“Tinerii si fecioarele si batrânii sa laude numele Domnului, caci numai numele Lui s-a înaltat” (Ps. 148, 12).
Cu mintea sa ne gândim la slava în care salasluieste Dumnezeu, cu inima sa-L iubim ca pe binele cel mai înalt, cu gura sa-L preamarim pe Domnul în rugaciuni fierbinti.
Daca astazi am aflat cât de mare este pacatul înjuraturii, sa ne silim din toate puterile sa nu-l savârsim niciodata. Mai bine este sa ne pierdem graiul, decât sa aruncam spre ceruri veninul rautatii.
“A înjura nu-ti învata gura si a ocarî pe Cel Sfânt nu te obisnui. Caci precum sluga rea multe batai primeste, asa si cel ce înjura, de pacat nu se va curata”(Întelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah 23, 8).
Sa nu uitam cuvântul Domnului Iisus: “Va spun ca pentru orice cuvânt desert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteala la ziua judecatii”(Matei 12,36)”.
Poate ca pâna astazi nu v-ati dat seama cum va omorâti sufletul cu acest pacat. Hotarâti-va ca macar de acum înainte sa nu va lasati muscati de sarpele veninos, de fiara iadului.
Alta mare datorie ce va revine este aceea de a mustra si a opri pe cei ce iau în desert numele sfinte. În legea veche citim ca atunci când un iudeu auzea pe alt cetatean hulind numele lui Iehova (Iehova = numele lui Dumnezeu în ebraica), îsi astupa urechile, îsi rupea hainele în semn de durere si indignare. Fireste ca odata cu aceste semne de protest îl mustra pe hulitor, sau, cum am aratat la început, îl ducea înaintea capeteniilor religioase spre judecata.
Asa se cuvine sa reactionam si noi, crestinii. Ori de câte ori auzim pe un semen de-al nostru ocarând numele Domnului, sa ne rupem nu hainele, ci inimile de durere, ca prin sudalma este necinstit Împaratul cerului, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a lasat jertfit pentru pacatele noastre, sau alta persoana sfânta. Cu mustrarea, cu povata, cu sfatul, datori suntem sa intervenim, ca sa se stârpeasca dintre noi aceasta deprindere infernala.
Si numai când vom smulge cu totul din gradina neamului nostru buruiana otravitoare a sudalmei, vom avea dreptul sa ne numim oameni civilizati si crestini buni.
Pr. Dr. Stefan Slevoaca