din lemn, înaltă până la boltă şi ornamentată cu sculptură, în mare parte aplicată. Naosul spaţios este luminat de o fereastră pe zidul din sud şi alta pe cel din nord. Este delimitat de pronaos prin ziduri în părţile laterale, care se continuă până la arcadă. Ferestrele din altar şi naos sunt duble, largi, înalte, terminate în arc şi cu grilaje metalice la mijloc. Pronaosul are spaţiul mai mic şi mai îngust din cauza construirii în interiorul lui a două camere, una în partea sudică, alta în cea nordică. Este luminat de câte o fereastră la sud şi nord, mai scurte ca cele din altar şi naos, dreptunghiulare şi cu grilaje metalice la mijloc. Deasupra pronaosului este cafasul. Pridvorul s-a închis cu geamuri aşezate pe zidul împrejmuitor, înalt de 1,1 m (iniţial a fost deschis). Este susţinut de doi stâlpi cilindrici în faţă şi doi în spate, cuprinşi în zidul despărţitor de pronaos. Intrarea în pridvor se face prin uşa de lemn în două canaturi, cu geamurile în partea superioară. Din pridvor în pronaos se intră tot pe uşa de lemn masivă în două canaturi, întărită cu piroane metalice. Pardoseala este din duşumea de scândură în biserică, şi de beton în pridvor. Acoperişul este din tablă zincată.
Pictura
Pictată este doar catapeteasma, tencuită în interior, văruită în alb şi împodobită cu icoane.
Faţadele exterioare sunt tencuite şi văruite în alb. De jur-împrejurul zidurilor, sub cornişe, sunt realizate din tencuială, cinci profiluri.
Alte informatii
La 35 m vest de pridvor este o construcţie de zid, orientată de la sud la nord, acoperită cu ţiglă. În această clădire sunt chiliile, stăreţia, rapeze, bucătăria şi arhondaricul pentru cazarea credincioşilor. |
Momentan, nicio fotografie nu a fost adaugata acestui grup.
;){kind=spacer}
Raporteaza acest Grup
