Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Report this Event
Ofiteri Eveniment
2016 2016 (leader)
Detalii Eveniment
Guests
Fotografii
Mesaje
 
Event Information
Nume Eveniment Marturisire si impartasire
Descriere Eveniment CUVANT LA INCEPUTUL POSTULUI CRACIUNULUI
“Cuvantul care contribuie la mantuirea sufletelor noastre joaca rolul unei seminte. Deci asa cum plugarii lucreaza mai intai pamantul cu plugul, dupa care arunca in el semintele, tot asa si noi trebuie sa ne lucram si sa ne pregatim pe noi insine spre primirea semintei ceresti, adica a cuvantului intelepciunii duhovnicesti.
Caci nu suntem un pamant neinsufletit si insensibil, ca sa ne primim cultivarea si semintele de la altii, ci suntem un pamant insufletit care respira si cuvantator. De aceea trebuie sa ne pregatim pe noi insine prin pocainta. Iar ca sa va arat si inceputul pocaintei si cultivarii sufletului, aceasta e ceea ce faceau de la ei insisi cei ce veneau la botezul lui Ioan, caci zice Scriptura: “Ieseau si se botezau in Iordan marturisindu-si pacatele lor” (Mt 3, 5; Mc 1, 5).

2. Asadar, marturisirea pacatelor e inceputul acestei cultivari, adica al pocaintei si pregatirii ca sa primeasca cineva in sine cuvantul lui Dumnezeu care poate sa mantuiasca sufletele noastre; caci si plugarii de aceea au inventat aratul, pentru ca acesta scoate din sanul pamantului radacinile salbatice si-l face in stare sa primeasca semintele si rasadurile noastre.

Acelasi lucru il face si marturisirea ogorului cuvantator al inimii: dezgroapa si scoate patimile rele din ascunsul ei si o face gata spre primirea sfintelor seminte si in stare de cultivarea si purtarea roadelor virtutilor. Caci asa cum dupa caderea lui Adam pamantul a ajuns sa nasca spini si palamida (Fc 3, 18) si celelalte plante nefolositoare, tot asa si inima omului a ajuns sa nasca patimile si gandurile de rusine si rele, si pacatele care ies din ele.

3. De aceea e necesar, fratilor, ca fiecare din noi sa aiba un parinte duhovnicesc si sa vina la el cu credinta, sa se smereasca inaintea lui si sa-i vesteasca patimile rele ale inimii si, primind medicina duhovniceasca, sa scoata din suflet spinii si palamida pacatului, pe care fiecare din voi le-ati crescut la san prin viata patimasa si iubitoare de placere, si asa sa va plecati urechile la invatatura Duhului si sa ascultati la cele propovaduite si spuse inainte de noi spre folosul comun, iar prin iertarea si binecuvantarea de la noi sa va impacati cu Cel care din neasemanata Sa iubire de oameni a plecat cerurile si S-a pogorat si a aruncat semintele mantuirii in inimile celor ce-L asculta.

Nimeni dintre voi sa nu se abtina de la acest inceput al pocaintei, caci cum va inainta mai departe si va progresa mai bine, daca nu s-a atins nici macar de inceputul virtutilor?

4. E necesar insa ca voi toti sa va sarguiti spre aceasta mai cu seama acum, caci aceste patruzeci de zile ni s-au dat de purtatorii de Dumnezeu Parinti ca inainte-curatire, fiindca duc spre praznuirea anuala a nasterii dupa trup a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in care e obiceiul pentru aproape toti crestinii sa vina la impartasirea Sfantului Sau Trup si Sange si prin Acesta sa se uneasca cu El si sa se faca in chip dumnezeiesc un duh si un trup cu El.

Caci daca, asa cum a aratat mai inainte cuvantul nostru si cum va mai infatisa inaintand, fara marturisire si pocainta care urmeaza nimeni nu va fi vrednic nici macar de primirea cuvintelor dumnezeiesti, cum va primi cineva in sine insusi Trupul si Sangele lui Hristos fara sa se fi curatit mai inainte prin marturisire si pocainta pe masura greselilor lui?

De aceea si marele Pavel da marturie si vesteste spunand: “Sa se puna la incercare fiecare pe sine insusi, si asa sa manance din aceasta Paine si sa bea din acest Pahar; caci cine mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nedeosebind Trupul Domnului” (1 Co 11, 28), nedeosebind adica faptul ca acest Trup fiind fara pacat nu va binevoi sa locuiasca intr-un trup indatorat pacatelor.

5. Caci daca nu e cu putinta sa-si intinda mainile spre Hristos si sa se roage celui care nu le are curate de pacat si n-a indepartat mai intai toata ura si gandurile care vin din aceasta – iar acest lucru il arata iarasi Pavel zicand: “Vrem sa va rugati in tot locul ridicand maini cuvioase, fara manie si ganduri” (1 Tim 2, 8 ) – si daca n-avem indraznire spre Dumnezeu fiindca n-am agonisit o constiinta necondamnata – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, Ioan Teologul: “Daca inima noastra nu ne condamna, avem indraznire la Dumnezeu” (1 In 3, 21) – cum vom avea in noi insine pe Dumnezeu si ne vom face concorporali cu El, daca n-am indepartat mai intai de la noi pacatele prin marturisire, nici n-am curatit murdaria care se face sufletului de la ele prin milostenie, curatie, infranare, rugaciune si strapungere a inimii si celelalte fapte ale pocaintei?

Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tau, daca nu esti curat atat tu insuti, cat si el – iar acest lucru l-a aratat pe de o parte prin Cain care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: “Nu, daca le-ai adus corect, dar nu le-ai impartit corect” (Fc 4, 7), apoi prin Legea veche, care oprea sa se aduca la casa lui Dumnezeu plata unei desfranate (Dt 23,19), iar mai apoi spunand prin Evanghelie: “Du-te mai intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind adu darul tau” (Mt 5, 24) – dar iti va da tie, celui ce nu te-ai curatit mai inainte prin marturisire si pocainta marele Lui dar, Trupul Sau? Ce spui?

Dumnezeu insa nu vrea nici macar ca indreptarile Lui sa fie graite de o gura necurata, caci zice Scriptura: “Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestesti indreptarile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?” (Ps 49, 19). Nu lasa deci legamantul Sau sa fie luat intr-o gura necurata, dar va da Trupul Sau intr-o asemenea gura?



6. De aceea sa ne curatim mai inainte, fratilor, si gura si trupul si gandirea, si sa ne apropiem cu constiinta buna si curata. Caci daca lucratorii in arama si aurarii care topesc in jurul aramei aur sau argint sau altceva asemanator vrand sa adauge prin lustruire floarea culorii, mai intai le razuiesc curatind orice murdarie, cu cat mai mult noi, care urmeaza sa fim auriti intr-un mod mai bun sau mai bine zis sa fim indumnezeiti, trebuie sa ne curatim mai inainte de orice intinaciune a trupului si a duhului?

Caci nu ne facem stralucitoare numai suprafata, ca arama lustruita, ci toate cele dinauntru. Sa ne apropiem astfel dupa ce ne-am spalat mai inainte de petele din adancul sufletului. Fiindca asa ne vom apropia si de mantuire.

7. Daca insa ne apropiem cu o rea constiinta, nedobandind prin marturisire iertarea de la cel ce a primit puterea de a lega si dezlega unele ca acestea, inainte de a ne fi intors de la Dumnezeu, inainte de a ne fi indreptat dupa indreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negresit spre osanda noastra si pedeapsa vesnica, alungand insesi indurarile dumnezeiesti si rabdarea Lui fata de noi, “caci am calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sange comun sangele testamentului cu care ne-a sfintit si am batjocorit harul Duhului” (Evr 10, 29).

Caci cel care a rupt mantia imparateasca si cel care a aruncat-o in noroi, vor fi supusi negresit aceleiasi osande, iar cel care a varsat un parfum in noroi si cel ce l-a incuiat intr-un vas imputit au facut acelasi rau. Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pateste nimic, caci este nepatimitor, dar zboara de la noi in chip nevazut, caci “mirul nu se incredinteaza unui vas putred”; iar ceea ce a patit, daca e supus patimirii, ajungand netrebnic, aceea o va suferi in chip nevrednic cel care l-a adus ofranda.

8. Sa ne facem, asadar, vrednici prin pocainta, sau mai bine zis sa ne aducem ofranda pe noi insine prin faptele pocaintei Celui ce poate sa faca vrednici din nevrednici; si asa sa ne apropiem cu o nadejde ce nu va fi rusinata si cu credinta privind nu simplu la ceea ce se vede, ci la cele ce nu se vad. Fiindca Painea aceasta e ca o perdea care ascunde inauntru dumnezeirea; acest lucru aratandu-l dumnezeiescul Pavel spunea ca El “ne-a innoit o cale noua si vie prin perdea, adica prin trupul Sau” (Evr 10, 20) si prin el urca la ceruri cetatenia noastra – caci acolo e Painea aceasta – si intram in Sfanta Sfintelor cea adevarata prin ofranda in curatie a trupului lui Hristos: “Sa ne apropiem deci, fratilor, cu inima adevarata in certitudinea credintei” (Evr 10, 22).

9. Caci de aceea se numesc Taine, pentru ca nu este pur si simplu ceea ce se vede, ci ceva duhovnicesc si de nespus; si daca, precum spunea Domnul, “Duhul e ceea ce face viu, carnea nu foloseste la nimic” (In 6, 63), daca te uiti numai la ceea ce apare, nu te vei folosi cu nimic, dar daca te uiti la Duhul, adica daca vezi insasi Painea care sta inainte in chip duhovnicesc, atunci te vei face viu impartasindu-te din ea. Caci Ea este “mancarea care nu piere, ci ramane spre viata vesnica” (In 6, 2-7), Painea cea adevarata Care coboara din cer, Care e vie si da viata lumii; pe Care cine nu o mananca, nu va fi viu, dar cel care o mananca va fi viu in veac, nu numai inviind, ci si slobozit fiind de pedeapsa si dobandind imparatia vesnica.

Caci despre aceasta Paine Domnul le-a vorbit nu numai ucenicilor Lui la Cina cea de Taina, ci a glasuit limpede invatand deschis si cu indrazneala in sinagoga si spunand: “Painea pe Care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu” (In 6, 51), si iarasi: “Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cine mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica” (In 6, 53-54).

O, ce minune! Vai, ce maretie a iubirii, pe care Dumnezeu a revarsat-o peste noi cu bogatie! Ne-a nascut din nou prin Duhul si ne-am facut un duh cu El, precum spune Pavel: “Cine se lipeste de Domnul e un duh cu El” (1 Co 6, 17).

10. Deci ca sa fim una cu El nu numai dupa duh, ci si dupa trup, carne din carnea Lui si os din oasele Lui, ne-a daruit contactul intim cu El prin aceasta Paine. Caci orice iubire isi are desavarsirea printr-o unire, iar inceputul dintr-o asemanare (…)

Dar iubirea conjugala pare a avea ceva mai mult decat celelalte, “caci din aceasta pricina va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi cei doi un trup” (Mt 19, 5), “Taina aceasta mare este, spune dumnezeiescul Pavel, dar eu vorbesc despre Hristos si despre Biserica” (Ef 5, 32).

Acolo deci se vor lipi intr-un singur trup, nu si intr-un singur duh; noi insa prin impartasirea acestei Paini dumnezeiesti nu ne lipim numai, ci ne amestecam cu trupul lui Hristos si devenim nu numai un trup, ci un duh cu El. Vezi ca maretia covarsitoare a iubirii lui Dumnezeu fata de noi are loc si se arata prin daruirea acestei Paini si a acestui Pahar? Fiindca potrivit Psalmistului, “jertfa si ofranda n-ai voit, dar ne-ai intocmit un trup” (Ps 39, 7; Evr 10, 5).



11. O, ce comuniune multipla si nespusa! Hristos S-a facut frate cu noi, intrand in comuniune cu noi atat prin trup, cat si prin sange si prin ele asemanandu-Se noua; ne-a castigat robi adevarati ai Lui rascumparandu-ne prin acest Sange; ne-a facut prieteni ai Lui daruindu-ne aratarea acestor Taine; ne-a legat si armonizat cu Sine insusi prin impartasirea acestui sange facandu-Se un trup cu noi.

Dar si Tata al nostru S-a facut prin dumnezeiescul Lui botez si ne hraneste la sanii Sai ca o mama iubitoare pruncii sugari; si, lucru inca si mai mare si mai uimitor, nu ne hraneste numai cu Sange in loc de lapte, dar si cu Trupul Sau, si nu numai cu Trupul Sau, dar si cu Duhul Lui, pastrand pururea nemicsorata nobletea data noua de El, ducand spre o dorinta mai mare si implinind aceasta dorinta, lasandu-Se nu numai vazut, ci si atins si facut desfatarea noastra, si tinut de fiecare din noi in inima si in insesi maruntaiele noastre, si spunand: “Veniti, mancati Trupul Meu si beti Sangele Meu cei ce doriti viata vesnica, ca sa nu fiti numai dupa chipul lui Dumnezeu, ci si dumnezei si imparati vesnici si ceresti, imbracati in Mine, imparatul si Dumnezeul cerului, infricosatori pentru demoni, dar minunati pentru ingeri, fii iubiti ai Tatalui ceresc, pururea vii, frumosi la fiii oamenilor, locas placut al preainaltei Treimi“.

12. Caci daca prefigurarea acestui Trup l-a indreptat pe Avraam (Fc 14, 18; 15, 6; 22, 2-19), daca prefigurarea acestui Sange i-a pazit in Egipt vii pe intaii-nascuti ai lui Israel (Is 12, 23), daca prefigurarea acestui Sange a curatit si sfintit insasi Sfanta Sfintelor, a aratat pe pamant un cort al Numelui lui Dumnezeu si a facut preoti, arhierei si unsi ai Domnului (Is 16, 34; Evr 9, 11 sq), daca prefigurarea a lucrat acestea, ce va lucra adevarul lor?

Aaron nu intra fara aceasta prefigurare in sanctuar, nici noi nu vom putea pasi in cele ceresti daca nu ne impartasim de acest adevar al lui, nici nu vom avea salas in ceruri, nici nu vom fi salas al Dumnezeului cerurilor, nici jertfa vie si sfanta bineplacuta lui Dumnezeu; caci numai prin El am dobandit apropierea. “Caci ce folos ai de sangele meu, de ma cobor in stricaciune?“, spune imparatul si prorocul David (Ps 29, 9).

13. De aceea, sa ne amestecam sangele cu Sangele lui Dumnezeu, ca sa stergem stricaciunea din el, fiindca mult si negrait folos e in acest Sange. El ne face noi in loc de vechi, si vesnici in loc de vremelnici; ne face nemuritori si vesnic infloritori, ca niste pomi saditi langa curgerile apelor (Ps 1, 3) dumnezeiescului Duh, din care se aduna rod spre viata vesnica.

Caci din rai tasnea un izvor sensibil si adapa fata pamantului nascand rauri sensibile (Fc 2, 10); dar din aceasta Sfanta Masa, pe care potrivit psalmistului Hristos “ne-a gatit-o impotriva” demonilor si patimilor “care ne necajesc” (Ps 22, 5), tasneste un izvor care naste izvoare duhovnicesti, adapa suflete, le urca pana la cer si intoarce ochii ingerilor spre frumusetea in care se vede diversitatea intelepciunii lui Dumnezeu (Ef 3, 10), ii aduce sa doreasca sa se plece spre cele daruite noua printr-un asemenea Sange.

Caci apropiindu-ne de aceste Taine ne facem purpura imparateasca, sau mai bine zis sange si trup imparatesc, si ne prefacem – o, ce minune! – intr-o finalitate dumnezeiasca, intrucat stralucirea lui Dumnezeu vine tainic asupra noastra, ne invaluie in chip extraordinar, ne face unsi-hristosi ai lui Dumnezeu si ne da putere sa stralucim ca soarele in prezenta Tatalui nostru potrivit fagaduintei Lui (Mt 13, 43), numai sa nu impiedice acest lucru vreo pata pusa pe sufletul celui ce se apropie.



14. De aceea, nu numai sa ne curatim inainte si asa sa ne apropiem, dar sa fim atenti la noi insine si, dupa ce am dobandit acest dumnezeiesc dar, sa aratam si multa paza, ca sa ramanem mai presus de patimi si sa vestim virtutile Celui ce a binevoit a locui in noi plecand de la asemanarea cu El in acestea aratata in noi.

Sa ne gandim cu Cine ne unim si de ce lucruri ne-am invrednicit si, uimiti de maretia covarsitoare a darului si a iubirii fata de noi, sa ne randuim fapta, cuvantul si gandul dupa “vointa buna, bine-placuta si desavarsita” a lui Dumnezeu; fiindca un sange al unui nou testament intareste acest Nou Testament, adica Evanghelia lui Hristos, caci spune: “Un testament intra in vigoare dupa moarte” (Evr 9, 17).

Asadar, impartasindu-ne de Sangele Testamentului lui Hristos, sa nu-L facem lipsit de vigoare prin faptele noastre, ca sa nu fim supusi unei osande si pedepse vesnice, pentru ca am socotit un sange comun Sangele Testamentului in care am fost sfintiti (Evr 10, 29).

Caci pe cat de mare e fagaduinta facuta celor ce pazesc sfintirea din impartasire – caci e fagaduita imparatia cerurilor – pe atat de mare e si pedeapsa celor ce s-au facut netrebnici dupa ce au primit darul; “caci daca incalcand cineva legea lui Moise, e ucis fara mila, de o cat mai aspra pedeapsa se va invrednici cel ce a socotit sange comun Sangele Testamentului si a batjocorit acest mare har?” (Evr 10, 28-29).

15. Noi insa, fratilor, va rog sa pazim pentru noi insine nemicsorat harul lui Dumnezeu, intinzandu-ne, intregi spre ascultarea si implinirea sfintelor porunci si aducandu-ne pe noi insine ofranda lui Dumnezeu prin fapte, fiindca si Acela S-a dat pe Sine insusi pentru noi. Insusi Tatal L-a dat pe Fiul Sau Unul-Nascut pentru noi, Insusi Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a dat pe Sine Insusi, iar noi nu ne vom da la randul nostru pe noi insine nu pentru Acela, ci pentru noi insine?

Cum insa ne vom da pe noi insine lui Hristos Care S-a dat pe Sine insusi pentru noi? Daca vom imbratisa iubirea fata de El si a unora fata de altii; daca ne vom smeri sub mana tare a lui Dumnezeu si din pricina Lui atat fata de noi insine, cat si unii fata de altii “negandind la cele inalte, ci lasandu-ne dusi spre cele smerite” (Rm 12, 16); daca ne vom rastigni dupa putinta trupul impreuna cu patimile si cu poftele lui (Ga 5, 24), daca “ne vom omori madularele noastre pamantesti, betia, desfranarea, necuratia, lacomia, si orice patima rea” (Col 3, 5); daca vom muri pentru pacat si vom trai pentru virtute.



16. Fiindca acestea ne invata trupul rastignit al lui Hristos care ne este pus inainte spre hrana; caci de El suntem in acelasi timp hraniti si invatati sa avem comuniune cu virtutile si patimirile Lui, ca sa traim si sa imparatim vesnic impreuna cu El.

Acest lucru l-a vestit mai dinainte spunand prin prorocul David: “Jertfa de lauda Ma va slavi, si acolo e calea in care ii voi arata lui mantuirea Mea” (Ps 49, 23). Caci, intrucat e celebrat spre aducerea-aminte a celor savarsite de El pentru noi, este o jertfa de multumire, de slava si de lauda pentru El. Si intrucat insusi Trupul si Sangele lui Hristos sta inainte cu adevarat, El graieste lui Dumnezeu si Tatal mult mai bine decat sangele lui Abel - fiindca acela striga la Dumnezeu impotriva fratelui sau (Fc 4, 10), dar Acesta striga pentru noi, al caror frate a socotit lucru vrednic sa se faca Hristos, facandu-ni-L milostiv si impacandu-ne cu Tatal Cel mai de sus – ne graieste insa si noua, aratandu-ne limpede calea iubirii, fiindca El S-a golit pe Sine insusi pana la noi din iubirea Lui pentru noi si Si-a pus sufletul pentru noi aratandu-ne calea smereniei, “pentru ca in smerenia Sa judecata Lui s-a ridicat, si a fost adus ca o oaie spre junghiere” (Is 53, 7), calea ascultarii, pentru ca El insusi a ascultat de Tatal pana la cruce si moarte (Flp 2, 8), calea care ne daruie prin omorarea patimilor viata vesnica.

Pentru ca si El S-a facut mort, si iata e viu in veci, facandu-i vii pe cei ce se lipesc de El prin virtute si credinta, slavindu-i si fiind slavit de ei, impreuna cu Parintele Sau fara de inceput si cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

DOAMNE AJUTA.
Event Date/Time 19.11.2011 from 14:29 to 15:29
Organizator CRESTIN ORTODOX 2011
Locatie Intaia pazire: Aducerea aminte a pacatelor<br />Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savarsit. Asa iti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: “Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale!” (Isaia 43, 25-26). Aceasta sa faci – adica sa-ti amintesti pacatele tale – nu ca sa-ti chinuiesti cugetul, iti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia IV la Statui), ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu zburde in patimi si sa nu mai cada iarasi intr-aceleasi. Ca sa cunosti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primit de la Dumnezeu, ca sa-ti ierte atat de multe pacate, precum si Pavel si-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cat de mare este harul lui Dumnezeu pune Gura de Aur (Cuvantul 36 la I Corinteni).<br />Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cand si-o aminteste, tremura si se infricoseaza, si frica aceasta il face sa nu mai cada iarasi in aceeasi primejdie. Astfel David, si dupa ce i-au fost iertate pacatele, si le amintea intotdeauna si le avea inaintea ochilor lui. De aceea si zicea: “Si pacatul meu inaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 14).<br /><br />Daca voiesti – iti spune Sfintitul Augustin – sa-si intoarca Dumnezeu fata Sa de la pacatele tale, trebuie ca tu sa le ai pururea inaintea ta, sa le privesti si sa plangi pentru ele. Daca tu vei scrie si-ti vei aminti pacatele tale, dumnezeiescul Gura de Aur te incredinteaza ca Dumnezeu le va sterge si le va ierta. Iar daca tu le vei sterge de unde le-ai scris si le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele. Si iarasi, spune acelasi: “Caci nu este nici un alt asemenea leac, pentru iertarea pacatelor, precum neincetata lor aducere aminte si necurmata lor osandire” (Cuvantul 2, Cum ca spre folos este ca proorocirile nu sunt limpezi).<br /><br />Te sfatuieste insa Sf. Marcu Pustnicul, ca atunci cand iti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa-ti amintesti de ele nu dupa felul lor, aducandu-ti in inchipuire imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fie din pricina ca, fiind tu, inca, impatimit si iubitor de placeri, poftesti iarasi la ele si te tulburi; fie ca, aducandu-ti aminte de ele, dupa chipul lor si cu durere, sa nu cazi in deznadejde.<br /><br />Mai cu seama aceasta sa te feresti cand este vorba de pacatele trupesti pe care le-ai savarsit: sa nu-ti aduci in minte imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fiindca iti intinezi mintea. Sa-ti amintesti doar ca esti pacatos si ca ai savarsit multe pacate, cu care ai maniat pe Dumnezeu.<br /><br />A doua pazire: Sa fugi de ceeea ce este pricina a pacatului<br />A doua pazire foloseste-o ca sa fugi de pricinile pacatului, fiindca, potrivit cu legile filozofilor, aceleasi pricini aduc intotdeauna si aceleasi urmari. Fugi, dar, frate, de privelistile cele rele, de vorbirea si intovarasirea cu cei fara randuiala si, mai cu seama, fugi de vorba si prietenia cu oamenii cu care ai pacatuit trupeste; fiindca, una din doua: sau tu trebuie sa fugi de ei, sau ei trebuie sa se indeparteze de tine si sa-i alungi, daca-i ai in casa la tine, fie ca este slujnica, fie ca este argat si – pe scurt – fie ca este unul dintr-ai tai, si prieten. Caci despre acestia a vorbit Domnul: “Iar daca ochiul tau cel drept te sminteste pe tine, scoate-l si arunca-l de la tine, caci mai de folos iti este sa piara unul din madularele tale, decat tot trupul tau sa fie aruncat in gheena” (Matei 5, 29).<br /><br />Si sa nu te increzi niciodata, zicand: eu pot sa ma intovarasesc cu oameni vatamatori si sa nu ma vatam. Inselator este gandul acesta, fiindca sta scris: “Nu te increde in dusmanul tau niciodata” (Isus Sirah 12, 10).<br /><br />Si unii dascali sunt de parere ca acel prea intelept Iosif, daca n-ar fi fugit din iatacul stapanei sale, de buna seama ar fi cazut in pacat. Cine se teme de primejdie nu va cadea intr-insa, dar cine o indrageste, acela va cadea: “Cel ce iubeste primejdia, in primejdie va pieri“ (Isus Sirah 3, 24). De aceea si dumnezeiescul Gura de Aur, spune: “Cel ce nu fuge departe de pacate, ci merge aproape de ele, cu frica va trai si de multe ori va cadea intr-insele” (Cuvantul 15 la Statui).<br /><br /><br /><br />A treia pazire: Marturisirea cea deasa aduce cinci lucruri bune<br />De a treia pazire foloseste-te, spovedindu-te des, asa incat, daca este cu putinta, sa alergi indata la duhovnic, nu doar cand vei savarsi un pacat mare si de moarte, ci si cand vei savarsi unul mic si care se iarta. Fiindca, dupa cum ranile care sunt aratate doctorului nu se maresc, tot asa si pacatele, cand sunt marturisite, nu sporesc, dupa cuvantul Scararului: “Vanataile, care sunt date la iveala, nu se vor inrautati ci se vor tamadui” (Cuvantul 4, pentru ascultare).<br /><br />Berzele au un obicei: cand li se strica cuibul, nu se mai duc acolo; asa si demonii fug de cel ce se spovedeste des, fiindca, prin marturisirea deasa, isi pierd cuiburile si mrejele lor, dupa cum i-au spus demonii insisi unui barbat imbunatatit, ca – adica – nu au inlesnire si nici putere impotriva cui se spovedeste des. Si pe langa acestea au mai spus ca, in vreme ce omul se afla nespovedit, toate madularele lui sunt ca si legate de pacat si nu se pot misca spre a savarsi binele. Si, cand se va fi spovedit, numaidecat ele sunt dezlegate.<br /><br />Si pentru ce altceva Neeman Sirianul nu s-a scaldat doar o singura data in Iordan, ci de sapte ori – decat pentru a ne invata pe toti, mici si mari, patriarhi si arhierei, duhovnici si preoti – sa ne spovedim de sapte ori, adica des si de multe ori ( pentru ca numarul sapte se foloseste pentru: “de multe ori”, in dumnezeiasca Scriptura). Si, ne mai invata sa ne scaldam in apele pocaintei, al carei chip fusese Iordanul, pentru ca intr-insul boteza Inaintemergatorul “Botezul pocaintei, intru iertarea pacatelor” (Marcu 1, 4).<br /><br />Am spus sa se marturiseasca des si prea cinstitii patriarhi si arhierei si duhovnici si preoti, ca sa rastorn obiceiul prea rau, care domneste in multe locuri, ca asemenea sfintite fete sa nu se spovedeasca. Intr-adevar, ma minunez din ce pricina se indeamna sa faca aceasta.<br /><br />Daca, pe de o parte, socotesc ca ei nu fac pacate, sa ma ierte, dar socoteala aceasta a lor este gresita, fiindca Evanghelistul Ioan striga: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine” (I Ioan 1, 8). Si, deoarece, numai Papa, ca un mincinos, si-a luat indrazneala sa se laude a fi fara de pacat dar niciodata vreunul din patriarhii sau arhiereii rasariteni.<br /><br />Iar, pe de alta parte, daca socotesc ca, fiind fete sfintite, nu au datoria sa se spovedeasca des, ca si mirenii, nici aceasta socoteala a lor nu este indreptatita, fiindca dumnezeiescul Iacov, cand a spus: “Marturisiti-va unul altuia pacatele” (Iacob 5,16), nu a deosebit pe cei sfintiti de mireni, ci, de-a dreptul si fara osebire, a spus sa se spovedeasca si cei sfintiti si mirenii.<br /><br />Fiindca, si doctorii cand se imbolnavesc, au nevoie de alti doctori, si prooroci de alti prooroci, cand pacatuiesc, dupa dumnezeiescul Gura de Aur, care spune: “Atunci a mers catre David Natan, prooroc catre prooroc merge. Dar cum David, prooroc fiind, nu se tamaduieste pe sine? Ci, precum doctorii, cand se imbolnavesc, au nevoie de alti doctori, pentru ca boala le vatama mestesugul, la fel si aici” (Talmacire la Psalmul 50).<br /><br />Iar daca se si rusineaza, sa ia pilda, de la arhiereul Potamon, care s-a marturisit, nu inaintea unui duhovnic, ci a unui intreg sinod. Daca un Ioan Evanghelisul a dat marturie: “Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele” (1 Ioan 1, 9), aceste sfintite marimi de ce sa nu se marturiseasca?<br /><br />Pentru aceasta, prea sfinti Parinti, ma inchin voua si va rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, sa va spovediti si sa nu dati o rea pilda mirenilor, sa nu se spovedeasca nici ei. Ci precum va faceti chip al tuturor bunatatilor si pilda pentru ei, asa sa va faceti si o buna pilda pentru deasa marturisire. Ca si Simeon al Tesalonicului spune ca arhiereii si preotii trebuie sa slujeasca si sa se cuminece cu luare aminte si cu umilinta si cu marturisire.<br /><br />Pentru ca deasa marturisire, pe langa ca slabeste puterea demonilor, precum am spus, mai aduce inca si alte cinci lucruri bune celui ce se marturiseste des.<br /><br />Intaiul folos al marturisirii dese<br /><br />Dupa cum copacii care se raresc des nu pot sa prinda radacini adanci in pamant, tot asa si deasa marturisire nu lasa obiceiurile si deprinderile rele ale pacatului sa capete radacini adanci in inima celui ce se spovedeste des.<br /><br />Sau, mai bine zis, dupa cum un copac batran si mare nu poate fi doborat dintr-o singura lovitura, tot asa un obicei si o deprindere, vechi si rele, nu le poate desradacina si nimici cu totul doar o singura suferinta a inimii – si aceea, poate, nedesavarsita – pe care a aratat-o cel ce se pocaieste, la spovedanie. Cu toate ca pacatul lui a fost iertat, prin rugaciunea de iertaciune a duhovnicului.<br /><br />Al doilea folos al marturisirii dese<br /><br />Cine se spovedeste des, are mare usurinta intru a-si cerceta cu amanuntime cugetul si a-si afla numarul pacatelor sale. Deoarece, usurandu-se neincetat de multimea pacatelor sale, prin deasa marturisire, acestea raman tot mai putine. Pentru aceasta, poate si el sa le gaseasca mai bine si sa si le aminteasca.<br /><br />Iar cel care nu se marturiseste des – datorita numarului mare de pacate care se ingramadesc asupra lui nu poate nici sa le afle ca amanuntime si nici sa si le aminteasca, ci, de multe ori, uita multe si grele pacate de ale sale care, daca raman nemarturisite, raman – prin urmare – si neiertate. Pentru aceea, diavolul are sa i le aminteasca in ceasul mortii sale, si atat de mult il va stanjeni, incat il vor trece sudorile mortii si va plange, sarmanul, dar fara nici un folos, fiindca atunci nu mai poate sa le marturiseasca.<br /><br />Al treilea folos al marturisirii dese<br /><br />Cel ce se marturisite des, chiar de va savarsi vreodata un pacat de moane, indata, insa, dupa ce s-a marturisit, intra in harul lui Dumnezeu, si cate fapte bune va face, il vor invrednici de viata cea vesnica. Iar cel ce nu se marturiseste des, daca – sa zicem – savarseste si el acelasi pacat de moarte si nu alearga neintarziat sa se spovedeasca, cata vreme ramane nespovedit, nu numai ca este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar si lucrurile bune pe care le face de la sine: posturi, privegheri, metanii mari si altele asemenea nu sunt vrednice pentru a-i castiga plata si viata vesnica pentru ca sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este inceputul si temelia tuturor faptelor care duc la mantuire.<br /><br />Al patrulea folos al marturisirii dese<br /><br />Cel ce se marturiseste des este mai incredintat ca moartea il va afla in harul lui Dumnezeu si astfel ca va fi mantuit. Si diavolul, care este pururi obisnuit sa mearga la morti, nu numai la moartea pacatosilor, dar si la cea a sfintilor, cum spune Marele Vasile (in talcuirea Psalmului 7) si inca si la aceea a Domnului, potrivit cu cuvantul: “Vine si stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine” (Ioan 14, 30), si diavolul, zice, care merge la mortile oamenilor, sa vada daca va gasi ceva, va merge si la acesta, dar nu va afla nimic, fiindca acesta i-a luat-o inainte, si socotelile lui sunt limpezi, iar “catastifele” lui sunt bine cumpanite, datorita desei marturisiri.<br /><br />Iar cel ce nu se spovedeste des, este foarte cu putinta sa moara nespovedit si astfel sa fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarasi cu usurinta in pacat si nu se spovedeste, iar moartea vine pe neasteptate.<br /><br />Al cincilea folos al marturisirii dese<br /><br />Al cincilea si cel din urma folos pe care il pricinuieste deasa marturisire, este ca ii impiedica si-i infraneaza pe oameni de la pacat. Fiindca, cel ce se spovedeste des, cand isi aminteste ca peste putine zile are sa se spovedeasca, chiar daca isi are gandul la pacat, este impiedicat, socotind rusinea pe care o va simti cand se va marturisi si dojana pe care o va auzi de la duhovnic.<br /><br />Pentru aceasta si Sf. Ioan Scararul a scris: “Nimic nu da diavolilor si gandurilor vinovate atata putere asupra noastra, cat faptul de a le lasa pe acestea – nemarturisite – sa fie hranite in inima”. Si, iarasi, “Un suflet care intelege marturisirea este oprit, ca de un frau, sa mai pacatuiasca, fiindca pe cele nemarturisite le savarsim fara sfiala, cum ar fi in intuneric” (Cuvantul 4).<br /><br />De aceea, acelasi Sfant graieste pentru fratii acelei minunate chinovii pe care o descrie, ca ei aveau cate o tablita atarnata de cingatoarea lor, pe care isi scriau gandurile in fiecare zi si le spuneau, spovedindu-se, acelui mare staret.<br /><br />Asadar, frate al meu pacatos, afland de acestea, mergi mai des la sfintita Marturisire, caci cu cat mai des mergi la aceasta baie, cu atat te vei curata. Nu amana timpul potrivit zicand: sa fac acest lucru si pe urma merg sa ma spovedesc. Fiindca Dumnezeu, desi de multe ori se arata indelung rabdator, dar totdeauna soseste la timp. Sa nu zici: Am pacatuit si ce mi s-a facut mie? Ca Domnul este indelung-rabdator. “Ca mila si mania de la El sunt si peste cei pacatosi se va odihni mania Lui” (Isus Sirah 5, 4 si 7).<br /><br />Adu-ti aminte mereu de Samson, care desi de trei ori a izbutit sa-si rupa legaturile cu care il legasera cei de alt neam cu el, dar, a patra oara, n-a mai izbutit sa le rupa si sa scape. “Voi face ca mai inainte si ma voi scapa de ei. Dar nu stia ca Domnul se departase de el” (Judecatori 16,20).<br /><br />Asa si tu, frate, cu toate ca o data si de doua ori si de trei ori, pacatuind si zabovind sa te indrepti si sa te spovedesti, mai tarziu te-ai invrednicit sa te spovedesti si sa te indrepti. Dar daca a patra oara pacatuind, amani vremea potrivita pentru martusirire, poate ca nu te vei mai invrednici de ea, ci vei muri nespovedit. Care lucru sa dea Domnul sa nu se intample niciodata vreunui crestin.<br /><br />A patra pazire: Aducerea aminte a lucrurilor celor de apoi<br />Foloseste cea de a patra pazire, frate, ca sa-ti amintesti de cele de apoi ale tale, adica sa cugeti necontenit la moartea ta, la infricosata Judecata a lui Dumnezeu, la pedeapsa cea vesnica si la vesnica desfatare a Raiului. Fiindca aducerea, aminte si teama de acestea patru, se fac intru tine ca un frau puternic, care nu te lasa sa pacatuiesti. Dupa cum graieste Duhul Sfant prin Sirah: “in tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata” (7, 38).<br /><br />Asadar, atunci cand gandul cel viclean si diavolul, ca si patimile tale se lupta cu tine si te indeamna sa pacatuiesti, intai pune in fata ta moartea si cugeta ca insusi acest trup al tau, care acum pofteste sa curveasca, sau sa ucida, sau sa fure, sau sa savarseasca vreun pacat, acesta va sa moara si sa-si piarda frumusetea, sanatatea, grasimea si toate puterile lui si sa ajunga un hoit, slut, fara de chip, fara frumusete, fara suflet.<br /><br />Gandeste ca acesta are sa fie inmormantat intr-un mormant prea intunecat si acolo are sa se risipeasca si sa ajunga hrana viermilor, imputiciune, putreziciune si pulbere. Adu-ti aminte cata spaima, cata durere, cata groaza vei incerca atunci cand sufletul ti se desparte de trup, cand iti stau in preajma diavolii ca sa te rapeasca, si nu se afla nimeni ca sa te ajute.<br /><br />Sa iei aminte ca acelasi lucru are sa se intample si acelui ins cu care doresti sa savarsesti pacatul. Fiindca acest trup pe care acum tu il iubesti si-l poftesti atat de mult, peste putin are sa se faca – dupa moarte -deopotriva: un hoit nefericit, putreziciune, hrana viermilor si imputiciune.<br /><br />Si, mai presus de toate acestea, aminteste-ti ca insasi moartea este ca un fur atat de neasteptat, incat nu stii niciodata cand vine la tine. Se poate sa vina in aceasta zi, in acest ceas, in aceasta clipa si tu, care te simteai bine ziua, sa nu apuci sa mai vezi seara, si tu, care ai ajuns pana seara, sa nu mai apuci a doua zi, dupa cum a grait Domnul: “Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului” (Matei 25,13).<br /><br />Trage invatatura din acestea, frate al meu, si spune asa in sinea ta: daca eu am sa mor si poate de o moarte napraznica, ce am sa ajung, nefericitul de mine? Ce-mi va folosi atunci daca ma voi bucura de toate placerile lumii? Ce voi castiga daca savarsesc acest pacat? Ce-mi va ramane, daca voi faptui aceasta ticalosie? Mergi inapoia mea, satano, si tu, gand viclean; nu vreau sa te ascult si sa cad in pacat!<br /><br />In al doilea rand, daca vrei sa nu pacatuiesti, pune-ti in fata ziua infricosata a Judecatii si adu-ti aminte de toate cele ce se vor intampla atunci, cum, adica, cerul se va infasura ca o hartie, cum stelele vor cadea din cer; cum soarele si luna se vor intuneca; muntii si colinele se vor topi ca ceara; marea se va spaimanta si va scadea; stihiile vor arde; pamantul se va cutremura; mormintele se vor deschide si vor invia toti oamenii, de la Adam pana la sfarsitul lumii, ca sa se infatiseze inaintea infricosatului Judecator; cum de frica se vor clinti pana si ingerii din cer; cum au sa se deschida catastifele si cum are sa fie judecat fiecare, urmand sa dea socoteala in amanunt pentru faptele lui rele pe care le-a savarsit si pentru gandurile rele pe care le-a gandit.<br /><br />Asadar, pacatosule, asa sa graiesti gandului tau: daca eu am sa pacatuiesc acum, ce am sa fac atunci, in ziua si in ceasul acela infricosat? Cum ma voi apara pentru acest pacat, fata de acel Judecator nemitarnic si nepartinitor? Ah! cata teama si cutremur voi incerca, nenorocitul de mine. Vai! vai! cum voi putea sa ma tin pe picioare, cand voi auzi hotararea aceea cutremuratoare: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, cel pregatit pentru diavol si pentru ingerii lui“. Vai! vai! cata rusine voi incerca atunci, cand voi sta gol, dat in vileag, inaintea a toata acea adunare a intregii lumi: a ingerilor, a sfintilor, a dreptilor, a pacatosilor si a toata omenirea.<br /><br />Desigur, neputand sa indur acea necinstire si rusine, necuprinsa cu mintea, am sa graiesc muntilor si magurilor sa se prabuseasca si sa ma zdrobeasca, ca sa nu mai ma arat in ochii oamenilor si ca sa scap de urgia unui asemenea infricosat Judecator: “Strigand muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de fata Celui ce sade pe tron si de mania Mielului” (Apocalipsa 6, 16).<br /><br />De voiesti sa nu pacatuiesti, frate al meu, pune inaintea ta toate felurile infricosate de pedeapsa pe care le-a aflat dreptatea lui Dumnezeu ca sa pedepseasca pacatul, adica necurmata lipsire de Dumnezeu, intunericul cel mai din afara, focul cel nestins, viermele cel neadormit, strafundul cel prea rece, plansetul cel nemangaiat, scrasnirea dintilor si celelalte cazne nenumarate si felurite.<br /><br />Si, mai presus de toate, ca te vei gasi pururea intovarasit cu insisi acei demoni, dusmanii tai, pe care ii urasti atat de mult, pentru ca ti-au pricinuit atatea suferinte. Lucru care este mai cumplit decat celelalte feluri de pedeapsa, potrivit cu Sf. Maxim. Caci, spune acesta, in cuvantul de sfatuire catre Gheorghe eparhul Africii, urmatoarele: “Si, ceea ce este mai josnic intre toate si mai greu de spus cu adevarat, lucra pe care nu pot macar sa-l graiesc, cu atat mai mult sa-l indur (izbaveste-ne, Hristoase, si scapa-ne de aceasta durere): despartirea de Dumnezeu si de Sfintele Sale Puteri, si vietuirea laolalta cu diavolul si demonii sai vicleni, care sa tina o vesnicie. Si cea mai grea si mai cumplita dintre pedepse este sa stea de-a pururi impreuna cei ce urasc cu cei ce sunt urati“.<br /><br />Apoi, tine minte ca toate aceste suferinte vor fi pedeapsa pacatosilor, nu pentru o suta de mii de ani, nu pentru o mie de milioane, ci in vecii vecilor, fara nadejdea ca li se va pune capat vreodata.<br /><br />Asadar, asa sa-ti vorbesti in tine insuti: daca eu nu pot sa rabd durerea pricinuita de un os al meu, cand iese din locul lui, cum voi rabda, nefericitul de mine, indepartarea vesnica de Dumnezeu, care este tot ce e mai launtric in fiinta mea? Daca eu nu pot indura sa fiu aruncat doar pentru un ceas intr-un cuptor, chiar daca mai inainte m-as fi bucurat de toate placerile lumii, cum voi suferi sa ma aflu pe vecie in cuptorul acela al focului nestins? Blestemat sa fii, pacatule, care ma stanjenesti!<br /><br />Nu, nu te voi savarsi, si pentru o singura marunta placere sa dobandesc o vesnicie de suferinte si sa plang, nemangaiat, ca un smintit, precum acel Ionatan: “Doar am gustat putina miere cu varful toiagului pe care il aveam in mana, si iata trebuie sa mor” (IRegi 14, 43).<br /><br /><br /><br />A cincea pazire: Cunoasterea pacatului<br />A cincea pazire foloseste-o, frate, cunoscand bine ce lucru rau este pacatul si, mai ales, cel de moarte. Fiindca toti oamenii pentru aceasta savarsesc pacatul, fiindca nu stiu cat de mare rau este. De aceea si in multe parti ale dumnezeiestii Scripturi, pacatosii se simteau nesocotiti si nestiutori.<br /><br />Astfel, noi aici iti vom da putinta sa cunosti rautatea pacatului, nu in deplinatatea lui, fiindca nici o minte nu poate sa-l inteleaga pe deplin: “Greselile cine le va pricepe?” (Psalmul 18, 13), ci numai cat este cu putinta: 1. Din insusi pacatul. 2. Din imprejurarile lui. 3. Dupa pedeapsa pe care a primit-o de la Dumnezeu. [...]<br /><br />3. Pedeapsa pacatului in fata lui Iisus Hristos<br /><br />A pedepsit Dumnezeu pacatul si in fata lui Iisus Hristos, dar cu o atat de aspra pedeapsa, incat toate pedepsele pomenite mai sus, puse alaturi de aceasta, par doar o umbra. Fiindca o singura rana usoara pe fata Mantuitorului Hristos, un ghimpe din spinii cununii Lui, o singura biciuire a Lui, inseamna o pedeapsa mai mare decat daca Dumnezeu ar fi prapadit intreaga lume si ar fi parasit in focul iadului pe oameni, pe ingeri, pe arhangheli si orice alta faptura. Fiindca, ce are de a face pedeapsa tuturor fapturilor cu cea mai mica suferinta a Ziditorului, a Fiului Celui Preacurat, Preasfant, Unul Nascut?<br /><br />Insa cerescul Sau Tata nu s-a multumit sa sufere Fiul Sau o suferinta usoara ca sa nimiceasca pacatul, ci una nespus de mare. Vrei sa intelegi, pacatosule? Intoarce-te si vezi-L pe Iisus cum patimeste pentru pacatul tau! Este vandut, pus sa jure, batjocorit, tarat la judecati ca un osandit. Priveste cum ochii Lui sunt acoperiti de rani de pe urma loviturilor cu pumnul! Cum fata Lui este plina de scuipati, cum obrajii Lui sunt vineti de palmuiri, cum gatlejul Lui este uscat de sete!<br /><br />Priveste cum buzele Lui sunt amare din pricina fierei! Cum capul ii este ciuruit de spinii cei prea cumpliti. Cum bratele si incheieturile mainii ii sunt strans legate de funii tari! Cum umerii ii sunt doborati de greutatea coplesitoare a crucii! Cum mainile ti picioarele ii sunt strapunse de cuie prea ascutite!<br /><br />Priveste pacatosule, cum vinele Lui toate ii sunt golite de sange. Cum coasta Lui ii este strapunsa cu sulita! Cum incheieturile Lui toate ii sunt sfartecate de napraznica intindere pe cruce! Si cum, spanzurat de piroanele cele cumplite, si-a dat duhul! Priveste cum intregul Sau trup a ajuns o singura rana! Fara chip, fara frumusete omeneasca: “Nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la el” (Isaia 53, 2).<br /><br />Treci, acum, frate, cu mintea ta, la partea cea dinlauntru a sufletului lui Iisus, ca sa vezi acolo cat de neasemuit mai mult a suferit cu sufletul, decat cu trupul, intristandu-se cumplit din pricina atator pacate, atator ocari si a unei atat de mari defaimari pe care aveau sa i le aduca maretiei Sale si patimilor Sale insisi acei pacatosi pentru care a suferit atatea si atatea, ca sa-i mantuiasca.<br /><br />Si ca sa vorbesc pe scurt, atat de nemasurat de mare a fost suferinta launtrica pe care Iisus a suferit-o pentru oameni, incat este cu neputinta sa o inteleaga cineva in viata aceasta. Numai in ziua Judecatii, dupa unii dascali, o va cunoaste fiecare in chip desavarsit, fiindca si atunci are sa o infatiseze Domnul, ca sa o vada toti oamenii, spre rusinea pacatosilor celor osanditi.<br /><br />Ce spui acum despre pacat, iubitule? intelegi cat de nemarginita este rautatea lui, dupa aceasta suferinta de necuprins cu mintea pe care a indurat-o preadulcele Iisus, pentru ca sa-l nimiceasca? Asadar, acum, cand ai inteles rautatea pacatului, si dupa ce este el in sine insusi, si dupa imprejurarile lui, si dupa pedeapsa cu care Dumnezeu l-a pedepsit, intristeaza-te in sufletul tau, zdrobeste-ti inima ta, intoarce-te in tine insuti si hotaraste cu tarie ca mai degraba sa mori de mii de ori, decat sa savarsesti vreodata un pacat de moarte.<br /><br />A sasea pazire: Rugaciunea<br />Sfintitul Augustin spune ca omul trebuie sa faca ceea ce poate, si sa ceara de la Dumnezeu ceea ce nu poate – “Sa faci ce poti si sa ceri ceea ce nu poti“. Pentru aceasta si noi, dupa ce ti-am dat, frate, cele cinci mijloace de pazire, mai sus aratate, pentru a nu mai cadea in pacat, mijloace pe care le poti folosi de la tine, cu propria ta putinta si alegere, intru sfarsit iti dam si un al saselea mijloc de pazire care este sfintita rugaciune.<br /><br />Sa nu incetezi, asadar, sa te harazesti pe tine lui Dumnezeu si sa-L rogi, prea fierbinte, sa dea putere slabiciunii tale si sa-ti intareasca vointa intru aceasta hotarare pe care ai luat-o, cu harul si ajutorul cel de sus, nadajduind ca El te va auzi, in marea Sa milostivire, cum fagaduieste El insusi: “De va striga catre Mine il voi auzi, pentru ca sunt milostiv“ (Iesirea 22, 27).<br /><br />Nu ai putere de la tine insuti? Nu ai incredere in vointa ta? Pricina este ca nu le ceri de la Dumnezeu: “Nu aveti, pentru ca nu cereti” spune dumnezeiescul Iacov (4, 2). Te temi de primejdie? Te inspaimanti de ispita pacatului? Privegheaza si te roaga, ca sa nu cazi intr-insul. “Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita“ (Matei 26, 41). Si, pentru mai multa usurinta, iata ca-ti insemnam aici rugaciunea de fata.<br /><br /><br /><br />Rugaciune<br />Mult milostive Doamne, Iisus Hristoase, Dumnezeul meu, iti multumesc ca, prin marturisirea de taina catre duhovnicul meu Parinte, m-ai invrednicit pe mine pacatosul, sa primesc de la Tine iertarea pacatelor mele. Urmand, deci, lui David care spunea: “Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale” (Psalmul 118, 106), iti fagaduiesc, cu o vointa hotaratoare a sufletului meu, ca sunt gata sa primesc mai bine mii de morti, decat sa mai savarsesc vreun pacat de moarte si – cu el – sa amarasc sfintita Ta bunatate. Fiindca, insa, vointa mea este slaba, in sinea ei, fara de ajutorul Tau, te rog fierbinte sa ma imputernicesti cu harul Tau si sa ma intaresti cu ajutorul Tau cel puternic, ca sa raman pana la sfarsit neabatut in aceasta sfanta hotarare a mea. Da, Iisuse al meu, cel prea iubitor de suflet, da-mi putere sa petrec in pocainta ce-mi ramane din viata mea, ca sa ma bucur aici jos, de harul Tau, iar acolo, in cer, de fericita Ta marire, prin soliile Preabinecuvantatei Tale Maici si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.<br /><br />Cuvant de pe urma<br />Pun capat si pecetluiesc aceasta sfatuire cu aceste cuvinte: Tatal care a trimis pe inaintemergatorul Ioan, ca sa boteze, a propovaduit prin gura lui pacatosilor: “Pocaiti-va“ (Matei 3, 2). Fiul, cand S-a aratat in lume, a grait acest cuvant, incepatura si temelie a propovaduirii Sale: “Pocaiti-va” (Matei 4, 17). Duhul Sfant, cand S-a pogorat in chip de limbi de foc, cuvantul acesta l-a rostit, prin Apostolul Petru: “Pocaiti-va” (Faptele Apostolilor 2, 38).<br /><br />Trei sunt cei ce marturisesc, si marturia celor trei este adevarata, mai mult, este insusi adevarul. Deci, frati ai mei pacatosi: “Pocaiti-va, pocaiti-va, pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia Cerurilor“.<br /><br />
Event Type Lansare de carte
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni