Descriere | Sfantul Alexandru a fost protopop si horepiscop pe vremea Sfantului Mitrofan, intaiul Patriarh al Constantinopolului, fiind infrumusetat cu toate faptele bune. Cand s-a adunat in Niceea intaiul Sinod a toata lumea, al Sfintilor Parinti, Patriarhul Mitrofan, neputand sa se duca la acel sobor, din pricina batranetilor si slabiciunii trupesti, a trimis pe acest Alexandru, aparator al dreptei credinte. El, sezand in sobor in locul patriarhului sau, s-a luptat mult pentru dreapta credinta impotriva raucredinciosului Arie. Dupa savarsirea Sinodului, Alexandru intorcandu-se din Niceea in Constantinopol, ingerul Domnului s-a aratat fericitului Mitrofan, spunandu-i ca i se apropie sfarsitul si poruncindu-i sa-l lase dupa sine ca patriarh pe Alexandru, zicand: "Dupa zece zile iti vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc sa-l ia, in locul tau, Alexandru, slujitorul tau".
Deci, a venit si dreptcredinciosul imparat, marele Constantin, impreuna cu alti parinti, ca sa cerceteze pe Sfantul Patriarh Mitrofan care era bolnav si zacea pe patul mortii. Cand l-a intrebat pe cine il va binecuvanta sa primeasca scaunul patriarhiei dupa mutarea sa, Sfantul Mitrofan a raspuns: "Domnul mi-a descoperit ca dupa mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, impreuna slujitorul meu, cel vrednic de adevarata alegere si de darul Duhului Sfant". Asa s-a si intamplat.
Ducandu-se Sfantul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patriarh al Constantinopolului, Alexandru. El a pastorit bine turma cea cuvantatoare a lui Hristos si gonea lupii eretici si elini; pentru ca nu numai cu arienii avea mare lupta, dar si cu filosofii. Unii din acesti filosofi, indraznind, se apropiau de imparat si il certau, ca a lepadat credinta cea veche parinteasca, a lepadat legile romane si grecesti si a primit o credinta si o lege noua, care va fi, nu spre intarire, ci spre risipirea imparatiei. Ei rugau pe imparat sa le porunceasca sa intrebe de credinta pe Alexandru, episcopul lui; deci, imparatul a poruncit sa se faca intrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, desi era neinvatat in filosofia elineasca, insa, fiind plin de Duhul Sfant, nu s-a lepadat de intrebare.
Ducandu-se multi filosofi si voind toti sa se intrebe cu episcopul crestinesc, arhiereul i-a rugat sa aleaga pe unul din ei mai intelept si cuvantator si sa-l puna inaintea sa la intrebare, iar ceilalti sa asculte toti. Sfantul le zicea: "Altminteri nu voi putea eu, un singur om, sa va dovedesc la toti, cand veti striga si va veti galcevi; de aceea voi, filosofii, sa alegeti pe care il stiti ca este mai intelept". Deci, ei au ales unul si l-au pus inaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gatit la ascultare cu luare aminte.
Incepand, Preasfintitul Patriarh Alexandru a zis catre filosof: "In numele Domnului meu Iisus Hristos, iti poruncesc sa taci!" Si indata i s-a legat limba filosofului si a ramas mut, neputand zice nimic.
Vazand aceasta, adunarea filosofilor s-a infricosat si s-a rusinat. Deci, unii din ei au fugit de rusine, iar altii au crezut in Hristos. Filosoful cel amutit, vazand prin amenintare ratacirea sa, iar credinta crestineasca aratandu-i-se a fi dreapta, a cazut la picioarele arhiereului si i s-a dezlegat limba din amutire, si cu mare glas a inceput a slavi pe Hristos si s-a botezat impreuna cu ceilalti prieteni ai sai. Atunci s-a facut bucurie imparatului si tuturor cre-dinciosilor, incat Dumnezeu, Care a daruit atita putere minunata placutului sau, se preamarea de toti.
Dupa aceea, Sfantul Alexandru a omorat cu rugaciunea si pe raucredinciosul Arie, pentru ca, trecand citiva ani de la Sinodul cel dintai a toata lumea si fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amagit cu viclesug pe dreptcredinciosul imparat Constantin, cand l-a intrebat de crede astfel, precum Sfintii Parinti au intarit in Sinodul din Niceea. Iar el, avand in san hartia ereticestii sale credinte, lovea cu dreapta pieptul, zicand: "Asa cred". Ca si cum invoindu-se cu credinta cea intarita in Niceea, iar cu gandul zicea: "Asa cred, precum am scris cu mana mea, si cum am in sanul meu". Jurandu-se inaintea imparatului ca asa crede, si imparatul nestiind un viclesug ca acela, a crezut cuvintele lui cele mestesugite; deci, l-a trimis la Preasfintitul Alexandru, poruncindu-i sa primeasca pe Arie intru impartasirea bisericeasca, ca pe un dreptcredincios.
Ziua de Duminica a fost randuita ca sa intre Arie in biserica spre impartasire. Sfantul Alexandru se lepada a-l primi pe el, ca pe un incepator de eresuri. Fiind simbata spre Duminica, in acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugaciune inaintea sfantului prestol si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca indata sa-i ia sufletul din trup, ca sa nu vada ziua aceea, in care Arie avea sa se apropie si sa ia impartasirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotarat sa piarda pe Arie de pe pamantul celor vii.
Sfantul rugandu-se astfel lui Dumnezeu, dupa ce s-a facut ziua, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a vazut pe Arie ca venea din palatul imparatesc la biserica cu multa mandrie, inconjurat de boierii imparatesti, care erau de eresul lui si de o multime de oameni inarmati. Apropiindu-se de locul ce se numea "Targul lui Constantin", unde era un stalp de marmura, care avea pe sine coroana imparateasca, a cazut frica asupra lui de constiinta ce-l mustra pe el si de frica i-a venit nevoia cea trupeasca; deci, isi cauta loc ascuns. Din intamplare a aflat o privata a poporului, in care, intrand el, a fost lovit cu o durere cumplita la cele dinauntru si a crapat in doua ca si Iuda, iar matele lui au iesit prin sezut. Astfel a pierit cu ticalosie, lepadandu-si sufletul cu amar!
Vazand cei ce-l asteptau afara ca nu mai iese, au intrat la el si l-au gasit mort in privata, zacand in sange. Atunci indata s-a instiintat toata cetatea de cumplita moarte neasteptata a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au rusinat, iar dreptcredinciosii s-au bucurat, ca Hristos, adevaratul Dumnezeu, este biruitorul vrajmasului si hulitorului. Preasfintitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat multumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa si a scapat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul imparat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a intarit mai mult in dreapta credinta, si dogmele Sinodului din Niceea le-a tinut pana la sfarsitul sau.
Astfel a fost primita inaintea lui Dumnezeu rugaciunea cea dreapta a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca si cu o arma ascutita, a omorat pe vrajmasul Domnului. Deci, a facut praznuirea bisericii celei dreptcredincioase. Dupa aceea si Sfantul Grigorie Cuvantatorul lui Dumnezeu, in cuvantul sau catre constantinopolitani, il pomeneste, graind cu laude: "Adevar va zic voua, deoarece sunteti ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh si propovaduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvantul si cu lucrul a gonit ratacirea ereticeasca. Aduceti-va aminte de rugaciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe incepatorul si povatuitorul necurateniei, in locul la care vrednica era limba necurata, ca prin necinste sa se izbandeasca si prin moartea cea necinstita, care cu dreptate l-a ajuns, ca sa se mustre vesnic vatamarea cea purtatoare de moarte ereticeasca, care a pierdut multe suflete".
Acestea le-a grait Sfantul Grigorie spre lauda Sfantului Alexan-dru si spre defaimarea raucredinciosului Arie, aducand aminte de moartea cea necinstita a lui Arie, care s-a intamplat la acel loc necurat, prin rugaciunea Sfantului Alexandru. Caci, precum el a ocarat pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea intocmai puternica cu a Tatalui si de-a pururea fiitoare, tot asa ocara a luat prin moartea cea necinstita, izbandindu-se ocara prin ocara.
Sfantul Alexandru, pastorind Biserica lui Hristos ani indestulati, a ajuns la adanci batraneti; iar cand a fost aproape de sfarsit, oile cele cuvantatoare au inconjurat patul pastorului lor si-l intre-bau: "Parinte, cui ne lasi pe noi, fiii tai? Pe cine vei pune in locul tau, care, mergand pe urmele tale, ar putea sa indrepte bine Biserica?" Iar el, aratand spre cei doi barbati cinstiti, spre preotul Pavel si spre diaconul Macedonie, a zis: "De voiti sa aveti pastor invatator si stralucit prin fapte bune, alegeti-l pe Pavel; iar de voiti sa-l aveti numai frumos la fata si cu podoaba din afara cinstit, atunci alegeti-va pe Macedonie!" Acestea zicandu-le, Preasfintitul Patriarh Alexandru si-a dat sufletul, avand de la nasterea sa nouazeci si opt de ani. |