Sfântul Munte Grabarka este cel mai important sanctuar ortodox din Polonia. Începuturile creştinismului în această parte a Poloniei sunt strict legate de Ortodoxie şi influenţele culturii bizantine, pe filieră slavonă, lucru dovedit de descoperirile arheologice din preajma oraşului Drohiczyn, lângă care se află şi Mănăstirea „Sf. Marta şi Maria“. Muntele Grabarka a devenit loc de pelerinaj din anul 1710, când, spun cronicile, aproape zece mii de oameni s-au adunat aici, pentru a celebra o minune prin care întregul ţinut a scăpat de ciumă. După rugăciunile înălţate în faţa unei cruci dintr-o poiană a Muntelui Sfânt, populaţia a început să se vindece şi nimeni nu a mai murit din cauza ciumei. Drept mulţumire, cei care au scăpat în felul acesta de cumplitul flagel au ridicat cu mâinile lor o capelă din lemn în poiana de pe munte. Acesta apare pentru prima dată menţionată în documente în anul 1789, ca şi un pârâu cu apă tămăduitoare, care trece pe la poalele aceluiaşi munte. Mănăstirea de astăzi, „Sf. Marta şi Maria“ a fost începută în anul 1947. Alături de aceasta, sunt încă multe alte mănăstiri pe Muntele Sfânt al polonezilor. Sute de cruci sunt aduse în fiecare azi de numeroşii pelerini care vin aici, acesta fiind un centru important de pelerinaj al tinerilor ortodocşi.
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.