Scrisoare pastorală la marea Sărbătoare Împărătească a Naşterii după trup a Domnului nostru IISUS HRISTOS ANUL MÂNTUIRII 2011 † SOFRONIE Din mila lui Dumnezeu, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi binecredinciosului popor din Sfânta Eparhie a Oradiei, har, binecuvântare şi pace de la Tatăl ceresc şi de la Fiul Unul Născut şi de la Duhul Sfânt, iar de la noi îmbrăţişare, bucurie şi bogată înzilire! Iubit popor dreptcredincios, La ceas de mare praznic, să ne bucurăm în Domnul şi să ne veselim, în laude şi psalmi preamărind Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită şi împărtăşind starea noastră sfântă cu aproapele, în comuniune de rugăciune cu Sfinţii Îngeri şi cu Toţi Sfinţii, că „Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Timotei 3, 16), „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (Ioan 1, 14), El, întru Care „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii" (Coloseni 2, 9). „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea" (Galateni 4, 4-5). Dumnezeu a vrut să nu ne lase orfani şi, de aceea, L-a trimis pe Fiul Său în lume, să Se nască din Fecioara, aşa cum a proorocit Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (Isaia 7, 14), semnul dat de Domnul Dumnezeu poporului Său, adevăr de credinţă arătat în chip minunat în icoana ortodoxă a „Fecioarei semnului", unde Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în atitudine de rugăciune, Oranta, are reprezentat, pe piept, pe Hristos Domnul Emanuel. Iar „plinirea vremii" a fost în zilele când cezarul August a poruncit recenzarea populaţiei: „în zilele acelea a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată" (Luca 2, 1-5). Aşa cum se arată, preafrumos, şi într-una din variantele colindului strămoşesc „O, ce veste minunată": „mergând Iosif cu Maria, la Viflaim, să se-nscrie...". Deci, Fiul Fecioarei S-a născut la Betleem, în timpul recensământului poruncit de autorităţile imperiale romane, la „plinirea vremii". Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti, Naşterea minunată a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne sub pecetea tainei şi este unul din adevărurile dogmatice fundamentale ale credinţei creştine ortodoxe, stâlp şi temelie a Bisericii din care facem parte: Mântuitorul Se naşte, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", de o fiinţă cu Tatăl, „Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii" (Simbolul credinţei niceo-constantinopolitan), Se naşte din Tatăl, fără de maică, iar „la plinirea vremii", vine în lume, în inima creaţiei, El, Creatorul, pentru a-Şi asuma firea omenească, pentru a Se înomeni, a Se întrupa, născându-Se, Fiul Omului, din maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fără de tată. Dreptul Iosif rămâne în memoria Bisericii, logodnicul Fecioarei. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei scrie lămurit, despre naşterea Domnului Iisus Hristos. „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-ânsa este de la Duhul Sfânt" (Matei 1, 18-20). Iar Dreptul Iosif, „deşteptându-se din somn... a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus" (Matei 1, 24-25). De asemenea, tot la porunca Îngerului, rostită tot în vis, după naşterea Mântuitorului, închinarea Magilor şi pe când Irod se pregătea să ordone uciderea pruncilor, Iosif „ia Pruncul şi pe mama Lui" şi fuge în Egipt (Matei 2, 13-14), iar după moartea lui Irod, se întoarce cu Pruncul şi Maica Lui, „în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului" (Matei 2, 19-21). „Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema" (Matei 2, 22-23). Dragi credincioşi şi credincioase, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, înomenit, născut din Tatăl fără de maică, mai înainte de veci, după firea Sa cea dumnezeiască şi din Maica Sfântă fără de tată, „la plinirea vremii", după firea Sa omenească, unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit, potrivit definiţiei dogmatice din 451, de la Sinodul al patrulea ecumenic de la Calcedon, în unicul ipostas al Logosului, Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, El, Domnul şi Mântuitorul, a venit în lume pentru ca noi, cei orfani de Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc, să fim înfiaţi de Tatăl, în Duhul Sfânt. Pentru înfierea noastră duhovnicească, El S-a făcut om, orfan pentru noi, pentru ca noi să nu rămânem orfani. Deşi a avut o familie pământească, în lume nu a avut decât maică, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa cum a fost proclamată solemn în 431, la Sinodul al treilea ecumenic de la Efes. Dreptul Iosif fiind doar logodnicul Pururea Fecioarei şi nu tatăl propriu-zis, ci doar adoptiv al Domnului, rămâne modelul prin excelenţă al bunilor părinţi care înfiază orfani. Întrucât Domnul nostru Hristos Iisus a cunoscut atât condiţia de orfan, a umanităţii pe care Şi-a asumat-o, în sens general, cât şi pe cea, fericită, a părinteştii adopţii, El este izvorul nesecat de inspiraţie şi însufleţire a Bisericii, în nobila ei misiune faţă de toţi săracii, în general şi faţă de orfani, în special, rămânând ca model desăvârşit pentru toate familiile pământeşti, ele însele chemate, în Biserică şi prin Botez, la demnitatea de familii creştine, gata să ofere găzduire, căldură părintească şi iubire sfântă tuturor orfanilor. Să nu uităm, totuşi, că Mântuitorul este nu doar Fiul Omului. El este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, iar copil fiind, „creştea şi Se întărea cu Duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui" (Luca 2, 40), dar, la doisprezece ani, atunci când rămâne în Templul din Ierusalim, „şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i" (Luca 2, 46), la cuvântul Maicii Sale: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi" (Luca 2, 48), le răspunde: „De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?" (Luca 2, 49). Învăţăm, prin urmare, de la Cel Ce orfan pentru noi S-a făcut, să-i preţuim, să-i ocrotim, să-i iubim pe orfani, să le oferim o familie, un cămin cald şi bun, în şi prin Sfânta Biserică, locul plin de sfinţenie şi binecuvântare, unde cei săraci şi lipsiţi, orfanii din toate timpurile şi din toate locurile, au găsit adăpost. Ne aducem aminte de orfanotrofiile din Vasiliada Sfântului Ierarh Vasile cel Mare de la Cezareea Capadociei, dar şi, mai aproape de noi, de aşezămintele pentru orfani din timpurile moderne, cum ar fi Seminarul teologic pentru orfanii Războiului de Întregire a Neamului, înfiinţat de Miron Patriarhul, la Câmpulung Muscel, unde a studiat şi viitorul Patriarh Iustin Moisescu, precum şi de căminul-şcoală de la Beiuş, în Eparhia noastră, ridicat în timpul arhipăstoririi Episcopului martir Nicolae Popoviciu, „ca să fie lăcaş de creştinească ocrotire şi de românească învăţătură pentru copiii orfani ai eroilor neamului, căzuţi pe meleagurile Rusiei Sovietice în crâncenul Războiu pentru Cruce şi Neam", cum citim în Hrisovul de la sfinţirea din ziua de duminică, douăzeci şi patru octombrie, anul mântuirii o mie nouă sute patruzeci şi trei, aşezat în piatra de temelie a clădirii, în prezenţa „diregătorilor Ţării, a comandanţilor de oşti, a clerului şi poporului dreptcredincios din Ţara Crişurilor". Confiscat în timpul regimului totalitar ateu, din păcate, nici până astăzi nu a fost retrocedat proprietarului de drept: Biserica Ortodoxă, pentru creştinească misiune... În pofida numeroaselor obstacole şi a grelei moşteniri din anii limitării prezenţei în societate a slujitorilor Bisericii, deşi cu multe greutăţi, dar cu multă dragoste şi căldură sufletească, Sfânta Biserică Ortodoxă Română desfăşoară şi astăzi o amplă misiune înspre cei lipsiţi, cu atenţie deosebită acordată celor orfani, în special în timpurile de acum, când mulţi copii sunt orfani de unul sau ambii părinţi, părăsiţi de unul sau ambii părinţi, sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Spre aceştia, toţi, vă îndemnăm şi noi, iubiţi fraţi şi surori, să ne îndreptăm preocupările noastre, grija, atenţia şi resursele sufleteşti, deodată cu cele materiale. În cadrul Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei funcţionează Fundaţia de la Beznea-Delureni, întemeiată de vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Bud, plecat prematur dintre noi, care a cunoscut, din proprie experienţă, condiţia de orfan, iar în aşezământul întemeiat de el, de mai mulţi ani, sunt îngrijiţi copii orfani, bolnavi şi necăjiţi, cărora Maica Biserică le oferă familia de care au fost lipsiţi. În prezent, un număr de unsprezece copii şi tineri, cu grade diferite de neputinţe, sunt ocrotiţi în casele de tip familial. De asemenea, şi anul acesta, serviciul social al Eparhiei noastre continuă programul „De sărbători, adoptă un suflet", iar fundaţia „Filantropia", filiala locală, de la Oradea, a inaugurat acum, de sărbători, programul „bursele Filantropia" pentru copiii orfani şi săraci, trei burse fiind deja acordate. Ar fi foarte mult încă de făcut; ştim şi vă binecuvântăm pe toţi cei care aţi pus în lucrare darul înfierii de copii orfani şi aţi adoptat copii orfani sau părăsiţi de părinţii lor; avem convingerea că toate organismele parohiale, reuniunile de doamne şi asociaţiile de tineri de pe lângă parohii sunt în plină misiune sfântă în preajma sărbătorilor, cu atât mai mult cu cât analiza sociologică a Centrului Eparhial, desfăşurată la scara tuturor parohiilor din Eparhie, a arătat, în raportul final, că sunt cunoscute nevoile sociale generale din fiecare parohie şi, implicit, sunt luaţi în evidenţă toţi cei lipsiţi, fie ei bătrâni singuri sau copii orfani şi lipsiţi de perspective. Nu ne mai rămâne decât să deschidem porţile sufletelor, caselor, bisericilor şi aşezămintelor noastre şi să poftim la masa iubirii frăţeşti, şi acum, la ceas de praznic, şi în fiecare duminică şi sărbătoare şi, de ce nu, în fiecare zi a scurtei noastre vieţi pământeşti, pe toţi cei lipsiţi, orfani, osteniţi, singuri, marginalizaţi, împovăraţi, uitaţi, părăsiţi, bolnavi, bătrâni, neputincioşi. Şi Hristos Însuşi va ospăta cu noi, dar şi loc ne va găti, iubitorilor de săraci, îngrijitorilor orfanilor, miluitorilor celor lipsiţi, la ospăţul Său îmbelşugat, din Împărăţia netrecătoare! Praznic luminat şi fericit, pace şi bucurie, generozitate şi iubire de semeni, tuturor! Mese îmbelşugate pentru toţi cei orfani şi părăsiţi de părinţii sau de copiii lor! Cămine calde şi inimi iubitoare pentru cei în lipsuri şi nevoi! Şi peste toţi, îmbrăţişarea fierbinte a Sfintei Biserici! La mulţi ani! Mulţi, buni şi mai buni! Al vostru, al tuturor, smerit rugător şi de tot binele doritor, † Sofronie al Oradiei
|
|
Category:
Reflectii
''Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele cuvântului dumnezeiesc.'' Sfântul Maxim Mărturisitorul
|
Sonet Dr. Gheorghe-Eugeniu Bucur Iisuse, pentru noi Te-ai întrupat în om Şi-apoi Te-au răstignit ca să ne ierţi păcatul Originar pe care l-a comis damnatul Adam gustând din fructul din opritul pom. De ziua praznicului Tău, eu, vinovatul Şi păcătosul, Ţie, prea supus, un dom În mine Iţi ridic, cu zel aprins de gnom, În care să mă rog să-mi mai amâni văleatul. Iar când în noaptea sacră a Învierii Tale În mână port Lumina Sfântă, freamăt tot În suflet înălţându-Ţi calde Osanale. De Paşti ouăle înroşite le ciocnesc Şi-n inimă-mi strecoară Domnul Savaot Un firicel din Harul Său Dumnezeiesc.
|
SCRISOARE PASTORALĂ LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI - 2011 Din mila lui Dumnezeu, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini, fii duhovniceşti ai Eparhiei Oradiei, har, bucurie şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, iar de la noi arhiereşti binecuvântări! Hristos a înviat! Binecredincioşi creştini, În Sfânta şi Marea Zi Sâmbătă, când Biserica face pomenirea Pogorârii la iad a Mântuitorului nostru, la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, dar şi în noaptea Sfintelor Paşti, la începutul slujbei Sfintei Învieri (utrenia pascală), se citeşte pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, din capitolul al douăzeci şi optulea, ultimul, care, practic, încheie citirea Sfintei Evanghelii după Măritul şi întru tot Lăudatul Apostol, pericopă în care ne întâlnim deja, duhovniceşte, prin intermediul relatării evanghelice a arătărilor de după Înviere, când Domnul S-a arătat femeilor purtătoare de miruri şi, mai târziu, în Galileea, apostolilor, ne întâlnim, aşadar, cu Cel ce a înviat, prin tainica lucrare a Duhului Sfânt, Care, prin mărturiile ce ni se aduc, ne face părtaşi, contemporani, cu evenimentele ce au avut loc în noaptea sfântă a Învierii şi în luminatele zile ce au urmat. După ce, cu mare emoţie în suflete şi cu inimile întristate de durerea despărţirii de Învăţătorul, purtătoarele de miruri ajung la mormânt, cu gândul de a unge cu miresme trupul cel mort al Domnului, au parte de o surpriză ieşită din comun, o vedenie neobişnuită. Îngerul Domnului, coborât din cer şi prăvălind piatra ce pecetluia mormântul, de frica arătării lui străjerii încremenind, Îngerul, deci, li se adresează femeilor pioase, îmbărbătându-le: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut" (Matei 28, 5-6). Şi, trimisul ceresc adaugă: „Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea" (Matei 28, 7). Şi, ca şi cum surprinderea mironosiţelor femei nu ar fi fost destul, pentru că ele continuau să fie înspăimântate, nu numai de ceea ce s-a întâmplat la Ierusalim în ultimele zile, ci şi de priveliştea nepământească pe care au văzut-o la mormânt, miroforele au parte de o întâlnire şi mai neaşteptată. Mântuitorul Înviat Însuşi li Se arată, aducându-le mângâiere, „Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9) şi încurajare, „Nu vă temeţi" (Matei 28, 10). Şi le încredinţează o misiune, de a vesti şi celorlalţi apropiaţi ai Săi, apostolii şi ceilalţi ucenici, nu doar că a înviat şi ele L-au văzut şi au vorbit cu El, ci că li Se va arăta şi lor, în Galileea, întocmai cum auziseră mai devreme de la înger: „Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea" (Matei 28, 10). Aşa s-a şi întâmplat. În Galileea, Galileea neamurilor, Se arată Hristos cel Înviat apostolilor Săi, le vorbeşte: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ" (Matei 28, 18) şi le dă poruncă: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28, 19). Iubiţi fii duhovniceşti şi fraţi creştini, Porunca dată de Hristos Iisus Domnul, Dumnezeu-Omul, întru Care „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii" (Coloseni 2, 9) apostolilor Săi, de a învăţa neamurile toate Evanghelia şi de a boteza popoarele în numele Preasfintei Treimi, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, poruncă ce începe în Ziua Cincizecimii, la Ierusalim, după Pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli şi Învăţăcei ai Domnului, conform relatării cărţii Faptele Apostolilor, prin care se inaugurează marea lucrare misionară a Bisericii, împlinindu-se porunca Mântuitorului, porunca dată de Cel Înviat discipolilor Săi în Galileea, prin urmare, este amintită, pe lângă Evanghelia în limba aramaică, limba vorbită de Cuvântul înomenit şi de Maica Sa, Născătoarea de Dumnezeu şi de ucenicii Săi, pescarii de oameni, şi de celelalte Evanghelii sinoptice, după Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca, permiţându-ne, prin citirea fragmentelor finale respective, să cuprindem, dintr-o singură privire, sinoptic, frumuseţea adevărului revelat cu privire la chemarea la mântuire şi la Taina Sfântului Botez a tuturor neamurilor, a tuturor urmaşilor lui Adam. Astfel, Sfântul Evanghelist Marcu, ucenicul Sfântului Apostol Petru, la sfârşitul Evangheliei pe care a scris-o, sub inspiraţia Duhului Sfânt, amintind de arătarea Domnului Răstignit şi Înviat, după Înviere, înaintea apostolilor şi în urma altor arătări, cea amintită faţă de miroforele femei şi cea către doi ucenici ce mergeau la o ţarină (Marcu 16, 9, unde se aminteşte că S-a arătat mai „întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni" şi, respectiv, Marcu 16, 12), în sfârşit, amintind de arătarea către „cei unsprezece" (Marcu 16, 14), scrie că le-a poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura!" (Marcu 16, 15) şi le-a dezvăluit importanţa botezului pentru dobândirea vieţii veşnice: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 16). De asemenea, Sfântul Evanghelist Luca, medicul şi zugravul primei icoane a Născătoarei de Dumnezeu, prezentând, în încheierea Evangheliei alcătuite de el, sub înrâurirea Sfântului Duh, arătarea Domnului, către „cei unsprezece şi... cei ce erau împreună cu ei" (Luca 24, 33), după istorisirea drumului către Emaus, când S-a arătat la „doi dintre ei" (Luca 24, 13), precum şi după arătarea către Simon (Luca 24, 34), Evanghelistul redă ceea ce Mântuitorul a dezvăluit celor unsprezece şi celorlalţi dimpreună cu ei: „că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi" (Luca 24, 46), dar şi ceea ce urmau să împlinească ei şi succesorii lor: „să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim" (Luca 24, 47). Este ceea ce noi mărturisim în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan: „Mărturisesc un botez, spre iertarea păcatelor". Vestea cea bună a mântuirii, Evanghelia, propovăduită tuturor popoarelor, în toate limbile pământului, pentru toate culturile marii familii umane, până la marginile lumii, pentru toţi cei creaţi după chipul lui Dumnezeu, pentru toată făptura, a fost mai înainte văzută de oamenii aleşi de Preasfânta Treime, de Tatăl cel din ceruri şi inspiraţi de Sfântul Duh-Dumnezeu să vestească poporului, în profeţii şi psalmi, despre lucrarea mântuitoare a Logosului divin înomenit, a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, cum apare în cartea Sfântului Prooroc Isaia: „Descoperit-a Domnul braţul Său cel sfânt în ochii tuturor popoarelor, şi toate marginile cele îndepărtate ale pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru" (Isaia 52, 10). Sau Psalmistul David, în cunoscutul prochimen: „În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor" (Psalmul 18, 4). La fel, „la plinirea vremii", la întâmpinarea Domnului Hristos Iisus în Templul de la Ierusalim, Dreptul Simeon a profeţit şi el despre fericitele timpuri ale venirii în lume a Luminii lui Hristos, în rugăciunea pe care o repetăm cu toţii la slujba de seară: „ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Luca 2, 30-32). Acelaşi adevăr îl mărturiseşte şi Apostolul neamurilor, Marele Pavel, în Epistola către creştinii din Colose, privitor la Evanghelie: „a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel" (Coloseni 1, 23). Dreptmăritori creştini, Porunca dată de Mântuitorul Apostolilor Săi şi, prin ei, succesorilor lor, de propovăduire a Evangheliei la toate noroadele pământului şi de chemare la Taina Sfântului Botez a tuturor celor ce vor crede în Preasfânta Treime, dată după Înviere, în Galileea, reluată de pericopa evanghelică de la Sfânta Liturghie specială din Marea Sâmbătă, în noaptea Învierii, creează o legătură indisolubilă între Taina Învierii şi Taina Botezului, între Sfintele Paşti şi Sfântul Botez. Aşa se face că, încă din timpurile primare ale Bisericii, în antichitatea creştină, mulţimi mari de catehumeni primeau botezul la Sfintele Paşti, îndeosebi, pentru că botezul avea loc şi la alte mari praznice împărăteşti, Naşterea şi Botezul Domnului, serbate la început împreună, dar şi la Rusalii, sărbătoarea Cincizecimii, începând cu însăşi ziua Pogorârii Duhului Sfânt la Ierusalim, peste Sfinţii Apostoli, în chip de „limbi ca de foc" (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 3), când, în urma cuvântului petrin (Fapte 2, 14-36) către cei ce erau atunci în Ierusalim: „parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi" (Fapte 2, 9-11), la întrebarea lor „către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?" (Fapte 2, 37), Corifeul Apostolilor „a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt" (Fapte 2, 38). „Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat, şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete" (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 41). Botezul la marile praznice împărăteşti, îndeosebi Teofania (unită iniţial cu Naşterea Împăratului veacurilor din Fecioara), Cincizecimea, dar mai ales Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului, a fost o constantă a primelor secole creştine. Îndeosebi la Sfintele Paşti, mulţi credincioşi în timpul persecuţiilor, mulţimi mari după ieşirea din catacombe, primeau Botezul în numele Preasfintei Treimi, prin întreita cufundare în apele baptismale sfinţite prin harul Duhului Sfânt. Această practică se observa şi în veacul al cincilea, în timpul şi după cel de-al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon, din 451, de la care se împlinesc anul în curs o mie cinci sute şaizeci de ani, atât în Biserica oficială a Imperiului Roman, Biserica Ortodoxă, cât şi la creştinii care atunci s-au separat, neacceptând hotărârile sinodale şi numiţi, de aceea, necalcedonieni (copţii din Egipt, sirienii iacobiţi din Siria şi India, etiopienii şi eritreeni, armenii). Mărturiile istoricilor bisericeşti vorbesc de miile de catehumeni ce primeau botezul la Sfintele Paşti, după o perioadă îndelungată de pregătire şi învăţare a credinţei, de către „cei chemaţi" la Taina Sfântului Botez, catehumenatul, a cărui ultimă parte, pregătirea pentru Sfânta luminare, adică pentru Botez, se desfăşura înainte de Paşti. De atunci se păstrează, în rânduiala Sfintei Liturghii, ectenia specială pentru cei chemaţi, catehumenii, iar în Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, şi ectenia specială pentru cei pregătiţi pentru Sfânta luminare, începând cu miercurea din săptămâna înjumătăţirii Sfântului şi Marelui Post. Mărturiile liturgice amintite reuşesc să ne transmită, până astăzi, parfumul vechilor liturghii şi emoţia sfântă cu care aşteptau cei chemaţi să primească botezul creştin, pentru a putea lua parte la întreaga Sfântă Liturghie, la săvârşirea jertfei celei nesângeroase şi, implicit, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, în urma primirii Sfântului Botez şi a Mirungerii, „pecetea darului Duhului Sfânt". Bucuria sfântă a celor botezaţi la Paşti o resimţim tainic şi astăzi, la Dumnezeiasca Liturghie pascală, unde, în locul cântării imnului întreit sfânt, trisaghionul, închinat Preasfintei Treimi, Biserica întreagă intonează versetul paulin din Epistola către Galateni, „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3, 27), deoarece şi noi, în Taina Botezului nostru, ne-am „dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui" (Coloseni 3, 9) şi ne-am „îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte spre deplină conştiinţă, după chipul Celui ce l-a zidit" (Coloseni 3, 10) şi zicem, împreună cu Marele Pavel, că în Hristos „nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber" (Coloseni 3, 11), „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască" (Galateni 3, 28), „ci toate şi întru toţi Hristos" (Coloseni 3, 11), noi toţi fiind una în Hristos Iisus (Galateni 3, 28). Cu atât mai mult cu cât şi noi, românii, între neamuri fiind, am primit botezul cel dintâi de la Sfântul Apostol Andrei, cel Întâichemat, fratele lui Petru, care a propovăduit în Sciţia, lângă Mare, şi căruia i-au urmat nenumăraţi Sfinţi Părinţi, care i-au încreştinat pe strămoşii noştri daco-romani, în valuri succesive, atât la nordul, cât şi la sudul Dunării, până la Sfântul Niceta de Remesiana (secolele IV-V), din Valea Timocului, încât poporul nostru s-a plămădit creştin, botezat fiind pe măsură ce se forma, iar nu prin voia irezistibilă a vreunui conducător, rege, prinţ sau cneaz, cum s-a întâmplat cu popoarele vecine. Fiind în Anul jubiliar al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, se cuvine să ne aducem aminte cum Botezul românilor s-a făcut fără vărsare de sânge, într-o continuă, splendidă, luminată noapte de Paşti, sub cerul carpatin, pe malurile bătrânului Danubiu şi la ţărm de Mare întunecată, an după an, precum ne şi zămisleam ca neam, nuntind, în fiinţa noastră naţională, crezul creştin cu sângele strămoşesc, în tainică bucurie a Sfintei Nopţi de Înviere, a cărei lumină puternică şi discretă, strălucitoare şi plăpândă, plină de mister şi de inspiraţie, ne-a însoţit neabătut, de-a lungul lungii noastre călătorii prin istorie, un Sfânt şi Mare Post, cu multe lacrimi de pocăinţă, smerite rugăciuni, jertfe nenumărate şi generoase milostenii către alţii, mai lipsiţi, chiar prin luarea drumului bejeniei, dar ca pelerini pribegi însufleţiţi de amintirea Sfântului nostru Botez, cu nădejdea netrecătoare că vine ziua când vom cânta, laolaltă cu toate neamurile pământului, imnele Învierii, imnele biruinţei Vieţii asupra morţii, Luminii asupra întunericului, mântuirii asupra păcatului, bucuriei asupra întristării. Hristos a înviat! Al vostru, al tuturor, împreună cu voi prăznuitor † Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei
|
"Cuvintele au puterea pe care noi le-o dam. Uneori, nu este intelept sa le luam prea in serios. Oamenii nu fac intotdeauna ceea ce spun ca vor face. Asteapta sa vezi daca se vor risipi sau vor prinde radacini. Cele spuse la manie sau in graba pot fi iertate si uitate. Numai atunci cand asemenea cuvinte se traduc in fapte, e nevoie sa le iei in serios. Pana atunci, nu le lasati sa va imparta in tabere separate. Nu exista decat una."
|
|
Category:
Fapte bune
"Ca sa-si curete inima omul nu trebuie sa primeasca ganduri viclene si nici sa gandeasca in mod viclean, ci sa lucreze simplu si smerit si sa-si petreaca timpul cu dragoste in suflet.'' "Sfantul Pavel spune: <Nu tulburati Duhul care este in voi de la Botez prin gandurile si faptele cele rele sau prin vorbele cele spurcate.>"
|
|
Category:
Reflectii
"Toate lucrurile de aici sunt pentru oameni osteneala, toate sunt inselaciune, fulg care este purtat de vant incolo si incoace, umbra si nalucire. Sunt roua, vant, pana, abur, scanteie, vis, curgere de rau, urma de corabie, cenusa, roata care se invarte neincetat. Toate sunt asemenea unor cilindri care se rotesc mereu: anotimpuri, zile, nopti, vremurile de osteneala, mahnire, bucurie, boala, caderi, nenorociri. Nu exista nimic mai nestatornic ca lucrurile omenesti!" ''Nu-ti intinde mainile tale la Cer, ci la mainile saracilor. Daca iti vei intinde mainile tale la cele ale saracilor, vei apuca varful Cerului.'' Sfantul Grigorie Teologul (de Nazianz)
|
SCRISOARE PASTORALĂ LA PRAZNICUL ÎMPĂRĂTESC AL NAŞTERII DOMNULUI 2010
Din mila lui Dumnezeu Episcop al Sfintei şi de Dumnezeu păzitei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din Bihor, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, în Duhul Sfânt, iar de la noi arhiereşti binecuvântări. Iubit popor al lui Dumnezeu de la marginea dinspre Apus a Neamului românesc, În sfântă unitate de credinţă şi naţională, în comuniune tainică, negrăită, cu moşii şi strămoşii noştri, în mistică trăire şi nepământească înţelegere, serbăm şi acum, astăzi, praznicul extraordinar şi sărbătoarea neîntrecută în frumuseţe, har şi înţelesuri, a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Cel mai înainte de veci, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Cel ce ridică păcatul lumii, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, Îngerul de Mare Sfat, Fiul lui Dumnezeu, Care, la plinirea vremii, S-a făcut Fiul Fecioarei, Fiul Omului, Noul Adam, pentru a schimba paradigma omului căzut, rupt din comuniunea de dragoste a Creatorului său. În mistică unitate cu înaintaşii noştri, în neîntreruptă succesiune apostolică, mărturisim şi noi, în dreapta credinţă, venirea pe pământ, la Betleem, în Cetatea Pâinii, a Pâinii vieţii, a Pâinii Ce S-a pogorât din cer. În Evanghelia Teologului, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, în capitolul al şaselea, Fiul Omului destăinuie scopul venirii Sale în lume, după ce Îşi anunţă, Îşi descoperă identitatea mistică: „Eu sunt Pâinea vieţii" (Ioan 6, 48). Şi adaugă: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu" (Ioan 6, 51). Că noi, oamenii, avem nevoie de pâine ca să trăim, este o tautologie. Dar cine ar putea să trăiască fără pâine? Oare, nu ne îndeamnă Domnul Hristos Iisus Însuşi, în Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru, să cerem: „pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi" (Matei 6, 11)? Fără a încerca o exegeză, fie ea şi îndepărtată, a textului biblic al rugăciunii prin excelenţă, dar căutând a descifra măcar un crâmpei din bogăţia de înţelesuri duhovniceşti a celei mai frumoase, subtile, schematice şi catehetice rugăciuni scripturistice, suntem nevoiţi a recunoaşte, prin însăşi trimiterea la prezentul continuu al Împărăţiei cerurilor - „astăzi" - că rugăciunea cea mai folosită de creştinii din toate timpurile şi din toate locurile are o trimitere eshatologică certă şi o consistenţă euharistică indubitabilă. Preaiubit neam românesc din Crişana, În sfântă comuniune cu strămoşii noştri, împărtăşindu-ne din acelaşi preasfânt dar şi har, înţelegem tainic, mistic, că întruparea, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, înseamnă pogorârea, în străfundurile dificile, anoste, urâte, ale lumii căzute, a Celui ce a zămislit totul şi se traduce prin schimbarea ordinii existente, în pământul prăbuşit, sub povara păcatelor umanităţii rupte din comuniunea de iubire cu Creatorul şi Logosul său. Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce a fost nu va mai fi la fel, prin străpungerea istoriei predispuse la decădere, prin intervenţia directă a Fiului lui Dumnezeu, Logosul, Cuvântul, Mintea, Raţiunea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul, asupra lumii căzute, prăbuşite, nimicnicite. Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul Fecioarei, nu trebuie tratată reductiv, doar pe temeiul tradiţiilor populare, prin intermediul mărturiilor culturale ale tuturor popoarelor creştine, pe baza documentelor ce se constituie în izvoare nepieritoare ale tradiţiei europene creştine bimilenare, ci se impune a fi cunoscută, însuşită, asumată, trăită, experimentată şi mărturisită de toţi cei ce credem în Preasfânta Treime, suntem botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi ne manifestăm în lume ca ceea ce suntem: adoratorii lui Hristos, închinătorii Preasfintei Treimi, în toată lumina necreată, în toată plinătatea, în toată splendoarea eclesială. Asumarea condiţiei creştine înseamnă mărturisirea publică a credinţei în întruparea, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, prin împlinirea zilnică, de către Biserică, a poruncii Domnului, de vestire a Morţii şi Învierii Sale, binevestire a Împărăţiei cerurilor, prin fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie. Cler şi popor, adunaţi în soborul de rugăciune euharistică, de mulţumire, în jurul Potirului, în vederea cuminecării, prin lucrarea Duhului Sfânt, de prefacere a pâinii şi vinului în trupul şi sângele Mielului lui Dumnezeu, se înfăţişează înaintea lumii, ca şi comunitate a credincioşilor, care nu doar asistă la frângerea Pâinii şi binecuvântarea Potirului, ci, împărtăşindu-se cu Preacuratele lui Hristos Taine, mărturiseşte venirea în lume a Mântuitorului, spre moartea păcatului şi învierea noastră, mărturie şi mărturisire zilnică, liturgică, a trimiterii de către Tatăl din ceruri, în Duhul Sfânt, a Fiului, „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire", schimbând fundamental devenirea istorică a omenirii. Iubiţi fii duhovniceşti, Înţelegem, din curgerea norului mărturiilor mântuitoare, că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, a Pâinii vieţii, s-a făcut spre folosul nostru. Pentru ca noi, pe de o parte, să devenim moştenitori ai Împărăţiei cerurilor şi, pe de altă parte, să vestim, înaintea tuturor, a lumii, a celor ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu, a celor ce Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, a celor care Îl urăsc, care Îl dispreţuiesc şi a celor care încă nu au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu, că Domnul S-a făcut om şi a răbdat pentru noi chinuri şi moarte, ca noi să înviem. De aceea, noi, creştinii ortodocşi, în zi de sărbătoare, dar şi în zi obişnuită, mulţumire mare aducem, zisă în greceşte Euharistie, şi vestim şi mărturisim, prin fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, moartea şi învierea Celui ce S-a făcut om pentru noi, după cuvântul Apostolului Neamurilor: „de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni" (I Corinteni 11, 26). Dar şi, împărtăşindu-ne dintr-un Potir, din aceeaşi Pâine, una suntem, în „unitatea Duhului, întru legătura păcii" (Efeseni 4, 3), fiind „un trup şi un duh" (Efeseni 4, 4), „un Domn, o credinţă, un botez" (Efeseni 4, 5), „Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi" (Efeseni 4, 6). Astfel, bucuria, dăinuirea, consistenţa sărbătoririi noastre, vine din puterea împărtăşirii din Acelaşi Potir, al aceluiaşi preasfânt dar şi har, din frângerea Aceleiaşi Pâini Care S-a coborât din Cer. Atât ca şi comunitate, în întinderea sfântă a eparhiei noastre, cât şi în cuprinsul parohiei sau mânăstirii în care vieţuim, în familia noastră binecuvântată de Preasfânta Treime sau în obştea ascultării, cât şi în comuniunea sfântă cu Preasfânta Biserică a lui Hristos din România, cu Biserica Ortodoxă Universală, în Sfântul An jubiliar ce vine, al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, ne pregătim cu toţii, în jurul Preasfântului Potir al Domnului nostru Iisus Hristos, spre a ne împărtăşi cu Preacuratele lui Hristos Taine, primind, cu smerenie şi cu umilinţă, câte o fărâmitură din Pâinea vieţii Care S-a pogorât din Cer. Sărbători binecuvântate şi fericite! Din mila lui Dumnezeu Episcop al Sfintei şi de Dumnezeu păzitei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din Bihor, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, în Duhul Sfânt, iar de la noi arhiereşti binecuvântări. † SOFRONIE, EPISCOPUL ORADIEI
|
http://www.episcopiaoradiei.ro/index.php?idmenu=0&sub=272 Satul scumpilor mei bunici, Bicaciu, este un loc al copilariei, al clipelor devenite amintiri frumoase. Sa ne amintim mereu de lucrurile si oamenii dragi pe care nu-i mai avem, fiindca sunt parte din noi, cei de astazi. Fara ei nu ne-am fi putut dezvolta sau intinde aripile. Faptele lor ne sunt vii pilde oricand.
|
|
Category:
Fapte bune
''Binele facut Sfantul Marcu Ascetul atrage atentia ca deoarece Dumnezeu ne-a dat puterile de a face bine, orice bine pe care il savarsim suntem datori cu el, nu avem niciodata un plus. (nota: Dumnezeu este necuprins; bunatatea Sa este nemarginita; iar noi suntem fiii Sai.) Tot ceea ce facem noi spre bine se adauga la ceea ce suntem noi, se scrie in Cartea Vietii noastre si ne este necesar pentru ca niciodata nu ne putem opri din calea binelui. Noi suntem limitati si ne oprim cumva din calea binelui prin limitele pe care le avem, dar ceea ce facem este intotdeauna ceva cu care suntem datori. Sa incepem cu noi indreptarea spre bine a vietii altora. Important este sa se faca binele in lumea aceasta, nu este important daca eu sau altul face binele acela.'' ''Care credeti ca este cea mai daunatoare slabiciune a zilelor noastre? Mai ales indiferenta! Neangajarea, dezinteresul! Am calatorit de la Iasi la Galati, in tren m-a vazut lumea in reverenda si nu m-a intrebat nimic. Nimeni nu are nici o intrebare!'' ''Sunt trei pricini ale patimilor pe care le pomeneste Sfantul Marcu Ascetul in Epistola catre Nicolae Monahul: ''Inaintea a tot pacatul merg cei trei uriasi care sunt nestiinta, uitarea si nepasarea.'' Arh. Teofil Paraian, ''Veniti de luati bucurie'', ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001
|
|
Category:
Reflectii
''Unii oameni se plang de barca; altii incearca sa o evite. Niciuna din aceste alegeri nu este de folos. Pana cand nu accepti barca drept ceea ce este, ea nu poate sa te treaca de partea cealalta.'' ''Noi credem ca ascultam, dar daca am asculta cu atentie si pe deplin, ne-am transforma vietile. Ascultarea este o experienta a comuniunii, atunci cand alegem sa fim ''prezenti''. Ascultarea nu este un act banal sau nesemnificativ, ci de mare finalitate si frumusete; un act care inspira si inalta. Cea mai mare bucurie nu este sa gasim aprobare la ceilalti, ci sa avem experienta de a auzi si a fi auziti cu adevarat.''
|
|
Category:
Reflectii
"Ajungi sa te armonizezi cu ceilalti nu prin conformare, ci prin autenticitate. Atunci cand ai curajul de a fi tu insuti, gasesti cel mai inalt adevar pe care esti capabil sa-l primesti. Adevarul este ceea ce te face sa poti intinde mana fratelui tau, dincolo de ceea ce te desparte de el. Nu trebuie sa fii de acord cu ceilalti, pentru a-i pretui si respecta. Intrucat pretuiesti si accepti propria ta unicitate, poti onora calea unica pe care merg ceilalti. Gasind adevarul in tine insuti, il recunosti atunci cand il vezi manifestandu-se in ceilalti.'' ''Nu intotdeauna poti gasi o harta care sa te duca la adevar sau baza pe experienta altora. Daca intrebi o persoana incotro ar trebui sa mergi, iti va spune: ''ia-o la dreapta''. Daca intrebi o alta persoana, iti va spune: ''ia-o la stanga''. Intreaba pesimistul unde poti gasi adevarul, iar el iti va raspunde: ''a fost aici ieri; l-ai ratat.'' Optimistul iti va raspunde: ''va fi aici maine.'' Cine da raspunsul corect? Dupa ce ai dat de cateva dead-ends, incepi sa realizezi ca raspunsul care are semnificatie pentru tine, poate sa fie diferit de cel care are semnificatie pentru ceilalti.''
|
|
Category:
Sfanta Scriptura
In cartile Proverbelor si in Eclesiast gasim atatea raspunsuri sau indreptari ale gandurilor noastre, incat e bine sa le parcurgem cat de des. Totodata, ne indeamna la o atentie mai mare asupra faptelor sau sperantelor noastre. Iar intelepciunea (care vine de la Dumnezeu) este un adevarat far pentru calatoria prin aceasta lume. E foarte drept ca numai Dumnezeu poate da sens lucrurilor, cand acestea devin de neinteles ori avem de luat hotarari. De aceea e bine sa-L cautam mereu, nu doar cand avem sa-I cerem anumite daruri. Doamne ajuta!
|
"Lucrul cel mai radical este acela de a pastra totdeauna sentimentul insuficientei noastre in raport cu Dumnezeu. Atunci intram in tensiunea permanenta intre autocondamnare si iubirea Lui Hristos, intre pocainta si nadejdea in milostivirea Lui Dumnezeu. Pe de o parte traim suferinta de a fi atat de departe de Dumnezeu, pe care Il iubim, pe de alta parte, aceasta suferinta si aceasta iubire lucreaza ca un foc interior si ne impinge cu putere spre Dumnezeu." (Arhim. Sofronie Saharov)
|
|
Category:
Reflectii
"Se intampla sa ne fie asistate- si deci incarcate de har- gesturile la care nu tinem cel mai mult, in vreme ce in punctele in care am vrea sa fim buni ramanem in singuratatea si putinatatea noastra de oameni." (G. Liiceanu)
|
|
Category:
Fapte bune
www.binefacere.ro www.salveazavieti.ro
|
"Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă. De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, cu virtutea, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, nu vede departe şi a uitat curăţirea de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos." (Din A Doua Epistolă a Ap. Petru - Virtuţile Creştine)
|
|
Category:
Reflectii
Versuri din lirica norvegiană Învaţă de la ape să ai statornic drum, Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum, Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi, Învaţă de la stâncă tu neclintit să crezi. Învaţă de la soare cum trebuie s-apui, Învaţă de la pietre cât trebuie să spui, Învaţă de la vânturi ce-adie pe poteci Cum trebuie prin lume de liniştit să treci. Învaţă de la vreme că nimeni nu-i uitat, Învaţă de la nufăr să fii mereu curat, Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi, Învaţă de la ape să nu dai înapoi. Învaţă de la toate, căci toate sunt surori Cum treci frumos prin viaţă, Cum poţi frumos să mori. Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea, Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea. Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti, Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti. Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi, Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi, Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei, Şi du-te la furnică să vezi povara ei. Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea, Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa, Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor, Învaţă de la toate căci totu-i trecător, Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci, Să-nveţi din tot ce piere, ca să trăieşti în veci!
|
|
Category:
Reflectii
"Avem timp O. Paler Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu. Avem timp pentru ambiţii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele. Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le înţelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim.'' "Cursă O. Paler Mai departe de moarte, mai departe de viaţă, mai departe de dragoste, mai departe de mine, mai departe de noi, mai departe de cei care-am fost, de cei care-am fi putut deveni. Şi cursa continuă."
|
"Tată Sfânt O, Tată Sfânt, al zilei şi-al nopţii Făcător, Tu, Care eşti Lumina şi Viaţa tuturor, În ceasul dimineţii, sculându-ne din somn, Te preamărim pe Tine, cerescul nostru Domn. O zi nouă începe şi Doamne, noi nu ştim Ce poate să ne-aducă şi cum o s-o sfârşim. De-aceea-n mâna-Ţi Sfântă şi-n bunătatea Ta Ne-ncredinţăm viaţa şi tot ce va urma. Îţi cerem pâinea zilei, dar dacă n-o primim Răbdare dă-ne, Doamne şi har să nu cârtim. De orice rău ne scapă, dar dacă va veni Putere dă-ne, Doamne şi har a birui. Înlătură ispita, dar de ne va-ncerca, Tărie dă-ne, Doamne să nu cădem în ea. Ne scapă de primejdii, de curse, de nevoi, Dar de vor fi să vină, prin toate fii cu noi. Dorim o zi senină, dar dacă va fi grea Înseninează-Ţi cerul virtuţilor prin ea. Dorim o zi mai bună, dar de-o fi cu amar Smereşte-ne să-i ducem întregul ei calvar. În ceasul dimineţii începe-o nouă zi Rămâi cu noi O, Doamne prin tot ce va veni. Ne-ncredinţăm în mâna şi-n harul Tău bogat. Fă să trăim în pace şi fără de păcat! Amin."
|
|
|
