Demult-demult, odată ca niciodată, Veniamin a fost poet. Două bobiţe de plumb l-ar fi plictist în coapsă. Altminteri, amant elegant! Avea o inimă cât o baniţă de porumb. A murit în spital. Îl lovise un cal de curse, scos la pensie şi înhămat la o căruţă cu var.Veniamin a ajuns la spital şi de acolo a devenit Veniam-minus. Probabil, descleştarea fălcii de jos demonstrează că ar mai fi avut chef să vorbească.