Basarabi - complexul de biserici rupestre

Basarabi - complexul de biserici rupestre

Fragmente spicuite din monografia :

Basarabi-Murfatlar. Un sit arheologic din Dobrogea secolelor X-XI
de Vladimir Agrigoroaei si Luiza Zamora ;
fotografii de Toni Cartu si Marc Vander Linden ;
prelucrari de planuri si harti Vladimir Agrigoroaei
courtesy of the Romanian Group for an Alternative History
2009

Basarabi este un sit arheologic si un complex rupestru deosebit de important pentru istoria crestinismului de pe teritoriul tarii noastre. Se crede ca ansamblul rupestru de la Basarabi adaposteste prima biserica si primele chilii ale unei manastiri, de pe teritoriul Romaniei.

Complexul, format din camere si galerii, este sapat intr-un deal de creta din apropierea carierei de extragere a cretei din comuna Basarabi, in imediata vecinatate a garii. Acesta se afla la o distanta de 15 kilometri de litoralul Marii Negre, pe malul drept al Canalului Dunare - Marea Neagra.

Basarabi - scurt istoric

Descoperirea primei incaperi a complexului de la Basarabi a fost descoperita la data de 11 iunie 1957, in urma lucrarilor de extindere a carierei de creta din apropiere. Surpandu-se o parte din malul de creta, s-a descoperit mai intai biserica B1, aflata la un nivel mai inalt decat toate celelalte, iar mai apoi celelalte. Data intemeierii asezarilor s-a putut face pe baza unei inscriptii din naosul bisericii B4, si anume leat 6500, adica anul 992.

Bisericile si galeriile sapate in dealul de creta de la Basarabi-Murfatlar se afla pe versantul nord-vestic al dealului Tibisirul, la o distanta de cateva zeci de metri de canalul Dunare - Marea Neagra si in imediata apropiere a marelui val de piatra.

La data de 1 septembrie 1960, santierul de la Basarabi a fost preluat de catre Directia Monumentelor Istorice, care a deschis un santier de restaurare a partii cunoscute la acea data. Au fost luate masuri de a izola complexul de restul carierei si de a indeparta scurgerile de apa. Lucrarile de pregatire a conditiilor de conservare si a sapaturilor, organizate in vederea altor descoperiri, au luat sfarsit in data de 15 decembrie 1960.

 

      

 

In anul 1961, ansamblul rupestru Basarabi a fost dat in grija Institutului de Arheologie, iar mai apoi, in ultimele cinci luni ale anului, in grija Directiei Monumentelor Istorice. In urmatorul an, 1962, au fost scoase la lumina inca alte doua bazine ale carierei de creta, pe ale caror pereti au fost descoperite cruci.

In urma sapaturilor arheologice a fost dezvelita o structura compozita de camere, galerii, morminte si locuinte, repartizate haotic in functie de bazinele de extragere a cretei. Complexul poate fi impartit in trei mari sectiuni in functie de teren: incaperile sapate in abruptul dealului de creta, masivul peninsula si restul.

Colectivul santierului a fost alcatuit din Ion Barnea si Virgil Bilciurescu, Petre Diaconu, Adrian Radulescu si Radu Florescu. Au fost luate releveuri ale inscriptiilor si desenelor gasite pana la acea data, s-a desenat planul general si au fost facute sectiuni topografice. Ceramica, obiectele de uz casnic, diverse obiecte de creta cioplita, ba chiar si portiuni intregi decupate din peretii de creta au fost transportate la Muzeul Regional Dobrogea si Muzeul de Arheologie Bucuresti. De asemenea, s-a ridicat un sopron care sa protejeze intrarea in biserica B1, pe fatada careia se pastra la acea data o inscriptie.

Lucrarile de consolidare si conservare au continuat, dar au fost intrerupte intr-un final din lipsa de fonduri. Constructia de protectie a ansamblului rupestru de la Basarabi nu a fost incheiata, ea acoperind abia un sfert din complex, si anume partea de sud-vest, si nu permite aerisirea.

Basarabi - arhitectura complexului rupestru

Masivul peninsula este un bloc paralelipipedic de creta, cu fiecare latura de cate 9,50 metri, situat la nord-vest de abruptul dealului de creta si cuprinzand trei biserici suprapuse (B2, B3, B4). Cele trei biserici comunica prin intermediul unor galerii: biserica B4, situata la cea mai mica altitudine din intregul complex, comunica cu paraclisul 2 al bisericii B3 prin intermediul unei sparturi dreptunghiulare in tavan, despre care nu putem preciza daca va fi existat in perioada istorica a complexului sau daca se datoreaza unor surpari recente.

 

 

     

 

 

La fel, paraclisul 2 al bisericii B3 comunica cu nivelul bisericii B2 prin intermediul galeriei H. De asemenea, In cadrul acestor trei niveluri exista si un numar mare de incaperi conexe, iar bisericile B3 si B4 au propriile intrari separate, amplasate pe fatada de nord a masivului peninsula.

Basarabi - Biserica 1 - B1

Biserica B1 are un plan tri-compartimentat (pronaos, naos si altar), avand circa 6 metri lungime si 2 metri latime. Intrarea este sapata in abruptul peretelui, la o distanta considerabila de nivelul de calcare al bazinului din fata ei. In urma eliberarii stratului de steril, singura posibilitate de a ajunge la ea sunt platformele de scanduri special amenajate in acest scop.

Biserica este orientata cu altarul catre est, iar intrarea se face prin latura nordica a pronaosului. Nu exista ferestre catre exterior; singura comunicare se face prin intermediul usii amintite. Nivelul de calcare al bisericii este sapat mult mai adanc decat cel al pragului, astfel ca au fost amenajate trepte intermediare.

Se mai pastreaza: cruci de diverse marimi si tipuri (malteze, simple, in altorelief, inscrise in cerc), cea mai mare parte concentrate in pronaos, de ambele parti ale intrarii in naos, un desen format din doua patrate, unul inclus in celalalt, cu trei grafite runice in interior; la 29 martie 2003 se mai pastra si o inscriptie runica, actualmente exfoliata, pe cadrul superior al intrarii in naos.

La data descoperirii, pe peretele de sud al pronaosului se mai pastrau diverse desene animaliere (cai si iepuri), inscriptii chirilice si chirilice amestecate cu grafite runice, toate disparute in urma exfolierii peretelui.

Basarabi - Camerele - C

Aceasta sectiune a complexului cuprinde doua camere comunicante (C1 si C2). Ele sunt sapate la un nivel inferior celui al bisericii B1, in acelasi abrupt, si dinaintea intrarii a fost sapat un alt bazin de extragere. La fel ca in cazul bisericii B1, de indata ce a fost eliberat stratul de steril, au fost amenajate platforme de acces. Intrarea este orientata NE-SV. Exista si in acest caz un prag, dar nivelul de calcare al camerei C1, prima dintre ele, nu necesita existenta unei trepte intermediare.

Se mai pastreaza cruci (cea mai mare parte de tip maltez), desene animaliere de diverse tipuri si feluri (cai, animale salbatice, doua animale imperecheate), o cizma, un chip de om cu trasaturi asiatice, desene de dragoni impletiti din spirale, un dragon simplu si diverse inscriptii in grafite runice, cea mai mare parte compuse din cateva litere. Deasupra intrarii boltite in camera C2 este sculptata in altorelief o cruce malteza, cu o cruce simpla trasata in interiorul ei. Desenele sunt concentrate pe peretii camerei C1. In camera C2 nu exista nici-un desen si nici-o inscriptie. Doar pe canatul drept al intrarii care leaga cele doua camere este trasata silueta unui alt dragon impletit.

Basarabi - Biserica 2 - B2

Biserica B2 este situata la nivelul superior al masivului. Are si ea o structura tricompartimentata: altar, naos si pronaos, cu altarul orientat catre sud-sud-est. Are 4 metri in lungime si 2,20 metri in latime. Se afla intr-o stare de ruina inca de la momentul descoperirii: se pastreaza numai partea inferioara a peretilor (nivelul maxim atinge 1,50 m), pragurile si unele urme ale blocurilor de creta din interiorul altarului si naosului.

 

      

 

Se mai pastreaza desene doar pe peretii altarului si naosului; peretii pronaosului nu s-au pastrat. Aceste desene reprezinta cai, cai si calareti, toti schitati din linii drepte si fara volume, precum si tintare. Nu exista inscriptii. La data descoperirii, se mai pastrau pe blocurile de creta si pe resturile de stalpi descoperite in pronaos cateva cruci si inscriptii slave.

Basarabi - Biserica 3 - B3

Acest sistem de galerii si camere comunicante este sapat in acelasi masiv de creta, denumit "masivul peninsula", in partea sa mediana. Comunicarea intre cele doua niveluri (cel al bisericii B2 si cel al bisericii B3) se facea probabil prin intermediul galeriei H, al carei capat superior se deschide in latura de SV a pronaosului bisericii B2. De la acest nivel, galeria coboara pana la nivelul de nisa al bisericii B3, terminandu-se cu o deschidere in cel de al doilea paraclis alipit bisericii B3.

Structura celui de al doilea nivel este compozita. Intrarea principala se deschide in nava bisericii B3 (2,50 m lungime, 2 m latime si 2,10 m inaltime), cu bolta in semiciclindru. Altarul este si el sapat in forma semicirculara, cu bolta in forma de absida; in pavimentul acestuia sunt sapate trei scobituri dreptunghiulare, iar in ax se pastreaza un postament, probabil Sfanta Masa.

Din nava bisericii B3 se formeaza doua deschideri, sub forma de usi, amandoua sapate in peretele de SV. Prima dintre ele permite accesul in primul paraclis, in care este sapat un mormant, in paralel cu peretele de NE, iar in coltul de V se coboara prin intermediul a doua trepte intr-o galerie secundara, "galeria melc". Primul paraclis comunica spre SE cu al doilea paraclis.

Cea de a doua deschidere din nava bisericii B3 face trecerea in cel de al doilea paraclis, segmentat in 3 compartimente prin intermediul unor praguri si urme de posibili pereti, pastrati doar la nivelul inferior. Tavanul primului compartiment este sustinut de o coloana. O alta deschidere, ca o nisa transformata in fereastra, uneste altarul bisericii B3 cu cel de al doilea paraclis. in peretele de E al acestui paraclis este sapat un mormant.

In nava bisericii se mai pastreaza diverse feluri de cruci (simple, punctate si lobate; precum si o cruce malteza incadrata intr-un patrat), asa-zisa stilizare a unui cap de taur, un calaret inarmat cu sulita sau arc si sageata, cai si alte animale, motive geometrice diverse (printre care si feluri de svastici, pentagrame), o cizma sau un picior, o pasare acvatica stilizata si sculptata in altorelief, precum si numeroase inscritii in grafite runice, cu lungime variabila. in altar nu se pastreaza decat o cruce, trasata in axul exedrei, flancata de alte cruci mai mici. in primul paraclis se mai pastreaza cruci simple, insotite sau nu de elemente ornamentale, jumatatea superioara a unei cruci cu textul IC HC si conturul unui animal (probabil cal), al carui cap nu se pastreaza in intregime.

Podeaua navei bisericii B3 era decorata inspre altar cu linii paralele. Tavanul aceleiasi nave, tavanul primului paraclis si tavanul celui de al doilea sunt decorate si ele cu linii paralele. in peretii laterali ai navei se pastreaza doua orificii circulare, despre care se presupune ca au fost folosite la sustinerea unei vergele pentru catapeteasma.

Basarabi - Biserica 4 - B4

Biserica B4 este situata la nivelul inferior al "masivului peninsula"; are lungimea de 7 metri si latimea de 3,50 metri. Intrarea este sapata in fatada de nord-vest a masivului. Structura acestui ultim nivel se compune din nava bisericii, altarul ei si un mormant alipit. Biserica este orientata cu altarul spre ESE si culoarul de acces este boltit in semicilindru.

Nava este compartimentata prin aglomerari de coloane; unele dintre acestea sunt sapate, altele sunt insa zidite din calupuri de creta. Se considera ca primele 3 coloane si coloana adosata peretelui de SSV separa pronaosul de naos, dat fiind faptul ca formeaza 3 arcade. Naosul ar fi astfel partea cea mai spatioasa a bisericii, tavanul sau sprijinindu-se pe celelalte 5 coloane.

Se presupune ca plafonul naosului ar fi fost sapat din doua bolti, fiecare in semicilindru, racordate la coloane; la data descoperirii, cea mai mare parte a lui era prabusita. Plafonul altarului este si el boltit.

Altarul este conceput ca o absida, la fel ca si altarul bisericilor B1 si B3. Intrarea se face prin trei arcade, care se sprijina la randul lor pe un prag; o treapta este alipita pragului in fata arcadei centrale, pentru a usura accesul. in interiorul altarului sunt 3 blocuri de creta, alipite peretelui semicircular in partile sale de NE, E si SE; in N si S altarului sunt sapate doua console, in partea superioara a peretelui. De asemenea, existau banchete de-a lungul celor doi pereti laterali ai naosului.

In biserica B4 se mai pastreaza diverse feluri de cruci "cele mici sunt trasate pe canatul stang al intrarii in naos si pe latura dreapta a peretelui de NV al acestuia, cele malteze mari sunt sapate in basorelief pe latura inferioara a coloanelor"; de asemenea, se mai pastreaza inscriptii in grafite runice, inscritii slave si inscriptii slave amestecate cu grafite runice.

Arcadele iconostasului sunt marcate, pe peretii dinspre naos, cu doua brauri simetrice de vopsea rosie feruginoasa. Parti din tavanul naosului sunt decorate cu linii paralele, mai ales la racordul cu peretele.

Basarabi - Galeriile - E

Sistemul de galerii E cuprinde un numar mare de incaperi comunicante. Este situat la aceeasi altitudine cu biserica B1, la extremitatea de V a complexului. Intrarea in aceasta parte a complexului se face tot prin abruptul de creta, in extremitatea sa de SV. Peretii primelor camere si galerii sunt prabusiti, astfel incat nu se poate sti cu exactitate care era adevarata cale de acces. Structura acestui sistem de galerii este compozita, incaperile sunt de inaltimi diferite, iar plafonul este sapat si el in mod diferit.

Au fost sapate o serie de morminte, dispuse si ele in mod aleatoriu, exista aceleasi blocuri de creta sapate in colturi sau de-a lungul peretilor, precum si numeroase nise si praguri. De asemenea, au fost zidite pe alocuri calupuri de creta, legate cu mortar din acelasi material.

Se mai pastreaza o singura inscriptie runica din 5 grafite si o cruce malteza. Aceasta parte a complexului a fost prima afectata de fenomenul exfolierii si imploziei, astfel incat toti peretii sunt coscoviti. La data descoperirii, se mai pastrau un numar impresionant de cruci (printre care si un tip special, punctat cu gauri), inscriptii runice, figuri omenesti fara functie religioasa, figuri de oranti si presupusi "sfinti", pasari, un pom, dragoni spiralati, etc.

Basarabi - restul complexului

Au mai fost descoperite urmele unei locuinte sau biserici, cu tavanul surpat, la NNE de biserica B1, dar, in afara a doi pereti pastrati doar la nivelul inferior, nu au fost gasite alte blocuri de creta. La E de biserica B1 se pastreaza o firida.

O alta locuinta, ale carei urme nu mai pot fi observate astazi, a fost identificata la SSV de galeriile E. Aceasta din urma avea peretii ziditi din calupuri de creta, pardoseala din pamant lipit si prezenta urmele unei vetre. De asemenea, in restul complexului au fost descoperite morminte, repartizate dezordonat sau grupate intr-un mic cimitir, astazi imposibil de identificat, fie din cauza consolidarii cu beton, fie din cauza constructiei de protectie, care nu permite accesul la toate nivelurile.

Se mai pastreaza doua desene de animale stilizate pe fatada de NV a masivului peninsula, la nivelul inferior, pe latura dreapta. La dreapta lor se observa inca urmele unei inscriptii, redactata probabil in caractere slavone amestecate cu grafite runice. La data descoperirii monumentului existau si alte desene.

Pe peretii bazinului de extragere din fata bisericii B1 erau trasate desene de cruci (peretele de N), o cizma si un cal (peretele de SE). Pe fatada abruptului de creta, in jurul intrarii in biserica B1, se mai pastrau in partea dreapta o cruce, urmata de alte doua cruci mai mici si o inscriptie in litere capitale chirilice, amintind o posibila datare (anul 6500, i.e. 992 p.Chr.); in partea stanga a intrarii mai era o cruce.

articol din 2009 aparut pe site-ul Crestin Ortodox

Pentru cei interesati, se pot afla mai multe pe Google search, ma refer la film, autorul lui, etc.

MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE
de Dyonysios Farasiotis

CUVÂNT CĂTRE CITITOR

Mă socotesc pe mine însumi fericit pentru faptul de a fi cunoscut de-a lungul vietii oameni de seamă, precum bătrânul Paisie. Ei m-au ajutat foarte mult în drumul meu. Mi-au dăruit experiente minunate si au răspuns în acest fel dificilelor întrebări cu care m-am luptat vreme de multi ani: De ce există lumea? Există Dumnezeu? Cum trebuie să trăiesc? Cine sunt? In ce constă firea mea? Voi înceta să exist după moarte?...

Trăiam si mă miscăm cufundat într-o taină. Lumea, viata, mi se revelau ca o uriasă taină... Dar cea mai intimă taină a mea eram eu însumi. Sinele meu... acest necunoscut. îmi era pur si simplu cu neputintă să trăiesc fără a dobândi răspunsuri la asemenea întrebări. în jurul meu, în societate, oamenii manifestau un acut dezinteres pentru acest tip de probleme. Viata societătii se conformează unui program având la bază o serie de valori „economice“. Viata indivizilor se subordonează aceluiasi program. Viata mea era asadar inevitabil programată. Altii se gândiseră pentru mine, înaintea mea. Voi obtine diploma de licentă, îmi voi satisface stagiul militar, îmi voi procura un serviciu bun, mă voi căsători, voi avea copii, voi pleca în câteva excursii si vacante, voi iesi la pensie, voi muri... Proiectul era astfel finalizat... Dar care să fie rostul adevărat al tuturor acestor etape? în fond, care este sensul, scopul vietii?

Stereotipiile fiecărei zile sunt consternante: dis-de-dimineată pornim grăbit spre locul de muncă, unde petrecem opt ore de lucru - care de obicei nu ne furnizează nici o satisfactie si ne absorb toată energia -apoi casă, mâncare, putin somn de după-amiază, lâncezeala televizorului, fotbal, scenete umoristice, nelipsitele stiri menite să ne spună ce ar trebui să ne intereseze si ce părere ar trebui să avem despre diverse chestiuni absolut secundare, apoi somnul... si iarăsi de la capăt. Din când în când mai întâlnim si câte un prieten, mergem împreună la o tavernă, spunem un banc... Cine are mintea sau cutezanta de a pune măcar în discutie si probleme serioase?... Trece si această zi „fără nici o durere“ si „în mod plăcut“, si astfel se scurge întreaga noastră viată. Acesta este tabloul activitătilor omului occidental contemporan.

Asa ceva n-am putut tolera. Mă exaspera gândul că într-un chip asemănător se va consuma si viata mea, fără să înteleg ce mi ce întâmplă. Sufeream cumplit... întregul cancer al societătii, uriasa multime inertă si obedientă, mă obligau să mă conformez si să-mi ignor întrebările, să renunt la strădania de a afla răspunsuri. Mă simteam precum Sisif, prizonier al unui efort zadarnic... încercam din răsputeri să rezist, dar fără succes. Mă apropiam de prăbusire. Exact atunci l-am cunoscut pe bătrânul Paisie. Atunci au venit minunatele experiente, darurile duhovnicesti. Se spulbera astfel nestiinta, si aflam răspunsurile îndelung căutate.

Am petrecut ani de zile bucuros si fericit în „singurătatea“ mea. Purtam în suflet aceste daruri duhovnicesti. Din când în când le scoteam din „vistieria“ inimii, mă minunam si mă bucuram de ele... Ce-mi dăruise Dumnezeu! încet-încet am început să mă gândesc si la ceilalti oameni...

Mă frământam încercând să-mi dau seama dacă ar trebui scoase sau nu la iveală toate acestea. Nu dati cele sfinte câinilor, nici nu aruncati mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare si, întorcându-se, să vă sfâsie pe voi, a spus Hristos (Matei 7, 6). Cunosc sensul acestor cuvinte din experienta personală. Cunosc, de asemenea, si împotrivirea oamenilor, căci le-am vorbit unora dintre ei despre toate lucrurile acestea. E primejdios, dobândesti dusmani atunci când vorbesti despre Adevăr. Epoca noastră iubeste mai curând minciuna...

Trebuia să scriu, să vorbesc. Tăcerea ar fi fost vinovată, egoistă. De altfel, nu se cuvenea ca toate aceste întâmplări minunate să se piardă în adâncul întunecat al uitării. Ele sunt deosebit de pretioase.

De vreme ce omenirea cheltuieste atâta hârtie si cerneală pentru a tipări mormane de maculatură (ziare de scandal, reviste pornografice, periodice de modă, jurnale sportive etc.) care distrug mintile omenesti, apreciez că tipărirea acestor rânduri si oferirea lor oamenilor nu este lipsită de valoare.

I-am spus-o bătrânului Paisie, întrucât intentiile mele îl priveau si pe el în mod direct, si mi-a dat binecuvântare să scriu o carte. Am discutat de câteva ori despre aceasta. O dată m-a rugat chiar să mă opresc din scris, iar după câteva luni mi-a îngăduit să continui.

Scriu de asemenea si pentru mine însumi; spre aducere aminte, spre a nu uita mai târziu, spre a întelege mai bine. Precum se pare, aceste întâmplări îmi sunt izvor nesecat de cunoastere. Pe de altă parte, există oameni cărora le pasă de mine, si as fi vrut să le ofer prieteneste ceea ce am, căci comunicarea este si o necesitate a mea; apoi, îmi doresc ajutorul lor spre a fi evaluate aceste lucruri. Voiesc, în acelasi timp, să am pe drumul vietii însotitori care să mă cunoască si pe care să-i cunosc fiintial, în profunzime.

Oare nu există suflete surori, de care să fiu atasat, desi nu le cunosc personal? Cine stie dacă nu se vor naste oameni care să aibă aceleasi întrebări si aceleasi nelinisti? Poate că nu-i un ajutor substantial, dar este un indiciu, o mărturie... „Priviti, este cineva care spune că există aceste minuni uriase, că nu sunt mituri, basme, închipuiri“... Le-am trăit, le-am auzit, le-am văzut cu ochii mei, le-am simtit pe pielea mea. Nu este oare un semn de curaj a continua drumul? Căutati si veti afla (Luca 11, 9). Eu am căutat si am aflat cu adevărat.

Nu am avut si nu am nici un fel de calităti deosebite. Am vrut numai să aflu, să stiu: Cine sunt? Unde mă găsesc? Ce se întâmplă cu această lume? Unde voi merge? Ce se întâmplă după moarte? Cum trebuie să trăiesc? Ce este esential si ce nu este esential?

Am dobândit, sau mai precis mi-au fost dăruite toate aceste răspunsuri ca un dar nepretuit, si astfel pot trăi astăzi mai departe, plin de recunostintă pentru cei care mi-au împărtăsit viată, cunoastere, iubire.

Este adevărat că m-am gândit si la copiii mei. Socotesc că această carte va fi un însemnat dar adus lor.

în sfârsit, mi-as dori ca acest infim obol al meu să fie o pietricică adusă la temelia uriasei mele familii, Adamul lui Dumnezeu, omenirea întreagă. Să prelucreze această pietricică în mintea si sufletul ei, apoi să o iubească sau să o uite.

Ceea ce urmează să fac este o dezgolire, o dezvelire de sine; sunt bucăti foarte scumpe din sufletul meu. Mă tem să nu fiu rănit din neatentie sau nestiintă. îmi voi lua măsurile mele de precautie, voi păstra o anumită distantă, dar voi duce lupta comunicării până la sfârsit. Voi face tot ceea ce depinde de mine. Pentru rezultat nu sunt răspunzător numai eu, ci si felul în care se proiectează intentia cititorului.

Aceste întâmplări, aceste experiente au adus în mine multe transformări. „Tu te-ai schimbat cel mai mult dintre noi toti“, mi-a spus o prietenă după ce lipsisem doi ani. într-adevăr, fusesem cu totul altfel în trecut. Mai tânăr, cu un alt mod de viată, cu o altă minte, foarte diferit, de nerecunoscut în comportament, în înfătisare, în asumarea unor valori. Si totusi - ce taină! - rămân aceeasi persoană, păstrez acelasi caracter.

Nu sunt scriitor profesionist, nici nu am veleităti si pretentii literare. Relatez pur si simplu istoria mea. Nu expun teorii, nu produc idei noi, nici nu sondez cuceritoare probabilităti. Nu emit reflectii, nu sustin anumite puncte de vedere. Mă limitez la a expune întâmplările pe care le-am trăit. Niste întâmplări care sunt de necrezut pentru omul contemporan obisnuit.

îmi propun să realizez o simplă descriere; valorizarea ei vă revine dumneavoastră. Există anumite părti scrise chiar atunci când s-au petrecut faptele. M-am străduit să le articulez într-un întreg inteligibil, întâmplările sunt uluitoare, de vreme ce eu însumi nu le pot pătrunde cu mintea. Mai presus de fire, uimitoare, stranii, izbitoare, aducătoare de cunoastere, ele produceau adevărate furtuni în fiinta mea. De aceea voi releva si sentimente personale, de vreme ce si ele sunt rezultatul acestor întâmplări.

Desigur, evenimentele experientei sunt cărămizile cu care individul îsi clădeste edificiul întelegerii, conform schitei preexistente - constând în caracterul omului si viziunea sa asupra lumii - ce functionează în acest caz asemenea patului lui Procust.

Omul obisnuit... Acest Procust care urmăreste să aducă totul la măsurile lui, pentru a nu fi incomodat în „fericita“ sa letargie. Va ironiza, va calomnia, va denatura, va urî, va combate, va înlătura tot ceea ce îl depăseste. Nu acceptă să gândească, televizorul 1-a făcut să urască ratiunea. Nu admite să se problematizeze, e prea epuizant. Civilizatia contemporană 1-a fragilizat considerabil, le vrea pe toate usor. în felul acesta rămâne la suprafata vietii, încătusat numai în lucrurile materiale.

Este mort duhovniceste. „Trăieste“ într-un sens strict biologic, numai cu trupul. Tot interesul lui este centrat doar în aria functiilor fiziologice. Astfel dobândeste o tot mai pronuntată alipire de materie, de lucrurile materiale. El a dispretuit realitatea cea mai înaltă a fiintei sale, sufletul său vesnic, si s-a atasat exclusiv de trupul său. Astfel a ajuns numai trup si s-a condamnat pe sine la o viată lipsită de demnitate. Omul fiind în cinste n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor, spune Scriptura (Ps. 48, 12).

Există însă cu adevărat oameni care îsi pot elibera mintea si sufletul din atractia hipnotică a modului contemporan - materialist - de viată, care pot comunica si primi mesaje duhovnicesti, care au puterea si tăria de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat spre mai bine, care au îndrăzneala de a face marele salt, care au smerita năzuintă de a ajunge la izvorul duhovnicesc al lumii, la izvorul vietii, la Duhul Cel Sfânt, la Dumnezeu.

Acestia salvează măretia omului în epoca noastră -a trivialitătii si ignorantei. Mă plec în fata lor ca un umil slujitor, si le cer dintru început iertare pentru lipsurile si neajunsurile mele.

Cartea este autobiografică. întâmplările care sunt descrise s-au petrecut pe durata a aproximativ zece ani si sunt expuse condensat. Este ca si când as fotografia evenimentele mai importante, le-as dispune într-o oarecare ordine cronologică si le-as prezenta apoi într-o relatie de interconexiune. Se creează astfel posibilitatea formării unei viziuni de ansamblu si a aprofundării unora dintre întâmplări.

Este de domeniul evidentei faptul că trăim în epoca reclamei, si nu a calitătii produselor. Eu încerc să mă comport ca o fiintă cugetătoare în fata „produselor“ religioase; cuget însă în lumina experientelor pe care le-am trăit.

Aduc calde multumiri tuturor celor care au ajutat la realizarea acestei cărti, fie cu propuneri, fie cu recomandări si sfaturi, fie îndreptând greselile si neajunsurile mele, punându-si la dispozitie talentul si cunostintele lor. In spiritul celei mai nobile modestii, au preferat anonimatul... Să-i răsplătească Dumnezeu.

Autorul
 

Misterul din dealul de creta: Bisericile rupestre de la Basarabi

 

Nu stie nimeni cine a fost primul crestin care a simtit nevoia sa sape o chilie intr-un munte de creta, pentru a i se inchina, in liniste, lui Cristos. Se intampla in urma cu peste o mie de ani, pe vremea cand istoria mirosea inca a ceata. Important e faptul ca s-a petrecut in Dobrogea, la Basarabi, si ca Romania se afla printre tarile cu cele mai pretioase vestigii crestine din Europa.

*
Orasul Basarabi se afla pe malul canalului Dunare-Marea Neagra, pe drumul ce duce de la Constanta la Cernavoda. Dupa podul de peste apa, un drumeag prafuit se desprinde spre stanga, strajuit de o parte de dealuri joase. In apropierea lor era, candva, o cariera de creta. In vara anului 1957, ca urmare a detonarilor efectuate pentru extinderea exploatarii, s-a descoperit intrarea intr-o chilie rupestra. Au inceput imediat cercetarile arheologice si, in anii urmatori, au fost descoperite mai multe astfel de incaperi sapate in dealul de creta, unele cu rol de biserici, altele folosite ca locuinte sau incaperi funerare. In total, sase bi

<!-- BBelements one2many Position: Formula AS(11682) / Content(2) / Rectangle(1) / Rectangle 300x250(7) -->

serici si multe alte galerii si chilii. S-au facut si lucrari de restaurare, caci unii pereti erau prabusiti. Valoarea intregului complex era data, in primul rand, de numarul mare de inscriptii si desene de pe pereti: cruci, oameni, animale, figuri geometrice, multime de simboluri stranii, zeci de inscriptii scrise cu caractere grecesti, chirilice, glagolitice, cu rune, unele nici astazi descifrate, si intre toate acestea, o data: anul 6500 de la facerea lumii, ceea ce inseamna 992 dupa Hristos.

 

Vestea descoperii ansamblului de biserici vechi de peste un mileniu a atras, la vremea aceea, multi turisti, care nu au stiut sa pretuiasca aceasta comoara. Intemperiile au lucrat si ele la degradarea complexului, chiar daca arheologii s-au grabit sa protejeze proaspata descoperire. Masurile au fost insuficiente. Din suprafata de aproape trei hectare, doar o treime a fost acoperita printr-o constructie de beton armat, cu aspect vag de catedrala si cu acoperisul in trepte, ridicata in anii '70. Pentru restul suprafetei s-a facut un fel de sopron din lemn si stuf, acoperit cu carton asfaltat, care nu a putut sta cu folos in calea ploilor. Creta, fiind un material foarte moale, s-a degradat rapid. Peretii s-au exfoliat, zeci de desene si inscriptii au disparut. Lipsa fondurilor, dar poate si lipsa interesului din partea oficialitatilor comuniste pentru un monument crestin au contribuit la distrugerea treptata a bisericilor de la Basarabi. Anii de dupa Revolutie nu au adus vesti bune pentru aceasta minune a crestinatatii de pe teritoriul Romaniei. Ploile au continuat sa roada peretii incarcati de istorie. Aceasta era situatia la sfarsitul primaverii acestui an, cand am incercat sa vizitez complexul. Dar cum astazi, din fericire, nu se poate patrunde in spatiul sacru milenar de la Basarabi fara acordul Muzeului de Arheologie din Constanta, a trebuit sa aman vizita pentru mai tarziu. Iar cand am revenit, in plina toamna dobrogeana, se produsese minunea din cel de-al doisprezecelea ceas.

Dealul sfant

Nimic din aspectul exterior al complexului de la Basarabi nu-ti spune ca ar fi vorba de o "minune". Dincolo de un gard oarecare se zareste o constructie stranie, structurata pe trei nivele, cu pereti si acoperisuri din fibra de sticla, ce pare sa tasneasca direct din dealurile de creta acoperite cu vegetatie rara. Remarc repede: acoperisul care asta vara lipsea acum exista. Vechiul invelis de carton, prin care se scurgeau apele ploilor si prin care treceau viscolele iernii, a fost inlocuit.

 

Mai trebuie inlocuiti cativa stalpi de lemn, subreziti de vreme si, cel mai important, trebuie sa se gaseasca bani pentru conservarea incintei rupestre, operatiune ce necesita milioane de euro. Dar e de-ajuns sa vezi doar cateva dintre incaperile ce le-au folosit drept biserici primilor crestini din Dobrogea, ca sa intelegi ca ansamblul de la Basarabi este cu adevarat o minune, al carei pret nu se poate tocmi.
Ghidul ne conduce in cea mai mare biserica, numita de cercetatori "B4". Dimensiunile sale sunt de 7 x 3,5 m. E suficient luminata pentru a zari, chiar de la intrare, un porumbel urias, sapat pe unul dintre cei trei stalpi ai pronaosului, iar alaturi de porumbel, siluete umane, cruci malteze, dragoni impletiti, inscriptii in rune misterioase. Pe celelalte fete ale stalpului, alte cruci malteze uriase, sapate in relief. Tavanul naosului se sprijina pe alte cinci coloane, iar intrarea in altar se face prin trei arcade frumos ornamentate cu vopsea rosie, pastrata pana astazi. Intr-un colt al naosului e desenata o figura umana cu bratele larg deschise, probabil in atitudine de ruga. Are o imbracaminte larga, pe care se vede desenata o cruce, iar in jurul sau sunt multime de alte cruci si de rune. Exista si un cavou, in care se intra din naos, iar in tavanul naosului se zareste o deschizatura prin care se comunica cu o alta biserica, aflata deasupra. Iar deasupra aceleia se afla inca o biserica! Fiecare bisericuta are pronaos, naos si altar, dar si alte incaperi alaturate si galerii prin care incaperile comunica unele cu altele: un adevarat labirint. Lumina slaba, alb-galbuie, da un contur cald desenelor. In incaperi e o tacere absoluta, de mormant. Din loc in loc, creta alterneaza cu cimentul folosit la consolidare, iar peretii au aspectul unui mozaic. "Ideea a fost proasta", explica ghidul, "deoarece cimentul atrage umiditatea si grabeste deteriorarea cretei". Bisericuta de deasupra este mai mica. Pe un perete al incaperii centrale se zareste un cap de taur, pe peretele din dreapta intrarii altarului o pasare, cruci si inscriptii runice, intr-o incapere laterala se vad banci sapate in creta, intr-o alta un mormant... Un univers intreg, ce reuneste viata cu moartea si somnul cu rugaciunea, unde lumina se dilueaza si zgomotul se stinge, un labirint in care sufletul se curata si mintea se limpezeste.

Primii crestini

Bisericile de la Basarabi sunt unicat prin dimensiuni si complexitate, dar nu sunt singulare: asemenea asezari exista si in alte locuri apropiate de noi, in Bulgaria si in Basarabia. Se crede ca modelul acestor manastiri rupestre ar fi fost adus din Cappadocia, unde exista cu sutele. Dar cine si cand a sapat chiliile de la Basarabi? Cat timp au fost locuite si de catre cine? De ce apar simboluri atat de diverse? Am solicitat cateva raspunsuri de la parintele Ionut Holubeanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie a Universitatii Ovidius din Constanta, foarte preocupat de complexul de la Basarabi, despre ale carui reprezentari sustinuse, de curand, o comunicare stiintifica. Tanar, inteligent, foarte bine documentat, vorbeste repede, cu caldura si har. Ne primeste in biserica Sf. Spiridon din Constanta, iluminata sarbatoreste pentru a celebra o cununie religioasa.

 

"Complexul de la Basarabi a fost datat in secolele 9-10 dupa Hristos, pe baza inscriptiilor de pe pereti, care contin si ani, pe baza ceramicii gasite acolo, care apartine evului mediu timpuriu, si pe baza arhitecturii bisericilor. Totusi, este posibil sa fi existat o prima etapa de locuire mult mai devreme, in secolele 4-6, iar un indiciu in acest sens ar fi una dintre bisericute, care are o arhitectura specifica lumii crestine primare. E vorba de o biserica in forma unei corabii, cu absida si contraabsida (absida este peretele incovoiat al altarului). Este doar o ipoteza, dar argumentul arhitecturii este puternic. Mai avem un caz asemanator la Dumbraveni. Acolo s-a descoperit un ansamblu monahal rupestru, cioplit in stanca, exact ca cel de la Basarabi, unde exista doua bisericute, datate initial in secolele 9-10. Si acolo, una dintre bisericute are arhitectura specifica secolelor 4-6, la fel ca la Basarabi, si cu toate acestea a fost datata mai tarziu. Apoi s-a descoperit un mormant, in care s-a gasit o moneda din secolul al 4-lea, iar cel care le datase initial a fost obligat sa admita ca a existat o prima etapa de locuire mai veche cu cateva secole si a coborat datarea acelei

<!-- BBelements one2many Position: formula-as.ro(11682) / Content(2) / Performance_468(1) / perf_full 468x150(43) --><!-- HowTo: Place this code into the html page there the ad should appear. -->

 

bisericute in secolul 4. Aceeasi este situatia si la Basarabi, doar ca aici nu s-au gasit dovezi suplimentare."

- Mai existau in zona astfel de manastiri rupestre?

 

- Basarabi nu este un caz unic. In sudul Dobrogei - atat in Dobrogea romaneasca, dar si in Cadrilater, exista o intreaga arie monahala. Si bulgarii au gasit vestigii monahale rupestre, unele sunt din secolele 9-10, dar unele dintre ele sunt mai timpurii, din secolele 4-6, refolosite apoi in secolele 9-10 si pana in secolul 11, la fel ca la Basarabi. De fapt, acestea sunt etapele in care viata monahala a fost infloritoare in aceasta zona. Pana au venit slavo-avarii, care au inabusit-o, si ea dispare brusc, in secolul 6 si inceputul secolului 7, si reapare dupa crestinarea bulgarilor, cand conditiile erau din nou prielnice vietii crestine, cand au venit si multi misionari bizantini si au dat probabil si ei un impuls pentru revigorarea vietii monahale din zona.

Sfantul fara nume

- Cele mai interesante reprezentari de la Basarabi sunt cele umane. Multe dintre figuri sunt in pozitie de rugaciune, cu bratele ridicate, uneori tinand o cruce intr-una din maini, unele au chiar o aura in jurul capului. Cine sunt aceste personaje?

 

- In cea mai mare dintre bisericutele din grupul celor notate cu B este reprezentat un sfant in pozitie de rugaciune, cu mainile ridicate. Semn distinctiv este aura specifica sfintilor si vesmintele bisericesti. Reprezentarea este insotita de un text in caractere runice, care n-a fost descifrat. Este evident vorba de un sfant, dar pe care nu il putem identifica deocamdata. In schimb, o alta reprezentare, din aceeasi bisericuta, a fost identificata, deoarece de o parte si de alta a figurii se afla o inscriptie in limba greaca, din care rezulta ca este vorba de Sfantul Teodor. Chipul sfantului e distrus, nu se mai vede, dar atributele principale sunt clare: un vesmant lung, o tunica, probabil de blana, in mana dreapta o sulita, iar in mana stanga un scut ca o litera "O" alungita. Pornind de la aceasta imagine, am cautat sa gasesc reprezentari apropiate in iconografia traditionala bizantina din aceeasi epoca si am gasit intr-un manuscris, o evanghelie din secolul al 12-lea, o reprezentare a sfantului Teodor, cu exact aceleasi elemente: sfantul e reprezentat pedestru, ca si cel de la Basarabi, are in mana dreapta o sulita, in cea stanga un scut, iar ca vesmant o tunica lunga cu dungulite. Reprezentarea de la Basarabi seamana izbitor de mult cu cea din manuscris. Acest lucru ma face sa cred despre crestinii de la Basarabi ca au avut niste modele, fie icoanele vremii, fie reprezentarile de sfinti de pe manuscrisele din epoca.

- Sunt numeroase aceste reprezentari de sfinti in bisericile de la Basarabi?

- Nu sunt foarte numeroase. Pe langa Sfantul Teodor, in aceeasi bisericuta mai sunt doi sfinti. Intr-o alta bisericuta mai exista o reprezentare interesanta, foarte frumoasa, a nasterii Mantuitorului, dar este atat de schematic reprezentata, incat interpretarea ei a ridicat probleme.

 

Este figurat un drum curbat, o cladire cu o cruce deasupra, interpretata ca fiind Betleemul, mai sus este o iesle in care se afla un copil in fasa si deasupra o stea, din care coboara trei raze catre pruncul din iesle. Si in acest caz, eu consider ca este o reproducere dupa o icoana a vremii. Cautand modele posibile, am gasit o icoana de la Muntele Sinai, de la sfarsitul secolului 12 si inceputul secolului 13, care contine exact aceleasi elemente de baza ca in reprezentarea de la Basarabi, adica ieslea, pruncul culcat si steaua cu razele. Nu apare Maica Domnului, nici magii care se inchina, asa ca in icoanele din vremea noastra. Si asta m-a facut sa cred ca au avut modele pe care au incercat sa le reproduca schematic, asa cum s-au priceput. Mai exista intr-una din bisericute un sfant, despre care eu personal cred ca este un arhanghel. Are o aura clara si frumoasa, dar literatura de specialitate l-a descris drept "barbat cu nimb". De ce cred ca este un arhanghel? Deoarece are umerii foarte proeminenti, ridicati, la fel ca in reprezentarile de arhangheli.

- Exista astfel de icoane rudimentare si in alte parti?

- In Bulgaria, la Ravna, dincolo de limita de sud a Cadrilaterului, exista un complex monahal unde s-au descoperit multe reprezentari de tip graffiti asemanatoare cu cele de la Basarabi. Acolo apare figura Sfantului Vasile, la fel de rudimentar incizata.

- De ce sunt atat de schematice aceste icoane?

- Aceste reprezentari exprima saracia crestinilor din acele vremuri. De pilda, la Capidava s-a gasit un ciob de ceramica dintr-un vas romano-bizantin spart, pe care mai tarziu cineva a scrijelit figura Sfantului Gheorghe, extrem de rudimentara, dar a obtinut astfel un fel de iconita. Oamenii simteau nevoia sa aiba astfel de icoane langa ei, sa se simta mai protejati.
Pelerini la altarele albe
Ce poate fi mai straniu decat un perete de biserica, vechi de mai mult de o mie de ani, scrijelit peste tot in sus si-n jos, in diagonala si pe orizontala, in toate directiile, cu figuri si semne care se intretaie si se suprapun, unele mai noi, altele mai vechi, unele mai adanci, peste altele mai putin adanci, mai mici, mai mari, in relief, sau doar simple linii subtiri, naive sau pline de arta, oameni, pasari, cai, cruci, cizme, barci, serpi, alfabete cunoscute si necunoscute? Un mozaic ametitor ce se intinde pe cei mai multi pereti ai labirintului, al carui sens ii scapa celui ce ar incerca sa afle care este rostul acestei babilonii... Si totusi, specialistii au reusit sa inteleaga ce s-a petrecut in acele grote. Cercetatorii bulgari care au studiat complexul monahal de la Ravna au lansat ideea ca unele dintre reprezentari au fost facute de pelerinii care au trecut pe acolo. Aceeasi ar putea fi situatia si la Basarabi. De fapt, pe langa icoanele cu sfinti, care sunt foarte putine, exista un numar foarte mare de simboluri. Dintre toate, cizma pare simbolul cel mai misterios.

 

- De ce apar atat de multe cizme, ce anume simbolizeaza incaltamintea desenata pe peretii bisericilor de la Basarabi?

- E greu sa interpretezi un simbol din acea epoca. Exista mai multe ipoteze, iar cercetatorii nu au ajuns la un acord. Dar cea mai plauzibila dintre ele spune ca acesta este un mod de a marca locul sfant pe care pelerinii l-au vizitat, dupa modelul Sinaiului. Acolo, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Descalta-te, ca acesta este loc sfant". Si atunci incaltarea a ramas un simbol al locului sfant. Apar cizme, sandale, opinci - la Ravna apare sandaua -, fiecare pelerin desena semnul sau distinctiv, pentru a marca faptul ca a trecut pe acolo.

- Ce alte simboluri sunt frecvente?

- Apare arcul cu sageata, chiar in altarul uneia dintre bisericutele de la Basarabi. In simbolistica crestina acesta semnifica alungarea lui Adam din Rai. Mai apar caii, sunt multi cai, iar acest lucru este legat de prezenta unei populatii nomade in zona, probabil pecenegii. Exista chiar un chip cu trasaturi mongoloide. Apoi sunt reprezentati porumbei, iepuri, dragoni, corabii - s-a spus chiar despre o corabie ca seamana cu o corabie de vikingi. Simbolurile sunt foarte

<!-- BBelements one2many Position: formula-as.ro(11682) / Content(2) / Performance_300(1) / perf_rect 300x150(41) --><!-- HowTo: Place this code into the html page there the ad should appear. -->

 

numeroase, interpretarea lor ridica mari probleme si nu am ajuns inca in faza in care sa ne putem pronunta sigur asupra semnificatiei acestora. Putem insa presupune ca apartineau pelerinilor de diverse neamuri care ajungeau in zona. Cele mai multe apartin epocii evului mediu timpuriu, deci secolelor 10-11.

- De ce neam erau cei ce au locuit si cei ce au trecut pe la Basarabi?

- Este greu de stiut. Ce putem spune este ca, la vremea respectiva, complexul de la Basarabi oglindea mozaicul etnic al regiunii. Unii spun ca au fost si populatii nordice. S-au descoperit si schelete ale unor nordici, probabil erau vikingi, caci pe aici, pe malul vestic al Marii Negre, trecea drumul cunoscut "de la varegi la greci", adica de la vikingi la bizantini. E posibil ca unii vikingi sa fi murit in zona sau chiar sa fi ramas sa vietuiasca la Basarabi, dar mai probabil este ca au venit aici dupa abandonarea complexului. De ce spun asta?

 

Pentru ca unele dintre locuintele de la Basarabi au fost refolosite mai tarziu drept cavouri. De pilda, exista doua incaperi folosite probabil drept chilii de unii monahi, pentru ca au vatra, scaunele sapate in creta, iar incaperea avea o usa de lemn prinsa in peretele de creta cu carlige de fier. Insa mai tarziu, acolo au fost asezate trupurile unor oameni, iar intrarea a fost zidita cu calupuri de creta. La fel s-a intamplat si cu unele galerii, in care au fost gasite oseminte umane, chiar si de femei, semn ca aceste galerii au capatat destinatie funerara numai dupa ce complexul monahal nu a mai fost locuit. Altii spun ca au fost si populatii nomade, pecenegi. Altii spun ca au fost si slavo-bulgari, caci au fost identificate inscriptii in limba slavona. Altii spun ca au fost si bizantini, caci avem si inscriptii in greaca. Iar altii spun ca au fost si autohtoni, protoromani, deci stramosii nostri, pentru ca inscriptiile acestea in limba greaca au greseli de ortografie si e clar ca au fost scrise de cineva care nu stapanea foarte bine alfabetul grecesc. Deci, cea mai sigura ipoteza este ca Basarabi fost un loc de pelerinaj pentru crestinii din regiune.

"Doamne ajuta pe robul tau"

- Peretii bisericilor rupestre de la Basarabi au, pe langa desene, si extrem de multe inscriptii. Le-a descifrat cineva?
- Iata una dintre inscriptiile de la Basarabi, scrisa in limba slavona, cu caractere chirilice: "Eu, Aian (sau Dimian), preotul, merg pe drum (in sensul de "calatoresc"), pun lumanari pentru pacatele mele, omule, in aceasta biserica. Iar Dumnezeu sa va miluiasca cu Sfintii Parinti. Amin. Dimian. Luna mai." Si o alta, tot in slavona: "In numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant s-a inchinat nedestoinicul rob Simion, prima data, in biserica, in luna august in 31." Deci, este vorba de oameni care veneau, se inchinau si isi marcau trecerea pe acolo. O alta inscriptie, de data aceasta in limba greaca, spune: "Doamne ajuta pe robul tau Iosif preotul".

- Pe langa alfabetele cunoscute - chirilic, grec - exista si multe inscriptii inca nedescifrate. In ce limba si cu ce alfabet sunt scrise?

 

- Da, este vorba de alfabetul numit "runic" ce a fost folosit de scandinavi si de protobulgari, dar e vorba de alfabete diferite, doar ca sunt incadrate ca aspect in categoria "rune". Deci, sunt numite alfabete runice, dar cu precizarea de rune protobulgare sau rune nordice. La Basarabi apare un alfabet considerat de unii original, care amesteca rune nordice cu rune protobulgare. Poate fi o scriere locala, originala, folosita in aceasta zona intr-o anumita etapa istorica, dupa care alfabetul a fost uitat, nu a mai fost folosit. Cateva caractere runice apar si la Dumbraveni, dar acolo peretii sunt de stanca si cu greu puteau fi scrijeliti. Pentru aceste inscriptii runice inca nu s-au dat solutii sigure de descifrare.
*
Discutia cu parintele Holubeanu este din ce in ce mai animata. Dar la intrarea in biserica se face zarva, se apropie alaiul multicolor de nuntasi. Maine e duminica. Vor veni credinciosii, poate pelerini moderni, vor lasa acatiste - tot un fel de inscriptii, dar nu pe pereti, ci pe hartie -, se vor inchina la icoane si vor lua parte la Sfanta Liturghie. Iar ca semn al trecerii lor pe acolo, vor lasa, in loc de o inscriptie pe un perete, puterea unei rugaciuni. O mie de ani inseamna o zi in fata lui Dumnezeu. La Basarabi, aceasta zi parca nici nu a trecut. Daca privesti cu ochiul limpede, pe drumeagul de la poalele dealului de creta se intrevad in praf urme de sandale si de opinci, pasii pelerinilor de mai ieri, ce urca incet cararea, strangand la piept un ciob, o iconita cu un sfant grabnic-ajutator.

Fotografii de Marian Coman

Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa

Mareste imaginea.

Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa

In Biserica noastra drept-maritoare -Biserica Ortodoxa -, Maica Domnului este la loc de cinste si este pomenita totdeauna dupa Domnul nostru Iisus Hristos. Anume, la sfarsitul slujbelor, cand se face incheierea, preotul, dupa ce Il pomeneste pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicand, de pilda: "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru", spune indata: "Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale", apoi ii pomeneste si pe unii dintre sfinti si cere ajutor de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Asta inseamna ca, in gandirea ortodoxa, indata dupa Domnul nostru Iisus Hristos este Maica Domnului.

Slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre, care sunt prilej de intalnire cu Dumnezeu, prilej de a sta in fata lui Dumnezeu, prilej de indoctrinare, de invatatura duhovniceasca, sfintele noastre slujbe care ne aduc in fata lui Dumnezeu, care creeaza o atmosfera pentru Dumnezeu si pentru credinciosi, in gandul la Dumnezeu, sfintele slujbe ale Bisericii noastre o cuprind la loc de cinste si pe Maica Domnului.

La sfintele slujbe suntem cu totii si cinstitori ai Maicii Domnului, pentru ca la sfintele slujbe slujesc toti cei care participa. Unele slujbe sunt in asa fel randuite de parintii cei duhovnicesti, incat in cuprinsul lor sunt chemati toti cei care iau parte la ele, ca slujitori, nu ca asistenti; adica noi suntem in fata lui Dumnezeu ca sa facem lucrul lui Dumnezeu, cu totii.

As vrea sa retineti, pentru toata cealalta vreme a vietii, ca la sfintele slujbe nu slujesc numai slujitorii sfintiti si cei care-i ajuta pe slujitorii sfintiti, de pilda cantaretii sau corul bisericesc, ci toti credinciosii trebuie sa slujeasca; si slujesc, la masurile lor.

 

Daca ne gandim la ziceri de la sfintele slujbe care o pomenesc pe Maica Domnului, cel mai des auzita in legatura cu Maica Domnului e partea aceea care zice asa:

Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim"; "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam."

 

Asa se zice mai nou. Cand eram eu copil si cand eram tanar, zicerea aceasta era in felul urmator:

"Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam"; iar in timpul cat se ziceau aceste cuvinte, credinciosii cantau: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi" Mai nou, zicem: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Asa cum se zic cuvintele acestea in vremea noastra, se are in vedere mai mult un indemn de a o pomeni pe Maica Domnului, de a ne gandi la Maica Domnului, iar cum se zicea in trecut, tot in Biserica noastra, dupa randuiala care era atunci, faptul de a o pomeni pe Maica Domnului se considera ca un lucru de sine inteles.

 

Indemnul pe care ni-l da Biserica acum, sa o pomenim pe Maica Domnului, cuprinde in contextul lui sapte calitati care tin de Maica Domnului. Mai intai, pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria, o numim Preasfanta; dupa aceea, curata; apoi, preabinecuvantata - a treia; marita - a patra; stapana noastra - a cincea; de Dumnezeu Nascatoarea

- a sasea; si pururea Fecioara Maria - a saptea. Deci sapte lucruri care tin de Maica Domnului. Cine nu cunoaste ceva despre Maica Domnului, poate invata, daca e atent la sfintele slujbe, aceste sapte lucruri care tin de Maica Domnului. Astfel, invata ca Maica Domnului este Preasfanta, deci e mai mare decat sfintii ceilalti, e cea dintai intre sfinti; apoi, e curata; e binecuvantata: "Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau" - sunt cuvinte pe care le gasim in Sfanta Evanghelie de la Luca (1, 28). Si anume, ingerul binevestitor, dupa marturia Sfantului Evanghelist Luca, i-a zis Preasfintei Fecioare Maria, cand i-a vestit ca este aleasa sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu: "Bucura-te, cea plina de dar, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei". Iar Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, purtandu-1 in pantecele sau pe Sfantul Ioan Botezatorul si primind vizita Preasfintei Fecioare Maria, care ii era rudenie si care il purta in pantecele ei pe Mantuitorul lumii, a zis catre Maica Domnului: ,Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau" Luca 1, 42) si apoi a pus intrebarea: "De unde mie cinstea aceasta, ca sa rina Maica Domnului meu la mine?"

 

 

Deci Maica Domnului este Preasfanta, este curata, este preabinecu vantata si este marita - de ingeri si de oameni; este stapana noastra, este facatoare de Dumnezeu si este pururea Fecioara.

Toate slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre o au in vedere si pe Domnului. Sa ne gandim, de pilda, la ceea ce se intampla la Sfanta Liturghie. Dupa ce preotul zice cuvintele:

"Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate", credinciosii canta: "Pe Tine Te laudam, Tine bine Te cuvantam, Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru". In timpul acestor cuvinte cantate, in timpul acestui imn se intampla prefacerea celor ce inchipuie Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica prefacerea painii anume pregatite (prescura anume pregatita) si a vinului amestecat cu apa din potir in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar cele dintai cuvinte rostite de preot dupa imnul "Pe Tine Te laudam..." sunt: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria". Ca si cand ni s-ar spune: "E bine ca-I aduceti lauda lui Dumnezeu, dar sa nu uitati nici de Maica Domnului". Numai asa ne putem explica alaturarea cuvintelor: "Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", cu cuvintele: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".

 

Legatura intre aceste cuvinte si cele care se spun inainte, insa nu cu glas tare, ci in taina (adica se spun de catre preot fara sa se auda), este urmatoarea: dupa ce se prefac Cinstitele Daruri in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, preotul spune de ce anume cere sa se intample aceasta, adica sa fie la indemana credinciosilor, pentru impartasire, Trupul si Sangele Mantuitorului. Si zice asa:

"inca aducem aceasta slujba cuvantatoare pentru cei ce s-au savarsit intru buna credinta: parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul cel drept care s-a savarsit intru buna credinta". Aceste cuvinte se spun fara sa se auda; si apoi, cu glas tare, in auzul tuturor: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, Marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".

 

 

Noi spunem cuvintele acestea in legatura cu Sfanta Liturghie; anume, spunem ca Sfanta Liturghie este in amintirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si in amintirea celor alesi ai Lui, dintre care-i pomenim, cum am zis, pe parinti, pe patriarhi, pe prooroci - acestia toti din Vechiul Testament; apoi, pe sfintii apostoli, pe sfintii propovaduitori, pe evanghelisti - cei patru evanghelisti si pe toti evanghelistii, pentru ca toti propovaduitorii sunt, intr-un fel, evanghelisti, adica aducatori de veste buna; apoi pe mucenici, adica pe cei care si-au dat viata pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru credinta in Mantuitorul. Pe urma, pe marturisitori - cei care au suferit chinuri pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos; n-au murit, pentru ca n-au ajuns sa moara, nu li s-a cerut sa moara, dar au suferit inchisoare, au suferit mutilari si chinuri. Apoi, ii pomenim pe pustnici si pomenim tot sufletul drept care s-a savarsit intru buna credinta.

Si, dupa ce noi, preotii, spunem aceste cuvinte fara sa se auda, spunem apoi cu glas tare: "Mai ales - deci dintre toti acestia, o pomenim in chip special pe Maica Domnului - mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".

Apoi se continua lista de sfinti si, tot fara sa se auda, preotul zice "Pentru Sfantul Ioan Proorocul, Inaintemergatorul si Botezatorul, pentru Sfintii, slavitii si intru-tot-laudatii Apostoli, pentru Sfantul (i se spune numele), a carui pomenire o savarsim, si pentru toti sfintii, cu ale caror rugaciuni, miluieste-ne pe noi, Doamne!" Si apoi, se pomenesc cei din Biserica luptatoare si cei din Biserica triumfatoare, se pomenesc credinciosii care au murit intru dreapta credinta, se pomenesc apoi episcopii ortodocsi, preotii si diaconii; se aduce aminte de cei care vietuiesc intru dreapta credinta, de conducatorii care asigura linistea popoarelor, de cei vii si de cei morti, si in felul acesta se arata ca Sfanta Liturghie ii cuprinde pe toti.

Dupa ce se spun cuvintele aducatoare-aminte de Maica Domnului, de obicei credinciosii izbucnesc din sufletele lor, isi revarsa cinstirea catre Maica Domnului prin cuvintele:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim".

 

Aceste cuvinte sunt cuprinse in doua parti: o parte este cea in care se spune:

"Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Acestea sunt cuvinte alcatuite, sub puterea Duhului Sfant, de catre un imnograf, de catre un bun cinstitor al Maicii Domnului, Sfantul Cosma Melodul, la inceputul secolului al VIII-lea. Deci pe la anii 700 au inceput sa se spuna in Biserica cuvintele acestea: "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii...". Vorbim cu Maica Domnului prin aceste cuvinte si spunem ca Maica Domnului este mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii.

 

 

Cine sunt heruvimii, cine sunt serafimii? Heruvimii sunt fiinte ceresti re care se spune ca sunt cu ochi multi, adica sunt cu multa cunostinta de Dumnezeu (pentru ca asta inseamna ochi multi: multa cunostinta). Prin ochi vin foarte multe cunostinte in constiinta omului, iar despre heruvimi se spunene ca sunt cu ochi multi, deci cu multe posibilitati de a cunoaste. Pe cine? Se intelege, pe Dumnezeu. Revarsarea de cinstire fata de Dumnezeu, de preamarire fata de Dumnezeu, de cinstire fata de Maica Domnului, este o varsare pe masura cunostintei. In masura in care cunoastem maretiile lui Dumnezeu, in masura in care cunoastem maretiile Maicii Domnului, noi aducem preamarire lui Dumnezeu si preacinstire Maicii Domnului. Si zicem

"Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii - decat cei care au cunostinta multa de Dumnezeu - si mai marita fara de asemanare decat serafimii", adica decat fiintele care sunt in imediata apropiere de Dumnezeu. Heruvimii, serafimii si tronurile sunt in apropiere de Dumnezeu, iar Maica Domnului e mai cinstita decat heruvimii si e mai marita fara de asemanare decat serafimii.

 

Si zicem:

"Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut". L-ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul, pe Domnul nostru Iisus Hristos, in chip mai presus de fire, intr-un chip in care numai Domnul Hristos S-a nascut in aceasta lume, ca Fiu al lui Dumnezeu care S-a facut om. Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut din Preasfanta Fecioara Maria, de la Duhul Sfant, in chip mai presus de fire, numai El, El singur S-a nascut in felul acesta. De aceea zicem: "Fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut - deci in chip mai presus de fire -, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim". Adica pe tine, care esti cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, nu numai dupa parerea noastra, ci esti cu adevarat, in intelesul ca asa s-a intamplat in realitate.

 

Cum e Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu? Maica Domnului e Nascatoare de Dumnezeu in intelesul ca a nascut nu un om cu care S-a unit apoi Dumnezeu (cum ziceau ereticii, de exemplu nestorienii), ci L-a nascut pe Mantuitorul Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om, si om adevarat, nascut din Preasfanta Fecioara. Deci, cum s-ar zice intr-o alcatuire de la slujbele noastre, Maica Domnului L-a nascut pe

"Dumnezeu nu simplu, ci unit cu omul, si pe omul nu gol, ci unit cu Dumnezeu" (Penticostar la Duminica Tomii). Aceasta este credinta noastra, si anume credinta noasta drept-maritoare (credinta ortodoxa) este ca firea dumnezeiasca cea vesnica Fiului lui Dumnezeu s-a unit cu firea omeneasca in pantecele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, asa incat Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu in acest inteles, ca a nascut un om unit cu Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu din vesnicie este Fiul lui Dumnezeu, "S-a nascut mai inainte de veci" - zicem noi in Crez.

 

Deci Maica Domnului il naste pe Acela care este Dumnezeu adevarat din vesnicie si om adevarat in vremelnicie, in vremea in care a trait Maica Domnului.

Asa ca o marim pe Maica Domnului pentru ca e mai cinstita decat heruvimii, e mai marita fara de asemanare decat serafimii, care L-a nascut pe Dumnezeu si care este Nascatoare de Dumnezeu. Asta este lucrarea Bisericii noastre.

Dar aceste cuvinte, scrise de Sfantul Cosma Melodul la inceputul veacului al VIII-lea, sunt precedate de alte cuvinte, care spun asa:

"Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru". Aceste cuvinte au fost aduse din cer pe pamant, prin ingerul Gavriil, in valea Adin din Sfantul Munte, prin secolul al XI-lea, asa incat din aceste doua alcatuiri s-a format una singura, care este reprezentativa pentru credinta noastra in Maica Domnului.

 

Cinstirea Maicii Domnului face parte din credinta noastra, in asa fel incat cineva care vrea sa slujeasca Sfanta Liturghie, preot fiind sau diacon sau episcop, slujitor sfintit, trebuie sa faca marturie despre cinstirea fata de Maica Domnului.

Inainte de a intra in altar ca sa slujeasca Sfanta Liturghie, face o marturisire de credinta ortodoxa prin rugaciunile pe care le spune; mai intai, face marturie despre cinstirea icoanei Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zicand asa, inaintea icoanei Mantuitorului:

"Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Ca de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca sa-i mantuiesti din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire iti strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea"; apoi saruta icoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in semn de ortodoxie. in cuvintele acestea marturisim ca Domnul Hristos are un chip si, daca are un chip, noi, cand il cinstim pe Domnul Hristos, cinstim si chipul Lui, pentru ca-i chipul Lui.

 

 

Apoi la icoana Maicii Domnului se spune asa: Ceea ce esti izvorul milei, milostivirii invredniceste-ne pe noi, Nascatoare de Dumnezeu! Cauta spre poporul cel pacatos, arata, precum de-a pururea, puterea ta, ca intru tine nadajduind, strigam: Bucura-te, asa cum a strigat oarecand Gavriil, al celor fara de trupuri mai-marele voievod."

Fara aceasta marturisire cinstitoare a Maicii Domnului nu exista Ortodoxie, iar cineva care nu-i ortodox nu poate sluji Sfanta Liturghie in Biserica Ortodoxa. Liturghia o pot face numai aceia care sunt cinstitori ai Mantuitorului si ai chipului Mantuitorului si cinstitori ai Maicii Domnului. Fara cinstirea Maicii Domnului nu exista Ortodoxie. Cei care nu-s ortodocsi _ credinciosi fiind, crestini fiind - se numesc eterodocsi, adica straini de credinta ortodoxa. Toti cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului nu sunt ortodocsi, ci sunt straini de credinta ortodoxa.

La Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (pentru ca in Biserica Ortodoxa sunt doua liturghii depline: Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare), in loc de

"Cuvine-se cu adevarat..." se spune asa: "De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc; ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut, Cel ce este mai inainte de veci. Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie."

 

Ii aducem marire Maicii Domnului, de care se bucura toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc. Ingerii si oamenii se bucura de Maica Domnului. Spunem despre Maica Domnului ca este biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei.

Intr-o alcatuire de la slujba de Ziua Crucii, din 14 septembrie, vorbind cu Maica Domnului, zicem asa:

"Rai de taina esti, Nascatoare de Dumnezeu, care L-ai odraslit nelucrat pe Hristos, intru care lemnul Crucii, cel de viata purtator, pe Pamant s-a sadit. Pentru aceasta, inaltat fiind acum (lemnul Crucii, se intelege), inchinandu-ne lui (deci inchinandu-ne Crucii Mantuitorului), Pe tine te marim."

 

In Biserica noastra se face o legatura intre Maica Domnului si Crucea Domnului. O numim pe Maica Domnului

"biserica sfintita si rai cuvantator"; asa o numeste Biserica si asa o numim noi, ca oameni care facem parte din Biserica Ortodoxa. De ce? Pentru ca din ea S-a nascut Dumnezeu cel mai inainte de veci, adica Dumnezeu cel mai inainte de veci Si-a lucrat in pantecele Preasfintei Fecioare Maria firea omeneasca cu care S-a unit, trupul in care S-a intrupat pentru vesnicie. De aceea Maica Domnului este biserica sfintita si rai cuvantator, pentru ca Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, Si-a facut locas in Maica Domnului. Si zicem: "Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat". Si de aceea, spunem inca o data, ca la inceput: "De tine se bucura ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie!"

 

Acum, in vremea aceasta, cand avem in vedere inaltarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, avem prilejul sa zicem catre Maica Domnului asa:

"Pe tine, Maica lui Dumnezeu, - fiti atenti si luati aminte! - cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, noi, credinciosii, cu un gand, te marim (sau te fericim)."

 

Cum zicem?

"Pe tine - vorbim cu Maica Domnului, cu Maica lui Dumnezeu, si-i spunem cum e -, cea mai presus de minte si de cuvant". Maica Domnului nu poate fi cuprinsa cu mintea omeneasca si nu poate fi cuprinsa cu gandul omenesc; e mai presus de minte si de cuvant. Nu ne-ajunge mintea ca sa intelegem maretiile Maicii Domnului, iar maretiile Maicii Domnului tin de maretiile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat din ea. Si nu ne ajunge cuvantul ca sa exprimam ceea ce am intelege cu mintea, daca am intelege, cat de mult am intelege. De aceea zicem: "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani - pe Cel care n-are ani, Care-i din vesnicie si ramane in vesnicie -, credinciosii, cu un gand, te marim".

 

Stimati ascultatori, intr-o alta alcatuire de la sfintele slujbe, vorbind cu Maica Domnului, zicem asa:

"Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta, ca tu, Fecioara neispitita de nunta, L-ai avut in pantece pe Dumnezeu, Cel peste toate, si ai nascut fiu pe Cel fara de ani, Cel ce daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine."

 

Vorbim cu Maica Domnului despre o marire a Maicii Domnului care copleseste, care uimeste, pentru ca asta inseamna

"spaimantatu-s-au toate": s-au uimit toate, toate stau cu uimire in fata maretiilor tale. De ce? "Ca tu, Fecioara neispitita de nunta - deci in chip mai presus de fire -, L-ai avut in pantece pe Dumnezeu, Cel peste toate, si L-ai nascut, ca fiu, pe Cel fara de ani, Care daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine". Domnul Hristos S-a nascut din vesnicie din Tatal, fara mama, iar in vremelnicie S-a nascut din maica, fara tata, de la Duhul Sfant.

 

 

Stimati ascultatori, acestea sunt perle de gand! Sunt lucruri pe care le auzim, le spunem, le citim si le cantam la slujbele noastre, dar la care prea putin luam aminte. Ne gandim prea putin la ceea ce se spune, ne gandim prea putin la ceea ce spunem, ne gandim prea putin la Maica Domnului.

La mine vin la spovedit multi credinciosi - destul de multi - si obisnuiesc sa-i pun, adica as vrea sa-i pun pe toti sa spuna

"Cuvine-se cu adevarat". De ce? Pentru ca eu, cand eram copil, in 1942 - aveam treisprezece ani si jumatate - am ajuns sa ma spovedesc la Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-1 odihneasca; si l-am auzit pe parintele, dupa ce a sfarsit spovedania, dupa ce mi-a dat dezlegare, spunand: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu...". Dupa aceea, m-am mai spovedit eu de multe ori si la multi alti preoti, si nimeni n-a zis "Cuvine-se cu adevarat", desi in Molitfelnic scrie ca preotul trebuie sa spuna "Cuvine-se cu adevarat" dupa ce-l dezleaga pe credincios. Dar prin anii '80 (in '81 parca) a venit la noi, in Eparhia Sibiului, un episcop-vicar, Preasfintitul Lucian, care acum este episcop plin la Tomis, la Constanta, si el ne-a spovedit pe noi la manastire; iar de fiecare data cand m-a spovedit pe mine, m-a pus sa zic "Cuvine-se cu adevarat". Eu atunci inca eram diacon, dar apoi mi-am luat si eu obiceiul acesta, sa-l pun pe credincios sa spuna "Cuvine-se cu adevarat". Si cu ocazia asta pot sa-mi dau seama si cat sunt oamenii de cinstitori ai Maicii Domnului, cati stiu rugaciunea. Totusi n-as putea spune ca de fiecare data ii pun sa zica... uneori ma mai si satur sa aud ca nu stiu s-o spuna, si atunci o zic eu si nu-i mai pun pe oameni. Dar de obicei intreb: stii sa zici "Cuvine-se cu adevarat"? Si multi zic: "Da, parinte!" Dar cand ii pun sa zica, ei zic doar "cuvine-se cu adevarat", ca si cand asta ar fi tot. Nu-i asta tot, dar omul nici nu stie despre ce-i vorba.

 

Asta inseamna ca oamenii nostri nu sunt destul de cinstitori ai Maicii Domnului, chiar daca fac parte din Biserica cinstitoare a Maicii Domnului. Pentru ca nu se poate ca cineva, facand parte din Biserica noastra si luand aminte la sfintele slujbe, sa nu auda la sfintele slujbe chemari la cinstirea Maicii Domnului. De pilda:

"Pe ceea ce este marirea a toata lumea, care din oameni a rasarit si pe Stapanul L-a nascut, usa cea cereasca, pe Maria Fecioara sa o laudam."

 

E o chemare, e o zicere in care ni se arata importanta Maicii Domnului.

Lucrurile mari si minunate nu pot fi cuprinse in ganduri intinate, nu pot fi cuprinse in ganduri firesti, fiindca sunt supralogice, suprapamantesti, sunt ceresti. Si atunci, noi le primim in gand la masurile la care putem primi -ceva care-i mai presus de noi. Mi-as inchipui - sa zicem asa - credinta noastra si lucrurile sfinte si mari si minunate, asa cum este, de pilda, aerul care e si in noi, si in afara de noi, iar noi cuprindem din aer atata cat ne trebuie noua, atata cat cuprinde fiinta noastra, cat cuprind plamanii nostri Dar aerul e mult mai mult decat putem noi cuprinde in noi. Tot asa-i si cu adevarurile de credinta: putem sa zicem ca ele sunt la masurile noastre, cat putem cuprinde noi, dar avem constiinta ca sunt mult mai presus de noi, sunt mult mai multe, mult mai inalte si nu putem cuprinde in fiinta noastra decat o parte din ele. Asa-i cu adevarurile de credinta.

Eu v-am spus acum niste lucruri pe care le puteati sti si fara mine, dar poate ca singuri nu v-ati gandit la ele. V-am atras atentia asupra unor lucruri care-s mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune. Am spus mai devreme ca zicem catre Maica Domnului:

"Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant". Noi intelegem lucrul acesta si ne dam seama ca oricat ne-am sili sa-i aducem cinstire Maicii Domnului, totusi nu-i putem aduce atata cinstire cata i se cuvine.

 

In fata Maicii Domnului stam in fata unor taine, in fata unor lucruri de necuprins. Noi zicem ca tainele nu pot fi cercetate. La o alcatuire pregatitoare pentru atmosfera de gand de la sarbatoarea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vorbim cu Maica Domnului si-i spunem Maicii Domnului ca ea L-a purtat in pantece pe Mantuitorul Iisus Hristos, ca L-a purtat in brate pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, si ca aceasta e o taina, iar taina nu sufera ispitire, taina nu poate fi cercetata, ci taina ramane taina.

Cata vreme am putea s-o cercetam, daca am putea ajunge s-o cercetam, atunci n-ar mai fi taina si n-ar mai fi mai presus de noi si n-ar mai trebui credinta. Or noi avem o credinta pe care parintii cei duhovnicesti - Sfantul Isaac Sirul, de exemplu - o numesc

"usa tainelor". Prin credinta ajungem sa pretuim tainele credintei, care raman pentru noi tot taine si pe mai departe.

 

Ca sa putem intelege ceva din maretiile Maicii Domnului, trebuie sa avem o invrednicire, un ajutor chiar de la Maica Domnului. Sa stiti ca toate adevarurile de credinta sunt descoperite de Dumnezeu omului, nu sunt descoperite de om, in legatura cu Dumnezeu.

"Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri" (Matei 16, 17) - spune in Sfanta Evanghelie cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, referitor la Sfantul Apostol Petru, care a inteles ca Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om. Deci nu din putere omeneasca, din putere fireasca ai ajuns sa-ti dai seama ca Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ci Tatal Meu, Cel din ceruri, ti-a descoperit.

 

 

Toate adevarurile de credinta ni le descopera Dumnezeu prin credinta, in masura in care suntem curati cu sufletul:

"Fericiti cei curati cu inima, ca aceia il vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8) - sunt cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sunt cuvinte care trebuie sa ne dea de gandit. Daca suntem nereceptivi fata de lucrurile dumnezeiesti, inseamna ca inca suntem invartosati pamanteste si ne trebuie o sensibilizare pentru lucrurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos a spus: "Fericiti cei curati cu inima, a aceia il vor vedea pe Dumnezeu". Vrei sa-L vezi pe Dumnezeu? Ce inseamna sa-L vezi pe Dumnezeu? Nu sa te uiti undeva sus si sa-L vezi, sa-L privesti pe Dumnezeu. Nu! Ci sa-L vezi pe Dumnezeu inseamna sa-ti dai seama ca Dumnezeu e mai presus de ceea ce poti intelege din Dumnezeu, ca orice ai vedea, Dumnezeu e mai presus de ceea ce vezi tu; si de fapt, Dumnezeu Se descopera omului cand vrea El si cum vrea El. Dar mai ales ni Se descopera daca intelegem ca Dumnezeu exista si ca Dumnezeu e Tatal nostru si ca Dumnezeu e "bun si iubitor de oameni", ca Dumnezeu e "milostiv si iubitor de oameni" si ca Dumnezeu are ca lucrare sa-i mantuiasca pe oameni: "Al Tau este a ne milui si a ne mantui".

 

Daca toate acestea le intelegem, deja L-am vazut pe Dumnezeu mai mult decat daca am vedea undeva, stiu eu, pe un nor, o aparitie care-am zice noi ca-i Dumnezeu. Parintii cei duhovnicesti se si fereau de astfel de imprejurari. Daca de exemplu vedeau ceva, isi inchideau ochii si ziceau ca nu-i pentru ei ceea ce vad. Si la mine vin oameni si-mi zic:

"Parinte, L-am vazut pe Domnul Hristos!" Si de fapt n-a vazut pe nimeni... a vazut o imagine si si-a inchipuit... Si mai ales ca el e si pacatos si face fel de fel de pacate, si-apoi zice ca L-a vazut pe Domnul Hristos... Nu se poate asa ceva!

 

 

Sau c-a vazut-o pe Maica Domnului... Nu se poate! Pe Maica Domnului o vezi atunci cand ai constiinta ca n-o poti vedea, cand ai constiinta ca Maica Domnului e mai presus de ceea ce ti se pare tie, ca Maica Domnului e de necuprins, ca Maica Domnului e o fiinta mai presus de ceea ce poate cuprinde mintea si de ceea ce poate cuprinde cuvantul. De aceea noi, pentru a intelege maretiile Maicii Domnului, cerem ajutor chiar de la Maica Domnului.

Am sa va aduc aminte acum de o alcatuire de la Sfantul Maslu, care uneori se spune, uneori nu se spune... Cel putin cand nu se face un Maslu deplin, e cam ocolita, dar mie-mi pare rau ca nu-i cunoscuta. E vorba de o alcatuire in care vorbim cu Maica Domnului si zicem asa:

”Pe tine, preacuratul palat al imparatului ceresc, ceea ce esti mult laudata, te rog, curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti, ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau."

 

Ce frumos! Ce minunat! Vorbim cu Maica Domnului si o intai, "palat preacurat al imparatului ceresc". Ce e Maica Domnului? Palat preacurat al Imparatului ceresc". Cine este Imparatul ceresc? Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om. Maica Domnului, care L-a purtat in pantece pe Domnul Hristos, a devenit "palat preacurat al imparatului ceresc"; de aceea, noi o rugam pe Maica Domnului sa faca si din mintea noastra, din fiinta noastra, locas al Preasfintei Treimi. Zicem: "Curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas preacurat al imparatului ceresc". Zicem catre Maica Domnului asa pentru ca dorim sa fim si noi cum a fost ea: palat preacurat al imparatului ceresc.

Bineinteles ca asta se poate intampla in alte conditii, in alt chip de cunoastere, in alt chip de realizare. Iar ca sa putem fi si noi palat al imparatului ceresc, trebuie sa avem mintea curatita; mintea, care-i intinata cu tot felul de pacate, s-o avem minte curatita. Daca nu avem minte curatita de tot felul de pacate, nu putem fi palat preacurat al imparatului ceresc. De aceea zicem: "Curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti". E vorba de locas infrumusetat al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Maica Domnului a fost si este locas infrumusetat al Preasfintei Treimi. De unde stim? Cum am ajuns la gandul acesta? Am ajuns urmarind relatarea de la Bunavestire, pe care o face Sfantul Evanghelist Luca in Evanghelia sa. Cand Preasfanta Fecioara Maria a intrebat: "Cum va fi aceasta?" (cum voi putea fi mama, de vreme ce nu stiu de barbat si nu am in vedere niste legaturi de felul acesta, care m-ar putea face mama?; cum pot sa-L nasc pe Fiul lui Dumnezeu?), ingerul binevestitor a zis asa: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; de aceea, Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema" (Luca 1, 35). Sunt cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Stiti ca noi credem in Dumnezeu unul in fiinta si intreit in persoana. E o taina de nepatruns, dar o taina in care noi credem. Si marturisim ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat din Preasfanta Fecioara Maria de la Duhul Sfant si S-a facut om, fiind de fata si Dumnezeu Tatal, Care a umbrit-o ("puterea Celui Preainalt te va umbri"), si Dumnezeu Duhul Sfant, Care S-a pogorat peste Preasfanta Fecioara, si Dumnezeu Fiul, Care S-a intrupat si S-a nascut din Preasfanta Fecioara Maria.

Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au fost de fata in Preasfanta Fecioara Maria si raman de fata pana in vesnicia vesniciilor. De ce? Pentru ca Maica Domnului nu L-a purtat pe Domnul Hristos numai in pantecele ei, ci L-a purtat si in inima ei. O mama nu se desparte de copil atunci cand il naste; desi copilul se desparte de mama, el ramane in inima mamei in vesnicie. O mama este mama in vesnicie, nu-i in vremelnicie.

 

Maica Domnului ramane locas al Preasfintei Treimi, pentru ca il poarta si in inima ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, il are pe Duhul Sfant asupra ei si il are pe Tatal ceresc impreuna cu ea; asa incat Maica Domnului, fiind ea insasi locas al Preasfintei Treimi, ne poate ajuta sa venim si noi locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti.

Si spunem de ce, si aici e foarte important de luat-aminte. Spunem de cerem noi sa fim curatiti de tot felul de pacate, ca sa avem mintea locas al Preasfintei Treimi. De ce? Zicem noi: "Ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau". Deocamdata, Maica preacurata, eu sunt un netrebnic rob al tau. Ce-mi doresc? Intai si-ntai, imi doresc sa fiu mantuit. Ce inseamna "sa fiu mantuit"? Inseamna sa fiu curatit de tot felul de pacate, ca sa pot deveni locas al Preasfintei Treimi, si apoi, fiind locas al Preasfintei Treimi, sa-I aduc marire lui Dumnezeu si sa-ti aduc marire tie, cunoscand maretiile tale.

Sunt niste lucruri extraordinare, stimati ascultatori, pe care le avem noi in comorile Ortodoxiei noastre! Cand suntem mantuiti, intelegem ceva din lucrurile pe care nu le intelegem ca oameni nepasatori, ca oameni pacatosi, ca oameni care nu urmarim lucrurile sfinte. Dar pe masura curatiei sufletesti, suntem tot mai proprii pentru a-i aduce cinstire Maicii Domnului.

V-am spus lucrurile acestea in legatura cu sfintele slujbe ale Bisericii noastre, care cuprind maretiile Ortodoxiei, care cuprind invatatura ortodoxa. Biserica noastra se exprima pe sine in slujbele dumnezeiesti, si mai ales in Sfanta Liturghie. Slujbele Bisericii noastre sunt prilejuri de a ne ruga si de a invata, sunt prilejuri de a invata rugandu-ne si de a ne ruga invatand. Ne aduc in constiinta noastra evenimentele pe care le sarbatorim, ni-i aduc in constiinta pe cei pe care ar trebui sa-i avem mereu in constiinta (si pe care abia daca-i avem) la sfintele slujbe. Aceasta este ceea ce are Biserica noastra mai deosebit si mai specific, slujbele dumnezeiesti.

Am amintit toate lucrurile acestea pentru ca cinstirea Maicii Domnului ne este prezentata in slujbele Bisericii noastre si slujbele noastre ne angajeaza si spre cinstirea Maicii Domnului, chiar daca noi nu ne-am gandi la lucrul acesta, ca trebuie sa fim si cinstitori ai Maicii Domnului.

Dintre cei care cred in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dintre crestini, nu toti sunt si cinstitori ai Maicii Domnului, ci unii sunt oameni care nu-i aduc cinstire Maicii Domnului. Ei cauta niste motive ca sa nu fie cinstitori ai Maicii Domnului, dupa cum noi avem niste temeiuri pentru a fi cinstitori ai Maicii Domnului. Adevarul este ca nu vorbim aceeasi limba, nu avem in vedere aceleasi lucruri. Si anume, cei care nu au credinta in Maica Domnului cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului... hai sa nu zicem cei care o hulesc, pentru ca poate ca nu au intentia de a o huli pe Maica Domnului, dar faptul acesta ca nu o cinstesc, ca nu-i aduc cinstire Maicii Domnului, deja ii face straini de Ortodoxie. Si n-am avea nicio treaba cu ei si nici n-avem nicio treaba cu ei, numai ca sunt unele situatii de confruntare intre unii si altii, si omul poate sa-si puna intrebarea: Bine, dar uite, noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului; de ce nu sunt toti cinstitori ai Maicii Domnului? Ce motive au cei care nu o cinstesc pe Maica Domnului, sa n-o cinsteasca?

Unii dintre ei spun ca in Scriptura nu este destul de lamurit faptul ca noi trebuie sa avem un cult fata de Maica Domnului. Adevarul este ca, daca vrei sa gasesti temeiuri, gasesti, iar daca nu vrei sa gasesti temeiuri, le ocolesti pe cele pe care le-ai putea gasi. Si anume, stimati ascultatori, noi, care suntem cinstitori ai Maicii Domnului, stim ca Dumnezeu a ales-o pe Preasfanta Fecioara Maria sa fie mama a Fiului Sau, Care S-a intrupat; ca Preasfanta Fecioara Maria a primit sa fie mama a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a intrupat, si asta inseamna ca Maica Domnului este aleasa de Dumnezeu, de Dumnezeu Tatal. Stim ca Dumnezeu Duhul Sfant S-a pogorat peste ea si a conlucrat la intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, deci Maica Domnului este aleasa si a Duhului Sfant. Fiul lui Dumnezeu a primit sa Se intrupeze din Preasfanta Fecioara Maria, deci Maica Domnului este aleasa si de Fiul lui Dumnezeu. Aleasa de Dumnezeu Tatal, aleasa de Dumnezeu Fiul, aleasa de Dumnezeu Duhul Sfant. Aceasta este credinta noastra si nu se poate opune nimic acestui adevar. Ori crezi ca Maica Domnului este aleasa de Dumnezeu Tatal, de Dumnezeu Fiul si de Dumnezeu Duhul Sfant si o cinstesti pe Maica Domnului, ori neglijezi lucrul acesta, pentru ca nu vrei tu, nu te intereseaza.

Si-apoi vin unii - si Dumnezeu sa-i ierte - si zic: "Pai, Maica Domnului e o femeie ca toate femeile". Stimati ascultatori, e o inselare sa zici ca Maica Domnului e femeie ca toate femeile! Ganditi-va: daca noi credem in Domnul nostru Iisus Hristos si in maretia Lui si stim cine este Domnul Hristos, mai putem zice ca Maica Domnului e o femeie ca toate femeile?!

Se zice ca un copil s-a pierdut de mama lui si o cauta prin multime; si zicea catre cei din jurul lui: "N-ati vazut-o pe mama? N-ati vazut-o pe mama?" Si cineva-i raspunde: "Mai copile, am vazut adineaori o femeie care a trecut pe aici". Si copilul zice: "Eu nu caut o femeie, eu o caut pe mama!" Deci nici in ordinea fireasca o femeie nu-i ca toate femeile. Sotia cuiva, daca-i o femeie ca toate femeile, atunci nu-i sotia lui adevarata. Mama mea, daca-i o femeie ca toate femeile, nu-i mama mea; ci, dintre toate femeile, mama mea e o aleasa: asa a ales-o Dumnezeu, sa fie mama mea, si atunci eu o cinstesc pe mama mea mai mult decat pe alte femei. Mama mea are o situatie speciala -si la fiecare-i asa -, deci mama mea e una intre femei. Sora mea nu-i o femeie ca toate femeile; chiar daca-i si o femeie ca toate femeile, dar dintre toate, ea este deosebita: e sora mea, are un regim special in constiinta mea.

 

Deci Maica Domnului nu-i o femeie ca toate femeile. Ingerul vestitor a zis: "Binecuvantata esti tu intre femei", Sfanta Elisabeta a zis: Binecuvantata esti tu intre femei", deci una intre femei, celelalte femei sunt mai prejos de tine, tu esti unica fata de celelalte femei; si vine un amarat de pacatos si zice: "Apai, Maica Domnului e o femeie ca toate femeile".

Atunci, inseamna ca ingerul n-a spus drept, Sfanta Elisabeta n-a spus drept, dar el spune drept, ca Maica Domnului e o femeie ca toate femeile. Apai, pe astfel de oameni trebuie sa-i ocolim.

Calatoream cu trenul de la Bucuresti spre Fagaras, in toamna, si-mi spune cineva ca i-a zis la serviciu o femeie: "Numai degeaba te mai rogi la Maica Domnului, ca Maica Domnului e o femeie moarta". Iubiti credinciosi, stimati ascultatori! Sunt lucruri hulitoare, poti sa zici hulitoare de Maica Domnului! Ce spune Biserica despre Maica Domnului, unde-i Maica Domnului? Intr-o alcatuire din 15 august, de la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, se spune: "Pe Nascatoarea de Dumnezeu, cea intru rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea n-au tinut-o. - De ce? - Caci ca pe Maica Vietii, la viata a mutat-o - cine? -Cel ce S-a salasluit in pantecele ei cel pururea fecioresc."

Credinta noastra este ca Maica Domnului e ridicata cu trupul si cu sufletul la cer. Nu-i numai cu sufletul la cer, ci e inaltata la cer si cu trupul, inviat si preschimbat. Nu stim unde este locul Maicii Domnului, dar fata de noi stim ca locul Maicii Domnului este mai presus de ceea ce putem noi gandi. E indata dupa Domnul Hristos, asta-i invatatura Bisericii noastre.

Multi oameni spun acum ca-i cauta unii si altii, care se prezinta ca martori ai lui Iehova, ca ce stiu eu ce, trimisi de Dumnezeu, si ca vor sa le aduca un mesaj, sa le spuna ceva deosebit. Stimati ascultatori, cand vin de astia, puneti-i sa zica: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar daca nu zic asa, nu stati de vorba cu ei, pentru ca nu sunt ortodocsi Si nu dau marturie despre Ortodoxie. Or noi n-avem ce vorbi cu oameni care ei insisi sunt inselati si care vor sa-i insele si pe altii.

Stimati ascultatori, ganditi-va ca Maica Domnului este la loc de cinste in credinta noastra si pentru faptul ca au cinstit-o cei care au fost in jurul ei. Am zis ca a fost aleasa de Dumnezeu Tatal, a fost aleasa de Dumnezeu Fiul, a fost aleasa de Dumnezeu Duhul Sfant, a fost si este locas al Preasfintei Treimi. Ca e mai presus de minte si de cuvant. Apoi, Maica Domnului a fost cinstita si de oameni din multime. In Sfanta Evanghelie de la Luca se spune ca Maica Domnului a fost cinstita de catre o femeie care a zis catre Domnul Hristos: ".fericit este pantecele care te-a purtat si pieptul la care ai supt". Si Domnul Hristos a zis: "Adevarat! Dar fericiti sunt si cei ce asculta cuvanti lui Dumnezeu si il pazesc" (Luca 11, 27-28).

Deci noi, ca cinstitori ai Maicii Domnului, suntem mai presus de cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului. Am zis ca n-avem nicio treaba cu ei Dumnezeu sa-i miluiasca si sa-i lumineze, ca fara lumina de la Dumnezeu nu se poate ajunge la credinta drept-maritoare a noastra. Cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului si n-o socotesc pururea fecioara, cum o marturisim noi, spun ca in Sfanta Evanghelie sunt texte din care reiese ca Domnul Hristos a mai avut frati. E drept, se spune in Sfanta Evanghelie ca s-au dus la Domnul Hristos mama Lui si fratii Lui si ca Domnul Hristos a zis: "Mama Mea si fratii Mei sunt cei care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc" (Luca 8, 21).

E drept, dar asta nu inseamna ca Domnul Hristos a refuzat-o pe mama Lui si i-a refuzat pe fratii Lui, iar despre fratii Mantuitorului nu se spune nicaieri ca sunt fiii Maicii Domnului. Oricat ai cauta in Evanghelie sa gasesti asa ceva, nu gasesti. Auzi de fratii Domnului, gasesti "fratii Domnului", dar nu gasesti ca fratii Domnului sunt fiii Maicii Domnului. Deci fratii Domnului pot fi intelesi sau ca fii ai dreptului Iosif din casatoria lui, pentru ca s-ar putea intampla sa fi fost casatorit (nu e foarte sigura treaba, dar in orice caz, se da si explicatia aceasta, ca fratii Domnului ar putea fi fii ai lui losif din casatoria lui), sau au fost rudenii foarte apropiate, veri in special, pentru ca in limba ebraica, "frate" inseamna si var, si ruda apropiata.

Nu noi explicam lucrurile acestea, ci Biserica noastra vine si ne spune ca Maica Domnului e pururea fecioara, si noi primim invatatura Bisericii, iar la cei ce spun altceva nu luam aminte, desi si noi avem aceeasi Evanghelie. De altfel, textele din Sfanta Evanghelie in care vine vorba despre fratii Domnului sunt texte in care nu e vorba de niste adevaruri de credinta, ci e vorba despre ceea ce credeau si despre ceea ce stiau oamenii din vremea Mantuitorului. insa unii dintre ei il dispretuiau pe Mantuitorul si ziceau: "A, pai cine-i el, cine-i Iisus? Pai nu-i stim noi pe tatal lui si pe mama lui si pe fratii lui?

Un om dintr-o familie modesta..." (cf. Ioan 6, 42). Deci ei il defaimau pe Domnul Hristos, il scadeau pe Domnul Hristos, cand spuneau lucrurile acestea. Or noi stim ca Domnul Hristos e mai presus de oricine din lumea aceasta si ca Maica Domnului e mai presus de orice femeie, pentru ca L-a nascut pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Asta-i logica noastra, si supra-logica noastra este mai presus de ceea ce putem noi cugeta si spune.

Ne spaimantam de maretiile Maicii Domnului. Dumnezeu sa-i lumineze pe toti care gandesc altfel, iar pe noi sa ne intareasca in credinta pe care o are Biserica noastra. Credinta noastra este izvoratoare de evlavie, de revarsare de cinstire fata de Maica Domnului; nu exista in Ortodoxie fara Maica Domnului. Adevarata noastra Ortodoxie o cuprinde pe Maica Domnului, ii cuprinde pe sfintii lui Dumnezeu, ii cuprinde pe alesii lui Dumnezeu, ii cuprinde pe cei sfintiti de Dumnezeu pentru randuielile de slujba ale Bisericii noastre.

Evlavia noastra fata de Maica Domnului se arata mai ales la sarbatorile Maicii Domnului: la Nasterea Maicii Domnului, din 8 septembrie, la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, din 21 noiembrie, la Soborul Maicii Domnului, din 26 decembrie, la Bunavestire, din 25 martie, la Adormirea Maicii Domnului, din 15 august.

Apoi, la sfintele slujbe sunt atatea si atatea alcatuiri in cinstea Maicii Domnului si sunt si slujbe speciale pentru Maica Domnului, de exemplu acatistele Maicii Domnului; ma gandesc la Acatistul Buneivestiri, la Acatistul "Bucuria celor intristati", la Acatistul Adormirii Maicii Domnului. Apoi, paraclisele Maicii Domnului, care sunt slujbe speciale in cinstea Maicii Domnului. Ne revarsam cinstirea noastra de drept-maritori crestini in aceste slujbe. Dintre sarbatorile Maicii Domnului, una singura are temei in Noul Testament, si anume Bunavestire; celelalte sunt sarbatori ale Bisericii, ale traditiei Bisericii noastre, si noi nu ne intemeiem numai pe Sfanta Scriptura, ci ne intemeiem si pe Sfanta Traditie a Bisericii noastre; asa incat noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului pentru ca ne conduce Biserica noastra sa fim cinstitori ai Maicii Domnului si avem bucurie din cinstirea Maicii Domnului.

 

Parintele Teofil Paraian

"

"

Calea spre fericire

- scrisori trimise din închisoare celor dragi -

• Rugaţi-vă lui Dumnezeu şi credeţi nelimitat. Eu sunt mulţumit sufleteşte şi împăcat cu mine însumi. Nu vă mint. E realitatea sufletului meu, care şi-a găsit pacea în înţelepciunea şi ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Cred că numai în adevărul evanghelic îşi poate găsi omul liniştea de suflet. Dragile mele surori, vă rog păziţi-vă de păcat, trăindu-vă viaţa în curăţenie! Numai aşa veţi birui în viaţă. (Aiud, 3 iulie 1942)

• Vă doresc din suflet tot binele şi fericirea! Fiţi cuminţi şi păstraţi-vă cât mai curate, căci curăţenia sufletească e cea mai scumpă comoară. Apropiaţi-vă cât mai mult inimile de Dumnezeu, de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci de la El şi numai de la El, ne vine tuturor mântuirea. (Aiud, 1 sept. 1942)

• Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin şi pe El, spre marea mea mulţumire sufletească, îl simt veşnic lângă mine, ocrotindu-mă şi luminându-mi Calea. Cât sunt de fericit când simt vibrând spiritul creştin, voi poate niciodată nu veţi putea înţelege.

Mi-apare foarte frumos în minte un fragment din „Iisus, fiul lui Sirah": "Dacă şi-ar retrage Dumnezeu suflarea, într-o clipă ne-ar preface pe toţi în pulbere". Cât adevăr şi cât de puţini sunt cei ce-l înţeleg. Nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor care îl trăiesc! In viaţa aceasta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort. (Aiud, 14 octombrie 1942)

• Eu sunt sănătos şi cu puteri sufleteşti neobişnuit de mari. După cum îţi spuneam şi-n alte rânduri, faptul că am ajuns a înţelege şi a trăi chiar spiritul creştin, m-a făcut să mă simt mulţumit, ca trezit dintr-un mormânt. La aceasta a contribuit în cea mai mare măsură singurătatea vieţii pe care-o duc, ca şi înfrânarea firească de la tot ce constituie lumesc, aproape.

Mi-nchipui uneori, că într-o viaţă obişnuită, normală, n-aş fi putut ajunge niciodată la o asemenea revoluţie spirituală. (Aiud, 1 noiembrie 1942)

• Fi-ţi cuminţi şi păstraţi-vă curăţenia sufletelor, căci sufletul e scânteia divină ce s-a sălăşluit în noi. De aceea, nu avem dreptul să-l pângărim. De veţi trăi în curăţenie sufletească, va veni ziua când veţi auzi în voi, glasul conştiinţei, al adevărului, îndemnându-vă să săvârşiţi numai fapte bune şi iubite de Dumnezeu! Atunci veţi trăi suprema fericire. Altfel, viaţa vă va apare ca un calvar fără sens.

Luptă-te cu tine, înfruntă cu seninătate toate greutăţile vieţii prezente şi nu te plânge de suferinţă; cu atât mai mult, cu cât azi aproape nu există familie care să nu fi încercat cele mai crunte dureri. (Aiud, 10 decembrie 1942)

• Viaţa mea e tristă oarecum, dar asta singur mi-am ales-o. Sufleteşte sunt mulţumit, deoarece Dumnezeu e lângă mine, întotdeauna. Uneori lăcrimez singur de dor. (Aiud, 10 martie 1943)

Viaţa asta e atât de scurtă! şi noi trecem prin ea întocmai ca nişte fulgi.

Noi ne vom regăsi cu toţii în căminul mult iubit, cu un dar nepreţuit: Iubirea în Duhul lui Hristos. Toate se petrec cu rost. Roagă-te mamă bunului nostru Mântuitor. El ne va ferici, împlinindu-ne sensul vieţii. (Aiud, 12 mai 1943)

• Trăiesc fericirea de a fi înţeles sensul înalt al Vieţii - cărarea luminoasă ce urcă spre Cer. Fără Hristos, Dumnezeul nostru, viaţa ar fi o totală zădărnicie, cu un singur scop: de a suferi fără nici o nădejde. De aici, de unde se pot vedea clar orizonturile vieţii, şi unde trăiesc o continuă purificare de suflet, cu un scop precis - mântuirea - calea ce duce spre Înviere -, te rog pe tine (ca şi pe surorile mele scumpe), să-ţi păstrezi curăţenia, care e cea mai scumpă comoară.

Îmi am sufletul curat şi-ţi pot mărturisi că e cea mai mare fericire şi limită a vieţii mele. (Aiud, 12 mai 1943)

• Păstraţi-vă curăţenia sufletească, purtaţi-vă cu multă demnitate şi eleganţă, răbdaţi aceste grele încercări, care-şi au rostul lor, de la Dumnezeu, şi rugaţi-vă necontenit. Fetele curate, de neam bun, cu ţinută demnă -cu valoare sufletească în general - întotdeauna vor fi căutate. (Aiud, 25 iulie 1943)

• Sunt sănătos şi mă gândesc întruna la voi, dragii mei, la toate încercările prin care a trebuit să treceţi, spre a vă da seama de deşertăciunea acestei lumi, de ajutorul şi dragostea lui Dumnezeu, de Viaţa Veşnică, pe care noi o putem câştiga cu mila Domnului, dacă ne vom trăi viaţa în iubire curată, fapte bune şi rugăciune.

Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi.

Iată, a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitaţi milostenia pentru cei săraci şi lipsiţi, căci milostenia acoperă o mulţime de păcate. Aşa că, faceţi această faptă măreaţă, ca la Sfintele Sărbători să daţi la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuţ, că mult vă va răsplăti Dumnezeu şi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare.

Mie îmi pare tare bine că voi înţelegeţi această lume. Mi-aduc aminte că, încă în sat, îi mai ajutaţi din când în când şi pe ţiganii şi pe nevoiaşii de pe la noi! Ştiţi voi ce înseamnă lucrul acesta!?

Fericirea este sensul întregii noastre vieţi.

Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre.

Numaidecât să vă spovediţi şi împărtăşiţi. Să faceţi o spovedanie cât mai serioasă şi mai adâncă. Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate. Vă rog foarte mult, grijiţi-vă de suflet.

Pe Emil, creşteţi-l în iubire de Dumnezeu. Învăţaţi-l să se roage, să cânte cântece creştine, să se poarte cu dragoste şi nevinovăţie. El e un copil curat şi nevinovat la suflet. Şi eu mă stăruiesc să devin prunc la suflet, ca şi el. Voi, ca părinţi, aveţi o mare răspundere. Anume, aceea de a-i da o educaţie creştină, a-l creşte în cea mai mare curăţenie, a-1 îngriji şi a-i face Viaţa cu adevărat fericită, printr-o trăire curată a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiţi-vă voi şi iubiţi pe toata lumea. Purtaţi-vă cu toţi aşa cum vă purtaţi cu proprii voştri fraţi şi surori. Şi Dumnezeu, care vede toate, vă va răsplăti însutit. (Aiud, 22 noiembrie 1943)

• Câte inimi îndreptate către tine, Doamne, dornice de o viaţă nouă în care să plutească pacea, armonia şi dragostea creştină. Am trăit cu sufletul între voi aceste sărbători. Fiecare clipă - o zi duioasă de vacanţă. Fiecare zi - o viaţă fericită! Cu bucurii noi, izvorâte din adâncurile fiinţei mele, renăscute prin harul Domnului Iisus Hristos.

Sunt sănătos şi mulţumit. Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi dea putinţa în viaţă de a face binele pe care sufletul meu doreşte să-l facă în lume. E cea mai mare hotărâre şi dorinţă a vieţii mele. Cred că acesta e şi sensul trăirii omului: să iubeşti toată creatura lui Dumnezeu şi să faci bine.

Socot că e un mare dar de la Dumnezeu acela de a face bine în viaţă.

Cât sunt de fericit. Sufletul meu nu poate să exprime în cuvinte ceea ce simte. Să fii pătruns de conştiinţa nimicniciei tale ca om - în faţa lui Dumnezeu - şi să te ridici prin puterea credinţei şi a iubirii pe culmile cele mai înalte ale Idealului! Aşa păşesc în al douâzecişipatrulea an al vieţii mele. Cu credinţa în Dumnezeu şi cu dragoste nesfârşită pentru voi toţi ai mei, pentru tot neamul românesc, pentru cei buni şi cei răi, pentru cei drepţi şi pentru cei păcătoşi. Rog pe Atotputernicul Dumnezeu să mă ajute.

Dumnezeu să-i ocrotească în toate, dăruindu-le un cuget senin şi o inimă creştină. (Aiud, 10 ianuarie 1944)

• Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească. (Aiud, 5 octombrie 1944)

• Doresc, iubiţii mei, să ştiţi a alege din suferinţă tot ceea ce este mai de folos vieţii sufleteşti, în sensul desăvârşirii creştine. (Aiud, 10 decembrie 1944)

• Aici viaţa e mai uşoară, iar bună­voinţa şi dragostea fraţilor ardeleni o veţi întâlni în tot locul, ca expresie a unei suferinţe comune, din care a rezultat o adânca înţelegere a durerii. (Aiud, 25 ianuarie 1945)

• Atâta timp cât Dumnezeu veghează asupra lumii, nici un rău nu va putea zdruncina fondul moral şi adânc creştin al sufletelor curate şi însufleţite de dragoste nemărginită pentru adevăr şi aproapele. Suferinţa oricât de grea ne-ar fi ea, nu-şi are alt sens decât purificarea interioară a sufletului dornic de mântuire şi pregătirea aceluia ce, cu toată inima, doreşte să realizeze fericirea.

Ah, ce bine ar fi dacă voi aţi înţelege sensul mare al vieţii, al suferinţei, al umilinţei...Doamne! Să ştiu că sunteţi pregătite sufleteşte să primiţi cele mai grele lovituri, în credinţa că, dincolo de această viaţă trecătoare există o altă Viaţă veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar şi care merită orice jertfă, fie ea oricât de mare! Că acolo ne vom întâlni toţi şi că nimeni nu ne va mai putea despărţi vreodată!

Înţelegeţi voi oare aceste realităţi pe care vi le mărturisesc azi?

Mi-i dor de voi. Un dor mare, viu...atâta de viu, încât uneori mă pierd în visuri, vă văd lângă mine, frumoase la chip şi la suflet, senine, duioase, vrednice de suferinţele pe care le-aţi încercat. Şi, orice s-ar întâmpla, vă voi purta în inima mea cu o iubire nestinsă, care nu cunoaşte nici o limită!

Esenţialul este ca voi să trăiţi o viaţă curată. Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu, căci El ne îngrijeşte în modul cel mai bun. Vă spun aceste lucruri, pentru că eu însumi le-am trăit şi constatat, în viaţa mea plină de iubire ...de zbucium.

Sunt un om fericit, atât de fericit încât aş vrea să strig în gura mare, să audă toată lumea strigătul meu, să ajungă fericirea mea până la Cer! (Aiud, 10februarie 1945)

• Stau şi mă gândesc mereu, la viaţa asta trecătoare. Ce suntem noi decât simpli trecători către o Patrie Cerească, eternă. Trecem prin viaţă pentru a ne purifica interiorul, a ne reînnoi în Duhul Domnului nostru Iisus Hristos - prin Iubire - pentru a ne învrednici de fericirea eternă. Toate durerile pe care le încercăm au ca unic sens, curăţirea sufletului, recunoaşterea neputinţei noastre în faţa lui Dumnezeu, smerenia prin care ne putem regăsi, reînnoi în duhul Iubirii. Căci toţi suntem fii ai aceluiaşi Părinte, care ne iubeşte, dorindu-ne binele cel mai mare, fericirea eternă. Şi câtă supărare din partea noastră. Privim nepăsători, ne mărginim la o viaţă de griji ale acestei vieţi trupeşti, căutăm comoditatea şi liniştea în această lume şi uităm cu totul de suflet. Când se întâmplă de ne trimite Dumnezeu şi câte un necaz greu, ne răzvrătim şi ne îndepărtăm de Dăruitor. Dar Domnul e bun. Cum ne întoarcem către Sine, ne primeşte cu braţele deschise, cu dragoste nemărginită.

Toată lumea e plină de fii risipitori. Sunt atât de mulţumit că Bunul Dumnezeu mi-a trimis această încercare, căci mi s-a luminat şi mie cărarea Vieţii şi, pe această cale stăruind, mi-am găsit cea mai frumoasă linişte şi seninătate lăuntrică.

Iată, am intrat şi în Postul Mare. Rog din toată inima pe ai mei, să se pregătească sufleteşte pentru primirea Patimilor şi a Învierii Domnului. Bucuria cea mai mare pe care mi-o pot aduce ai mei, este aceea de a-i şti curaţi la suflet, trăind o viaţă cât mai simplă şi mai virtuoasă, cu gândul la Dumnezeu.

Să cultivi iubirea prin rugăciune şi fapte bune. Trăind viaţă creştină, Dumnezeu îi va ocroti în toată vremea şi ei vor simţi harul Domnului revărsându-se în inimile lor. (Aiud, 20 martie 1945)

• Dar, să fim liniştiţi şi împăcaţi cu viaţa aşa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu, căci este spre fericirea noastră. Trăiţi în curăţenie de inimă, sinceri faţă de Dumnezeu, aproapele şi voi înşivă. Toate au un sens; noi nu avem decât datoria de a alege între Bine şi Rău...Viaţă şi Moarte...Să ne găsim cărarea vieţii care ne duce spre înviere şi să stăruim cu smerenie şi răbdare. (Aiud, 10 aprilie 1945)

• Meditaţi în chipul cel mai serios. În faţa fiecăruia stă mormântul. Trecem prin Viaţă ca nişte simpli călători, către Patria Cerească. După felul cum vom trăi aici, pe pământ, aşa ne va fi dincolo: suferinţă sau fericire eternă! Nu căutaţi să vă îmbâcsiţi mintea cu felurite cunoştinţe inutile din această lume, căci asta nu zideşte sufletul cu nimic.

"Şi ce-ţi va folosi ţie să cunoşti toate lucrurile lumii acesteia, când însăşi lumea aceasta este trecătoare?", spune, atât de frumos, Toma de Kempis, în Urmarea lui Hristos. Nu cunoştinţe multe ni se cer nouă, ci virtuţi şi fapte bune.

Vă vorbesc în modul cel mai serios: faceţi-vă un examen de conştiinţă cât mai amănunţit. Cercetaţi-vă bine viaţa. Adânciţi-vă în interiorul fiinţei voastre şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, cu toate păcatele şi greşelile săvârşite în viaţă. Scrieţi-le şi duceţi-vă în faţa preotului (duhovnicului) şi le mărturisiţi. Niciodată nu e prea târziu. Dar nu amânaţi nici măcar cu o singură zi. Vă vorbesc ca fiu şi ca frate al vostru, cu toată iubirea şi încrederea pe care o împărtăşesc pentru voi. Vorbesc cu toata convingerea sufletului, nu din cărţi, ci din propria-mi trăire, din aceşti ultimi ani, cei mai serioşi şi mai însemnaţi din viaţa mea, care pentru mine înseamnă totul... dar absolut totul. Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii.

Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi "Tatăl nostru". Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.

Ar fi bine să aveţi candelă în dormitor. Cu candela aprinsă, în tăcere, fiecare să-şi examineze faptele, vorbele şi gândurile de peste zi. Imediat ce-aţi constatat o greşeală, să v-o mărturisiţi cu sinceritate, cerându-vă iertare. Apoi...somn uşor.

Iubiţi-vă mult! Mult! Spuneţi-vă singure una alteia greşelile, cu dragoste. Ajutaţi-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. Orice inimă necăjită să-şi găsească mângâierea între voi. (Aiud, 25 mai 1945)

• Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are.

Să ştiţi că eu nu sunt îngrijorat de soarta voastră, dintr-un singur motiv: vă ştiu curate la suflet, cu credinţă-n Dumnezeu şi cu dragoste pentru toată lumea. Aceste mari realităţi îmi dau siguranţa deplină că veţi răzbate bine, prin toate încercările ce le veţi mai întâmpina în viitor. Priviţi lucrurile în adâncime. Nu vedeţi voi că Dumnezeu vă trimite diferite încercări, pentru a vă întări credinţa?! Nu gustaţi voi, în cele mai grele clipe, dintr-o bucurie izvorâtă din lumea intimă a fiinţei voastre spirituale?! O fericire nouă, găsită în lacrimi.

Cât de mult aş vrea să fiu în mijlocul vostru, pentru a vă lămuri în calea cea înaltă a Vieţii! Să pătrund în intimitatea sufletelor voastre şi să deschid larg porţile iubirii ce visează acolo şi aşteaptă să se reverse în valuri! Să vă văd izbucnind în lacrimi de fericire, îngenuncheate înaintea icoanei lui Hristos, mărturisindu-vă păcatele şi mulţumind.

Să ascultaţi de glasul conştiinţei, trăind adevărul cu toată plinătatea sufletului. Vreau să vă ştiu senine şi conştiente de misiunea care o aveţi ca fiinţe vii, în lume: mântuirea. Vreau să vă ştiu curate la suflet, o curăţie feciorelnică, care să inspire numai iubire, armonie şi virtute. Să fiţi creştine prin viaţa voastră. Primiţi încercările pe care vi le trimite Dumnezeu, cu toată bucuria inimii, căci Dumnezeu încearcă pe cei pe care-i iubeşte. În fiecare seară întrebaţi-vă sincer ce bine aţi făcut omenirii.

Scumpă mamă, tare mulţumit aş fi dacă aţi citi zilnic "Acatistul Maicii Domnului". Gândiţi-vă că Maica Domnului v-a ajutat şi ocrotit întotdeauna, peste tot. (Aiud, 25 iunie 1945)

• Scumpă Norica, tu îmi ceri câteva sfaturi pe care eu cu dragoste ţi le dau. Tu fă-ţi educaţia creştină în familie. învaţă-te să fii o gospodină cât mai bună, trăieşte o viaţă de mare curăţenie, fă fapte bune şi iubeşte mult, tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Simplifică-ţi viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul.

Norica, învaţă-te a medita, trăieşte o viaţă de rugăciune. Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea. Eu încerc mereu şi Bunul Dumnezeu mă ocroteşte şi-mi dăruieşte atâta de mult, încât am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se câte o minune. Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că nu realizez decât foarte puţin, că încă n-am ajuns a mă ruga cu toată inima curăţită de griji, păcate şi gânduri lumeşti -căci păcatele mă ţin strâns legat de lumea aceasta văzută - dar, scumpă Norica, numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului, acela numai le poate înţelege. Am avut momente de închinare în viaţa mea, când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de zădărnicia şi nimicnicia fiinţei mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de Iubire. Ei, bine, în aceste lacrimi, izvorâte din adâncul fiinţei mele îndurerate, am găsit cea mai înaltă şi mai curată fericire trăită de mine vreodată! Cât aş fi de fericit s-ajung a realiza o stare continuă de rugăciune! Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întărim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viaţa aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfântă şi veşnică, unde ne vom regăsi cu toţii după moarte, este Cerul. Să stăruim ca în viaţa aceasta să ne învrednicim prin faptele, vorbele, atitudinea şi gândurile noastre, de Cer.

Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Pe aceea căutaţi de o realizaţi. Nu vă uitaţi la felul cum înţelege şi trăieşte lumea viaţa. Voi aveţi un îndreptar de viaţă -calea creştină - şi după acest îndreptar călăuziţi-vă paşii. (Aiud, 23 septembrie 1945)  

• Doresc să le ştiu curate la suflet şi nevinovate. Ca îndreptar de viaţă să aibă cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos.

Citiţi Evanghelia şi Epistolele. În sfânta Scriptură veţi găsi tot, dar absolut tot de care veţi avea voi nevoie, ca să câştigaţi fericirea. Căutaţi de vă procuraţi aceste cărţi: Biblia, Vieţile Sfinţilor, Patericul şi Urmarea lui Iisus - "Oglinda Duhovnicească". Meditaţi şi trăiţi adevărul creştin. Cine oglindeşte prin trăire cuvântul Mântuitorului, a realizat fericirea. Pe aceşti oameni îi iubesc şi-i apreciez total.

Lăsaţi distracţiile şi plăcerile uşoare (ex.: balurile şi altele asemenea). Fiţi atente la prietenii. Un prieten bun e o comoară. Dar multă grijă, căci atunci când nu ştii să-ţi găseşti mediul potrivit realităţii tale sufleteşti, vei avea mult de suferit. Şi nu arareori suferinţa poate lăsa urme dăunătoare atunci când suferi din pricina unor greşeli sau păcate proprii. Trăiţi în multă iubire şi ajutaţi cât mai mult. Iubiţi natura. În mijlocul naturii vă veţi regăsi în toată simplitatea şi curăţia de suflet. Vreau să vă ştiu fericite. Şi fericirea adevărată nu poate fi decât aceea provenită din trăirea lui Hristos.

Duminica şi Sărbătoarea, regulat să mergeţi la biserică. Vinerea să postiţi. Dacă nu post negru, atunci măcar post simplu. S-apropie postul Crăciunului. Pregătiţi-vă bine pentru spovedanie şi împărtăşanie. Mărturisiţi-vă în faţa duhovnicului toate păcatele. Vă rog foarte mult, trăiţi cele ce vă rog.

Încolo eu îmi petrec timpul meditând, citind cărţi sfinte, rugându-mă şi lucrând câte ceva, sau în celulă. Mă plimb şi iubesc mult. Iubesc tot ce e creaţie a lui Dumnezeu. Vreau să contribui cu maximum la realizarea fericirii umane. Mă lupt cu păcatele sufletului meu. Mi-i conştiinţa activă mereu, stau treaz la orice tresărire de suflet. Suntem responsabili de toate greşelile şi păcatele celorlalţi semeni ai noştri. Suntem păcătoşi! Toţi suntem făpturi ale creatorului nostru, Dumnezeu. Să ne iubim unii pe alţii, să ne ajutăm cât mai mult şi să trăim cu gândul la Dumnezeu. Tot ceea ce facem, s-o facem nu ca pentru oameni, ci ca pentru Hristos. Eu stărui mereu să realizez în mine omul nou, creştinul. Sunt fericit şi tare mulţumit sufleteşte. (Aiud, 29 octombrie 1945)

• Sunt atât de mulţumit! Trăiesc într-o pace de suflet neobişnuită, pe care mi-o dăruie Iubirea. Sunt conştient de acest dar divin şi caut să-l trăiesc. Ce poate fi mai frumos şi mai măreţ decât a-ţi iubi pe părinţi, surori, prieteni, rude, pe toţi cei dragi ţie şi pe vrăjmaşii tăi! Ce poate fi mai frumos decât a ajunge să-ţi dai seama că toată creaţia lui Dumnezeu ţi-e soră, mamă şi frate.

Dragii mei, eu sunt un om fericit şi mă rog Atotputernicului Dumnezeu să vă fericească şi sufletele voastre, înflorindu-vă viaţa, cu darul nepreţuit, al Iubirii.

Rugaţi-vă lui Dumnezeu. Curăţiţi-vă de păcate. Meditaţi adânc şi duceţi-vă să vă spovediţi şi împărtăşiţi-vă numaidecât. Cu dragoste, frică şi cutremur apropiaţi-vă de Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

S-apropie Crăciunul. Eu sunt sănătos şi cânt cântece de mulţumire şi de slavă lui Dumnezeu. Ştiţi că eu mă ocup şi cu poezia? Acum am făcut nişte cântece de Crăciun şi un colind de o frumuseţe rară! Tare mult aş vrea să vi le trimit şi vouă să le cântaţi. In felul acesta mă veţi simţi şi mai alături de inimile voastre.

Cât sunt de fericit că vă iubesc atât de mult! Ştiu că şi voi mă iubiţi şi faceţi tot ceea ce vă stă în putinţă ca să mă ştiţi mulţumit! De-aţi şti câtă bucurie mi-aduce iubirea voastră! În situaţiile cele mai grele prin care am trecut în viaţa de închisoare, v-am simţit alăturea de inima mea, cu iubire şi înţelegere întreagă. Nimic nu preţuieşte Dumnezeu mai mult, cajertfele de iubire! El însuşi, din iubire pentru noi s-a coborât din cer întrupându-se şi s-a răstignit pentru noi.

Ah! Cât de mult aş vrea ca voi să înţelegeţi şi să trăiţi iubirea lui Hristos! Vă rog din tot sufletul rugaţi-vă şi postiţi. Pregătiţi-vă bine pentru Sfânta Naştere a Domnului.

Să fiţi modele pentru viaţa voastră desăvârşită în dragoste creştină şi nădejde. Trăiţi virtuţile creştine şi toate celelalte bunuri Dumnezeu vi le va da, pe deasupra. (Aiud, 22 noiembrie 1945)

• Cu multă bucurie-n suflet vă comunic o veste bună: azi i-am făcut un parastas lui Felix. La biserica închisorii, simplă şi umilă, trei preoţi cu inimi tot atât de simple şi plini de bunăvoinţă, au oficiat mai întâi Sfânta Liturghie şi apoi slujba religioasa pentru morţi. Mulţi credincioşi s-au rugat pentru odihna sufletului lui Felix. Sunt atât de mulţumit că Bunul Dumnezeu mi-a ajutat să-mi îndeplinesc acest gând, în condiţiile prezente, atât de grele. Cu atât jertfa de iubire e mai bine primită. Felix e fericit în lumea Veşnicei Iubiri. Rugăciunea e calea cea mai bună spre a ajunge la Dumnezeu şi a-i uşura viaţa fiinţei iubite din lumea eternă. De aceea rugaţi-vă neîncetat. Rugăciunea dumneavoastră se va întâlni cu a mea şi-n felul acesta avem siguranţa că aducem o cât de mică bucurie lui Felix drag. (Aiud, 24 ianuarie 1946)

• Dumnezeu a voit ca, în chipul cel mai firesc, să creşteţi sufleteşte prin încercările trăite şi... încet... încet... să evoluaţi în sensul vieţii celei adevărate, Iubirea-Hristos.

Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmaţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.

Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii.

Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el.

Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu este străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi adevăr central: Hristos, viaţa veşnică.

Fără îndoială, că de cele mai multe ori, trăind în realitatea întunecată şi întinată de păcat, furaţi fiind de vârtejul vieţii, v-aţi întrebat: Ce-i cu Valea nostru scump, de ne scrie mereu... mereu acelaşi lucru, conştiinţa păcatului, Iubire... Hristos?

Vreau să fiu sincer şi deschis, până în cele mai adânci fibre ale sufletului. Nu mi-am făcut niciodată iluzii, în ceea ce priveşte modul vostru de a privi viaţa, zbuciumul trăit în aceşti ultimi ani mai ales, pe mine.

Este de ajuns să vă gândiţi că am trăit aproape trei ani, zi de zi, încuiat toată ziua într-o celulă, înconjurat de patru ziduri, singur, cu o singură deschizătură, geamul, şi acela cu gratii. Ei bine, prin acea deschizătură, geamul, privirea mea nu se putea îndrepta decât intr-o singură direcţie: Sus, spre Cer. În această îndelungată perioadă, în care la plimbare nu puteam merge, decât o oră şi jumătate pe zi, n-am făcut nimic altceva, decât să mă rog, să meditez şi să citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Condiţiunile de viaţă materială în care am trăit, au fost dintre cele mai grele.

Cu primul pas pe care l-am făcut în viaţa de închisoare, mi-am pus întrebarea: "Pentru ce am fost eu închis?!". Pe planul vieţii sociale, privind relaţiile mele cu lumea în care am trăit întotdeauna am fost privit ca fiind foarte bun, un exemplu de conduită onestă şi curată. Atât în liceu, cât mai ales în Universitate, unde nivelul vieţii morale e mai scăzut, toată lumea, profesori, colegi şi mai ales prieteni, vedeau în mine un model de viaţă curată, un tip de om nou, care se menţinea într-o viaţă morală, abstinentă, cu toată hotărârea şi dârzenia. Politicos şi corect în atitudine, elegant în ţinută, bun la studii, mi se dădeau întotdeauna, cele mai frumoase calificative. Dacă intram în conflict cu cineva, era numai pentru adevăr.

Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, pentru ce am fost eu adus în temniţă, singur, departe de zgomotul lumii, departe de atâtea şi atâtea ispite? Şi am trăit cele mai mari frământări. Am citit mult, am meditat şi mai mult...m-am rugat.

Ce este viaţa?

După mult zbucium, după multă durere trăită, paharul suferinţelor mi se umpluse, a venit o zi sfântă, în iunie 1943... Câteva ore-n şir, cu toată stăruinţa sufletului, îl rugasem pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumină. Şi, deodată, în timpul rugii mele fierbinţi, am căzut în genunchi, cu inima plină de lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plâns. La această dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Suferisem într-un chip îngrozitor. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam întru adevăr. Pentru ce dar sufeream?!

Din tot sufletul meu plin de elan, rămăsese întreagă Iubirea. Şi-mi pierdusem încrederea în sinceritatea omului, în bunătatea Iui, dar iubeam. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsetul meu prelung, revărsat în valuri de lacrimi, am început să bat mătănii. Şi deodată... O minune! Ce mare eşti Tu, Doamne! Mi-am văzut sufletul meu plin de păcate, rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine. Vai, atâtea păcate... Şi ochiul sufletului meu, împietrit de mândrie, nu le vedea.

Cemare e Dumnezeu! Văzându-mi toate păcatele, am simţit nevoia de a le striga în gura mare, de a mă lepăda de ele! şi o pace adâncă, un val sublim de lumină şi dragoste mi s-a aşezat în inimă! Imediat cum s-a deschis uşa, am ieşit vijelios din celulă şi m-am dus la fiinţele care ştiam că mă iubesc cel mai mult şi la cei care mă urau şi care greşiseră cel mai mult faţă de mine şi le-am mărturisit deschis: "Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încrederea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit"'.. Toţi au rămas uimiţi, înmărmuriţi. Unii m-au privit cu dispreţ, alţii m-au privit cu indiferenţă, unii m-au privit cu iubirea pe care ei înşişi nu şi-o puteau explica, un singur om mi-a spus: "Meriţi să fii sărutat"! Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul în perină şi... mi-am continuat plânsul... mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu.

La data aceea atitudinea mea era ceva cu totul neînţeles. Oamenii, împietriţi de păcate, trăiau departe de propria lor realitate sufletească. Mai târziu... Câţi nu m-au fericit pe mine, câţi nu mi-au mulţumit pentru iubirea şi sinceritatea mea, care i-a salvat şi pe ei?! În aceste momente, sufletul lui Nelu era lângă mine. Şi sufletul lui Felix era lângă mine.

Ah! Dar ce să vă spun! Niciodată nu simţisem mai mult dragostea Mântuitorului revărsându-se în inima mea (mai mult) ca atunci. De la acea dată, când mi-am văzut toate păcatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gândul, am început să lupt împotriva păcatului, conştient. De-aţi şti voi ce grea luptă este războiul cu păcatul?!

Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu în iubirea lui nemărginită pentru mine, m-a păzit de cele mai mari păcate cu faptă. De exemplu: în timpul când eram în liceu, am iubit o fată. În iubirea mea aş fi căzut cu ea în păcat, dacă n-ar fi intervenit puterea lui Dumnezeu, care să-i dea suficientă tărie sufletească fetei, care şi ea mă iubea foarte mult, şi, în felul acesta, amândoi, să fim salvaţi de păcat.

Dar, dragii mei, aici în închisoare, când am înţeles cuvântul Mântuitorului care spune, că chiar dacă numai te-ai uitat la o femeie şi a-i poftit-o în inima ta ai şi săvârşit păcatul curviei, am înţeles, că eu am păcătuit. Aşadar, ca să fiu dezlegat de acest păcat, a trebuit să mă duc în faţa preotului duhovnicesc şi să mă mărturisesc: am curvit, am greşit.

Lucrurile pe care vi le mărturisesc acum, vă cutremură poate, dar este de datoria mea sufletească a face aceste mărturisiri pentru pacea mea şi pentru fericirea voastră. Vreau să ştiţi că nu numai aici, dar chiar când eram afară, am luptat foarte mult împotriva păcatului. Trebuie să mărturisesc că am avut şi momente de cădere, dintre care, două momente (unul în clasa a V-a, altul în cl. a VIII-a), căderi pe care le-aş fi putut evita cu siguranţă, dacă aş fi avut o serioasă educaţie creştină, şi dacă nu mă lăsam influenţat de prietenii cei mai buni, dacă luptam mai mult cu neputinţa firii acesteia pământeşti. Este adevărat că aceste două căderi, datorită naturii sufletului meu, închinate spre curăţenie şi moralitate, n-au putut fi desăvârşit împlinite, căci scârba de păcat m-a făcut să-mi fie ruşine de mine însumi, dacă de Dumnezeu nu-mi era ruşine la acea dată şi apoi am avut mari remuşcări şi regrete, totuşi trebuie să recunosc că am fost slab. Nu.vă puteţi voi închipui cât de greşită şi de superficială este educaţia ce ni se dă nouă în şcoli. În clasa a VIII-a, frământat de problemele tinereţii i-am mărturisit lui Tuţa gândurile mele. Dintre toţi prietenii mei, atât din liceu cât, mai târziu, din Facultate, eram întotdeauna cel mai puternic partizan al abstineţei în relaţiile cu femeile. Desigur erau mulţi, cei mai mulţi, majoritatea absolută, care făceau haz, de asemenea situaţie. Viaţa morală pentru ei nu era o problemă.

Apoi am căzut în închisoare. Aici mi-am examinat cugetul. Şi mi-am data seama că chiar dacă cu fapta n-am săvârşit aceste păcate şi multe altele, cu vorba şi mai ales cu gândul, le-am săvârşit. Deci atunci, în 1943, m-am dus la preot şi, după un adânc examen de conştiinţă, mi-am mărturisit toate păcatele vieţii. Mărturisirea m-a despovărat de ele. Şi o luptă continuă duc mereu. Şi pentru om, lupta nu încetează până la moarte. Este drept că închisoarea mă fereşte de multe ispite( ex. femeile), dar are şi ea o mulţime şi o mulţime de ispite.

Azi sunt un om fericit. Cu atât mai fericit, cu cât Dumnezeu a orânduit în aşa fel încât să vă mărturisesc eu vouă, toată viaţa mea intimă! Desigur, un cutremur aţi trăit fără îndoială, dar sunt convins că este spre fericirea voastră. Exemplul ce vi l-am dat, cu toată experienţa vieţii mele pe care v-am pus-o deschis în faţa ochilor, vă va ajuta să vă priviţi adâncul sufletelor voastre. Şi atunci, sunt convins, veţi trăi cutremurul pe care l-am trăit şi eu, luând contact cu toate păcatele sufletului vostru. Duceţi-vă imediat la preot şi vă mărturisiţi. Nu există fericire mai mare, decât aceea pe care o trăieşte omul despovărat de păcate, prin mărturisire şi împărtăşanie.

Dar fără pocăinţă nici un om nu poate face nici un pas înainte. Iată pentru ce v-am trimis eu "Îndreptar la spovedanie". Iată pentru ce v-am trimis eu carnetul cu mărturisirea vieţii mele intime. Dacă este un om care vă doreşte mai mult fericirea, acela sunt eu. Ascultaţi de îndemnurile ce vi le dau.

Ce este dar Viaţa? E un dar al lui Dumnezeu, dat nouă oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de păcat şi a ne pregăti prin Hristos, pentru a primi viaţa veşnică, fericirea eternă.

Ce este omul?! O fiinţă creată din iubirea lui Dumnezeu, nemărginită, căruia i-a fost pusă în faţă fericirea şi moartea, lăsat fiind liber să aleagă. Dumnezeu îl îndeamnă mereu să aleagă fericirea prin smulgerea din păcat. Dar vrăjmaşul omului, diavolul îi suceşte mintea omului şi-i împietreşte inima, spre a-i pierde şi a-i nimici sufletul.

Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos -Dumnezeu. Oamenii, toţi sunt păcătoşi. Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi iubirea.

Şi acum: Ce este Adevărul? Adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, Hristos. Avem poruncă de la Dumnezeu să trăim în adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea. Cuvântul lui Dumnezeu îl găsim scris, în Sfânta Biblie, cartea cărţilor. Să ne apropiem dar, cu inimi smerite de această carte sfântă, în credinţa curată că Dumnezeu ne va lumina. Şi vom căpăta lumină.

Dau deplină libertate, cu toate mărturisirile mele intime, să fie citite de toţi cei dragi mie. Chiar dacă nu vor înţelege azi totul, va veni o zi în care mă vor înţelege şi-şi vor da seama cât de mult bine le-am dorit, punându-mi deschis sufletul înaintea lor. Desigur, sunt două lucruri pe care în nevinovăţia voastră sufletească, vă veţi sfii a le vorbi deschis. Să ştiţi însă de la mine: Nici un om nu e curat, decât Unul singur Hristos -Dumnezeu. Şi cine fuge de realitatea propriului suflet, e un mincinos.

Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace. Veţi fi fericite şi veţi fi mult iubite de orice suflet curat: Iubiţi! Iubiţi! Iubiţi! (Aiud, 29 ianuarie 1946)  

• Azi sunt atât de mulţumit! Privesc liniştit în viaţa mea şi a întregii lumi. Şi văd lucrarea Domnului în toate. Mă uit la viaţa voastră. Şi văd minunea lui Dumnezeu. Draga mea mamă, te simt atât de mult! Spune-mi mamă că-mi simţi Iubirea. Spune-mi mamă că mă simţi lângă matale permanent. Spune-mi mamă că eşti fericită. Vreau să-ţi spun atâtea, mamă.

................................................................................

Purtam în sufletul meu chipul unei fete, iubita mea, dar pe această fată niciodată n-am putut s-o întâlnesc întruchipată într-o făptură reală. Aşa încât, am rămas la modul meu de a trăi Iubirea. Revărsând-o în toate fiinţele, dar rămânând cu un gol în inimă, care se aştepta umplut.

La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă, a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nici o clipă. Am început să înfrunt suferinţele trupului şi, încet, încet, am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am data seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume Ideală, eu însumi, eram un păcătos. Deci, mai întâi trebuia să devin eu, om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine. Încet, încet, a coborât în mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea, în suferinţă. Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să mi-l umple iubirea iubitei mele, 1-a umplut Hristos, Iubirea cea Mare. Şi am înţeles atunci că: "Mare cu adevărat este cel care are dragoste mare..." ''Mare cu adevărat este cel ce se vede pe sine mic".

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni, dar sunt convins că este singura care duce spre Fericire. Şi dacă privesc la Viaţa mea, o mărturisesc deschis, regret din toată inima păcatele şi greşelile săvârşite, dar sunt fericit că Dumnezeu, cu darurile lui minunate, mi-a luminat calea, întărindu-mi credinţa spre desăvârşirea Iubirii şi spre apărarea scânteii de adevăr, ce ne-a fost sădită în Inimă. Iar dacă-mi văd viitorul, îl văd luminos cu sufletul şi mintea luminată de adevăr. Iar dacă-mi văd iubita, o văd curată la suflet, întâlniţi în Hristos. (Aiud, 7 martie 1946)

• Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre. Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie.

Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune.

În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : "Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă".

Cine împlineşte Cuvântul lui Hristos, realizează Maximum, Totul! Port o dragoste întreagă şi încredere neţărmurită în Părintele Boca. Prin voi îi comunic: "Toată iubirea sufletului în Domnul nostru Iisus Hristos, îi sărut mâinile şi tare mult doresc să-l cunosc". Vă rog foarte mult să vi-l faceţi Duhovnic. Să vă spovediţi lui, căci e un preot unic. Mama îndeosebi. Din când în când mergeţi pe la Sâmbăta şi vă spovediţi Părintelui Boca. În toate situaţiile grele consultaţi-vă cu el, cereţi-i sfatul. (Aiud, 15 mai 1946)

• Rog pe bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască ani mulţi şi fericiţi. Îţi doresc viaţă frumoasă, trăită în iubire, cu sete în suflet după veşnicie. Îţi doresc viaţă trăită în curăţenie şi luptă permanentă cu păcatul. Virtutea sufletului tău să fie încununată cu smerenia. Fecioria trupului tău să fie încununată cu fecioria sufletească.

Să năzuieşti întotdeauna spre Iisus, mirele ceresc, mirele fecioarelor celor înţelepte.

Îţi doresc fericirea - şi întipăreşte-ţi bine în minte - fericirea nu există decât în Hristos. (Aiud, 8 ianuarie 1948)

Eleonora (18 ani, în spatele părintelui Arsenie), sora lui Valeriu,
când era eleva la Liceul Doamna Stanca din Făgăraş
(fotografie realizată în Hurezu)

Eleonora Gafencu-Colgiu: În luna martie 1943 ne-am refugiat din Basarabia, mama cu trei fete, eleve, şi am ajuns in Făgăraş. Tata era deportat in Siberia, iar Vaieriu, fratele nostru, student, era deţinut politic la Aiud, de unde ne scria ocupându-se de educaţia surorilor mai mici.

De ardeleni, care ne-au ajutat foarte mult, ne-am ataşat sufleteşte, petrecându-ne anii frumoşi ai adolescenţei mai ales ducându-ne la mănăstirea Sâmbăta, unde l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, cu care am participat la sfinţirea bisericii din Hurezu.

Au trecut anii şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, Valentina, sora cea mare, a intrat în învăţământ, eu, Eleonora, am intrat ca asistentă la ASCAR (Institutul de cardiologie) iar Elisabeta - inginer.

După mulţi ani a venit la mine la serviciu, pentru o consultaţie, Părintele Arsenie cu o călugăriţă. Am rămas surprinsă spunându-mi că ne cunoaştem. Era îmbrăcat civil, tuns, frumos şi bine dispus. L-am prezentat unui foarte bun cardiolog, dr. Caulea. Ştiam de la o prietenă că este foarte ocupat şi că pictează o biserică aproape de Bucureşti, dar n-am reuşit să-l vizitez şi regret.

Am cântat în diverse formaţii muzicale şi mai ales la diverse biserici din Bucureşti. Avem o familie frumoasă şi unită, cu soţi şi copii, nepoţi, realizaţi aşa cum ne-au învăţat Valeriu şi Părintele Arsenie.

A existat sau nu Regele David?

Mareste imaginea.

A existat sau nu Regele David?

Regele David este unul dintre cele mai cunoscute personaje biblice. Despre acesta Sfanta Scriptura spune ca a fost un om "dupa inima lui Dumnezeu”. Este prezentat ca cel mai mare dintre imparatii israeliti, iar intruparea Mantuitorului avea sa se realizeze pe calea liniei sale genealogice. In pofida acestui rol fundamental pe care l-a avut pentru istoria Israelului, pana recent, nu s-a cunoscut nicio dovada in afara Bibliei, care sa ateste existenta sa. Din acest motiv multi cercetatori s-au indoit de existenta Regelui David.

In vara anului 1993, un arheolog avea sa faca o descoperire uimitoare. Dr. Avraham Biran si echipa sa efectuau sapaturi in locul numit Tell Dan, situat in nordul Galileei ,la baza Muntelui Hermon. Dovezile au indicat ca acesta este locul tinutului lui Dan mentionat in Vechiul Testament.

Echipa a descoperit ruinele unei impunatoare curti regale. De asemenea, au fost descoperite fragmente dintr-o lespede din bazalt, continand inscriptii in limba aramaica. Lespedea contine treizeci de linii scrise insa niciuna din aceste propozitii nu este completa. Literele pastrate sunt usor de citit. Doua dintre linii incud expresiile "Imparatul lui Israel” si "Casa lui David”.

Aceasta este prima referire la Imparatul David gasita in afara Bibliei. Descoperirea a facut ca multi cercetatori sa-si reconsidere perspectiva asupra istoricitatii regatului davidic.

Ceramica descoperita in apropiere, i-a permis lui Biran sa argumenteze ca acea lespede dateaza din primul sfert al sec. al IX  i.Hr , aproape la o suta de ani dupa moartea lui David.

Echipa de traducatori a descoperit ca aceea inscriptire facea referire la un razboi intre israeliti si aramei, despre care Biblia afirma ca s-ar fi desfasurat in aceasta perioada. Potrivit inscriptiei, un conducator al arameilor, probabil Hazael, este biruitor asupa lui Israel si Iuda. Lespedea a fost realizata pentru a celebra infrangerea celor doi regi.

In 1994 alte doua piese au fost descoperite continand inscriptii ce fac referire la Ieroham, fiul lui Ahab, conducator peste Israel, si Ahaziah, care era conducator peste "Casa lui David” sau Iuda. Aceste nume si fapte corespund informatiilor pe care le gasim in capitolele 8 si 9 din II Regi.

Dr. Hershel Shanks afirma: "Lespedea aduce la viata textul biblic intr-o maniera foarte dramatica. Ne ofera de asemenea mai multa incredere in realitatea istorica a textului biblic”.

Aceasta descoperire a confirmat o serie de lucruri. Mai intai, utilizarea expresiei „Casa lui David” implica faptul ca a existat o dinastie davidica care a condus Israel. Putem conclude, atunci, ca regele David a existat ca personaj istoric.  In al doilea rand, imparatiile lui Iuda si Israel apar ca importante entitati politice dupa cum Biblia le descrie. Cercetatorii le-au perceput pe aceste o buna vreme ca state insignifiante.

Dr. Bryant Wood rezuma importanta acestei descoperiri astfel: ”In zilele noastre, multi cercetatori, au o perspectiva extrem de critica si rezervata fata de acuratetea istorica a multor intamplari consemnate in Biblie. Multi oameni de stiinta au afirmat ca nu au existat David sau Solomon, dar acum avem o dovada clara, in afara textului biblic, care il mentioneaza pe David.”

Radu Alexandru

Acasa Stiri Anunturi Audio S.O.S. Abonare Despre noi Linkuri

UNICA OSANDIRE INGADUITA

 

Delimitarea intre scaderile morale si pacatele impotriva credintei

In istorisirile de demult citim: Un sihastru a vazut pe un oarecare frate al sau ca gresea si a inceput sa se tanguiasca: „Vai mie! Cum fratele meu greseste acum, poate si eu voi gresi maine!” Dupa aceasta, intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat: „In orice greu pacat ar cadea in prezenta ta vreun frate, tu sa nu-l osandesti! Ci chiar trebuie sa fii incredintat ca tu pacatuiesti mai mult decat el, chiar daca acesta ar fi un om din lume. Ca o exceptie de la aceasta pravila trebuie sa fie situatia in care auzi pe cineva ca aduce hula lui Dumnezeu ori ca vorbeste ceva eretic”. Aceasta povestire de la Sfintii Parinti ilustreaza in chip minunat raspunsul ortodox despre cum trebuie sa fie relationarea noastra catre cele doua posibile chipuri de oameni pacatosi:

1) cei ce pacatuiesc in comportarea lor morala si 2) cei ce pacatuiesc impotriva credintei.

Catre primii trebuie sa avem ingaduinta si sa nu-i osandim, deoarece si sufletele noastre sunt pacatoase, iar prin osandire devin si mai pacatoase. Insasi Biserica cu marinimie rabda si lecuieste asemenea pacatosi, asteptand pocainta si indreptarea acestora. La astfel de pacatosi se refera dumnezeiestile cuvinte ca trebuie intotdeauna sa-i iertam daca se caiesc, si nu doar de sapte ori pe zi, ci pana la saptezeci de ori cate sapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4).

Catre ceilalti insa ni s-a poruncit sa nu fim ingaduitori, ci cu multa luare-aminte, critici si fara de impacare.

Sfantul Apostol Pavel, care ne invata de fiecare data sa nu defaimam pe semenii nostri pentru slabiciunile lor morale, nici sa-i dispretuim, ci cu dragoste sa-i lecuim (vezi I Cor.13, 1-7), devine dintr-o data foarte aspru cand se pune problema celor ce gresesc impotriva curatiei credintei. Ingrijorat parinteste pentru cei neputinciosi (vezi I Tesal.2, 7-8) si recomandand purtari mangaietoare catre frati (vezi Rom. 12, 10), el devine foarte vehement impotriva ereticilor: Paziti-va de caini! Paziti-va de lucratorii cei rai! (Filip.3, 2). Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii, si nu dupa Hristos! (Col.2, 8). De ce el este atat de taios fata de invatatorii cei mincinosi? Pentru ca, fara discutie, invataturile cele mincinoase sunt otrava pentru suflet, iar purtarea fara discernamant catre ei si implinirea unor asemenea invataturi conduc catre pieire vesnica. Neputintele morale pot uneori sa slujeasca pentru smerirea omului si conducerea lui catre mantuire intru Domnul prin pocainta cuvenita. Insa erezia este de-a dreptul pierzanie.

Nicaieri in Sfanta Scriptura nu intalnim indicatii ca am putea sa iertam pacatele impotriva credintei poruncite de Dumnezeu, in timp ce, in nenumarate randuri, ni se spune ca suntem datori sa iertam celor ce gresesc impotriva noastra din pricina neputintei omenesti. Cei ce pacatuiesc impotriva credintei ortodoxe, pacatuiesc direct impotriva lui Dumnezeu, si nu impotriva oamenilor. Ei hulesc Adevarul revelat, si nu parerile oamenilor obisnuiti. De aceea s-a spus: De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te!(Tit 3, 10). Chiar Sfanta Biserica, aceasta grijulie Maica pentru fiii ei care gresesc, este foarte aspra fata de eretici. Dupa chemarea repetata spre venirea in fire si pocainta, prin refuzul din partea lor de a se pocai, ea ii indeparteaza de comuniunea sa ca neintelepti si indarjiti, stricatori ai adevarurilor dumnezeiesti. Cei ce pacatuiesc din punct de vedere moral continua sa fie madulare ale ei, chiar grav bolnave fiind. Insa cei eretici nu pot sa ramana madularele ei, chiar daca mai inainte au fost (vezi I In 2, 19). Ei nu mai apartin organismului binecuvantat, pentru ca s-au indepartat de Adevar, adica de Dumnezeu, Care este Insusi Adevarul (vezi Evr.10, 10; In 14,6), si s-au unit cu minciuna, adica cu diavolul, numit mincinos si tatal minciunii (In 8, 44). Cum nu poate fi nicio partasie intre lumina si intuneric, tot astfel nu poate sa existe nicio partasie bisericeasca de rugaciune si de Taine intre crestinul ortodox si eretic. Caci primul, desi pacatos, din toata inima a imbratisat dogmele revelate, s-a smerit inaintea acestora, traieste si se mantuieste prin acestea, in timp ce ultimul este un mandru inchinator la ratacirile sale prin care si piere.

Ce este erezia? Invatatura mincinoasa care, mai putin ori mai mult, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza cu viclenie sa o schimbe si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost revelate o data pentru totdeauna (vezi Iuda 1,3) de Dumnezeu! Iar eresurile sunt nascocirea diavolului, care nazuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor si sa-i rupa de la Dumnezeu, sa-i dezbine, sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca. Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime: sa ne inchinam lui Dumnezeu-Tatal, Fiului Sau Cel dumnezeiesc, Care a venit pe pamant sa ne rascumpere din pacatele noastre, si de asemenea Duhului Celui dumnezeiesc, Care este Duhul Adevarului (vezi In 15, 26) si Care ne invata la orice adevar (vezi In 16,13). Revelatia, pe care Dumnezeu ne-a lasat-o, reprezinta dreptatea si adevarul desavarsit (Ps.118, 38). De aceea, ele ne indatoreaza asa de mult! Viata vesnica se dobandeste prin cunoasterea Adevaratului Dumnezeu Celui Unul si a Celui trimis de El – Iisus Hristos (vezi In 17,3), si nu prin impotrivirea la adevar. Despre Cuvantul lui Dumnezeu s-a spus ca este Cuvantul Adevarului (Efes. 1, 13). Acest Adevar sfinteste (vezi In 17, 17), iar ratacirea, ca rod al duhului intunecat al rautatii, intuneca si pierde pe om.

Ca sa ne fereasca de o asemenea pierzanie, Sfantul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfant, scrie: Si va indemn, fratilor,sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o! Departati-va de ei! (Rom. 16, 17). Din aceeasi pricina, canoanele apostolice ne interzic foarte aspru partasia la rugaciune cu ereticii, poruncind: Daca cineva se roaga cu cel ce nu are partasie cu Biserica, fie chiar si in casa lui, sa fie afurisit! (Canoanele Sfintilor Apostoli 10, 45, 61; Laodiceea 6, 32, 33).

Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice fara pata fata de eresuri (vezi I Tim.6, 3). Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa. In caz de impotrivire, Biserica i-a excomunicat, cu scopul de a-i face sa-si vina in fire si de a-i invata sa nu huleasca (I Tim.1, 20).

Unora, o asemenea atitudine a Bisericii lui Hristos poate sa le para foarte „dura”. Insa Biserica nu a procedat cu asprime, ci, din contra, plina de iubire. Plina de iubire si catre eretici, si catre fiii ei credinciosi. Prin excomunicarea celor ce s-au abatut de la adevar, ea a facut o ultima si mareata incercare sa-i intelepteasca, oferindu-le posibilitatea ca, in urma excomunicarii, sa se pocaiasca daca doresc. Iar catre adevaratii ei fii, aceasta a fost plina de grija, pazindu-i de eresurile cele pierzatoare. Aspra ar fi fost ea catre fiii sai daca nu i-ar fi ferit de plaga cea aducatoare de moarte a eresurilor si daca i-ar fi lasat in bratele satanei. Caci se stie ca eresul, ca nascocire a diavolului, conduce la iad. Procedand cu asprime catre eretici, Biserica a urmarit nu vreun oarecare capriciu omenesc, ci porunca limpede a lui Hristos, Care spune despre omul de neindreptat: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si vames! (Mt. 18, 17).

Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor moderne si mai cu seama a asa-numitei miscari ecumenice, infiintata de Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceasta miscare este la temelia ei de origine protestanta. Cu ea colaboreaza strans si romano-catolicismul, chiar daca, din considerente tactice, acesta, pana astazi, in mod formal, nu intra in aceasta comunitate ecumenica. La ea participa toate sectele si eresurile din lumea de astazi, care se intituleaza in chip cu totul nedrept – biserici. Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismului inselator al lumii de astazi, multi spun acum: „Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?”

Argumentul este la infatisare foarte laudabil, atata timp cat se fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca niciun om intelept nu doreste sa aiba razboi. Insa in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de subestimare a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos cu adunarile ereticilor, care pretind ca ele sunt adevarate „biserici”, si de subminare a vesnicilor temelii ale uneia sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, intemeiate de Mantuitorul, care este doar Ortodoxia(vezi Mt.16, 18).

Mantuitorul a spus: Feriti-va de prorocii mncinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori! Dupa roadele lor ii veti cunoaste! (Mt.7, 15-16). Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor. Creand legaturi cu heterodocsii, ei rup legaturile cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc sa calce in picioare cuvantul lui Dumnezeu, in care citim: Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: „Bun venit!”Caci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face partas la faptele lui cele rele! (II In 1, 10).

Pana unde se poate ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos – ca toti sa fie una (vezi In 17, 21)? Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna. Intre ortodoxie si invatatura cea mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar (vezi II Cor.6, 15). Dimpotriva, El vine ca sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile: Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie! (Mt. 10, 34; vezi Lc.12, 51). El intr-adevar Se roaga pentru unitate, insa pentru unitatea in Adevar, si nu impotriva Adevarului. Daca sectantii, ereticii, invatatorii cei mincinosi doresc sa se lepede de ratacirile lor si sa se intoarca in sanul Credintei Ortodoxe, atunci aceasta va fi implinirea Testamentului lui Hristos – ca toti sa fie una (In 17, 21).

Iar atunci, bucuria in cer va fi nesfarsita. Insa atata timp cat exista despartire de Adevar, nu poate sa existe o turma si un pastor (vezi In 10, 6). Hristos nu include pe toti in turma Sa. El i-a indepartat de la aceasta unitate pe iudeii care nu credeau in El, spunandu-le: Dar voi… nu sunteti dintre oile Mele (In 10, 26). Si daca, dupa cuvintele lui Hristos, exista oi care nu sunt din staulul Sau si pe care El Insusi nu le primeste din pricina necredintei in El, de neconceput si inselatoare este propovaduirea unitatii celei mincinoase a ecumenismului. Intr-adevar, Mantuitorul spune limpede: Am si alte oi, care sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu!… (In 10, 16)”.

(partea a doua aici)

(din: Arhimandrit Serafim Alexiev, “Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul“, Editura Sophia, Bucuresti, 2008).

Acasa Stiri Anunturi Audio S.O.S. Abonare Despre noi Linkuri

UNICA OSANDIRE INGADUITA

Postat de admin pe 10 Jun 2008 la 07:03 am | Categorii: Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Marturisirea Bisericii, Nevoia de discernamant, Parinti si invatatori, Portile Iadului Print

Delimitarea intre scaderile morale si pacatele impotriva credintei

In istorisirile de demult citim: Un sihastru a vazut pe un oarecare frate al sau ca gresea si a inceput sa se tanguiasca: „Vai mie! Cum fratele meu greseste acum, poate si eu voi gresi maine!” Dupa aceasta, intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat: „In orice greu pacat ar cadea in prezenta ta vreun frate, tu sa nu-l osandesti! Ci chiar trebuie sa fii incredintat ca tu pacatuiesti mai mult decat el, chiar daca acesta ar fi un om din lume. Ca o exceptie de la aceasta pravila trebuie sa fie situatia in care auzi pe cineva ca aduce hula lui Dumnezeu ori ca vorbeste ceva eretic”. Aceasta povestire de la Sfintii Parinti ilustreaza in chip minunat raspunsul ortodox despre cum trebuie sa fie relationarea noastra catre cele doua posibile chipuri de oameni pacatosi:

1) cei ce pacatuiesc in comportarea lor morala si 2) cei ce pacatuiesc impotriva credintei.

Catre primii trebuie sa avem ingaduinta si sa nu-i osandim, deoarece si sufletele noastre sunt pacatoase, iar prin osandire devin si mai pacatoase. Insasi Biserica cu marinimie rabda si lecuieste asemenea pacatosi, asteptand pocainta si indreptarea acestora. La astfel de pacatosi se refera dumnezeiestile cuvinte ca trebuie intotdeauna sa-i iertam daca se caiesc, si nu doar de sapte ori pe zi, ci pana la saptezeci de ori cate sapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4).

Catre ceilalti insa ni s-a poruncit sa nu fim ingaduitori, ci cu multa luare-aminte, critici si fara de impacare.

Sfantul Apostol Pavel, care ne invata de fiecare data sa nu defaimam pe semenii nostri pentru slabiciunile lor morale, nici sa-i dispretuim, ci cu dragoste sa-i lecuim (vezi I Cor.13, 1-7), devine dintr-o data foarte aspru cand se pune problema celor ce gresesc impotriva curatiei credintei. Ingrijorat parinteste pentru cei neputinciosi (vezi I Tesal.2, 7-8) si recomandand purtari mangaietoare catre frati (vezi Rom. 12, 10), el devine foarte vehement impotriva ereticilor: Paziti-va de caini! Paziti-va de lucratorii cei rai! (Filip.3, 2). Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii, si nu dupa Hristos! (Col.2, 8). De ce el este atat de taios fata de invatatorii cei mincinosi? Pentru ca, fara discutie, invataturile cele mincinoase sunt otrava pentru suflet, iar purtarea fara discernamant catre ei si implinirea unor asemenea invataturi conduc catre pieire vesnica. Neputintele morale pot uneori sa slujeasca pentru smerirea omului si conducerea lui catre mantuire intru Domnul prin pocainta cuvenita. Insa erezia este de-a dreptul pierzanie.

Nicaieri in Sfanta Scriptura nu intalnim indicatii ca am putea sa iertam pacatele impotriva credintei poruncite de Dumnezeu, in timp ce, in nenumarate randuri, ni se spune ca suntem datori sa iertam celor ce gresesc impotriva noastra din pricina neputintei omenesti. Cei ce pacatuiesc impotriva credintei ortodoxe, pacatuiesc direct impotriva lui Dumnezeu, si nu impotriva oamenilor. Ei hulesc Adevarul revelat, si nu parerile oamenilor obisnuiti. De aceea s-a spus: De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te!(Tit 3, 10). Chiar Sfanta Biserica, aceasta grijulie Maica pentru fiii ei care gresesc, este foarte aspra fata de eretici. Dupa chemarea repetata spre venirea in fire si pocainta, prin refuzul din partea lor de a se pocai, ea ii indeparteaza de comuniunea sa ca neintelepti si indarjiti, stricatori ai adevarurilor dumnezeiesti. Cei ce pacatuiesc din punct de vedere moral continua sa fie madulare ale ei, chiar grav bolnave fiind. Insa cei eretici nu pot sa ramana madularele ei, chiar daca mai inainte au fost (vezi I In 2, 19). Ei nu mai apartin organismului binecuvantat, pentru ca s-au indepartat de Adevar, adica de Dumnezeu, Care este Insusi Adevarul (vezi Evr.10, 10; In 14,6), si s-au unit cu minciuna, adica cu diavolul, numit mincinos si tatal minciunii (In 8, 44). Cum nu poate fi nicio partasie intre lumina si intuneric, tot astfel nu poate sa existe nicio partasie bisericeasca de rugaciune si de Taine intre crestinul ortodox si eretic. Caci primul, desi pacatos, din toata inima a imbratisat dogmele revelate, s-a smerit inaintea acestora, traieste si se mantuieste prin acestea, in timp ce ultimul este un mandru inchinator la ratacirile sale prin care si piere.

Ce este erezia? Invatatura mincinoasa care, mai putin ori mai mult, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza cu viclenie sa o schimbe si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost revelate o data pentru totdeauna (vezi Iuda 1,3) de Dumnezeu! Iar eresurile sunt nascocirea diavolului, care nazuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor si sa-i rupa de la Dumnezeu, sa-i dezbine, sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca. Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime: sa ne inchinam lui Dumnezeu-Tatal, Fiului Sau Cel dumnezeiesc, Care a venit pe pamant sa ne rascumpere din pacatele noastre, si de asemenea Duhului Celui dumnezeiesc, Care este Duhul Adevarului (vezi In 15, 26) si Care ne invata la orice adevar (vezi In 16,13). Revelatia, pe care Dumnezeu ne-a lasat-o, reprezinta dreptatea si adevarul desavarsit (Ps.118, 38). De aceea, ele ne indatoreaza asa de mult! Viata vesnica se dobandeste prin cunoasterea Adevaratului Dumnezeu Celui Unul si a Celui trimis de El – Iisus Hristos (vezi In 17,3), si nu prin impotrivirea la adevar. Despre Cuvantul lui Dumnezeu s-a spus ca este Cuvantul Adevarului (Efes. 1, 13). Acest Adevar sfinteste (vezi In 17, 17), iar ratacirea, ca rod al duhului intunecat al rautatii, intuneca si pierde pe om.

Ca sa ne fereasca de o asemenea pierzanie, Sfantul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfant, scrie: Si va indemn, fratilor,sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o! Departati-va de ei! (Rom. 16, 17). Din aceeasi pricina, canoanele apostolice ne interzic foarte aspru partasia la rugaciune cu ereticii, poruncind: Daca cineva se roaga cu cel ce nu are partasie cu Biserica, fie chiar si in casa lui, sa fie afurisit! (Canoanele Sfintilor Apostoli 10, 45, 61; Laodiceea 6, 32, 33).

Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice fara pata fata de eresuri (vezi I Tim.6, 3). Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa. In caz de impotrivire, Biserica i-a excomunicat, cu scopul de a-i face sa-si vina in fire si de a-i invata sa nu huleasca (I Tim.1, 20).

Unora, o asemenea atitudine a Bisericii lui Hristos poate sa le para foarte „dura”. Insa Biserica nu a procedat cu asprime, ci, din contra, plina de iubire. Plina de iubire si catre eretici, si catre fiii ei credinciosi. Prin excomunicarea celor ce s-au abatut de la adevar, ea a facut o ultima si mareata incercare sa-i intelepteasca, oferindu-le posibilitatea ca, in urma excomunicarii, sa se pocaiasca daca doresc. Iar catre adevaratii ei fii, aceasta a fost plina de grija, pazindu-i de eresurile cele pierzatoare. Aspra ar fi fost ea catre fiii sai daca nu i-ar fi ferit de plaga cea aducatoare de moarte a eresurilor si daca i-ar fi lasat in bratele satanei. Caci se stie ca eresul, ca nascocire a diavolului, conduce la iad. Procedand cu asprime catre eretici, Biserica a urmarit nu vreun oarecare capriciu omenesc, ci porunca limpede a lui Hristos, Care spune despre omul de neindreptat: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si vames! (Mt. 18, 17).

Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor moderne si mai cu seama a asa-numitei miscari ecumenice, infiintata de Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceasta miscare este la temelia ei de origine protestanta. Cu ea colaboreaza strans si romano-catolicismul, chiar daca, din considerente tactice, acesta, pana astazi, in mod formal, nu intra in aceasta comunitate ecumenica. La ea participa toate sectele si eresurile din lumea de astazi, care se intituleaza in chip cu totul nedrept – biserici. Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismului inselator al lumii de astazi, multi spun acum: „Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?”

Argumentul este la infatisare foarte laudabil, atata timp cat se fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca niciun om intelept nu doreste sa aiba razboi. Insa in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de subestimare a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos cu adunarile ereticilor, care pretind ca ele sunt adevarate „biserici”, si de subminare a vesnicilor temelii ale uneia sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, intemeiate de Mantuitorul, care este doar Ortodoxia(vezi Mt.16, 18).

Mantuitorul a spus: Feriti-va de prorocii mncinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori! Dupa roadele lor ii veti cunoaste! (Mt.7, 15-16). Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor. Creand legaturi cu heterodocsii, ei rup legaturile cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc sa calce in picioare cuvantul lui Dumnezeu, in care citim: Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: „Bun venit!”Caci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face partas la faptele lui cele rele! (II In 1, 10).

Pana unde se poate ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos – ca toti sa fie una (vezi In 17, 21)? Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna. Intre ortodoxie si invatatura cea mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar (vezi II Cor.6, 15). Dimpotriva, El vine ca sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile: Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie! (Mt. 10, 34; vezi Lc.12, 51). El intr-adevar Se roaga pentru unitate, insa pentru unitatea in Adevar, si nu impotriva Adevarului. Daca sectantii, ereticii, invatatorii cei mincinosi doresc sa se lepede de ratacirile lor si sa se intoarca in sanul Credintei Ortodoxe, atunci aceasta va fi implinirea Testamentului lui Hristos – ca toti sa fie una (In 17, 21).

Iar atunci, bucuria in cer va fi nesfarsita. Insa atata timp cat exista despartire de Adevar, nu poate sa existe o turma si un pastor (vezi In 10, 6). Hristos nu include pe toti in turma Sa. El i-a indepartat de la aceasta unitate pe iudeii care nu credeau in El, spunandu-le: Dar voi… nu sunteti dintre oile Mele (In 10, 26). Si daca, dupa cuvintele lui Hristos, exista oi care nu sunt din staulul Sau si pe care El Insusi nu le primeste din pricina necredintei in El, de neconceput si inselatoare este propovaduirea unitatii celei mincinoase a ecumenismului. Intr-adevar, Mantuitorul spune limpede: Am si alte oi, care sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu!… (In 10, 16)”.

(partea a doua aici)

(din: Arhimandrit Serafim Alexiev, “Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul“, Editura Sophia, Bucuresti, 2008).

Arhimandritul Serafim a fost fiu duhovnicesc al Sf Siluan

Lupta pentru simboluri: Unde-i Crucea de pe ambulanţe?

File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (IV): PARINTELE MARTIR STEFAN MARCU

Postat de admin pe 09 Jun 2010 la 11:00 am | Categorii: Biserica rastignita, Despre preotie, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor Print

<!-- put an empty link to have the end of the menu anyway -->

Blog Cezar Salahor/wordpress

Biografie Savatie Bastovoi

Ierodiaconul Savatie, in lume Stefan Bastovoi, e cunoscut in cercurile scriitoricesti pentru volumele de poezie: Elefantul promis (1996, premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut, Premiul Salonului National de Carte de la Iasi, Premiul Salonului National de la Chisinau, premiu Fundatiei Soros); Cartea Razboiului (1997); Pestele pescar - o poveste (1998); Casa timpului (1999). In 2000 a publicat cartea Idol sau icoana? si recent Ortodoxia pentru postmodernisti impreuna cu Nicolae Balota, diaconul Andrei Kuraev si Dumitru Crudu. A publicat, incepind cu anul 1993 poezie, proza scurta, fragmente de roman, eseuri si publicistica in majoritatea revistelor importante din Romania si Basarabia. Din 1996 este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
S-a nascut (1976 in Chisinau) si a trait intr-o familie profund ateista. Pina la calugarie a fost ancorat in conceptiile tatalui, care a absolvit Facultatea de Filozofie din Petersburg. In urma unor conflicte, tatal, profesor la Institutul Creanga din Chisinau, se muta cu traiul intr-un satulet cu 60 de case, situat intre paduri, din raionul Calarasi, unde va petrece ca padurar, iar mai tirziu ca propagandist la Sectia de Cultura din orasel. Viitorul calugar era luat deseori la lectiile de propaganda ateista pe care le tinea tatal sau pe la "organizatii" si brigazi de colhoz. Este preocupat de mic de pictura si sport (in special tenis de masa, mentinindu-se 3 ani consecutivi ca si "campion pe raion" intre juniori). A absolvit scoala de pictura pentru copii din oraselul Calarasi si Liceul de Arta "Octav Bancila" din Iasi, sectia pictura monumentala, unde a facut parte din eleveii care au note bune numai la specialitate. In clasa 12 a fost internat la Socola cu staruinta profesorilor, ceea ce i-a "imbogatit" mult universul poetic, va reveni frecvent la tema nebuniei si a mortii, a singuratatii si a despartirii. O telegrama care il anunta sa se prezinte pentru a-si ridica premiul pentru poezie a curmat dubiile medicilor care ii spuneau ca "mai au un schizofrenic care scrie poezie". In spital a scris ciclul Un diazepam pentru dumnezeu, care pare sa-l fi consacrat ca poet. Tot in liceu a citit multa poezie moderna.


A fost pasionat de Freud si Nietzsche. Scrisul lui Bastovoi se remarca prin imaginatia uneori deliranta si asociatiile neordinare cu multe comparatii, puse in evidenta de tonul cel mai adesea cald si retinut. A fost membru activ al Cenaclului Junimea din Iasi, unde era poreclit in gluma "politaiul cenanclului", pentru criticile foarte exigente si "masinarie lirica", din cauza ca "scria cite o carte pe saptamina". A obtinut premiile revistelor: Convorbiri Literare, Timpul, Dacia Literara si Marele Premiu la Tecuci. Figureaza in numeroase antologii de poezie romana contemporana din Romania si Basarabia.Este mentionat in O istorie deschisa a istoriei literaturii din Basarabia de Mihai Cimpoi si in Postmodernismul Romanesc de Mircea Cartarescu (Ed. Humanitas).La cartile mai sus amintite au scris recenzii (de prea multe ori, adevarate elogii) critici si poeti contemporani de prima insemnatate in principalele reviste de cultura din Romania si BasarabiaIntre anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Univ. De Vest din Timisoara, pe care o abandoneaza, dupa ce a citit viata Sfintului Antonie cel Mare, pentru a se calugari.

In anul 1999 este tuns in monahism de PS Dorimedont, primind numele de calugarie Savatie, in cinstea Sf. Savatie de la Solovetc, iar la 28 octombrie, 2000, de ziua Sf. Paisie Velicicovski, este hirotonit ierodiacon. In prezent conduce reviste de spiritualitate ortodoxa Ekklesia si preda iconografia la Seminarul Teologic de Chisinau, cu sediul in Manastirea Noul-Neamt. Monahul Savatie isi reneaga multe din scrierile semnate cu numele Stefan Bastovoi, ca fiind daunatoare pentru suflet. Pentru discutii folositi: savatie@eurosport.com

nemuritor al lui Dumnezeu”

“Uriasul cel bland” : Parintele Gherontie Puiu (IV)

05/08/2009 la 09:40 | Postat in Uncategorized | 15 comentarii

 

 

 

 

 

23 Votes

 

PDRTJS_settings_363024_post_2888 = { "id" : "363024", "unique_id" : "wp-post-2888", "title" : "%22Uriasul+cel+bland%22+%3A+Parintele+Gherontie+Puiu+%28IV%29", "item_id" : "_post_2888", "permalink" : "http%3A%2F%2Fprgabriel.wordpress.com%2F2009%2F08%2F05%2Furiasul-cel-bland-parintele-gherontie-puiu-iv%2F" }

Undeva, in Caraiman, un calugar priveste oamenii ca pe o carte deschisa, in care citesti uneori versuri tulburatoare. Dincolo de “Jepi” – langa un parau repede curgator pe sub coasta Bucegilor – se afla un plai domol numit Palanca inconjurat de brazi seculari. Cateva lespezi vechi de piatra brazdeaza poteca ingusta ce serpuieste prin padure, pana la o poiana invelita in iarba, de un verde stralucitor. Pelerinii descopera o gura de rai, in mijlocul caruia se afla un brad retezat de furtuna, ce are forma neobisnuita a unui policadru urias.

La Busteni, pe Valea Prahovei, in marginea padurilor de sub Caraiman traieste un pustnic al carui renume a depasit de mult granitele de piatra ale Bucegilor. Este calugar si preot si, dupa cum singur marturiseste, pana la varsta de 75 de ani, cati numara in prezent, i-a murit moartea de trei ori.

I se spune „Pustnic calugar si preot ” si este unul din cei mai  mari duhovnici ai credinciosilor ortodocsi, un parinte-staret iubit,  asediat de multimi de oameni care asteapta sa-l vada si sa-i asculte povetele.

Parintele Gherontie este un urias bland, cu vorba moale, specific moldoveneasca. Are ochii mari, ca doua adevarate ferestre ale sufletului. Fiinta sa raspandeste, in chip nevazut, un sentiment de iubire fara margini. Cand vorbeste despre Maica Domnului, privirile ii stralucesc inviorate de credinta.
De cate ori isi aminteste de suferintele pe care le-a indurat de-a lungul vietii, lacrimeaza ca un copil. Intraga existenta a parintelui reprezinta un lung sir de minuni, ingemanate in tot atatea clipe de cumpana. Cel care pare, astazi, mai batran decat varsta pe care o are s-a supus tuturor incercarilor, ascultator si increzator, ducandu-si pana la capat penitenta ce nu intamplator i-a fost harazuita.

Sta deseori in cerdacul chiliei sale din interiorul Manastirii „CARAIMAN” din BUSTENI, privind lumea adunata in jurul bisericii, la vecernie. E greu sa-i dai anii pe care ii are. Are privirea senina si agera, iar barba alba îi atarna pana la brau. Imi arata o fotografie din tinerete,  care lasa mai degraba sa se inteleaga ca timpul n-a prea lasat urme, desi viata duhovnicului de la Manastirea din CARAIMAN n-a fost deloc usoara. Parintele sta intr-o camera mica, modesta, cu masa incarcata de carti si de scrisori de la credinciosii care ii cer indrumari duhovnicesti.

 

RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE

“DOAMNE, INTOARCE-I LA BUNATATE SI LA RUGACIUNE PE TOTI VRAJMASII MEI. AMIN.“

Rugaciunea trebuie spusa de 30 ori pe zi timp de 40 de zile si rezolva orice dorinta a celui ce o rosteste.

Departe de forfota acestei lumi desarte, parintele Gherontie Puiu se afla cu un picior in Rai si este gata sa ne induplece sa il urmam!…

„Eu am mare incredere in Dumnezeu si Maicuta Domnului ca ma ajuta orice m-as ruga si vine lumea plangand la mine. Eu le spun nu plangeti la mine, duceti-va sub brad si dati lacrima la Maicuta Domnului, eu ii trimit pe toti acolo si ii astept jos si cand vin inapoi imi spun: Parinte , dar parca ne-a luat cu mana, ne-a luat neazurile, suntem alti oameni.”

( texte selectate din cartea “Parintele Gherontie si minunile Maicii Domnului“)

Pr. Gabriel

“Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”

Din nou despre Manastirea Caraiman si Parintele Gherontie Puiu (II)

04/08/2009 la 11:31 | Postat in popasuri de suflet, viata duhovniceasca | 2 comentarii

 

 

 

 

 

2 Votes

 

PDRTJS_settings_363024_post_2789 = { "id" : "363024", "unique_id" : "wp-post-2789", "title" : "Din+nou+despre+Manastirea+Caraiman+si+Parintele+Gherontie+Puiu+%28II%29", "item_id" : "_post_2789", "permalink" : "http%3A%2F%2Fprgabriel.wordpress.com%2F2009%2F08%2F04%2Fdin-nou-despre-manastirea-caraiman-si-parintele-gherontie-puiu-ii%2F" }

Pentru ca primul nostru articol despre Manastirea Caraiman si Parintele Gherontie ( vezi: http://prgabriel.wordpress.com/2008/04/04/manastirea-caraiman-si-parintele-gherontie/ ) s-a bucurat de mult interes din partea prietenilor blogului nostru, dovada stand statisticile acestuia unde zilnic articolul are 80-100 accesari, sau cele aproape 50 de comentari si cele peste o suta de solicitari de a primi cartea “Parintele Gherontie si minunile Maicii Domnului“, ne-am gandit ca, profitand de cele cateva zile de concediu, sa ne reintoarcem la Manastirea Caraiman si sa culegem pentru dvs. cele mai noi vesti, impresii, imagini.

Vestea cea mai importanta este ca Parintele Gherontie se simte mai bine, dupa o perioada de convalescenta, si primeste vizitele credinciosilor. Deci, cei interesati pot merge sa-l cerceteze pe Parintele si sa ia binecuvantarea sa.

Alta veste buna este aceea ca, dupa cum veti observa din fotografiile facute de noi, Dumnezeu binecuvinteaza lucrarea si osteneala Parintelui Gherontie si a calugarilor de aici si lucrarile avanseaza rapid si frumos: noile corpuri de chilii sunt aproape gata, in biserica mare incepe pictura, catapeteasma este aproape total impodobita etc.

Pe parcursul acestei saptamani vom posta pe blogul nostru mai multe articole legate de Manastirea Caraiman si Parintele Gherontie.

Incepem prin a va prezenta cateva frumoase fotografii facute de noi la manastire:

 

 

 

(foto personale)

Pentru mai multe fotografii accesati contul nostru de pe Flickr.com :

http://www.flickr.com/photos/fathergabriel/show/with/3787766581/

De asemenea, va veti putea bucura in zilele viitoare de mai multe filmulete video cu Manastirea Caraiman si cu Parintele Gherontie, filme preluate de pe dvd-ul cumparat de noi de la pangarul manastirii.

In plus, anuntam pe cititorii nostri interesati, ca am procurat o editie noua (2009), revizuita si adaugita, a cartii :”Parintele Gherontie si minunile Maicii Domnului“, pe care v-o oferim, alaturi de cea mai veche, la adresele noastre de mail: pr_gabrielmilitaru@yahoo.com    si   pr.gabrielmilitaru@gmail.com.

Informatii utile:

Manastirea Caraiman

<!-- end header -->

Popasuri de suflet: Manastirea Caraiman si Parintele Gherontie (ep. 1)

04/04/2008 la 21:18 | Postat in popasuri de suflet | 79 comentarii

 

 

 

 

 

26 Votes

 

PDRTJS_settings_363024_post_126 = { "id" : "363024", "unique_id" : "wp-post-126", "title" : "Popasuri+de+suflet%3A+Manastirea+Caraiman+si+Parintele+Gherontie+%28ep.+1%29", "item_id" : "_post_126", "permalink" : "http%3A%2F%2Fprgabriel.wordpress.com%2F2008%2F04%2F04%2Fmanastirea-caraiman-si-parintele-gherontie%2F" }

( foto personale )

Din Busteni, apucand pe un drum laturalnic, urci, urmand cateva serpentine mici, pret de vreo 80 de metri diferenta de nivel ca sa ajungi intr-o poiana care se deschide chiar la marginea padurilor de sub varful Caraiman. Aici, primul lucru care iti sare in ochi este un brad cu totul deosebit, ca un policandru urias cu sase brate, in care se afla un clopot si o toaca, si in jurul caruia a fost ridicata o constructie circulara din lemn, un paraclis. Inauntru, trunchiul este inchis intre patru pereti din lemn, fiecare latura fiind ornata cu cate doua icoane si un crucifix. In fata acestor obiecte de cult, oameni veniti nu doar din Busteni, unii chiar din locuri mult mai indepartate, se aseaza in genunchi si se roaga. Ne aflam la Manastirea Caraiman, o manastire mai speciala decat altele pentru ca aici traieste un pustnic, calugar si preot cum isi zice, a carui faima a trecut de mult dincolo de zidurile de piatra ale Bucegilor. Este Parintele Gherontie Puiu despre care se spune ca moartea i-a murit de trei ori, dar care acum e fericit ca i s-a indeplinit dorinta sa cea mai vie: construirea unei manastiri. Sub lumina Maicii Domnului Parintele spune ca s-a aflat, din prima zi a venirii sale pe lume, sub protectia Maicii Domnului. Si acum la 75 de ani, parintele Gheronite este un barbat urias cu o privire firava si cu o voce dulce, moldoveneasca.

Parintele Gherontie Puiu a ascultat porunca Maicii Domnului si a trait ca un sihastru timp de zece ani intr-o pestera, pana in vara lui 1970. Timp de zece ani, noptile, a privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci, spune, “i-am jurat Maicutei Domnului ca, daca ma voi intoarce cu bine in lume, jos, voi construi o manastire cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci, din curtea careia sa poata fi privita crucea de pe varful Caraimanului”.

Dupa Revolutia din 1989 s-a intors la Manastirea Neamt, unde monahii ramasi in viata l-au recunoscut, desi trecusera 30 de ani. A fost uns monah pe loc, apoi a fost inscris la seminar, desi nu avea decat patru clase terminate in satul natal. O saptamana a fost diacon, dupa care, asta se intampla in 1992, episcopul locului l-a uns preot, dupa “randuiala lui Melchisedec”, pentru ca trecuse de varsta lui Hristos.

In 1995, in timp ce spovedea o credincioasa, parintele Gherontie, pe atunci preot slujitor la marea manastire Cetatuia din Iasi, a avut un atac cerebral, in urma caruia nu si-a mai putut misca jumatate din corp.

A fost internat la spitalul din Tatarasi, unde a stat trei luni dupa care a fost transferat la sanatoriul din Sinaia. Medicii care l-au ingrijit i-au spus ca va fi nevoie de ani buni pentru refacere. Acolo a stat insa… o singura noapte. Aflat intr-o rezerva cu inca un preot si cu un crestin, parintelui i s-a aratat iarasi, de data asta foarte de aproape, Maica Domnului. “Te-am adus aici cu o misiune, adu-ti aminte!” i-a soptit Preacurata. “Cum s-o indeplinesc, Maicuta, tocmai acum, cand sunt paralizat?” a intrebat parintele. “Trezeste-te ca nu esti bolnav” i s-a spus. Si, isi aduce aminte parintelui: “Apoi a rostit mai apasat: Vei gasi un brad cu sase ramuri, langa o apa curgatoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo sa faci manastirea”. Spre surprinderea vecinilor de salon si a medicului neurolog, parintele Gherontie s-a ridicat in picioare, uitand de boala. Apoi a plecat in cautarea bradului cu sase brate. A ajuns la Busteni, l-a cautat prin Zamora, apoi vocea din vis i-a spus sa caute pe partea cealalta a apei. Indrumat de primarul Busteniului, a ajuns pe plaiul Palanca. Acolo a zarit bradul retezat si a primit semnul ca toate cautarile lui luasera sfarsit. Maica Domnului i-a aparut plutind peste brad, facandu-i semn cu mana, “de parca ar fi vrut sa-i arate ca manastirea trebuie sa imprejmuie acel brad. De aceea am facut agheazmatarul, ca un fel de paraclis ce strange in brate sfantul arbore… Cand am taiat un ciot din brad, ca sa fac loc pentru clopot si toaca, in fibra lemnului a aparut chipul Maicutei Domnului.

In apropiere, aproape terminata, se inalta si Biserica cea mare si viitoarea clopotnita in care vor fi asezate sapte clopote pentru a fi auzite pana in Valea Bustenilor si Zamora. Privesti toata aceasta liniste adanca si placuta si fara sa vrei simti cum, neauzit si neprihanit, peste acest loc pluteste usor harul lui Dumnezeu si ocrotirea Maicii Preasfinte pe care fiecare om o simte in adancul sufletului. Eu unul am simtit-o si o marturisesc. Va indemn sa nu ocoliti aceasta manastire daca sunteti in trecere. Nu veti regreta vizita pe care o veti face si cu siguranta veti reveni.

Informatii de contact:

Manastirea Caraiman