Lectia 13 . Cînd greşiţi, recunoaşteţi-o

Locuiesc în împrejurimile New-Yorkului. Totuşi, nu departe de casa mea se află un colţ de pădure sălbatică ce se numeşte Forest Park şi unde-mi place să mă plimb uneori în tovărăşia lui Rex, micul meu buldog. Rex e un animal bun, drăgăstos şi inofensiv şi, cum nu prea întâlnim pe nimeni, îi îngădui să vagabondeze liber, fără lesă şi botniţă.

Într-o zi m-am întâlnit, totuşi cu un jandarm, care ardea de nerăbdare să-şi demonstreze autoritatea.

- De ce lăsaţi animalul să alerge prin parc fără, lesă şi botniţă? Nu ştiţi că nu e permis?

- Da, ştiu, i-am răspuns cu blândeţe, dar credeam că nu poate face nici un rău...

- Credeaţi ? Puţin îi pasă legii de ceea ce credeţi dv.! Animalul e în stare să omoare o veveriţă, să muşte un copil... Vă las de astă-dată, dar daca mai prind cainele liber voi fi silit să vă închei proces-verbal...

Am promis să mă supun. Şi mi-am ţinut cuvântul... câteva zile. Dar lui Rex nu-i plăcea botniţa şi am hotărît să ne mai încercăm norocul. Totul a mers de minune până într-o după amiază când jandarmul călare m-a surprins din nou cu Rex liber. N-am mai aşteptat ca poliţistul să mă interpeleze şi m-am grăbit să mă scuz:

- Domnule, m-aţi prins în flagrant. E greşea la mea. N-am nici o scuză. M-aţi prevenit data trecută aşa că acum merit amenda.

Jandarmul răspunse pe un ton potolit.

- Da... desigur... Cîteodată eşti ispitit să mai laşi un căţel ca ăsta să zburde, mai cu seamă ca nu-i nimeni prin împrejurimi.

- Eşti ispitit, am răspuns, dar... e oprit...

- O, nu cred că un biet animal ca acesta să facă vreun rău... Alungă căţelul mai încolo, ca să însemne că nu l-am văzut...

La urma urmei jandarmul nu era decât un om care vroia să-şi arate importanţa. Deci, când m-am învinovăţit eu însumi, singurul mod de a-şi păstra stima era să se arate generos.

Deci, când ştim că merităm vreo pedeapsă mai bine s-o luăm înainte cu curaj şi să ne facem mea culpa.

Grăbiţi-vă de a spune dv. toate lucrurile neplăcute pe care cealaltă persoană e gata să le exprime, spuneţi-le înainte si o veţi dezarma. Sânt 99 la sută şanse ca ea să adopte o atitudine generoasă şi ca să închidă ochiul asupra greşelii voastre, ca jandarmul din Forest Park.

Primul prost venit poate încerca de a-şi justifica greşelile ; este, de fapt, ceea ce fac toţi proştii. Dar omul care-şi recunoaşte greşelile se înalţă deasupra mediei şi cunoaşte o bucurie nobilă şi rară. De pildă, una dintre cele mai frumoase amintiri ale istoriei este felul cum generalul Lee s-a învinovăţit de înfrângerea de la Pickett, în timpul războiului de secesiune.

Şarja de la Gettysburgh a fost una dintre cele mai sângeroase greşeli ale carierei lui Lee. Oricât de eroică şi strălucită a fost, ea însemna, totuşi, începutul sfârşitului. Lee era învins ; nu putea pătrunde în Statele Nordice, o ştia. Cauza sudiştilor era pierdută. Lee a fost atît de desnădăjduit, atât de lovit, încât şi-a înaintat demisia lui Jefferson Davis, rugîndu-l să numească în locul său un om mai tânăr şi mai capabil. Dacă Lee ar fi vrut să arunce asupra altuia răspunderea dezastrului de la Pickett, ar fi putut să o facă ; unii din şefii săi de divizie îl părăsiseră..., cavaleria nu sosise la timp pentru a susţine atacul infanteriei etc.

Dar Lee era prea nobil pentru a arunca vina asupra altora. Când trupele zdrobite şi învinse la Pickett se întorceau spre liniile Confederaţiilor, Lee le-a ieşit în întâmpinare şi i-a primit cu următoarea declaraţie realmente sublimă:  "Greşeala este a mea. Eu singur sânt răspunzător de această înfrângere...".

Istoria reţine puţini generali care să fi avut? curajul şi generozitatea să facă o astfel de mărturisire.

Elbert Hubbard a fost unul din cronicarii cei mai originali care au pasionat vreodată America scrisorile sale biciuitoare trezeau uri, dar mulţumită dibăciei sale, el izbutea să-şi transforme adversarii în prieteni.

De pildă, când vreun cititor furios îl înjura prin scrisoare spunându-i că nu-i deloc de acord cu articolul lui, el răspundea:  "Gândindu-mă bine, nici eu nu sânt cu desăvârşire de acord cu acest articol. Tot ce am scris ieri nu-mi place neapărat azi. Sânt -fericit să cunosc opinia dv. asupra acestui subiect. Cu primul prilej când veţi trece pe aici, faceţi-mi o vizită şi vom discuta pe îndelete chestia". Ce se mai poate răspunde unui -om care vorbeşte în acest chip ?

Elevii cursului meu trebuie să dea un examen-." original. Fiecare pe rând trebuie să se prezinte în faţa colegilor săi şi aceştia îi spun despre persoana lui aşa cum el apare în ochii lor. Îi desvăluie cu sinceritate ceea ce le place şi le displace la el. Bineînţeles, observaţiile sânt formulate în scris şi sânt nesemnate; astfel că autorii lor îşi pot exprima gândurile cele mai intime.

După un asemenea examen, un tânăr a venit disperat la mine. Criticii săi îl biciuiseră ca pe un ocnaş, tratîndu-l cu epitetele cele mai urâte.

La şedinţa următoare, "vinovatul" s-a ridicat si a citit cu glas tare insultele ce i-au fost aduse. par în loc să-i condamne pe judecători, aşa cum fusese ispitit, el le-a spus:

"Prieteni, văd că nu vă sânt deloc simpatic. Mi-a fost penibil să citesc criticile, dar ele mi-au fost folositoare. Mi-au dat o admirabilă lecţie. In fond nu sânt decât un biet băiat şi am nevoie de prietenie la fel ca şi alţii. Vreţi să mă ajutaţi ? Vreţi să-mi spuneţi sincer ce trebuie să fac ca să mă perfecţionez ? Voi face totul ca să mă îndrept". Nu era o comedie. Tânărul era sincer, de aceea i-a mişcat pe colegii săi. Ei i-au lăudat sinceritatea, umilinţa, dorinţa de a se perfecţiona. L-au încurajat, i-au dat sfaturi bune şi i-au mărturisit că deja începuse să Ic fie simpatic.

După cuvântul Scripturii, “…răspunsul său smerit îndepărtase furia”.

Când suntem siguri că avem dreptate, să ne străduim cu tact şi blândeţe de a face pe alţii să împărtăşească părerea noastră. Dar când greşim - ceea ce se-ntâmplă adesea, dacă avem sinceritatea de a o admite - şi recunoaştem repede greşeala şi clin toată inima, nu numai că vom observa rezultate surprinzătoare, dar va fi şi mai amuzant decît a încerca să ne apărăm.

Reţineţi acest proverb:  "învinovăţind nu se obţine destul. Dar cedând se obţine mai mult decât se nădăjduia".

Deci, dacă doriţi să câştigaţi pe cineva pentru cauza dv., respectaţi regula nr. 3.

Când greşiţi, recunoaşteţi-o şi din toată inima