Postat: 20.07.2010 - 2 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: articole

Sub egida... “Cine are urechi de auzit să asculte!” Astăzi vom vorbi despre....

#0000CC;">Upload</a> your own.</div></div>

Politeţea şi bunele maniere ”Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa” Partea I: INTRODUCERE; Despre necesitatea politeţii în zilele noastre! Partea a II-a: DEFINIREA POLITEŢII Partea a III-a: IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂRII POLITEŢII

Parte I- Introducere: despre necesitatea politeţii, în zilele noastre Mai este actual acest cuvânt „politeţe”? Credeţi că acest subiect atât de vechi, ancestral mai are valabilitate şi mai poate fi discutat şi în zilele noastre sau e ceva ”depăşit”, de domeniul trecutului? Politeţea a fost şi este indispensabilă fiecărui om, din orice timp, şi din orice loc (ar) face parte. „Florii i se cere parfum, iar omului politeţe” (Proverb indian) Nu întâmplător, politeţea a fost comparată cu o cheie de aur, care deschide toate porţile.

Manierele, pe care le neglijăm ca pe nişte lucruri mărunte, fac adesea ca oamenii să te judece în bine sau în rău. Cel mai mic efort de a avea maniere plăcute şi civilizate te-ar scuti de aprecierile lor nefavorabile” (La Brujere) Se constată, cu mare tristeţe, că în ciuda evoluţiei ştiinţei şi a tehnicii, oamenii nu sunt întotdeauna manieraţi aşa cum ar trebui să fie. În comportarea lor e mai mult aparenţă de politeţe decât politeţe. Mulţi nu au nici măcar o idee exactă despre politeţe, crezând că ea constă, în primul rând, în a fi în ton cu moda, apoi o caută în gesturi exterioare, pe când, în realitate, adevărata politeţe trebuie să existe în sentiment, să se nască din inimă.

Cu siguranţă că ni s-a întâmplat măcar odată în viaţă, fiecăruia dintre noi, să batem la o uşă şi aceasta să rămână închisă, ori să aşteptăm cu nerăbdare un răspuns, şi acesta să nu vină, sau ori de câte ori am salutat pe cineva să nu ni se răspundă la salut, sau să treacă cineva pe lângă noi şi să nu ne salute... Sau, poate, participând la diferite întâlniri cu semenii noştri, am fost trataţi, uneori, cu răceală şi indiferenţă, fără consideraţie pentru persoana proprie. Să fie toate acestea exemple de politeţe sau comportament de bune maniere? Cu siguranţă, nu! Poate că persoana noastră este foarte modestă, dar fără respect pentru drepturile noastre cele mai elementare, fără respect la care au dreptul chiar şi cei mai umili şi neînsemnaţi oameni, viaţa noastră poate deveni insuportabilă.

Toate exemplele noastre negative anterioare nu sunt lucruri de mică importanţă şi nu ofensează doar normele cele mai elementare care reglementează convieţuirea umană, ci rănesc însăşi demnitatea persoanei umane. Lipsa de civilizaţie în comportamentul uman nu este cauzată de faptul că nu ar fi suficiente cărţi în acest domeniu, ci de faptul că o comportare civilizată nu izvorâşte, în primul rând, din cunoaşterea unui cod al bunelor maniere, ci din sufletul omului. Cu cât, oamenii vor poseda sentimentele mai nobile şi mai frumoase, cu atât vor deveni mai „domni” în comportamentul lor.

CITATE DESPRE POLITEŢE: „Trebuie să ne comportăm totdeauna politicios, ca şi cum ar fi faţă de Domnul!” (Clement de Alexandria) „Nu e destul om cine nu e destul de bine crescut!” (Joubert) „Politeţea este moneda care circulă în lumea întreagă!” (Cervantes) „Bunele maniere sunt făcute din sacrificii” (Emerson)

PARTEA a II-a – CE ESTE POLITEŢEA? Politeţea este un instrument delicat care trebuie să vibreze odată cu sufletul; de aceea sunt puţini cei care ştiu să scoată din ea sunete armonioase menite să-i mişte pe cei din jur. Politeţea este o artă care nu se învaţă fără oboseală; este arta cea mai grea, deoarece este atât de uşor să fii nepoliticos. Puţini oameni reuşesc să şi-o însuşească perfect, pentru că, în fond, ea nu este alceva decât un buchet de virtuţi alese. Exemplu: Sf. Francisc de Assisi este considerat modelul cavalerului perfect, pentru că, era elegant, viteaz, amabil, plin de atenţie şi delicat în iubire faţă de cei săraci şi umili; avea un mod politicos şi amabil de a-i trata pe cei aroganţi, pe pungaşi; mai presus de toate pentru că, aflându-se în secolul în care leproşilor nu li se dădea nici o atenţie, el le săruta rănile cu o infinită delicateţe.

Nu este uşor să dăm o definiţie exactă a politeţii, chiar dacă avem despre ea o idee atât de clară încât deosebim imediat un gest civilizat de unul necivilizat, o persoană distinsă de una mai puţin rafinată. Aceasta se datorează poate faptului că politeţea nu este o singură calitate sau virtute, ci un ansamblu fericit de calităţi naturale şi dobândite care-l fac pe cel ce le posedă plin de demnitate, manierat, plăcut. Politeţea – nu este doar expresia a ceea ce omul posedă de la natură mai bun în sufletul său, ci e, în acelaşi timp, rodul unei munci susţinute de rafinament spiritual, de cucerire a însuşirilor indispensabile în relaţiile umane. Politeţea- înseamnă cunoaşterea acelor legi pline de sens şi universal acceptate ce reglementează convieţuirea socială şi punerea lor în practică.

Pentru calităţiile sufletului situaţia este aceeaşi ca şi pentru calităţile trupului: există unii oameni care din natură au forme delicate, trăsături armonioase, au o faţă plăcută şi distinsă, în timp ce alţii par să fii fost plămâdiţi de nişte mâini distrate şi grăbite. Sunt unii oameni care au în sânge politeţea, fineţea, sunt „domni” din naştere, precum sunt şi alţii din fire neciopliţi, rudimentari, neglijenţi. De aceea, cine are politeţea în sânge se va osteni mai puţin pentru a deveni un om cu desăvârşire rafinat; ceilalţi, în schimb, vor fi nevoiţi să facă o muncă mai grea, dar fără îndoială că şi ei, prin observaţie şi efort, pot ajunge în cele din urmă oameni manieraţi.

BUNELE MANIERE – ÎN UNIVERS Chiar şi lucrurile din natură par să fie guvernate de nişte legi precise ale politeţii. Armonia universului este eleganţă. Armonia şi politeţea îşi dau mâna în mod inconştient, dar supremul Creator al universului a orânduit acest lucru pentru ca noi, oamenii, să observăm şi să învăţâm. Ca de exemplu: Lăsând un smoc de lână într-un mărăcine, oaia face cadou culcuşul pentru cuibul pe care sticletele şi-l construieşte în vârful unui copac. Zăpada nu cade pentru a sufoca firicelul născut de curând, ci pentru a-i oferi un adăpost la iarnă, pentru a-l proteja ca mai târziu să crească mai frumos şi mai robust. Ierburi plăcute cresc pe marginea drumului pentru ca vitele care trec să se hrănească cu ele.

Există o legătură atât de intimă în timp şi spaţiu între lucruri, încât nu este îngăduit să izolăm vreunul din ele fără să distrugem divina armonie în care toate sunt prinse. Ceea ce ni se pare fără continuitate şi nesimultan este cauzată de incapacitatea simţirilor noastre. Există o armonie inconştientă pentru fiiinţele iraţionale, însă ea îi învaţă pe oameni că aceeaşi armonie trebuie să existe şi între ei, iar acum acestă armonie o pot realiza prin iubire, corectitudine sufletească, bunătate, politeţe.

Pentru ca inima omului să nu se oprească, pentru ca cel care călătoreşte să nu se rătăcească, pentru ca ceea ce Dumnezeu a creat să nu piară, străluceşte soarele şi se aprind stelele pe cer, se succed anotimpurile, întreaga creaţie palpită. Nimic nu a fost voit de Dumnezeu pentru sine, nimic nu-şi este suficient sieşi, totul a fost conceput să existe în armonie şi unire. Nu există manifestare externă de politeţe care să nu aibă un profund sens moral. Comportamentul este oglinda în care fiecare persoană îşi arată propria imagine.

Respectul faţă de persoana umană stă la baza orcărei relaţii sociale şi acesta este semnul fundamental pe care îl conţine orice manifestare externă de politeţe. Indiferent cu ce este îmbrăcat cineva, indiferent ce rol joacă în societate, indiferent ce vârstă are, e o persoană cu demnitatea şi drepturile proprii şi, ca atare, este vrednic de atenţie, de consideraţie şi de respect. Omul sărac şi umil este vrednic de toată consideraţia ca şi cel bogat şi puternic. Sub orice haină modestă şi cârpită se află o fiinţă umană ea nu se deosebeşte (sau nu ar trebui) de cel luxos îmbrăcat – pentru că, de fapt, originea lor este aceeaşi, au structuri fizice şi un suflet la fel de nobil şi nemuritor. Dacă se pune problema unei atenţii deosebite, aceeasta o datorăm celui care suferă mai mult, pentru a înlătura cumva dezechilibrul dintre oameni şi a îndulci loviturile soartei nemiloase.

Premisa fundamentală a politeţii: toţi oameni merită să fie trataţi cu respec! Aceasta nu pentru că l-ar fi câştigat, nu pentru că sunt întotdeauna amabili sau pentru că ne putem înţelege uşor cu ei, ci pentru faptul că sunt o parte din ceva mai mare decât ei înşişi. Sunt o parte a omeniri – şi aceasta înseamnă că ocupă un loc important în ordinea lucrurilor. Esenţa politeţii este respectul faţă de oameni, maniera de a stabili o relaţie bună, armonioasă cu ceilalţi, maniera de a recunoaşte valoarea fiecărei fiinţe umane; Esenţa lipsei de politeţe este lipsa de respect faţă de oameni, ceea ce duce la distrugerea legăturilor care se unesc, de aceea neglijarea politeţii duce chiar până la prăbuşirea comunităţi.

Cel care omite să spună „te rog” ascunde în sufletul său un mic dictator care crede că e bine să dai ordine şi care poate ajunge până la urmă un despot crud. Cel care face gesturi obşcene când e blocat în trafic resimte o violenţă interioară care, dacă nu e controlată poate duce la atacuri şi chiar la crimă. Cel care face glume pe socoteala altora deschide calea către prejudecăţi. Totuşi, nu orice copil care uită să spună „te rog” când cere o bomboană va deveni Sadam Hussein. „Politeţea este sora iubirii” (Sf. Francisc de Assisi), iar creştinul este obligat la o comportare civilizată, nu doar din motive omeneşti, dar şi din motive de ordin superior: e obligat de virtuţiile supranaturale ale credinţei şi iubirii; căci cel care are credinţă şi iubire, în orice întâlnire cu aproapele îl întâlneşte şi îl descoperă pe însuşi Dumnezeu a cărui imagine şi a cărui iubire se află în orice făptură omenească, fără deosebire.

Creştinul vede în aproapele cu care vine în contact zilnic, nu doar o imagine a lui Dumnezeu, ci ceva mai mult: vede mădularele aceluiaş trup viu al cărui cap este dumnezeiescul Mântuitor. Dacă avem cel mai mare respect faţă de trupul fizic al lui Isus Cristos din Sfânta Euharestie, pentru ce am fi lipsiţi de respect faţă de membrele care formează trupul său mistic? E oare posibil să calci în picioare mlădiţa şi să nu faci rău viţei? Fineţea, rafinamentul, curtoazia fiilor lui Dumnezeu trebuie să imite eticheta acelei curţi unde rege este Cristos, iar demnitari şi mari seniori sunt sfinţii din cer şi de pe pământ. Oamenii sunt îndrăgiţi de Dumnezeu, sunt susţinuţi de o dragoste sfântă care ne cere să răspundem cu recunoştinţă, în spiritul dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.

Hinduşii se salută cu mâinile împreunate şi cu capetele plecate, simbol al respectului faţă de caracterul sacru al vieţii celuilalt. Politeţea la alte religii Trebuie să recunoaştem că noi creştinii nu suntem întotdeauna fideli convingerilor noastre profunde. În momentele şi zilele cele mai bune, ştim că Dumnezeu nu locuieşte numai în oameni ca noi, care cel puţin în aparenţă suntem cât de cât normali, ci că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi (păgâni, bolnavi...); Evreii fac apel la o viaţă de onestitate şi dreptate, convinşi fiind că oamenii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După credinţa creştină, prin Isus Cristos, Dumnezeu a devenit una cu noi (om) şi astfel omenirea în sine a fost înălţată la un rang superior, căpătând un loc de o importanţă imensă. Toţi oamenii, indiferent de starea lor, de realizările şi de eşecurile lor, au o valoare eternă, o valoare pe care noi n-o putem măsura. Dacă am putea vedea pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu!

De vreme ce fiecare persoană merită să fie tratată cu respect, trebuie să avem grijă cum ne purtăm unii cu alţii. Viaţa noastră se clădeşte cărămidă cu cărămidă, zi după zi; cu fiecare gest mărunt de atenţie creăm ceva de o importanţă covârşitoare – caracterul nostru, cât şi al altora. Micile gesturi de politeţe pot avea un rol major în a crea o omenire mai umană. Nu ajung gesturile exterioare; mai înainte de a exista în gesturi, politeţea trebuie să existe în suflet. Simplele aparenţe sunt măşti prea slabe pentru a putea acoperi prea multă vreme ceea ce este rău în inima şi în mintea unui om.

. Politeţea are rădăcinile în inimă, deoarece oamenii ţin la mare cinste adevărata politeţe care este bunătate, modestie, înţelegere, generozitate, iertare. Cine posedă aceste calităţi este adevăratul gentleman, e cavalerul desăvârşit. Adevărata politeţe este expresia a ceea ce este mai bun în inima omului, este sinceritate (cel care exprimă în exterior ceea ce nu posedă în interior pune în evidenţă o monedă falsă) Oamenii sunt foarte exigenţi în această privinţă! Pe cât sunt de îngăduitori şi gata să ierte un gest nepoliticos săvârşit fără răutate, pe atât sunt de intoleranţi cu cei care fac uz de o falsă politeţe. DECI Politeţea, care la prima vedere nu ar părea altceva decât o etichetă sinceră, e ceea ce este mai bun în suflet, e vibraţia armoniei interioare, o rază a luminii lăuntrice, palpitaţia iubirii inimii.

PARTEA a III-a: Importanţa învăţării politeţii Probabil că, în general, comportamentul dumneavoastră este manierat, politicos şi poate chiar plin de amabilitate, dar trebuie să ştim că regulile de conduită au evoluat de-a lungul a nenumărate generaţii, sunt individualizate în funcţie de situaţie, şi au un rol foarte important în cadrul relaţiilor interumane. Noi, oamenii, nu moştenim însă aceste norme de conduită de la generaţie la generaţie şi nici nu suntem dotaţi cu un instinct care să ne permită cunoaşterea lor din faşă. Noi, oamenii, trebuie să învăţăm regulile comportamentului civilizat.

Bunul simţ, respectul pentru semeni şi o viziune binevoitoare asupra vieţii ne va ajuta enorm să stabilim relaţii armonioase cu cei din jur şi să ne câştigăm reputaţia unei persoane cu o conduită civilizată. Este posibil, însă ca acest comportament demn de stimă al nostru să nu cuprindă toată varietatea de circumstanţe în care v-aţi putea afla la un moment dat, iar nerecunoaşterea normelor de conduită într-o anume împrejurare să vă pună în situaţii jenante, făcând ca persoanele cu care intraţi în contact în astfel de cazuri şi care nu ştiu ce om cumsecade sunteţi, să vă judece, şi chiar cu asprime, exclusiv pe baza conduitei dumneavoastră. În relaţiile noastre de muncă, de învăţătură, de societate, ne dăm seama ce cale lungă mai au de făcut nu numai cei ignoranţi sau cei mai puţini sensibili la normele bunei – cuviinţe, ci şi cei care sunt convinşi că au atins acest ideal şi că strălucesc în societate.

Acum, la început de secol, văzând cum intoleranţa câştigă pe zi ce trece mai mult teren, este momentul să ne întrebăm care sunt motivele care au condus la acest individualism agresiv, atât de caracteristic epocii noastre. Situaţia se datorează în mare măsură faptului că respectul pentru celălalt nu mai este una din valorile esenţiale.

Uneori, respectarea anumitor reguli nici nu mai contează; în multe domenii deseori nu se mai ţine seama de existenţa multora dintre ele. În numele libertăţii, al liberei expresii, suntem pe cale să ne călcăm în picioare unii pe alţii. „Trăim într-o ţară liberă, pot să fac ce vreau”, auzim adesea, peste tot din gura copiilor, tinerilor.

La nivelul societăţii, al familiei, al individului, este obligatoriu să stabilim anumite limite precise, peste care să nu acceptăm să trecem. Aceste reguli elementare, care ar trebui să guverneze o societate, o familie, un grup, se referă la politeţe, la buna – cuviinţă, sunt reguli care ne permit să trăim liberi, fără a-i obliga pe ceilalţi să ne suporte. Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru schimbările sociale pe care le doreşte. Reconsiderându-se atitudinea faţă de bunele maniere, faţă de buna-cuviinţă, faţă de respectul datorat celuilalt, nu facem decât un prim pas mic, dar important, spre recâştigarea armoniei. Multe dintre regulile de politeţe sunt stabilite şi cunoscute de când lumea. Dar, cu timpul începem să le uităm... Cu vârsta, credem că ne putem permite...

Cunoscând bine aceste reguli de politeţe, putem să ne simţim mai siguri pe situaţie. CONCLUZIE La serviciu, la şcoală, pe internet, în familie sau în străinătate, a şti să te porţi cum-se-cade este un DAR care ne aduce mult folos. Fiecare dintre noi este artistul lui însuşi; fiecare poate sculpta din el ce doreşte: un Cristos sau un ţăran. Nu toţi suntem artişti înzestraţi cu aceeaşi pricepere şi măiestrie. Când Donatello sculpta răstignitul pentru fraţii de la Santa Croce era destul de tânăr, era începător... Dar, peste câţiva ani nu mai era ţăran.

Un creştin poate şi trebuie să facă din el însuşi un alt Cristos. Cu siguranţă va întâlni dificultăţi, va fi o muncă îndelungată şi grea, până la realizarea perfecţiunii. Dar ... până la urmă, va reuşi să posede spiritul şi manierele lui Cristos care a fost extrem de delicat şi cel mai desăvârşit om dintre toţi câţi s-au născut vreodată. CONCLUZIE

POCAINTA si treptele premergatoare ei

Postat: 19.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

O puteti cumpara de la Editura Viata si Sanatate

CALEA CATRE HRISTOS

ELLEN G. WHITE

Este scrisă în 1890, în cuvinte simple, dar de o mare forţă spirituală. Ne este prezentata iubirea lui Dumnezeu pentru cel păcătos în adevărata lumină a cerului, nevoia de Domnul Hristos, de Duhul Său ce Sfânt, care să ne conducă la pocăinţă, la mărturisire şi consacrare deplină.

Titlul cãrtii în original: “Steps to Christ”

Contine: 128 pagini

O puteti cumpara de la Editura Viata si Sanatate

CAPITOLUL 03

POCAINTA

Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate păcătosul să fie făcut neprihănit? Numai prin Domnul Isus Hristos noi putem fi aduşi în armonie cu Dumnezeu, cu sfinţenia Lui. Dar cum putem veni la Domnul Hristos? Mulţi ridică aceeaşi problemă pentru care, în Ziua Cincizecimii, mulţimea, străpunsă în inimă de vinovăţia păcatului, a strigat: "Ce să facem?" Primul cuvânt al răspunsului lui Petru a fost: "Pocăiţi-vă" (Fapte 2,37.38). Altădată, la scurt timp după aceea, el a spus: "Pocăiţi-vă... şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele" (Fapte 3,19).
Pocăinţa cuprinde în sine o adâncă părere de rău de păcatele săvârşite şi o continuă ferire de a le mai face. Noi nu vom renunţa pe deplin la păcat până când nu vom ajunge să simţim păcătoşenia lui; până când nu vom ajunge să-l părăsim cu toată inima noastră, până atunci nu se va produce adevărata schimbare în viaţa noastră.
Sunt mulţi aceia care dau greş în a înţelege adevărata natură a pocăinţei. Multora le pare rău că au păcătuit şi chiar ajung să facă o schimbare vizibilă în viaţa lor, aceasta pentru că se tem că păcatele lor vor aduce asupră-le suferinţe. Dar nu aceasta este pocăinţa, în sensul biblic. Unii ca aceştia deplâng mai degrabă suferinţa decât păcatul. Aceasta era amărăciunea lui Esau când a văzut că a pierdut pentru totdeauna dreptul de întâi născut. Balaam, înspăimântat de îngerul care stătea în calea sa cu sabia scoasă, şi-a recunoscut vina de teamă să nu-şi piardă viaţa; dar el nu manifesta o adevărată pocăinţă, o reală părere de rău pentru păcat, nici o întoarcere de la scopurile lui, nici scârbă faţă de ceea ce este rău. Iuda Iscarioteanul, după ce a vândut pe Domnul său, a strigat: "Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat" (Matei 27,4).
Mărturisirea aceasta a fost smulsă sufletului său vinovat datorită unui simţământ teribil de condamnare şi a unei teribile aşteptări a judecăţii. Urmările actului său îl umpleau de groază, dar nu era pătruns de o durere profundă, zdrobitoare de inimă pentru faptul că a vândut pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu şi a lepădat pe Sfântul lui Israel. Faraon, sub influenţa plăgilor trimise de Dumnezeu, a recunoscut păcatul său numai pentru a scăpa de continuarea pedepsei, dar s-a reîntors la poziţia de sfidare a cerului de îndată ce plăgile au încetat. Toţi aceştia deplângeau rezultatele păcatului, dar nu erau zdrobiţi pentru păcatul în sine.
Însă atunci când inima se supune influenţei Duhului Sfânt, conştiinţa va fi trezită, iar păcătosul va ajunge să înţeleagă ceva din profunzimea şi sfinţenia legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării Sale în ceruri şi pe pământ. "Lumina aceasta este adevărata Lumină care luminează pe orice om, venind în lume", care luminează cămările tainice ale sufletului, iar lucrurile ascunse ale întunericului sunt aduse la lumină (Ioan 1,9). Simţământul vinovăţiei pune stăpânire pe minte şi inimă. Păcătosul înţelege acum dreptatea lui Dumnezeu şi îi este groază să apară, în vinovăţia şi întinarea lui, înaintea Celui care cerectează inimile. El vede iubirea lui Dumnezeu, frumuseţea sfinţeniei şi bucuria curăţiei; el doreşte atunci din inimă să fie curăţit şi readus în legătură cu cerul.
Rugăciunea lui David, după căderea sa, ilustrează natura adevăratei căinţe pentru păcatul săvârşit. Pocăinţa sa a fost sinceră şi profundă. El n-a făcut nimic ca să-şi micşoreze vina; rugăciunea sa n-a fost nicidecum inspirată de dorinţa de a scăpa de ameninţarea judecăţii. David a văzut grozăvia păcatului său; şi-a dat seama de josnicia sufletului său şi îi era scârbă de păcatul său. El s-a rugat nu numai pentru iertare, ci şi pentru curăţia inimii. El tânjea după bucuria sfinţirii : spre a fi iarăşi în armonie şi comuniune cu Dumnezeu. Iată limbajul sufletului său apăsat:
"Ferice de cel cu fărădelegea iertată; şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!" Psalmul 32,1.2. "Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule , pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale; şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta!" Psalmul 51,1-14
Nu stă în puterea noastră să dăm pe faţă o astfel de pocăinţă; ea se dobândeşte numai prin Domnul Hristos, care S-a înălţat la cer şi a dat daruri oamenilor.
Dar tocmai aici, în acest punct, mulţi pot greşi şi, de aceea, nu mai ajung să primească ajutorul pe care Domnul Hristos doreşte să li-l dea. Aceştia gândesc că nu pot veni la Domnul Hristos până când mai întâi nu se pocăiesc şi că pocăinţa îi pregăteşte pentru iertarea păcatelor lor. Este adevărat că pocăinţa precede iertarea păcatelor; căci numai inima zdrobită şi smerită va simţi nevoia unui Mântuitor. Dar oare trebuie ca păcătosul să aştepte până când va fi pocăit şi numai după aceea să vină la Domnul Isus? Trebuie oare să facem din pocăinţă un obstacol între păcătos şi Mântuitor?
Sfânta Scriptură nu ne învaţă că păcătosul trebuie ca mai întâi să se pocăiască şi numai după aceea va putea să dea curs invitaţiei Domnului Hristos: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă" (Matei 11,28).
Ceea ce conduce pe păcătos la adevărata pocăinţă este puterea mântuitoare a Domnului Hristos. Apostolul Petru clarifică această problemă în cuvântul adresat iudeilor când zice: "Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor" (Fapte 5,31). Noi nu putem nicidecum să ne pocăim fără ca Duhul lui Hristos să trezească conştiinţa, după cum nu putem fi iertaţi de păcatele noastre fără Domnul Hristos.
Domnul Hristos este izvorul oricăror impulsii bune. Numai El poate sădi în inimă vrăjmăşie faţă de păcat. Orice dorinţă după adevăr şi curăţie, convingerea cu privire la propria noastră păcătoşenie constituie dovada faptului că Duhul Său Sfânt lucrează în inimile noastre.
Domnul Hristos spunea: "Şi după ce voi fi înalţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii" (Ioan 12,32). Domnul Hristos trebuie să fie descoperit păcătosului ca Mântuitor care a murit pentru păcatele lumii. Privind la Mielul lui Dumnezeu înălţat pe crucea Golgotei, taina mântuirii începe să se descopere minţii noastre, iar bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă. Prin moartea Sa pentru cei păcătoşi, Domnul Hristos a dat pe faţă o iubire mai presus de înţelegerea noastră. Pe măsură ce păcătosul o contemplă, dragostea aceasta îi înduioşează inima, îi impresionează mintea şi îi conduce sufletul la căinţă.
Este adevărat că, uneori, oamenii încep să se ruşineze de căile lor păcătoase şi se lasă de unele din obiceiurile lor rele, înainte de a fi conştienţi de faptul că sunt atraşi spre Hristos. Dar ori de câte ori aceştia depun eforturi de a produce o reformă în viaţa lor dintr-o dorinţă sinceră de a face ceea ce este drept, puterea lui Hristos este aceea care-i determină la aceasta. O influenţă mai presus de cunoaşterea lor lucrează asupra sufletului, conştiinţa este trezită, iar manifestarea vieţii lor este schimbată în bine. În timp ce Domnul Hristos îi atrage să privească la crucea Sa, să privească pe Acela care a fost pironit pentru păcatele lor, poruncile lui Dumnezeu revin în conştiinţă. Stricăciunea vieţii lor şi păcatul adânc înrădăcinat în suflet le sunt descoperite. Ei încep atunci să înţeleagă ceva din neprihănirea Domnului Hristos şi exclamă: "Ce este oare păcatul, că a trebuit să ceară un sacrificiu atât de mare pentru mântuirea victimelor lui? Toată această dragoste, toată această suferinţă, toată această umilinţă au fost oare necesare pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viaţa veşnică?"
Păcătosul se poate opune acestei iubiri divine, el poate refuza să se lase atras de Hristos; dar dacă nu se va opune, atunci va fi atras de Hristos. Înţelegerea Planului de Mântuire îi va conduce la piciorul crucii în adâncă pocăinţă de păcatele sale, care au pricinuit suferinţele Fiului mult iubit al lui Dumnezeu.
Această voinţă divină care lucrează asupra lucrurilor din natură vorbeşte şi inimilor oamenilor, dând naştere în fiinţa lor unei dorinţe inexprimabile după ceva care le lipseşte. Lucrurile firii, ale păcatului nu-i mai satisfac. Duhul lui Dumnezeu îi îndeamnă mereu să caute numai acele lucruri care le pot da pace şi linişte : harul lui Hristos, bucuria sfinţirii. Prin mijloace văzute şi nevăzute, Mântuitorul nostru lucrează continuu ca să atragă inimile oamenilor de la plăceri care nu satisfac, plăceri ale păcatului, la binecuvântările veşnice pe care le pot primi în Hristos. Tuturor acestor suflete care caută în van să bea din fântânile fără apă ale păcatului li se adresează chemarea divină: "Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea, să ia apa vieţii fără plată" (Apocalips 22,17).
Voi, care simţiţi în inimile voastre dorinţa după ceva mai bun decât poate oferi lumea păcatului, recunoaşteţi această dorinţă a sufletului vostru ca fiind vocea lui Dumnezeu! Cereţi de la El să vă dea pocăinţa, rugaţi-L să vă descopere pe Domnul Hristos în nemărginita Lui dragoste şi desăvârşită curăţie. În viaţa Domnului Hristos principiile legii lui Dumnezeu, iubirea faţă de Dumnezeu şi oameni, au fost în mod desăvârşit exemplificate. Bunătatea, iubirea neegoistă constituiau viaţa Sa. Numai când privim la El şi când lumina feţei Mântuitorului nostru se revarsă asupra noastră, numai atunci ajungem să vedem păcătoşenia inimilor noastre.
Ca şi Nicodim altădată, poate că şi noi ne amăgim cu ideea că viaţa noastră este dreaptă, iar caracterul nostru moral este corect, trăgând concluzia că nu trebuie să ne mai umilim inima înaintea lui Dumnezeu, asemenea păcătosului de rând. Când însă lumina de la Domnul Hristos luminează sufletele noastre, numai atunci putem vedea cât suntem de păcătoşi, numai atunci putem recunoaşte egoismul faptelor noastre şi vrăjmăşia noastră împotriva lui Dumnezeu, care au mânjit fiecare act al vieţii. Atunci vom înţelege că neprihănirea noastră este cu adevărat asemenea unor cârpe murdare şi că numai sângele Domnului Hristos ne poate curăţi de orice întinăciune a păcatului şi ne poate reînnoi inimile făcându-le ca a Lui.
O singură rază a slavei lui Dumnezeu, o singură licărire a curăţiei Domnului Hristos care pătrund în suflet fac ca fiecare pată de necurăţie să apară dureros de clar descoperind diformitatea şi defectele caracterului omenesc. Aceasta va pune în evidenţă dorinţele nesfinţite, necredincioşia inimii şi necurăţia buzelor. Actele de neascultare ale păcătosului, prin care acesta desconsideră legea lui Dumnezeu ca fiind fără valoare, îi sunt înfăţişate privirii şi înţelegerii, iar spiritul său este copleşit şi mâhnit sub influenţa cercetătoare a Duhului lui Dumnezeu. El se dezgustă de sine însuşi atunci când vede caracterul curat şi fără pată al Domnului Hristos.
Când profetul Daniel a privit slava ce înconjura pe solul ceresc care a fost trimis la el, a fost copleşit de simţământul propriei sale slăbiciuni şi imperfecţiuni. Descriind efectul acestei scene minunate el spune: "Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă" (Daniel 10,8). Sufletul mişcat în acest fel va urî egoismul, va detesta iubirea de sine şi va căuta : prin neprihănirea Domnului Hristos : acea curăţie a inimii care este în armonie cu legea lui Dumnezeu şi cu caracterul Domnului Hristos.
Apostolul Pavel spune că "cu privire la neprihănirea pe care o dă legea" : în ceea ce priveşte faptele exterioare : el era "fără prihană" (Filipeni 3,6); dar atunci când a înţeles caracterul spiritual al legii, s-a recunoscut ca păcătos. Judecând după litera legii, aşa cum oamenii o aplică manifestării exterioare a vieţii, el s-a abţinut de la păcat; dar când a privit în profunzimea preceptelor sfinte, el s-a văzut pe sine aşa cum îl vedea Dumnezeu şi atunci s-a plecat în umilinţă şi şi-a mărturisit vina. El a declarat: "Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit" (Romani 7,9). Când el a înţeles natura spirituală a legii, păcatul i-a apărut în toată hidoşenia lui, iar preţuirea de sine a dispărut.
Dumnezeu nu consideră toate păcatele ca find egale; există grade de vinovăţie, în aprecierea Sa, ca şi în cea a omului; dar oricât de neînsemnat ar părea în ochii oamenilor un păcat sau altul, nici un păcat nu este mic înaintea lui Dumnezeu. Judecata omului este părtinitoare, nedesăvârşită, dar Dumnezeu apreciază toate lucrurile aşa cum sunt în realitate. De pildă, un beţiv este dispreţuit şi i se spune că păcatul său îl va exclude din împărăţia cerurilor; în timp ce mândria, egoismul şi lăcomia rămân, prea adesea, nemustrate. Totuşi, aceste păcate sunt în mod deosebit ofensatoare pentru Dumnezeu, pentru că sunt contrare bunătăţii caracterul Său, acelei iubiri neegoiste care formează atmosfera lumilor necăzute în păcat. Cel care cade în unele păcate grele poate ajunge să aibă un simţământ de ruşine, să-şi vadă nimicnicia şi să simtă nevoia după harul lui Hristos, dar mândria nu simte această nevoie şi, în acest fel, ea închide inima în faţa Domnului Hristos şi a binecuvântărilor nespus de mari pe care El a venit să ni le dea.
Sărmanul vameş din parabola Domnului, care se ruga: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (Luca 18,13), se socotea pe sine ca un om foarte rău, foarte păcătos, şi ceilalţi îl vedeau în aceeaşi lumină; dar el a ajuns să-şi dea seama de nevoia lui spirituală şi a venit înaintea lui Dumnezeu cu povara de vinovăţie şi ruşine, implorând mila Sa. Inima sa era deschisă ca Duhul lui Dumnezeu să-Şi facă lucrarea şi să-l elibereze de sub puterea păcatului. Rugăciunea fariseului mândru şi încrezător în propria sa neprihănire a arătat că inima sa era închisă influenţei Duhului Sfânt. Datorită depărtării de Dumnezeu, el nu avea simţământul propriei nelegiuiri în contrast cu desăvârşirea sfinţeniei divine. El nu simţea nici o nevoie şi de aceea n-a primit nimic.
Dacă ajungi să-ţi dai seama de păcătoşenia ta, nu aştepta să te faci singur mai bun. Sunt mulţi aceia care gândesc că nu sunt destul de buni pentru a veni la Domnul Hristos. Aştepţi să devii mai bun prin propriile tale eforturi? "Poate un etiopean să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-ţi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?" (Ieremia 13,23). Ajutorul nostru este numai în Dumnezeu. Noi nu trebuie să aşteptăm convingeri mai temeinice sau ocazii mai bune sau caractere mai sfinte. Prin noi înşine nu putem face nimic. Noi trebuie să venim la Hristos aşa cum suntem.
Dar nimeni să nu se amăgească pe sine cu gândul că Dumnezeu, în marea Sa iubire şi milă, va mântui chiar şi pe cei care au respins harul Său. Păcătoşenia nespus de mare a păcatului poate fi înţeleasă numai în lumina crucii de pe Golgota. Cei care susţin că Dumnezeu este prea bun ca "să arunce afară" pe cei păcătoşi, să privască Golgota. Ea a avut loc pentru că n-a existat o altă cale prin care omul să poată fi mânuit, pentru că fără acest sacrificiu era imposibil pentru neamul omenesc să scape de puterea mânjitoare a păcatului şi să fie readus în comuniune cu fiinţele sfinte : pentru că era imposibil pentru ei să devină părtaşi vieţii spirituale : de aceea, Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăţia neascultării şi a suferit în locul păcătosului. Iubirea, suferinţele şi moartea Fiului lui Dumnezeu mărturisesc despre teribila grozăvie a păcatului şi declară că nu există nici o altă scăpare de sub puterea lui, nici o speranţă pentru o viaţă mai înaltă decât prin supunerea inimii noastre Domnului Hristos.
Adesea, cei care nu doresc să vină la pocăinţă se scuză spunând despre cei ce mărturisesc a fi creştini: "Eu sunt tot aşa de bun ca şi ei. Ei nu sunt mai altruişti, mai supuşi sau mai prevăzători în comportamentul lor de cum sunt eu. Ei sunt tot atât de mult iubitori de plăceri şi necumpătaţi ca şi mine". În acest fel ei fac din greşelile altora o scuză pentru propria lor neglijare a datoriei. Dar păcatele şi defectele altora nu pot fi o scuză pentru nimeni, căci Domnul Dumnezeu nu ne-a dat ca model nişte fiinţe omeneşti greşite. Fiul nepătat al lui Dumnezeu ne-a fost dat ca exemplu, iar aceia care se plâng de comportarea rea a celor ce mărturisesc a fi creştini ar trebui să fie exemple de vieţuire mai bună şi mai nobilă. Dacă ei au o concepţie aşa de înaltă despre ceea ce înseamnă a fi creştini, nu este oare păcatul lor cel puţin tot atât de mare? Ei ştiu ceea ce este drept şi totuşi refuză să facă.
Feriţi-vă de o îndelungată amânare! Nu lăsaţi la o parte lucrarea de părăsire a păcatelor şi de căutare a curăţiei de inimă prin Domnul Hristos. Aici au greşit mii şi mii de oameni spre pierzarea lor veşnică. Nu vreau să stăruiesc aici asupra scurtimii şi nesiguranţei vieţii; dar există un teribil pericol : un pericol insuficient de bine înţeles : în a tot amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi a alege a trăi viaţa cea fără păcat, căci de fapt aceasta este în realitate cauza care produce amânarea. Păcatul, oricât de mic ar fi el considerat, nu poate fi îngăduit decât cu primejdia pierderii veşnice. Lucrul pe care nu ajungem să-l biruim ne va birui el pe noi şi va lucra la pierderea noastră veşnică.
Adam şi Eva au căutat să-şi liniştească vocea conştiinţei, că un lucru de o aşa mică importanţă de a mânca din fructul oprit nu putea avea urmări aşa de teribile ca cele arătate de Dumnezeu. Dar acest lucru mic, neînsemnat a constituit călcarea legii sfinte şi de neschimbat a lui Dumnezeu, a separat pe om de Dumnezeu, a deschis porţi largi morţii şi a adus vaiuri negândite asupra lumii. Veac după veac se ridică de pe pământul nostru un strigăt continuu de jale, şi întreaga creaţiune geme şi suspină ca o consecinţă a neascultării omului. Chiar cerul a simţit efectele răsculării lui împotriva lui Dumnezeu. Golgota stă ca un monument al aducerii aminte a sacrificiului nespus de mare ce a fost cerut ca ispăşire pentru călcarea legii divine. Să nu considerăm deci păcatul ca fiind un lucru neînsemnat.
Orice faptă de nelegiuire, orice neglijare sau respingere a harului lui Hristos are repercursiuni asupra celui în cauză; acestea împietresc inima, pervertesc voinţa, întunecă înţelegerea şi nu numai că te fac mai puţin dispus, dar şi mai puţin capabil să te supui blândelor îndemnuri ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Mulţi caută să-şi liniştească conştiinţa tulburată gândind că pot schimba cursul vieţii lor rele atunci când doresc să facă acest lucru, că pot să trateze cu uşurinţă invitaţiile harului lui Dumnezeu şi totuşi să fie din nou impresionaţi de ele. Ei gândesc că după ce au dispreţuit Duhul harului, după ce au ales să-şi aşeze influenţa de partea lui Satana, la un moment dat, constrânşi de împrejurări extreme, îşi pot schimba cursul vieţii. Dar acest lucru nu este aşa de uşor de realizat. Experienţa, educaţia din tot cursul vieţii au modelat în aşa măsură caracterul, încât în asemenea împrejurări puţini mai sunt aceia care doresc să fie schimbaţi după chipul Domnului Hristos.
Chiar numai o singură trăsătură rea de caracter, o singură dorinţă păcătoasă cultivată perseverent vor face : în cele din urmă : fără efect puterea Evangheliei. Orice îngăduinţă păcătoasă adânceşte aversiunea sufletului faţă de Dumnezeu. Păcătosul care dă pe faţă o indiferenţă totală faţă de adevărul divin va culege ceea ce a semănat. În toată Biblia nu găsim un avertisment mai serios adresat celor care tratează cu uşurinţă răul decât cuvintele înţeleptului, care spune că "cel rău este prins în însăşi nelegiuirea lui" (Proverbe 5,22).
Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forţează niciodată voinţa; şi dacă prin păcătuire continuă, voinţa a ajuns cu totul robită şi noi nu dorim să ne eliberăm şi nu vrem să primim harul Său, ce ar putea face El mai mult? Ne-am nimicit singuri prin respingerea hotărâtă a iubirii Sale. "Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii" (2 Corinteni 6,2). "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile" (Evrei 3,7.8). "Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă" : inima omenească, cu sentimentele ei contradictorii de bucurie şi necaz; inima rătăcitoare şi schimbătoare este sălaşul multor necurăţii şi înşelăciuni (1 Samuel 16,7). Domnul însă cunoaşte motivele, intenţiile şi scopurile ei. Veniţi la El cu inimile mânjite, aşa cum sunt! Asemenea psalmistului, deschideţi larg cămările inimii voastre înaintea ochiului atoatevăzător, spunând: "Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei" (Psalmul 139,23.24).
Mulţi acceptă religia numai cu mintea, o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată. Rugăciunea noastră ar trebui să fie însă: "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic" (Psalmul 51,10). Ocupaţi-vă în mod sincer de mântuirea voastră! Fiţi tot aşa de zeloşi şi de stăruitori în aceasta, cum aţi fi dacă viaţa aceasta trecătoare v-ar fi în primejdie! Problema aceasta trebuie rezolvată între Dumnezeu şi voi înşivă, rezolvată pentru veşnicie. Numai o falsă speranţă, şi nimic mai mult va constitui ruina voastră.
Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu cu multă rugăciune! Acest Cuvânt prezintă înaintea voastră legea lui Dumnezeu şi viaţa Domnului Hristos, marile principii ale sfinţirii, fără de care "nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12,14). Cuvântul lui Dumnezeu convinge de păcat; el descoperă în mod clar calea mântuirii. Daţi-i ascultare, căci este vocea lui Dumnezeu care vorbeşte inimii voastre!
Când ajungeţi să vedeţi grozăvia păcatului, cum şi pe voi înşivă, aşa cum sunteţi în realitate, nu disperaţi! Domnul Hristos a venit să mântuiască pe cei păcătoşi. Noi nu trebuie să-L împăcăm pe Dumnezeu cu noi, ci : o, minunată iubire! : "Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine" (2 Corinteni 5,19). El doreşte nespus de mult să câştige pentru Sine : prin iubirea Sa : inimile copiilor Săi înstrăinaţi de El. Nici un părinte pământesc nu poate fi atât de răbdător cu greşelile şi scăderile copiilor săi, aşa cum este Dumnezeu cu aceia pe care-i caută să-i mântuiască. Nimeni nu poate mijloci cu atâta căldură pentru cel păcătos. Buzele omeneşti n-au adresat niciodată invitaţii aşa de iubitoare celor rătăcitori, aşa cum face El. Toate făgăduinţele Sale, toate avertizările Sale nu sunt decât suspinurile iubirii Sale nemărginite.
Când Satana vine şi-ţi şopteşte că eşti un mare păcătos, priveşte în sus, spre Răscumpărătorul tău şi vorbeşte despre meritele Sale! Privind la lumina Sa vei fi ajutat. Recunoaşte-ţi păcatele, dar spune vrăjmaşului că "Hristos însuşi a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi" şi că tu vei putea fi salvat prin iubirea Lui nemărginită (1 Timotei 1,15). Domnul Isus a pus lui Simon o întrebare cu privire la cei doi datornici. Unul datora domnului său o mică sumă de bani, iar altul îi datora o sumă imensă, dar el i-a iertat pe amândoi. Domnul Hristos a întrebat apoi pe Simon: care dintre cei doi datornici va iubi mai mult pe domnul său. Simon a răspuns: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult" (Luca 7,43). Noi am fost mari păcătoşi, dar Domnul Hristos a murit pentru ca să putem fi iertaţi. Meritele jertfei Sale sunt cu totul îndestulătoare pentru a fi prezentate Tatălui în favoarea noastră. Aceia cărora le-a iertat mult îl vor iubi mult şi vor sta aproape de tronul Său, lăudându-L pentru iubirea Sa cea mare şi pentru sacrificiul Său suprem. Numai atunci când vom înţelege pe deplin dragostea lui Dumnezeu, numai atunci vom înţelege mai bine urâciunea şi grozăvia păcatului. Când ajungem să vedem lungimea scării care a fost coborâtă pentru noi, când înţelegem ceva din sacrificiul infinit pe care Domnul Hristos l-a făcut în favoarea noastră, numai atunci inima se topeşte de duioşie şi căinţă.

Parintele Cleopa si Cuviosul Paisie Aghioritul

Postat: 19.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: articole

decembrie 2, 2009

Intalnire intre Parintele CLEOPA si Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

Înscris în: Articole interesante — prieteniisfmunteathos @ 8:16 pm

Cleopa si Ioanichie Balan

la 11 ani de la trecerea intru odihna sfintilor a Parinelui Cleopa Ilie

Eram la Careia, în capitala Sfântului Munte. De acolo am mers la măn. Kutlumuş, marea lavră românească făcută de Radu cel Mare şi reînnoită de Mihai Viteazu. Acolo am dormit noaptea. Un părinte, mare scriitor de la kinovită (conducerea comunităţii athonite), ne-a spus: „Asta e mănăstire românească”, că era ctitorită de domnitorii români.

Dar unde nu suntem noi ctitori? Ne-am simţit bine că era o mănăstire făcută de ai noştri. Apoi ne-a zis:

„În programul nostru avem să vizităm şi măn. Stavronikita – acolo era arhimandtritul Vasile, un prieten de-al nostru -, apoi măn. Filotheu şi măn. Caracalu, făcută de Petru Şchiopu. Şi mergând spre măn. Stavronikita, o să vizităm un mare pustnic, venit din Sinai. Acesta a postit de două ori câte 40 de zile”. El nu spunea, dar un ucenic de-al lui care era acolo ne-a zis: „măi, asta e mare pustnic. Numai 54 de ani are. Paisie îl cheamă. Simplu monah. Nu-i cleric.”

Şi noi am plecat dintr-un loc de la Burazeri – un schit. Acolo, la Burazeri, sunt 34 de călugări, care fac slujbă zi şi noapte, cu stareţul lor, slujbă neadormită. În fiecare ceas intră alt călugăr. Slujba nu se mai termină. Cele şapte laude şi psaltirea. Şi am înrebat cum să ieşim la pustnicul Paisie. [...] Şi i-au spus ăştia:

„o luaţi cam la dreapta, daţi de cărări de cerbi, de căpriori, de porci sălbatici, care sunt foarte mulţi, şi apoi daţi de o cărare mai pronunţată. El s-a ascuns acolo că a venit de la Sinai din cauza lumii, că acolo ziceau: mamă, acela e făcător de minuni, e înainte văzător. Şi s-a ascuns săracul acolo de lume, dar tot l-au găsit. Şi a fugit din Sinai că acolo vin mai mulţi turişti. Şi el a zis: las că în Sfântul Munte Athos numai vine nimeni, nici femei. Aici o să am mai mare linişte.”

Am mers noi şi tare greu mai mergeam. Era o pădure cu spini. Şi spini mari. Erau şi copaci mari, dar pe unde mergeam noi, erau ca şi porumbarii, dacă aţi văzut, un fel de spini care trăiesc la noi. Şi noi, ca să nu ne agăţăm, am pus dulamele in brâu şi spinii ne înţepau pantalonii acum. Mergeam printre ei, ce să facem? (…) Şi mergeam prin pădurea aceea spinoasă. Şi ne-am rătăcit, nu mai puteam de sete, nu găseam apă. Şi iată cum mila lui Dumnezeu, sau poate cu rugăciunile pustnicului, găsim deodată un gărduţ, un gard vechi de lemne şi o portiţă veche şi înăuntru o grădinuţă, câţiva smochini cu smochine crude. Iar de la portiţă de aici era legată o sârmă dintr-acelea albe, care se folosesc la telefoane. Mergea pe gard sârma şi apoi cobora într-o prăpastie drept în jos. Şi ne-a spus acesta: „

Noi să nu ne coborâm fără blagoslovenie, că aici stă, în prăpastia asta. Tragem de sârma asta, că ea are legat un clopot jos în prăpastie unde stă el şi când sună clopotul iese el la noi”(…).

paisie-aghioritul-2 Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol:

„Oriste, oriste!”.

Adică, pe greceşte, „Poftiţi, poftiţi!”

A luat-o el înainte pe treptele acelea, noi după dânsul. Am coborât jos, acolo într-o stâncă era peştera lui, un pârâu cu apă rece. Şi când ne-a văzut, săracul, din multă dragostea lui, ce să ne dea el? Ne-a dus într-un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde era o măsuţă şi un scaun. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă. Dar noi, cum ne era sete, ce era pentru noi apa rece? Zice Evanghelia: Nici pentru un pahar de apă rece nu-ţi vei pierde plata. Apoi atunci vezi cât costă un pahar cu apă rece, când mori de sete, că noi veniserăm aproape 20 km. pe jos de la Careia. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă rece, câte două smochine şi dulceaţă de cireşe.

- Oriste, oriste!

L-am întrebat:

- Mai ai apă?

Nimic nu ne mai trebuia!(…) După aceea, el ne-a spus pe nume la toţi:

- Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit!

Ne-a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne-a mai văzut şi nici noi nu l-am mai văzut, dar nici n-o să-l mai vedem, decât pe lumea cealaltă!

- Ce zice?

- V-a zis pe nume la toţi, cum vă cheamă.

Şi pe urmă a început a se smeri el:

- Tare-i rău pentru un călugăr când îi prisoseşte numele mai mult decât faptele lui, că Mântuitorul cu vaiul i-a ameninţat pe aceia: Vai vouă când vor prisosi numele voastre mai mult decât faptele voastre. Am fugit din Sinai aici, ca să cap de lume, şi aici a ieşit iar veste de pustnic. Eu nu sunt pustnic, eu sunt un om păcătos. Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…

Şi eu am întrebat, că aveam translator:

- Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii?

Ah, ce înţelepţeşte a răspuns! Zice:

- Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n-are acestea, nicăieri nu se mântuieşte.

Aşa ne-a spus. Adevărat: fapte bune, smerenie – ca să nu socoţi că ai făcut ceva bun în faţa lui Dumnezeu… Ne-am minunat. Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:

- Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, că părintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?

M-a pârât pe mine, că eu le-am spus că rămân acolo, nu mă mai duc, că am doi moşi acolo, unu-i moşu Varlaam Vântu, care a trăit 100 de ani, am fost la mormântul lui.

Şi i-am zis:

- Ioanichie, cine te-a pus să întrebi asta?

Că el tot stătea împotrivă să nu rămân eu acolo, să vin la ţară. Şi a răspuns pustnicul:

- Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot). Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol.

Asta i-a spus lui Ioanichie, că el a întrebat de soarta mea. Şi i-a mai zis:

- Dumneata ai venit ca să faci însemnări ca să scrii o carte, dar să şi faci câte ceva din ceea ce scrii.

Iar părintelui Vartolomeu i-a spus:

- Părinte, ai venit să vezi picturile Sfântului Munte?

Că el de aceea a şi venit. Acolo sunt frumoase picturi. (…) Zice:

- Bine este a-i picta pe sfinţi, dar mai bine este a ne face sfinţi.

Stareţul a întrebat:

- Părinte, eu ce să fac?

- Dumneata eşti stareţul. Să conduci mănăstirea cu blândeţe şi îndelungă răbdare dacă vrei să câştigi mai mult.

Aşa ne-a spus Paisie. Mi-aduc aminte la fiecare. Şi puţin ce-a vorbit. Şi a zis:

- Dumneavoastră aţi venit la noi şi v-aţi rătăcit. Şi v-aţi ostenit. Dar osteneala voastră e scrisă în ceruri, pentru că aţi făcut-o pentru cuvântul Domnului. Să nu vă temeţi.

Noi eram osteniţi. Câtă apă am băut!

(…) Şi a luat el un băţişor, cu capul gol şi desculţ, şi ne-a dus peste un pârâu, de-a dreptul. Nu ştiu dacă am mers o jumătate de ceas şi am ajuns drept în poarta mănăstirii. Ne-am luat rămas bun. A făcut metanie până la pământ şi s-a dus în treaba lui.

Din vol. Ne vorbeste Parintele Cleopa – 15, Ed. Man. Sihastria

AMINTIRI despre Sfantul Ardealului

Postat: 18.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Claudiu Tarziu
Sfantul Ardealului, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului".
Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.
In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

"Un cuvant ca de foc"

- Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

- Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. El era in mijlocul unei miscari de reinviere duhovniceasca grozava. Duminica de duminica se adunau puhoaie de oameni din toti muntii din jur, la Sambata, sa-l vada si sa-l asculte pe Parintele Arsenie. Avea un cuvant ca de foc si o putere foarte mare asupra oamenilor. Eram curios ce fel de om al lui Dumnezeu este acesta, de vorbeste atata lume despre el. Si am stat in multime cuminte, pana s-a terminat predica. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: "Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie". Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar dupa ce l-am vazut, mi-a trecut prin minte fulgerator ca as vrea sa-i fiu alaturi in manastire.

- Si ce-ati facut?

- Am tacut, mirat ca mi-a cunoscut gandul, si la o vreme am plecat. N-am mai dat pe la manastire un an, doi, pana m-am dus in armata si acolo m-a cutremurat pentru prima data puterea lui Dumnezeu si mi s-a intarit convingerea ca trebuie sa ma calugaresc.

- In ce fel vi s-a aratat puterea lui Dumnezeu? Ce s-a intamplat?

- Eram pe un camp, adunati in front, cateva plutoane de soldati. Si un ofiter ne vorbea despre noile timpuri care se deschid si ca noi, astia de la tara, care avem gargauni in cap si credem in Dumnezeu, ar trebui sa punem mana pe carte, sa ne luminam si sa devenim de ajutor tarii. Ne spunea ca Dumnezeu nu exista si ca numai pregatirea profesionala si ravna ne pot salva. Altcineva nu-i sa ne ajute. Si deodata s-a scuturat cerul si a inceput sa ploua cu galeata si sa trasneasca. Trasnetele erau tot mai aproape de noi. Al treilea fulger a lovit niste brazi chiar in spatele nostru si a izbucnit valvataie mare. Atunci, toti am scapat armele din maini, am cazut in genunchi si ne-am facut cruce. Chiar si ofiterul cel indracit. Pe urma, s-a potolit ploaia si ne-am reluat pozitiile. Eu am zambit, iar ofiterul m-a vazut. "Ce razi, ma? Si de ce ti-ai facut cruce?" I-am raspuns: "Eu mi-am facut cruce ca sa ma apere Domnul. Dar dumneavoastra de ce v-ati inchinat, daca nu credeti in Dumnezeu?" A tacut suparat.

- Dupa ce v-ati satisfacut stagiul militar, v-ati dus la Sambata?

- Da. De data asta, eram hotarat sa ma calugaresc. Si Parintele Arsenie m-a intampinat ca si cum eram cunostinte vechi. Trecusera cativa ani... Am inceput sa muncesc pentru manastire, sa asist la slujbe si sa fac totul pentru a fi tuns in monahism.

"Cand te privea, te paraliza"

- Cum vi-l amintiti pe Parintele Arsenie din acea vreme?

- Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

- Dar de unde ii venea aceasta putere? Era foarte tanar, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult?

- De la Dumnezeu, de unde altundeva? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a patrunde in sufletul fiecaruia si de a-i cunoaste pacatul. Si vazand lumea ca Parintele ii stie betesugurile si ii da si leacurile, fara sa apuce sa se marturiseasca, a crezut in el ca e omul lui Dumnezeu si l-a ascultat.

- Magnetismul pe care il exercita asupra maselor era harul divin...

- Pai, da... La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. Cu cat e mai aproape Parusia, cu atat ne trimite Dumnezeu oameni mai puternici, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda.

"Nu pot sa va mantuiesc, ci doar sa va trezesc"

- Cum se purta Parintele Arsenie cu cei mai tineri?

- L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.

- Avea si momente cand glumea sau cand era afectuos?

- Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.

- Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

- Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

- L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

- Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

- Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

- Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

- L-ati vazut vreodata plangand?

- Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

- Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

- Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

- Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

- Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare. O femeie i-a spus: "Parinte, nu-mi merge bine deloc". Iar el: "Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis" - caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

- V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

- Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

- Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

- Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati "agitatori mistici".

- Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

- Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: "Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi". Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

- Le era frica de el?

- Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin '48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

- V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

- Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian... Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: "Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!". Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: "Lasa, ca te taie pe tine capul". Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

- Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut?

- Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: "Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau". La care i-am raspuns: "Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai". "De ce?" "Imi spargeau capul oamenii". Si a ras.

- De ce v-a pus la incercarea asta?

- Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau... Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: "Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum". Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

- Cum adica?

- Plutea... Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: "Masina noastra merge pe pamant". L-am intrebat: "Ce-ai simtit, omule?". Si el: "Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura". Si-am auzit atunci o voce in spate: "Pana aici am venit cu voi". Cand m-am intors, nu era nimeni.

- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred.

- Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

- Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

- Erati pregatit de moarte?

- Da. Si acum sunt. "

Pe cine deranjeaza simbolurile crestine?

Postat: 16.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Pe cine deranjeaza simbolurile crestine? Sa ne pastram cu sfintenie insemnele religioase, obiceiurile si datinile sfinte

12/21/2009 de admin

Pastorala la Nasterea Domnului a † PS S E B A S T I A N, cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sarbatorim in fiecare decembrie Nasterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatal (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adica „icoana” Sa. Si n-am fi avut astazi decat o cunoastere foarte limitata despre Dumnezeu-Parintele, daca nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Sau intrupat (Mt. 11, 27 si Lc. 10, 22), pogorarea Sa pe pamant dand Dumnezeirii un chip si o icoana si facandu-ne accesibila, astfel, calea ce duce la indumnezeire. De aceea, a respinge chipul si icoana Sa inseamna a refuza comuniunea cu El.

Acest lucru se cere afirmat cu tarie intr-o vreme in care chipul, adica icoana si celelalte insemne crestine – expresii si reprezentari ale comuniunii sfinte – sunt atacate cu o agresivitate de neinteles intr-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranta. Va amintiti, insa, de asa numitul „razboi al icoanelor” de acum trei ani, cand unii compatrioti de-ai nostri au cerut – culmea, tocmai „in numele democratiei” -, expulzarea icoanelor din scoli, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in virtutea aceleiasi „democratii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteti la curent, apoi, cu recenta decizie a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminata prezenta crucifixelor in scolile din Italia? Nu vi se pare ca am mai vazut cliseele acestea? Ba da… insa in „era dictaturii comuniste”, cand ne erau prigonite insemnele si manifestarile religioase de catre un regim care, cel putin, isi asuma pe fata ideologia atee.

† PS Sebastian

De data aceasta, surpriza!? Avem de-a face cu o toleranta dusa pana la fanatism… si, cine ar fi crezut ca si toleranta isi poate avea fanaticii ei?… Multa vreme, personal am considerat ca cel mai mare rau al libertatii gresit intelese este „cultivarea” nepasarii si a indiferentismului religios. Constat insa ca „cineva” si-a pierdut cu totul rabdarea si bate din picior nemultumit de ritmul prea lent (?!) al secularizarii si descrestinarii. Pe cine, oare, deranjeaza sfintele icoane si crucifixele? Intr-o lume care cultiva cu insatietate „imaginea” prin televiziune si internet, pe cine supara „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autoritatilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor in scoli, ridicola? Sau este, de fapt, aceeasi obsesie a Revolutiei Franceze care tocmai a dezbracat uniforma stalinista pentru a-si pune, de data aceasta, papionul european?

Iubiti frati si surori in Domnul!

Am crezut, in decembrie ‘89, ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si, pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea, consider ca avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentarile crestine, sub pretextul unei „tolerante intolerante”, sa ne intrebam daca nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-cratie”, iar nu cu o democratie autentica?! Pentru ca, daca imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune si internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adica icoanele, de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Si daca prostitutia si drogurile se cer, pana si de catre cea mai inalta institutie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoaca mai mult pervertirea firii omului si pierderea echilibrului fiintei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstratiile nerusinate si sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degraba de doctor decat de legi speciale? Si ce afecteaza mai mult coeziunea familiei si sanatatea spirituala a unui popor – afisarea insemnelor religioase, ori dezincriminarea si liberalizarea prostitutiei si a drogurilor, fie ele si usoare?

Dragii mei!

Cred ca a venit vremea sa ne intrebam si sa cautam cu totii un raspuns cat se poate de clar la intrebarea: Pe cine deranjeaza simbolurile noastre crestine in Europa, cata vreme ele sunt vechi de 2000 de ani, iar popoarele ei s-au nascut toate pe rand in cristelnita sfantului Botez si a Mirungerii crestine? Cu ce impieteaza o identitate, mai sigura si decat varsta insasi a natiunilor crestine europene? Cine are interes sa schimbe prematur istoria si cultura batranului continent, mai inainte ca acesta sa agonizeze singur, sub spectrul secularizarii si descrestinarii ce ii pandesc avide ultimele zvacniri de spiritualitate?

De aceea, la o zi sfanta ca cea de astazi, in care sarbatorim mai bine de 2000 de ani de cand „Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi…” (In. 1, 14) ca Icoana si Chip al Tatalui, nu ne ramane decat sa ne rugam si sa luptam ca Binele sa se arate, ca totdeauna de altfel, mai puternic decat raul; ca tot ce avem mai sfant si mai valoros in noi sa nu poata fi niciodata rapus de o logica cel putin stranie, a unei democratii interpretata intr-un mod halucinant. Sa ne pastram cu sfintenie insemnele religioase, obiceiurile si datinile sfinte, pentru ca tavalugul globalizarii sa nu ne poata inghiti tot ceea ce a mai ramas crestinesc si romanesc in noi – credinta si cultura strabuna.

Sa ne rugam Dumnezeului intrupat, si pentru aceasta zugravit in icoane si reprezentat prin insemne sfinte, sa ne pazeasca de toti dusmanii credintei si culturii noastre, asa cum a fost pazit si Pruncul Sfant de mania celor ce au vrut sa-I ia viata inca de la Nasterea Sa. Sa sarbatorim Craciunul crestineste si romaneste, bucurandu-ne de tot ceea ce am mostenit de la stramosi si impartasind fiilor si urmasilor nostri tezaurul acesta sfant al unei istorii si traditii de doua ori milenare!

Al vostru catre Domnul rugator, † SEBASTIAN,
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR

Raspunsul lui DANION VASILE la atacurile impotriva sa

Postat: 14.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Raspunsul lui Danion Vasile la atacurile legate de asa-zisa “propaganda stilista”

March 30, 2010 10:20 am laurentiu Danion Vasile

Imag034

Un răspuns la atacurile legate de aşa-zisa „propagandă stilistă”

„Toate inovaţiile sau adăugirile făcute pe lângă învăţătura formulată de pururea pomeniţii Părinţi ai Bisericii, să fie anatema!”

Din hotărârile Sinodului VII Ecumenic

Pentru că în ultimele zile au început să circule o sumedenie de minciuni despre mine şi despre lucrarea mea, la sfatul duhovnicului, am întocmit acest răspuns. Sunt uimit de nonşalanţa cu care acuzatorii mei mint; cel mai tare mă uimeşte că sunt atacat nu de către cei pe care i-am combătut în cuvintele mele, ci de către cei cu care mă consideram de aceeaşi parte a baricadei.

Cred însă că Dumnezeu va face dreptate, mai devreme sau mai târziu.

Întrucât am ajuns în Bucureşti abia în ziua de luni din Săptămâna Patimilor, nu am apucat să răspund mai devreme, în scris, acestor atacuri. Îl iau martor pe Dumnezeu în ceea ce spun. Dacă eu mint, Dumnezeu să vădească aceasta, spre ruşinarea mea. Dacă nu mint, Dumnezeu să vădească minciunile celor ce mă prigonesc invocând în chip mincinos învăţătura ortodoxă.

Atacurile împotriva mea au avut două momente mai importante. Unul a fost cu mai mult de două săptămâni în urmă. Anunţasem că voi veni la Mănăstirea Petru Vodă – voiam să iau binecuvântare de la părintele Iustin înaintea conferinţelor pe care urma să le ţin în ţară. Dar, din cauza unor schimbări de program în Basarabia, am intrat în ţară abia duminică, chiar înaintea conferinţei de la Adjud.

Sâmbătă am primit un telefon de la maica Fotini, de la Petru Vodă: „De ce nu aţi ajuns? Vă aşteaptă părintele să predicaţi mâine…” Am explicat că nu am putut ajunge.

Venind însă în ţară, deschizându-mi telefonul, am primit câteva informaţii ciudate, printre care şi cea că „părintele Iustin spune că sunteţi eretic”. Aşteptam să vin la Petru Vodă, să discut cu părintele direct, dar, întrucât mă invitase să predic, era clar că nu mă consideră eretic, şi nici nu avea motive să o facă.

Joi, pe 18 martie 2010, aveam programată o conferinţă la Piatra Neamţ, împreună cu părintele Hrisostom Manolescu. Datorită intervenţiei protopopului, conferinţa a fost anulată, afişele rupte, organizatorul ameninţat că rămâne fără post de cântăreţ etc.

Fiind foarte trist că nu pot vorbi în Piatra Neamţ, am rugat să fiu sunat de părintele Iustin pentru a discuta despre această temă. Părintele m-a sunat pe 18, seara, şi mi-a spus aşa: „Nu te întrista că nu ai putut vorbi la Piatra, dar mâine vei vorbi la Iaşi, şi se va duce vestea despre ce mărturiseşti peste marginile Iaşului” (sau şi în afara Iaşului, nu îmi aduc aminte formularea exactă, reproduc însă fidel ideea).

Părintele a avut dreptate – a doua zi a avut loc conferinţa de la Iaşi, de pe 19 martie, când din racla cu sfinte moaşte ale mărturisitorilor de la Aiud a izvorât mir (văzându-se clar cum mirul ieşea ca un mic izvoraş din bucata de craniu de mărturisitor – pe care o primisem cu vreme în urmă de la părintele Iustin, ca binecuvântare).

După această conferinţă, am pornit spre Petru Vodă. Am ajuns sâmbătă noaptea, între orele 1 şi 2, şi părintele se culcase deja.

Duminică am ţinut o predică în care am repetat temele prezentate în anul 2009 în conferinţa de la Iaşi: apostazia contemporană, ecumenismul, masoneria, schimbarea calendarului, globalizarea, teme care se regăseau şi în conferinţa din 2010.

La sfârşitul predicii, ducându-mă la părintele Iustin, acesta mi-a spus:

„- Ai grijă cum vorbeşti, că nu or să te mai lase să mărturiseşti.

- Am greşit cu ceva, părinte?

- Nu, nu ai greşit cu nimic, dar fii atent pe viitor. Ce bine ar fi dacă România ar avea zece ca tine…

- Zece ce, părinte? Mireni sau…

- Mireni, că nu mai avem călugări care să mărturisească. Ai mare grijă, să poţi propovădui cuvântul mai departe.

La plecare, i-am cerut părintelui o cruce, să o am ca binecuvântare de la sfinţia sa. Când am văzut că mi-a dăruit chiar crucea cu care binecuvânta credincioşii, emoţionat l-am întrebat:

- Părinte, îmi daţi binecuvântare să o ţin în mâini la conferinţe, în timp ce vorbesc?

- Da, cu crucea înainte”, a spus, şi mi-a dat binecuvântare de drum.

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura părintelui Iustin, duminica trecută, duminica Sfintei Maria Egipteanca. De atunci, mi s-au „transmis” tot felul de afirmaţii ale părintelui împotriva mea.

Mă simt cu inima împăcată şi aştept să ajung la Petru Vodă pentru a vedea în ce măsură părintele a fost dezinformat de către prigonitorii mei. Îi rămân oricum îndatorat pentru tot ce a făcut pentru mine în aceşti ani.

Acum, trec la partea a doua a atacului împotriva mea. Rezumatul acuzelor se află comprimat într-un articol difuzat cu mare repeziciune pe net, intitulat „Propaganda stilista sub numele unei conferinte”. Mărturisesc cu tristeţe că oameni cunoscuţi mie au preluat şi difuzat materialul fără să îmi dea vreun telefon, fără să audă şi ce am eu de spus.

În continuare, analizez materialul punct cu punct:

1. În seara zilei de Buna Vestire, in cadrul unei conferinte organizata de ASTRADROM, conferinta cu tema „Semnele vremurilor de pe urma” sustinute la Oradea, teologul Danion Vasile a vorbit despre semnele vremurilor apocaliptice. Printre aceste semne spune ca ar fi si calendarul nou acceptat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1923.

Nu am afirmat că schimbarea calendarului ar fi un semn apocaliptic. Am spus doar că Sfântul Kukşa al Odessei numea noul calendar „calendarul Antihristului”. Părinţii cu viaţă sfântă din Patriarhia Rusă au protestat împotriva schimbării calendarului. De aceea Sfântul Patriarh Tihon a readus Biserica Rusă pe stil vechi, după ce tot el impusese noul calendar. Despre acest lucru nu se învaţă la nicio facultate de teologie din ţară (detalii se găsesc în cartea Elder Michael, The Last Mystic from Valaam, tipărită de părintele Serafim Rose; varianta românească a cărţii, inclusă în „Tebaida Nordului”, a fost cenzurată de traducător). Eu cred că principala problemă legată de schimbarea calendarului este schimbarea modului de raportare la Tradiţie.

2. Aducand argumente din canoanele Bisericii Ortodoxe si ale unor Sfinti Parinti, Danion a afirmat ca in Biserica Ortodoxa Romana nu exista har.

Nu am făcut o astfel de afirmaţie.

3. In aceeasi conferinta invitatul a spus ca parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria “a mintit credinciosii in problema calendarului”

În volumul „Călăuză în credinţa ortodoxă”, apărută la Editura Mănăstirea Sihăstria, la paginile 413-427, părintele Cleopa analizează într-un capitol problema schimbării calendarului. Pe viitor voi analiza mai detaliat acest capitol, deocamdată voi menţiona doar câteva greşeli:

a) INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare? (a calendarului – n.n.)

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.

La Constantinopol, în 1923, nu a fost Sinod. A fost o întrunire ortodoxă, la care au refuzat să participe Patriarhia Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, Arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxă Bulgară (bulgarii erau consideraţi schismatici, şi pentru a reintra în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol li s-a cerut să accepte schimbarea calendarului, în 1968). Patriarhia Rusă nu a avut delegaţi.

b). Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti (notă – trebuie precizat că şi aici părintele Cleopa vorbeşte în necunoştinţă de cauză. În realitate calendarul bisericesc a fost schimbat după vestita Enciclică a Patriarhiei Ecumenice din 1920 – cu trei ani înainte de Constantinopol. În această Enciclică se precizează că: „După părerea noastră, o asemenea prietenie şi o dispoziţie primitoare a Bisericilor [este vorba de Biserica Ortodoxă şi pseudo-bisericile eretice – n.n.] între ele, poate fi arătată şi demonstrată în particular în următoarele moduri: I) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile”; celelalte puncte ale documentului se pot citi pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/ . Schimbarea calendarului a fost un pas spre dezbinarea Ortodoxiei şi apropierea de celelalte confesiuni. Documentul din 1920 o vădeşte cu prisosinţă.) si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin.

Sinodul respectiv nu a fost sinod pan-ortodox, a fost o adunare bisericească, deoarece au lipsit mai multe Biserici locale. Din vechea pentarhie, Roma era în erezie, iar din celelalte patru patriarhii vechi au lipsit trei, fiind prezentă doar Patriarhia de Constantinopol. După cum putem citi şi în volumul de Îndrumări misionare, volum elaborat de un colectiv de autori de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, apărut la Editura Institutul Biblic în 1986, „la consfătuirea inter-ortodoxă [iată termenul corect, “consfătuire”, nu “sinod” – n.n.] din Constantinopol (1923), n-au participat însă toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sau naţionale”. De fapt, la şedinţe au participat doar nouă membri: şase episcopi, un arhimandrit (acesta fiind din partea Bisericii Române) şi doi laici. Iată marele sinod „panortodox” care a schimbat calendarul!

c) Hotararea a fost primita de catre toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliti, episcopi si delegatii lor, urmand ca fiecare Biserica sa faca indreptarea calendarului cand va gasi vreme potrivita.

Hotărârea nu a fost primită de toate Bisericile Ortodoxe. Mitropolitul Anastasie Gribanovki, din partea Sinodului rus din exil, a părăsit întrunirea, declarând că „nu are instrucţiuni precise din partea ierarhilor ruşi”. Ulterior, un ierarh din acelaşi sinod, Mitropolitul Antonie Hrapoviţki (pe care Sfântul Ioan Maximovici îl considera sfânt), afirma că „reforma calendarului nu poate fi acceptată de către Biserica Rusă, deoarece contrazice sfintele canoane şi vechea tradiţie a practicii Bisericii consfinţită de către Sinoadele Ecumenice”.

Pe 25 iunie 1923, Patriarhul Fotie al Alexandriei a numit reforma calendarului „fără rost, necanonică şi dăunătoare”, iar despre rezoluţii spunea că „duhnesc a erezie şi schismă”.

Pe 7 octombrie 1923, Patriarhul Grigorie al Antiohiei a numit reforma „nepotrivită şi dubioasă”

d) Astfel, in anul 1924, la 10 martie, a indreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol si Biserica Greciei. Apoi, pe rand, Patriarhia Alexandriei, Biserica Serbiei, Patriarhia Antiohiei si in anul 1924, in octombrie, a indreptat calendarul si Biserica noastra Ortodoxa Romana, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian.”

Şi aici, datele sunt eronate. Dacă la tipărirea ediţiilor din 1981 şi 1985 ale volumului „Călăuză ortodoxă” părintele Cleopa nu ştia cum stau lucrurile – deşi a fost în Serbia şi s-a putut lămuri că sârbii nu au schimbat calendarul şi nici nu au de gând să o facă -, totuşi, în ediţia din 1991 a cărţii sale ar fi fost potrivit ca părintele Cleopa să retracteze toate afirmaţiile inexacte.

Revin la analiza materialului „Propaganda stilistă”.

4. In aceeasi conferinta invitatul a spus ca parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria “a mintit credinciosii in problema calendarului, iar parintele Arsenie Boca dadea credinciosilor “invataturi in contradictie cu traditia Bisericii” si a sfintilor parinti, Ioanichie Moroi a fost un depravat etc.

În Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul „depravat” înseamnă „descompus din punct de vedere moral, corupt, decăzut, desfrânat”. Pentru părintele Ioanichie mă rog aproape în fiecare seară (ca şi pentru părintele Cleopa şi părintele Arsenie). Nu am spus că este depravat, pentru că nu a fost. Am spus că am rezerve faţă de vedenia pe care a avut-o privitoare la schimbarea calendarului şi am cerut celor din sală să judece vedenia acestuia după criteriile expuse de părintele Cleopa în cartea sa „Despre vise şi vedenii”. Câtă vreme o vedenie se contrazice cu o hotărâre a unui sinod din vechime – cum este cazul acestei vedenii –, Sfinţii Părinţi recomandă prudenţă şi reţinere.

Cât priveşte cazul părintelui Arsenie Boca, afirm că învăţătura sa privitoare la catolici este eronată, străină duhului Bisericii Ortodoxe. El învăţa că cele două Biserici sunt cei doi plămâni ai Bisericii. Învăţătura greşită a părintelui privitoare la catolici se regăseşte şi în vestita pictură de la Biserica Drăgănescu. Pictură cunoscută, lăudată, dar – necanonică.

În albumul „Biserica Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”, tipărit la Deva în 2005, la pagina 168 apare Francisc din Asissi zugrăvit între sfinţii ortodocşi, având aură în jurul capului, şi stă scris: „Sfântul Francisc de Asissi”… În timp ce sfinţii canonizaţi ai Bisericii Ortodoxe ne spun că sfinţii catolici nu sunt sfinţi, iar despre Francisc, Sfântul Ignatie Brianceaninov scria că a ajuns în „cea mai vârtoasă înşelare demonică”.

Părintele Arsenie Boca spunea chiar că putem să îi cinstim pe sfinţii catolici, important fiind însă să nu îi uităm pe ai noştri.

La Drăgănescu, părintele Arsenie a zugrăvit apostata unire dintre Biserica Ortodoxă – reprezentată de Biserica Sfânta Sofia – şi Catedrala Sfântul Petru, care a fost ridicată în secolul al XVI-lea, la multă vreme după schismă (pagina 187, în albumul mai sus menţionat).

5. In opinia lui Danion Vasile doar sfintii de la Optina (care indeamna la necomuniune cu cei de pe stil nou) detin Adevarul de credinta.

Nu cred şi nu am afirmat aşa ceva.

6. Tot in cadrul aceleiasi conferinte, Danion a spus ca “Muntele Athos a cazut” si singura manastire care s-a mentinut este Esfigmenu, o manastire zelotista.

Am afirmat că singura mănăstire care a ţinut cu stricteţe tradiţia ortodoxă este Mănăstirea Esfigmenu –pe care, de altfel, nu am vizitat-o niciodată. Este foarte important de cunoscut adevărata istorie a Muntelui Athos în secolul XX. După ce patriarhul Athenagoras a ridicat anatemele contra catolicilor, stareţii athoniţi au încetat pomenirea lui. În România istoria Athosului nu este cunoscută şi foarte puţini ştiu faptul că, în timp ce asupra altor mănăstiri se făceau mari presiuni pentru schimbarea calendarului, şi au rezistat, mănăstirea Vatopedu a schimbat calendarul, izolându-se de celelalte mănăstiri. Şi abia după zeci de ani a revenit la calendarul vechi. O dovadă că Vatopedu a trecut la calendarul nou se găseşte menţionată chiar în cartea Îndrumări misionare, amintită mai sus, tipărită la Editura Institutului Biblic, p. 703.

7. In cele din urma conferinta lui Danion Vasile s-a transformat intr-o propaganda stilista condamnand totodata oameni de valoare ai Bisericii Ortodoxe Romane.

Singurele persoane care s-ar putea regăsi în descrierea de mai sus, deşi termenul „condamnat” mi se pare total nepotrivit întrucât oricine se poate pocăi, sunt mitropolitul Corneanu şi episcopul Sofronie. Despre părintele Cleopa am spus că a ţinut Moldova în spate.

8. Atat Danion cat si duhovnicul sau, ieroschimonahul Hrisostom Manolescu, au sustinut ca parintele Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda apreciaza gestul de “curaj” al celor doi “eroi” care au raspandit acelasi mesaj in mai multe orase din tara.

a) Părintele Hrisostom nu este duhovnicul meu.

b) Cât priveste susţinerea părintelui Iustin, da, părintele mi-a dat binecuvântare să ţin conferinţe în toată ţara, mărturisind adevărul Sfinţilor Părinţi împotriva ereziilor. Ultima dată m-a binecuvântat chiar în duminica de dinaintea conferinţei de la Oradea.

9. Organizatorii conferintei ASTRADROM, se dezic de unele afirmatii la adresa duhovnicilor sus amintiti: “Danion ne-a contactat cerandu-ne sa il invitam la o conferinta in Oradea si eventual in alte orase unde avem filiale. Nu stiam ce ganduri are. Fiecare e responsabil pentru afirmatiile facute” spune Ancuta Avram, presedinte interimar a asociatiei organizatoare.

Nu aveam niciun motiv să contactez o asociaţie pentru a ţine conferinţe într-un oraş. În cazul Oradei, lucrurile stau simplu: după ultima mea conferinţă ţinută la Cluj – pe 16 decembrie 2008, părintele Eftimie m-a întrebat dacă aş putea ţine o conferinţă la Oradea. Anul acesta, ţinând conferinţe în zonă, l-am contactat pe părintele Eftimie şi s-a bucurat că pot veni. Am fost rugat să ţin şi o conferinţă în Beiuş. Nu numai că nu am cerut să mi se organizeze o conferinţă acolo, ci, fiind un oraş mic, nici nu mă gândeam să ajung acolo. Dar am mers doar pentru că fusesem invitat de părintele Eftimie.

Îi rog pe cei care îl cunosc să îl întrebe direct pe părintele Eftimie: am fost invitat sau am rugat să fiu invitat de ASTRADROM – pe care nu îi cunoşteam – la Oradea?

10. In ziua de Buna Vestire, Danion Vasile si parintele Hrisostom au asistat la Liturghie la Schitul Huta unde si-au manifestat nemultumirea fata de faptul ca a auzit pomenindu-se numele episcopului Sofronie (din a carui subordine canonica se afla schitul). Staretul schitului de la Huta, ieromonahul Visarion, a spus ca intr-o discutie ce a purtat-o la masa in prezenta a aproximativ 20 persoane Danion i-a propus sa iasa de sub ascultarea canonica a Bisericii Ortodoxe Romane. Mijlocitor intre Danion si ASTRADROM a fost parintele Eftimie de la Huta care regreta ca s-a ajuns aici. L-am contactat telefonic si ne-a spus ca: “afirmatiile dure la adresa marilor duhovnici m-a surprins ca venind din partea unui om ca Danion,

a) pe mine mă suprinde că pe părintele Eftimie l-a surprins critica mea, justificată, faţă de unele greşeli ale celor doi părinţi, Cleopa şi Arsenie Boca, în loc să-l fi surprins greşelile sesizate. E puţin lucru să amesteci un catolic înşelat cu sfinţii Bisericii?

la fel si problema calendarului care nu vad ce rost are sa o agitam acum dupa atatea decenii.

b) problema calendarului este o problemă actuală. Liderii Consiliului Mondial al Bisericilor au hotărât în anul 1997 la Aleppo, în Siria, reschimbarea calendarului, mai exact ca Paştele să fie sărbătorit de toate confesiunile în aceeaşi zi. Documentele – în engleză – pot fi consultate la adresa http://www.oikoumene.org/en/documentacion/documents/comisiones-del-cmi/comision-de-fe-y-constitucion/i-unidad-la-iglesia-y-su-mision/towards-a-common-date-for-easter-version-en-ingles/towards-a-common-date-for-easter.html.

Ne-a intrebat daca vrem sa trecem sub ascultarea canonica a unui episcop Antonie, pe stil vechi, al unei biserici numite de sub catacombe.Mi s-a parut dubioasa propunerea dar pe moment nu am realizat. Abia dupa conferinta de la Oradea m-am dezmeticit despre ce e vorba.

Părintele dă afirmaţii inexacte. Nu i-am sugerat să treacă la niciun episcop Antonie din Biserica de catacombe – chiar şi numai pentru faptul că un astfel de episcop nu există, sau nu ştiu să existe. Nu i-am indicat niciun nume de ierarh. El mi-a spus că, împreună cu 20 sau 30 de preoţi din zonă, nu l-au mai pomenit pe PS Sofronie, până ce a fost judecat de sinod. Apoi l-au pomenit din nou, sfătuiţi de mitropolitul Bartolomeu.

Apoi a căutat, împreună cu grupul de preoţi din zonă, să intre sub un mitropolit grec, dar că nici unul nu a vrut să îi primească. Mi-a spus că mai încearcă să intre sub o jurisdicţie grecească din Constanţa, de care eu nu am auzit până acum.

Eu i-am spus că degeaba încearcă să fie primit de Biserica Greacă, întrucât nimeni nu va avea curajul de a-i primi, şi i-am recomandat să cerceteze Sinodul ROCOR – partea care nu s-a unit cu Moscova, sau chiar Biserica din catacombe.

Tare ma tem ca cineva profita de zelul lui Danion si vrea sa faca o dezbinare in Biserica, ceea ce nu foloseste nimanui. Nu cred ca trebuie condamnat ci mai degraba sa il ajutam sa se linisteasca.

Mulţumesc pentru grijă, dar sunt foarte liniştit. Nu ştiu cât de liniştiţi sunt cei care mă acuză pe nedrept. Oare chiar nu le e teamă de Dumnezeu?

A facut multe lucruri bune si ar fi pacat ca acum sa dea cu piciorul in tot.

Eu nu dau cu piciorul în nimic, apăr aceleaşi lucruri de ani de zile.

Extremele acestea nu sunt bune, nici ecumenismul dar nici stilismul”.

A pomeni un episcop pe care îl consideri eretic e o dovadă de ecumenism, aşa că nu înţeleg delimitarea de ecumenism. Cât priveşte faptul că apăr vechiul calendar, în timp ce noul calendar se află sub anatema mai multor sinoade, iată un pasaj din hotărârea Sinodului din 1583, de la Constantinopol.

„VII. Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii pe care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei. (…)

Semnăturile ierarhilor:

† Ieremia al Constantinopolului

† Silvestru al Alexandriei

† Sofronie al Ierusalimului

dimpreună cu tot soborul episcopilor prezenţi în Sfântul Sinod.” (Documentul, numit Sigilion, a apărut prima dată tipărit la Bucureşti, în anul 1881, în revista „Biserica Ortodoxă Română” nr.12, de arhimandritul rus Porfirie Uspenski, care l-a copiat dintr-un manuscris al bibliotecii Mănăstirii Sinai – Codexul 772 din biblioteca Mănăstirii Sf. Pantelimon şi în mss. Codex 285 în chilia “Imnul Acatist” din Schitul Kapsocalivia din Sfântul Munte Athos. Se poate citi pe integral la adresa: http://209.85.135.132/search?q=cache:Qq7PvkGp4bsJ:logos.md/2007/12/21/istoria-schimbarii-calendarului-bisericesc-ii/+sigilion,+1593&cd=1&hl=ro&ct=clnk&client=firefox-a )

Documentul osândeşte precis nu doar schimbarea Pascaliei, ci şi a calendarului.

E important de menţionat că, în 1903, Biserica Ortodoxă a României a decis: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României este de părere şi propune că trebuie să rămânem unde ne găsim astăzi, pentru că este imposibil să nu încălcăm rânduielile canoanelor dacă am dori să schimbăm sau să reformăm calendarul iulian, pe care Biserica Ortodoxă îl foloseşte de atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este permis să atingem nici chiar cu un deget hotărârile străvechi care însemnează slava Bisericii noastre.”

Pentru a afla pozitia parintelui Iustin Parvu ne-am deplasat pana la manastirea Petru Voda. Aici am aflat ca ieroschimonahul Hrisostom care pretindea ca e trimis de parintele Iustin sa marturiseasca nu a mai fost prin aceasta manastire de cativa ani. „A fost mai demult pe aici – spune un monah – dar nu a rezistat sa stea mult. Tot il vorbea de rau pe parinte”.

Părintele Hrisostom nu a pretins că e trimis de părintele Iustin, ci chiar s-a mirat că a fost întrebat dacă vorbeşte cu binecuvântare de la părintele Iustin, precizând că a luat binecuvântare de la duhovnicul său.

Intrebandu-l pe parintele Iustin despre sustinerea celor doi “misionari” ne-a spus ca: Nu am nici o partasie cu oamenii Satanei care vor sa dezbine Biserica. Niciodata nu mi-am amestecat limba si neamul, nici cu rusii si nici cu americanii. Cleopa, Arsenie si toti ceilalti au luptat pentru unitatea Bisericii, pentru apararea si pastrarea traditiilor neamului si a bisericii noastre, cum sa ii vorbesti in halul acesta! Ce interese se ascund in spatele acestor vorbe? Fiecare sa ramana in Biserica, asa cum a fost botezat”.

Ultima dată când m-am văzut cu părintele Iustin, m-a încurajat să lupt în continuare. Voi încerca să ajung la părintele Iustin, să vorbesc cu el faţă către faţă. Dacă a fost minţit de intermediari, spunându-i-se lucruri neadevărate, nădăjduiesc că le va retracta cât mai curând. Faptul că anumite persoane au răstălmăcit cuvintele mele nu mă priveşte pe mine, ci îi priveşte pe ei. Au produs, oricum, multă sminteală. Aştept, oricum, ca părintele Iustin să lămurească lucrurile.

ASTRADROM si-a propus sa nu il mai invite pe Danion la nici o conferinta in orasele unde are filiale si nici sa nu ii mai distribuie carti pana ce nu isi va revizui greselile morale fata de atitudinea sa.

Prima parte a formulării este exactă: „Şi-a propus să nu îl mai invite…” Se arată clar că am fost invitat, şi nu m-am autoinvitat. Deci, acuzatorii se contrazic. Cât priveşte expresia „pana ce nu isi va revizui greselile morale fata de atitudinea sa” – arată nivelul intelectual, îndoielnic, al celui care scrie…

Parintele Eftimie considera ca orice farmitare duce la tulburare “iar acum, cand vremurile sunt tot mai tulburi, numai de asa ceva nu avem nevoie. Nu suntem ecumenisti dar nici nu trebuie sa parasim Biserica. Daca un episcop a cazut in erezia ecumenista nu inseamna ca am cazut si noi. Sa ramanem in Biserica si sa ne ducem crucea cu demnitate”.

L-am auzit pe părintele Eftimie spunând acelaşi lucru. Totuşi, dacă un episcop este eretic, preoţii nu îl pot pomeni la Sfânta Liturghie. I-am cerut părintelui Eftimie să îmi aducă un singur canon în favoarea faptului că preotul poate pomeni un episcop eretic la slujbă, şi mi-a răspuns: „Cred că, dacă citim scrierile Sfinţilor Părinţi, vom găsi.”

Afirmaţia este foarte gravă – şi mă mir că cei care au fost de faţă la discuţie păreau de acord cu părintele. Nu găsim în nici un loc la Sfinţii Părinţi o astfel de aberaţie, ci toţi învaţă acelaşi lucru, rezumat de mărturia Sfântului Teodor Studitul: „Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masa de obşte – de vreme ce doar acolo [la liturghie], din frică, îl pomeneşte [pe episcopul eretic] –, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul [de acest fel]. Scrisoarea 49, Fiului Naucratie.

„Dacă un preot îl pomeneşte pe un eretic în public, dar, fiind chemat în particular de către un ortodox într‑o casă de rugăciune, evită să‑l pomenească pe eretic, cel ce ţine cu acrivie [ortodoxia] trebuie să se roage într‑o asemenea casă de rugăciune? – Nicidecum”. Scrisoarea 384, Fiului Naucratie.

Textul „Propaganda stilistă…” este semnat:

Viorel Nistor,

Oradea, 28 martie 2010.

Nu ştiu cine este acest Viorel Nistor. Poate l-am cunoscut, dar numele nu îmi spune absolut nimic. Îi transmit atât – în cazul în care acest mesaj va ajunge şi la el. Poate să mă clevetească cât vrea şi cum vrea, dar, dacă vrea să se împărtăşească cu Sfintele Taine la acest sfârşit de post, să nu uite că o spovedanie mincinoasă îi este spre osândă…

Eu cred că e nevoie ca ortodocşii să înţeleagă că nu există Ortodoxie adevărată decât în duhul Sfinţilor Părinţi. Dacă ne lepădăm de tradiţie, chiar şi de o mică parte, ne lepădăm de Adevăr şi ne pierdem mântuirea.

Numele Veacului Nostru este APOSTAZIA- Sf Sofronie

Postat: 10.07.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Parintele Sofronie de la Essex, inca din 1966: “NUMELE VEACULUI NOSTRU ESTE APOSTAZIA”

Hristos il indreptateste pe Dumnezeu in fata lumii, iar in fata lui Dumnezeu il indreptateste pe om.

Despre apostazie.

Pentru lumea de astazi este necesara, mai inainte de toate, renasterea omului in duh

The Old Rectory, 3 iunie 1966

(…) Gandul meu este foarte simplu: daca Hristos nu este Dumnezeu, atunci noi ne gasim in intuneric. Si sa-L indreptatesti pe Dumnezeu, vazand aceasta lume suferind la nesfarsit, este imposibil. Daca intr-adevar Hristos este Dumnezeu, asa cum credem noi, fara indoiala, atunci nimeni nu-L poate acuza pe Dumnezeu de raul ce se petrece in lume. Datorita intruparii lui Hristos, noi il cunoastem acum pe Dumnezeu, Il iubim si nu Ii aducem nici un fel de vina. Hristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu Care este Lumina si in ea nu este nici un intuneric[1].

In acelasi timp Il marturisim pe Hristos Om adevarat.”Tatal I-a dat acestui Om loc de-a dreapta Lui pentru vesnicie, ca Celui ce Ii este egal cu desavarsire”. Daca omul poate fi asa, atunci Tatal nu Se mai poate cai ca a creat omul, asa cum se spune in Scriptura: Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si S-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant (Fac. 6, 5-6).

In timpurile noastre, raul se simte in chip deosebit, pentru ca el este mai organizat ca niciodata… Eu sunt batran deja si doar in prima copilarie am capatat impresia de pace si lumina, insa, de la inceputul razboiului ruso-japonez si pana acum, eu vad intreaga omenire scufundata in razboaie fratricide si nu se vad inca semne de inseninare la orizont, mai degraba se intampla invers: nori extraordinar de negri au acoperit cerul, gata sa dezlantuie o furtuna apocaliptica…

Si eu, in pofida acestei cruzimi, inca din anii tineretii eram gata sa ies in strada si in piata, asemenea lui Diogene, cu un felinar aprins pentru a cauta un om… si eu, vazandu-L pe Hristos, m-am bucurat de aceasta descoperire si deja niciodata nu voi uita acest fapt din istoria lumii noastre. In esenta doar El, Hristos, este Om desavarsit. Noi insa ne petrecem zilele calatoriei noastre pamantesti in nazuinta de a ne asemana Lui. Este un nou inceput al omului, cand el se recunoaste pe sine fiu al vesnicului Parinte si rosteste rugaciunea Tatal Nostru cu aceasta constiinta. Noi nu am simtit inca pe deplin aceasta vrednicie a omului si de aceea parcurgem drumul educatiei, al cresterii totale in Duhul Sfant. Fara Hristos este imposibil sa indreptatesti omenirea… In felul acesta, Hristos este in acelasi timp Dumnezeu si Om care il indreptateste pe Dumnezeu in fata lumii, aratand lumii nemasurata iubire a Tatalui, iar in fata lui Dumnezeu il indreptateste pe om, aratand lui Dumnezeu Tatal adevaratul chip al omului. Aceasta indreptatire insa nu este de natura juridica, asa cum sunt inclinati sa creada multi crestini[2], ci de o cu totul alta natura.

Dupa atatia ani de neincetate ucideri reciproce pe pamant, ucideri justificate permanent de catre toti fata de ei insisi, este imposibil sa indrazneasca si sa se uite la inaltimea Cerului si sa-L numeasca pe Dumnezeu Tatal lor[3]. In timpurile noastre, “ferocitatea” lumii a luat dimensiuni infricosatoare. Lepadarea de credinta crestina, in esenta ei autentica, a devenit un fenomen. Numele veacului nostru este Apostazia! Eu nu ma tem ca inmultirea nenorocirilor ar putea sa-i aduca pe oameni la acea suferinta care, sa fie pentru ei cu adevarat critica si care sa trezeasca din nou in ei capacitatea de a primi firea lor primara dupa chipul lui Dumnezeu. Atunci va imparati pacea pe pamant. Dar atata timp cat oamenii vor fi asemenea fiarelor salbatice, pana atunci nu se poate astepta pacea pe pamant. Sunt inutile toate eforturile diplomatice si alte mijloace asemanatoare de a inlatura nenorocirea razboiului. Este necesara, mai inainte de toate, renasterea omului in duh, este necesara inomenirea acestei lumi feroce.

Trebuie sa intelegi ca cele scrise de mine sunt doar mici aluzii, cateva fragmente din acel tablou care imi sta in minte, in special in timpul Liturghiei, a acelei jertfe vesnice pentru pacatele intregii lumi. Eu as fi vrut, desigur, sa discut impreuna cu tine ore intregi aceste probleme capitale ale vietii. Iti doresc toate cele bune si multa sanatate. Cu toate acestea, iti doresc cel mai mult insuflare de Sus pentru trecerea cu vrednicie a batranetilor ce au venit, batraneti ce reprezinta timpul cel mai fericit al nostru pe pamant. Tot ceea ce este marunt si josnic cade -in mod firesc cade -, si gandul la o noua randuiala a Existentei devine permanent in virtutea apropierii momentului solemn al plecarii noastre de aici. Inca nu stim ce va fi cu noi deoarece experienta noastra este insuficienta ca sa putem judeca acest lucru pana la capat. Stim doar ca Hristos a inviat si ca vom invia si noi intru El[4]. Dar cand va sosi acest moment, deja ca o realizare a Creatiei lui Dumnezeu, atunci ni se va descoperi tuturor, cu o exactitate mai mult decat stiintifica, tot ceea ce exista in Cosmos si cunoasterea noastra va capata acel caracter absolut dupa care nazuieste de veacuri duhul omului… Sa te pazeasca Dumnezeu, binecuvantandu-te in toate zilele vietii tale. Tuturor le trimit iubirea mea puternica.

Al tau, Sofronie

Klaus Kenneth--suspect de inselare

Postat: 9.07.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Arhivat în: Cărți, Înșelare
Etichetat: Klaus Kenneth

Acum vreo trei luni, un prieten mi-a arătat o carte care, spunea el, l-a captivat. Inițial, la vederea titlului și a coperții cărții, am avut unele rețineri. Deschizând însă cartea și citind, pe sărite, câteva pagini, surpriză!..., mi le-am confirmat. Dar, neavând destul timp, am tot amânat citirea cărții cam două luni. Prilejul reluării ei a apărut când l-am vizitat pe Părintele Adrian la Mănăstirea Lainici. După ce am luat sfat de la Părintele pentru lămurirea altor probleme (înrudite totuși, cumva) Părintele Macarie (ucenicul Părintelui Adrian) m-a întrebat dacă am citit cartea ”Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. De ce? - l-am întrebat eu - Are lucruri neclare? Da - a zis el - și mi-a arătat ce găsise el ”suspect de înșelare și chiar de îndrăcire”. Aceste aspecte cel puțin dubioase le voi arăta mai jos. Am reluat, astfel, cartea, nu neapărat curios să aflu experiența de viață a altuia, cu precauția mărită și de avertizarea Părintelui Macarie și de apariția unei ”euforii” molipsitoare printre creștinii care mă tot întrebau dacă l-am citit pe Klaus Kenneth...

1. Autorul cărții își prezintă rătăcirea de peste două milioane de kilometri și de aproape 30 ani prin diverse patimi, idolatrii și satanolatrii, ca pe o performanță vrednică de a fi amintită în ”palmaresul” propriu, cu atitudinea lăuntrică a unei exagerate păreri de sine, atitudine care nu i s-a temperat nici la ultimele conferințe și lansări de cărți și de idei automăgulitoare. Oricum, lucrul se va dovedi în timp și mai evident, K.K. nu-L propovăduiește pe Hristos cu smerenie, ci se propovăduiește pe el însuși cu mândrie și vanitate.

Trebuie amintit faptul că el din tinerețe a vrut să fie ”cineva” (vedetă), a vrut să-i domine (controleze) pe alții și prin metode de manipulare psihică și para-psihică (ocultism, vrăjitorie). A exersat mult tehnicile orientale de îndrăcire încât a ajuns să fie medium, adică primea direct mesaje din ”lumea de dincolo”, adică de la demoni. - pag. 306 Lucrul acesta este foarte important, întrucât K. a rămas tributar acestui fel de dialog interior cu ”altcineva”, experiență mărturisită chiar de autor în mai multe episoade.

Știm că ”pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor” (1 Cor. 12, 28). Deci, în ierarhia darurilor și slujirilor, învățătorii credinței trebuie să fie oameni plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, ca Sfântul Arhidiacon Ștefan, oameni care Îl vestesc pe Hristos (nu se vestesc pe ei înșiși) și calea mântuirii în El fără sminteală ori rătăcire. De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat ortodox, nu este de ajuns doar să ai un duhovnic faimos, legitimându-te cu numele lui pretutindeni, nu este de ajuns doar să respecți trupește rânduielile minime ale credinței creștin-ortodoxe. Pentru a fi un învățător al credinței, un adevărat propovăduitor al lui Hristos, trebuie să fii plin de Duhul lui Hristos, cu o viață curată și sfântă, și având cugetul lui Hristos care este și cugetul Bisericii, conștiința dogmatică și ascetică eclesială. Sfântul Grigorie Teologul spunea în cuvântările sale că nu oricine și oricând și oriunde poate vorbi despre Dumnezeu, ci numai cei întăriți în har și în sfințenie pot face acest lucru, pentru a nu deforma calea mântuirii și a se face de ocară înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a oamenilor. În plus, dacă nu primești mai întâi curățirea sufletului și a trupului de patimi și darul iluminării minții prin har, cum spunea și Sfântul Maxim Mărturisitorul, și fără binecuvântarea explicită a duhovnicului care cunoaște starea și lucrările tale, nu poți aduce rod bineplăcut lui Dumnezeu și Bisericii...

2. Trec peste expunerea perioadei rătăcirilor pătimașe și idolatre (orientale și occidentale), deși nu știu ce rost are prezentarea (într-o carte care se vrea a fi expunerea ”lungului său drum spre credință” - spre care credință?) înșelaților și îndrăciților ”guru”-și (sărmanii de ei) pe care i-a întâlnit și care i-au rănit sufletul. Oare, subliminal, le face publicitate cumva? Sau ce folos au creștinii văzând fotografiile lor?

Nu este de folos nimănui ca cineva să-și pună viața murdară la vedere, ci dimpotrivă, e de folos ca omul păcătos dar aflat pe calea pocăinței să și-o ascundă discret față de ochii curioșilor și ai ispititorilor care-l pot judeca. Nici el nu are dreptul să ispitească pe alții cu păcatele lui făcute publice. Păcatele se curățesc prin Taina Botezului și a Spovedaniei (care este secretă) și ele rămân acoperite în taină, în tăcere, evitându-se sminteala prin arătarea lor în comunitate. ”Aventurile” personale și ”mărturisirile” lui publice nu exprimă deloc pocăința și nu sunt nici normative, nici necesare altora pentru întărirea credinței. Iar roadele vrednice de pocăință sunt faptele virtuții, săvârșite în smerenie și blândețe, nu etalarea unui trecut compromițător și smintitor din care ai fost socotit ”vrednic” să te ridice Dumnezeu...

3. Calitatea credinței lui K., dincolo de laudele oamenilor neștiutori, are multe dubioșenii. Mai întâi, ”exorcizarea” făcută de prietenul lui K., pastorul protestant Maurice Ray (sărmanul, nu este un neștiutor), este o teatrală escrocherie. Sfinții Părinți, având inima curățită prin Ortodoxie (dreaptă credință) și Ortopraxie (fapte bune), slujeau Domnului cu post mult și cu rugăciune și așa erau alungați demonii. Sfinții se roagă și Dumnezeu poruncește plecarea din om a duhurilor rele, dacă - atenție! - și omul bolnav vrea și se leapădă de diavol. Pastorul Maurice lega el (în imaginația lui) demonii lui K., fără ca acesta să și vrea să scape de ei, și le poruncea el să plece din omul bolnav K., adeverindu-i acestuia ”încheierea cu succes a acțiunii” cu vorbele: ”Acum ești liber și poți să mergi unde vrei și să faci ce vrei.” - pag. 150 - 151.

Noi știm că Adevărul îl face pe om liber (Ioan 8, 32 - 36). Cum a fost eliberat K., fiind în minciună, în erezie, manipulat de un alt eretic? După a doua ”exorcizare”, ”pentru totdeauna”, de a doua zi, Maurice îl întărește din nou pe K., stârnindu-i curiozitatea: ”Așa, acum e sigur de tot. Acum îl vei putea auzi pe Jesus.” - pag. 161.

Dar ”cel mai copleșitor moment din viața lui” (pag. 163 jos) s-a petrecut când în catedrala protestantă din Lausanne, K., nefiind nici măcar botezat creștin, nici măcar protestant, aude un glas care-l îndemna să se ducă să mănânce pâinea și vinul cu cuvintele: ”Da, vino. Ți-am iertat toate.” Teribilă înșelare! Domnul Iisus Hristos nu minte, nici nu păcălește pe nimeni cu falsa iertare de păcate de la eretici. Ci, glasul era al celui ce inspiră pe toți protestanții împotriva Adevărului, ca să-i facă să rămână în afara Lui. Mai ales că în extazul sentimentalist ce l-a cuprins (descris la pag. 166) ”fusese călăuzit cu mintea în inimă și era prea adânc atins ca să mai poată pricepe ceva cu mintea” (pag. 167 sus). Or, Părinții isihaști, sporiți în veghere și în asceză, abia la capătul unei vieți întregi trăită în reală sfințenie dobândeau unirea minții cu inima, iar amicul K. își imaginează că, în erezie fiind și departe de orice nevoință și îmbunătățire, poate să-i egaleze? Cam mare obrăznicia... și mai mare dorința de a-i înșela și pe alții cu arătarea ”experiențelor” lui mistice...

4. ”Nu te teme! Întru numele Meu vei fi tot mai puternic.” (pag. 176) - aude K.K. într-un alt moment de ”extaz”, acum lacrimogen, ce a culminat cu ”cuminecarea” lui tot din potirul protestant. După speculațiile lui K. despre ”tainele” protestante (care, conform învățăturii ortodoxe nu dau harul lui Hristos, întrucât minciuna ereziilor alungă pe Hristos - Adevărul) urmează concluzia lui ”smerită”: ”În sfârșit, am biruit întru Hristos moartea.” (pag. 177), eretic fiind. Notele de la subsolul paginilor adăugate de editori, departe de a justifica ”calea” mântuirii lui K., din nefericire nu-și au locul, ele mai mult derutează pe cititorul ortodox, aruncându-l într-o amețitoare retorică ce nu-i mărește decât confuzia. Mai bine nu le scriau. ”Harul”, nici măcar ”chemător”, nu există unde e minciună și plagiat demonic al rânduielilor dumnezeiești. K. și toți ereticii care vin la ortodoxie trebuie să se lepede de toate ”eresurile și slujbele” neortodoxe ca de ale unor protivnici ai lui Dumnezeu și ai dreptei credințe (A se vedea Molitfelnicul - Slujba primirii la Ortodoxie a celor de alte credințe). Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile în care a fost până acum.

Pe de altă parte, Sfântul Siluan Athonitul, cu viață curată și cu gândire luminată de nevoință și har, a primit o altă încredințare, de la Domnul Hristos Însuși: ”Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” - un îndemn la smerenie, trezvie și rugăciune neîncetate. Parcă nu prea seamănă Duhul Sfânt care l-a întărit pe Sfântul Siluan în continuarea luptei lui duhovnicești cu duhul care i-a profețit lui K., subliniez, eretic fiind, că va fi puternic și biruitor deja al morții. Nici un Sfânt nu și-a permis să afirme cu așa siguranță biruința sa asupra patimilor și a morții... Păi, de la smerenie la mândrie este o diferență ca de la cer la iad, nu?

5. Schimburile de replici uneori ”orgolioase”, alteori ”profetice”, sau alteori ”pedagogice”, din imaginația lui K., par până într-un punct serioase, apoi din comice devin tragice, gândindu-ne la molipsirea cu această înșelare a cititorilor cărții lui. Iată câteva mostre la paginile: 196 - 197, 198 jos - 199 jos, minunea șmecherească – pag. 201 - 204. La pag. 205 afirmă: ”Credința mea crescuse și mai mult.” Întrebările mele: În cine, în el însuși? Cine i-a spus? Cum a aflat? Își este singur normă și măsură? Nu e cam smerit, mândrulețul?

La capitolul Banii, într-o noapte ”aprinsă” de gin (băutură) și cântece prin mai multe baruri – pag. 235 - 238 – ridicolul explodează în concluzia lui K.: ”Hristos cu siguranță nu avea nimic împotriva ginului.” Cumplite gânduri!

6. Credința lui nu este una eclesială, el propovăduiește, ca un retor neoprotestant, o credință individuală. Nu sfătuiește pe nimeni să se integreze în Trupul Bisericii, să se spovedească, dacă vrea să-L cunoască și să-L trăiască pe Hristos - Capul ei. Nici nu putea avea experiența Bisericii predicând, încă nefiind ortodox și fără binecuvântare (deci socotindu-se deja învățător și cunoscător al creștinismului, neeclesial, după capul lui), prin baruri, saloane, și mai ales femeilor… - pag. 169 - 170, 237.

(A se vedea și comentariile altor creștini ortodocși aici: Concluziile conferintei de la Pireu despre primatul papal – comentariul 27 mai ales)

7. Pe de altă parte, nimeni nu poate contesta că Dumnezeu l-a ”pescuit” din adâncul păcatelor (ca și pe D.V. al nostru) și, deși diavolul l-a tot deturnat spre erezii, Dumnezeu l-a chemat la cunoașterea Adevărului – Hristos în Biserica Sa Una și Dreptslăvitoare. Dar el mai are de dobândit muulte din frumusețile și roadele Ortodoxiei, ca toți dintre noi, dealtfel. Iar a te autopromova prin conferințe, cărți, show-uri TV, continuând în același duh tributar protestantismului individualist ”misiunea” începută nu de Hristos Cel Smerit, mi se pare un pericol real atât pentru el (K.) cât și pentru spectatorii lui. Nicăieri nu spune că vreun duhovnic, măcar să fi fost și faimos, nu l-a îndemnat să scrie, din ascultare, această carte, ca și altele, pentru folosul necreștinilor și al eterodocșilor mai ales... Sperăm să-i dea Domnul Hristos înțelepciunea Duhului Sfânt și ”duhul umilit” – jetfa cea bineplăcută lui Dumnezeu, ca să nu-și piardă osteneala sa și să fie socotit cu cei ce doar zic ”Doamne, Doamne…”.

Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V. despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din partea unui rigorist ortodox, care a devenit și el un apologet al ”ortodoxiei”... lui.

8. Orbul din naștere vindecat de Domnul Hristos este un prototip al tuturor creștinilor dreptmăritori și dreptmărturisitori. Astfel, tot omul, zămislit sub povara păcatului strămoșesc și a înaintașilor lui nu poate cunoaște (vedea) pe Dumnezeu și lumea creată de El. Hristos vine în întâmpinarea lui, îl atinge, îl îndeamnă să se spele de păcate prin Botez și Pocăință (lacrimi) la scăldătoarea Siloamului cea duhovnicească - Biserica. Prin ascultarea de cuvântul (Evanghelia) lui Hristos se săvârșește vindecarea, Hristos activând în om energiile Lui dătătoare de viață și de vedere duhovnicească. Abia după ce s-a vindecat, fostul orb Îl mărturisește public pe Hristos ca Binefăcător și Mântuitor, chiar cu prețul calomnierii și persecutării din partea oamenilor necredincioși. Și după încercare și mărturisire, omul vindecat ajunge să-L vadă față către față pe Hristos și să I Se închine în Templul Său. Vederea lui Hristos este, astfel, culmea experienței umane duhovnicești trăite în Biserică.

Or, amicii noștri propovăduitori, departe de a-și împlini ascultarea de Hristos prin împlinirea poruncilor Lui și ale Bisericii Lui Dreptmăritoare, și, deci, departe de a se fi vindecat de patimi, vor să-L vestească pe Hristos în duhul lor (de oameni pătimași, continuând o lucrare de ”afirmare” în public începută cu mult înainte de a dobândi viața creștină), nu în Duhul Sfânt al lui Hristos. De aceea, rămân și devin propovăduitori mândri și mincinoși, victime și agenți ai înșelării, ai confuziei și chiar ai dezbinării. Mândria și slava deșartă le devin motiv, hrană, și scop al falsei și lipsitei de roade reale ”lucrări misionar-culturale”.

Oare cu ce diferă creștinul ortodox K. de chitaristul de restaurant, căzut în transă, de aici http://www.youtube.com/watch?v=Tstz2pwm9wY&feature=related? Cine i-a dat această misiune folk în Bulgaria? Cine l-a trimis în România? Oare de ce își schimbă ”repertoriul” când merge pe la diverși ortodocși și pe la diverși eterodocși? Iisus al lui este de fiecare dată altul? Sau nu prea îi plac troparele și cântările ortodoxe de nu prea le cântă? Ori tocmai aici e ”misiunea” lui: să ne formateze gustul muzical (și nu doar) spre zbenguieli vocal-instrumentale de factură neoprotestantă? Oare chiar suntem așa de amețiți să ne lăsăm în vraja noilor ”sirene” moderniste?

9. Repet în final că Sfinții nu și-au povestit singuri viața, mai ales partea cea urâtă, păcătoasă, ci, abia după ce s-au despătimit (însănătoșit) prin ascultare de Hristos cu răbdare și discreție (nu vedetism, nici spectacol), L-au vestit pe Hristos Cel Viu și prezent în Biserică. Și nici această vestire a lui Hristos nu o făceau pe scenă, sau la tembelizor, cu surle și trâmbițe, ci forțați de necesitatea lămuririi unor probleme dogmatice și practice ale Bisericii. În rest, au viețuit smeriți, tăcuți, într-o cumințenie fără excese ori exgerări, cinstiți în muncă și rugători în gândire… Dumnezeu Însuși, chiar fără voia Sfinților Lui, i-a scos din anonimat. Nici Sfântului Siluan, revin la el fiind mai aproape de noi, Dumnezeu nu i-a arătat viața, virtutea și învățăturile lui mai înainte de moartea sa! Și avea, totuși, și ce să ne arate și ce să ne învețe... Câtă diferență între mărturia Sfântului Siluan și cea a lui K.K.!

În încheiere, publicarea unei asemenea cărți, autobiografice într-un fel, nu știu cât folos duhovnicesc poate aduce autorului (folosul material nu îl discutăm :-) ), încă aflat și sub alte influențe decât cea a Duhului Sfânt (setea de promovare mediatică nu ține de smerenia Duhului Sfânt), întreținându-i starea de ”vedetă duhovnicească”. Iar cititorilor ortodocși, unii nelămuriți și nestatornici, nici atât nu le poate folosi, sugerându-le păguboase ”experiențe” în realul și imaginarul pătimaș. În ambianța generală a confuziei new-age, unde toate ”experiențele” religioase sunt puse la grămadă, unde toate ”confesiunile” sunt socotite ”ramuri” de aceeași vigoare ale Bisericii, unde diferențele dogmatice sunt anulate de o părută egalitate a ”trăirismelor” din imaginația ”credincioșilor”, mărturia despre Hristos a lui Klaus Kenneth se dovedește o diversiune și o amăgire a diavolului, experimentat de mii de ani în a-și alege regimente de fel și fel de ”prooroci mincinoși”.

Ce ne-am face dacă i-am toot primi, aplauda și adula pe toți ”propovăduitorii” din aripa (neo)protestantă și (neo)liberală a ”ortodoxiei” occidentale? Am ajunge să cântăm și să ne entuziasmăm zgomotos la tot felul de concerte, spectacole, show-uri, organizate poate și în biserică... Tulburătoare și îngrozitoare scenarii de viitor... Oare Sfinții, Părinții și Mărturisitorii Ortodoxiei românești (care ne-au arătat calea mântuirii prin cumințenie, răbdare și nevoință) s-ar bucura văzându-ne contaminați de exaltarea în fața ”străinilor” care nu spun nimic despre Crucea lui Hristos, care propun o cale ”veselă”, largă și ”tolerantă” față de păcat și față de iluziile secularismului?

Să ne dea Domnul Hristos, tuturor, prin Duhul Său Sfânt, lin și iubitor, partea, smerenia și puterea mărturiei Sfântului Siluan Athonitul și ale Tuturor Sfinților, majoritea smeriți și neștiuți!

Numar afișări: 7,142

136 Comentarii

mai 11, 2010 la 5:08 pm
crestin orto spune:

va multumim mult parinte,

erau necesare astfel de punctari si corectari ortodoxe, fata de ratacirile evidente ale acestui personaj cosmo-confesional; trecuse multa vreme de cand acest calator ajunsese si pe meleaguri romanesti si isi facea show-ul nestingherit.

este prima luare de pozitie in Duh si in Adevar asa cum se astepta demult din partea ortodoxiei romanesti…

cunosc multi oameni din jurul meu care au citit (cel putin) astazi acest articol al sfintiei voastre si s-au luminat la suflet, s-au declarat entuziasmati. Ma mir de cum nu au aparut postari ale lor sau ale altora, pana acum. Pana atunci, o fac eu, multumindu-va inca o data in numele lor.

Hristos a inviat !

Răspunde
- mai 11, 2010 la 11:32 pm
  Pater Mihail spune:
  
  Adevărat a înviat Domnul Hristos!
  
  Răspunde
mai 11, 2010 la 6:35 pm
Ana spune:

Dupa ce am citit analiza pe marginea cartii lui K., m-am gandit daca noi toti care l-am ascultat pe K. sau i-am citit cartea (eu nu am citit cartea), nu ne-am dat totusi seama ca ceva nu este in regula cu el.

Am observat ca atunci cand citesc sau ascult un mesaj de la un parinte al bisericii noastre, raman cu o stare de liniste. Sunt insa parinti care au un ton mai rapid sau mai dur, mai neclar dar cu toate astea cuvantul lor lasa multa pace in suflet.

Acum e usor de concluzionat pentru ca ne-ati dat “totul pe tava”, insa daca si noi am fi mai atenti, am putea sa vedem ce stare sufleteasca avem dupa ce-i ascultam/citim pe acesti rapizi increstinati.

Răspunde
mai 11, 2010 la 6:40 pm
Policarp monahul spune:

Hristos a inviat!

Va felicitam pentru noua versiune a blogului, foarte placuta si mult mai lesnicioasă pentru navigare. Recenzia dintr-o perspectivă autentic ortodoxă a cărţii lui KK este mai mult decât binevenită, într-o vreme de acută criză duhovnicească şi gravă derută spirituală. KK este, fără îndoială, unul din puzderia de profeţi mincinoşi care, îmbolnăviţi de trufie luciferică, îşi arogă statutul de călăuze spirituale în marasmul capitalismului sălbatic de astăzi. Sf. Apostol Pavel ne atenţionează foarte limpede: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor…” (I Tim 4,1) Şi, avertizându-l tot pe acelaşi iubit ucenic Timotei, spune: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim 4,3-4).
Astfel de impostori ai vieţii spirituale, lupi înveşmântaţi în haine de miei trebuie demascaţi cu promptitudine şi învăţătura lor trebuie înfăţişată cu mult curaj şi fermitate drept ceea ce este: înşelare demonică şi goană după slavă omenească, al cărei sfârşit ne este prea bine cunoscut. Dumnezeu să ne păzească şi să ne ocrotească în har, smerenie, iubire şi ascultare.

Răspunde
mai 11, 2010 la 10:16 pm
Claudia Tuclea spune:

Hristos a înviat!

Părinte, mă bucur pentru acest material. Mi-am amintit că am fost şi eu în noiembrie 2009 la conferinţa lui KK de la Facultatea de Drept. Impresiile mele le-am scris atunci în primul rând pentru a le cere ieratre tuturor celor cărora le spusesem de această conferintă. Am postat mesajul şi pe un grup denumit “credinţa ortodoxă”. Moderatoarea grupului şi alţi membrii mi-au demonstrat cu multă râvnă ce creştin ipocrit sunt eu prezentând lucrurile aşa cum se poate citi mai jos. Redau în continuare cele pe care le-am scris atunci. Nu vă ascund că doamna care moderează grupului mi-a scris şi mie că sunt “baby face”. Până acolo a mers identificarea cu KK şi îmbrăţişarea “propovăduirii” lui. Aşa că semnez: baby face, Claudia Ţuclea

Mesajul din noiembrie:
“Conferinţa de aseară de la Facultatea de Drept m-a intrigat pur şi simplu. Nu doar că KK şi-a depăşit “mandatul” (părea normal să povestească despre convertirea lui şi atât, fără să mai facă alte “judecăţi de valoare”), dar a făcut nişte afirmaţii foarte grave (“împărtăşirea” la protestanţi a fost autentică, cineva care fumează se poate împărtăşi bine merci -la ortodocşi, de data aceasta- iar preoţii care nu ar accepta acest lucru nu ar avea dragoste, Maica Tereza este, fără dubiu, sfântă etc.). Dumnezeu singur ştie cine cum este, nu e treaba mea să analizez, dar aseară era o audienţă ortodoxă!

În plus, m-a deranjat stilul exagerat de teatral în care şi-a spus povestea, mult mai accentuat decât la Cluj (unde, la o adică l-aş fi găsit rezonabil dacă s-ar fi adresat unor persoane aflate în derivă spirituală şi care nu ar fi putut suporta ceva … prea duhovnicesc).

Până la urmă, este de folos să întâlnim oamenii pentru a ne face o părere cât mai aproape de adevăr. Nu exclud ca şi de data aceasta să greşesc, dar nu a fost deloc în duh ortodox felul în care a vorbit aseară şi, mai ales, ceea ce a grăit.

Desigur, când începe să spună că Pr. Sofronie, ucenicul Sf. Siluan, i-a fost duhovnic 10 ani, când în România are girul lui Laurenţiu Dumitru şi al altora asupra cărora nu a(vea)m dubiu, pare uşor să nu fii atent şi să vrei să crezi că ai în faţă o convertire aşa cum mulţi dintre noi ne dorim încă. Dar ascultându-l şi văzându-l pe viu, lucrurile capătă altă culoare…

Iertare că i-am făcut “publicitate”; am vrut cu tot sufletul să fie autentică această convertire. Până una-alta cred că şi el are mare nevoie de rugăciune, duhul mândriei părând să nu îi fie străin. Eu am mai luat o palmă, înţelegând că nu trebuie să mă mai entuziasmez de nimeni prea uşor.”

Răspunde
mai 11, 2010 la 11:35 pm
azucena spune:

Parinte Mihail,
Hristos a inviat!

Va multumesc pentru clarificarile atat de necesare pe care le-ati adus in ceea ce priveste corecta intelegere a activitatii “misionare” a lui K.K.
Foarte interesant ar fi de subliniat si natura cameleonica a personajului, care in functie de tara in care isi face turneul oratoristic, adopta alt limbaj si alta atitudine, se pliaza foarte bine pe specificul locului, in functie de tipul de credinta marturisit de auditoriu, cu o ablitate si un talent demne de o cauza mai buna. Am inteles ca titlul cartii lui autobiografice a fost tradus in aceeasi maniera cameleonica, pentru a „prinde” la fiecare dintre culturile si credintele careia i se adreseaza.
Avem si noi un soi de K.K. autohton. O trasatura comuna celor doi ar fi exhibarea cu lux de amanunte in cartile lor autobiografice, ale celor mai sordide si rele experiente prin care au trecut, totul fiind prezentat cu un sange rece si cu o surprinzatoare detasare, de parca ar fi vorba de o alta persoana. Poate fac asta din dorinta de a impresiona, de a soca, de arata din ce infern au iesit si pe ce culmi marete au ajuns.
Traim vremuri cat se poate de tulburi si trebuie sa fim foarte atenti, ce carti citim, ce oameni ascultam si ce invataturi asimilam, pentru ca foarte usor se poate cadea in inselare. Vorbele frumoase, frazele intoarse din condei invelite in minunata haina a ortodoxiei, pot acoperi rataciri paganesti-orientale din care s-a iesit doar la suprafata, si a caror radacini nu au fost smulse, si erezii catolico-protestante, care sunt amestecate intr-un „cocktail” exploziv. Suntem prea slabi in credinta pentru a ne pierde vremea cu astfel de rataciri care ne pot dauna ducandu-ne in grave confuzii. Ceea ce este surprinzator este „ravna” neobosita, energia inepuizabila si uimitoarea forta de convingere de care astfel de personaje dau dovada atunci cand pornesc in turneele lor „misionare”, lucruri care ar putea sa ne dea de gandit …

De aceea cuvintele lamuritoare pe care ni le-ati adresat, pot salva din ratacire pe unii dintre noi, si trezi din ignoranta pe altii.

Răspunde
- mai 12, 2010 la 11:05 am
  iuliana spune:
  
  Sa presupunem ca pana diseara moare “cameleonul” acesta: unde ziceti sa-l trimitem? In adancul iadului, nu? Este, la urma urmei, doar un “personaj”, nu o persoana!
  
  Răspunde
  - mai 12, 2010 la 12:24 pm
    azucena spune:
    
    @iuliana:
    
    Ce vrei sa spui? Nu inteleg prea bine. Faptul ca am folosit cuvantul personaj te-a deranjat? Stiu ca noi toti suntem persoane si nu personaje, si suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca si K.K. de altfel. Am folosit insa cuvantul personaj (vezi explicatia in dexonline.ro/definitie/personaj), pentru ca eu cred, dar s-ar putea sa ma insel, ca dl K.K. joaca de fapt un rol, un rol care nu este total intamplator si nici nevinovat.
    
    In ceea ce priveste cine si unde merge dupa moarte, asta este judecata lui Dumnezeu si nu a noastra. Important este ca persoana K.K. sa accepte sa fie ajutat ca sa iasa din inselare. Este el constient insa ca se afla in inselare? Asta e intrebarea. L-a cunoscut timp de aproximativ 10 ani pe Cuviosul Sofronie de la Essex. Sunt convinsa ca parintele a avut toata dragostea ca sa-l invete credinta cea adevarata. Este foarte important ca sa cunostem parinti imbunatatiti, dar trebuie si noi sa facem ceva efort ca sa ne indreptam, nu sa cerem numai altora sa faca in locul nostru ceea ce trebuie noi sa facem pentru propria mantuire.
  - mai 12, 2010 la 12:42 pm
    necesar spune:
    
    trebuie spus lucrurilor pe nume, cu orice risc.
- iunie 12, 2010 la 2:18 am
  bibi spune:
  
  Doamne ajuta!
  
  Daca ati auzit de Pilda Fiului Risipitor, care s-a intors din Tara Indepartata – rupt si GOL – iat Tatal l-a primit, cu siguranta ati auzit si de fratele sau mai mare.
  Cineva se crede mai mare!Si mai ales, ascultator, apoi se face judecatorul fratelui sau si mai ales al Tatalui sau care nu-i acorda atentia cuvenita pentru “ascultarea” sa.
  
  Astfel ne asemanam cu “babutele” care judeca pe oricine intra in biserica: cum e imbracat, cum isi tine capul… Nimeni nu-i drept: numai Dumnezeu. iar omul cat traieste invata.
  Insusi K.K. a declarat public ca nu este perfect.
  Cat despre R.P. si despre D.V., toata stima!Ei macar fac ceva, dau din maini, invata sa se strecoare prin valtoarea lumii acesteia.Raman statornici in credinta, si asta e cel mai important lucru.
  
  Nu incerc sa-i iau apararea lui K.K. dar …
  
  Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim numai cu vorba, ci mai ales cu fapta implinitori!Asta m-a surprins la conferinta lui K.K.
  Si am auzit sfatul acesta de multe ori in ultima vreme…
  Ortodoxia are nevoie de traire!
  Mi-a placut intelegerea sa fata de icoane: nu se inchina la icoana, ci la Fecioara Maria, Maica Domnului. Si a amintit si de cele doua ipostaze ale Bisericii: cea Biruitoare si cea Luptatoare. Pentru asta este impresionat de manastirile si bisericile nostre, pentru frescele care aduc Biserica Biruitoare in sustinerea Bisericii Luptatoare.
  
  Ortodoxia nu se vede, nu se citeste, nu se judeca, se simte, se traieste!Iar Sf. Liturghie ne uneste pe toti, cu mic, cu mare, tanar batran, viu sau adormit intr-o unica simtire, intr-un singur trup: Trupul Lui Hristos!
  
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
  - iunie 12, 2010 la 11:07 pm
    Cristian spune:
    
    bibi
    
    Felicitari! Foarte bine ca NU incerci sa iei apararea cuiva.
    Daca totusi ai scris, este bine sa stii ca un amestec atat de superficial de idei , arata ca sustii o TRAIRE ortodoxa din cele interzise , acea traire numita pamanteasca, trupeasca, de care trebuie sa se pocaiasca orice ortodox, sa o paraseasca pentru a cauta TRAIREA duhovniceasca.
mai 12, 2010 la 7:36 am
ellaina spune:

Multumim mult parintelui pt articol. Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de predicatori, ca doar se scrie in cartea Apoc ca multi profeti mincinosi vor iesi in lume ca sa insele pe cat mai multi …insa dupa faptele lor ii ve-ti cunoaste…asa va fi si cu antihrist, se va propovadui pe el ci nu pe Hristos. Inapoi la sfintii parinti fratilor ca ei sunt adevaratul model de vietuire in Adevar. Ortodoxia nu se propovaduieste pe scene de spectacol, ci cu viata prin cruce.

Răspunde
mai 12, 2010 la 8:41 am
cristina boicu spune:

Multumesc mult pentru toate clarificarile din acest articol. Am citit cartea ca sa imi fac o parere si am ramas cu impresia ca ceea ce este scris in ea nu propovaduieste deloc ortodoxia, ci, dimpotriva ceva care are un duh protestant;nu vorbisem cu nimeni despre ea si eram foarte curioasa sa aflu impresii de la alti cititori crestini pt.a putea sa îmi clarific ceea ce simţisem.Mulţumesc încă o dată pr. Mihail !

Răspunde
mai 12, 2010 la 9:19 am
Mihai spune:

Am si eu o nelamurire…totusi Cuviosul Sofronie Saharov a spus despre K ca a reusit sa il gaseasca pe Hristos. Ori nu cred ca acest mare parinte ar fi fost in inselare stiindu-se grija lui in a judeca lucrurile.
Exista si posibilitatea sa fi cazut pe parcursul frumului sau, insa nu credeti ca macar un parinte care il cunoaste…gen parintele Simeon, parintele Zacharia sau parintele Rafael ar fi sesizat asta si ar fi anuntat lumea?
Astea sunt niste semne de intrebare la care as dori sa primesc si eu raspuns daca se poate, inainte de a judeca un om…indiferent daca il simpatizez sau nu…
CU drag pentru toti in Hristos Domnul

Răspunde
- mai 13, 2010 la 1:12 pm
  altcineva spune:
  
  Hristos s-a Inaltat!
  
  Parerea mea este ca nimeni nu poate garanta despre viitoarea stare duhovniceasca a unei alte persoane, fie ea publica sau nu. Or, faptul ca parintele Sofronie (pe care-l iubesc din tot sufletul), sau parintele Rafail, este luat drept chezasie pentru autenticitatea si duhovnicia domnului KK, ma face sa pun sub oarecare indoiala spusele domnului KK ca si a altor persoane care-l sustin.
  
  Adevarul, daca pe el il propovaduieste, nu are nevoie de sustinerea si garantia nimanui pentru ca el iese singur la suprafata.
  
  Acum, in alta ordine de idei, parintele Sofronie l-a avut ca prieten pe David Balfour care, se stie din corespondenta publicata recent, s-a convertit de la catolicism la ortodoxie; a fost hirotonit preot, a primit, conform propriilor marturii, nenumarata semne si minuni de la Dumnezeu, insa, la un moment dat a renuntat la preotie. Avea sa se reintoarca la ortodoxie cu putin timp inainte de a muri si, daca imi amintesc eu bine, a fost extrem de bucuros vazand ca Dumnezeu si-a revarsat din nou harul, spunand ca acum crede din nou.
  
  Iar mie una mi-e greu sa cred ca daca s-a schimbat ceva in sufletul domnului KK unul dintre parintii nostri dragi sa iasa la scena deschisa si sa anunte oficial tot poporul.
  
  Răspunde
- mai 24, 2010 la 7:28 pm
  crip81 spune:
  
  fratele meu , tu nu ai vazut sau auzit , sau citit despre oameni care L-au intalnit pe Hristos si apoi l-au tradat? Apropo , ai auzit de Iuda?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:05 am
cristina catrina spune:

Hristos a inviat Patros!
Nu am citit cartea,nu imi place cand se face valva in jurul unui personaj,care apoi,urmeaza sa iti fie bagat pe gat.Acum sunt lamurita despre”valoarea”acestei carti.Ce ma nedumereste este urmatorul lucru:cine l-a chemat? cine i-a facut reclama?Cine i-a aranjat”conferintele”si pentru ce?(oare pentru otravirea sufletelor incepatorilor si mai putin stiutorilor,care si asa prinsi in valtoarea aceasta,au nesansa de a cadea?)Apoi daca acest “impresar”este ortodox si/sau cleric,este deosebit de grav acest lucru si va trb sa procedam conform zicalei:”cine se frige cu ciorba ,sa sufle si in iaurt”,sa avem grija ce privim si ce ascultam(vezi Trinitas)
Doamne ajuta!

Răspunde
- mai 14, 2010 la 11:13 pm
  Ana 1 spune:
  
  Buna nedumerire ai. Azi de pe blogul editurii agnos, am aflat si eu cine l-a invitat, cine i-a platit turneul, cine i-a facilitat interviurile si toate aparitiile din Romania lui K.K. Este editura agnos prin dl Romeo Petraşciuc.
  
  La intrebarea pentru ce s-au facut toate astea nu exista decat un singur raspuns: afacere. Daca ne uitam insa la atacul care se face impotriva tuturor care au curajul sa critice spiritul euforic al lui K. K. intelegem ca cei care fac asta nu sunt iubitori de ortodoxie si ca se cauta sa se aduca in atentia tinerilor o credinta euforica care sa aiba forma ortodoxiei dar duh pretestantism.
  
  Am crezut mereu ca o editura de carte ortodoxa are la conducere ortodocsi traitori. Din nefericire, nu-i asa. Si vorba ta “sa suflam si-n iaurt” si sa avem grija ce citim, ce ascultam si de cine editat.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:34 am
aliviu spune:

Hristos a inviat. parinte arhimandrit !

Preacuvioase parinte staret,

Prezenta lui Klaus Kenneth este o provocare. Dar la fel si articolul preacuvioasiei voastre.
Evident, citirea cartilor ne da cateva dubii.

In incercarea de a lamuri cat mai mult subiectul voi aduce cateva argumente si in favoarea acestui om, fara a exclude pericolele:

-K.K. a fost invitat in Romania, nu a cerut-o
-a doua carte nu este initiativa sa
-este membru al Bisericii Ortodoxe de 25 de ani
-afirma unicitatea Bisericii Ortodoxe
-nu este de acord cu ecumenismul de tip sincretist
-a fost un ucenicul marelui duhovnic Sofronie
-se intalneste cu parintele Rafail Noica

Iata si pericolele marturisirii lui(din perspectiva mea de teolog):

-continua sa raspunda la invitatii de propovaduire in mediul protestant, terminate cu rugaciuni la care este cu sau fara voie implicat
-isi afirma o autoritate pe care nu o are criticand impartasirea “prea rara” in viziunea sa in tarile ortodoxe,fenomen manifestat si la alti convertiti din protestantism si afirmand ca multi preoti mai au de invatat
-este intr-adevar inca departe de ceea ce noi numim a fi smerenie

Fara a contrazice pe cuviosii nostri parinti Mihail si Macarie si observand totusi cateva lucruri dubioase in marturia lui, tragem urmatoarele concluzii:

1.La o prima apropiere, o astfel de marturie nu este rea pentru incepatori (liceeni de exemplu), cum se poate vedea din ultima sa carte insa nu este relevanta pentru cei inaintati in credinta.

2.KLaus Kenneth este un om care are de luptat cu slava desarta, dar cati dintre slujitorii nostri sfintiti sunt cu totul curati fata de asa ceva? Sa fim sinceri…

3.K. Kenneth a publicat, si nu fara obstacole traduceri din trei mari parinti ai ortodoxiei (dintre care doi canonizati) in germana si a primit multa recunostinta din partea celor care au reusit astfel sa cunoasca scrieri ortodoxe.

4.Conferintele la care a fost invitat sunt in primul rand un eveniment cultural, pot a avea si rezultate in ce priveste constientizarea adevarului ortodoxiei si a unei trairi personale
dar pot prezenta si pericole pentru cei neavizati.

Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?

Concluzii:

Răspunde
- mai 12, 2010 la 2:49 pm
  Ana spune:
  
  aliviu@ “Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?”
  
  Noi nu avem nici o siguranta de cuvintele lui K cu privire la parintele Rafail. Poate l-a primit, poate l-a imbratisat. Nu putem insa crede ca parintele ia citit cartea si dupa asta a mai fost si de acord cu el.
  
  Cineva care intalneste un duhovnic ca parintele Sofronie, e imposibil sa nu se smereasca, sa nu se schimbe, pe cand el asa cum a subliniat si parintele Mihail, isi etaleaza pacatele public. In asta seamana bine cu D. V. Cui foloseste marturia lui?
  
  Poate l-a cunoscut in treacat pe p Sofronie, poate l-a avut duhovnic in treacat. Ce stim noi? Stim doar ca el e mantuit si ca i s-au iertat toate pacatele. Tu esti teolog, ce crezi suna asta asta a ortodoxie?
  
  Mie imi suna a amalgam de credinte. Cred ca stilul lui poate place mult la ecumenisti, caci atinge toate curentele. Mai pune si nitica ortodoxie prin adaugarea unor mari parinti ai bisericii, si s-a asigurat de credibilitate.
  
  Doamne ajuta
  
  Răspunde
  - mai 14, 2010 la 11:29 am
    aliviu spune:
    
    Ana, stiu unde bati.Sincer sa fiu, n-am obsevat , in afara influentelor de tip protestant intalnite la ORICE protestant convertit la ortodoxie, o marturisire neortodoxa a credintei.
    Asa cum deja a spus inca cel putin o persoana aici, Klaus Kenneth si parintele Rafail Noica s-au intalnit in postura de vechi prieteni si frati in credinta.Repet, un parinte recunoscut ca duhovnic mare ar ingadui sa aiba legatura cu un om din afara ortdodoxiei, care sa fie si cunoscuta?
    Cred ca n-ai citit bine mesajul meu deoarece el a precizat ca este impotriva sincretismului, lucru mentionat de mine.Dar ai dreptul la o alta parere.Cat despre carte, am precizat in al doilea mesaj, nu se pune problema necunoasterii.
- mai 12, 2010 la 7:14 pm
  Andra spune:
  
  1.Am fost la conferinta tinuta de KK in orasul meu. Apoi am citit si cartea. Recunosc ca a fost ceva, nu stiu ce, care m-a oprit sa-l aprob in totalitate pe KK. In primul rand aerul de “stie tot” pe care-l avea si care nu este ortodox. Apoi criticarea in ansamblu a ortodoxiei noastre. Este adevarat ca toti avem momente cand suntem mai vii duhovniceste sau cand suntem mai nepasatori dar sa fim toti etichetati ca netraitori, este prea mult! A fost oare KK in manastirile noastre? Acolo inca mai sunt marii batrani care ne povatuiesc si care pastreaza vie dreapta credinta.
  2. Si totusi nu pot sa spun ca nu este util ceea ce face KK. Eu am tinut in primul rand sa-i duc la conferinta pe cei care nu sunt ortodocsi practicanti sau chiar mai rau. Eu cred ca pentru ei este util misionarismul facut de KK.
  3. Nu cred ca face rau facandu-ne cunoscute experientele traite de el. Sa ne gandim la maica Ecaterina care a publicat ceva asemanator, este adevarat dupa ce jurnalul i-a fost bine curatat de duhovnicul sau. Conferintele tinute de maica au acelasi tel de a ne trezi. Apoi sa nu uitam convertirea lui Danion. Deci mai exista asemenea carti si asemenea conferinte si nu fac rau mai ales pentru cei aflati la inceput de drum in viata duhovniceasca.
  4. Apoi KK poarta totusi binecuvantarea lui Rafail Noica, dealtfel si maica Ecaterina. Inainte de a tine conferinta in orasul meu, KK a stat 3 zile impreuna cu pr. Rafail Noica de la care ne-a adus si cuvant. Deci a fost primit de pr. Rafail Noica despre care stim ca nu mai primeste la spovedanie.
  5. Apoi faptul ca a trecut prin atatea religii si spune clar ca ortodoxia este singura cale este foarte util pentru ca sunt multi pierduti prin yoga si alte rataciri orientale.
  7. In concluzie eu spun ca nu trebuie sa-l judecam aspru pe KK. Nu este perfect, dar care dintre noi este? Eu nu cred ca face ceea ce face (conferinte, traducere de carti) doar pentru a-si face un nume. Eu cred ca face totul din convingerea ca trebuie cat mai multi sa se trezeasca. A si spus ca a dorit sa se calugareasca, dar arh. Sofronie i-a spus ca menirea lui este de a spune oamenilor despre convertirea sa. Eu personal am indemnat cat mai multi tineri sa-i citeasca cartea.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:51 am
mihailt spune:

Ce credeti preacuvioase parinte Klaus Kenneth chiar a fost pe la parintele Rafail Noica sau nu?

Răspunde
- mai 12, 2010 la 12:34 pm
  aliviu spune:
  
  Imi permit sa-i raspund lui mihailt inaintea parintelui.
  
  In a doua carte exista fotografia intalnirii lor de anul trecut.In plus, parintele Rafail a fost chestionat de un preot din Sibiu asupra autenticitatii celor scrise de K. in carte.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 12:07 pm
Gheorghe Serafim spune:

Hristos a inviat!

Este binevenita aducerea in lumina a imposturii domnului KK. Pe mine m-a nedumerit chiar titlul cartii (in “traducere” romaneasca), in contrast evident cu invatatura ortodoxa. De ce trebuia sa parcurga atatea milioane de kilometri, cand era evident ca putea sa-l gaseasca pe Dumnezeu fara sa se miste un metru, dupa marturia avvei Visarion din patericul egiptean care zice “Dumnezeu aici si pretutindeni Dumnezeu”.

Răspunde
mai 12, 2010 la 1:04 pm
karenin spune:

Hristos a inviat!

Mai mult decat atat! In urma rasfoirii noii carti a lui KK. “Calator pe pamant romanesc”, am paragrafe intregi despre intalnirea lui cu Pr. Rafail care l-a primit si gazduit 2 zile in locatia din Apuseni unde se nevoieste. Asta dupa ce a trecut prin Lupsa si Albac, manastiri foarte dragi mie, si unde a fost intampinat cu entuziasm de monahi si m onahii. Nedumerirea mea pleaca de la faptul ca stiu ca Pr. Rafail a intrerupt in cea mai mare masura legaturile cu oameni din afara anturajului sau strict si a fiilor si fiicelor duhovnicesti. In schimb, a avut timp pentru gazduire, cuvant si sfat timp de 2 zile pentru KK., pe care deduc ca-l cunoaste de multa vreme inca de la Essex din preajma Pr. Sofronie. Nu vreau sa pun cu asta la indoiala duhovnicia sau puterea de a discerne a parintelui, insa poate parea smintitor pentru multi oameni din Biserica faptul ca parintele are resurse pentru un strain hoinar, chiar vechi cunoscut fiind, insa pentru omul de rand nu mai are nimic de spus, toate fiind spuse si lamurite suficient in cartile si cd-urile sfintiei sale, dupa cum chiar KK marturiseste.
Cine stie…?! Parintele doar poate lamuri asta. Poate duce si sfintia sa o munca de readucere la dreapta credinta precum cea dusa de staretul Sofronie la randu-i cu Daniel Balfour. Neindoielnic insa, parintele ar fi trebuit sa-l opreasca pe KK de la ceea ce acesta si-a asumat ca si misiune. Sper din suflet ca a facut-o. Desi nu inteleg de ce atunci ucenici ai parintelui din Timisoara organizeaza intalniri cu kk, zilele astea….

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:24 pm
Maria spune:

mai urmeaza sa spuneti “multumescu-ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca Klaus asta…”!
l-ati judecat degraba.
bine ca Domnul nu e ca noi oamenii.

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:27 pm
narcis spune:

Cred ca asta se intampla cand masura lucrarii noastre o intrece pe cea a rugaciunii si smereniei; lucrarea e o fapta fata de tine sau de cei din jur, si trebuie sa stea sub umbra(a se misca catre soare urmand umbritorului) firii tale. As parafraza cu “mult comert, putina munca”!

Toate cele bune…

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:33 pm
VASILICA spune:

Cred ca ne grabim a eticheta un om care sincer se bucura ca a gasit adevarul.Ce suntem noi ?secta?ne inchidem intr-un cerc si aruncam cu pietre in ceilalti.Lipsa noastra de dragoste ne departeaza de Hristos.Sunt convinsa ca pr.Rafail Noica ar fi sesizat ca KK este in inselare.Fiecare om are firea lui si se manifesta in felul sau .L-am cunoscut pe KK si sa stiti ca este un om minunat.

Răspunde
mai 12, 2010 la 4:39 pm
M.G. spune:

Parinte Mihail,

Am citit acum cateva luni cartea lui Klaus Kenneth (pe care il numiti cumva dispretuitor K.K.) si am luat parte si la una din conferintele tinute in Romania.

Impresia pe care mi-au lasat-o atat cartea cat si conferinta sunt foarte departe de ceea ce scrieti in articolul de mai sus. Nu voi intra in detalii deoarece nici nu sunt un crestin prea induhovnicit, nici nu am o formare ortodoxa temeinica, ba nici macar lecturi ortodoxe prea multe nu mi-am insusit. Astfel ca se poate sa ma insel in eventuala analiza.

Totusi, nu pot sa nu remarc aciditatea cu care ati scris acest articol. Mi se pare ca ati pornit de la ideea ca Klaus Kenneth este un demonizat, pentru ca apoi sa cititi cartea doar pentru a cauta dovezi in sprijinul acestei teorii.

Iar daca intr-adevar asa este, de ce parinti precum parintele Rafail, parintele Zaharia de la Essex sau altii, cu care tine o oarecare legatura, nu i-au atras atentia ?

Răspunde
- mai 13, 2010 la 4:31 pm
  Ana spune:
  
  Cum poti sa spui ca initialele numelui unui strain pot fi folosite dispretuitor?
  
  Deja devin idoli astia? Ii protejati?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 5:09 pm
ellaina spune:

Eu cred ca a fi in preajma unui parinte cu viata sfanta (cum sunt parintii Sofronie, Noica) nu te face automat sfant. Mai cred ca “uncenic” este acela care isi urmeaza invatatorul in sfintenie; sa nu uitam ca si Iuda a fost ucenic al Domnului Hristos si ca oricare din noi ne putem lepada in ultima clipa (fereasca Dumnezeu)! Eu insa cam m-am saturat de “vedete din acestea duhovnicesti” care se folosesc de numele marilor duhovnici pt a se scoate pe ei in evidenta. Nu cred ca l-a numit cineva aici pe KK irecuperabil, insa a tace din gura inseamna ca esti de acord cu o atitudine eretica predicata drept ortodoxie.
Cunosc multi convertiti la ortodoxie in lumea occidentala si cu toate acestea nu isi fac parada…uitati-va doar la cuviosul Seraphim Rose; vorba pr Paisie Aghioritul lumea nostra de astazi este insetata dupa o predicare a Scripturii cu viata, pt ca oricine, mai mult sau mai putin educat, poate vorbi despre ceea ce a citit intr-o carte sau alta, insa ceea ce a citit nu prea se regaseste in viata lor de “predicatori” carand astfel in spate povara pe care Domnul Hristos a aruncat-o asupra fariseilor…

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 7:51 pm
  Andrada spune:
  
  Aici ai gindit ca mine, pe temeiul unor Parinti care spun ca incepatorul, infierbintindu-se de rivna, iese la propovaduire, spre pierzarea sa si a multora. (Filocalie)
  
  Sau proorocul Isaia, cind Domnul l-a chemat la propovaduire, cu infricosate vedenii,
  zice:”Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”
  6. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
  7. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.
  8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: “Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?” Şi am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia, VI, 5-8)
  
  Au curatit serafimii gura lui, ca sa vorbeasca fara de patima?
  Daca a vazut pe Dumnezeu si-a dat seama ca e praf si cenusa, mai neinsemnat decit bobul de nisip, mai trecator ca iarba… Nu sfint!!!!
  Eu cred ca modelul lui Isaia ar trebui urmat de oricine indrazneste sa ia in gura sa cuvintul lui Dumnezeu.
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
- iunie 2, 2010 la 9:06 pm
  Andrada spune:
  
  Si sfintul Serafim de Sarov spunea”cind vorbesc de la mine, gresesc”. De aceea si noi cautam cuvintul lui Dumnezeu; sau, poate, pe Dumnezeu-Cuvintul, care nu e vorbarie multa, ci Persoana, Dumnezeu, sfint, sfint, sfint!
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 6:17 pm
Saurian spune:

Aştept replica http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/05/12/despre-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:00 pm
floricringasu spune:

Hristos a inviat!

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atatudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : ” Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte “. Asa incat, acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare e bun si in cazul de mai sus.

Maria (rosteste Crezul cu voce stridenta de fiecare data si ne cerem scuze pe aceasta cale dar se simte minunat de fiecare datacand vine la manastirea Antim), Cristian, Ion si Flori

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:41 pm
Tavi spune:

Parinte, ma iertati, dar din cate stiu Danion intotdeauna si-a publicat cartile cu binecuvantare si numai sub indrumarea duhovnicului.

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 3:39 pm
  ALTUL 2 spune:
  
  STIE CINEVA CINE ESTE DUHOVNICUL LUI DANION?
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 9:43 pm
    Cristian spune:
    
    Daca dai “duhovnicul lui danion” , ZEUL GOOGLE va raspunde, intre altele:
    
    http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=785&Itemid=96
    
    Dar daca de fapt nu te intereseaza ce spune EL, si bine faci, ci vrei sa afli ce spun eu de exemplu despre pacatul curiozitatii fara folos, cred ca ar fi bine sa se fereasca oricine , deoarece exact asa procedeaza ispititorul ca sa ma impinga pe mine in pacatul de a te judeca pe tine care nu ai nici o vina, dar totusi ai pacat, adica fara voie, din nestiinta, STRIGI fara rost.
mai 13, 2010 la 8:48 am
cristina catrina spune:

Dupa cate vad,ar trebui sa ne incredem mai mult in simtirea unuia sau a altuia dintre crestinii care,mai beau si ei o bere,se mai duc la un film deocheat,mai trag cate o tigara,dupa care se cuviosesc la sf Liturghie si nu ar trebui sa cred “flerului”duhovnicesc al unor parinti ca P.Adrian,P.Macarie,saup.Mihail si altii ca ei…….Regret ca o spun dar nu cred ca ati inteles.P Mihail nu a judecat omul ci faptele lui,apoi crestinul se cunoaste dupa fapte ca pomul dupa roade ..nu?
Iar daca ne-a atentionat asupra unor nuante ale acestui mult umblatorpe calea cea larga,p.Mihail a facut-o pentru a ne pune in garda ,pentru a fi vigilenti,pentru ca vrasmasul umbla ca un leu,cautand sa ii inghita daca e posibil si pe cei alesi.Asa ca eu,prefer sa cred acestor parinti care isi stiu ei singuri si Doamne nevointa si privegherile si metaniile si posturile si…lacrimile,decat unuia care sa ma ierte toti canta in carciumi dupa care vorbeste despre ceeea ce avem mai sfant..Ortodoxia.Hristos s-a inaltat!

Răspunde
mai 13, 2010 la 8:50 am
Laura spune:

Parintele Mihail a facut un comentariu dintr-o perspectiva autentic ortodoxa. De curiozitate, cititi cartea “Parintele Paisie si Marii initiati ai Indiei”- acolo veti vedea la un moment dat cata osteneala a dus par Paisie si acel ex-yoghin pana sa revina cat de cat la normal.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:42 pm
Ana spune:

Stie oare cineva cum este adevarata ortodoxie traita? nu citita…comentam ceva ce nu stim ce inseamna, asta e parerea mea.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 7:27 pm
  Ana 1 spune:
  
  Ana, ori iti schimbi tu ID-ul ori eu:). Am mai intrat pe aici si am scris cu numele asta si vazand ce-ai scris tu, nu ma recunosteam. Deci, schimbi tu si raman eu Ana pe mai departe?:)
  
  Multumesc
  
  Răspunde
mai 13, 2010 la 3:52 pm
denisa spune:

In adevar sau cu fatarnicie, Hristos se vesteste si prin el. Si ortodoxia.
In rest, daca luam aminte bine, la fiecare dintre noi mai e cite ceva de indreptat.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:59 pm
Ana spune:

Conferinte, discutii, carti UMAMI. Gust special, cautat de toata lumea, gust irezistibil.

K.K, D.V. D.P sau al cincilea gust, pretiosul UMAMI.

http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-umami-al-cincelea-gust/60420698

PS: Asta pentru ca indiferent cat de clar ni se explica pericolul unor astfel de predicatori, noi tot ii cautam, noi ORTODOCSII tot incercam sa le gasim ceva bun. Dependenta de UMAMI

Răspunde
mai 13, 2010 la 4:16 pm
Florin spune:

Daniel, ce patimas ai devenit, esti avocatul lui Klaus Kenneth pe toate blogurile ortodoxe! Nu cred ca sufletului tau ii face bine o astfel de exaltare. O stiu din proprie experienta. Sa avem grija ca legandu-ne sufletul de unul sau de altul sa nu ni-l dezlipim de Dumnezeu!
Cat priveste punctul de vedere al lui Romeo Petrasciuc e bine sa fim prudenti. Membru al organizatiei “Oastea Domnului”, prieten al stilistului si comentatorului de la tabloidul monden Libertatea, Florian Bichir, alaturi de care a scos o carte in care descrie triumfal alegerea cuiva…, scoasa la aceeasi editura unde a fost ingrijita si cartea lui Klaus Kenneth. Mentorul lui Romeo, se pare ca si unul dintre finantatorii editurii, este Parintele Necula, cel care a scris ca Sfantul Maslu este o superstitie. Si inca ceva, este un foarte bun prieten al lui Danion, alaturi de care a ingrijit o carte despre martirii nostri din inchisori. Nu slavindu-i pe ei, ci lustruindu-se pe sine. Si, bineinteles pe Dan Puric, mimul Regelui Mihai.
Parerea mea este ca totul este doar o afacere din care pagubiti ies doar ortodocsii. Nu atat financiar, cat sufleteste.

Răspunde
mai 13, 2010 la 5:50 pm
ana spune:

HRISTOS S-A INALTAT!
Mult ma bucur, parinte, de rostirea adevarului. Nu-si are locul in ortodoxie inselarea.

Răspunde
mai 13, 2010 la 9:08 pm
Lumina lina spune:

Indubitabil – Klaus Kennet este o marioneta in mana papusarilor ce vor „binele” Sfintei Ortodoxii – cea sanatoasa si cu jerfa intretinuta de Sfinti Parinti – unii trecuti la Domnul – altii (inca) in viata (stiuti / nestiuti de oameni) dar bineplacuti lui Dumnezeu.

1. „Cu părintele Rafail Noica am vorbit mult despre asta. Ortodoxia e dragoste. Canoanele sunt valori ale experienţei,NU SUNT LEGI. Sunt experienţe! Sunt importante, dar mereu pe cel mai înalt plan stă dragostea!”
( K. Kennet).

Uite cum gandirea protestanta se vrea „superioara” Sfintei Ortodoxii ale carei atribute sunt – deopotriva – SMERENIA si DRAGOSTEA. (De smerenie nu se pomeneste nimic).

Parintele Rafail pare sa fi „omis” sa-i spuna lui K.K ca Sfintele Canoane sunt carma Bisericii Ortodoxe.
Parintele Rafail subestimeaza importanta Sfintelor Canoanelor. Ba chiar le ignora. (Si rau face!)

Canonul I al Sinodului VII ecumenic precizeaza in acest sens:
“Cu bucurie primim dumnezeiestile Canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli si de catre cele sase Sfinte Sinoade ecumenice si de catre cele locale adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti”.

Iata ce spune (si) Cuviosul Arhiereu Tit Smedrea – Despre Sfintele Canoane:

“… refuzãm a primi ideea cã mãcar una din Tocmelile Bisericii ar fi perimate, ori cel putin cãzulte în desuetitudine si ca atare supuse revizuirii…”

“Aceasta înseamnã a te aseza pe tine deasupra Bisericii si a te opune cu experinta ta personalã – limitatã de contingentele fizice – experientei infailibile, vesnice si cãlãuzitã de Duhul Sfînt a Bisericii. Niciodatã Sfintele Sinoade ecumenice n-au afirmat perimarea vreunuia din canoanele formulate mai înainte.”

“Unii cautã sã reducã Biserica la mãsura lor personalã, nu pe sine la mãsura Bisericii; si prin aceasta substituindu-se Bisericii, se situeazã în afara ei, încetînd de a mai participa la viata Bisericii.”

2. Imaginatia

„dacă îmi deschid ochii sufletului şi îl văd pe Sfântul Nicolae sau pe Sfântul Vasile sau pe alt Sfânt, atunci îmi dau seama şi că el este prezent acolo”

„diferenţa între religii? Îmi imaginez că…”
(Klaus Kennet)

Si puncte de vedere – Despre imaginatie:

„Studiul scrierilor Sfintilor Parinti rastigneste imaginatia.Cel mai eficace mijloc de scapare de imaginatie este pocainta. Numai in adanca pocainta poate omul sa curete imaginarul. Pocainta este fapta despre care atat de multe spun Sfintii Parinti. Pocainta este legata cu suferinta si plans. ( Hierotheos Vlachos)

Este respinsa imaginatia “din cauza pocaintei si suferintei, durerii si smereniei” (Calist si Ignatie Xantopol).

S-a vorbit undeva ( in acest exemplu – K.K) despre smerenie, suferinta, pocainta sincera si plans?

Ce demonstratie mai clara de manipulare – a acestui individ – cu look-ul lui Sting (sau o alura…benedictina) – plin “de sine” – in poza pare “ in transa” parca vrand sa dea (chiar) o “binecuvantare” – cu mana stanga….etc. etc.

Rusinos, pentru noi – românii – să (se) vina din Apus si să «ni se dea » lectii de Ortodoxie – atata timp cat avem de unde s-o invatam. Avem Slava Domnului : Pastori si Invatatori, mari Dascali ai lumii si Ierarhi si, de la ei incoace pe ai nostri păstori (crescuti si formati de marii duhovnici români – ACESTE REPERE – ale caror rugaciuni (aici sau dincolo) – pentru neamul nostru românesc – nu au incetat si nu vor inceta NICIODATA).

Adresa cu trimiteri spre citatele din K.K.(si alte exemple despre…)
http://www.agnos.ro/blog/2010/05/01/de-ce-ortodoxia-interviu-cu-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 13, 2010 la 10:39 pm
Florin M. spune:

Parinte Mihail, va multumesc!
Sarutmana si binecuvantati!

Răspunde
mai 14, 2010 la 12:18 am
Andrei spune:

Hristos s-a inaltat!
Iertati-ma parinte Mihail.
Am gasit aici http://www.agnos.ro/blog/ replica editorului.
Este cred onest sa cantarim si argumentele lor chiar daca nu e tocmai usor.

Stiu ca pe toti cei de aici ne uneste un gand bun: “sa ne iubim unii pe altii si sa facem tot binele spre a ne invrednici de bunatatile Tale cele ceresti”. Sa stam bine, sa stam cu frica… asadar.

Nadajduiesc ca Dumnezeu sa aduca lumina sa lamuritoare ce poate indrepta. Nu imi permit sa exprim judecati. Nu stiu care din parti trebuie sa se indrepte. Stiu ca aciditatea polemicii se naste din dorinta de a ramane drept-maritori. Nadajduiesc intr-un fel sa gresiti. Altfel, mi-e teama doar ca acest radicalism al nostru sa nu vatame chipul lui Hristos din omul pe care il tintim.

Dumnezeu sa va ajute tuturor. Dumnezeu sa-i ajute si acestui calator, Klaus K. si sa ii descopere daca greseste. Si-a asumat o responsabilitate. Si dumneavoastra, parinte, v-ati asumat un risc si o responsabilitate de dragul lui Hristos, cred.

Iertati-mi va rog indrazneala.
A.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 8:32 pm
  Ana 1 spune:
  
  Am citit jumatate din articolul de pe agnos si nu am simtit nici o clipa ca comentariul editorului e al unui ortodox traitor. O fi macar ortodox?
  
  Asa cum editorul a cautat numele parintelui Mihail si nu l-a gasit nicaieri, si eu am cautat adresa editurii si nu am gasit-o nicaieri. Am vrut sa vad cat de mare este distanta dintre editura si manastirea Antim, sa pot intelege de ce nu a putut domnul editor sa mearga direct la manastirea Antim sa-l intalneasca pe parinte.
  
  Desigur editura are reclama sus in bara despre K.K. si ar avea de pierdut daca ar spune adevarul despre euforicul ortodox. Dar atunci, ce are editura asta cu Ortodoxia in afara de un bun business?
  
  Pentru afacere editorul isi permite sa insinueze la adresa unui parinte si implicit asupra noastra a tuturor care ne-am exprimat parerea impotriva lui K.K.
  
  D-le editor, comentariul meu nu-l publici pe site-ul dumitale, asa ca-ti las o informatie aici legata de businessul cu carte ortodoxa. Cred ca ai citit cartea Sfantul Inchisorilor_ Valeriu Gafencu. Cred ca ai citit-o pe cea in limba romana, caci pe cea in engleza nu cred, caci e cam greu de citit.
  
  Daca dumneata te ocupi de afacere si stii ca o carte ortodoxa tradusa in engleza este pentru cetatenii din afara granitei, verific-o cu atentie sa iasa cartea in buna stare, sa poata fie si citita, nu numai cumparata.
  
  Răspunde
  - mai 17, 2010 la 12:15 pm
    ovidiu spune:
    
    Nu s-a plins nimeni pina acum de problema asta. Cartea a fost tradusa de monahul Sava de la Oasa- care e american si a fost corectata in state de 2 persoane. Se poate sa fi mai scapat vre-o gresala. Daca vrei sa faci o critica constructiva trimite-ne mesaj aici.
    
    Editura Agnos nu prea are vina aici. De carte sa ocupat Asociatia Synaxis.
mai 14, 2010 la 3:22 am
mihailt spune:

Nu stiu de ce se zice de KK ca nu s-ar fi lepadat de vechile rataciri.
Mai intai se spune de KK ca ar fi primit Sfantul Botez crestin ortodox.
citat:
“De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat ortodox”…..
Apoi se zice:
“Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile în care a fost până acum.”

Acum din putinele mele cunostinte cand primesti Sfantul Botez ortodox zici acolo “Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui” cu voce tare si te mai aud si altii.
Mie asta imi pare lepadare publica de toate ratacirile de pana atunci.

Acum nu iau apararea lui KK da nici nu doresc sa il acuz.
(nici nu am idee daca KK a primit sau nu Sfantul Botez crestin ortodox,ca nu am citit acea carte).

Da asta e o simpla parere eu sunt om rau si pacatos si pot usor gresi.

Răspunde
mai 14, 2010 la 6:05 pm
FLORIN - deva spune:

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
Ascultati va rog un cuvint al Par TEOFIL ( parintele bucuriei) despre rugaciunea cu cei care nu sunt ortodocsi. VREAU SA VAD SI EU O ADITUDINE DREAPTA SI PLINA DE IUBIRE-fata de parerea Par TEOFIL.
Sa va mai spun si altceve mai grav. La Deva intr-o conferinta sustinuta de Par TEOFIL intr-o sala de 600 de crestini Par a spus legat de .. catolici”":
Par STANILOAIE spune ca harul Sf Duh este lucrator numai in Biserica Ortodoxa- INSA NU ESTE ASA: SI CATOLICI AU SFINTI- Ce ziceti iubitilor de acest duh, de unde este?

Răspunde
- mai 15, 2010 la 3:36 pm
  Lumina lina spune:
  
  Florin,
  
  SA CREZI CE SPUNE PARINTELE DUMITRU STANILOAE! ( E ca si un Testament…)
  
  Mai informeaza-te! Parintele Dumitru Staniloae este: Cel mai mare teolog ortodox al secolului XX. Nu o spunem numai noi (romanii) o spun teologi de pretutindeni – nume de certa valoare.
  
  Citeste cu atentie (mai jos):
  
  În prefaţa lucrării La prière de Jesus et l’expérience du Saint Esprit – Olivier Clément vorbeşte despre faptul că „atunci când opera lui Dumitru Stăniloae se va traduce în limbile occidentale, va revoluţiona gândirea teologică”.
  
  Alţi teologi occidentali îi recunosc certa valoare şi contribuţie la dezvoltarea teologiei: „Kalistos Ware, John Meyendorff, Ch. Yannaras, Jürgen Moltmann îl consideră cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre, un teolog panortodox, un Heidegger al zilelor noastre, un Părinte al Bisericii, în sensul patristic tradiţional al cuvintelor, teologul speranţei, Profesorul, Călăuzitorul duhovnicesc”
  
  (Theodor Damian, Cuvânt de deschidere la al VI-lea Simpozion dedicat Părintelui Stăniloae, New York, 1999).
  
  Ceea ce ai postat tu este – pentru mine – un motiv de intristare pentru ca, lipsa de studiu, de informare (corecta) – a existat (si exista din nefericire) si in randul acelora care “formeaza ucenici”. Ucenici care fac – la randul lor – idoli din “ei”.
  
  Cu tristete,
  …
  
  Răspunde
- mai 16, 2010 la 5:33 pm
  Maria spune:
  
  au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.
  
  Răspunde
  - mai 16, 2010 la 11:34 pm
    Ana 1 spune:
    
    si din 1054 deci nu au mai trait credinta in Hristos, sau de ce nu mai au sfinti?
  - mai 16, 2010 la 11:38 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    … când nu erau catolici (papaliști).
mai 14, 2010 la 6:40 pm
FLORIN - deva spune:

Ieri seara 13.05.2010 Klaus Kenneth a fost la Deva in zi de PRAZNIC. De data acesta a fost altfel decit anul trecut, mai linistit mai echilibrat mai atent la cuvinte, nemaiaducind aminte de ,, trupul dumnului ” care la primit in cladirea ( caci Biserica nu ii putem spune) de la GENEVA. Printre altele a spus: Eu sunt la inceput in viata duhovniceasca—–Inca il putem pomeni la rugaciune si la SF LITURGHIE ca DOMNUL SA-L CURATEASCA DE TOATA VICLENIA( daca este ) SI DE TOATA INTINACIUNEA SUFLETEASCA SI TRUPESCA. In gindul LUI DUMNEZEU TOTI MILIARDELE DE SUFLETE -de la inceputul lui ADAM si pina la ultimul om nascut pe pamint SUNTEM -O SINGURA FIRE OMENEASCA -UN SINGUR OM. NUMAI SINGURA RUGACIUNEA SINCERA SI CU DUH DE UMILINTA FACUTA UNII PT ALTII POATE SA NE ADUCA LA CONSTIINTA CA UNA SUNTEM, SI CA ATITA TIMP CIT MAI SUNTEM IN VIATA DOMNUL POATE SA REFACA IN NOI CHIPUL SAU -PE CARE NOI L-AM SCHIMONOSIT-
UN ULTIM CUVINT AL LUI KK- ORTODOXIA NU ESTE RELIGIE-CI ESTE DESCOPERIRE DUMNEZEIASCA. FRATILOR DACA AVEM CONSTIINTA CA SUNTEM IN BISERICA-ATUNCI AR TREBUI SA VIETUIM CA IN CER ( CACI REALMENTE SUNTEM PRIN BOTEZ MADULARE ALE BISERICII DUMNEZEULUI CELUI VIU SI ADEVARAT. DUHUL CEL SFINT SA NE DEA NOUA TUTUROR A GINDI SI A FI TOTI IN ACELAS GIND AL LUI HRISTOS -UNII PT ALTII-dupa cuvintul marelui apostol.

Răspunde
mai 15, 2010 la 5:02 pm
Lumina lina spune:

Andrei,

O poveste asemanatoare – de sminteala – ca aceasta cu K.K – petrecuta prin 1994 – sigur ti-o amintesti. Parintele (…) invita in Romania pe Dr. Kennet McAll autorul cartii VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC…Conferinta la Palatul Patriarhiei, prezentarea cartii, reactii CONTRA – in primul rand din partea PS. Teofan (pe atunci secretar al Sfantului Sinod) – moderatorul intalnirii – apoi (aproape huiduieli din sala – studentii teologi)…

Acest K.M – “vindeca” (medic fiind) – si in Cancelaria Bisericii unde slujea parintele (…). Cineva , cand a iesit de acolo mi-a spus ca “si-a vazut fratii ( avortati – de mama comuna) – in timp ce dl. dr. K.M. “se ruga” – pentru aceasta)…No comment!
…
Andrei,
Te-ai intors in Romania dupa ce ai cautat raspunsuri in lumea budismului.

”Am avut sansa de a petrece o vreme langa parintele (…). El m-a luminat cu adevarat, aratandu-mi unde si ce trebuie sa aflu “. Acum – Andrei D. – n-ar mai cauta raspunsuri pentru suflet in Tibet. Dar si-ar oferi oricand experienta pentru cei care si-ar propune sa-i afle pe tibetanii adevarati, cei din drumurile si inima lui. »
(Revista Felicia – Pelerin prin Tibet – 23 aprilie 2007)

Eu as indrazni sa spun ca, dupa ce ai trait « astfel de experiente » nu se cade
(nu este cuviincios) – Andrei – sa faci remarci (nepotrivite) la adresa unui preot (calugar) – crescut si format la marea Scoala a Ortodoxiei (romanesti) – ucenic al unor Cuviosi Parinti ( unii trecuti la Domnul, altii in viata) – deoarece tu ai – se vede clar – ALTE REPERE.

Mai degraba – “fi ascultator” – ca nu ai decat de castigat!
Si, nu te teme ca “se vatama chipul lui Hristos din omul pe care il tintim”!
…

“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei 5, 11-12).

Răspunde
mai 15, 2010 la 11:49 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail, blagosloveste.
Eu am citit cartea in manuscris. M-au rugat editorii sa le scriu un cuvint inainte. Am citit-o cu bagare de seama si multa ingaduinta, ca un pacatos si convertit ce sint, tot tragind nadejdea ca voi da de sensul tuturor acelor marturisiri. Dar, spre neintelegerea mea, nu l-am gasit. Prin urmare, cu tot respectul meu fata de editori si fata de tot ce inseamna Parintele Sofronie si Parintele Rafail, am refuzat sa prezint aceasta carte. Raspunsul meu, dat in 5 septembrie 2008, a fost acesta:
“… am citit cartea. Eram entuziasmat la inceput, dar nu am aceeasi impresie despre cartea in ansamblu. Mi se pare ca ramine in sfera delirului si a incertitudinii. Ma si tem sa o recomand cuiva. Altminteri, ramin acelasi, pretuind truda pe care o faci”.

Răspunde
mai 17, 2010 la 12:13 am
Părintele Mihail spune:

Pentru Ana 1:
Chiar mai dinante de 1054, cu aproape 200 de ani, Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a arătat ereziile strecurate în ideologia creștinilor apuseni. Erezie înseamnă minciună, diversiune a diavolului. Or, cum poti sluji și cum I te poti închina Domnului în Duh și în Adevăr, când primești, trăiești și propagi minciuna? Cum poți dobândi Duhul Adevărului în afara Adevărului? Deci nu lucrează Duhul Sfânt unde este minciună și erezie, deci nu există sfinți. Mai mult, teoriile catolice juridice ale împăcării omului cu Dumnezeu nu presupun din partea omului o nevoință pentru iertarea și vindecarea de păcate. Deci, cum să se sfințească un om fără asceză, fără pocăință? Apoi catolicii au eliminat invocarea (chemarea, epicleza) Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului de la Sfânta Liturghie. Deci, nu are loc sfințirea darurilor, și nici sfințirea nimănui…Îți recomand cartea Părintelui Stăniloae ”Ascetica și mistica ortodoxă”.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 7:05 pm
  Ana 1 spune:
  
  Doamne ajuta parinte Mihail.
  
  Pusesem intrebarea Mariei in legatura cu raspunsul dat de ea “au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.”
  
  Stiu ca mantuire este numai in biserica ortodoxa. Multumesc pentru recomandarea de carte.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 1:50 am
Părintele Mihail spune:

Cu pace, Părinte Savatie. Delir, delir, dar nu e doar al lui, e și al tuturor celor ce-l promovează pe la noi.

K.K. continuă diversiunea și propaganda ecumenisto-new-age-istă și azi, trecutului amețitor îi este foarte fidel. Iată câteva ”perle” din conferința de la facultatea de teologie – București, 5 mai 2010:
- min. 40-41: “Buda nu a fost un fariseu, a fost autentic si cred ca este in rai, adica daca eu as fi Dumnezeu, eu l-as primi in rai.” Iar mai inainte a zis ca ceea ce a facut Buda a fost prima parte, lepadarea de omul vechi, dar fiindca nu Il stia pe Hristos, nu a avut ce om nou sa imbrace. Deci Buda e un fel de precursor al lui Hristos, asa se intelege, practic e un soi de profet, care si merita raiul… – Parcă Hristos a zis că ”Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari.” (Ioan 10, 8).
- min. 39: “Acum nu ma mai intereseaza muzica”, “lumea, pur și simplu, a cazut de la mine.” – Atunci la Varna ce a fost? Atunci de ce își face reclamă propriului CD de muzică pop-folk american din care ”nu e chiar totul creștin” (min. 99)?
- min. 101: “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros. Dar doar atunci cand sunteti pe marginea prapastiei. [Cuum? Păi până acolo te momește diavolul, ca apoi să te ia în brațe cu totul. n.n.] Discoteca nu e rea, insa depinde in ce masura mergi.” … “Am vazut oameni convertindu-se acolo, la carnaval!… Eu nu ma tem… Acesta este Hristosul Cel viu.” – Nu, fraților, Dumnezeu nu găsește plăcere la discotecă, nici la carnaval!
Mai sunt și altele… Uitasem să spun că de la început s-a urcat și se plimba pe băncile (mesele de scris ale) studenților… Ce să mai ceri unui asemenea om necuviinvios? Dar, grav este că auditoriul n-a protestat, profesorii erau și ei ”vrăjiți” de tupeul, gesturile și vorbăria acestui escroc…
*
Apoi, folosește unele artificii retorice pentru a-și câștiga simpatia auditoriului vrăjit de poveștile lui:
- face pe victima pentru a-și atrage compasiunea: copil fiind mamă-sa l-a agresat, apoi 7 ani a fost abuzat (min. 46-47) (etc… Înseamnă că nu a uitat, deci nici n-a iertat, deci nici lui nu i s-au iertat păcatele.), că ce spune nu e pe placul Patriarhiei și că va fi ”penalizat” – asta ca să-i ”câștige” pe nemulțumiții față de structurile oficiale…
- presară multe ”glumițe” și exemple forțate (unele fără legătură cu subiectele) pentru a degaja atmosfera și pentru a distrage gândirea sobră și trezvia spectatorilor. Nu mai știi apoi ce să apreciezi: umorul interesat și manipulator, sinceritatea și seriozitatea ”mărturisirilor” sau jocul de scenă cu efecte emoționale (actorie desăvârșită) între două extreme: râs și lacrimi…
- invocă adesea ”M-am întredat adesea: de ce, Doamne?…”, ”Doamne, Dumnezeule dacă ești viața, dacă exiști, dă-mi viață!” (min. 45), ”Hristos cel viu”, luând în deșert numele Domnului, dar arătând că-L și cheamă pe Dumnezeu doar în ocazii critice… – Oare nu se cade să-I și mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie?
- ne laudă pe noi, românii, că suntem cei mai credincioși, cei mai ”trăitori” dintre ortodocși, ca să credem că ne și apreciază, ca și noi să-l apreciem, să-l aplaudăm eventual, pentru ”periatul și gâdilatul” lui. ”God bless Ameri… aa Romania, pardon!” Asta e cea mai folosită metodă de câștigare a bunăvoinței auditorilor…
*
Am aflat cu tristețe că azi, duminică, după Sfânta Liturghie, K.K. a predicat chiar în biserica unei mănăstiri (L.). E jale! Și-a respectat întocmai ideile din carte: iertare prin glas nu prin pocăință și dreaptă credință, el s-a despătimit deja, toate confesiunile au ”taine” și părți din învățătura lui Hristos, mare vrajă și ”iubire” ecumenistă, ce mai! Oricum, lumea a început să iasă din biserică, dezamăgită… Mă întreb dacă nu cumva, păstrând ritmul ăsta, peste vreo 10 ani îi vom lăsă pe toți transsexualii și psihopații să ne vestească ”ortodoxia” vieții și a căutării lor. Dumnezeu să ne lumineze mințile să nu luăm lupii drept pastori!

Răspunde
- mai 17, 2010 la 3:57 pm
  M.G. spune:
  
  Parinte Mihail,
  
  Oare ce anume demonstreaza viata lui Budha decat ca fara Hristos, oricat de intalept ar fi omul, intalepciunea lui duce fix nicaieri.
  Si nu doar Budha, ci toti intaleptii (socotind din punct de vedere omenesc) care au fost pe pamant, din Grecia pana in Orientul Indepartat au demonstrat cu viata lor exact acelasi lucru.
  
  Si bineintales ca au fost sinceri, nici nu se poate altfel. Daca nu ar fi fost, ma indoiesc ca astazi le-am mai fi rostit numele. Cu atat mai mult, sinceritatea lor nu face decat sa intareasca dumnezeirea lui Hristos, fara de care omul nu se poate mantui, oricat de mult s-ar stradui.
  
  Oare daca ei nu au fost sinceri, nu se pot simti oamenii indreptatiti sa inceapa o cautare sincera, in afara lui Hristos ?
  Dar nu, acest drum, iata, a fost incercat si dovedit ca nu duce nicaieri.
  
  Si oare nu este nevoie in ziua de azi sa se spuna raspicat: intalepciunea omeneasca, oricat de inalta ar fi ea, nu mantuieste; priviti la cei de dinainte, stradania lor a fost zadarnica, in ciuda sinceritatii cu care au pornit la drum.
  
  Eu nu as indrazni in nici un caz sa-mi dau cu parerea asupra locului (rai sau iad) unde se afla Budha sau alti mari intalepti ai lumii de dinainte de Hristos, dar sunt convins ca ei intr-adevar au fost sinceri in cautarile lor, si prin asta au demonstrat ce spuneam mai sus.
  
  Oare nu aici incerca sa bata si Klaus Kenneth ? Personal ma indoiesc profund ca ar fi vazut in Budha sau in alt intalept -oriental sau nu- un precursor al lui Hristos sau un profet.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 8:40 am
altcineva spune:

Un interviu mai mult decat edificator, doar pentru cei ce mai au urechi de auzit…
http://vimeo.com/7525238
… la emisiunea “Flori de pateric”, TV Eveniment Sibiu, 01.11.2009.

Răspunde
mai 17, 2010 la 2:11 pm
FLORIN - deva spune:

PT VOI TOTI,
IUBITILOR NU L-ATI AUZIT PE PAR TEOFIL CA ,, NU MAI SUNT ERETICI ”http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
CE VA TOT AGITATI ATIT,
DACA ESTI OM ,, CUMSECADE ” ESTE DESTUL.(Zisa Par TEOFIL-Dumnezeu sa-l ierte ca-ci mult rau a putut sa faca, asa incit ucenicii lui si multime de popor cauta aici bucuria(citez tot din cuvintele Par TEOFIL-,, CINE NU-I DE VESELIE LA NUNTA SA NU MAI VIE)
CU CE DIFERA ,,PROPOVADUIREA BUCURIE FARA DE DUH ADEVARAT” a acestui batrin orb- FATA DE GHIVECIUL CELORLALTI,,APOLOGETI CRESTINI”.
RATACIREA TOT RATACIRE ESTE SI INSELARE (UNII RATACESC IN PUTINE IAR ALTII IN MAI MULTE). PE CEI CARE RATACESC IN PUTINE , PE ACEIA VOI TOTI II IERTATI. ASA AU FACUT SFINTII PARINTII IUBITILOR? FATA DE RATACIREA PAR TEOFIL TOTI A-TI TACUT MILC-IAR URMAREA TACERII A FOST NEBUNIA DE LA TIMISOARA SI SIBIU, ADICA CONSTINTA CELOR BOTEZATI CA BISERICA NU ESTE UNA. DUHUL ACESTA IL INTILNESC PESTE TOT CU PUTINE EXCEPTII(ROSTESC CREZUL MECANIC INSA IN CAPUL LOR ESTE UN GHIVECI).
TOTI CAUTAM BUCURIA -INSA FARA POCAINTA, IAR POCAINTA SE TERMINA NUMAI LA TRECEREA DIN ACEASTA VIATA, NU ATUNCI CIND AI AJUNJI LA O MASURA DUHOVNICEASCA.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 8:09 pm
  cristian spune:
  
  Ia uite că s-a mai descoperit un eretic în biserică: păr. Teofil Părăian!!! Ce păcat că a murit deja şi nu-l mai putem pune la stâlpul infamiei, evtl. să-l şi ardem. Din multa noastră dragoste şi înţelepciune…
  Frate Florin, bagă de seamă, cine eşti tu să judeci şi să dai sentinţe??? Dacă nu înţelegi ce spune părintele Teofil, de ce mai asculţi? Numai ca să dai sentinţe? La ce-ţi foloseşte? Te arată pe tine mai drept???
  Ca să-ţi traduc, părintele spune, că dacă te afli cu cei de altă confesiune creştină, adică cu cei care zic că cred în Preasfânta Treime, şi spui Tatăl Nostru- care nu-i aşa, este o rugăciune- nu păcătuieşti. Pe înţelesul tău, prilej înseamnă o nuntă, un botez, o înmormântare ş.a. asemenea (de ex prin Ardeal se întâmplă să vieţuiască la un loc mai multe etnii, mai multe confesiuni creştine, iar înainte de începerea mesei, se spune această rugăciune). Apoi, rugăciunea Tatăl Nostru nu se deosebeşte cu nimic la ortodocşi sau protestanţi sau catolici!!! Tot ca să înţelegi, părintele nu spune să ne amestecăm cu ei, adicătelea nu mergem noi la slujbele lor că vrem noi, precum mitropolitul Banatului, dar dacă ne invită la vreun eveniment şi social şi religios, cum este nunta de ex., apăi acolo mergem. Şi spunem Tatăl Nostru!!! Dacă e să spunem Crezul precum catolicii, nu-l spunem, căci nu e corect! Dar aceasta nu este rugăciune, ci declaraţie. Apoi nunta fără veselie e înmormântare, nu-i aşa? De unde vine veselia, bucuria, dacă nu de la Dumnezeu??? NU cumva şi Sf. Pavel ne povăţuieşte să fim veseli? NU cumva a fost şi Domnul Nostru vesel la nunta din Cana Galileii??? Dacă nu eşti de nuntă, atunci nu te du, fă-te călugăr, că aceia nu prea au voie să participe la astfel de evenimente. Dacă nici una nici alta şi umbli tot timpul cătrănit, chipurile că te pocăieşti, atunci nu-i ceva în regulă cu tine!!!
  Părerea mea pt tine şi pt alţii asemenea ţie, că muuult mai de folos ţi-ar fi să cauţi dragostea şi bucuria Domnului, decât pe eretici. Lasă-i pe alţii cu discernământ şi cu puterea de a deosebi duhurile să facă aceasta.
  Iar din smerenie, ai putea să-l numeşti pe păr Teofil şi în alt fel mai respectuos decât “acest bătrân orb”!?!
  Să te ierte şi să te lumineze bunul Dumnezeu!
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 4:55 pm
leo spune:

Oare nu ati citit fratilor pe Cuv. Serafim Rose? Este foarte clar ce se intampla!
Cititi “Ortodoxia si religia viitorului” si veti intelege.
Rau cand se tace, dar mai rau vad ca este cand se spun lucrurilor pe nume. Cu unii nu se poate scoate la capat oricum ai lua-o!
Pr.Mihail binecuvantati si ma iertati!

Răspunde
mai 18, 2010 la 1:58 am
oana spune:

Preacuvioase Parinte,

ma iertati pentru indrazneala, dar am ramas cu o tulburare dupa ce am citit raspunsul pe care l-ati dat parintelui Savatie. Sunt in acelasi gand cu tot ceea ce ati spus insa m-am speriat cand am citit ca daca nu ai uitat de tot raul pe care ti l-a facut cineva, candva inseamna ca de fapt nu ai iertat persoana respectiva. Daca de exemplu cineva te-a jignit demult si tu l-ai iertat chiar imediat sau poate dupa o perioada scurta insa, in anumite imprejurari care starnesc aducerea aminte, iti amintesti de acea jignire insa fara sa iti provoace nici un fel de resentiment, practic te minti singur crezand ca tu ai iertat? Nu ma refer la situatia in care te gandesti intentionat la acest lucru sau tii sa povestesti despre respectiva jignire. Ma gandeam de exemplu si la cei care au supravietuit inchisorilor comuniste, multi dintre ei oameni cu viata conforma cu perceptele crestin-ortodoxe, dar care au scris memorii despre cele ce au suferit ei si ceilalti detinuti din partea temnicerilor. Dar evident ca tulburarea s-a starnit pentru ca ma intereseaza personal un raspuns. Multumim pentru luarea dvs. de atitudine. E foarte mare nevoie ca in ispitele care se intind in fata noastra, a mirenilor pacatosi, din ce in ce mai des (ma refer la cele de acest gen care sunt de interes mai larg) sa avem o mana intinsa de ajutor de care sa ne putem agata. E sete de cuvinte si luari de pozitie pe care sa le avem ca reper in probleme duhovnicesti publice. E drept ca exista duhovnic insa orice ajutor e foarte binevenit. Poate parintii nostri au nevoie de incurajari si din partea noastra in marturisirea lor, altfel pe mine personal ma depaseste in a intelege de ce nu se reactioneaza, ma incred totusi in discernamantul lor si cred ca cel mai probabil parintii binecredinciosi au motive intemeiate.
Sa traiti parinte, binecuvantati si Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:51 am
gil spune:

chiar ca e KK ! pai fratilor desi pare minor nu este!! Crestinul ortodox fara mustatza si barba NU se poate impartasi!!!pe la 1880 s a tinut un sinod care zice ca mirenii se pot impartasi si doar cu barba!! cat este de sinod acel sinod nu stiu! crestinul fara barba nu are voie in sf altar!! asa spun sfintii,asa se spune in legi si canoane!! cine nu le crede treaba lor!

Răspunde
mai 18, 2010 la 10:15 am
Radu spune:

Preacuvioase parinte ,

Domnul sa va intareasca . Avem nevoie de aparare in fata celor care ne vor fara de glas . Vreau doar sa va dau citeva detalii in limita in care pot . De ce oare se folosesc de asa zisele recomandari din partea unor parinti acesti oameni ? De ce au nevoie de girul parintelui Noica ? Oare parintele DIONISIE de la Colciu sau parintele PETRONIU sau parintele IULIAN au nevoie de recomandarea cuiva ? Multi din cei care accepta conferintele le fac la indemnul anumitor profesori de teologie sau sustin bincuvintarea mitropoliei de la SIBIU . Interes sau necunoastere?
Nu-l cunosc pe domnul KK si nu doresc sa merg la conferintele lui . Doar am urmarit articolele si polemica din perspectiva unei persoane avizate . Dar daca asa arata un orotdox care spune ca a fost ucenic al parintelui SOFRONIE atunci mai bine lipsa de exemplul sau . Urmariti rugaciunea lui KK din articolul publicat in Lumea Credintei si o sa vedeti cea mai buna influenta neoprotestanta . Certurile de cuvinte sunt de prisos .
Uitati-va la parintele Iustin Pirvu , priviti-l pe parintele Arsenie Papacioc , priviti orice calugar sau staret imbunatatit si veti vedea linistea , pacea si harul lui Dumnezeu . Vazind inregistrarile lui KK nu descopar bucuria smereniei acestora .
Ascultati-l pe parintele Proclu inregistrat de exemplu si comparati singuri .Linistea sufleteasca o aduce doar prezenta Mantuitorului Hristos in sufletele semenilor nostri si nimic altceva .
Iertati indrazneala si rugati-va pentru noi .

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:01 pm
  Lumina lina spune:
  
  Radu,
  
  Mie, personal, mi-ai facut o bucurie cu postarea ta. Cu logica si, deopotriva cu deosebirea raului de bine (ele impreuna fiind in aceeasi Structura…).
  …
  
  Unii ca K.K – au nevoie de girul unor parinti – cu “larghete” – ca de la parintii adevarati (pe care i-ai enumerat – mai sus), parinti iubitori si aparatori ai Sfintei Ortodoxii – nu ar fi pupat K.K binecuvantare – in veci. Nici nu cred ca a auzit K de acesti parinti.
  
  Acum 10 ani se putea merge la parintele Rafail Noica (in Apuseni) – fara prea mare efort – caci ne primea – (si) pe noi, romanii. Cu vreo 7 ani in urma parintele Rafail anunta public sa nu mai fie “deranjat” ca suntem (prea) multi si nu-si mai poate face “lucrarea”. De inteles, desigur.
  
  Astazi, “lucrarea” parintelui Rafail vizeaza exclusiv “formarea de misionari” gen K.K. caci cu “ei” sta zile in sir, invatandu-i sa ignore Sfintele Canoane caci “Dumnezeu este iubire” si Iarta! – (zice el).
  …
  
  Nu este necunoastere – este desigur – INTERES.
  
  Este trist, dar sa ne gandim ca Unul Singur este Acela si in Mana Sa sunt toate (inclusiv cele rele, pe care – inca – le ingaduie) – ca sa aleaga graul de neghina.
  
  Răspunde
mai 18, 2010 la 10:40 am
Lavinia spune:

Buna ziua,
de ce sa smintesti , cand poti face lucrul Domnului si prin tacere. Fapta vorbeste de la sine. Traim intr-o societate in care facem cu greu fata avalansei de informatii atat de falsa pentru suflet. Iar acum ca vine cineva si ne invata, ca prin calea cea larga il aflam pe Hristos, sa il credem, sa il sustine sa il aparam cand Hristos ne-a invatat cu totul altceva!
Sa ne ascultam duhovnicii, si daca nu avem incredere in ceea ce spun ei sa avem incredere in ceea ce spun sfintii despre ascultare si duhovnici.
Parintele Mihail are o misiune grea si noi ar trebui sa il ajutam si sa ii usuram povara pe care o duce. Lumea veacului acesta este inselatoare, Parintele ne cheama la Adevar.

Hristos este acelasi , atunci si acum, si nu poate o carte , ce intra in categoria atat de ieftina a best seller, sa trunchieze adevarul.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa marturisim in Adevar numele cel Sfant al lui si Preasfanta Treime sa ne binecuvanteze spre pocainta si bun inceput.

Parinte sa ma iertati si sa ne binecavantati pe toti.

Răspunde
mai 18, 2010 la 12:46 pm
FiulRisipitor spune:

Acum fiind pe drumul convertirii mele d ela ortodoxism la ORTODOXISM parerea despre K.K. si despre cele afirmate de si despre dansul ar fi cam asa:

K.K. cred eu ca mai are pana sa devina ORTODOX cu toate ca a fost botezat. Pararea exprimata in articolul de pe acest blog o consider binevenita mai ales pentru cei care vor sa aprofundeze ORTODOXISMUL si nu sa ramana inca la faza de: WOW ce interesant! Trecand prin “jurnalele” mai multor convertiti, pentru mine K.K. este mult prea departe pentru a fi luat in seama. Am citit cartea lui si nu m-a impresionat (in sens religios) mai deloc, a fost mai mult un roman, desi nu am fost in stare sa vad aceste amanunte expuse aici in articol. Am fost mirat sa le constat acum, dar e bine ca le-am aflat. Pentru cei cu mult discernamant cartea poate fi folositoare dar intr-o masura atat de mica incat mai bine citesti Patericul. Pentru incepatori sau pentru eretici cred ca elementul ortodox este atat de neinsemnat incat vor fi mai mult impresionati de viata lui K.K. decat de religia ortodoxa. In concluzie cartea este prea putin folositoare.

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:21 pm
Alexei spune:

Hristos s-a inaltat!

Oana,

Parintele Mihail face referire la neuitarea lui K.K. in sensul in care, exhiband-o, inseamna ca rana nu este inchisa, ca efectele ei sunt inca prezente in psihicul dar, mai ales, in sufletul acestei persoane. Ori raportarea la ea este facuta ca la o chestiune negativa care, tocmai pentru ca il doare pe cel care a suferit, face sa se trezeasca in ceilalti compasiunea. Practic el nu comunica starea si pacea celui care si-a iertat potrivnicul, ci comunica starea unui suflet, sa zicem asa, sangerand. Ori, aici intr-adevar este o problema. Deci, nu este vorba pur si simplu de o memorie intelectuala a unui eveniment, care in mod natural nu dispare din intelect, ci e vorba de o memorie afectiva a sufletului, care poate fi a unui suflet vindecat (prin Har) ori ranit (nevindecat).

Cu privire la acea memorie intelectuala spune si Psalmistul: “pacatul meu inaintea mea este pururea”, dar o spune nu ca sufletul ranit si, deci, deznadajduit, ci o spune tocmai ca cel care stie ca a dobandit iertarea si regreta numai ca l-a putut supara pe Dumnezeu prin fapta sa. In plus, faptul ca pacatul se pastreaza in memoria intelectuala a celui vindecat face ca el sa-si pastreze cugetul smerit si trezvitor.

Exemplul proorocului David evidentiaza cum e posibil sa ai o memorie a unui pacat (al tau sau al altuia) intr-un cuget vindecat de Dumnezeu. E adevarat, ca in acest caz e vorba de fapta altuia fata de persoana in cauza, dar tocmai acum se vadeste actualitatea poruncii “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, cu alte cuvinte iarta-ti aproapele cum te-ai ierta pe tine. Si noi stim ca iubirea aproapelui care-ti este dusman e semnul clar al prezentei Harului, nefiind posibil lucrul asta dupa firea omului.

Deci, nu memoria pur intelectuala a unui lucru reprobabil din trecut pe care l-ai suferit s-au l-ai infaptuit trebuie sa-ti atraga atentia, ci numai daca evenimentul respectiv mai raneste inca in vreun fel sufletul tau, daca mai are ecouri si nu stii cum sa mai scapi de acele reverberatii. Daca nu mai exista aceste efecte, atunci Bunul Dumnezeu a vindecat rana ta si tu nu trebuie decat sa ramai cu invatatura dobandita (adica sa nu uiti cum lucreza pacatul in sine) si cu trezvia.

Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:51 pm
pr.vasile spune:

Foarte interesantă aprecierea. Am avut și eu de gând să particip la conferința lui K.K. ținută în urbea noastră, ba chiar i-am făcut un pic de publicitate, fără însă a fi citit mai înaintea cartea „best-seller”. Cu o zi înaintea conferinței, cineva mi-a dat cartea – chipurile să mă convingă de mesajul autentic al autorului. Efectul a fost invers. Cartea m-a convins din primele 30 de pagini că: 1. nu merită să citesc și restul; 2. nu merită să particip la nicio conferință, întâlnire, și nimic altceva cu acest „convertit”. În concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km. Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot… va continua cartea cu un nou capitol despre cum a simțit o nouă chemare în altă parte… părerea mea.
Eu aș aprecia convertiții, dar abia după ce dovedesc până la moarte statornicia în ortodoxie. Să nu canonizăm oamenii înainte de vreme…

Răspunde
- mai 18, 2010 la 7:04 pm
  Ana 1 spune:
  
  “Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot”
  
  A mai fost invitat si-n alte tari (in afara de Bulgaria)? Eu nu cred ca a fost invitat si nici nu v-a fi invitat. Nu prea are unde. Nu cred ca rusii sau grecii sa-l primeasca. Sa-l primeasca in Moldova?
  
  Răspunde
  - mai 18, 2010 la 8:25 pm
    Pustnicul Digital spune:
    
    Vad ca a fost si in Grecia: http://vimeo.com/11001676.
mai 18, 2010 la 7:34 pm
Ana 1 spune:

Am ascultat ceva din interviul acesta si din el reiese clar ceea ce a scris mai jos parintele Vasile:

” In concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km.”

De fapt din primele clipe ale emisiunii el spune ca de fiecare data s-a convertit din tot sufletul.

Vorbeste mult despre mama lui, dar vorbeste defaimator, dur, cu multa indiferenta si rautate. E dureros de ascultat.

Cum de a fost promovat la noi omul asta ca ortodox convertit? Ma mir si mai mult dupa emisiunea asta.

Uimitor

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:18 pm
Alexandra spune:

Eu nu mai inteleg nimic… Am 20 de ani si am citit recent cartea lui Klaus. Personal vorbind, cred ca mi-a „picat” bine, m-a ajutat sa devin mai atenta la multe lucruri, sa ezit putin , sa cantaresc… Sa realizez ca nu tot ceea ce e facut cu spontaneitate este si util pentru mine si sufletul meu. Nu stiu insa daca el este sau nu un ortodox emblematic, dupa parerea mea, nimeni nu este, inafara Sfintilor Parinti.

Maine va veni Klaus in Sibiu, si abia asteptam sa merg sa il vad… Acum, dupa ce-am citit acest articol, argumentele si contraargumentele din comentarii… chiar nu stiu ce sa mai fac. ?

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:26 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  Dacă mergi, te vei convinge ascultând. Dacă nu, te vei folosi rugându-te și citind din Sfinții Părinți.
  
  Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:18 pm
  Ana 1 spune:
  
  Alexandra, daca citeai cartea Intoarcere la Hristos a lui Ioan Ianolide, ai fi simtit mult mai mult decat ai simtit acum.
  
  S-a intamplat sa citesti cartea lui Klaus. Asta este.
  
  Incearca daca ai resurse sa citesti cartea despre care ti-am scris. Ai sa vezi marea diferenta si ce inseamna credinta in Hristos.
  
  Dumnezeu sa-ti ajute
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:40 pm
Iubesc Patriarhul spune:

Cat timp acest om este ortodox este fratele nostru, nu este pagan. Cand o sa se departeze de ortodoxie o sa mai vorbim. Pana atunci este frate.

Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:19 pm
  Ana 1 spune:
  
  Pai sa-l lasam sa fie frate, nu sa ni-l facem idol.
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:49 pm
Pr Matei spune:

Felicitari Parintelui Mihail care s-a pus pe treaba si ne-a lamurit cum nu se poate mai bine, prin sfatuire, despre inselatul si inselatorul Klaus Keneth!

Răspunde
mai 19, 2010 la 1:54 pm
isaac spune:

Excelent articol!
Parinte imi permit sa va fac o sugestie, inaugurarea unei rubrici cu comentarii despre Babilonia ortodoxa… sau Din lumea Ortodoxiei de fatada…

Răspunde
mai 20, 2010 la 6:14 pm
ellaina spune:

Imi cer iertare parintelui (ca am mai scris aici) si ca ii iau din timpul pretios…
As vrea sa le pun o intrebare celor care il promoveza pe kK atat de agresiv…

Am o mare nedumerire (una din multele…) nu stiu ce evanghelizeaza K.K. in tarile ortodoxe si de ce, de cine este platiti si invitat, si cu ce binecuvatare vine in tara!!! Sunt si eu convertita la sf credinta ortodoxa in occident, trecuta prin protestantism (multi ani) si catolicism si va pot spune ca duhul in care K.K predica sub “masca ortodoxiei” este 100% protestant, eretic, in inselare (cata diferenta este intre el si sfintii parinti din toate vremurile!)
Imediat dupa revolutia din ‘89, parintele patriarh al Romaniei de atunci Teoctist a trimis scrisore oficiala aici in occident (in SUA in speta…stiu de la episcipul nostru de aici si de la alti parinti americani care au vizitat Romania atunci pt cateheze), si a invitat oficial si cu binecuvantarea episcopului ortodox din diaspora preoti americani convertiti la dreapta credinta, care au tinut o serie de cateheze ortodoxe si predici in Ardeal la cateva sf manastiri si parohii., unul din ei fiind parintele Peter Gilquist.

Si cu toate ca erau preoti ortodocsi au venit la invitatia patriarhului de atunci si cu binecuvatarea episcopului de aici!
Intrebarea mea cei ce tin atat de mult sa aparate invatatura eretica a lui KK, cu ce binecuvantare, la invitatia cui, si pe ce bani vine el in Romania?
Alta intrebare: ce incearca K.K sa evanghelizeze intr-o tara ortodoxa de 2000 de ani??? De ce nu merge sa faca evanghelizate in tarile pagane care nu au auzit de ortodoxie, poate nici chiar de Hristos. Aceasta din urma ar fi (si este) adevarata evangelizare. Cunosc preoti misionari ortodocsi in occident care fac asta – insa in tarile ne-crestine si ne-ortodoxe, tari ca Indonezia (99% musulmana) unde pur si simplu iti iei viata in maini (iti ei ramas bun de la viata atunci cand incepi o misiune ortodoxa). Au fost preoti misionari care au fost ucisi pt asta (acesta cred eu ca este modelul apostolic si singurul adevarat si convingator). Acolo as vrea sa il vad pe K.K. predicand pe Hristos, nu cu chitara in baruri prin Bulgaria, prin statiuni, din fotolii (scaune) confortabile si la o audienta insetata mai mult de confort si senzational (multe iertari dar asa se vede).
Inca ceva, exista (cum spun marii parinti) “turisti de manastire si biserici ortodoxe” si exista “cautatori ai Adevarului”, pt. mine KK face doar impresia unui “turist de manastire” si atat.
Sa ne dea Domnul discernamant si smerita cugetare, caci “vremurile grele sunt” si a venit timpul cand ” multi profeti mincinosi au iesit in lume ca sa insele daca se poate si pe cei alesi”…Apocalipsa).

Răspunde
- mai 20, 2010 la 6:48 pm
  ellaina spune:
  
  Pr Peter Gilquist (un pastor convertit la ortodoxie) vorbeste (unei audiente in maj protestante~80%) de ce ortodoxia este calea, si vizita lui misionara in Romania la invitatia pr Patriarh Teoctist.
  http://orthodoxword.wordpress.com/2010/02/01/why-orthodoxy/
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 12:24 am
razbointrucuvant spune:

Ca vrea sa ne re-evanghelizeze in duh protestant, asta e limpede. Strategia e foarte atent ticluita.

http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-sibiu-mai-2010/

Din prea marea sa “largire a inimii” (despre care vorbeste), pr. Necula il face nici mai mult nici mai putin decat “dobitoc” pe pr. Mihail si pe “blogistii” de alde noi, care au indraznit sa se lege de idolul KK. De asemenea, ne blestema sau ne ameninta, practic cu pierderea mantuirii, prin “neiertarea acestui pacat nici in veacul de acum, nici in cel va sa fie”.

Ce poti sa mai spui: la asa “largime a inimii” si “inclusivism” ramanem total muti de uimire. Pielea de oaie a cazut, coltii ascutiti si coarnele s-au itit…

De altfel, la fel de generos s-a dovedit a fi si Klaus insusi, care nu a ezitat, in alta conferinta, sa il catalogheze pe p. Mihail, laolalta cu noi, drept ”spalati pe creier care nu vor decat sa omoare, plini de venin”, facand aluzie la necesitatea ca ierarhul sa intervina pentru pedepsirea unui astfel de preot si apoi laudandu-se (cum se si face, crestineste) despre cati a convertit cu cartile sale si despre cum a dat el toti banii la manastiri. Asta ca sa ne fie foarte clar cu cine avem de-a face.

Răspunde
- mai 21, 2010 la 10:48 pm
  Lumina lina spune:
  
  Pr.Necula are legaturi stranse cu Agnos si Oastea Domnului. Si edituri si…fractiuni rupte de Biserica Dreptslavitoare. Ca pr.Necula coordoneaza, controleaza, sustine sau “mentine” aceasta fractiune in BOR, ce mai conteaza…
  
  Agnos va publica zilele acestea – cartea lui Costel Busuioc. Parintele Necula, K.K, acum si Costel Busuioc… Ce melange! Sfatuiri – catre tineri, misionari “ortodocsi”, muzica “culta”…Adevarat ecumenism! (Afacerist).
  
  Pr. Necula, mai bine ati lua seama la ce spune avva Cleopa despre Oastea Domnului! Si avva Cleopa a fost (si este) adevarata autoritate in BOR.
  
  Iar Trambitele lui Hristos nu au cum sa deranjeze – decat pe cei care vor sa “trambiteze” pe …altul.
  
  Fratilor,
  
  A spune adevarul – in zilele noastre – este ADEVARATA MUCENICIE.
  …
  
  C’o moarte tot suntem datori!
  Totuna e dac-ai murit
  Flacau ori mos îngârbovit;
  
  DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI
  ORI CÂNE ‘ NLĂNŢUIT.
  
  (George Cosbuc – Decebal catre popor)
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
- mai 21, 2010 la 11:48 pm
  Ana 1 spune:
  
  Parintele Necula are un vocabular bogat in epitete. Si in conferinta asta isi permite sa foloseasca expresii gen “Jesus Christ S.R.L.” la care desigur auditoriul rade.
  
  Dar recunoaste singur “fiind eu insami bufon in punerea in scena a ortodoxiei”.
  
  Apoi arata asemanarea lui cu K.K:
  
  “Stiti ca eu insumi am o reactie Kennet la pupatul crucilor, linsul podelelor, aratatul fundului in timpul caditului … “.
  
  Facand referire la cartea lui K. parintele Necula spune ceva dureros pentru orice crestin ortodox roman “niciodata nu am vazut ortodoxia romaneasca, – poate ca mai sunt doua trei exceptii – dar niciodata atat de corect exprimata”.
  
  Spunea un parinte drag ca nu este coltisor din Romania unde sa nu calcam pe sfinte moaste. Cum atunci sa se spuna despre un convertit la ortodoxie ca are un cuvant despre ortodoxie, atat de corect exprimat incat ii intrece pe toti luptatorii si dreptii credintei noastre?
  
  In monologul parintelui Necula e o defaimare asupra a tot ce-i romanesc, ortodox, curat si simplu. Uimitor cum ne ponegrim si neamul si biserica. Si asta pentru ce?
  
  Dumnezeu sa ne ierte
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 10:07 pm
Gabriel spune:

Hristos S-a inaltat !
Felicitari pentru luarea de pozitie autentic ortodoxa si la obiect ( specifica unui eminent absolvent de Automatica ), Parinte Mihail Stanciu.
Asa a strigat si Arhanghelul Mihail ingerilor cazuti : ” Sa stam bine, sa stam cu frica ! “.
Trebuie subliniat si girul pe care il aveti din partea parintelui Adrian Fageteanu.
Detractorii dvs nu raspund la obiect, preferand atacul la persoana, specific celor care nu au argumente, sau invocand chestiuni hilare : absenta din enciclopedii, studii teologice…
Se pare ca sunt (iarasi) multi care nu vor “sa stea bine, sa stea cu frica ” !
Dumnezeu sa le lumineze mintea si celor care va denigreaza, pentru a-si intelege starea de inselare ( de fapt, traim intr-o epoca a inselarii prin excelenta ).
Sa va rugati si pentru mine, pacatosul.

Răspunde
mai 22, 2010 la 12:25 am
Daniil A spune:

Felicitari, parinte! Si nu va mahniti de cuvintele ne-la-locul-lor ale promoterilor lui KK, acum si-au aratat adevarata dragoste crestina…
Pana la urma adevarul iese la iveala.
Multumim si sa va rugati si pentru mine.

Răspunde
mai 23, 2010 la 12:07 am
denisa spune:

Mai sunt si alti catolici intre catolici. Vreau sa va prezint un catolic care traieste in duh si in adevar. Inca unul!
Parinte, Nu stiu cum sa fac sa pun pozele cu icoane, dar sunt la link-ul:
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/sfinti-si-sarbatori/3188-sfantul-isidor-tverdislov-cel-nebun-pentru-hristos-facatorul-de-minuni-din-rostov-14-mai.html

Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai
E-mail
DESPRE: – Sfinti si Sarbatori
Friday, 14 May 2010 20:31
Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai

Defăimat fiind, mângâia prin cuvânt şi faceri de minuni

Iniţial catolic, provenind dintr-o familie bogată din Germania, Isidor s-a remarcat de mic prin dispoziţia înţelegătoare faţă de semeni. Nu se supăra niciodată pe cineva şi se gândea neîncetat la împărăţia cerurilor. Şi-a părăsit casa părintească, după ce şi-a împărţit averea la săraci, şi a ales o viaţă de „fugar”, călătorind în loc în loc, în diferite ţări şi oraşe.

——————————————————————————–

Nu se ştie momentul şi modul în care a trecut de la catolicism la ortodoxie, ci doar că a făcut acest lucru. În cele din urmă s-a stabilit în Rusia, la Rostov. Vieţuia într-o colibă din lemn construită de el, suportând sărăcia, frigul, ploaia, zăpada, dispreţul semenilor, cu seninătate neştirbită.
A urmat astfel calea nebuniei pentru Hristos, descrisă şi de Sfântul Apostol Pavel:

„Noi suntem nebuni pentru Hristos, dar voi, înţelepţi întru Hristos; noi suntem slabi, dar voi, tari; voi sunteţi ţinuţi în slavă, dar noi în necinste! Noi până-n ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mângâiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor pân-acum.” (I Corinteni 4, 10-13)

Sfântul Isidor şi-a petrecut timpul vieţii acesteia în rugăciune neîncetată, fără a-şi permite odihnă sau somn îndestulat. Noaptea priveghea, dăruindu-se trup şi suflet lui Dumnezeu.
Ziua, binecuvântatul mergea în jurul oraşului, purtându-se ca un nebun. Totuşi, ştia să dea sfat bun şi să sară în ajutor, la timp, tuturor. Răbdător precum Iov, se purta cu înţelegere, cu inimă curată şi veghetoare, plină de iubire adevărată pentru toţi, şi cu credinţă neştirbită. În timpul vieţii a primit darul facerii de minuni.

A trecut la cele veşnice în 1474 şi nu a ştiut nimeni că a murit, până când nu s-a simţit un miros deosebit de plăcut venind dinspre coliba lui, de la sfintele moaşte. Pe locul mormântului său din Rostov s-a construit Biserica Înălţarea Domnului, moaştele fiind păstrate într-o criptă, făcătoare de minuni.

Sfântul Isidor e singurul numit „cel statornic în cuvântări”, el fiind întotdeauna la fel de generos, înţelegător, bun sfătuitor, iubitor cu toţi, indiferent dacă era apreciat sau nu de ei. Acest lucru a fost precizat de Bulgakov, într-o carte din 1900, „Nastolnaia Kniga”.
Sfântul Isidor Tverdislov este pomenit în sinaxarele ruse la 14 mai.

Din minunile şi profeţiile Sfântului Isidor cel nebun pentru Hristos

Se cunosc cel puţin două minuni ale acestui Sfânt: prima dintre ele îl aseamănă pe Isidor Sfântului Nicolae. O corabie prinsă în furtună risca să naufragieze. Atunci pasagerii au tras la sorţi, convinşi că necazul se datorează unuia dintre ei, care L-a supărat pe Dumnezeu. Sorţii l-au desemnat pe un negustor din Rostov, care a fost abandonat pe mare, pe o scândură. Acesta deznădăjdui, plutind în derivă, însă deodată a apărut lângă el Sfântul Isidor, care l-a readus pe puntea corăbiei. Iar aceasta nu s-a mai scufundat.

Altă dată, la nunta prinţului Sava Obolensky, Sfântul a intrat brusc în palat şi a aşezat pe capul mirelui o coroană de flori, zicând: „Iată mitra ta episcopală!” Profeţia s-a adeverit în scurtă vreme, când soţia prinţului a murit la naşterea primului copil, iar prinţul văduv s-a călugărit cu numele de Ioasaf, după care a fost sfinţit ca episcop de Rostov, în 1481.

Răspunde
- mai 24, 2010 la 3:20 am
  ellaina spune:
  
  @ Denisa …Vrei sa spui un catolic care a trecut la Duhul Ortodoxiei Ruse in Rostov si s-a nevoit in ortodoxie…
  
  Răspunde
  - mai 24, 2010 la 9:08 am
    denisa spune:
    
    Intr-adevar! Sunt si convertiti carora ortodoxia le-a schimbat viata cu totul.
mai 24, 2010 la 7:41 pm
Clara spune:

Si eu am citit cartea lui Klaus K. si am incercat un sentiment de bulversare, am simtit ca ceva nu e bine, nu e ortodox si nu seamana cu marturiile ortodocsilor obisnuiti, care cauta cu lacrimi si cu umilinta iertarea lui Dumnezeu. Nu mi-a placut si chiar am ramas surprinsa de recomandarile facute acestei carti in reviste crestin ortodoxe. Ma bucur ca parintele Mihail a luat atitudine; se risipesc in felul acesta indoielile cititorilor. Parinte, va doresc sa traiti si sa marturisiti Adevarul pana la sfarsit.
Bucurie in Hristos!

Răspunde
mai 25, 2010 la 1:11 pm
Alexei spune:

Acest comentariu am dorit sa-l postez la articolul http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/05/cateva-intrebari-pentru-fratii-de-la.html de pe blog-ul lui Ciprian Voicila. Cum optiunea “Trimiteti un comentariu” este, in acest moment, dezactivata, imi permit sa-l postez aici, cu permisiunea Parintelui Mihail, implicita in cazul in care va permite postarea

Draga Ciprian,

Ne bucuram ca iti gasim numele pe net impreuna cu toata bogatia studiilor si publicatiilor! Ba chiar aflam ca ai la baza si studii de psihologie. Te intreb si eu acum, care este rezultatul practic cel mai important al tuturor studiilor de psihologie efectuate in lume pana la ora asta? Daca nu te superi, pot sa raspund eu? – Manipularea! De la tehnicile de control individual “targetat” prin reclamele comerciale, pana la controlul si determinarea legitatilor de manifestare unitara a multimilor/grupurilor manipulate in sens politic. Plus altele, la fel de non-nevinovate… Si atunci, frate draga, ti-ai pus intrebarea care este scopul? Ca Parintii asa spun: fapta buna nu este fapta buna in sine, ci SCOPUL cu care este facuta fapta o defineste asa! Ca poate stii si tu din Pateric cum vreun staret ascundea sub copaie cate un calugar cazut in desfranare (cazut in fapta, nu in gand!) TOCMAI pentru a-l intoarce si a-l mantui, iar pe frati pentru a-i feri de sminteala si cadere de-a dreapta. Presupune asta ca NOI trebuie sa ingaduim pacatul? Eheeeee…..

Si atunci, Ciprian, ce sa insemne asta? Ca spune Mantuitorul: “dupa roade se cunoaste omul”! Si care e roada, de exemplu, a acestui “fenomen” Klaus Keneth? Fratii “razboinici” ti-au raspuns, altii, mai mult sau mai putin anonimi, au gasit si ei sa evidentieze, chiar decent si politicos, niste lucruri de bun simt (obiective, cu referire la Sfintii Parinti, nu subiectiv-umorale) referitoare la “fenomen”. Intr-un cuvant, se pare ca, pana una-alta, roada este controversa!

Evanghelia spune ca impotrivirea fata de Adevar este pacat impotriva Duhului Sfant (adica impotriva Duhului Adevarului). Ori, noi stim: ce are in comun Dumnezeu si mamona? Ce te faci insa daca la pachet ti se livreaza, sa zicem, 90% adevar si 10% inselare? Mai accepti pachetul? Tu ce zici? Pacatuiesti impotriva Duhului Sfant ca nu accepti cei 90%, ori de fapt esti plin de trezvie ca nu inghiti cei 10% minciuna? Si daca pachetul este astfel conceput INTENTIONAT, tocmai pentru impactul lui 10% mai mare ca folosul celor 90%? Ca si daca n-ar fi intentionat, tot aia e!….

Frate Ciprian, ma intelegi?……Tu ce zici, daca te-ai aseza intr-o stare, sa zicem, mai “sarac cu duhul” (adica avand cugetare simpla si smerita, iar nu mediata prin informatia specializata asimilata) si ai percepe “fenomenul” asta prin prisma “unei babe credincioase” de la tara (cum o lua Petre Tutea de etalon), cum crezi ca s-ar vedea?

Bucurie!

Alexei

P.S. Ti-ai explicat vreodata, daca ai remarcat, cum e posibil ca un adevar de credinta (in credinta revelata prin Ipostasul Adevarului intrupat, bineinteles!) sa se verifice de la nivel de “taran prost” pana la nivel “universitar” (pe o scara meritorie lumeasca), pe orice temei de argumentare?…. Si atunci, unde ar fi problema in cazul de fata?

Răspunde
- mai 25, 2010 la 4:25 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  il cunosc pe Ciprian Voicila si daca imi indagui, ceea ce ai scris nu i se potriveste. Nu e chiar asa.
  Eu insami nu am fost de acord cu parerile sale despre KK, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne certam.
  
  Nu suntem perfecti, si eu si dvs si toti am putea cadea intr-o incercare. Ce sa facem acum? toti trecem prin ispite, important sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie.
  Sa avem nadejdea ca lucrurile se vor limpezi si sigur asa va fi.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
  - mai 26, 2010 la 2:16 pm
    Lumina lina spune:
    
    Incerc sa postez un comentariu pe blog-ul lui Ciprian Voicila si nu reusesc.
    
    Felicia,
    
    Citeste (cu atentie sporita) , pe blog-ul lui Ciprian Voicila, raspunsurile – punctuale – ale lui razboiintrucuvant (la provocarea lui C.V) – raspunsuri documentate si bine intentionate – si ia in calcul (si) modul in care C. V se adreseaza lui Florin M. (ce-l sur-claseaza, raspunzandu-i limpede, smerit – ca un ortodox autentic).
    
    Poate iti schimbi parerea – ce te face sa afirmi – ca cele spuse de Alexei “nu i se potrivesc”.
    
    Nu “se cearta ” nimeni. Dimpotriva, Alexei ii vorbeste cu blandete, cu intelegere – dar si cu fermitate caci asa se cade din partea unui adevarat crestin (ortodox).
  - mai 26, 2010 la 7:30 pm
    Ana 1 spune:
    
    Tu_l aperi pe Ciprian, insa daca-i citesti cu atentie articolul lui ai sa observi ca-l pune laolalta cu K.K, Danion Vasile, Dan Puric…pe parintele Cleopa.
    
    Depaseste sentimentele pe care le ai ptr el si vezi articolul lui taios/ fin la adresa oricui incearca sa spuna ceva despre K. K.
    
    Mi se pare din nou defaimator sa vad scris “razboinicii” de catre cineva care se vrea un marturisitor al credintei ortodoxe. Mai poate fi considerat articolul lui serios sau ironic/ taios?
    
    Doamne ajuta
mai 26, 2010 la 10:29 am
Alexei spune:

Felicia,

In primul rand, faptul ca “nu i se potriveste lui Ciprian” ceea ce am scris eu este irelevant pentru 99% din posibilii cititori ai postarii mele pentru simplul motiv ca acestia nu-l cunosc personal pe Ciprian asa cum se pare ca il cunosti tu, ei neputand face astfel o diferenta specifica.

Mai mult (in al doilea rand), ceea ce am scris eu nu face referire absolut deloc la persoana lui Ciprian, pentru ca nici eu nu-l cunosc personal. Am si precizat la inceputul luarii mele de pozitie ca am gasit pe net datele despre el. Ceea ce eu am postat, insa, este un comentariu la un articol al lui, deci o replica la o maninfestare partiala a personalitatii sale (adica a persoanei formatate prin prisma experientei dobandite) relevata in textul pe care si l-a asumat. Din acest punct de vedere, apararea ta muta din start (voit ori nu, caci nici pe tine nu te cunosc personal) centrul de greutate de pe analiza obiectiva a celor scrise de el (analiza care se face in sistemul de referinta al ortodoxiei/ortopraxiei Sfintilor Parinti), pe afirmatii personale gratuite (pro/contra) lipsite de continut real in raport cu obiectul discutiei noastre.

In al treilea rand, nu esti duhovnicul lui Ciprian, deci cunoasterea pe care o ai cu privire la persoana lui este partiala si nu suporta, deci, o afirmatie absoluta in sensul in care te pronunti tu.

Si nu in ultimul rand, faptul ca Ciprian este inca in viata (sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate si mantuire!) inseamna ca el este inca supus ispitei si caderii, luptei, dar si biruintei atunci cand aceasta din urma aduce Pacea Domnului. Care Pace se produce atat in sufletul lui cat si in al celorlalti prin intermediul manifestarilor sale fata de aproapele, manifestari uneori ne-voite, dar mai ales prin cele voite (“…iar din inima voastra va curge izvor de Apa vie”).

Asadar, problema nu este nici pe departe “sa ne certam”, asta fiind cea mai proasta optiune intr-o discutie in tipar intra-ortodox. Din acest punct de vedere, noua deviere la care recurgi printr-o noua mutare a campului de argumentare pe aceesi directie personala face ca discutia, intr-adevar, sa tinda a ajunge intr-un punct mort (daca eu ori ceilalti acceptam acest lucru) atat pentru noi, dar mai ales pentru martorii acestei asa-zisa “cearta”.

Miza nu este cearta (ca reflex al manifestarii contradictorii a personalitatilor) ci ceva mult mai important si care intotdeauna se are de fapt in vedere tacit in toata discutia: inima celui de-al treilea, adica a CITITORULUI pozitiilor exprimate. Iar acest castig al inimii nu poate fi decat in adevar ori in minciuna, nu intuituu personae (adica luand in considerare persoana).

Inteleg ca tu insati crezi/accepti/stii ca Ciprian “a cazut intr-o incercare”, dar aceasta cadere un justifica apararea ta personala, caci pana si un necrestin a zis: “drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevarul”. Mai important ar fi fost, daca il cunosti personal pe Ciprian si “nu esti de acord cu parerile sale despre KK”, sa discutati si sa aflati impreuna resortul ultim al unei optiuni ori al alteia, iar la urma sa-si defineasca el insusi (argumentat) pozitia finala in spatiul public. Asta deoarece din capul locului el stie care este consecinta expunerii publice a propriilor conceptii, singur asumadu-si acest risc. Deci nici aici sa nu crezi ca este un neajutorat (intelegem chiar de la el ca este un bun “incasator”)!

Si pana la urma daca am zis rau, unde am gresit, iar daca am zis bine, de ce ma certi?

Iar daca vrei “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si cu smerenie” atunci, te rog frumos, ia-l pe Ciprian, ia-i si pe fratii de la razboiintrucuvant, vin si eu si ne intalnim la Parintele Mihail! Ce zici? Te oferi sa aranjezi asta?

Bucurie!

Alexei

Răspunde
- mai 26, 2010 la 11:15 pm
  razbointrucuvant spune:
  
  @ Felicia, Alexei:
  
  Ne raliem propunerii. Cu atat mai mult cu cat Ciprian si-a inchis blogul, noi inca speram ca doar temporar, din pricina suprararii cauzate de contradictia cu noi, ceea ce este chiar regretabil si de neinteles.
  
  @ Alexei:
  
  Ne-a placut cum ai pus problema, departajand planurile cu un simt analitic foarte riguros, de care multi am avea nevoie.
  
  @ Ana:
  
  Va multumim, dar sa stiti ca Felicia a fost chiar prima care l-a infruntat -prieteneste- pe Ciprian si l-a “tulburat” pe problema Klaus K.
  
  @ Toti:
  
  E trist ca nu se mai termina odata nebunia asta…:(
  
  Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:29 am
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei, Lumina Lina si Ana 1,
  
  am scris ca nu se potriveste lui, pentru ca pe un om nu poti sa-l “caracterizezi” in momentul incercarii lui. Este un moment delicat si aceasta nu constituie ESENTA lui. (chiar si pentru o parte a manifestarii lui).
  
  “Mirarea” (parerea) mea am exprimat-o deja pe blogul lui (si daca o sa cautati, o sa gasiti), de citit, am citit toate comentariile.
  
  DA, IL APAR, e datoria mea de crestin sa-l si sprijin in momentul incercarii.
  
  Da, asa este, cei de la Razboi intru cuvant au adus explicatii consistente si punctuale, dar tot cei de la Razboi intru Cuvant, au adus si cuvinte de pace si incurajare.
  
  Asta era si mesajul meu cand i-am raspuns lui Alexei, caci cumva faptul s-a consumat, ca sa zic asa, si ca lucrurile se vor limpezi, sa nu insistam acum sa avem un raspuns.
  
  Iar Alexei, ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste.
  
  Acestea fiind zise si sper si clarificate, va doresc numai bine.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
mai 26, 2010 la 5:32 pm
Pustnicul Digital spune:

Am primit acest COMENTARIU DE LA GEORGE si cred că se potrivește aici:

Smintelile continua si la Pitesti! Ratacitul Klaus Keneth a tinut de curand (pe 24 mai) o conferinta la Muzeul judetean din Pitesti, organizata si prezentata de…cine credeti!-marele “misionar” Laurentiu Dumitru, prieten devotat al p. Lucian Grigore, cel cu…lingurita!

Ambii au fost prezenti la conferinta, sustinandu-l si oferindu-i toata asistenta lui K.K.! Dealtfel, L.D. il promoveaza din plin pe K.K. pe blogul sau, afisand si programul conferintelor acestuia,atentie!!! – ASTA SI DUPA CE P. MIHAIL STANCIU A ARATAT DEVIATIILE ACESTUI K.K. intr-un articol preluat de mai multe bloguri ortodoxe! Daca va uitati la comentarii, multi i-au atras atentia lui L.D. deaspre acest aspect, el insusi avand cunostinta de aceste lucruri, dupa cum a declarat la inceputul conferintei, dar cu toate acestea nu a renuntat nici la conferinta si nici la a-l promova in continuare pe K.K.!

Conferinta a fost o adevarata parodie, K.K. facand gesturi comice si teatrale, avand o exprimare ciudata si controversata, cu abateri grave de la invatatura Bisericii, emanand, pe tot parcursul conferintei, prin discurs si gestica, un duh mai degraba protestant decat ortodox!

Iata cateva “perle” ale lui K.K.(imi pare rau ca n-am inregistrari!):
- “Eu nu am scris o carte ortodoxa…(!!!)…ci una care-L slaveste pe Dumnezeu!”
Intrebat, in mod firesc, daca Dumnezeu poate fi slavit, si deci trait, si altfel decat in fel ortodox, acesta raspunde ca “da, poate fi slavit asa, mai putintel, si-n alte feluri( confesiuni, etc.), nu pe deplin ca-n Ortodoxie, dar INTR-O MASURA MAI MICA!!!“…Fara comentarii!
- Alta: Spune la un moment dat: Luther a fost IN ESENTA ORTODOX!!!…Pus sa lamureasca aceasta afirmatie, a dat un raspuns ambiguu, practic n-a avut raspuns!

Asa ca, cititi si va minunati!…
Baiatul asta, K.K., a batut atata drum ca sa ne spuna ca noi nu mai traim ortodoxia la intensitate, si ca s-a instalat o platitudine, o amortire…si, cumva, el vine sa ne resusciteze! Cam asta e demersul lui…

DOAMNE APARA SI PAZESTE!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:23 am
  Lumina lina spune:
  
  Ciprian Voicila spune : ”Din scandalul de pe bloguri lipseşte o voce: aceea a lui Laurenţiu Dumitru, o persoană care a contribuit la apariţia cărţii la editura Agnos”.
  
  Asa ca nu trebuie sa ne mire – “Fenomenul Pitesti”.
  Se intelege ca a sustinut – si financiar – aceasta “tentativa”.
  
  (L.D a facut – la vemea respectiva – reclama buna filmului Tarul – odiosul film in care se confunda Imparatia lui Dumnezeu cu puterea secularizata a acestei lumi -desi fusesera numeroase reactiile – contra – din partea multora).
  
  Este foarte bine ca si-a dezvaluit adevarata identitate – ca acum stim (clar) in ce tabara se afla.
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:09 am
dodo dumitriu spune:

Pentru dl Alexei,

Nu il cunosc pe dl Ciprian, nici pe dvs, dar din ceea ce ati postat pe net pe acest blog si din ce am vazut si pe blogul dl-ului Ciprian pot trage o concluzie: daca adoptati duhul smerit si intelept al Parintilor ca model sunteti mai in castig. Nu stiu ce indreptare puteti aduce cuiva cu ton zeflemitor. Mie asa mi-ati lasat impresia. Si poate ne spuneti dumneavoastra ce facultate ati absolvit, daca vi se pare ca este edificator.

Răspunde
mai 27, 2010 la 3:37 pm
Alexei spune:

Felicia,

Nu ma-ntelege gresit!

Faptul ca Ciprian este aparat in conditiile in care o faci tu ma bucura si este pur si simplu dovada clara ca Bunul Dumnezeu il iubeste! Dovada dovezii? Ciprian si-a blocat/inchis blog-ul datorita “controversei” K.K.! Asta ar putea insemna ca doreste sa-si clarifice starea de “tulburare”, iar daca o face de buna credinta si cu rugaciune va afla sigur raspunsul. Iar raspunsul nu inseamna neaparat unul categoric cu privire la K.K. (alb/negru) ci inseamna activarea in cadrul propriului for interior a acelui “cercetati duhurile” evanghelic. Ca din neatentie si indoiala pecetluite de neascultare au cazut protoparintii nostri, iar prin trezvie (“.. sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”), credinta (in Mantuitorul Hristos si Biserica Sa) si ascultare (fata de Sf. Parinti ai Bisericii celei Una) ne mantuim noi astazi.

Daca vrei sa ne crezi si noi il aparam! Iar cel mai mult l-a aparat pe el si pe toti ceilalti Parintele Mihail cand a scos la iveala umbrele fenomenului. Ori, chiar daca le numim umbre, ele sunt bine conturate – in scris si in inregistrari – neputand fi indoielnice. E adevarat ca realitatea constiintei care afla ca ar putea fi in inselare este dureroara pentru cel care o traieste, deoarece presupune implicit o renuntare la sine, iar asta se traduce prin durere sufleteasca. Bineinteles ca tu, persoana feminina din apropierea lui Ciprian, ai sesizat nemijlocit acea durere interioara si aici tinteste apararea ta (lucru pe care Ciprian ar trebui sa-l aprecieze in mod absolut si independent de discutia asta!). Insa noi, aici, dupa cum am spus si mai sus, avem in vedere PE CEL DE-AL TREILEA care, dincolo de aspectele personale ale celor ce se manifesta public, raman fie cu clarificare, fie cu sminteala (si starea de mijloc, nebuloasa, tot spre sminteala trage) referitoare la fenomen. Miza acelora e in joc.

Si inca un lucru: noi nu analizam aici, in primul rand, convertirea ori trairile lui K.K. pentru a le pune in discutie. Asta este strict treaba lui K.K. si a duhovnicului sau, chiar daca acele aspecte ar fi ajuns la cunostinta publicului mai mult sau mai putin intamplator.

Noi avem in vedere actiunea lui nemijlocita de a insera un mesaj in sufletul celui de-al treilea – ascultatorul/cititorul/target-ul! Iar strategia aleasa denota un plan care are o tinta. Nu exista plan fara tinta! Ori aceasta actiune de exteriorizare cu un scop a interiorului lui K.K. e supusa criticii. Noi stim care este criteriul de referinta – ni l-a transmis insusi Hristos: dupa roade se cunoaste omul! Are omul roadele Duhului si ale Iubirii? Il credem! Nu arata aceste roade si nu marturiseste ca Sf. Parinti care au dobandit aceste roade? Macar privim cu luare aminte!

Nici un raspuns al tau, insa, nu este mai de tristete decat retractarea pe care ai facut-o la final! Ce-ai scris la sfarsit, anume “ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” anuleaza concretetea miscarii finale de nimicire a lucrarii diavolesti. Ca era o treaba “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie” (te-am citat tot pe tine!). Cu alte cuvinte, era o treaba sa fie data pe fata lucrarea vrajmasului intr-o intalnire reala care sa inceapa cu “Imparate Ceresc Mangaietorule…..”. Altfel, vorbim si cu nimic ramanem, din pacate…..

Bucurie!

Alexei

P.S. Blagosloviti, Parinte Savatie! Socul pe care l-a suferit K.K. si pe care il aduceti in discutie este socul trecerii din imaginar in real, de la minciuna la Adevar, de la viata trupeasca la moartea reala a trupului. Poate abia acest soc sa-i dea directia reala (bineinteles, daca e de buna credinta!), adica sa-i transforme “calea de iesire” in Cale. Acum eu as intreba, insa, cine sunt cei care l-au “impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor” si in ce scop? Iertati!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 10:07 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  scuze daca m-am exprimat nepotrivit, chestia cu ““ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” – vroiam sa exprim doar sa lasam lucrurile un pic asa, sa nu le fortam, adica sa lasam sa se linisteasca si ca rezolvarea va veni.
  
  Hai ca poate o sa mai avem ocazia sa mai scriem/vorbim, deocamdata sunt pe graba.
  
  Numai bine ! Pa Pa!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:05 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail,
Hristos in mijlocul nostru!

Ai dreptate in tot ce zici. Ceea ce cred eu este ca, fiind obisnuit cu publicul occidental, adica unul fara dreptar al credintei si cu atit mai mult al deosebirii duhurilor, Klaus a suferit un soc in mijlocul Ortodoxiei care este Romania. A fost impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor. Eu am intelegere fata de el in masura in care vine dintr-o lume si dintr-o viata slabanogita, de aceea mi s-a parut ca l-ai luat poate prea tare, nedindu-i nici o cale de iesire.

Poate ca aceasta confruntare cu Ortodoxia dura si adevarata, care este Romania, repet, il va pune pe Klaus pe o noua treapta, caci cred in dorinta lui de mintuire si cred si in Cel care cheama, si ne-a chemat si pe noi toti, ca poate sa indrepte cele strimbe si sa vindece cele vatamate.

Am zis acestea pentru ca am fost mustrat ca sint ambiguu in opinia mea despre polemica in cauza. Ambiguitatea mea insa reiese si dintr-o dorinta, pe care nu mi-o pot stavili, de a-l vedea si pe Klaus in consens cu noi toti.

Răspunde
- mai 31, 2010 la 11:05 am
  Mircea spune:
  
  Parinte Savatie, blagosloviti!
  
  In primul rand vreau sa spun ca am cartea despre “calatoria” domnului Klaus dar nu am citit-o. Deci ma pozitionez ca un necunoscator direct al celor spuse (scrise) de el. In schimb mi-au atras atentia tare mult disputele de pe web. Sunt un tanar din Arad, si dupa o viata pacatoasa si plina de mila lui Dumnezeu care s-a revarsat in toate momentele de ratacire, am ajuns si eu Acasa. Dar pana sa ajung am cautat in multe directii si am intrat in contact si cu neoprotestantismul, care e “in floare” prin Ardeal. Caut sa imi insusesc Drapta Credinta dar de multe ori am dificultati tocmai ca nu reusesc sa ma situez pe o pozitie de echilibru duhovnicesc. Referitor la persoana domnului Klaus, pot spune ca dupa o viata ratacita ca a dansului, de multe ori arde in mine o dorinta de a exclama “Ce mult bine mi-a facut mie Dumnezeu!”. Acesta e defapt motorul marturisirii. Daca nu ma insel, intr-una din Evanghelii e descris cand Mantuitorul l-a tamaduit pe indracit, iar acela vroia sa-L urmeze. Dar Hristos l-a indemnat sa mearga si sa spuna alor sai, ce bine i-a facut lui Dumnezeu. Si scriind aceste randuri mi-a venit un gand… Nu cumva multimea disputelor sunt o lupta intre madularele Bisericii. Nu cumva nu-si mai gasesc crestinii rostul in Trup din lipsa dragostei, din lipsa trairii practice a invataturii de credinta? Stim noi ca in teorie e simplu si clar, si linile de urmat sunt cu totul si cu totul clar definite, dar in practica lucrurile stau altfel. Fiecare vine cu trecutul sau, fiecare are un sac de murdarie in spate. Oare nu ar fi mai minunat ca in vorba buna si in blandete sa ne povatuim unii pe altii? Oare nu cumva e vre-unul dintre noi, care inainte de a ajunge la Hristos sa fi fost deja sfant? Exista intr-adevar erezii pierzatoare, si de multe ori fratii nostrii sunt atinsi de ele, dar tot dragostea e cea care ii scoate din ratacire. Noi ne tot etichetam unii pe altii si defapt parca vrem sa ne spunem “tu esti eretic!”, “ba tu esti eretic!”, “tu nu repecti cutare!”, “tu nu esti merit!”. Lipseste pacea dintre noi si e mult zbucium.
  Eu ma regasesc cumva in trasaturile lui Klaus si chiar in marturisirea aceasta cu mult zel, si in tot felul de forme. Dar toate dintr-un foc al inimii de a exprima mila lui Dumnezeu care cheama pe cel pacatos, pe cei care au umblat pe fundul iadului. Ce pot sa marturisesc e ca de cand m-am intors cu fata spre Dumnezeu, am trait lucruri minunate, care nu le pot tine in mine si simt sa le impartasesc. Nici nu sunt cuvinte destule ca sa le exprim. Nu spre slava mea, chiar daca uneori alunec in directia slavei desarte din slabiciune, dar ca oamenii sa vada prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in viata omului. Nu-mi doresc sa fiu eretic!!! Ma inspaimanta un astfel de gand. Nu vreau sa fiu Iuda! Am chinuit mult ca sa ajung la o credinta lucratoare in Dumnezeu, incat nu as vrea sa ma pierd. Mi-e teama intru dragoste sa nu Il rastignesc iarasi pe Hristos, si mi-e scarba de faptele mele. Dar mila Lui care m-a coplesit nu ma lasa sa fiu trist, ci ma face sa-mi salte inima si sa vestesc mila Lui. Dar marturisesc ca cititnd despre cum este privit acest domn Klaus, ma regasesc cumva. Este intr-adevar ceva cu care Biserica din Rasarit nu e obisnuita, pentru ca e o marturisire in afara Traditiei. Este o marturisire spontana, a unui om care NU a cunoscut profunzimea Traditiei Ortodoxe intr-u totul. Am fost indrumat ca ar trebui sa fiu mai smerit, sa ma adancesc in pocainta, sa imi plang faptele trecutului. Dar marturisec ca am ajuns iarasi in iad. Aproape un an de zile am chinuit incercand sa-mi intristez inima pentru trecutul meu. Incercand sa-mi insusesc o smerenie care nu era sincera, nu era interioara. Sigur ca regret ce am facut, dar nu pot ramane in trecut. Pocainta o faci din inima atunci cand atarna sabia dreptatii asupra capului, pentru faptele nepocaite. Am tras invatamintele ca sa nu ma mai intorc la faptele cele vechi si am primit bucuria iertarii. O imensa revarsare de bucurie in suflet… Daca Dumnezeu nu iarta si uita, atunci cum sa ni se ceara noua sa iertam si sa uitam gresala aproapelui? Dar daca El iarta si uita, atunci eu, ramas in bolile trecutului pe care El le-a tamaduit, pur si simplu refuz iertarea. Abia, abia ma ridicat Dumnezeu din deznadejdea in care m-am afundat incercand sa ma (fals)smeresc, sau mai bine zis sa-mi plang pacatele iertate. Am fost in cel mai adanc iad al vietii mele scurmand printre aceste pacate. Si pe masura ce scurmam mai adanc ele se luptau cu mine si ma biruiau pana la deznadejde si pana la dureri trupesti. Ajunsesem nemultumit, frustrat, impulsiv, neiubitor, departe de Dumnezeu, intristat de moarte si judecam pe toata lumea care gresea catusi de putin, pe cand pe mine ma chinuiau ganduri groaznice de mandrie. Toate acestea dupa ce am incercat eu sa ma intorc in trecutul pacatos, neacceptand ca am fost iertat si crezand ca voi avea roada astfel. Defapt nu doresc decat ca fiecare sa-si gaseasca locul in Trup si sa radieze bucurie si dragoste. Departe gandul de a ma referi la o bucurie superficiala si o dragoste fatarnica sau toleranta la tot tavalugul vremurilor noastre. Dumnezeu sa ne ajute, sa ne ierte, sa ne lumineze! E greu discernamantul in vremurile noastre, de aceea si spun Sfintii Parinti ca e cea mai mare virtute. Ar trebui sa ne compatimim mai mult si sa ne doara unii de altii in loc sa ne taiem unii pe altii, caci toti gresim. Trebuie sa ne intelegem scopul. Si cred ca toti vrem mantuirea si dragostea in casa Tatalui. Sa ne ajutam mai mult… Iertati ca am deviat oarecum de la subiect, dar nu am putut sa nu-mi vars durerea! Doamne ajuta-ne!
  
  Răspunde
  - mai 31, 2010 la 5:27 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    Atenție! Nu l-am judecat pe amicul K.K. pentru ce a făcut cândva, ci am tras semnalul de alarmă pentru că el, creștin-ortodox declarându-se, continuă să propage idei neortodoxe, mincinoase și păguboase și pentru suflet și pentru trup, propunându-se pe sine și gândirea sa nu numai înaintea simplilor mireni, ci chiar în fața preoților, călugărilor și uneori și în fața episcopilor, dintre care, mulți dintre ei, slavă Domnului!, nu au avut parte de zbuciumul și experiențele lui nefericite și nedorite… Că Dumnezeu ne vrea mântuirea tuturor asta este sigur, că El vrea ”ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită” și asta este sigur, dar de acestea trebuie să fim și noi conștienți și doritori. Mai ales că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ”Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. (…) şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tes. 5, 22-23). Deci, tot ce nu este susținut pe mărturia Sfinților Părinți, trăitorii și vestitorii Adevărului – Hristos, nu trebuie nici primit, nici încurajat, pentru că nu duce la Adevăr, nici la sfințenie. Nu trebuie să ne îndulcim cu teologumenele oricui, ci trebuie să rămânem în dogmele, canoanele și rânduielile Bisericii, cele prin care s-au sfințit toți Sfinții lui Dumnezeu dacă vrem să ne mântuim. Pentru că nu există sfințenie și mântuire în afara Ortodoxiei.
  - mai 31, 2010 la 9:41 pm
    daniel spune:
    
    Va recomand si chiar va rog sa cititi marturiile ortodoxe despre convertire ale unor englezi in viata (12 englezi), printre care si mitropolitul Kallistos Ware. Cartea a aparut nu demult la editura Deisis. Si mitropolitul Kallistos predica in Anglia si in toata Europa, si vorbeaste despre convertirea sa insa marturia este alta, este plina de smerenie si de bunacuviinta.
    
    http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134
  - mai 31, 2010 la 10:42 pm
    Cristian spune:
    
    Mircea
    
    Cu adevarat pare ca te regasesti in unele manifestari pe care le descrii. Dar tu le numesti asa cum si sunt, niste neimpliniri, niste trairi de la inceput. Ceea ce nu este cazul despre modelul pe care l-ai descris, care numai vrednic de mila nu se considera, si cautand sa invete de la monahii nostri romani imbunatatiti. Daca va fi trezit ca sa spuna ca ii este rusine ca a vorbit atat desi este pe o treapta atat de incepatoare, si va inceta sa vorbeasca spre a se reculege, ar fi de luat in seama si de asteptat roade. Altfel… mai degraba nu asteptam nimic bun….
  - iunie 2, 2010 la 7:54 pm
    Mircea spune:
    
    Multumesc, Părinte Mihail, pentru lamurire! Iertati!
- mai 31, 2010 la 10:27 pm
  Cristian spune:
  
  Parinte Savatie,
  
  Iertare, Iertare, de multe ori Iertare!
  
  Cu multa nevrednicie , nu ma voi opri sa spun gandurile despre aceste trei dorinte ale sfintiei voastre.
  
  Destul de clar reiese ca nu este binecuvantat de nici un SOC, de nici o trezire reala, de o coplesire in fata valorilor ortodoxiei romanesti. Pare mai degraba convins ca el este intr-o stare mai inalta, de unde este chiar dator sa ajute cat poate.
  
  Iarasi despre trepte mai inalte decat primirea de catre ierarhii locului nu pare ca are nevoie.
  
  Cat despre dorinta finala, cu siguranta trebuie stavilita ca sa fie ajutata de Adevar, pentru ca altfel este o “judecata” din cele neingaduite, considerand deja BUN pe cineva, care ramane doar sa vina in consens. Totusi, inca se discuta, si avem inca nevoie de marturia Adevarului inainte de “dorinta” mai inalta.
  
  Le-am spus ca simple ganduri de mirean, fara cunoastere, totusi cu ceva experienta. Inca o data iertati, dar nu treceti cu vederea!
  
  Răspunde
- iunie 1, 2010 la 10:20 pm
  Elena Grancea spune:
  
  Cer permisiunea parintelui Mihail de a-mi posta mesajul adresat parintelui Savatie (pe blog-ul sau). Motivul acestei rugaminti este faptul ca, parintele Savatie a luat mesajul meu ca pe “o mustrare”, lucru nedorit si negandit de mine, cu atat mai mult cu cat parintele Savatie este unul dintre parintii dragi mie.
  
  Elena G. spune:
  mai 24, 2010 la 19.30
  
  Parinte Savatie,
  
  Va stiu de foarte multi ani, m-am folosit de sfaturile sfintiei voastre (anii 2000 -2002), va port respectul cuvenit unui slujitor al Sfantului Altar, insa, in ultimul timp, nu mai reusesc sa inteleg din care tabara faceti parte – caci va exprimati ambiguu.
  
  Iertata sa-mi fie indrazneala dar, sfintia voastra ce alegeti:
  
  1. Sa-L marturisiti pe Hristos Domnul alaturi de alti parinti (recunoscuti ca avand marturisire curata a Sfintei Ortodoxii)?
  2. Sau alegeti sa fiti de acord si cu acesti parinti dar si cu cei pe care (parinti respectivi) ii combat. (?)
  
  Va scriu pentru ca m-am intristat de ambiguitatea exprimarii sfintiei voastre in postarile referitoare la cartea lui K.K. si pentru ca nu aveti o pozitie ferma in acest sens.
  Sau, poate ca nu vreti sa suparati pe cineva.
  
  Va rog sa ma iertati, parinte Savatie!
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 2:12 pm
    Cristian spune:
    
    Sora Elena
    
    Aceasta este o mustrare, si cred ca este nu numai indrazneata ci cu totul nedreapta. Este necesar sa ceri iertare cu adevarat parintelui Savatie, dupa ce intelegi bine ca sfintia sa este cu mult deasupra alegerii din cele doua intrebari.
    
    Totusi , indrazneala de a semnala ambiguitatea, pare binevenita , cu conditia sa gasim prin rugaciune ce ne spune Duhul Sfant, noua si parintelui Savatie.
mai 28, 2010 la 10:26 am
Alexei spune:

Roaga-te pentru mine, dodo dumitriu!

Răspunde
iunie 2, 2010 la 11:46 am
dodo dumitriu spune:

In acest schimb de pareri mi se pare important sa nu impartim comentatorii in tabere.

Noi suntem, sau cel putin fiecare dintre noi vrem sa fim, de partea Adevarului, Domnul nostru Iisus Hristos.
Si Parintele Mihail si Parintele Savatie exprima, foarte clar, fiecare in mod propriu personalitatii si formarii sale, acelasi gand: sa iubesti pe aproapele, chiar daca se numeste Klaus, dar sa nu incurajezi ceea ce nu este manifestare ortodoxa in ceea ce face, sa te delimitezi de actiunile neortodoxe. Si lamuresc lucrurile pentru cei ce nu sesizeaza ce este gresit in manifestarile lui.
Nu este dl Klaus singurul responsabil pentru turneul sau in Romania. Aici este durerea. Fiecare dintre noi este parte vie a Bisericii, dator sa marturiseasca, in randuiala lui, credinta Ortodoxa.

Răspunde
iunie 3, 2010 la 12:18 pm
Intrebator spune:

As vrea ca Pr. Mihail Stanciu sa ne confirme daca informatia potrivit careia Sfintia Sa nu mai e staret al Manastirii Antim e sau nu reala. Din cate am auzit, s-au luat oarece masuri impotriva campaniilor sale virtuale. Multumesc!

Răspunde
- iunie 3, 2010 la 5:57 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  ”Noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem…”
  
  Răspunde
  - iunie 3, 2010 la 6:20 pm
    Ana 1 spune:
    
    Doamne ajuta Parinte Mihail. Dumnezeu sa va tina cu toata bucuria care ne-o faceti.
    
    Cat de dulce si frumoasa este limba ortodoxiei.
  - iunie 3, 2010 la 11:48 pm
    Laura spune:
    
    @ Intrebator
    
    Parintele Mihail, ti-a dat un raspuns cum nu se putea mai complet si frumos si doar in cateva cuvinte…Mihai Eminescu . Complet si frumos raspuns !
    
    …iar noi va sustinem…
  - iunie 10, 2010 la 2:40 am
    Pr.Claudiu Wellington NZ spune:
    
    Toate cuvintele acestea ma incalzesc duhovniceste recunoscand in ele duhul de veselie si bucurie permanenta al Preacuviosului Parinte Arhim. Mihail.
    Dupa cum scriam si in alta parte as vrea sa va rog sa-mi comunicati o adresa de email a dumneavoastra sau a Parintelui Protos. Vicentiu la: preotclaudiucoroaba@yahoo.com
    
    Cu multumiri,
    Pr.Claudiu
- iunie 3, 2010 la 6:24 pm
  Ana 1 spune:
  
  Elena Grancea & Intrebator
  
  La mesajele pe care le tot postam noi pe aici incercand sa judecam parintii drepti ai bisericii noastre, imi vine in gand un citat dintr-o poveste “daca-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan”.
  
  Răspunde
  - iunie 4, 2010 la 11:17 am
    Cristian spune:
    
    Ana 1
    
    “DIVANUL” este orice treapta ierarhica in biserica, iar mirenii nu se pot “urca pe divan” decat facand slujirea vreunei trepte in Biserica in locul celor unsi canonic. Ceea ce nu este cazul in discutiile de pe acest blog. Acest plan ierarhic , nu se poate amesteca in ceea ce tine de planul duhovnicesc, unde sunt alte reguli, ale libertatii , si unde fiecare crestin marturiseste credinta pentru el insusi , si judeca potrivit treptei de adevar pe care a ajuns sa o cunoasca. Respectarea treptelor ierarhice trece pe planul doi cand Adevarul ia conducerea.
    
    Ceea ce am incercat sa explic, repetand aproximativ argumantatia parintelui Staniloae, este ca nu este bine sa amestecam cele doua planuri, aplicand regulile supunerii fata de ierarhie in cele liturgice, la marturisirea si argumentarea adevarului, care cere si judecare a cuvintelor spuse si nu a persoanelor, cere si sustinere a parintilor cu fapte nu cu vorbe, cu jertfa si impartirea pedepselor care apar in situatii grele, si mai putin cu “concluzii” trase inainte de a se lamuri despre ce este vorba, cat de grava este situatia.
  - iunie 5, 2010 la 4:05 pm
    Elena Grancea spune:
    
    Ana 1,
    
    Spui: “imi vine in gand un citat dintr-o poveste”…
    
    Si mie: “Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” – deoarece postarea mea – adusa pe acest blog cu permisiunea parintelui Mihail – nu facea nici o referire la persoana ta.
    
    Pe de alta parte te inteleg, caci, vazandu-te si pe blog-ul celuilalt parinte – in acelasi CONSENS – ca si aici – trag concluzia ca tu “canti” la 2(doua) piane – necontand cine este cel ce scrie “partitura”.
    
    P.S.
    Nu te sili sa-mi raspunzi caci: Promit! Nu te voi mai lua in seama.
    Fair-play era sa spui direct ce te-a deranjat si ti-as fi explicat ce motiv am avut sa adopt o asa postura. Pe cand tu…ai “intervenit” (tam-nesam)cu o ironie foarte “fina”.
    
    Sanatate! Maxima!
iunie 5, 2010 la 10:30 pm
Ana 1 spune:

Elena Grancea, o sa vina si clipa cand o sa ne lamurim cu acesti predicatori, si poate atunci o sa avem curajul sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am judecat degeaba, si aici ma refer la parintii bisericii.

Doamne ajuta

Răspunde
Predicatorii-vedete, prooroci proorociti. Azi, cazul Klaus Kenneth in viziunea Parintelui Arhimandrit Mihail Stanciu de la Manastirea Antim: După două milioane de kilometri, încă în înșelare… | Victor Roncea Blog spune:

mai 12, 2010 la 12:59 am

[...] Parintele Mihail Stanciu Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: capusele ortodoxiei, Dan Puric, Danion Vasile, Klaus Kenneth, parintele mihail stanciu, puricii ortodoxiei « “Nasul” lanseaza “Diavolul este politic corect” la Libraria Sophia din Bucuresti in prezenta calugarului basarabean Savatie Bastovoi. VIDEO: Puterea tamaduitoare a iubirii You can leave a response, or trackback from your own site. [...]
Război întru Cuvânt » ARHIM. MIHAIL STANCIU (Man. Antim) pune in discutie una din cele mai recente “vedete” duhovnicesti in voga: KLAUS KENNETH spune:

mai 12, 2010 la 4:10 am

[...] După două milioane de kilometri, încă în înșelare… [...]
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 12, 2010 la 11:37 am

[...] STANCIU, KLAUS KENNETH, Manastirea ANTIM by saccsiv on mai 12, 2010 Citez din articolul După două milioane de kilometri, încă în înșelare…, scris de Arhimandrit Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim, [...]
Profețiile cultului satanic pentru vremurile de azi — Pustnicul Digital spune:

mai 13, 2010 la 3:17 am

[...] este ambalată frumos și rafinată de inteligențe demonice mult superioare nouă. Ca și exemplul lui Klaus Kenneth care îmbină rigorile ortodoxiei cu indulgențele lumești într-un mod atât de atractiv încât [...]
Razboi întru Cuvânt » ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice spune:

mai 17, 2010 la 2:23 pm

[...] In incheiere sa reflectam putin si asupra parerii parintelui Savatie Bastovoi, el insusi un convertit (VEZI)… [...]
Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 18, 2010 la 3:00 pm

Klaus Kenneth--suspect de inselare

Postat: 9.07.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Arhivat în: Cărți, Înșelare
Etichetat: Klaus Kenneth

(A se vedea și comentariile altor creștini ortodocși aici: Concluziile conferintei de la Pireu despre primatul papal – comentariul 27 mai ales)

Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V. despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din partea unui rigorist ortodox, care a devenit și el un apologet al ”ortodoxiei”... lui.

Numar afișări: 7,142

136 Comentarii

mai 11, 2010 la 5:08 pm
crestin orto spune:

va multumim mult parinte,

erau necesare astfel de punctari si corectari ortodoxe, fata de ratacirile evidente ale acestui personaj cosmo-confesional; trecuse multa vreme de cand acest calator ajunsese si pe meleaguri romanesti si isi facea show-ul nestingherit.

este prima luare de pozitie in Duh si in Adevar asa cum se astepta demult din partea ortodoxiei romanesti…

cunosc multi oameni din jurul meu care au citit (cel putin) astazi acest articol al sfintiei voastre si s-au luminat la suflet, s-au declarat entuziasmati. Ma mir de cum nu au aparut postari ale lor sau ale altora, pana acum. Pana atunci, o fac eu, multumindu-va inca o data in numele lor.

Hristos a inviat !

Răspunde
- mai 11, 2010 la 11:32 pm
  Pater Mihail spune:
  
  Adevărat a înviat Domnul Hristos!
  
  Răspunde
mai 11, 2010 la 6:35 pm
Ana spune:

Dupa ce am citit analiza pe marginea cartii lui K., m-am gandit daca noi toti care l-am ascultat pe K. sau i-am citit cartea (eu nu am citit cartea), nu ne-am dat totusi seama ca ceva nu este in regula cu el.

Am observat ca atunci cand citesc sau ascult un mesaj de la un parinte al bisericii noastre, raman cu o stare de liniste. Sunt insa parinti care au un ton mai rapid sau mai dur, mai neclar dar cu toate astea cuvantul lor lasa multa pace in suflet.

Acum e usor de concluzionat pentru ca ne-ati dat “totul pe tava”, insa daca si noi am fi mai atenti, am putea sa vedem ce stare sufleteasca avem dupa ce-i ascultam/citim pe acesti rapizi increstinati.

Răspunde
mai 11, 2010 la 6:40 pm
Policarp monahul spune:

Hristos a inviat!

Va felicitam pentru noua versiune a blogului, foarte placuta si mult mai lesnicioasă pentru navigare. Recenzia dintr-o perspectivă autentic ortodoxă a cărţii lui KK este mai mult decât binevenită, într-o vreme de acută criză duhovnicească şi gravă derută spirituală. KK este, fără îndoială, unul din puzderia de profeţi mincinoşi care, îmbolnăviţi de trufie luciferică, îşi arogă statutul de călăuze spirituale în marasmul capitalismului sălbatic de astăzi. Sf. Apostol Pavel ne atenţionează foarte limpede: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor…” (I Tim 4,1) Şi, avertizându-l tot pe acelaşi iubit ucenic Timotei, spune: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim 4,3-4).
Astfel de impostori ai vieţii spirituale, lupi înveşmântaţi în haine de miei trebuie demascaţi cu promptitudine şi învăţătura lor trebuie înfăţişată cu mult curaj şi fermitate drept ceea ce este: înşelare demonică şi goană după slavă omenească, al cărei sfârşit ne este prea bine cunoscut. Dumnezeu să ne păzească şi să ne ocrotească în har, smerenie, iubire şi ascultare.

Răspunde
mai 11, 2010 la 10:16 pm
Claudia Tuclea spune:

Hristos a înviat!

Părinte, mă bucur pentru acest material. Mi-am amintit că am fost şi eu în noiembrie 2009 la conferinţa lui KK de la Facultatea de Drept. Impresiile mele le-am scris atunci în primul rând pentru a le cere ieratre tuturor celor cărora le spusesem de această conferintă. Am postat mesajul şi pe un grup denumit “credinţa ortodoxă”. Moderatoarea grupului şi alţi membrii mi-au demonstrat cu multă râvnă ce creştin ipocrit sunt eu prezentând lucrurile aşa cum se poate citi mai jos. Redau în continuare cele pe care le-am scris atunci. Nu vă ascund că doamna care moderează grupului mi-a scris şi mie că sunt “baby face”. Până acolo a mers identificarea cu KK şi îmbrăţişarea “propovăduirii” lui. Aşa că semnez: baby face, Claudia Ţuclea

Mesajul din noiembrie:
“Conferinţa de aseară de la Facultatea de Drept m-a intrigat pur şi simplu. Nu doar că KK şi-a depăşit “mandatul” (părea normal să povestească despre convertirea lui şi atât, fără să mai facă alte “judecăţi de valoare”), dar a făcut nişte afirmaţii foarte grave (“împărtăşirea” la protestanţi a fost autentică, cineva care fumează se poate împărtăşi bine merci -la ortodocşi, de data aceasta- iar preoţii care nu ar accepta acest lucru nu ar avea dragoste, Maica Tereza este, fără dubiu, sfântă etc.). Dumnezeu singur ştie cine cum este, nu e treaba mea să analizez, dar aseară era o audienţă ortodoxă!

În plus, m-a deranjat stilul exagerat de teatral în care şi-a spus povestea, mult mai accentuat decât la Cluj (unde, la o adică l-aş fi găsit rezonabil dacă s-ar fi adresat unor persoane aflate în derivă spirituală şi care nu ar fi putut suporta ceva … prea duhovnicesc).

Până la urmă, este de folos să întâlnim oamenii pentru a ne face o părere cât mai aproape de adevăr. Nu exclud ca şi de data aceasta să greşesc, dar nu a fost deloc în duh ortodox felul în care a vorbit aseară şi, mai ales, ceea ce a grăit.

Desigur, când începe să spună că Pr. Sofronie, ucenicul Sf. Siluan, i-a fost duhovnic 10 ani, când în România are girul lui Laurenţiu Dumitru şi al altora asupra cărora nu a(vea)m dubiu, pare uşor să nu fii atent şi să vrei să crezi că ai în faţă o convertire aşa cum mulţi dintre noi ne dorim încă. Dar ascultându-l şi văzându-l pe viu, lucrurile capătă altă culoare…

Iertare că i-am făcut “publicitate”; am vrut cu tot sufletul să fie autentică această convertire. Până una-alta cred că şi el are mare nevoie de rugăciune, duhul mândriei părând să nu îi fie străin. Eu am mai luat o palmă, înţelegând că nu trebuie să mă mai entuziasmez de nimeni prea uşor.”

Răspunde
mai 11, 2010 la 11:35 pm
azucena spune:

Parinte Mihail,
Hristos a inviat!

Va multumesc pentru clarificarile atat de necesare pe care le-ati adus in ceea ce priveste corecta intelegere a activitatii “misionare” a lui K.K.
Foarte interesant ar fi de subliniat si natura cameleonica a personajului, care in functie de tara in care isi face turneul oratoristic, adopta alt limbaj si alta atitudine, se pliaza foarte bine pe specificul locului, in functie de tipul de credinta marturisit de auditoriu, cu o ablitate si un talent demne de o cauza mai buna. Am inteles ca titlul cartii lui autobiografice a fost tradus in aceeasi maniera cameleonica, pentru a „prinde” la fiecare dintre culturile si credintele careia i se adreseaza.
Avem si noi un soi de K.K. autohton. O trasatura comuna celor doi ar fi exhibarea cu lux de amanunte in cartile lor autobiografice, ale celor mai sordide si rele experiente prin care au trecut, totul fiind prezentat cu un sange rece si cu o surprinzatoare detasare, de parca ar fi vorba de o alta persoana. Poate fac asta din dorinta de a impresiona, de a soca, de arata din ce infern au iesit si pe ce culmi marete au ajuns.
Traim vremuri cat se poate de tulburi si trebuie sa fim foarte atenti, ce carti citim, ce oameni ascultam si ce invataturi asimilam, pentru ca foarte usor se poate cadea in inselare. Vorbele frumoase, frazele intoarse din condei invelite in minunata haina a ortodoxiei, pot acoperi rataciri paganesti-orientale din care s-a iesit doar la suprafata, si a caror radacini nu au fost smulse, si erezii catolico-protestante, care sunt amestecate intr-un „cocktail” exploziv. Suntem prea slabi in credinta pentru a ne pierde vremea cu astfel de rataciri care ne pot dauna ducandu-ne in grave confuzii. Ceea ce este surprinzator este „ravna” neobosita, energia inepuizabila si uimitoarea forta de convingere de care astfel de personaje dau dovada atunci cand pornesc in turneele lor „misionare”, lucruri care ar putea sa ne dea de gandit …

De aceea cuvintele lamuritoare pe care ni le-ati adresat, pot salva din ratacire pe unii dintre noi, si trezi din ignoranta pe altii.

Răspunde
- mai 12, 2010 la 11:05 am
  iuliana spune:
  
  Sa presupunem ca pana diseara moare “cameleonul” acesta: unde ziceti sa-l trimitem? In adancul iadului, nu? Este, la urma urmei, doar un “personaj”, nu o persoana!
  
  Răspunde
  - mai 12, 2010 la 12:24 pm
    azucena spune:
    
    @iuliana:
    
    Ce vrei sa spui? Nu inteleg prea bine. Faptul ca am folosit cuvantul personaj te-a deranjat? Stiu ca noi toti suntem persoane si nu personaje, si suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca si K.K. de altfel. Am folosit insa cuvantul personaj (vezi explicatia in dexonline.ro/definitie/personaj), pentru ca eu cred, dar s-ar putea sa ma insel, ca dl K.K. joaca de fapt un rol, un rol care nu este total intamplator si nici nevinovat.
    
    In ceea ce priveste cine si unde merge dupa moarte, asta este judecata lui Dumnezeu si nu a noastra. Important este ca persoana K.K. sa accepte sa fie ajutat ca sa iasa din inselare. Este el constient insa ca se afla in inselare? Asta e intrebarea. L-a cunoscut timp de aproximativ 10 ani pe Cuviosul Sofronie de la Essex. Sunt convinsa ca parintele a avut toata dragostea ca sa-l invete credinta cea adevarata. Este foarte important ca sa cunostem parinti imbunatatiti, dar trebuie si noi sa facem ceva efort ca sa ne indreptam, nu sa cerem numai altora sa faca in locul nostru ceea ce trebuie noi sa facem pentru propria mantuire.
  - mai 12, 2010 la 12:42 pm
    necesar spune:
    
    trebuie spus lucrurilor pe nume, cu orice risc.
- iunie 12, 2010 la 2:18 am
  bibi spune:
  
  Doamne ajuta!
  
  Daca ati auzit de Pilda Fiului Risipitor, care s-a intors din Tara Indepartata – rupt si GOL – iat Tatal l-a primit, cu siguranta ati auzit si de fratele sau mai mare.
  Cineva se crede mai mare!Si mai ales, ascultator, apoi se face judecatorul fratelui sau si mai ales al Tatalui sau care nu-i acorda atentia cuvenita pentru “ascultarea” sa.
  
  Astfel ne asemanam cu “babutele” care judeca pe oricine intra in biserica: cum e imbracat, cum isi tine capul… Nimeni nu-i drept: numai Dumnezeu. iar omul cat traieste invata.
  Insusi K.K. a declarat public ca nu este perfect.
  Cat despre R.P. si despre D.V., toata stima!Ei macar fac ceva, dau din maini, invata sa se strecoare prin valtoarea lumii acesteia.Raman statornici in credinta, si asta e cel mai important lucru.
  
  Nu incerc sa-i iau apararea lui K.K. dar …
  
  Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim numai cu vorba, ci mai ales cu fapta implinitori!Asta m-a surprins la conferinta lui K.K.
  Si am auzit sfatul acesta de multe ori in ultima vreme…
  Ortodoxia are nevoie de traire!
  Mi-a placut intelegerea sa fata de icoane: nu se inchina la icoana, ci la Fecioara Maria, Maica Domnului. Si a amintit si de cele doua ipostaze ale Bisericii: cea Biruitoare si cea Luptatoare. Pentru asta este impresionat de manastirile si bisericile nostre, pentru frescele care aduc Biserica Biruitoare in sustinerea Bisericii Luptatoare.
  
  Ortodoxia nu se vede, nu se citeste, nu se judeca, se simte, se traieste!Iar Sf. Liturghie ne uneste pe toti, cu mic, cu mare, tanar batran, viu sau adormit intr-o unica simtire, intr-un singur trup: Trupul Lui Hristos!
  
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
  - iunie 12, 2010 la 11:07 pm
    Cristian spune:
    
    bibi
    
    Felicitari! Foarte bine ca NU incerci sa iei apararea cuiva.
    Daca totusi ai scris, este bine sa stii ca un amestec atat de superficial de idei , arata ca sustii o TRAIRE ortodoxa din cele interzise , acea traire numita pamanteasca, trupeasca, de care trebuie sa se pocaiasca orice ortodox, sa o paraseasca pentru a cauta TRAIREA duhovniceasca.
mai 12, 2010 la 7:36 am
ellaina spune:

Multumim mult parintelui pt articol. Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de predicatori, ca doar se scrie in cartea Apoc ca multi profeti mincinosi vor iesi in lume ca sa insele pe cat mai multi …insa dupa faptele lor ii ve-ti cunoaste…asa va fi si cu antihrist, se va propovadui pe el ci nu pe Hristos. Inapoi la sfintii parinti fratilor ca ei sunt adevaratul model de vietuire in Adevar. Ortodoxia nu se propovaduieste pe scene de spectacol, ci cu viata prin cruce.

Răspunde
mai 12, 2010 la 8:41 am
cristina boicu spune:

Multumesc mult pentru toate clarificarile din acest articol. Am citit cartea ca sa imi fac o parere si am ramas cu impresia ca ceea ce este scris in ea nu propovaduieste deloc ortodoxia, ci, dimpotriva ceva care are un duh protestant;nu vorbisem cu nimeni despre ea si eram foarte curioasa sa aflu impresii de la alti cititori crestini pt.a putea sa îmi clarific ceea ce simţisem.Mulţumesc încă o dată pr. Mihail !

Răspunde
mai 12, 2010 la 9:19 am
Mihai spune:

Am si eu o nelamurire…totusi Cuviosul Sofronie Saharov a spus despre K ca a reusit sa il gaseasca pe Hristos. Ori nu cred ca acest mare parinte ar fi fost in inselare stiindu-se grija lui in a judeca lucrurile.
Exista si posibilitatea sa fi cazut pe parcursul frumului sau, insa nu credeti ca macar un parinte care il cunoaste…gen parintele Simeon, parintele Zacharia sau parintele Rafael ar fi sesizat asta si ar fi anuntat lumea?
Astea sunt niste semne de intrebare la care as dori sa primesc si eu raspuns daca se poate, inainte de a judeca un om…indiferent daca il simpatizez sau nu…
CU drag pentru toti in Hristos Domnul

Răspunde
- mai 13, 2010 la 1:12 pm
  altcineva spune:
  
  Hristos s-a Inaltat!
  
  Parerea mea este ca nimeni nu poate garanta despre viitoarea stare duhovniceasca a unei alte persoane, fie ea publica sau nu. Or, faptul ca parintele Sofronie (pe care-l iubesc din tot sufletul), sau parintele Rafail, este luat drept chezasie pentru autenticitatea si duhovnicia domnului KK, ma face sa pun sub oarecare indoiala spusele domnului KK ca si a altor persoane care-l sustin.
  
  Adevarul, daca pe el il propovaduieste, nu are nevoie de sustinerea si garantia nimanui pentru ca el iese singur la suprafata.
  
  Acum, in alta ordine de idei, parintele Sofronie l-a avut ca prieten pe David Balfour care, se stie din corespondenta publicata recent, s-a convertit de la catolicism la ortodoxie; a fost hirotonit preot, a primit, conform propriilor marturii, nenumarata semne si minuni de la Dumnezeu, insa, la un moment dat a renuntat la preotie. Avea sa se reintoarca la ortodoxie cu putin timp inainte de a muri si, daca imi amintesc eu bine, a fost extrem de bucuros vazand ca Dumnezeu si-a revarsat din nou harul, spunand ca acum crede din nou.
  
  Iar mie una mi-e greu sa cred ca daca s-a schimbat ceva in sufletul domnului KK unul dintre parintii nostri dragi sa iasa la scena deschisa si sa anunte oficial tot poporul.
  
  Răspunde
- mai 24, 2010 la 7:28 pm
  crip81 spune:
  
  fratele meu , tu nu ai vazut sau auzit , sau citit despre oameni care L-au intalnit pe Hristos si apoi l-au tradat? Apropo , ai auzit de Iuda?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:05 am
cristina catrina spune:

Hristos a inviat Patros!
Nu am citit cartea,nu imi place cand se face valva in jurul unui personaj,care apoi,urmeaza sa iti fie bagat pe gat.Acum sunt lamurita despre”valoarea”acestei carti.Ce ma nedumereste este urmatorul lucru:cine l-a chemat? cine i-a facut reclama?Cine i-a aranjat”conferintele”si pentru ce?(oare pentru otravirea sufletelor incepatorilor si mai putin stiutorilor,care si asa prinsi in valtoarea aceasta,au nesansa de a cadea?)Apoi daca acest “impresar”este ortodox si/sau cleric,este deosebit de grav acest lucru si va trb sa procedam conform zicalei:”cine se frige cu ciorba ,sa sufle si in iaurt”,sa avem grija ce privim si ce ascultam(vezi Trinitas)
Doamne ajuta!

Răspunde
- mai 14, 2010 la 11:13 pm
  Ana 1 spune:
  
  Buna nedumerire ai. Azi de pe blogul editurii agnos, am aflat si eu cine l-a invitat, cine i-a platit turneul, cine i-a facilitat interviurile si toate aparitiile din Romania lui K.K. Este editura agnos prin dl Romeo Petraşciuc.
  
  La intrebarea pentru ce s-au facut toate astea nu exista decat un singur raspuns: afacere. Daca ne uitam insa la atacul care se face impotriva tuturor care au curajul sa critice spiritul euforic al lui K. K. intelegem ca cei care fac asta nu sunt iubitori de ortodoxie si ca se cauta sa se aduca in atentia tinerilor o credinta euforica care sa aiba forma ortodoxiei dar duh pretestantism.
  
  Am crezut mereu ca o editura de carte ortodoxa are la conducere ortodocsi traitori. Din nefericire, nu-i asa. Si vorba ta “sa suflam si-n iaurt” si sa avem grija ce citim, ce ascultam si de cine editat.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:34 am
aliviu spune:

Hristos a inviat. parinte arhimandrit !

Preacuvioase parinte staret,

Prezenta lui Klaus Kenneth este o provocare. Dar la fel si articolul preacuvioasiei voastre.
Evident, citirea cartilor ne da cateva dubii.

In incercarea de a lamuri cat mai mult subiectul voi aduce cateva argumente si in favoarea acestui om, fara a exclude pericolele:

-K.K. a fost invitat in Romania, nu a cerut-o
-a doua carte nu este initiativa sa
-este membru al Bisericii Ortodoxe de 25 de ani
-afirma unicitatea Bisericii Ortodoxe
-nu este de acord cu ecumenismul de tip sincretist
-a fost un ucenicul marelui duhovnic Sofronie
-se intalneste cu parintele Rafail Noica

Iata si pericolele marturisirii lui(din perspectiva mea de teolog):

-continua sa raspunda la invitatii de propovaduire in mediul protestant, terminate cu rugaciuni la care este cu sau fara voie implicat
-isi afirma o autoritate pe care nu o are criticand impartasirea “prea rara” in viziunea sa in tarile ortodoxe,fenomen manifestat si la alti convertiti din protestantism si afirmand ca multi preoti mai au de invatat
-este intr-adevar inca departe de ceea ce noi numim a fi smerenie

Fara a contrazice pe cuviosii nostri parinti Mihail si Macarie si observand totusi cateva lucruri dubioase in marturia lui, tragem urmatoarele concluzii:

1.La o prima apropiere, o astfel de marturie nu este rea pentru incepatori (liceeni de exemplu), cum se poate vedea din ultima sa carte insa nu este relevanta pentru cei inaintati in credinta.

2.KLaus Kenneth este un om care are de luptat cu slava desarta, dar cati dintre slujitorii nostri sfintiti sunt cu totul curati fata de asa ceva? Sa fim sinceri…

3.K. Kenneth a publicat, si nu fara obstacole traduceri din trei mari parinti ai ortodoxiei (dintre care doi canonizati) in germana si a primit multa recunostinta din partea celor care au reusit astfel sa cunoasca scrieri ortodoxe.

4.Conferintele la care a fost invitat sunt in primul rand un eveniment cultural, pot a avea si rezultate in ce priveste constientizarea adevarului ortodoxiei si a unei trairi personale
dar pot prezenta si pericole pentru cei neavizati.

Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?

Concluzii:

Răspunde
- mai 12, 2010 la 2:49 pm
  Ana spune:
  
  aliviu@ “Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?”
  
  Noi nu avem nici o siguranta de cuvintele lui K cu privire la parintele Rafail. Poate l-a primit, poate l-a imbratisat. Nu putem insa crede ca parintele ia citit cartea si dupa asta a mai fost si de acord cu el.
  
  Cineva care intalneste un duhovnic ca parintele Sofronie, e imposibil sa nu se smereasca, sa nu se schimbe, pe cand el asa cum a subliniat si parintele Mihail, isi etaleaza pacatele public. In asta seamana bine cu D. V. Cui foloseste marturia lui?
  
  Poate l-a cunoscut in treacat pe p Sofronie, poate l-a avut duhovnic in treacat. Ce stim noi? Stim doar ca el e mantuit si ca i s-au iertat toate pacatele. Tu esti teolog, ce crezi suna asta asta a ortodoxie?
  
  Mie imi suna a amalgam de credinte. Cred ca stilul lui poate place mult la ecumenisti, caci atinge toate curentele. Mai pune si nitica ortodoxie prin adaugarea unor mari parinti ai bisericii, si s-a asigurat de credibilitate.
  
  Doamne ajuta
  
  Răspunde
  - mai 14, 2010 la 11:29 am
    aliviu spune:
    
    Ana, stiu unde bati.Sincer sa fiu, n-am obsevat , in afara influentelor de tip protestant intalnite la ORICE protestant convertit la ortodoxie, o marturisire neortodoxa a credintei.
    Asa cum deja a spus inca cel putin o persoana aici, Klaus Kenneth si parintele Rafail Noica s-au intalnit in postura de vechi prieteni si frati in credinta.Repet, un parinte recunoscut ca duhovnic mare ar ingadui sa aiba legatura cu un om din afara ortdodoxiei, care sa fie si cunoscuta?
    Cred ca n-ai citit bine mesajul meu deoarece el a precizat ca este impotriva sincretismului, lucru mentionat de mine.Dar ai dreptul la o alta parere.Cat despre carte, am precizat in al doilea mesaj, nu se pune problema necunoasterii.
- mai 12, 2010 la 7:14 pm
  Andra spune:
  
  1.Am fost la conferinta tinuta de KK in orasul meu. Apoi am citit si cartea. Recunosc ca a fost ceva, nu stiu ce, care m-a oprit sa-l aprob in totalitate pe KK. In primul rand aerul de “stie tot” pe care-l avea si care nu este ortodox. Apoi criticarea in ansamblu a ortodoxiei noastre. Este adevarat ca toti avem momente cand suntem mai vii duhovniceste sau cand suntem mai nepasatori dar sa fim toti etichetati ca netraitori, este prea mult! A fost oare KK in manastirile noastre? Acolo inca mai sunt marii batrani care ne povatuiesc si care pastreaza vie dreapta credinta.
  2. Si totusi nu pot sa spun ca nu este util ceea ce face KK. Eu am tinut in primul rand sa-i duc la conferinta pe cei care nu sunt ortodocsi practicanti sau chiar mai rau. Eu cred ca pentru ei este util misionarismul facut de KK.
  3. Nu cred ca face rau facandu-ne cunoscute experientele traite de el. Sa ne gandim la maica Ecaterina care a publicat ceva asemanator, este adevarat dupa ce jurnalul i-a fost bine curatat de duhovnicul sau. Conferintele tinute de maica au acelasi tel de a ne trezi. Apoi sa nu uitam convertirea lui Danion. Deci mai exista asemenea carti si asemenea conferinte si nu fac rau mai ales pentru cei aflati la inceput de drum in viata duhovniceasca.
  4. Apoi KK poarta totusi binecuvantarea lui Rafail Noica, dealtfel si maica Ecaterina. Inainte de a tine conferinta in orasul meu, KK a stat 3 zile impreuna cu pr. Rafail Noica de la care ne-a adus si cuvant. Deci a fost primit de pr. Rafail Noica despre care stim ca nu mai primeste la spovedanie.
  5. Apoi faptul ca a trecut prin atatea religii si spune clar ca ortodoxia este singura cale este foarte util pentru ca sunt multi pierduti prin yoga si alte rataciri orientale.
  7. In concluzie eu spun ca nu trebuie sa-l judecam aspru pe KK. Nu este perfect, dar care dintre noi este? Eu nu cred ca face ceea ce face (conferinte, traducere de carti) doar pentru a-si face un nume. Eu cred ca face totul din convingerea ca trebuie cat mai multi sa se trezeasca. A si spus ca a dorit sa se calugareasca, dar arh. Sofronie i-a spus ca menirea lui este de a spune oamenilor despre convertirea sa. Eu personal am indemnat cat mai multi tineri sa-i citeasca cartea.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:51 am
mihailt spune:

Ce credeti preacuvioase parinte Klaus Kenneth chiar a fost pe la parintele Rafail Noica sau nu?

Răspunde
- mai 12, 2010 la 12:34 pm
  aliviu spune:
  
  Imi permit sa-i raspund lui mihailt inaintea parintelui.
  
  In a doua carte exista fotografia intalnirii lor de anul trecut.In plus, parintele Rafail a fost chestionat de un preot din Sibiu asupra autenticitatii celor scrise de K. in carte.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 12:07 pm
Gheorghe Serafim spune:

Hristos a inviat!

Este binevenita aducerea in lumina a imposturii domnului KK. Pe mine m-a nedumerit chiar titlul cartii (in “traducere” romaneasca), in contrast evident cu invatatura ortodoxa. De ce trebuia sa parcurga atatea milioane de kilometri, cand era evident ca putea sa-l gaseasca pe Dumnezeu fara sa se miste un metru, dupa marturia avvei Visarion din patericul egiptean care zice “Dumnezeu aici si pretutindeni Dumnezeu”.

Răspunde
mai 12, 2010 la 1:04 pm
karenin spune:

Hristos a inviat!

Mai mult decat atat! In urma rasfoirii noii carti a lui KK. “Calator pe pamant romanesc”, am paragrafe intregi despre intalnirea lui cu Pr. Rafail care l-a primit si gazduit 2 zile in locatia din Apuseni unde se nevoieste. Asta dupa ce a trecut prin Lupsa si Albac, manastiri foarte dragi mie, si unde a fost intampinat cu entuziasm de monahi si m onahii. Nedumerirea mea pleaca de la faptul ca stiu ca Pr. Rafail a intrerupt in cea mai mare masura legaturile cu oameni din afara anturajului sau strict si a fiilor si fiicelor duhovnicesti. In schimb, a avut timp pentru gazduire, cuvant si sfat timp de 2 zile pentru KK., pe care deduc ca-l cunoaste de multa vreme inca de la Essex din preajma Pr. Sofronie. Nu vreau sa pun cu asta la indoiala duhovnicia sau puterea de a discerne a parintelui, insa poate parea smintitor pentru multi oameni din Biserica faptul ca parintele are resurse pentru un strain hoinar, chiar vechi cunoscut fiind, insa pentru omul de rand nu mai are nimic de spus, toate fiind spuse si lamurite suficient in cartile si cd-urile sfintiei sale, dupa cum chiar KK marturiseste.
Cine stie…?! Parintele doar poate lamuri asta. Poate duce si sfintia sa o munca de readucere la dreapta credinta precum cea dusa de staretul Sofronie la randu-i cu Daniel Balfour. Neindoielnic insa, parintele ar fi trebuit sa-l opreasca pe KK de la ceea ce acesta si-a asumat ca si misiune. Sper din suflet ca a facut-o. Desi nu inteleg de ce atunci ucenici ai parintelui din Timisoara organizeaza intalniri cu kk, zilele astea….

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:24 pm
Maria spune:

mai urmeaza sa spuneti “multumescu-ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca Klaus asta…”!
l-ati judecat degraba.
bine ca Domnul nu e ca noi oamenii.

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:27 pm
narcis spune:

Cred ca asta se intampla cand masura lucrarii noastre o intrece pe cea a rugaciunii si smereniei; lucrarea e o fapta fata de tine sau de cei din jur, si trebuie sa stea sub umbra(a se misca catre soare urmand umbritorului) firii tale. As parafraza cu “mult comert, putina munca”!

Toate cele bune…

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:33 pm
VASILICA spune:

Cred ca ne grabim a eticheta un om care sincer se bucura ca a gasit adevarul.Ce suntem noi ?secta?ne inchidem intr-un cerc si aruncam cu pietre in ceilalti.Lipsa noastra de dragoste ne departeaza de Hristos.Sunt convinsa ca pr.Rafail Noica ar fi sesizat ca KK este in inselare.Fiecare om are firea lui si se manifesta in felul sau .L-am cunoscut pe KK si sa stiti ca este un om minunat.

Răspunde
mai 12, 2010 la 4:39 pm
M.G. spune:

Parinte Mihail,

Am citit acum cateva luni cartea lui Klaus Kenneth (pe care il numiti cumva dispretuitor K.K.) si am luat parte si la una din conferintele tinute in Romania.

Impresia pe care mi-au lasat-o atat cartea cat si conferinta sunt foarte departe de ceea ce scrieti in articolul de mai sus. Nu voi intra in detalii deoarece nici nu sunt un crestin prea induhovnicit, nici nu am o formare ortodoxa temeinica, ba nici macar lecturi ortodoxe prea multe nu mi-am insusit. Astfel ca se poate sa ma insel in eventuala analiza.

Totusi, nu pot sa nu remarc aciditatea cu care ati scris acest articol. Mi se pare ca ati pornit de la ideea ca Klaus Kenneth este un demonizat, pentru ca apoi sa cititi cartea doar pentru a cauta dovezi in sprijinul acestei teorii.

Iar daca intr-adevar asa este, de ce parinti precum parintele Rafail, parintele Zaharia de la Essex sau altii, cu care tine o oarecare legatura, nu i-au atras atentia ?

Răspunde
- mai 13, 2010 la 4:31 pm
  Ana spune:
  
  Cum poti sa spui ca initialele numelui unui strain pot fi folosite dispretuitor?
  
  Deja devin idoli astia? Ii protejati?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 5:09 pm
ellaina spune:

Eu cred ca a fi in preajma unui parinte cu viata sfanta (cum sunt parintii Sofronie, Noica) nu te face automat sfant. Mai cred ca “uncenic” este acela care isi urmeaza invatatorul in sfintenie; sa nu uitam ca si Iuda a fost ucenic al Domnului Hristos si ca oricare din noi ne putem lepada in ultima clipa (fereasca Dumnezeu)! Eu insa cam m-am saturat de “vedete din acestea duhovnicesti” care se folosesc de numele marilor duhovnici pt a se scoate pe ei in evidenta. Nu cred ca l-a numit cineva aici pe KK irecuperabil, insa a tace din gura inseamna ca esti de acord cu o atitudine eretica predicata drept ortodoxie.
Cunosc multi convertiti la ortodoxie in lumea occidentala si cu toate acestea nu isi fac parada…uitati-va doar la cuviosul Seraphim Rose; vorba pr Paisie Aghioritul lumea nostra de astazi este insetata dupa o predicare a Scripturii cu viata, pt ca oricine, mai mult sau mai putin educat, poate vorbi despre ceea ce a citit intr-o carte sau alta, insa ceea ce a citit nu prea se regaseste in viata lor de “predicatori” carand astfel in spate povara pe care Domnul Hristos a aruncat-o asupra fariseilor…

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 7:51 pm
  Andrada spune:
  
  Aici ai gindit ca mine, pe temeiul unor Parinti care spun ca incepatorul, infierbintindu-se de rivna, iese la propovaduire, spre pierzarea sa si a multora. (Filocalie)
  
  Sau proorocul Isaia, cind Domnul l-a chemat la propovaduire, cu infricosate vedenii,
  zice:”Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”
  6. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
  7. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.
  8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: “Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?” Şi am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia, VI, 5-8)
  
  Au curatit serafimii gura lui, ca sa vorbeasca fara de patima?
  Daca a vazut pe Dumnezeu si-a dat seama ca e praf si cenusa, mai neinsemnat decit bobul de nisip, mai trecator ca iarba… Nu sfint!!!!
  Eu cred ca modelul lui Isaia ar trebui urmat de oricine indrazneste sa ia in gura sa cuvintul lui Dumnezeu.
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
- iunie 2, 2010 la 9:06 pm
  Andrada spune:
  
  Si sfintul Serafim de Sarov spunea”cind vorbesc de la mine, gresesc”. De aceea si noi cautam cuvintul lui Dumnezeu; sau, poate, pe Dumnezeu-Cuvintul, care nu e vorbarie multa, ci Persoana, Dumnezeu, sfint, sfint, sfint!
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 6:17 pm
Saurian spune:

Aştept replica http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/05/12/despre-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:00 pm
floricringasu spune:

Hristos a inviat!

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atatudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : ” Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte “. Asa incat, acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare e bun si in cazul de mai sus.

Maria (rosteste Crezul cu voce stridenta de fiecare data si ne cerem scuze pe aceasta cale dar se simte minunat de fiecare datacand vine la manastirea Antim), Cristian, Ion si Flori

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:41 pm
Tavi spune:

Parinte, ma iertati, dar din cate stiu Danion intotdeauna si-a publicat cartile cu binecuvantare si numai sub indrumarea duhovnicului.

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 3:39 pm
  ALTUL 2 spune:
  
  STIE CINEVA CINE ESTE DUHOVNICUL LUI DANION?
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 9:43 pm
    Cristian spune:
    
    Daca dai “duhovnicul lui danion” , ZEUL GOOGLE va raspunde, intre altele:
    
    http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=785&Itemid=96
    
    Dar daca de fapt nu te intereseaza ce spune EL, si bine faci, ci vrei sa afli ce spun eu de exemplu despre pacatul curiozitatii fara folos, cred ca ar fi bine sa se fereasca oricine , deoarece exact asa procedeaza ispititorul ca sa ma impinga pe mine in pacatul de a te judeca pe tine care nu ai nici o vina, dar totusi ai pacat, adica fara voie, din nestiinta, STRIGI fara rost.
mai 13, 2010 la 8:48 am
cristina catrina spune:

Dupa cate vad,ar trebui sa ne incredem mai mult in simtirea unuia sau a altuia dintre crestinii care,mai beau si ei o bere,se mai duc la un film deocheat,mai trag cate o tigara,dupa care se cuviosesc la sf Liturghie si nu ar trebui sa cred “flerului”duhovnicesc al unor parinti ca P.Adrian,P.Macarie,saup.Mihail si altii ca ei…….Regret ca o spun dar nu cred ca ati inteles.P Mihail nu a judecat omul ci faptele lui,apoi crestinul se cunoaste dupa fapte ca pomul dupa roade ..nu?
Iar daca ne-a atentionat asupra unor nuante ale acestui mult umblatorpe calea cea larga,p.Mihail a facut-o pentru a ne pune in garda ,pentru a fi vigilenti,pentru ca vrasmasul umbla ca un leu,cautand sa ii inghita daca e posibil si pe cei alesi.Asa ca eu,prefer sa cred acestor parinti care isi stiu ei singuri si Doamne nevointa si privegherile si metaniile si posturile si…lacrimile,decat unuia care sa ma ierte toti canta in carciumi dupa care vorbeste despre ceeea ce avem mai sfant..Ortodoxia.Hristos s-a inaltat!

Răspunde
mai 13, 2010 la 8:50 am
Laura spune:

Parintele Mihail a facut un comentariu dintr-o perspectiva autentic ortodoxa. De curiozitate, cititi cartea “Parintele Paisie si Marii initiati ai Indiei”- acolo veti vedea la un moment dat cata osteneala a dus par Paisie si acel ex-yoghin pana sa revina cat de cat la normal.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:42 pm
Ana spune:

Stie oare cineva cum este adevarata ortodoxie traita? nu citita…comentam ceva ce nu stim ce inseamna, asta e parerea mea.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 7:27 pm
  Ana 1 spune:
  
  Ana, ori iti schimbi tu ID-ul ori eu:). Am mai intrat pe aici si am scris cu numele asta si vazand ce-ai scris tu, nu ma recunosteam. Deci, schimbi tu si raman eu Ana pe mai departe?:)
  
  Multumesc
  
  Răspunde
mai 13, 2010 la 3:52 pm
denisa spune:

In adevar sau cu fatarnicie, Hristos se vesteste si prin el. Si ortodoxia.
In rest, daca luam aminte bine, la fiecare dintre noi mai e cite ceva de indreptat.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:59 pm
Ana spune:

Conferinte, discutii, carti UMAMI. Gust special, cautat de toata lumea, gust irezistibil.

K.K, D.V. D.P sau al cincilea gust, pretiosul UMAMI.

http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-umami-al-cincelea-gust/60420698

PS: Asta pentru ca indiferent cat de clar ni se explica pericolul unor astfel de predicatori, noi tot ii cautam, noi ORTODOCSII tot incercam sa le gasim ceva bun. Dependenta de UMAMI

Răspunde
mai 13, 2010 la 4:16 pm
Florin spune:

Daniel, ce patimas ai devenit, esti avocatul lui Klaus Kenneth pe toate blogurile ortodoxe! Nu cred ca sufletului tau ii face bine o astfel de exaltare. O stiu din proprie experienta. Sa avem grija ca legandu-ne sufletul de unul sau de altul sa nu ni-l dezlipim de Dumnezeu!
Cat priveste punctul de vedere al lui Romeo Petrasciuc e bine sa fim prudenti. Membru al organizatiei “Oastea Domnului”, prieten al stilistului si comentatorului de la tabloidul monden Libertatea, Florian Bichir, alaturi de care a scos o carte in care descrie triumfal alegerea cuiva…, scoasa la aceeasi editura unde a fost ingrijita si cartea lui Klaus Kenneth. Mentorul lui Romeo, se pare ca si unul dintre finantatorii editurii, este Parintele Necula, cel care a scris ca Sfantul Maslu este o superstitie. Si inca ceva, este un foarte bun prieten al lui Danion, alaturi de care a ingrijit o carte despre martirii nostri din inchisori. Nu slavindu-i pe ei, ci lustruindu-se pe sine. Si, bineinteles pe Dan Puric, mimul Regelui Mihai.
Parerea mea este ca totul este doar o afacere din care pagubiti ies doar ortodocsii. Nu atat financiar, cat sufleteste.

Răspunde
mai 13, 2010 la 5:50 pm
ana spune:

HRISTOS S-A INALTAT!
Mult ma bucur, parinte, de rostirea adevarului. Nu-si are locul in ortodoxie inselarea.

Răspunde
mai 13, 2010 la 9:08 pm
Lumina lina spune:

Indubitabil – Klaus Kennet este o marioneta in mana papusarilor ce vor „binele” Sfintei Ortodoxii – cea sanatoasa si cu jerfa intretinuta de Sfinti Parinti – unii trecuti la Domnul – altii (inca) in viata (stiuti / nestiuti de oameni) dar bineplacuti lui Dumnezeu.

1. „Cu părintele Rafail Noica am vorbit mult despre asta. Ortodoxia e dragoste. Canoanele sunt valori ale experienţei,NU SUNT LEGI. Sunt experienţe! Sunt importante, dar mereu pe cel mai înalt plan stă dragostea!”
( K. Kennet).

Uite cum gandirea protestanta se vrea „superioara” Sfintei Ortodoxii ale carei atribute sunt – deopotriva – SMERENIA si DRAGOSTEA. (De smerenie nu se pomeneste nimic).

Parintele Rafail pare sa fi „omis” sa-i spuna lui K.K ca Sfintele Canoane sunt carma Bisericii Ortodoxe.
Parintele Rafail subestimeaza importanta Sfintelor Canoanelor. Ba chiar le ignora. (Si rau face!)

Canonul I al Sinodului VII ecumenic precizeaza in acest sens:
“Cu bucurie primim dumnezeiestile Canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli si de catre cele sase Sfinte Sinoade ecumenice si de catre cele locale adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti”.

Iata ce spune (si) Cuviosul Arhiereu Tit Smedrea – Despre Sfintele Canoane:

“… refuzãm a primi ideea cã mãcar una din Tocmelile Bisericii ar fi perimate, ori cel putin cãzulte în desuetitudine si ca atare supuse revizuirii…”

“Aceasta înseamnã a te aseza pe tine deasupra Bisericii si a te opune cu experinta ta personalã – limitatã de contingentele fizice – experientei infailibile, vesnice si cãlãuzitã de Duhul Sfînt a Bisericii. Niciodatã Sfintele Sinoade ecumenice n-au afirmat perimarea vreunuia din canoanele formulate mai înainte.”

“Unii cautã sã reducã Biserica la mãsura lor personalã, nu pe sine la mãsura Bisericii; si prin aceasta substituindu-se Bisericii, se situeazã în afara ei, încetînd de a mai participa la viata Bisericii.”

2. Imaginatia

„dacă îmi deschid ochii sufletului şi îl văd pe Sfântul Nicolae sau pe Sfântul Vasile sau pe alt Sfânt, atunci îmi dau seama şi că el este prezent acolo”

„diferenţa între religii? Îmi imaginez că…”
(Klaus Kennet)

Si puncte de vedere – Despre imaginatie:

„Studiul scrierilor Sfintilor Parinti rastigneste imaginatia.Cel mai eficace mijloc de scapare de imaginatie este pocainta. Numai in adanca pocainta poate omul sa curete imaginarul. Pocainta este fapta despre care atat de multe spun Sfintii Parinti. Pocainta este legata cu suferinta si plans. ( Hierotheos Vlachos)

Este respinsa imaginatia “din cauza pocaintei si suferintei, durerii si smereniei” (Calist si Ignatie Xantopol).

S-a vorbit undeva ( in acest exemplu – K.K) despre smerenie, suferinta, pocainta sincera si plans?

Ce demonstratie mai clara de manipulare – a acestui individ – cu look-ul lui Sting (sau o alura…benedictina) – plin “de sine” – in poza pare “ in transa” parca vrand sa dea (chiar) o “binecuvantare” – cu mana stanga….etc. etc.

Rusinos, pentru noi – românii – să (se) vina din Apus si să «ni se dea » lectii de Ortodoxie – atata timp cat avem de unde s-o invatam. Avem Slava Domnului : Pastori si Invatatori, mari Dascali ai lumii si Ierarhi si, de la ei incoace pe ai nostri păstori (crescuti si formati de marii duhovnici români – ACESTE REPERE – ale caror rugaciuni (aici sau dincolo) – pentru neamul nostru românesc – nu au incetat si nu vor inceta NICIODATA).

Adresa cu trimiteri spre citatele din K.K.(si alte exemple despre…)
http://www.agnos.ro/blog/2010/05/01/de-ce-ortodoxia-interviu-cu-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 13, 2010 la 10:39 pm
Florin M. spune:

Parinte Mihail, va multumesc!
Sarutmana si binecuvantati!

Răspunde
mai 14, 2010 la 12:18 am
Andrei spune:

Hristos s-a inaltat!
Iertati-ma parinte Mihail.
Am gasit aici http://www.agnos.ro/blog/ replica editorului.
Este cred onest sa cantarim si argumentele lor chiar daca nu e tocmai usor.

Stiu ca pe toti cei de aici ne uneste un gand bun: “sa ne iubim unii pe altii si sa facem tot binele spre a ne invrednici de bunatatile Tale cele ceresti”. Sa stam bine, sa stam cu frica… asadar.

Nadajduiesc ca Dumnezeu sa aduca lumina sa lamuritoare ce poate indrepta. Nu imi permit sa exprim judecati. Nu stiu care din parti trebuie sa se indrepte. Stiu ca aciditatea polemicii se naste din dorinta de a ramane drept-maritori. Nadajduiesc intr-un fel sa gresiti. Altfel, mi-e teama doar ca acest radicalism al nostru sa nu vatame chipul lui Hristos din omul pe care il tintim.

Dumnezeu sa va ajute tuturor. Dumnezeu sa-i ajute si acestui calator, Klaus K. si sa ii descopere daca greseste. Si-a asumat o responsabilitate. Si dumneavoastra, parinte, v-ati asumat un risc si o responsabilitate de dragul lui Hristos, cred.

Iertati-mi va rog indrazneala.
A.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 8:32 pm
  Ana 1 spune:
  
  Am citit jumatate din articolul de pe agnos si nu am simtit nici o clipa ca comentariul editorului e al unui ortodox traitor. O fi macar ortodox?
  
  Asa cum editorul a cautat numele parintelui Mihail si nu l-a gasit nicaieri, si eu am cautat adresa editurii si nu am gasit-o nicaieri. Am vrut sa vad cat de mare este distanta dintre editura si manastirea Antim, sa pot intelege de ce nu a putut domnul editor sa mearga direct la manastirea Antim sa-l intalneasca pe parinte.
  
  Desigur editura are reclama sus in bara despre K.K. si ar avea de pierdut daca ar spune adevarul despre euforicul ortodox. Dar atunci, ce are editura asta cu Ortodoxia in afara de un bun business?
  
  Pentru afacere editorul isi permite sa insinueze la adresa unui parinte si implicit asupra noastra a tuturor care ne-am exprimat parerea impotriva lui K.K.
  
  D-le editor, comentariul meu nu-l publici pe site-ul dumitale, asa ca-ti las o informatie aici legata de businessul cu carte ortodoxa. Cred ca ai citit cartea Sfantul Inchisorilor_ Valeriu Gafencu. Cred ca ai citit-o pe cea in limba romana, caci pe cea in engleza nu cred, caci e cam greu de citit.
  
  Daca dumneata te ocupi de afacere si stii ca o carte ortodoxa tradusa in engleza este pentru cetatenii din afara granitei, verific-o cu atentie sa iasa cartea in buna stare, sa poata fie si citita, nu numai cumparata.
  
  Răspunde
  - mai 17, 2010 la 12:15 pm
    ovidiu spune:
    
    Nu s-a plins nimeni pina acum de problema asta. Cartea a fost tradusa de monahul Sava de la Oasa- care e american si a fost corectata in state de 2 persoane. Se poate sa fi mai scapat vre-o gresala. Daca vrei sa faci o critica constructiva trimite-ne mesaj aici.
    
    Editura Agnos nu prea are vina aici. De carte sa ocupat Asociatia Synaxis.
mai 14, 2010 la 3:22 am
mihailt spune:

Nu stiu de ce se zice de KK ca nu s-ar fi lepadat de vechile rataciri.
Mai intai se spune de KK ca ar fi primit Sfantul Botez crestin ortodox.
citat:
“De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat ortodox”…..
Apoi se zice:
“Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile în care a fost până acum.”

Acum din putinele mele cunostinte cand primesti Sfantul Botez ortodox zici acolo “Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui” cu voce tare si te mai aud si altii.
Mie asta imi pare lepadare publica de toate ratacirile de pana atunci.

Acum nu iau apararea lui KK da nici nu doresc sa il acuz.
(nici nu am idee daca KK a primit sau nu Sfantul Botez crestin ortodox,ca nu am citit acea carte).

Da asta e o simpla parere eu sunt om rau si pacatos si pot usor gresi.

Răspunde
mai 14, 2010 la 6:05 pm
FLORIN - deva spune:

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
Ascultati va rog un cuvint al Par TEOFIL ( parintele bucuriei) despre rugaciunea cu cei care nu sunt ortodocsi. VREAU SA VAD SI EU O ADITUDINE DREAPTA SI PLINA DE IUBIRE-fata de parerea Par TEOFIL.
Sa va mai spun si altceve mai grav. La Deva intr-o conferinta sustinuta de Par TEOFIL intr-o sala de 600 de crestini Par a spus legat de .. catolici”":
Par STANILOAIE spune ca harul Sf Duh este lucrator numai in Biserica Ortodoxa- INSA NU ESTE ASA: SI CATOLICI AU SFINTI- Ce ziceti iubitilor de acest duh, de unde este?

Răspunde
- mai 15, 2010 la 3:36 pm
  Lumina lina spune:
  
  Florin,
  
  SA CREZI CE SPUNE PARINTELE DUMITRU STANILOAE! ( E ca si un Testament…)
  
  Mai informeaza-te! Parintele Dumitru Staniloae este: Cel mai mare teolog ortodox al secolului XX. Nu o spunem numai noi (romanii) o spun teologi de pretutindeni – nume de certa valoare.
  
  Citeste cu atentie (mai jos):
  
  În prefaţa lucrării La prière de Jesus et l’expérience du Saint Esprit – Olivier Clément vorbeşte despre faptul că „atunci când opera lui Dumitru Stăniloae se va traduce în limbile occidentale, va revoluţiona gândirea teologică”.
  
  Alţi teologi occidentali îi recunosc certa valoare şi contribuţie la dezvoltarea teologiei: „Kalistos Ware, John Meyendorff, Ch. Yannaras, Jürgen Moltmann îl consideră cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre, un teolog panortodox, un Heidegger al zilelor noastre, un Părinte al Bisericii, în sensul patristic tradiţional al cuvintelor, teologul speranţei, Profesorul, Călăuzitorul duhovnicesc”
  
  (Theodor Damian, Cuvânt de deschidere la al VI-lea Simpozion dedicat Părintelui Stăniloae, New York, 1999).
  
  Ceea ce ai postat tu este – pentru mine – un motiv de intristare pentru ca, lipsa de studiu, de informare (corecta) – a existat (si exista din nefericire) si in randul acelora care “formeaza ucenici”. Ucenici care fac – la randul lor – idoli din “ei”.
  
  Cu tristete,
  …
  
  Răspunde
- mai 16, 2010 la 5:33 pm
  Maria spune:
  
  au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.
  
  Răspunde
  - mai 16, 2010 la 11:34 pm
    Ana 1 spune:
    
    si din 1054 deci nu au mai trait credinta in Hristos, sau de ce nu mai au sfinti?
  - mai 16, 2010 la 11:38 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    … când nu erau catolici (papaliști).
mai 14, 2010 la 6:40 pm
FLORIN - deva spune:

Ieri seara 13.05.2010 Klaus Kenneth a fost la Deva in zi de PRAZNIC. De data acesta a fost altfel decit anul trecut, mai linistit mai echilibrat mai atent la cuvinte, nemaiaducind aminte de ,, trupul dumnului ” care la primit in cladirea ( caci Biserica nu ii putem spune) de la GENEVA. Printre altele a spus: Eu sunt la inceput in viata duhovniceasca—–Inca il putem pomeni la rugaciune si la SF LITURGHIE ca DOMNUL SA-L CURATEASCA DE TOATA VICLENIA( daca este ) SI DE TOATA INTINACIUNEA SUFLETEASCA SI TRUPESCA. In gindul LUI DUMNEZEU TOTI MILIARDELE DE SUFLETE -de la inceputul lui ADAM si pina la ultimul om nascut pe pamint SUNTEM -O SINGURA FIRE OMENEASCA -UN SINGUR OM. NUMAI SINGURA RUGACIUNEA SINCERA SI CU DUH DE UMILINTA FACUTA UNII PT ALTII POATE SA NE ADUCA LA CONSTIINTA CA UNA SUNTEM, SI CA ATITA TIMP CIT MAI SUNTEM IN VIATA DOMNUL POATE SA REFACA IN NOI CHIPUL SAU -PE CARE NOI L-AM SCHIMONOSIT-
UN ULTIM CUVINT AL LUI KK- ORTODOXIA NU ESTE RELIGIE-CI ESTE DESCOPERIRE DUMNEZEIASCA. FRATILOR DACA AVEM CONSTIINTA CA SUNTEM IN BISERICA-ATUNCI AR TREBUI SA VIETUIM CA IN CER ( CACI REALMENTE SUNTEM PRIN BOTEZ MADULARE ALE BISERICII DUMNEZEULUI CELUI VIU SI ADEVARAT. DUHUL CEL SFINT SA NE DEA NOUA TUTUROR A GINDI SI A FI TOTI IN ACELAS GIND AL LUI HRISTOS -UNII PT ALTII-dupa cuvintul marelui apostol.

Răspunde
mai 15, 2010 la 5:02 pm
Lumina lina spune:

Andrei,

O poveste asemanatoare – de sminteala – ca aceasta cu K.K – petrecuta prin 1994 – sigur ti-o amintesti. Parintele (…) invita in Romania pe Dr. Kennet McAll autorul cartii VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC…Conferinta la Palatul Patriarhiei, prezentarea cartii, reactii CONTRA – in primul rand din partea PS. Teofan (pe atunci secretar al Sfantului Sinod) – moderatorul intalnirii – apoi (aproape huiduieli din sala – studentii teologi)…

Acest K.M – “vindeca” (medic fiind) – si in Cancelaria Bisericii unde slujea parintele (…). Cineva , cand a iesit de acolo mi-a spus ca “si-a vazut fratii ( avortati – de mama comuna) – in timp ce dl. dr. K.M. “se ruga” – pentru aceasta)…No comment!
…
Andrei,
Te-ai intors in Romania dupa ce ai cautat raspunsuri in lumea budismului.

”Am avut sansa de a petrece o vreme langa parintele (…). El m-a luminat cu adevarat, aratandu-mi unde si ce trebuie sa aflu “. Acum – Andrei D. – n-ar mai cauta raspunsuri pentru suflet in Tibet. Dar si-ar oferi oricand experienta pentru cei care si-ar propune sa-i afle pe tibetanii adevarati, cei din drumurile si inima lui. »
(Revista Felicia – Pelerin prin Tibet – 23 aprilie 2007)

Eu as indrazni sa spun ca, dupa ce ai trait « astfel de experiente » nu se cade
(nu este cuviincios) – Andrei – sa faci remarci (nepotrivite) la adresa unui preot (calugar) – crescut si format la marea Scoala a Ortodoxiei (romanesti) – ucenic al unor Cuviosi Parinti ( unii trecuti la Domnul, altii in viata) – deoarece tu ai – se vede clar – ALTE REPERE.

Mai degraba – “fi ascultator” – ca nu ai decat de castigat!
Si, nu te teme ca “se vatama chipul lui Hristos din omul pe care il tintim”!
…

“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei 5, 11-12).

Răspunde
mai 15, 2010 la 11:49 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail, blagosloveste.
Eu am citit cartea in manuscris. M-au rugat editorii sa le scriu un cuvint inainte. Am citit-o cu bagare de seama si multa ingaduinta, ca un pacatos si convertit ce sint, tot tragind nadejdea ca voi da de sensul tuturor acelor marturisiri. Dar, spre neintelegerea mea, nu l-am gasit. Prin urmare, cu tot respectul meu fata de editori si fata de tot ce inseamna Parintele Sofronie si Parintele Rafail, am refuzat sa prezint aceasta carte. Raspunsul meu, dat in 5 septembrie 2008, a fost acesta:
“… am citit cartea. Eram entuziasmat la inceput, dar nu am aceeasi impresie despre cartea in ansamblu. Mi se pare ca ramine in sfera delirului si a incertitudinii. Ma si tem sa o recomand cuiva. Altminteri, ramin acelasi, pretuind truda pe care o faci”.

Răspunde
mai 17, 2010 la 12:13 am
Părintele Mihail spune:

Pentru Ana 1:
Chiar mai dinante de 1054, cu aproape 200 de ani, Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a arătat ereziile strecurate în ideologia creștinilor apuseni. Erezie înseamnă minciună, diversiune a diavolului. Or, cum poti sluji și cum I te poti închina Domnului în Duh și în Adevăr, când primești, trăiești și propagi minciuna? Cum poți dobândi Duhul Adevărului în afara Adevărului? Deci nu lucrează Duhul Sfânt unde este minciună și erezie, deci nu există sfinți. Mai mult, teoriile catolice juridice ale împăcării omului cu Dumnezeu nu presupun din partea omului o nevoință pentru iertarea și vindecarea de păcate. Deci, cum să se sfințească un om fără asceză, fără pocăință? Apoi catolicii au eliminat invocarea (chemarea, epicleza) Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului de la Sfânta Liturghie. Deci, nu are loc sfințirea darurilor, și nici sfințirea nimănui…Îți recomand cartea Părintelui Stăniloae ”Ascetica și mistica ortodoxă”.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 7:05 pm
  Ana 1 spune:
  
  Doamne ajuta parinte Mihail.
  
  Pusesem intrebarea Mariei in legatura cu raspunsul dat de ea “au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.”
  
  Stiu ca mantuire este numai in biserica ortodoxa. Multumesc pentru recomandarea de carte.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 1:50 am
Părintele Mihail spune:

Cu pace, Părinte Savatie. Delir, delir, dar nu e doar al lui, e și al tuturor celor ce-l promovează pe la noi.

K.K. continuă diversiunea și propaganda ecumenisto-new-age-istă și azi, trecutului amețitor îi este foarte fidel. Iată câteva ”perle” din conferința de la facultatea de teologie – București, 5 mai 2010:
- min. 40-41: “Buda nu a fost un fariseu, a fost autentic si cred ca este in rai, adica daca eu as fi Dumnezeu, eu l-as primi in rai.” Iar mai inainte a zis ca ceea ce a facut Buda a fost prima parte, lepadarea de omul vechi, dar fiindca nu Il stia pe Hristos, nu a avut ce om nou sa imbrace. Deci Buda e un fel de precursor al lui Hristos, asa se intelege, practic e un soi de profet, care si merita raiul… – Parcă Hristos a zis că ”Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari.” (Ioan 10, 8).
- min. 39: “Acum nu ma mai intereseaza muzica”, “lumea, pur și simplu, a cazut de la mine.” – Atunci la Varna ce a fost? Atunci de ce își face reclamă propriului CD de muzică pop-folk american din care ”nu e chiar totul creștin” (min. 99)?
- min. 101: “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros. Dar doar atunci cand sunteti pe marginea prapastiei. [Cuum? Păi până acolo te momește diavolul, ca apoi să te ia în brațe cu totul. n.n.] Discoteca nu e rea, insa depinde in ce masura mergi.” … “Am vazut oameni convertindu-se acolo, la carnaval!… Eu nu ma tem… Acesta este Hristosul Cel viu.” – Nu, fraților, Dumnezeu nu găsește plăcere la discotecă, nici la carnaval!
Mai sunt și altele… Uitasem să spun că de la început s-a urcat și se plimba pe băncile (mesele de scris ale) studenților… Ce să mai ceri unui asemenea om necuviinvios? Dar, grav este că auditoriul n-a protestat, profesorii erau și ei ”vrăjiți” de tupeul, gesturile și vorbăria acestui escroc…
*
Apoi, folosește unele artificii retorice pentru a-și câștiga simpatia auditoriului vrăjit de poveștile lui:
- face pe victima pentru a-și atrage compasiunea: copil fiind mamă-sa l-a agresat, apoi 7 ani a fost abuzat (min. 46-47) (etc… Înseamnă că nu a uitat, deci nici n-a iertat, deci nici lui nu i s-au iertat păcatele.), că ce spune nu e pe placul Patriarhiei și că va fi ”penalizat” – asta ca să-i ”câștige” pe nemulțumiții față de structurile oficiale…
- presară multe ”glumițe” și exemple forțate (unele fără legătură cu subiectele) pentru a degaja atmosfera și pentru a distrage gândirea sobră și trezvia spectatorilor. Nu mai știi apoi ce să apreciezi: umorul interesat și manipulator, sinceritatea și seriozitatea ”mărturisirilor” sau jocul de scenă cu efecte emoționale (actorie desăvârșită) între două extreme: râs și lacrimi…
- invocă adesea ”M-am întredat adesea: de ce, Doamne?…”, ”Doamne, Dumnezeule dacă ești viața, dacă exiști, dă-mi viață!” (min. 45), ”Hristos cel viu”, luând în deșert numele Domnului, dar arătând că-L și cheamă pe Dumnezeu doar în ocazii critice… – Oare nu se cade să-I și mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie?
- ne laudă pe noi, românii, că suntem cei mai credincioși, cei mai ”trăitori” dintre ortodocși, ca să credem că ne și apreciază, ca și noi să-l apreciem, să-l aplaudăm eventual, pentru ”periatul și gâdilatul” lui. ”God bless Ameri… aa Romania, pardon!” Asta e cea mai folosită metodă de câștigare a bunăvoinței auditorilor…
*
Am aflat cu tristețe că azi, duminică, după Sfânta Liturghie, K.K. a predicat chiar în biserica unei mănăstiri (L.). E jale! Și-a respectat întocmai ideile din carte: iertare prin glas nu prin pocăință și dreaptă credință, el s-a despătimit deja, toate confesiunile au ”taine” și părți din învățătura lui Hristos, mare vrajă și ”iubire” ecumenistă, ce mai! Oricum, lumea a început să iasă din biserică, dezamăgită… Mă întreb dacă nu cumva, păstrând ritmul ăsta, peste vreo 10 ani îi vom lăsă pe toți transsexualii și psihopații să ne vestească ”ortodoxia” vieții și a căutării lor. Dumnezeu să ne lumineze mințile să nu luăm lupii drept pastori!

Răspunde
- mai 17, 2010 la 3:57 pm
  M.G. spune:
  
  Parinte Mihail,
  
  Oare ce anume demonstreaza viata lui Budha decat ca fara Hristos, oricat de intalept ar fi omul, intalepciunea lui duce fix nicaieri.
  Si nu doar Budha, ci toti intaleptii (socotind din punct de vedere omenesc) care au fost pe pamant, din Grecia pana in Orientul Indepartat au demonstrat cu viata lor exact acelasi lucru.
  
  Si bineintales ca au fost sinceri, nici nu se poate altfel. Daca nu ar fi fost, ma indoiesc ca astazi le-am mai fi rostit numele. Cu atat mai mult, sinceritatea lor nu face decat sa intareasca dumnezeirea lui Hristos, fara de care omul nu se poate mantui, oricat de mult s-ar stradui.
  
  Oare daca ei nu au fost sinceri, nu se pot simti oamenii indreptatiti sa inceapa o cautare sincera, in afara lui Hristos ?
  Dar nu, acest drum, iata, a fost incercat si dovedit ca nu duce nicaieri.
  
  Si oare nu este nevoie in ziua de azi sa se spuna raspicat: intalepciunea omeneasca, oricat de inalta ar fi ea, nu mantuieste; priviti la cei de dinainte, stradania lor a fost zadarnica, in ciuda sinceritatii cu care au pornit la drum.
  
  Eu nu as indrazni in nici un caz sa-mi dau cu parerea asupra locului (rai sau iad) unde se afla Budha sau alti mari intalepti ai lumii de dinainte de Hristos, dar sunt convins ca ei intr-adevar au fost sinceri in cautarile lor, si prin asta au demonstrat ce spuneam mai sus.
  
  Oare nu aici incerca sa bata si Klaus Kenneth ? Personal ma indoiesc profund ca ar fi vazut in Budha sau in alt intalept -oriental sau nu- un precursor al lui Hristos sau un profet.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 8:40 am
altcineva spune:

Un interviu mai mult decat edificator, doar pentru cei ce mai au urechi de auzit…
http://vimeo.com/7525238
… la emisiunea “Flori de pateric”, TV Eveniment Sibiu, 01.11.2009.

Răspunde
mai 17, 2010 la 2:11 pm
FLORIN - deva spune:

PT VOI TOTI,
IUBITILOR NU L-ATI AUZIT PE PAR TEOFIL CA ,, NU MAI SUNT ERETICI ”http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
CE VA TOT AGITATI ATIT,
DACA ESTI OM ,, CUMSECADE ” ESTE DESTUL.(Zisa Par TEOFIL-Dumnezeu sa-l ierte ca-ci mult rau a putut sa faca, asa incit ucenicii lui si multime de popor cauta aici bucuria(citez tot din cuvintele Par TEOFIL-,, CINE NU-I DE VESELIE LA NUNTA SA NU MAI VIE)
CU CE DIFERA ,,PROPOVADUIREA BUCURIE FARA DE DUH ADEVARAT” a acestui batrin orb- FATA DE GHIVECIUL CELORLALTI,,APOLOGETI CRESTINI”.
RATACIREA TOT RATACIRE ESTE SI INSELARE (UNII RATACESC IN PUTINE IAR ALTII IN MAI MULTE). PE CEI CARE RATACESC IN PUTINE , PE ACEIA VOI TOTI II IERTATI. ASA AU FACUT SFINTII PARINTII IUBITILOR? FATA DE RATACIREA PAR TEOFIL TOTI A-TI TACUT MILC-IAR URMAREA TACERII A FOST NEBUNIA DE LA TIMISOARA SI SIBIU, ADICA CONSTINTA CELOR BOTEZATI CA BISERICA NU ESTE UNA. DUHUL ACESTA IL INTILNESC PESTE TOT CU PUTINE EXCEPTII(ROSTESC CREZUL MECANIC INSA IN CAPUL LOR ESTE UN GHIVECI).
TOTI CAUTAM BUCURIA -INSA FARA POCAINTA, IAR POCAINTA SE TERMINA NUMAI LA TRECEREA DIN ACEASTA VIATA, NU ATUNCI CIND AI AJUNJI LA O MASURA DUHOVNICEASCA.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 8:09 pm
  cristian spune:
  
  Ia uite că s-a mai descoperit un eretic în biserică: păr. Teofil Părăian!!! Ce păcat că a murit deja şi nu-l mai putem pune la stâlpul infamiei, evtl. să-l şi ardem. Din multa noastră dragoste şi înţelepciune…
  Frate Florin, bagă de seamă, cine eşti tu să judeci şi să dai sentinţe??? Dacă nu înţelegi ce spune părintele Teofil, de ce mai asculţi? Numai ca să dai sentinţe? La ce-ţi foloseşte? Te arată pe tine mai drept???
  Ca să-ţi traduc, părintele spune, că dacă te afli cu cei de altă confesiune creştină, adică cu cei care zic că cred în Preasfânta Treime, şi spui Tatăl Nostru- care nu-i aşa, este o rugăciune- nu păcătuieşti. Pe înţelesul tău, prilej înseamnă o nuntă, un botez, o înmormântare ş.a. asemenea (de ex prin Ardeal se întâmplă să vieţuiască la un loc mai multe etnii, mai multe confesiuni creştine, iar înainte de începerea mesei, se spune această rugăciune). Apoi, rugăciunea Tatăl Nostru nu se deosebeşte cu nimic la ortodocşi sau protestanţi sau catolici!!! Tot ca să înţelegi, părintele nu spune să ne amestecăm cu ei, adicătelea nu mergem noi la slujbele lor că vrem noi, precum mitropolitul Banatului, dar dacă ne invită la vreun eveniment şi social şi religios, cum este nunta de ex., apăi acolo mergem. Şi spunem Tatăl Nostru!!! Dacă e să spunem Crezul precum catolicii, nu-l spunem, căci nu e corect! Dar aceasta nu este rugăciune, ci declaraţie. Apoi nunta fără veselie e înmormântare, nu-i aşa? De unde vine veselia, bucuria, dacă nu de la Dumnezeu??? NU cumva şi Sf. Pavel ne povăţuieşte să fim veseli? NU cumva a fost şi Domnul Nostru vesel la nunta din Cana Galileii??? Dacă nu eşti de nuntă, atunci nu te du, fă-te călugăr, că aceia nu prea au voie să participe la astfel de evenimente. Dacă nici una nici alta şi umbli tot timpul cătrănit, chipurile că te pocăieşti, atunci nu-i ceva în regulă cu tine!!!
  Părerea mea pt tine şi pt alţii asemenea ţie, că muuult mai de folos ţi-ar fi să cauţi dragostea şi bucuria Domnului, decât pe eretici. Lasă-i pe alţii cu discernământ şi cu puterea de a deosebi duhurile să facă aceasta.
  Iar din smerenie, ai putea să-l numeşti pe păr Teofil şi în alt fel mai respectuos decât “acest bătrân orb”!?!
  Să te ierte şi să te lumineze bunul Dumnezeu!
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 4:55 pm
leo spune:

Oare nu ati citit fratilor pe Cuv. Serafim Rose? Este foarte clar ce se intampla!
Cititi “Ortodoxia si religia viitorului” si veti intelege.
Rau cand se tace, dar mai rau vad ca este cand se spun lucrurilor pe nume. Cu unii nu se poate scoate la capat oricum ai lua-o!
Pr.Mihail binecuvantati si ma iertati!

Răspunde
mai 18, 2010 la 1:58 am
oana spune:

Preacuvioase Parinte,

ma iertati pentru indrazneala, dar am ramas cu o tulburare dupa ce am citit raspunsul pe care l-ati dat parintelui Savatie. Sunt in acelasi gand cu tot ceea ce ati spus insa m-am speriat cand am citit ca daca nu ai uitat de tot raul pe care ti l-a facut cineva, candva inseamna ca de fapt nu ai iertat persoana respectiva. Daca de exemplu cineva te-a jignit demult si tu l-ai iertat chiar imediat sau poate dupa o perioada scurta insa, in anumite imprejurari care starnesc aducerea aminte, iti amintesti de acea jignire insa fara sa iti provoace nici un fel de resentiment, practic te minti singur crezand ca tu ai iertat? Nu ma refer la situatia in care te gandesti intentionat la acest lucru sau tii sa povestesti despre respectiva jignire. Ma gandeam de exemplu si la cei care au supravietuit inchisorilor comuniste, multi dintre ei oameni cu viata conforma cu perceptele crestin-ortodoxe, dar care au scris memorii despre cele ce au suferit ei si ceilalti detinuti din partea temnicerilor. Dar evident ca tulburarea s-a starnit pentru ca ma intereseaza personal un raspuns. Multumim pentru luarea dvs. de atitudine. E foarte mare nevoie ca in ispitele care se intind in fata noastra, a mirenilor pacatosi, din ce in ce mai des (ma refer la cele de acest gen care sunt de interes mai larg) sa avem o mana intinsa de ajutor de care sa ne putem agata. E sete de cuvinte si luari de pozitie pe care sa le avem ca reper in probleme duhovnicesti publice. E drept ca exista duhovnic insa orice ajutor e foarte binevenit. Poate parintii nostri au nevoie de incurajari si din partea noastra in marturisirea lor, altfel pe mine personal ma depaseste in a intelege de ce nu se reactioneaza, ma incred totusi in discernamantul lor si cred ca cel mai probabil parintii binecredinciosi au motive intemeiate.
Sa traiti parinte, binecuvantati si Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:51 am
gil spune:

chiar ca e KK ! pai fratilor desi pare minor nu este!! Crestinul ortodox fara mustatza si barba NU se poate impartasi!!!pe la 1880 s a tinut un sinod care zice ca mirenii se pot impartasi si doar cu barba!! cat este de sinod acel sinod nu stiu! crestinul fara barba nu are voie in sf altar!! asa spun sfintii,asa se spune in legi si canoane!! cine nu le crede treaba lor!

Răspunde
mai 18, 2010 la 10:15 am
Radu spune:

Preacuvioase parinte ,

Domnul sa va intareasca . Avem nevoie de aparare in fata celor care ne vor fara de glas . Vreau doar sa va dau citeva detalii in limita in care pot . De ce oare se folosesc de asa zisele recomandari din partea unor parinti acesti oameni ? De ce au nevoie de girul parintelui Noica ? Oare parintele DIONISIE de la Colciu sau parintele PETRONIU sau parintele IULIAN au nevoie de recomandarea cuiva ? Multi din cei care accepta conferintele le fac la indemnul anumitor profesori de teologie sau sustin bincuvintarea mitropoliei de la SIBIU . Interes sau necunoastere?
Nu-l cunosc pe domnul KK si nu doresc sa merg la conferintele lui . Doar am urmarit articolele si polemica din perspectiva unei persoane avizate . Dar daca asa arata un orotdox care spune ca a fost ucenic al parintelui SOFRONIE atunci mai bine lipsa de exemplul sau . Urmariti rugaciunea lui KK din articolul publicat in Lumea Credintei si o sa vedeti cea mai buna influenta neoprotestanta . Certurile de cuvinte sunt de prisos .
Uitati-va la parintele Iustin Pirvu , priviti-l pe parintele Arsenie Papacioc , priviti orice calugar sau staret imbunatatit si veti vedea linistea , pacea si harul lui Dumnezeu . Vazind inregistrarile lui KK nu descopar bucuria smereniei acestora .
Ascultati-l pe parintele Proclu inregistrat de exemplu si comparati singuri .Linistea sufleteasca o aduce doar prezenta Mantuitorului Hristos in sufletele semenilor nostri si nimic altceva .
Iertati indrazneala si rugati-va pentru noi .

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:01 pm
  Lumina lina spune:
  
  Radu,
  
  Mie, personal, mi-ai facut o bucurie cu postarea ta. Cu logica si, deopotriva cu deosebirea raului de bine (ele impreuna fiind in aceeasi Structura…).
  …
  
  Unii ca K.K – au nevoie de girul unor parinti – cu “larghete” – ca de la parintii adevarati (pe care i-ai enumerat – mai sus), parinti iubitori si aparatori ai Sfintei Ortodoxii – nu ar fi pupat K.K binecuvantare – in veci. Nici nu cred ca a auzit K de acesti parinti.
  
  Acum 10 ani se putea merge la parintele Rafail Noica (in Apuseni) – fara prea mare efort – caci ne primea – (si) pe noi, romanii. Cu vreo 7 ani in urma parintele Rafail anunta public sa nu mai fie “deranjat” ca suntem (prea) multi si nu-si mai poate face “lucrarea”. De inteles, desigur.
  
  Astazi, “lucrarea” parintelui Rafail vizeaza exclusiv “formarea de misionari” gen K.K. caci cu “ei” sta zile in sir, invatandu-i sa ignore Sfintele Canoane caci “Dumnezeu este iubire” si Iarta! – (zice el).
  …
  
  Nu este necunoastere – este desigur – INTERES.
  
  Este trist, dar sa ne gandim ca Unul Singur este Acela si in Mana Sa sunt toate (inclusiv cele rele, pe care – inca – le ingaduie) – ca sa aleaga graul de neghina.
  
  Răspunde
mai 18, 2010 la 10:40 am
Lavinia spune:

Buna ziua,
de ce sa smintesti , cand poti face lucrul Domnului si prin tacere. Fapta vorbeste de la sine. Traim intr-o societate in care facem cu greu fata avalansei de informatii atat de falsa pentru suflet. Iar acum ca vine cineva si ne invata, ca prin calea cea larga il aflam pe Hristos, sa il credem, sa il sustine sa il aparam cand Hristos ne-a invatat cu totul altceva!
Sa ne ascultam duhovnicii, si daca nu avem incredere in ceea ce spun ei sa avem incredere in ceea ce spun sfintii despre ascultare si duhovnici.
Parintele Mihail are o misiune grea si noi ar trebui sa il ajutam si sa ii usuram povara pe care o duce. Lumea veacului acesta este inselatoare, Parintele ne cheama la Adevar.

Hristos este acelasi , atunci si acum, si nu poate o carte , ce intra in categoria atat de ieftina a best seller, sa trunchieze adevarul.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa marturisim in Adevar numele cel Sfant al lui si Preasfanta Treime sa ne binecuvanteze spre pocainta si bun inceput.

Parinte sa ma iertati si sa ne binecavantati pe toti.

Răspunde
mai 18, 2010 la 12:46 pm
FiulRisipitor spune:

Acum fiind pe drumul convertirii mele d ela ortodoxism la ORTODOXISM parerea despre K.K. si despre cele afirmate de si despre dansul ar fi cam asa:

K.K. cred eu ca mai are pana sa devina ORTODOX cu toate ca a fost botezat. Pararea exprimata in articolul de pe acest blog o consider binevenita mai ales pentru cei care vor sa aprofundeze ORTODOXISMUL si nu sa ramana inca la faza de: WOW ce interesant! Trecand prin “jurnalele” mai multor convertiti, pentru mine K.K. este mult prea departe pentru a fi luat in seama. Am citit cartea lui si nu m-a impresionat (in sens religios) mai deloc, a fost mai mult un roman, desi nu am fost in stare sa vad aceste amanunte expuse aici in articol. Am fost mirat sa le constat acum, dar e bine ca le-am aflat. Pentru cei cu mult discernamant cartea poate fi folositoare dar intr-o masura atat de mica incat mai bine citesti Patericul. Pentru incepatori sau pentru eretici cred ca elementul ortodox este atat de neinsemnat incat vor fi mai mult impresionati de viata lui K.K. decat de religia ortodoxa. In concluzie cartea este prea putin folositoare.

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:21 pm
Alexei spune:

Hristos s-a inaltat!

Oana,

Parintele Mihail face referire la neuitarea lui K.K. in sensul in care, exhiband-o, inseamna ca rana nu este inchisa, ca efectele ei sunt inca prezente in psihicul dar, mai ales, in sufletul acestei persoane. Ori raportarea la ea este facuta ca la o chestiune negativa care, tocmai pentru ca il doare pe cel care a suferit, face sa se trezeasca in ceilalti compasiunea. Practic el nu comunica starea si pacea celui care si-a iertat potrivnicul, ci comunica starea unui suflet, sa zicem asa, sangerand. Ori, aici intr-adevar este o problema. Deci, nu este vorba pur si simplu de o memorie intelectuala a unui eveniment, care in mod natural nu dispare din intelect, ci e vorba de o memorie afectiva a sufletului, care poate fi a unui suflet vindecat (prin Har) ori ranit (nevindecat).

Cu privire la acea memorie intelectuala spune si Psalmistul: “pacatul meu inaintea mea este pururea”, dar o spune nu ca sufletul ranit si, deci, deznadajduit, ci o spune tocmai ca cel care stie ca a dobandit iertarea si regreta numai ca l-a putut supara pe Dumnezeu prin fapta sa. In plus, faptul ca pacatul se pastreaza in memoria intelectuala a celui vindecat face ca el sa-si pastreze cugetul smerit si trezvitor.

Exemplul proorocului David evidentiaza cum e posibil sa ai o memorie a unui pacat (al tau sau al altuia) intr-un cuget vindecat de Dumnezeu. E adevarat, ca in acest caz e vorba de fapta altuia fata de persoana in cauza, dar tocmai acum se vadeste actualitatea poruncii “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, cu alte cuvinte iarta-ti aproapele cum te-ai ierta pe tine. Si noi stim ca iubirea aproapelui care-ti este dusman e semnul clar al prezentei Harului, nefiind posibil lucrul asta dupa firea omului.

Deci, nu memoria pur intelectuala a unui lucru reprobabil din trecut pe care l-ai suferit s-au l-ai infaptuit trebuie sa-ti atraga atentia, ci numai daca evenimentul respectiv mai raneste inca in vreun fel sufletul tau, daca mai are ecouri si nu stii cum sa mai scapi de acele reverberatii. Daca nu mai exista aceste efecte, atunci Bunul Dumnezeu a vindecat rana ta si tu nu trebuie decat sa ramai cu invatatura dobandita (adica sa nu uiti cum lucreza pacatul in sine) si cu trezvia.

Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:51 pm
pr.vasile spune:

Foarte interesantă aprecierea. Am avut și eu de gând să particip la conferința lui K.K. ținută în urbea noastră, ba chiar i-am făcut un pic de publicitate, fără însă a fi citit mai înaintea cartea „best-seller”. Cu o zi înaintea conferinței, cineva mi-a dat cartea – chipurile să mă convingă de mesajul autentic al autorului. Efectul a fost invers. Cartea m-a convins din primele 30 de pagini că: 1. nu merită să citesc și restul; 2. nu merită să particip la nicio conferință, întâlnire, și nimic altceva cu acest „convertit”. În concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km. Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot… va continua cartea cu un nou capitol despre cum a simțit o nouă chemare în altă parte… părerea mea.
Eu aș aprecia convertiții, dar abia după ce dovedesc până la moarte statornicia în ortodoxie. Să nu canonizăm oamenii înainte de vreme…

Răspunde
- mai 18, 2010 la 7:04 pm
  Ana 1 spune:
  
  “Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot”
  
  A mai fost invitat si-n alte tari (in afara de Bulgaria)? Eu nu cred ca a fost invitat si nici nu v-a fi invitat. Nu prea are unde. Nu cred ca rusii sau grecii sa-l primeasca. Sa-l primeasca in Moldova?
  
  Răspunde
  - mai 18, 2010 la 8:25 pm
    Pustnicul Digital spune:
    
    Vad ca a fost si in Grecia: http://vimeo.com/11001676.
mai 18, 2010 la 7:34 pm
Ana 1 spune:

Am ascultat ceva din interviul acesta si din el reiese clar ceea ce a scris mai jos parintele Vasile:

” In concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km.”

De fapt din primele clipe ale emisiunii el spune ca de fiecare data s-a convertit din tot sufletul.

Vorbeste mult despre mama lui, dar vorbeste defaimator, dur, cu multa indiferenta si rautate. E dureros de ascultat.

Cum de a fost promovat la noi omul asta ca ortodox convertit? Ma mir si mai mult dupa emisiunea asta.

Uimitor

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:18 pm
Alexandra spune:

Eu nu mai inteleg nimic… Am 20 de ani si am citit recent cartea lui Klaus. Personal vorbind, cred ca mi-a „picat” bine, m-a ajutat sa devin mai atenta la multe lucruri, sa ezit putin , sa cantaresc… Sa realizez ca nu tot ceea ce e facut cu spontaneitate este si util pentru mine si sufletul meu. Nu stiu insa daca el este sau nu un ortodox emblematic, dupa parerea mea, nimeni nu este, inafara Sfintilor Parinti.

Maine va veni Klaus in Sibiu, si abia asteptam sa merg sa il vad… Acum, dupa ce-am citit acest articol, argumentele si contraargumentele din comentarii… chiar nu stiu ce sa mai fac. ?

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:26 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  Dacă mergi, te vei convinge ascultând. Dacă nu, te vei folosi rugându-te și citind din Sfinții Părinți.
  
  Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:18 pm
  Ana 1 spune:
  
  Alexandra, daca citeai cartea Intoarcere la Hristos a lui Ioan Ianolide, ai fi simtit mult mai mult decat ai simtit acum.
  
  S-a intamplat sa citesti cartea lui Klaus. Asta este.
  
  Incearca daca ai resurse sa citesti cartea despre care ti-am scris. Ai sa vezi marea diferenta si ce inseamna credinta in Hristos.
  
  Dumnezeu sa-ti ajute
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:40 pm
Iubesc Patriarhul spune:

Cat timp acest om este ortodox este fratele nostru, nu este pagan. Cand o sa se departeze de ortodoxie o sa mai vorbim. Pana atunci este frate.

Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:19 pm
  Ana 1 spune:
  
  Pai sa-l lasam sa fie frate, nu sa ni-l facem idol.
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:49 pm
Pr Matei spune:

Felicitari Parintelui Mihail care s-a pus pe treaba si ne-a lamurit cum nu se poate mai bine, prin sfatuire, despre inselatul si inselatorul Klaus Keneth!

Răspunde
mai 19, 2010 la 1:54 pm
isaac spune:

Excelent articol!
Parinte imi permit sa va fac o sugestie, inaugurarea unei rubrici cu comentarii despre Babilonia ortodoxa… sau Din lumea Ortodoxiei de fatada…

Răspunde
mai 20, 2010 la 6:14 pm
ellaina spune:

Imi cer iertare parintelui (ca am mai scris aici) si ca ii iau din timpul pretios…
As vrea sa le pun o intrebare celor care il promoveza pe kK atat de agresiv…

Am o mare nedumerire (una din multele…) nu stiu ce evanghelizeaza K.K. in tarile ortodoxe si de ce, de cine este platiti si invitat, si cu ce binecuvatare vine in tara!!! Sunt si eu convertita la sf credinta ortodoxa in occident, trecuta prin protestantism (multi ani) si catolicism si va pot spune ca duhul in care K.K predica sub “masca ortodoxiei” este 100% protestant, eretic, in inselare (cata diferenta este intre el si sfintii parinti din toate vremurile!)
Imediat dupa revolutia din ‘89, parintele patriarh al Romaniei de atunci Teoctist a trimis scrisore oficiala aici in occident (in SUA in speta…stiu de la episcipul nostru de aici si de la alti parinti americani care au vizitat Romania atunci pt cateheze), si a invitat oficial si cu binecuvantarea episcopului ortodox din diaspora preoti americani convertiti la dreapta credinta, care au tinut o serie de cateheze ortodoxe si predici in Ardeal la cateva sf manastiri si parohii., unul din ei fiind parintele Peter Gilquist.

Si cu toate ca erau preoti ortodocsi au venit la invitatia patriarhului de atunci si cu binecuvatarea episcopului de aici!
Intrebarea mea cei ce tin atat de mult sa aparate invatatura eretica a lui KK, cu ce binecuvantare, la invitatia cui, si pe ce bani vine el in Romania?
Alta intrebare: ce incearca K.K sa evanghelizeze intr-o tara ortodoxa de 2000 de ani??? De ce nu merge sa faca evanghelizate in tarile pagane care nu au auzit de ortodoxie, poate nici chiar de Hristos. Aceasta din urma ar fi (si este) adevarata evangelizare. Cunosc preoti misionari ortodocsi in occident care fac asta – insa in tarile ne-crestine si ne-ortodoxe, tari ca Indonezia (99% musulmana) unde pur si simplu iti iei viata in maini (iti ei ramas bun de la viata atunci cand incepi o misiune ortodoxa). Au fost preoti misionari care au fost ucisi pt asta (acesta cred eu ca este modelul apostolic si singurul adevarat si convingator). Acolo as vrea sa il vad pe K.K. predicand pe Hristos, nu cu chitara in baruri prin Bulgaria, prin statiuni, din fotolii (scaune) confortabile si la o audienta insetata mai mult de confort si senzational (multe iertari dar asa se vede).
Inca ceva, exista (cum spun marii parinti) “turisti de manastire si biserici ortodoxe” si exista “cautatori ai Adevarului”, pt. mine KK face doar impresia unui “turist de manastire” si atat.
Sa ne dea Domnul discernamant si smerita cugetare, caci “vremurile grele sunt” si a venit timpul cand ” multi profeti mincinosi au iesit in lume ca sa insele daca se poate si pe cei alesi”…Apocalipsa).

Răspunde
- mai 20, 2010 la 6:48 pm
  ellaina spune:
  
  Pr Peter Gilquist (un pastor convertit la ortodoxie) vorbeste (unei audiente in maj protestante~80%) de ce ortodoxia este calea, si vizita lui misionara in Romania la invitatia pr Patriarh Teoctist.
  http://orthodoxword.wordpress.com/2010/02/01/why-orthodoxy/
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 12:24 am
razbointrucuvant spune:

Ca vrea sa ne re-evanghelizeze in duh protestant, asta e limpede. Strategia e foarte atent ticluita.

http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-sibiu-mai-2010/

Din prea marea sa “largire a inimii” (despre care vorbeste), pr. Necula il face nici mai mult nici mai putin decat “dobitoc” pe pr. Mihail si pe “blogistii” de alde noi, care au indraznit sa se lege de idolul KK. De asemenea, ne blestema sau ne ameninta, practic cu pierderea mantuirii, prin “neiertarea acestui pacat nici in veacul de acum, nici in cel va sa fie”.

Ce poti sa mai spui: la asa “largime a inimii” si “inclusivism” ramanem total muti de uimire. Pielea de oaie a cazut, coltii ascutiti si coarnele s-au itit…

De altfel, la fel de generos s-a dovedit a fi si Klaus insusi, care nu a ezitat, in alta conferinta, sa il catalogheze pe p. Mihail, laolalta cu noi, drept ”spalati pe creier care nu vor decat sa omoare, plini de venin”, facand aluzie la necesitatea ca ierarhul sa intervina pentru pedepsirea unui astfel de preot si apoi laudandu-se (cum se si face, crestineste) despre cati a convertit cu cartile sale si despre cum a dat el toti banii la manastiri. Asta ca sa ne fie foarte clar cu cine avem de-a face.

Răspunde
- mai 21, 2010 la 10:48 pm
  Lumina lina spune:
  
  Pr.Necula are legaturi stranse cu Agnos si Oastea Domnului. Si edituri si…fractiuni rupte de Biserica Dreptslavitoare. Ca pr.Necula coordoneaza, controleaza, sustine sau “mentine” aceasta fractiune in BOR, ce mai conteaza…
  
  Agnos va publica zilele acestea – cartea lui Costel Busuioc. Parintele Necula, K.K, acum si Costel Busuioc… Ce melange! Sfatuiri – catre tineri, misionari “ortodocsi”, muzica “culta”…Adevarat ecumenism! (Afacerist).
  
  Pr. Necula, mai bine ati lua seama la ce spune avva Cleopa despre Oastea Domnului! Si avva Cleopa a fost (si este) adevarata autoritate in BOR.
  
  Iar Trambitele lui Hristos nu au cum sa deranjeze – decat pe cei care vor sa “trambiteze” pe …altul.
  
  Fratilor,
  
  A spune adevarul – in zilele noastre – este ADEVARATA MUCENICIE.
  …
  
  C’o moarte tot suntem datori!
  Totuna e dac-ai murit
  Flacau ori mos îngârbovit;
  
  DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI
  ORI CÂNE ‘ NLĂNŢUIT.
  
  (George Cosbuc – Decebal catre popor)
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
- mai 21, 2010 la 11:48 pm
  Ana 1 spune:
  
  Parintele Necula are un vocabular bogat in epitete. Si in conferinta asta isi permite sa foloseasca expresii gen “Jesus Christ S.R.L.” la care desigur auditoriul rade.
  
  Dar recunoaste singur “fiind eu insami bufon in punerea in scena a ortodoxiei”.
  
  Apoi arata asemanarea lui cu K.K:
  
  “Stiti ca eu insumi am o reactie Kennet la pupatul crucilor, linsul podelelor, aratatul fundului in timpul caditului … “.
  
  Facand referire la cartea lui K. parintele Necula spune ceva dureros pentru orice crestin ortodox roman “niciodata nu am vazut ortodoxia romaneasca, – poate ca mai sunt doua trei exceptii – dar niciodata atat de corect exprimata”.
  
  Spunea un parinte drag ca nu este coltisor din Romania unde sa nu calcam pe sfinte moaste. Cum atunci sa se spuna despre un convertit la ortodoxie ca are un cuvant despre ortodoxie, atat de corect exprimat incat ii intrece pe toti luptatorii si dreptii credintei noastre?
  
  In monologul parintelui Necula e o defaimare asupra a tot ce-i romanesc, ortodox, curat si simplu. Uimitor cum ne ponegrim si neamul si biserica. Si asta pentru ce?
  
  Dumnezeu sa ne ierte
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 10:07 pm
Gabriel spune:

Hristos S-a inaltat !
Felicitari pentru luarea de pozitie autentic ortodoxa si la obiect ( specifica unui eminent absolvent de Automatica ), Parinte Mihail Stanciu.
Asa a strigat si Arhanghelul Mihail ingerilor cazuti : ” Sa stam bine, sa stam cu frica ! “.
Trebuie subliniat si girul pe care il aveti din partea parintelui Adrian Fageteanu.
Detractorii dvs nu raspund la obiect, preferand atacul la persoana, specific celor care nu au argumente, sau invocand chestiuni hilare : absenta din enciclopedii, studii teologice…
Se pare ca sunt (iarasi) multi care nu vor “sa stea bine, sa stea cu frica ” !
Dumnezeu sa le lumineze mintea si celor care va denigreaza, pentru a-si intelege starea de inselare ( de fapt, traim intr-o epoca a inselarii prin excelenta ).
Sa va rugati si pentru mine, pacatosul.

Răspunde
mai 22, 2010 la 12:25 am
Daniil A spune:

Felicitari, parinte! Si nu va mahniti de cuvintele ne-la-locul-lor ale promoterilor lui KK, acum si-au aratat adevarata dragoste crestina…
Pana la urma adevarul iese la iveala.
Multumim si sa va rugati si pentru mine.

Răspunde
mai 23, 2010 la 12:07 am
denisa spune:

Mai sunt si alti catolici intre catolici. Vreau sa va prezint un catolic care traieste in duh si in adevar. Inca unul!
Parinte, Nu stiu cum sa fac sa pun pozele cu icoane, dar sunt la link-ul:
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/sfinti-si-sarbatori/3188-sfantul-isidor-tverdislov-cel-nebun-pentru-hristos-facatorul-de-minuni-din-rostov-14-mai.html

Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai
E-mail
DESPRE: – Sfinti si Sarbatori
Friday, 14 May 2010 20:31
Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai

Defăimat fiind, mângâia prin cuvânt şi faceri de minuni

Iniţial catolic, provenind dintr-o familie bogată din Germania, Isidor s-a remarcat de mic prin dispoziţia înţelegătoare faţă de semeni. Nu se supăra niciodată pe cineva şi se gândea neîncetat la împărăţia cerurilor. Şi-a părăsit casa părintească, după ce şi-a împărţit averea la săraci, şi a ales o viaţă de „fugar”, călătorind în loc în loc, în diferite ţări şi oraşe.

——————————————————————————–

Nu se ştie momentul şi modul în care a trecut de la catolicism la ortodoxie, ci doar că a făcut acest lucru. În cele din urmă s-a stabilit în Rusia, la Rostov. Vieţuia într-o colibă din lemn construită de el, suportând sărăcia, frigul, ploaia, zăpada, dispreţul semenilor, cu seninătate neştirbită.
A urmat astfel calea nebuniei pentru Hristos, descrisă şi de Sfântul Apostol Pavel:

„Noi suntem nebuni pentru Hristos, dar voi, înţelepţi întru Hristos; noi suntem slabi, dar voi, tari; voi sunteţi ţinuţi în slavă, dar noi în necinste! Noi până-n ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mângâiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor pân-acum.” (I Corinteni 4, 10-13)

Sfântul Isidor şi-a petrecut timpul vieţii acesteia în rugăciune neîncetată, fără a-şi permite odihnă sau somn îndestulat. Noaptea priveghea, dăruindu-se trup şi suflet lui Dumnezeu.
Ziua, binecuvântatul mergea în jurul oraşului, purtându-se ca un nebun. Totuşi, ştia să dea sfat bun şi să sară în ajutor, la timp, tuturor. Răbdător precum Iov, se purta cu înţelegere, cu inimă curată şi veghetoare, plină de iubire adevărată pentru toţi, şi cu credinţă neştirbită. În timpul vieţii a primit darul facerii de minuni.

A trecut la cele veşnice în 1474 şi nu a ştiut nimeni că a murit, până când nu s-a simţit un miros deosebit de plăcut venind dinspre coliba lui, de la sfintele moaşte. Pe locul mormântului său din Rostov s-a construit Biserica Înălţarea Domnului, moaştele fiind păstrate într-o criptă, făcătoare de minuni.

Sfântul Isidor e singurul numit „cel statornic în cuvântări”, el fiind întotdeauna la fel de generos, înţelegător, bun sfătuitor, iubitor cu toţi, indiferent dacă era apreciat sau nu de ei. Acest lucru a fost precizat de Bulgakov, într-o carte din 1900, „Nastolnaia Kniga”.
Sfântul Isidor Tverdislov este pomenit în sinaxarele ruse la 14 mai.

Din minunile şi profeţiile Sfântului Isidor cel nebun pentru Hristos

Se cunosc cel puţin două minuni ale acestui Sfânt: prima dintre ele îl aseamănă pe Isidor Sfântului Nicolae. O corabie prinsă în furtună risca să naufragieze. Atunci pasagerii au tras la sorţi, convinşi că necazul se datorează unuia dintre ei, care L-a supărat pe Dumnezeu. Sorţii l-au desemnat pe un negustor din Rostov, care a fost abandonat pe mare, pe o scândură. Acesta deznădăjdui, plutind în derivă, însă deodată a apărut lângă el Sfântul Isidor, care l-a readus pe puntea corăbiei. Iar aceasta nu s-a mai scufundat.

Altă dată, la nunta prinţului Sava Obolensky, Sfântul a intrat brusc în palat şi a aşezat pe capul mirelui o coroană de flori, zicând: „Iată mitra ta episcopală!” Profeţia s-a adeverit în scurtă vreme, când soţia prinţului a murit la naşterea primului copil, iar prinţul văduv s-a călugărit cu numele de Ioasaf, după care a fost sfinţit ca episcop de Rostov, în 1481.

Răspunde
- mai 24, 2010 la 3:20 am
  ellaina spune:
  
  @ Denisa …Vrei sa spui un catolic care a trecut la Duhul Ortodoxiei Ruse in Rostov si s-a nevoit in ortodoxie…
  
  Răspunde
  - mai 24, 2010 la 9:08 am
    denisa spune:
    
    Intr-adevar! Sunt si convertiti carora ortodoxia le-a schimbat viata cu totul.
mai 24, 2010 la 7:41 pm
Clara spune:

Si eu am citit cartea lui Klaus K. si am incercat un sentiment de bulversare, am simtit ca ceva nu e bine, nu e ortodox si nu seamana cu marturiile ortodocsilor obisnuiti, care cauta cu lacrimi si cu umilinta iertarea lui Dumnezeu. Nu mi-a placut si chiar am ramas surprinsa de recomandarile facute acestei carti in reviste crestin ortodoxe. Ma bucur ca parintele Mihail a luat atitudine; se risipesc in felul acesta indoielile cititorilor. Parinte, va doresc sa traiti si sa marturisiti Adevarul pana la sfarsit.
Bucurie in Hristos!

Răspunde
mai 25, 2010 la 1:11 pm
Alexei spune:

Acest comentariu am dorit sa-l postez la articolul http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/05/cateva-intrebari-pentru-fratii-de-la.html de pe blog-ul lui Ciprian Voicila. Cum optiunea “Trimiteti un comentariu” este, in acest moment, dezactivata, imi permit sa-l postez aici, cu permisiunea Parintelui Mihail, implicita in cazul in care va permite postarea

Draga Ciprian,

Ne bucuram ca iti gasim numele pe net impreuna cu toata bogatia studiilor si publicatiilor! Ba chiar aflam ca ai la baza si studii de psihologie. Te intreb si eu acum, care este rezultatul practic cel mai important al tuturor studiilor de psihologie efectuate in lume pana la ora asta? Daca nu te superi, pot sa raspund eu? – Manipularea! De la tehnicile de control individual “targetat” prin reclamele comerciale, pana la controlul si determinarea legitatilor de manifestare unitara a multimilor/grupurilor manipulate in sens politic. Plus altele, la fel de non-nevinovate… Si atunci, frate draga, ti-ai pus intrebarea care este scopul? Ca Parintii asa spun: fapta buna nu este fapta buna in sine, ci SCOPUL cu care este facuta fapta o defineste asa! Ca poate stii si tu din Pateric cum vreun staret ascundea sub copaie cate un calugar cazut in desfranare (cazut in fapta, nu in gand!) TOCMAI pentru a-l intoarce si a-l mantui, iar pe frati pentru a-i feri de sminteala si cadere de-a dreapta. Presupune asta ca NOI trebuie sa ingaduim pacatul? Eheeeee…..

Si atunci, Ciprian, ce sa insemne asta? Ca spune Mantuitorul: “dupa roade se cunoaste omul”! Si care e roada, de exemplu, a acestui “fenomen” Klaus Keneth? Fratii “razboinici” ti-au raspuns, altii, mai mult sau mai putin anonimi, au gasit si ei sa evidentieze, chiar decent si politicos, niste lucruri de bun simt (obiective, cu referire la Sfintii Parinti, nu subiectiv-umorale) referitoare la “fenomen”. Intr-un cuvant, se pare ca, pana una-alta, roada este controversa!

Evanghelia spune ca impotrivirea fata de Adevar este pacat impotriva Duhului Sfant (adica impotriva Duhului Adevarului). Ori, noi stim: ce are in comun Dumnezeu si mamona? Ce te faci insa daca la pachet ti se livreaza, sa zicem, 90% adevar si 10% inselare? Mai accepti pachetul? Tu ce zici? Pacatuiesti impotriva Duhului Sfant ca nu accepti cei 90%, ori de fapt esti plin de trezvie ca nu inghiti cei 10% minciuna? Si daca pachetul este astfel conceput INTENTIONAT, tocmai pentru impactul lui 10% mai mare ca folosul celor 90%? Ca si daca n-ar fi intentionat, tot aia e!….

Frate Ciprian, ma intelegi?……Tu ce zici, daca te-ai aseza intr-o stare, sa zicem, mai “sarac cu duhul” (adica avand cugetare simpla si smerita, iar nu mediata prin informatia specializata asimilata) si ai percepe “fenomenul” asta prin prisma “unei babe credincioase” de la tara (cum o lua Petre Tutea de etalon), cum crezi ca s-ar vedea?

Bucurie!

Alexei

P.S. Ti-ai explicat vreodata, daca ai remarcat, cum e posibil ca un adevar de credinta (in credinta revelata prin Ipostasul Adevarului intrupat, bineinteles!) sa se verifice de la nivel de “taran prost” pana la nivel “universitar” (pe o scara meritorie lumeasca), pe orice temei de argumentare?…. Si atunci, unde ar fi problema in cazul de fata?

Răspunde
- mai 25, 2010 la 4:25 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  il cunosc pe Ciprian Voicila si daca imi indagui, ceea ce ai scris nu i se potriveste. Nu e chiar asa.
  Eu insami nu am fost de acord cu parerile sale despre KK, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne certam.
  
  Nu suntem perfecti, si eu si dvs si toti am putea cadea intr-o incercare. Ce sa facem acum? toti trecem prin ispite, important sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie.
  Sa avem nadejdea ca lucrurile se vor limpezi si sigur asa va fi.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
  - mai 26, 2010 la 2:16 pm
    Lumina lina spune:
    
    Incerc sa postez un comentariu pe blog-ul lui Ciprian Voicila si nu reusesc.
    
    Felicia,
    
    Citeste (cu atentie sporita) , pe blog-ul lui Ciprian Voicila, raspunsurile – punctuale – ale lui razboiintrucuvant (la provocarea lui C.V) – raspunsuri documentate si bine intentionate – si ia in calcul (si) modul in care C. V se adreseaza lui Florin M. (ce-l sur-claseaza, raspunzandu-i limpede, smerit – ca un ortodox autentic).
    
    Poate iti schimbi parerea – ce te face sa afirmi – ca cele spuse de Alexei “nu i se potrivesc”.
    
    Nu “se cearta ” nimeni. Dimpotriva, Alexei ii vorbeste cu blandete, cu intelegere – dar si cu fermitate caci asa se cade din partea unui adevarat crestin (ortodox).
  - mai 26, 2010 la 7:30 pm
    Ana 1 spune:
    
    Tu_l aperi pe Ciprian, insa daca-i citesti cu atentie articolul lui ai sa observi ca-l pune laolalta cu K.K, Danion Vasile, Dan Puric…pe parintele Cleopa.
    
    Depaseste sentimentele pe care le ai ptr el si vezi articolul lui taios/ fin la adresa oricui incearca sa spuna ceva despre K. K.
    
    Mi se pare din nou defaimator sa vad scris “razboinicii” de catre cineva care se vrea un marturisitor al credintei ortodoxe. Mai poate fi considerat articolul lui serios sau ironic/ taios?
    
    Doamne ajuta
mai 26, 2010 la 10:29 am
Alexei spune:

Felicia,

In primul rand, faptul ca “nu i se potriveste lui Ciprian” ceea ce am scris eu este irelevant pentru 99% din posibilii cititori ai postarii mele pentru simplul motiv ca acestia nu-l cunosc personal pe Ciprian asa cum se pare ca il cunosti tu, ei neputand face astfel o diferenta specifica.

Mai mult (in al doilea rand), ceea ce am scris eu nu face referire absolut deloc la persoana lui Ciprian, pentru ca nici eu nu-l cunosc personal. Am si precizat la inceputul luarii mele de pozitie ca am gasit pe net datele despre el. Ceea ce eu am postat, insa, este un comentariu la un articol al lui, deci o replica la o maninfestare partiala a personalitatii sale (adica a persoanei formatate prin prisma experientei dobandite) relevata in textul pe care si l-a asumat. Din acest punct de vedere, apararea ta muta din start (voit ori nu, caci nici pe tine nu te cunosc personal) centrul de greutate de pe analiza obiectiva a celor scrise de el (analiza care se face in sistemul de referinta al ortodoxiei/ortopraxiei Sfintilor Parinti), pe afirmatii personale gratuite (pro/contra) lipsite de continut real in raport cu obiectul discutiei noastre.

In al treilea rand, nu esti duhovnicul lui Ciprian, deci cunoasterea pe care o ai cu privire la persoana lui este partiala si nu suporta, deci, o afirmatie absoluta in sensul in care te pronunti tu.

Si nu in ultimul rand, faptul ca Ciprian este inca in viata (sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate si mantuire!) inseamna ca el este inca supus ispitei si caderii, luptei, dar si biruintei atunci cand aceasta din urma aduce Pacea Domnului. Care Pace se produce atat in sufletul lui cat si in al celorlalti prin intermediul manifestarilor sale fata de aproapele, manifestari uneori ne-voite, dar mai ales prin cele voite (“…iar din inima voastra va curge izvor de Apa vie”).

Asadar, problema nu este nici pe departe “sa ne certam”, asta fiind cea mai proasta optiune intr-o discutie in tipar intra-ortodox. Din acest punct de vedere, noua deviere la care recurgi printr-o noua mutare a campului de argumentare pe aceesi directie personala face ca discutia, intr-adevar, sa tinda a ajunge intr-un punct mort (daca eu ori ceilalti acceptam acest lucru) atat pentru noi, dar mai ales pentru martorii acestei asa-zisa “cearta”.

Miza nu este cearta (ca reflex al manifestarii contradictorii a personalitatilor) ci ceva mult mai important si care intotdeauna se are de fapt in vedere tacit in toata discutia: inima celui de-al treilea, adica a CITITORULUI pozitiilor exprimate. Iar acest castig al inimii nu poate fi decat in adevar ori in minciuna, nu intuituu personae (adica luand in considerare persoana).

Inteleg ca tu insati crezi/accepti/stii ca Ciprian “a cazut intr-o incercare”, dar aceasta cadere un justifica apararea ta personala, caci pana si un necrestin a zis: “drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevarul”. Mai important ar fi fost, daca il cunosti personal pe Ciprian si “nu esti de acord cu parerile sale despre KK”, sa discutati si sa aflati impreuna resortul ultim al unei optiuni ori al alteia, iar la urma sa-si defineasca el insusi (argumentat) pozitia finala in spatiul public. Asta deoarece din capul locului el stie care este consecinta expunerii publice a propriilor conceptii, singur asumadu-si acest risc. Deci nici aici sa nu crezi ca este un neajutorat (intelegem chiar de la el ca este un bun “incasator”)!

Si pana la urma daca am zis rau, unde am gresit, iar daca am zis bine, de ce ma certi?

Iar daca vrei “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si cu smerenie” atunci, te rog frumos, ia-l pe Ciprian, ia-i si pe fratii de la razboiintrucuvant, vin si eu si ne intalnim la Parintele Mihail! Ce zici? Te oferi sa aranjezi asta?

Bucurie!

Alexei

Răspunde
- mai 26, 2010 la 11:15 pm
  razbointrucuvant spune:
  
  @ Felicia, Alexei:
  
  Ne raliem propunerii. Cu atat mai mult cu cat Ciprian si-a inchis blogul, noi inca speram ca doar temporar, din pricina suprararii cauzate de contradictia cu noi, ceea ce este chiar regretabil si de neinteles.
  
  @ Alexei:
  
  Ne-a placut cum ai pus problema, departajand planurile cu un simt analitic foarte riguros, de care multi am avea nevoie.
  
  @ Ana:
  
  Va multumim, dar sa stiti ca Felicia a fost chiar prima care l-a infruntat -prieteneste- pe Ciprian si l-a “tulburat” pe problema Klaus K.
  
  @ Toti:
  
  E trist ca nu se mai termina odata nebunia asta…:(
  
  Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:29 am
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei, Lumina Lina si Ana 1,
  
  am scris ca nu se potriveste lui, pentru ca pe un om nu poti sa-l “caracterizezi” in momentul incercarii lui. Este un moment delicat si aceasta nu constituie ESENTA lui. (chiar si pentru o parte a manifestarii lui).
  
  “Mirarea” (parerea) mea am exprimat-o deja pe blogul lui (si daca o sa cautati, o sa gasiti), de citit, am citit toate comentariile.
  
  DA, IL APAR, e datoria mea de crestin sa-l si sprijin in momentul incercarii.
  
  Da, asa este, cei de la Razboi intru cuvant au adus explicatii consistente si punctuale, dar tot cei de la Razboi intru Cuvant, au adus si cuvinte de pace si incurajare.
  
  Asta era si mesajul meu cand i-am raspuns lui Alexei, caci cumva faptul s-a consumat, ca sa zic asa, si ca lucrurile se vor limpezi, sa nu insistam acum sa avem un raspuns.
  
  Iar Alexei, ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste.
  
  Acestea fiind zise si sper si clarificate, va doresc numai bine.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
mai 26, 2010 la 5:32 pm
Pustnicul Digital spune:

Am primit acest COMENTARIU DE LA GEORGE si cred că se potrivește aici:

Smintelile continua si la Pitesti! Ratacitul Klaus Keneth a tinut de curand (pe 24 mai) o conferinta la Muzeul judetean din Pitesti, organizata si prezentata de…cine credeti!-marele “misionar” Laurentiu Dumitru, prieten devotat al p. Lucian Grigore, cel cu…lingurita!

Ambii au fost prezenti la conferinta, sustinandu-l si oferindu-i toata asistenta lui K.K.! Dealtfel, L.D. il promoveaza din plin pe K.K. pe blogul sau, afisand si programul conferintelor acestuia,atentie!!! – ASTA SI DUPA CE P. MIHAIL STANCIU A ARATAT DEVIATIILE ACESTUI K.K. intr-un articol preluat de mai multe bloguri ortodoxe! Daca va uitati la comentarii, multi i-au atras atentia lui L.D. deaspre acest aspect, el insusi avand cunostinta de aceste lucruri, dupa cum a declarat la inceputul conferintei, dar cu toate acestea nu a renuntat nici la conferinta si nici la a-l promova in continuare pe K.K.!

Conferinta a fost o adevarata parodie, K.K. facand gesturi comice si teatrale, avand o exprimare ciudata si controversata, cu abateri grave de la invatatura Bisericii, emanand, pe tot parcursul conferintei, prin discurs si gestica, un duh mai degraba protestant decat ortodox!

Iata cateva “perle” ale lui K.K.(imi pare rau ca n-am inregistrari!):
- “Eu nu am scris o carte ortodoxa…(!!!)…ci una care-L slaveste pe Dumnezeu!”
Intrebat, in mod firesc, daca Dumnezeu poate fi slavit, si deci trait, si altfel decat in fel ortodox, acesta raspunde ca “da, poate fi slavit asa, mai putintel, si-n alte feluri( confesiuni, etc.), nu pe deplin ca-n Ortodoxie, dar INTR-O MASURA MAI MICA!!!“…Fara comentarii!
- Alta: Spune la un moment dat: Luther a fost IN ESENTA ORTODOX!!!…Pus sa lamureasca aceasta afirmatie, a dat un raspuns ambiguu, practic n-a avut raspuns!

Asa ca, cititi si va minunati!…
Baiatul asta, K.K., a batut atata drum ca sa ne spuna ca noi nu mai traim ortodoxia la intensitate, si ca s-a instalat o platitudine, o amortire…si, cumva, el vine sa ne resusciteze! Cam asta e demersul lui…

DOAMNE APARA SI PAZESTE!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:23 am
  Lumina lina spune:
  
  Ciprian Voicila spune : ”Din scandalul de pe bloguri lipseşte o voce: aceea a lui Laurenţiu Dumitru, o persoană care a contribuit la apariţia cărţii la editura Agnos”.
  
  Asa ca nu trebuie sa ne mire – “Fenomenul Pitesti”.
  Se intelege ca a sustinut – si financiar – aceasta “tentativa”.
  
  (L.D a facut – la vemea respectiva – reclama buna filmului Tarul – odiosul film in care se confunda Imparatia lui Dumnezeu cu puterea secularizata a acestei lumi -desi fusesera numeroase reactiile – contra – din partea multora).
  
  Este foarte bine ca si-a dezvaluit adevarata identitate – ca acum stim (clar) in ce tabara se afla.
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:09 am
dodo dumitriu spune:

Pentru dl Alexei,

Nu il cunosc pe dl Ciprian, nici pe dvs, dar din ceea ce ati postat pe net pe acest blog si din ce am vazut si pe blogul dl-ului Ciprian pot trage o concluzie: daca adoptati duhul smerit si intelept al Parintilor ca model sunteti mai in castig. Nu stiu ce indreptare puteti aduce cuiva cu ton zeflemitor. Mie asa mi-ati lasat impresia. Si poate ne spuneti dumneavoastra ce facultate ati absolvit, daca vi se pare ca este edificator.

Răspunde
mai 27, 2010 la 3:37 pm
Alexei spune:

Felicia,

Nu ma-ntelege gresit!

Faptul ca Ciprian este aparat in conditiile in care o faci tu ma bucura si este pur si simplu dovada clara ca Bunul Dumnezeu il iubeste! Dovada dovezii? Ciprian si-a blocat/inchis blog-ul datorita “controversei” K.K.! Asta ar putea insemna ca doreste sa-si clarifice starea de “tulburare”, iar daca o face de buna credinta si cu rugaciune va afla sigur raspunsul. Iar raspunsul nu inseamna neaparat unul categoric cu privire la K.K. (alb/negru) ci inseamna activarea in cadrul propriului for interior a acelui “cercetati duhurile” evanghelic. Ca din neatentie si indoiala pecetluite de neascultare au cazut protoparintii nostri, iar prin trezvie (“.. sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”), credinta (in Mantuitorul Hristos si Biserica Sa) si ascultare (fata de Sf. Parinti ai Bisericii celei Una) ne mantuim noi astazi.

Daca vrei sa ne crezi si noi il aparam! Iar cel mai mult l-a aparat pe el si pe toti ceilalti Parintele Mihail cand a scos la iveala umbrele fenomenului. Ori, chiar daca le numim umbre, ele sunt bine conturate – in scris si in inregistrari – neputand fi indoielnice. E adevarat ca realitatea constiintei care afla ca ar putea fi in inselare este dureroara pentru cel care o traieste, deoarece presupune implicit o renuntare la sine, iar asta se traduce prin durere sufleteasca. Bineinteles ca tu, persoana feminina din apropierea lui Ciprian, ai sesizat nemijlocit acea durere interioara si aici tinteste apararea ta (lucru pe care Ciprian ar trebui sa-l aprecieze in mod absolut si independent de discutia asta!). Insa noi, aici, dupa cum am spus si mai sus, avem in vedere PE CEL DE-AL TREILEA care, dincolo de aspectele personale ale celor ce se manifesta public, raman fie cu clarificare, fie cu sminteala (si starea de mijloc, nebuloasa, tot spre sminteala trage) referitoare la fenomen. Miza acelora e in joc.

Si inca un lucru: noi nu analizam aici, in primul rand, convertirea ori trairile lui K.K. pentru a le pune in discutie. Asta este strict treaba lui K.K. si a duhovnicului sau, chiar daca acele aspecte ar fi ajuns la cunostinta publicului mai mult sau mai putin intamplator.

Noi avem in vedere actiunea lui nemijlocita de a insera un mesaj in sufletul celui de-al treilea – ascultatorul/cititorul/target-ul! Iar strategia aleasa denota un plan care are o tinta. Nu exista plan fara tinta! Ori aceasta actiune de exteriorizare cu un scop a interiorului lui K.K. e supusa criticii. Noi stim care este criteriul de referinta – ni l-a transmis insusi Hristos: dupa roade se cunoaste omul! Are omul roadele Duhului si ale Iubirii? Il credem! Nu arata aceste roade si nu marturiseste ca Sf. Parinti care au dobandit aceste roade? Macar privim cu luare aminte!

Nici un raspuns al tau, insa, nu este mai de tristete decat retractarea pe care ai facut-o la final! Ce-ai scris la sfarsit, anume “ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” anuleaza concretetea miscarii finale de nimicire a lucrarii diavolesti. Ca era o treaba “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie” (te-am citat tot pe tine!). Cu alte cuvinte, era o treaba sa fie data pe fata lucrarea vrajmasului intr-o intalnire reala care sa inceapa cu “Imparate Ceresc Mangaietorule…..”. Altfel, vorbim si cu nimic ramanem, din pacate…..

Bucurie!

Alexei

P.S. Blagosloviti, Parinte Savatie! Socul pe care l-a suferit K.K. si pe care il aduceti in discutie este socul trecerii din imaginar in real, de la minciuna la Adevar, de la viata trupeasca la moartea reala a trupului. Poate abia acest soc sa-i dea directia reala (bineinteles, daca e de buna credinta!), adica sa-i transforme “calea de iesire” in Cale. Acum eu as intreba, insa, cine sunt cei care l-au “impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor” si in ce scop? Iertati!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 10:07 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  scuze daca m-am exprimat nepotrivit, chestia cu ““ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” – vroiam sa exprim doar sa lasam lucrurile un pic asa, sa nu le fortam, adica sa lasam sa se linisteasca si ca rezolvarea va veni.
  
  Hai ca poate o sa mai avem ocazia sa mai scriem/vorbim, deocamdata sunt pe graba.
  
  Numai bine ! Pa Pa!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:05 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail,
Hristos in mijlocul nostru!

Ai dreptate in tot ce zici. Ceea ce cred eu este ca, fiind obisnuit cu publicul occidental, adica unul fara dreptar al credintei si cu atit mai mult al deosebirii duhurilor, Klaus a suferit un soc in mijlocul Ortodoxiei care este Romania. A fost impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor. Eu am intelegere fata de el in masura in care vine dintr-o lume si dintr-o viata slabanogita, de aceea mi s-a parut ca l-ai luat poate prea tare, nedindu-i nici o cale de iesire.

Poate ca aceasta confruntare cu Ortodoxia dura si adevarata, care este Romania, repet, il va pune pe Klaus pe o noua treapta, caci cred in dorinta lui de mintuire si cred si in Cel care cheama, si ne-a chemat si pe noi toti, ca poate sa indrepte cele strimbe si sa vindece cele vatamate.

Am zis acestea pentru ca am fost mustrat ca sint ambiguu in opinia mea despre polemica in cauza. Ambiguitatea mea insa reiese si dintr-o dorinta, pe care nu mi-o pot stavili, de a-l vedea si pe Klaus in consens cu noi toti.

Răspunde
- mai 31, 2010 la 11:05 am
  Mircea spune:
  
  Parinte Savatie, blagosloviti!
  
  In primul rand vreau sa spun ca am cartea despre “calatoria” domnului Klaus dar nu am citit-o. Deci ma pozitionez ca un necunoscator direct al celor spuse (scrise) de el. In schimb mi-au atras atentia tare mult disputele de pe web. Sunt un tanar din Arad, si dupa o viata pacatoasa si plina de mila lui Dumnezeu care s-a revarsat in toate momentele de ratacire, am ajuns si eu Acasa. Dar pana sa ajung am cautat in multe directii si am intrat in contact si cu neoprotestantismul, care e “in floare” prin Ardeal. Caut sa imi insusesc Drapta Credinta dar de multe ori am dificultati tocmai ca nu reusesc sa ma situez pe o pozitie de echilibru duhovnicesc. Referitor la persoana domnului Klaus, pot spune ca dupa o viata ratacita ca a dansului, de multe ori arde in mine o dorinta de a exclama “Ce mult bine mi-a facut mie Dumnezeu!”. Acesta e defapt motorul marturisirii. Daca nu ma insel, intr-una din Evanghelii e descris cand Mantuitorul l-a tamaduit pe indracit, iar acela vroia sa-L urmeze. Dar Hristos l-a indemnat sa mearga si sa spuna alor sai, ce bine i-a facut lui Dumnezeu. Si scriind aceste randuri mi-a venit un gand… Nu cumva multimea disputelor sunt o lupta intre madularele Bisericii. Nu cumva nu-si mai gasesc crestinii rostul in Trup din lipsa dragostei, din lipsa trairii practice a invataturii de credinta? Stim noi ca in teorie e simplu si clar, si linile de urmat sunt cu totul si cu totul clar definite, dar in practica lucrurile stau altfel. Fiecare vine cu trecutul sau, fiecare are un sac de murdarie in spate. Oare nu ar fi mai minunat ca in vorba buna si in blandete sa ne povatuim unii pe altii? Oare nu cumva e vre-unul dintre noi, care inainte de a ajunge la Hristos sa fi fost deja sfant? Exista intr-adevar erezii pierzatoare, si de multe ori fratii nostrii sunt atinsi de ele, dar tot dragostea e cea care ii scoate din ratacire. Noi ne tot etichetam unii pe altii si defapt parca vrem sa ne spunem “tu esti eretic!”, “ba tu esti eretic!”, “tu nu repecti cutare!”, “tu nu esti merit!”. Lipseste pacea dintre noi si e mult zbucium.
  Eu ma regasesc cumva in trasaturile lui Klaus si chiar in marturisirea aceasta cu mult zel, si in tot felul de forme. Dar toate dintr-un foc al inimii de a exprima mila lui Dumnezeu care cheama pe cel pacatos, pe cei care au umblat pe fundul iadului. Ce pot sa marturisesc e ca de cand m-am intors cu fata spre Dumnezeu, am trait lucruri minunate, care nu le pot tine in mine si simt sa le impartasesc. Nici nu sunt cuvinte destule ca sa le exprim. Nu spre slava mea, chiar daca uneori alunec in directia slavei desarte din slabiciune, dar ca oamenii sa vada prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in viata omului. Nu-mi doresc sa fiu eretic!!! Ma inspaimanta un astfel de gand. Nu vreau sa fiu Iuda! Am chinuit mult ca sa ajung la o credinta lucratoare in Dumnezeu, incat nu as vrea sa ma pierd. Mi-e teama intru dragoste sa nu Il rastignesc iarasi pe Hristos, si mi-e scarba de faptele mele. Dar mila Lui care m-a coplesit nu ma lasa sa fiu trist, ci ma face sa-mi salte inima si sa vestesc mila Lui. Dar marturisesc ca cititnd despre cum este privit acest domn Klaus, ma regasesc cumva. Este intr-adevar ceva cu care Biserica din Rasarit nu e obisnuita, pentru ca e o marturisire in afara Traditiei. Este o marturisire spontana, a unui om care NU a cunoscut profunzimea Traditiei Ortodoxe intr-u totul. Am fost indrumat ca ar trebui sa fiu mai smerit, sa ma adancesc in pocainta, sa imi plang faptele trecutului. Dar marturisec ca am ajuns iarasi in iad. Aproape un an de zile am chinuit incercand sa-mi intristez inima pentru trecutul meu. Incercand sa-mi insusesc o smerenie care nu era sincera, nu era interioara. Sigur ca regret ce am facut, dar nu pot ramane in trecut. Pocainta o faci din inima atunci cand atarna sabia dreptatii asupra capului, pentru faptele nepocaite. Am tras invatamintele ca sa nu ma mai intorc la faptele cele vechi si am primit bucuria iertarii. O imensa revarsare de bucurie in suflet… Daca Dumnezeu nu iarta si uita, atunci cum sa ni se ceara noua sa iertam si sa uitam gresala aproapelui? Dar daca El iarta si uita, atunci eu, ramas in bolile trecutului pe care El le-a tamaduit, pur si simplu refuz iertarea. Abia, abia ma ridicat Dumnezeu din deznadejdea in care m-am afundat incercand sa ma (fals)smeresc, sau mai bine zis sa-mi plang pacatele iertate. Am fost in cel mai adanc iad al vietii mele scurmand printre aceste pacate. Si pe masura ce scurmam mai adanc ele se luptau cu mine si ma biruiau pana la deznadejde si pana la dureri trupesti. Ajunsesem nemultumit, frustrat, impulsiv, neiubitor, departe de Dumnezeu, intristat de moarte si judecam pe toata lumea care gresea catusi de putin, pe cand pe mine ma chinuiau ganduri groaznice de mandrie. Toate acestea dupa ce am incercat eu sa ma intorc in trecutul pacatos, neacceptand ca am fost iertat si crezand ca voi avea roada astfel. Defapt nu doresc decat ca fiecare sa-si gaseasca locul in Trup si sa radieze bucurie si dragoste. Departe gandul de a ma referi la o bucurie superficiala si o dragoste fatarnica sau toleranta la tot tavalugul vremurilor noastre. Dumnezeu sa ne ajute, sa ne ierte, sa ne lumineze! E greu discernamantul in vremurile noastre, de aceea si spun Sfintii Parinti ca e cea mai mare virtute. Ar trebui sa ne compatimim mai mult si sa ne doara unii de altii in loc sa ne taiem unii pe altii, caci toti gresim. Trebuie sa ne intelegem scopul. Si cred ca toti vrem mantuirea si dragostea in casa Tatalui. Sa ne ajutam mai mult… Iertati ca am deviat oarecum de la subiect, dar nu am putut sa nu-mi vars durerea! Doamne ajuta-ne!
  
  Răspunde
  - mai 31, 2010 la 5:27 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    Atenție! Nu l-am judecat pe amicul K.K. pentru ce a făcut cândva, ci am tras semnalul de alarmă pentru că el, creștin-ortodox declarându-se, continuă să propage idei neortodoxe, mincinoase și păguboase și pentru suflet și pentru trup, propunându-se pe sine și gândirea sa nu numai înaintea simplilor mireni, ci chiar în fața preoților, călugărilor și uneori și în fața episcopilor, dintre care, mulți dintre ei, slavă Domnului!, nu au avut parte de zbuciumul și experiențele lui nefericite și nedorite… Că Dumnezeu ne vrea mântuirea tuturor asta este sigur, că El vrea ”ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită” și asta este sigur, dar de acestea trebuie să fim și noi conștienți și doritori. Mai ales că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ”Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. (…) şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tes. 5, 22-23). Deci, tot ce nu este susținut pe mărturia Sfinților Părinți, trăitorii și vestitorii Adevărului – Hristos, nu trebuie nici primit, nici încurajat, pentru că nu duce la Adevăr, nici la sfințenie. Nu trebuie să ne îndulcim cu teologumenele oricui, ci trebuie să rămânem în dogmele, canoanele și rânduielile Bisericii, cele prin care s-au sfințit toți Sfinții lui Dumnezeu dacă vrem să ne mântuim. Pentru că nu există sfințenie și mântuire în afara Ortodoxiei.
  - mai 31, 2010 la 9:41 pm
    daniel spune:
    
    Va recomand si chiar va rog sa cititi marturiile ortodoxe despre convertire ale unor englezi in viata (12 englezi), printre care si mitropolitul Kallistos Ware. Cartea a aparut nu demult la editura Deisis. Si mitropolitul Kallistos predica in Anglia si in toata Europa, si vorbeaste despre convertirea sa insa marturia este alta, este plina de smerenie si de bunacuviinta.
    
    http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134
  - mai 31, 2010 la 10:42 pm
    Cristian spune:
    
    Mircea
    
    Cu adevarat pare ca te regasesti in unele manifestari pe care le descrii. Dar tu le numesti asa cum si sunt, niste neimpliniri, niste trairi de la inceput. Ceea ce nu este cazul despre modelul pe care l-ai descris, care numai vrednic de mila nu se considera, si cautand sa invete de la monahii nostri romani imbunatatiti. Daca va fi trezit ca sa spuna ca ii este rusine ca a vorbit atat desi este pe o treapta atat de incepatoare, si va inceta sa vorbeasca spre a se reculege, ar fi de luat in seama si de asteptat roade. Altfel… mai degraba nu asteptam nimic bun….
  - iunie 2, 2010 la 7:54 pm
    Mircea spune:
    
    Multumesc, Părinte Mihail, pentru lamurire! Iertati!
- mai 31, 2010 la 10:27 pm
  Cristian spune:
  
  Parinte Savatie,
  
  Iertare, Iertare, de multe ori Iertare!
  
  Cu multa nevrednicie , nu ma voi opri sa spun gandurile despre aceste trei dorinte ale sfintiei voastre.
  
  Destul de clar reiese ca nu este binecuvantat de nici un SOC, de nici o trezire reala, de o coplesire in fata valorilor ortodoxiei romanesti. Pare mai degraba convins ca el este intr-o stare mai inalta, de unde este chiar dator sa ajute cat poate.
  
  Iarasi despre trepte mai inalte decat primirea de catre ierarhii locului nu pare ca are nevoie.
  
  Cat despre dorinta finala, cu siguranta trebuie stavilita ca sa fie ajutata de Adevar, pentru ca altfel este o “judecata” din cele neingaduite, considerand deja BUN pe cineva, care ramane doar sa vina in consens. Totusi, inca se discuta, si avem inca nevoie de marturia Adevarului inainte de “dorinta” mai inalta.
  
  Le-am spus ca simple ganduri de mirean, fara cunoastere, totusi cu ceva experienta. Inca o data iertati, dar nu treceti cu vederea!
  
  Răspunde
- iunie 1, 2010 la 10:20 pm
  Elena Grancea spune:
  
  Cer permisiunea parintelui Mihail de a-mi posta mesajul adresat parintelui Savatie (pe blog-ul sau). Motivul acestei rugaminti este faptul ca, parintele Savatie a luat mesajul meu ca pe “o mustrare”, lucru nedorit si negandit de mine, cu atat mai mult cu cat parintele Savatie este unul dintre parintii dragi mie.
  
  Elena G. spune:
  mai 24, 2010 la 19.30
  
  Parinte Savatie,
  
  Va stiu de foarte multi ani, m-am folosit de sfaturile sfintiei voastre (anii 2000 -2002), va port respectul cuvenit unui slujitor al Sfantului Altar, insa, in ultimul timp, nu mai reusesc sa inteleg din care tabara faceti parte – caci va exprimati ambiguu.
  
  Iertata sa-mi fie indrazneala dar, sfintia voastra ce alegeti:
  
  1. Sa-L marturisiti pe Hristos Domnul alaturi de alti parinti (recunoscuti ca avand marturisire curata a Sfintei Ortodoxii)?
  2. Sau alegeti sa fiti de acord si cu acesti parinti dar si cu cei pe care (parinti respectivi) ii combat. (?)
  
  Va scriu pentru ca m-am intristat de ambiguitatea exprimarii sfintiei voastre in postarile referitoare la cartea lui K.K. si pentru ca nu aveti o pozitie ferma in acest sens.
  Sau, poate ca nu vreti sa suparati pe cineva.
  
  Va rog sa ma iertati, parinte Savatie!
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 2:12 pm
    Cristian spune:
    
    Sora Elena
    
    Aceasta este o mustrare, si cred ca este nu numai indrazneata ci cu totul nedreapta. Este necesar sa ceri iertare cu adevarat parintelui Savatie, dupa ce intelegi bine ca sfintia sa este cu mult deasupra alegerii din cele doua intrebari.
    
    Totusi , indrazneala de a semnala ambiguitatea, pare binevenita , cu conditia sa gasim prin rugaciune ce ne spune Duhul Sfant, noua si parintelui Savatie.
mai 28, 2010 la 10:26 am
Alexei spune:

Roaga-te pentru mine, dodo dumitriu!

Răspunde
iunie 2, 2010 la 11:46 am
dodo dumitriu spune:

In acest schimb de pareri mi se pare important sa nu impartim comentatorii in tabere.

Noi suntem, sau cel putin fiecare dintre noi vrem sa fim, de partea Adevarului, Domnul nostru Iisus Hristos.
Si Parintele Mihail si Parintele Savatie exprima, foarte clar, fiecare in mod propriu personalitatii si formarii sale, acelasi gand: sa iubesti pe aproapele, chiar daca se numeste Klaus, dar sa nu incurajezi ceea ce nu este manifestare ortodoxa in ceea ce face, sa te delimitezi de actiunile neortodoxe. Si lamuresc lucrurile pentru cei ce nu sesizeaza ce este gresit in manifestarile lui.
Nu este dl Klaus singurul responsabil pentru turneul sau in Romania. Aici este durerea. Fiecare dintre noi este parte vie a Bisericii, dator sa marturiseasca, in randuiala lui, credinta Ortodoxa.

Răspunde
iunie 3, 2010 la 12:18 pm
Intrebator spune:

As vrea ca Pr. Mihail Stanciu sa ne confirme daca informatia potrivit careia Sfintia Sa nu mai e staret al Manastirii Antim e sau nu reala. Din cate am auzit, s-au luat oarece masuri impotriva campaniilor sale virtuale. Multumesc!

Răspunde
- iunie 3, 2010 la 5:57 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  ”Noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem…”
  
  Răspunde
  - iunie 3, 2010 la 6:20 pm
    Ana 1 spune:
    
    Doamne ajuta Parinte Mihail. Dumnezeu sa va tina cu toata bucuria care ne-o faceti.
    
    Cat de dulce si frumoasa este limba ortodoxiei.
  - iunie 3, 2010 la 11:48 pm
    Laura spune:
    
    @ Intrebator
    
    Parintele Mihail, ti-a dat un raspuns cum nu se putea mai complet si frumos si doar in cateva cuvinte…Mihai Eminescu . Complet si frumos raspuns !
    
    …iar noi va sustinem…
  - iunie 10, 2010 la 2:40 am
    Pr.Claudiu Wellington NZ spune:
    
    Toate cuvintele acestea ma incalzesc duhovniceste recunoscand in ele duhul de veselie si bucurie permanenta al Preacuviosului Parinte Arhim. Mihail.
    Dupa cum scriam si in alta parte as vrea sa va rog sa-mi comunicati o adresa de email a dumneavoastra sau a Parintelui Protos. Vicentiu la: preotclaudiucoroaba@yahoo.com
    
    Cu multumiri,
    Pr.Claudiu
- iunie 3, 2010 la 6:24 pm
  Ana 1 spune:
  
  Elena Grancea & Intrebator
  
  La mesajele pe care le tot postam noi pe aici incercand sa judecam parintii drepti ai bisericii noastre, imi vine in gand un citat dintr-o poveste “daca-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan”.
  
  Răspunde
  - iunie 4, 2010 la 11:17 am
    Cristian spune:
    
    Ana 1
    
    “DIVANUL” este orice treapta ierarhica in biserica, iar mirenii nu se pot “urca pe divan” decat facand slujirea vreunei trepte in Biserica in locul celor unsi canonic. Ceea ce nu este cazul in discutiile de pe acest blog. Acest plan ierarhic , nu se poate amesteca in ceea ce tine de planul duhovnicesc, unde sunt alte reguli, ale libertatii , si unde fiecare crestin marturiseste credinta pentru el insusi , si judeca potrivit treptei de adevar pe care a ajuns sa o cunoasca. Respectarea treptelor ierarhice trece pe planul doi cand Adevarul ia conducerea.
    
    Ceea ce am incercat sa explic, repetand aproximativ argumantatia parintelui Staniloae, este ca nu este bine sa amestecam cele doua planuri, aplicand regulile supunerii fata de ierarhie in cele liturgice, la marturisirea si argumentarea adevarului, care cere si judecare a cuvintelor spuse si nu a persoanelor, cere si sustinere a parintilor cu fapte nu cu vorbe, cu jertfa si impartirea pedepselor care apar in situatii grele, si mai putin cu “concluzii” trase inainte de a se lamuri despre ce este vorba, cat de grava este situatia.
  - iunie 5, 2010 la 4:05 pm
    Elena Grancea spune:
    
    Ana 1,
    
    Spui: “imi vine in gand un citat dintr-o poveste”…
    
    Si mie: “Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” – deoarece postarea mea – adusa pe acest blog cu permisiunea parintelui Mihail – nu facea nici o referire la persoana ta.
    
    Pe de alta parte te inteleg, caci, vazandu-te si pe blog-ul celuilalt parinte – in acelasi CONSENS – ca si aici – trag concluzia ca tu “canti” la 2(doua) piane – necontand cine este cel ce scrie “partitura”.
    
    P.S.
    Nu te sili sa-mi raspunzi caci: Promit! Nu te voi mai lua in seama.
    Fair-play era sa spui direct ce te-a deranjat si ti-as fi explicat ce motiv am avut sa adopt o asa postura. Pe cand tu…ai “intervenit” (tam-nesam)cu o ironie foarte “fina”.
    
    Sanatate! Maxima!
iunie 5, 2010 la 10:30 pm
Ana 1 spune:

Elena Grancea, o sa vina si clipa cand o sa ne lamurim cu acesti predicatori, si poate atunci o sa avem curajul sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am judecat degeaba, si aici ma refer la parintii bisericii.

Doamne ajuta

Răspunde
Predicatorii-vedete, prooroci proorociti. Azi, cazul Klaus Kenneth in viziunea Parintelui Arhimandrit Mihail Stanciu de la Manastirea Antim: După două milioane de kilometri, încă în înșelare… | Victor Roncea Blog spune:

mai 12, 2010 la 12:59 am

[...] Parintele Mihail Stanciu Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: capusele ortodoxiei, Dan Puric, Danion Vasile, Klaus Kenneth, parintele mihail stanciu, puricii ortodoxiei « “Nasul” lanseaza “Diavolul este politic corect” la Libraria Sophia din Bucuresti in prezenta calugarului basarabean Savatie Bastovoi. VIDEO: Puterea tamaduitoare a iubirii You can leave a response, or trackback from your own site. [...]
Război întru Cuvânt » ARHIM. MIHAIL STANCIU (Man. Antim) pune in discutie una din cele mai recente “vedete” duhovnicesti in voga: KLAUS KENNETH spune:

mai 12, 2010 la 4:10 am

[...] După două milioane de kilometri, încă în înșelare… [...]
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 12, 2010 la 11:37 am

[...] STANCIU, KLAUS KENNETH, Manastirea ANTIM by saccsiv on mai 12, 2010 Citez din articolul După două milioane de kilometri, încă în înșelare…, scris de Arhimandrit Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim, [...]
Profețiile cultului satanic pentru vremurile de azi — Pustnicul Digital spune:

mai 13, 2010 la 3:17 am

[...] este ambalată frumos și rafinată de inteligențe demonice mult superioare nouă. Ca și exemplul lui Klaus Kenneth care îmbină rigorile ortodoxiei cu indulgențele lumești într-un mod atât de atractiv încât [...]
Razboi întru Cuvânt » ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice spune:

mai 17, 2010 la 2:23 pm

[...] In incheiere sa reflectam putin si asupra parerii parintelui Savatie Bastovoi, el insusi un convertit (VEZI)… [...]
Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 18, 2010 la 3:00 pm

Klaus Kenneth--suspect de inselare

Postat: 9.07.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Arhivat în: Cărți, Înșelare
Etichetat: Klaus Kenneth

(A se vedea și comentariile altor creștini ortodocși aici: Concluziile conferintei de la Pireu despre primatul papal – comentariul 27 mai ales)

Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V. despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din partea unui rigorist ortodox, care a devenit și el un apologet al ”ortodoxiei”... lui.

Numar afișări: 7,142

136 Comentarii

mai 11, 2010 la 5:08 pm
crestin orto spune:

va multumim mult parinte,

erau necesare astfel de punctari si corectari ortodoxe, fata de ratacirile evidente ale acestui personaj cosmo-confesional; trecuse multa vreme de cand acest calator ajunsese si pe meleaguri romanesti si isi facea show-ul nestingherit.

este prima luare de pozitie in Duh si in Adevar asa cum se astepta demult din partea ortodoxiei romanesti…

cunosc multi oameni din jurul meu care au citit (cel putin) astazi acest articol al sfintiei voastre si s-au luminat la suflet, s-au declarat entuziasmati. Ma mir de cum nu au aparut postari ale lor sau ale altora, pana acum. Pana atunci, o fac eu, multumindu-va inca o data in numele lor.

Hristos a inviat !

Răspunde
- mai 11, 2010 la 11:32 pm
  Pater Mihail spune:
  
  Adevărat a înviat Domnul Hristos!
  
  Răspunde
mai 11, 2010 la 6:35 pm
Ana spune:

Dupa ce am citit analiza pe marginea cartii lui K., m-am gandit daca noi toti care l-am ascultat pe K. sau i-am citit cartea (eu nu am citit cartea), nu ne-am dat totusi seama ca ceva nu este in regula cu el.

Am observat ca atunci cand citesc sau ascult un mesaj de la un parinte al bisericii noastre, raman cu o stare de liniste. Sunt insa parinti care au un ton mai rapid sau mai dur, mai neclar dar cu toate astea cuvantul lor lasa multa pace in suflet.

Acum e usor de concluzionat pentru ca ne-ati dat “totul pe tava”, insa daca si noi am fi mai atenti, am putea sa vedem ce stare sufleteasca avem dupa ce-i ascultam/citim pe acesti rapizi increstinati.

Răspunde
mai 11, 2010 la 6:40 pm
Policarp monahul spune:

Hristos a inviat!

Va felicitam pentru noua versiune a blogului, foarte placuta si mult mai lesnicioasă pentru navigare. Recenzia dintr-o perspectivă autentic ortodoxă a cărţii lui KK este mai mult decât binevenită, într-o vreme de acută criză duhovnicească şi gravă derută spirituală. KK este, fără îndoială, unul din puzderia de profeţi mincinoşi care, îmbolnăviţi de trufie luciferică, îşi arogă statutul de călăuze spirituale în marasmul capitalismului sălbatic de astăzi. Sf. Apostol Pavel ne atenţionează foarte limpede: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor…” (I Tim 4,1) Şi, avertizându-l tot pe acelaşi iubit ucenic Timotei, spune: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim 4,3-4).
Astfel de impostori ai vieţii spirituale, lupi înveşmântaţi în haine de miei trebuie demascaţi cu promptitudine şi învăţătura lor trebuie înfăţişată cu mult curaj şi fermitate drept ceea ce este: înşelare demonică şi goană după slavă omenească, al cărei sfârşit ne este prea bine cunoscut. Dumnezeu să ne păzească şi să ne ocrotească în har, smerenie, iubire şi ascultare.

Răspunde
mai 11, 2010 la 10:16 pm
Claudia Tuclea spune:

Hristos a înviat!

Părinte, mă bucur pentru acest material. Mi-am amintit că am fost şi eu în noiembrie 2009 la conferinţa lui KK de la Facultatea de Drept. Impresiile mele le-am scris atunci în primul rând pentru a le cere ieratre tuturor celor cărora le spusesem de această conferintă. Am postat mesajul şi pe un grup denumit “credinţa ortodoxă”. Moderatoarea grupului şi alţi membrii mi-au demonstrat cu multă râvnă ce creştin ipocrit sunt eu prezentând lucrurile aşa cum se poate citi mai jos. Redau în continuare cele pe care le-am scris atunci. Nu vă ascund că doamna care moderează grupului mi-a scris şi mie că sunt “baby face”. Până acolo a mers identificarea cu KK şi îmbrăţişarea “propovăduirii” lui. Aşa că semnez: baby face, Claudia Ţuclea

Mesajul din noiembrie:
“Conferinţa de aseară de la Facultatea de Drept m-a intrigat pur şi simplu. Nu doar că KK şi-a depăşit “mandatul” (părea normal să povestească despre convertirea lui şi atât, fără să mai facă alte “judecăţi de valoare”), dar a făcut nişte afirmaţii foarte grave (“împărtăşirea” la protestanţi a fost autentică, cineva care fumează se poate împărtăşi bine merci -la ortodocşi, de data aceasta- iar preoţii care nu ar accepta acest lucru nu ar avea dragoste, Maica Tereza este, fără dubiu, sfântă etc.). Dumnezeu singur ştie cine cum este, nu e treaba mea să analizez, dar aseară era o audienţă ortodoxă!

În plus, m-a deranjat stilul exagerat de teatral în care şi-a spus povestea, mult mai accentuat decât la Cluj (unde, la o adică l-aş fi găsit rezonabil dacă s-ar fi adresat unor persoane aflate în derivă spirituală şi care nu ar fi putut suporta ceva … prea duhovnicesc).

Până la urmă, este de folos să întâlnim oamenii pentru a ne face o părere cât mai aproape de adevăr. Nu exclud ca şi de data aceasta să greşesc, dar nu a fost deloc în duh ortodox felul în care a vorbit aseară şi, mai ales, ceea ce a grăit.

Desigur, când începe să spună că Pr. Sofronie, ucenicul Sf. Siluan, i-a fost duhovnic 10 ani, când în România are girul lui Laurenţiu Dumitru şi al altora asupra cărora nu a(vea)m dubiu, pare uşor să nu fii atent şi să vrei să crezi că ai în faţă o convertire aşa cum mulţi dintre noi ne dorim încă. Dar ascultându-l şi văzându-l pe viu, lucrurile capătă altă culoare…

Iertare că i-am făcut “publicitate”; am vrut cu tot sufletul să fie autentică această convertire. Până una-alta cred că şi el are mare nevoie de rugăciune, duhul mândriei părând să nu îi fie străin. Eu am mai luat o palmă, înţelegând că nu trebuie să mă mai entuziasmez de nimeni prea uşor.”

Răspunde
mai 11, 2010 la 11:35 pm
azucena spune:

Parinte Mihail,
Hristos a inviat!

Va multumesc pentru clarificarile atat de necesare pe care le-ati adus in ceea ce priveste corecta intelegere a activitatii “misionare” a lui K.K.
Foarte interesant ar fi de subliniat si natura cameleonica a personajului, care in functie de tara in care isi face turneul oratoristic, adopta alt limbaj si alta atitudine, se pliaza foarte bine pe specificul locului, in functie de tipul de credinta marturisit de auditoriu, cu o ablitate si un talent demne de o cauza mai buna. Am inteles ca titlul cartii lui autobiografice a fost tradus in aceeasi maniera cameleonica, pentru a „prinde” la fiecare dintre culturile si credintele careia i se adreseaza.
Avem si noi un soi de K.K. autohton. O trasatura comuna celor doi ar fi exhibarea cu lux de amanunte in cartile lor autobiografice, ale celor mai sordide si rele experiente prin care au trecut, totul fiind prezentat cu un sange rece si cu o surprinzatoare detasare, de parca ar fi vorba de o alta persoana. Poate fac asta din dorinta de a impresiona, de a soca, de arata din ce infern au iesit si pe ce culmi marete au ajuns.
Traim vremuri cat se poate de tulburi si trebuie sa fim foarte atenti, ce carti citim, ce oameni ascultam si ce invataturi asimilam, pentru ca foarte usor se poate cadea in inselare. Vorbele frumoase, frazele intoarse din condei invelite in minunata haina a ortodoxiei, pot acoperi rataciri paganesti-orientale din care s-a iesit doar la suprafata, si a caror radacini nu au fost smulse, si erezii catolico-protestante, care sunt amestecate intr-un „cocktail” exploziv. Suntem prea slabi in credinta pentru a ne pierde vremea cu astfel de rataciri care ne pot dauna ducandu-ne in grave confuzii. Ceea ce este surprinzator este „ravna” neobosita, energia inepuizabila si uimitoarea forta de convingere de care astfel de personaje dau dovada atunci cand pornesc in turneele lor „misionare”, lucruri care ar putea sa ne dea de gandit …

De aceea cuvintele lamuritoare pe care ni le-ati adresat, pot salva din ratacire pe unii dintre noi, si trezi din ignoranta pe altii.

Răspunde
- mai 12, 2010 la 11:05 am
  iuliana spune:
  
  Sa presupunem ca pana diseara moare “cameleonul” acesta: unde ziceti sa-l trimitem? In adancul iadului, nu? Este, la urma urmei, doar un “personaj”, nu o persoana!
  
  Răspunde
  - mai 12, 2010 la 12:24 pm
    azucena spune:
    
    @iuliana:
    
    Ce vrei sa spui? Nu inteleg prea bine. Faptul ca am folosit cuvantul personaj te-a deranjat? Stiu ca noi toti suntem persoane si nu personaje, si suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca si K.K. de altfel. Am folosit insa cuvantul personaj (vezi explicatia in dexonline.ro/definitie/personaj), pentru ca eu cred, dar s-ar putea sa ma insel, ca dl K.K. joaca de fapt un rol, un rol care nu este total intamplator si nici nevinovat.
    
    In ceea ce priveste cine si unde merge dupa moarte, asta este judecata lui Dumnezeu si nu a noastra. Important este ca persoana K.K. sa accepte sa fie ajutat ca sa iasa din inselare. Este el constient insa ca se afla in inselare? Asta e intrebarea. L-a cunoscut timp de aproximativ 10 ani pe Cuviosul Sofronie de la Essex. Sunt convinsa ca parintele a avut toata dragostea ca sa-l invete credinta cea adevarata. Este foarte important ca sa cunostem parinti imbunatatiti, dar trebuie si noi sa facem ceva efort ca sa ne indreptam, nu sa cerem numai altora sa faca in locul nostru ceea ce trebuie noi sa facem pentru propria mantuire.
  - mai 12, 2010 la 12:42 pm
    necesar spune:
    
    trebuie spus lucrurilor pe nume, cu orice risc.
- iunie 12, 2010 la 2:18 am
  bibi spune:
  
  Doamne ajuta!
  
  Daca ati auzit de Pilda Fiului Risipitor, care s-a intors din Tara Indepartata – rupt si GOL – iat Tatal l-a primit, cu siguranta ati auzit si de fratele sau mai mare.
  Cineva se crede mai mare!Si mai ales, ascultator, apoi se face judecatorul fratelui sau si mai ales al Tatalui sau care nu-i acorda atentia cuvenita pentru “ascultarea” sa.
  
  Astfel ne asemanam cu “babutele” care judeca pe oricine intra in biserica: cum e imbracat, cum isi tine capul… Nimeni nu-i drept: numai Dumnezeu. iar omul cat traieste invata.
  Insusi K.K. a declarat public ca nu este perfect.
  Cat despre R.P. si despre D.V., toata stima!Ei macar fac ceva, dau din maini, invata sa se strecoare prin valtoarea lumii acesteia.Raman statornici in credinta, si asta e cel mai important lucru.
  
  Nu incerc sa-i iau apararea lui K.K. dar …
  
  Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim numai cu vorba, ci mai ales cu fapta implinitori!Asta m-a surprins la conferinta lui K.K.
  Si am auzit sfatul acesta de multe ori in ultima vreme…
  Ortodoxia are nevoie de traire!
  Mi-a placut intelegerea sa fata de icoane: nu se inchina la icoana, ci la Fecioara Maria, Maica Domnului. Si a amintit si de cele doua ipostaze ale Bisericii: cea Biruitoare si cea Luptatoare. Pentru asta este impresionat de manastirile si bisericile nostre, pentru frescele care aduc Biserica Biruitoare in sustinerea Bisericii Luptatoare.
  
  Ortodoxia nu se vede, nu se citeste, nu se judeca, se simte, se traieste!Iar Sf. Liturghie ne uneste pe toti, cu mic, cu mare, tanar batran, viu sau adormit intr-o unica simtire, intr-un singur trup: Trupul Lui Hristos!
  
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
  - iunie 12, 2010 la 11:07 pm
    Cristian spune:
    
    bibi
    
    Felicitari! Foarte bine ca NU incerci sa iei apararea cuiva.
    Daca totusi ai scris, este bine sa stii ca un amestec atat de superficial de idei , arata ca sustii o TRAIRE ortodoxa din cele interzise , acea traire numita pamanteasca, trupeasca, de care trebuie sa se pocaiasca orice ortodox, sa o paraseasca pentru a cauta TRAIREA duhovniceasca.
mai 12, 2010 la 7:36 am
ellaina spune:

Multumim mult parintelui pt articol. Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de predicatori, ca doar se scrie in cartea Apoc ca multi profeti mincinosi vor iesi in lume ca sa insele pe cat mai multi …insa dupa faptele lor ii ve-ti cunoaste…asa va fi si cu antihrist, se va propovadui pe el ci nu pe Hristos. Inapoi la sfintii parinti fratilor ca ei sunt adevaratul model de vietuire in Adevar. Ortodoxia nu se propovaduieste pe scene de spectacol, ci cu viata prin cruce.

Răspunde
mai 12, 2010 la 8:41 am
cristina boicu spune:

Multumesc mult pentru toate clarificarile din acest articol. Am citit cartea ca sa imi fac o parere si am ramas cu impresia ca ceea ce este scris in ea nu propovaduieste deloc ortodoxia, ci, dimpotriva ceva care are un duh protestant;nu vorbisem cu nimeni despre ea si eram foarte curioasa sa aflu impresii de la alti cititori crestini pt.a putea sa îmi clarific ceea ce simţisem.Mulţumesc încă o dată pr. Mihail !

Răspunde
mai 12, 2010 la 9:19 am
Mihai spune:

Am si eu o nelamurire…totusi Cuviosul Sofronie Saharov a spus despre K ca a reusit sa il gaseasca pe Hristos. Ori nu cred ca acest mare parinte ar fi fost in inselare stiindu-se grija lui in a judeca lucrurile.
Exista si posibilitatea sa fi cazut pe parcursul frumului sau, insa nu credeti ca macar un parinte care il cunoaste…gen parintele Simeon, parintele Zacharia sau parintele Rafael ar fi sesizat asta si ar fi anuntat lumea?
Astea sunt niste semne de intrebare la care as dori sa primesc si eu raspuns daca se poate, inainte de a judeca un om…indiferent daca il simpatizez sau nu…
CU drag pentru toti in Hristos Domnul

Răspunde
- mai 13, 2010 la 1:12 pm
  altcineva spune:
  
  Hristos s-a Inaltat!
  
  Parerea mea este ca nimeni nu poate garanta despre viitoarea stare duhovniceasca a unei alte persoane, fie ea publica sau nu. Or, faptul ca parintele Sofronie (pe care-l iubesc din tot sufletul), sau parintele Rafail, este luat drept chezasie pentru autenticitatea si duhovnicia domnului KK, ma face sa pun sub oarecare indoiala spusele domnului KK ca si a altor persoane care-l sustin.
  
  Adevarul, daca pe el il propovaduieste, nu are nevoie de sustinerea si garantia nimanui pentru ca el iese singur la suprafata.
  
  Acum, in alta ordine de idei, parintele Sofronie l-a avut ca prieten pe David Balfour care, se stie din corespondenta publicata recent, s-a convertit de la catolicism la ortodoxie; a fost hirotonit preot, a primit, conform propriilor marturii, nenumarata semne si minuni de la Dumnezeu, insa, la un moment dat a renuntat la preotie. Avea sa se reintoarca la ortodoxie cu putin timp inainte de a muri si, daca imi amintesc eu bine, a fost extrem de bucuros vazand ca Dumnezeu si-a revarsat din nou harul, spunand ca acum crede din nou.
  
  Iar mie una mi-e greu sa cred ca daca s-a schimbat ceva in sufletul domnului KK unul dintre parintii nostri dragi sa iasa la scena deschisa si sa anunte oficial tot poporul.
  
  Răspunde
- mai 24, 2010 la 7:28 pm
  crip81 spune:
  
  fratele meu , tu nu ai vazut sau auzit , sau citit despre oameni care L-au intalnit pe Hristos si apoi l-au tradat? Apropo , ai auzit de Iuda?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:05 am
cristina catrina spune:

Hristos a inviat Patros!
Nu am citit cartea,nu imi place cand se face valva in jurul unui personaj,care apoi,urmeaza sa iti fie bagat pe gat.Acum sunt lamurita despre”valoarea”acestei carti.Ce ma nedumereste este urmatorul lucru:cine l-a chemat? cine i-a facut reclama?Cine i-a aranjat”conferintele”si pentru ce?(oare pentru otravirea sufletelor incepatorilor si mai putin stiutorilor,care si asa prinsi in valtoarea aceasta,au nesansa de a cadea?)Apoi daca acest “impresar”este ortodox si/sau cleric,este deosebit de grav acest lucru si va trb sa procedam conform zicalei:”cine se frige cu ciorba ,sa sufle si in iaurt”,sa avem grija ce privim si ce ascultam(vezi Trinitas)
Doamne ajuta!

Răspunde
- mai 14, 2010 la 11:13 pm
  Ana 1 spune:
  
  Buna nedumerire ai. Azi de pe blogul editurii agnos, am aflat si eu cine l-a invitat, cine i-a platit turneul, cine i-a facilitat interviurile si toate aparitiile din Romania lui K.K. Este editura agnos prin dl Romeo Petraşciuc.
  
  La intrebarea pentru ce s-au facut toate astea nu exista decat un singur raspuns: afacere. Daca ne uitam insa la atacul care se face impotriva tuturor care au curajul sa critice spiritul euforic al lui K. K. intelegem ca cei care fac asta nu sunt iubitori de ortodoxie si ca se cauta sa se aduca in atentia tinerilor o credinta euforica care sa aiba forma ortodoxiei dar duh pretestantism.
  
  Am crezut mereu ca o editura de carte ortodoxa are la conducere ortodocsi traitori. Din nefericire, nu-i asa. Si vorba ta “sa suflam si-n iaurt” si sa avem grija ce citim, ce ascultam si de cine editat.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:34 am
aliviu spune:

Hristos a inviat. parinte arhimandrit !

Preacuvioase parinte staret,

Prezenta lui Klaus Kenneth este o provocare. Dar la fel si articolul preacuvioasiei voastre.
Evident, citirea cartilor ne da cateva dubii.

In incercarea de a lamuri cat mai mult subiectul voi aduce cateva argumente si in favoarea acestui om, fara a exclude pericolele:

-K.K. a fost invitat in Romania, nu a cerut-o
-a doua carte nu este initiativa sa
-este membru al Bisericii Ortodoxe de 25 de ani
-afirma unicitatea Bisericii Ortodoxe
-nu este de acord cu ecumenismul de tip sincretist
-a fost un ucenicul marelui duhovnic Sofronie
-se intalneste cu parintele Rafail Noica

Iata si pericolele marturisirii lui(din perspectiva mea de teolog):

-continua sa raspunda la invitatii de propovaduire in mediul protestant, terminate cu rugaciuni la care este cu sau fara voie implicat
-isi afirma o autoritate pe care nu o are criticand impartasirea “prea rara” in viziunea sa in tarile ortodoxe,fenomen manifestat si la alti convertiti din protestantism si afirmand ca multi preoti mai au de invatat
-este intr-adevar inca departe de ceea ce noi numim a fi smerenie

Fara a contrazice pe cuviosii nostri parinti Mihail si Macarie si observand totusi cateva lucruri dubioase in marturia lui, tragem urmatoarele concluzii:

1.La o prima apropiere, o astfel de marturie nu este rea pentru incepatori (liceeni de exemplu), cum se poate vedea din ultima sa carte insa nu este relevanta pentru cei inaintati in credinta.

2.KLaus Kenneth este un om care are de luptat cu slava desarta, dar cati dintre slujitorii nostri sfintiti sunt cu totul curati fata de asa ceva? Sa fim sinceri…

3.K. Kenneth a publicat, si nu fara obstacole traduceri din trei mari parinti ai ortodoxiei (dintre care doi canonizati) in germana si a primit multa recunostinta din partea celor care au reusit astfel sa cunoasca scrieri ortodoxe.

4.Conferintele la care a fost invitat sunt in primul rand un eveniment cultural, pot a avea si rezultate in ce priveste constientizarea adevarului ortodoxiei si a unei trairi personale
dar pot prezenta si pericole pentru cei neavizati.

Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?

Concluzii:

Răspunde
- mai 12, 2010 la 2:49 pm
  Ana spune:
  
  aliviu@ “Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?”
  
  Noi nu avem nici o siguranta de cuvintele lui K cu privire la parintele Rafail. Poate l-a primit, poate l-a imbratisat. Nu putem insa crede ca parintele ia citit cartea si dupa asta a mai fost si de acord cu el.
  
  Cineva care intalneste un duhovnic ca parintele Sofronie, e imposibil sa nu se smereasca, sa nu se schimbe, pe cand el asa cum a subliniat si parintele Mihail, isi etaleaza pacatele public. In asta seamana bine cu D. V. Cui foloseste marturia lui?
  
  Poate l-a cunoscut in treacat pe p Sofronie, poate l-a avut duhovnic in treacat. Ce stim noi? Stim doar ca el e mantuit si ca i s-au iertat toate pacatele. Tu esti teolog, ce crezi suna asta asta a ortodoxie?
  
  Mie imi suna a amalgam de credinte. Cred ca stilul lui poate place mult la ecumenisti, caci atinge toate curentele. Mai pune si nitica ortodoxie prin adaugarea unor mari parinti ai bisericii, si s-a asigurat de credibilitate.
  
  Doamne ajuta
  
  Răspunde
  - mai 14, 2010 la 11:29 am
    aliviu spune:
    
    Ana, stiu unde bati.Sincer sa fiu, n-am obsevat , in afara influentelor de tip protestant intalnite la ORICE protestant convertit la ortodoxie, o marturisire neortodoxa a credintei.
    Asa cum deja a spus inca cel putin o persoana aici, Klaus Kenneth si parintele Rafail Noica s-au intalnit in postura de vechi prieteni si frati in credinta.Repet, un parinte recunoscut ca duhovnic mare ar ingadui sa aiba legatura cu un om din afara ortdodoxiei, care sa fie si cunoscuta?
    Cred ca n-ai citit bine mesajul meu deoarece el a precizat ca este impotriva sincretismului, lucru mentionat de mine.Dar ai dreptul la o alta parere.Cat despre carte, am precizat in al doilea mesaj, nu se pune problema necunoasterii.
- mai 12, 2010 la 7:14 pm
  Andra spune:
  
  1.Am fost la conferinta tinuta de KK in orasul meu. Apoi am citit si cartea. Recunosc ca a fost ceva, nu stiu ce, care m-a oprit sa-l aprob in totalitate pe KK. In primul rand aerul de “stie tot” pe care-l avea si care nu este ortodox. Apoi criticarea in ansamblu a ortodoxiei noastre. Este adevarat ca toti avem momente cand suntem mai vii duhovniceste sau cand suntem mai nepasatori dar sa fim toti etichetati ca netraitori, este prea mult! A fost oare KK in manastirile noastre? Acolo inca mai sunt marii batrani care ne povatuiesc si care pastreaza vie dreapta credinta.
  2. Si totusi nu pot sa spun ca nu este util ceea ce face KK. Eu am tinut in primul rand sa-i duc la conferinta pe cei care nu sunt ortodocsi practicanti sau chiar mai rau. Eu cred ca pentru ei este util misionarismul facut de KK.
  3. Nu cred ca face rau facandu-ne cunoscute experientele traite de el. Sa ne gandim la maica Ecaterina care a publicat ceva asemanator, este adevarat dupa ce jurnalul i-a fost bine curatat de duhovnicul sau. Conferintele tinute de maica au acelasi tel de a ne trezi. Apoi sa nu uitam convertirea lui Danion. Deci mai exista asemenea carti si asemenea conferinte si nu fac rau mai ales pentru cei aflati la inceput de drum in viata duhovniceasca.
  4. Apoi KK poarta totusi binecuvantarea lui Rafail Noica, dealtfel si maica Ecaterina. Inainte de a tine conferinta in orasul meu, KK a stat 3 zile impreuna cu pr. Rafail Noica de la care ne-a adus si cuvant. Deci a fost primit de pr. Rafail Noica despre care stim ca nu mai primeste la spovedanie.
  5. Apoi faptul ca a trecut prin atatea religii si spune clar ca ortodoxia este singura cale este foarte util pentru ca sunt multi pierduti prin yoga si alte rataciri orientale.
  7. In concluzie eu spun ca nu trebuie sa-l judecam aspru pe KK. Nu este perfect, dar care dintre noi este? Eu nu cred ca face ceea ce face (conferinte, traducere de carti) doar pentru a-si face un nume. Eu cred ca face totul din convingerea ca trebuie cat mai multi sa se trezeasca. A si spus ca a dorit sa se calugareasca, dar arh. Sofronie i-a spus ca menirea lui este de a spune oamenilor despre convertirea sa. Eu personal am indemnat cat mai multi tineri sa-i citeasca cartea.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:51 am
mihailt spune:

Ce credeti preacuvioase parinte Klaus Kenneth chiar a fost pe la parintele Rafail Noica sau nu?

Răspunde
- mai 12, 2010 la 12:34 pm
  aliviu spune:
  
  Imi permit sa-i raspund lui mihailt inaintea parintelui.
  
  In a doua carte exista fotografia intalnirii lor de anul trecut.In plus, parintele Rafail a fost chestionat de un preot din Sibiu asupra autenticitatii celor scrise de K. in carte.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 12:07 pm
Gheorghe Serafim spune:

Hristos a inviat!

Este binevenita aducerea in lumina a imposturii domnului KK. Pe mine m-a nedumerit chiar titlul cartii (in “traducere” romaneasca), in contrast evident cu invatatura ortodoxa. De ce trebuia sa parcurga atatea milioane de kilometri, cand era evident ca putea sa-l gaseasca pe Dumnezeu fara sa se miste un metru, dupa marturia avvei Visarion din patericul egiptean care zice “Dumnezeu aici si pretutindeni Dumnezeu”.

Răspunde
mai 12, 2010 la 1:04 pm
karenin spune:

Hristos a inviat!

Mai mult decat atat! In urma rasfoirii noii carti a lui KK. “Calator pe pamant romanesc”, am paragrafe intregi despre intalnirea lui cu Pr. Rafail care l-a primit si gazduit 2 zile in locatia din Apuseni unde se nevoieste. Asta dupa ce a trecut prin Lupsa si Albac, manastiri foarte dragi mie, si unde a fost intampinat cu entuziasm de monahi si m onahii. Nedumerirea mea pleaca de la faptul ca stiu ca Pr. Rafail a intrerupt in cea mai mare masura legaturile cu oameni din afara anturajului sau strict si a fiilor si fiicelor duhovnicesti. In schimb, a avut timp pentru gazduire, cuvant si sfat timp de 2 zile pentru KK., pe care deduc ca-l cunoaste de multa vreme inca de la Essex din preajma Pr. Sofronie. Nu vreau sa pun cu asta la indoiala duhovnicia sau puterea de a discerne a parintelui, insa poate parea smintitor pentru multi oameni din Biserica faptul ca parintele are resurse pentru un strain hoinar, chiar vechi cunoscut fiind, insa pentru omul de rand nu mai are nimic de spus, toate fiind spuse si lamurite suficient in cartile si cd-urile sfintiei sale, dupa cum chiar KK marturiseste.
Cine stie…?! Parintele doar poate lamuri asta. Poate duce si sfintia sa o munca de readucere la dreapta credinta precum cea dusa de staretul Sofronie la randu-i cu Daniel Balfour. Neindoielnic insa, parintele ar fi trebuit sa-l opreasca pe KK de la ceea ce acesta si-a asumat ca si misiune. Sper din suflet ca a facut-o. Desi nu inteleg de ce atunci ucenici ai parintelui din Timisoara organizeaza intalniri cu kk, zilele astea….

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:24 pm
Maria spune:

mai urmeaza sa spuneti “multumescu-ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca Klaus asta…”!
l-ati judecat degraba.
bine ca Domnul nu e ca noi oamenii.

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:27 pm
narcis spune:

Cred ca asta se intampla cand masura lucrarii noastre o intrece pe cea a rugaciunii si smereniei; lucrarea e o fapta fata de tine sau de cei din jur, si trebuie sa stea sub umbra(a se misca catre soare urmand umbritorului) firii tale. As parafraza cu “mult comert, putina munca”!

Toate cele bune…

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:33 pm
VASILICA spune:

Cred ca ne grabim a eticheta un om care sincer se bucura ca a gasit adevarul.Ce suntem noi ?secta?ne inchidem intr-un cerc si aruncam cu pietre in ceilalti.Lipsa noastra de dragoste ne departeaza de Hristos.Sunt convinsa ca pr.Rafail Noica ar fi sesizat ca KK este in inselare.Fiecare om are firea lui si se manifesta in felul sau .L-am cunoscut pe KK si sa stiti ca este un om minunat.

Răspunde
mai 12, 2010 la 4:39 pm
M.G. spune:

Parinte Mihail,

Am citit acum cateva luni cartea lui Klaus Kenneth (pe care il numiti cumva dispretuitor K.K.) si am luat parte si la una din conferintele tinute in Romania.

Impresia pe care mi-au lasat-o atat cartea cat si conferinta sunt foarte departe de ceea ce scrieti in articolul de mai sus. Nu voi intra in detalii deoarece nici nu sunt un crestin prea induhovnicit, nici nu am o formare ortodoxa temeinica, ba nici macar lecturi ortodoxe prea multe nu mi-am insusit. Astfel ca se poate sa ma insel in eventuala analiza.

Totusi, nu pot sa nu remarc aciditatea cu care ati scris acest articol. Mi se pare ca ati pornit de la ideea ca Klaus Kenneth este un demonizat, pentru ca apoi sa cititi cartea doar pentru a cauta dovezi in sprijinul acestei teorii.

Iar daca intr-adevar asa este, de ce parinti precum parintele Rafail, parintele Zaharia de la Essex sau altii, cu care tine o oarecare legatura, nu i-au atras atentia ?

Răspunde
- mai 13, 2010 la 4:31 pm
  Ana spune:
  
  Cum poti sa spui ca initialele numelui unui strain pot fi folosite dispretuitor?
  
  Deja devin idoli astia? Ii protejati?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 5:09 pm
ellaina spune:

Eu cred ca a fi in preajma unui parinte cu viata sfanta (cum sunt parintii Sofronie, Noica) nu te face automat sfant. Mai cred ca “uncenic” este acela care isi urmeaza invatatorul in sfintenie; sa nu uitam ca si Iuda a fost ucenic al Domnului Hristos si ca oricare din noi ne putem lepada in ultima clipa (fereasca Dumnezeu)! Eu insa cam m-am saturat de “vedete din acestea duhovnicesti” care se folosesc de numele marilor duhovnici pt a se scoate pe ei in evidenta. Nu cred ca l-a numit cineva aici pe KK irecuperabil, insa a tace din gura inseamna ca esti de acord cu o atitudine eretica predicata drept ortodoxie.
Cunosc multi convertiti la ortodoxie in lumea occidentala si cu toate acestea nu isi fac parada…uitati-va doar la cuviosul Seraphim Rose; vorba pr Paisie Aghioritul lumea nostra de astazi este insetata dupa o predicare a Scripturii cu viata, pt ca oricine, mai mult sau mai putin educat, poate vorbi despre ceea ce a citit intr-o carte sau alta, insa ceea ce a citit nu prea se regaseste in viata lor de “predicatori” carand astfel in spate povara pe care Domnul Hristos a aruncat-o asupra fariseilor…

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 7:51 pm
  Andrada spune:
  
  Aici ai gindit ca mine, pe temeiul unor Parinti care spun ca incepatorul, infierbintindu-se de rivna, iese la propovaduire, spre pierzarea sa si a multora. (Filocalie)
  
  Sau proorocul Isaia, cind Domnul l-a chemat la propovaduire, cu infricosate vedenii,
  zice:”Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”
  6. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
  7. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.
  8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: “Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?” Şi am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia, VI, 5-8)
  
  Au curatit serafimii gura lui, ca sa vorbeasca fara de patima?
  Daca a vazut pe Dumnezeu si-a dat seama ca e praf si cenusa, mai neinsemnat decit bobul de nisip, mai trecator ca iarba… Nu sfint!!!!
  Eu cred ca modelul lui Isaia ar trebui urmat de oricine indrazneste sa ia in gura sa cuvintul lui Dumnezeu.
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
- iunie 2, 2010 la 9:06 pm
  Andrada spune:
  
  Si sfintul Serafim de Sarov spunea”cind vorbesc de la mine, gresesc”. De aceea si noi cautam cuvintul lui Dumnezeu; sau, poate, pe Dumnezeu-Cuvintul, care nu e vorbarie multa, ci Persoana, Dumnezeu, sfint, sfint, sfint!
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 6:17 pm
Saurian spune:

Aştept replica http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/05/12/despre-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:00 pm
floricringasu spune:

Hristos a inviat!

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atatudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : ” Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte “. Asa incat, acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare e bun si in cazul de mai sus.

Maria (rosteste Crezul cu voce stridenta de fiecare data si ne cerem scuze pe aceasta cale dar se simte minunat de fiecare datacand vine la manastirea Antim), Cristian, Ion si Flori

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:41 pm
Tavi spune:

Parinte, ma iertati, dar din cate stiu Danion intotdeauna si-a publicat cartile cu binecuvantare si numai sub indrumarea duhovnicului.

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 3:39 pm
  ALTUL 2 spune:
  
  STIE CINEVA CINE ESTE DUHOVNICUL LUI DANION?
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 9:43 pm
    Cristian spune:
    
    Daca dai “duhovnicul lui danion” , ZEUL GOOGLE va raspunde, intre altele:
    
    http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=785&Itemid=96
    
    Dar daca de fapt nu te intereseaza ce spune EL, si bine faci, ci vrei sa afli ce spun eu de exemplu despre pacatul curiozitatii fara folos, cred ca ar fi bine sa se fereasca oricine , deoarece exact asa procedeaza ispititorul ca sa ma impinga pe mine in pacatul de a te judeca pe tine care nu ai nici o vina, dar totusi ai pacat, adica fara voie, din nestiinta, STRIGI fara rost.
mai 13, 2010 la 8:48 am
cristina catrina spune:

Dupa cate vad,ar trebui sa ne incredem mai mult in simtirea unuia sau a altuia dintre crestinii care,mai beau si ei o bere,se mai duc la un film deocheat,mai trag cate o tigara,dupa care se cuviosesc la sf Liturghie si nu ar trebui sa cred “flerului”duhovnicesc al unor parinti ca P.Adrian,P.Macarie,saup.Mihail si altii ca ei…….Regret ca o spun dar nu cred ca ati inteles.P Mihail nu a judecat omul ci faptele lui,apoi crestinul se cunoaste dupa fapte ca pomul dupa roade ..nu?
Iar daca ne-a atentionat asupra unor nuante ale acestui mult umblatorpe calea cea larga,p.Mihail a facut-o pentru a ne pune in garda ,pentru a fi vigilenti,pentru ca vrasmasul umbla ca un leu,cautand sa ii inghita daca e posibil si pe cei alesi.Asa ca eu,prefer sa cred acestor parinti care isi stiu ei singuri si Doamne nevointa si privegherile si metaniile si posturile si…lacrimile,decat unuia care sa ma ierte toti canta in carciumi dupa care vorbeste despre ceeea ce avem mai sfant..Ortodoxia.Hristos s-a inaltat!

Răspunde
mai 13, 2010 la 8:50 am
Laura spune:

Parintele Mihail a facut un comentariu dintr-o perspectiva autentic ortodoxa. De curiozitate, cititi cartea “Parintele Paisie si Marii initiati ai Indiei”- acolo veti vedea la un moment dat cata osteneala a dus par Paisie si acel ex-yoghin pana sa revina cat de cat la normal.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:42 pm
Ana spune:

Stie oare cineva cum este adevarata ortodoxie traita? nu citita…comentam ceva ce nu stim ce inseamna, asta e parerea mea.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 7:27 pm
  Ana 1 spune:
  
  Ana, ori iti schimbi tu ID-ul ori eu:). Am mai intrat pe aici si am scris cu numele asta si vazand ce-ai scris tu, nu ma recunosteam. Deci, schimbi tu si raman eu Ana pe mai departe?:)
  
  Multumesc
  
  Răspunde
mai 13, 2010 la 3:52 pm
denisa spune:

In adevar sau cu fatarnicie, Hristos se vesteste si prin el. Si ortodoxia.
In rest, daca luam aminte bine, la fiecare dintre noi mai e cite ceva de indreptat.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:59 pm
Ana spune:

Conferinte, discutii, carti UMAMI. Gust special, cautat de toata lumea, gust irezistibil.

K.K, D.V. D.P sau al cincilea gust, pretiosul UMAMI.

http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-umami-al-cincelea-gust/60420698

PS: Asta pentru ca indiferent cat de clar ni se explica pericolul unor astfel de predicatori, noi tot ii cautam, noi ORTODOCSII tot incercam sa le gasim ceva bun. Dependenta de UMAMI

Răspunde
mai 13, 2010 la 4:16 pm
Florin spune:

Daniel, ce patimas ai devenit, esti avocatul lui Klaus Kenneth pe toate blogurile ortodoxe! Nu cred ca sufletului tau ii face bine o astfel de exaltare. O stiu din proprie experienta. Sa avem grija ca legandu-ne sufletul de unul sau de altul sa nu ni-l dezlipim de Dumnezeu!
Cat priveste punctul de vedere al lui Romeo Petrasciuc e bine sa fim prudenti. Membru al organizatiei “Oastea Domnului”, prieten al stilistului si comentatorului de la tabloidul monden Libertatea, Florian Bichir, alaturi de care a scos o carte in care descrie triumfal alegerea cuiva…, scoasa la aceeasi editura unde a fost ingrijita si cartea lui Klaus Kenneth. Mentorul lui Romeo, se pare ca si unul dintre finantatorii editurii, este Parintele Necula, cel care a scris ca Sfantul Maslu este o superstitie. Si inca ceva, este un foarte bun prieten al lui Danion, alaturi de care a ingrijit o carte despre martirii nostri din inchisori. Nu slavindu-i pe ei, ci lustruindu-se pe sine. Si, bineinteles pe Dan Puric, mimul Regelui Mihai.
Parerea mea este ca totul este doar o afacere din care pagubiti ies doar ortodocsii. Nu atat financiar, cat sufleteste.

Răspunde
mai 13, 2010 la 5:50 pm
ana spune:

HRISTOS S-A INALTAT!
Mult ma bucur, parinte, de rostirea adevarului. Nu-si are locul in ortodoxie inselarea.

Răspunde
mai 13, 2010 la 9:08 pm
Lumina lina spune:

Indubitabil – Klaus Kennet este o marioneta in mana papusarilor ce vor „binele” Sfintei Ortodoxii – cea sanatoasa si cu jerfa intretinuta de Sfinti Parinti – unii trecuti la Domnul – altii (inca) in viata (stiuti / nestiuti de oameni) dar bineplacuti lui Dumnezeu.

1. „Cu părintele Rafail Noica am vorbit mult despre asta. Ortodoxia e dragoste. Canoanele sunt valori ale experienţei,NU SUNT LEGI. Sunt experienţe! Sunt importante, dar mereu pe cel mai înalt plan stă dragostea!”
( K. Kennet).

Uite cum gandirea protestanta se vrea „superioara” Sfintei Ortodoxii ale carei atribute sunt – deopotriva – SMERENIA si DRAGOSTEA. (De smerenie nu se pomeneste nimic).

Parintele Rafail pare sa fi „omis” sa-i spuna lui K.K ca Sfintele Canoane sunt carma Bisericii Ortodoxe.
Parintele Rafail subestimeaza importanta Sfintelor Canoanelor. Ba chiar le ignora. (Si rau face!)

Canonul I al Sinodului VII ecumenic precizeaza in acest sens:
“Cu bucurie primim dumnezeiestile Canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli si de catre cele sase Sfinte Sinoade ecumenice si de catre cele locale adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti”.

Iata ce spune (si) Cuviosul Arhiereu Tit Smedrea – Despre Sfintele Canoane:

“… refuzãm a primi ideea cã mãcar una din Tocmelile Bisericii ar fi perimate, ori cel putin cãzulte în desuetitudine si ca atare supuse revizuirii…”

“Aceasta înseamnã a te aseza pe tine deasupra Bisericii si a te opune cu experinta ta personalã – limitatã de contingentele fizice – experientei infailibile, vesnice si cãlãuzitã de Duhul Sfînt a Bisericii. Niciodatã Sfintele Sinoade ecumenice n-au afirmat perimarea vreunuia din canoanele formulate mai înainte.”

“Unii cautã sã reducã Biserica la mãsura lor personalã, nu pe sine la mãsura Bisericii; si prin aceasta substituindu-se Bisericii, se situeazã în afara ei, încetînd de a mai participa la viata Bisericii.”

2. Imaginatia

„dacă îmi deschid ochii sufletului şi îl văd pe Sfântul Nicolae sau pe Sfântul Vasile sau pe alt Sfânt, atunci îmi dau seama şi că el este prezent acolo”

„diferenţa între religii? Îmi imaginez că…”
(Klaus Kennet)

Si puncte de vedere – Despre imaginatie:

„Studiul scrierilor Sfintilor Parinti rastigneste imaginatia.Cel mai eficace mijloc de scapare de imaginatie este pocainta. Numai in adanca pocainta poate omul sa curete imaginarul. Pocainta este fapta despre care atat de multe spun Sfintii Parinti. Pocainta este legata cu suferinta si plans. ( Hierotheos Vlachos)

Este respinsa imaginatia “din cauza pocaintei si suferintei, durerii si smereniei” (Calist si Ignatie Xantopol).

S-a vorbit undeva ( in acest exemplu – K.K) despre smerenie, suferinta, pocainta sincera si plans?

Ce demonstratie mai clara de manipulare – a acestui individ – cu look-ul lui Sting (sau o alura…benedictina) – plin “de sine” – in poza pare “ in transa” parca vrand sa dea (chiar) o “binecuvantare” – cu mana stanga….etc. etc.

Rusinos, pentru noi – românii – să (se) vina din Apus si să «ni se dea » lectii de Ortodoxie – atata timp cat avem de unde s-o invatam. Avem Slava Domnului : Pastori si Invatatori, mari Dascali ai lumii si Ierarhi si, de la ei incoace pe ai nostri păstori (crescuti si formati de marii duhovnici români – ACESTE REPERE – ale caror rugaciuni (aici sau dincolo) – pentru neamul nostru românesc – nu au incetat si nu vor inceta NICIODATA).

Adresa cu trimiteri spre citatele din K.K.(si alte exemple despre…)
http://www.agnos.ro/blog/2010/05/01/de-ce-ortodoxia-interviu-cu-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 13, 2010 la 10:39 pm
Florin M. spune:

Parinte Mihail, va multumesc!
Sarutmana si binecuvantati!

Răspunde
mai 14, 2010 la 12:18 am
Andrei spune:

Hristos s-a inaltat!
Iertati-ma parinte Mihail.
Am gasit aici http://www.agnos.ro/blog/ replica editorului.
Este cred onest sa cantarim si argumentele lor chiar daca nu e tocmai usor.

Stiu ca pe toti cei de aici ne uneste un gand bun: “sa ne iubim unii pe altii si sa facem tot binele spre a ne invrednici de bunatatile Tale cele ceresti”. Sa stam bine, sa stam cu frica… asadar.

Nadajduiesc ca Dumnezeu sa aduca lumina sa lamuritoare ce poate indrepta. Nu imi permit sa exprim judecati. Nu stiu care din parti trebuie sa se indrepte. Stiu ca aciditatea polemicii se naste din dorinta de a ramane drept-maritori. Nadajduiesc intr-un fel sa gresiti. Altfel, mi-e teama doar ca acest radicalism al nostru sa nu vatame chipul lui Hristos din omul pe care il tintim.

Dumnezeu sa va ajute tuturor. Dumnezeu sa-i ajute si acestui calator, Klaus K. si sa ii descopere daca greseste. Si-a asumat o responsabilitate. Si dumneavoastra, parinte, v-ati asumat un risc si o responsabilitate de dragul lui Hristos, cred.

Iertati-mi va rog indrazneala.
A.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 8:32 pm
  Ana 1 spune:
  
  Am citit jumatate din articolul de pe agnos si nu am simtit nici o clipa ca comentariul editorului e al unui ortodox traitor. O fi macar ortodox?
  
  Asa cum editorul a cautat numele parintelui Mihail si nu l-a gasit nicaieri, si eu am cautat adresa editurii si nu am gasit-o nicaieri. Am vrut sa vad cat de mare este distanta dintre editura si manastirea Antim, sa pot intelege de ce nu a putut domnul editor sa mearga direct la manastirea Antim sa-l intalneasca pe parinte.
  
  Desigur editura are reclama sus in bara despre K.K. si ar avea de pierdut daca ar spune adevarul despre euforicul ortodox. Dar atunci, ce are editura asta cu Ortodoxia in afara de un bun business?
  
  Pentru afacere editorul isi permite sa insinueze la adresa unui parinte si implicit asupra noastra a tuturor care ne-am exprimat parerea impotriva lui K.K.
  
  D-le editor, comentariul meu nu-l publici pe site-ul dumitale, asa ca-ti las o informatie aici legata de businessul cu carte ortodoxa. Cred ca ai citit cartea Sfantul Inchisorilor_ Valeriu Gafencu. Cred ca ai citit-o pe cea in limba romana, caci pe cea in engleza nu cred, caci e cam greu de citit.
  
  Daca dumneata te ocupi de afacere si stii ca o carte ortodoxa tradusa in engleza este pentru cetatenii din afara granitei, verific-o cu atentie sa iasa cartea in buna stare, sa poata fie si citita, nu numai cumparata.
  
  Răspunde
  - mai 17, 2010 la 12:15 pm
    ovidiu spune:
    
    Nu s-a plins nimeni pina acum de problema asta. Cartea a fost tradusa de monahul Sava de la Oasa- care e american si a fost corectata in state de 2 persoane. Se poate sa fi mai scapat vre-o gresala. Daca vrei sa faci o critica constructiva trimite-ne mesaj aici.
    
    Editura Agnos nu prea are vina aici. De carte sa ocupat Asociatia Synaxis.
mai 14, 2010 la 3:22 am
mihailt spune:

Nu stiu de ce se zice de KK ca nu s-ar fi lepadat de vechile rataciri.
Mai intai se spune de KK ca ar fi primit Sfantul Botez crestin ortodox.
citat:
“De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat ortodox”…..
Apoi se zice:
“Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile în care a fost până acum.”

Acum din putinele mele cunostinte cand primesti Sfantul Botez ortodox zici acolo “Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui” cu voce tare si te mai aud si altii.
Mie asta imi pare lepadare publica de toate ratacirile de pana atunci.

Acum nu iau apararea lui KK da nici nu doresc sa il acuz.
(nici nu am idee daca KK a primit sau nu Sfantul Botez crestin ortodox,ca nu am citit acea carte).

Da asta e o simpla parere eu sunt om rau si pacatos si pot usor gresi.

Răspunde
mai 14, 2010 la 6:05 pm
FLORIN - deva spune:

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
Ascultati va rog un cuvint al Par TEOFIL ( parintele bucuriei) despre rugaciunea cu cei care nu sunt ortodocsi. VREAU SA VAD SI EU O ADITUDINE DREAPTA SI PLINA DE IUBIRE-fata de parerea Par TEOFIL.
Sa va mai spun si altceve mai grav. La Deva intr-o conferinta sustinuta de Par TEOFIL intr-o sala de 600 de crestini Par a spus legat de .. catolici”":
Par STANILOAIE spune ca harul Sf Duh este lucrator numai in Biserica Ortodoxa- INSA NU ESTE ASA: SI CATOLICI AU SFINTI- Ce ziceti iubitilor de acest duh, de unde este?

Răspunde
- mai 15, 2010 la 3:36 pm
  Lumina lina spune:
  
  Florin,
  
  SA CREZI CE SPUNE PARINTELE DUMITRU STANILOAE! ( E ca si un Testament…)
  
  Mai informeaza-te! Parintele Dumitru Staniloae este: Cel mai mare teolog ortodox al secolului XX. Nu o spunem numai noi (romanii) o spun teologi de pretutindeni – nume de certa valoare.
  
  Citeste cu atentie (mai jos):
  
  În prefaţa lucrării La prière de Jesus et l’expérience du Saint Esprit – Olivier Clément vorbeşte despre faptul că „atunci când opera lui Dumitru Stăniloae se va traduce în limbile occidentale, va revoluţiona gândirea teologică”.
  
  Alţi teologi occidentali îi recunosc certa valoare şi contribuţie la dezvoltarea teologiei: „Kalistos Ware, John Meyendorff, Ch. Yannaras, Jürgen Moltmann îl consideră cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre, un teolog panortodox, un Heidegger al zilelor noastre, un Părinte al Bisericii, în sensul patristic tradiţional al cuvintelor, teologul speranţei, Profesorul, Călăuzitorul duhovnicesc”
  
  (Theodor Damian, Cuvânt de deschidere la al VI-lea Simpozion dedicat Părintelui Stăniloae, New York, 1999).
  
  Ceea ce ai postat tu este – pentru mine – un motiv de intristare pentru ca, lipsa de studiu, de informare (corecta) – a existat (si exista din nefericire) si in randul acelora care “formeaza ucenici”. Ucenici care fac – la randul lor – idoli din “ei”.
  
  Cu tristete,
  …
  
  Răspunde
- mai 16, 2010 la 5:33 pm
  Maria spune:
  
  au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.
  
  Răspunde
  - mai 16, 2010 la 11:34 pm
    Ana 1 spune:
    
    si din 1054 deci nu au mai trait credinta in Hristos, sau de ce nu mai au sfinti?
  - mai 16, 2010 la 11:38 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    … când nu erau catolici (papaliști).
mai 14, 2010 la 6:40 pm
FLORIN - deva spune:

Ieri seara 13.05.2010 Klaus Kenneth a fost la Deva in zi de PRAZNIC. De data acesta a fost altfel decit anul trecut, mai linistit mai echilibrat mai atent la cuvinte, nemaiaducind aminte de ,, trupul dumnului ” care la primit in cladirea ( caci Biserica nu ii putem spune) de la GENEVA. Printre altele a spus: Eu sunt la inceput in viata duhovniceasca—–Inca il putem pomeni la rugaciune si la SF LITURGHIE ca DOMNUL SA-L CURATEASCA DE TOATA VICLENIA( daca este ) SI DE TOATA INTINACIUNEA SUFLETEASCA SI TRUPESCA. In gindul LUI DUMNEZEU TOTI MILIARDELE DE SUFLETE -de la inceputul lui ADAM si pina la ultimul om nascut pe pamint SUNTEM -O SINGURA FIRE OMENEASCA -UN SINGUR OM. NUMAI SINGURA RUGACIUNEA SINCERA SI CU DUH DE UMILINTA FACUTA UNII PT ALTII POATE SA NE ADUCA LA CONSTIINTA CA UNA SUNTEM, SI CA ATITA TIMP CIT MAI SUNTEM IN VIATA DOMNUL POATE SA REFACA IN NOI CHIPUL SAU -PE CARE NOI L-AM SCHIMONOSIT-
UN ULTIM CUVINT AL LUI KK- ORTODOXIA NU ESTE RELIGIE-CI ESTE DESCOPERIRE DUMNEZEIASCA. FRATILOR DACA AVEM CONSTIINTA CA SUNTEM IN BISERICA-ATUNCI AR TREBUI SA VIETUIM CA IN CER ( CACI REALMENTE SUNTEM PRIN BOTEZ MADULARE ALE BISERICII DUMNEZEULUI CELUI VIU SI ADEVARAT. DUHUL CEL SFINT SA NE DEA NOUA TUTUROR A GINDI SI A FI TOTI IN ACELAS GIND AL LUI HRISTOS -UNII PT ALTII-dupa cuvintul marelui apostol.

Răspunde
mai 15, 2010 la 5:02 pm
Lumina lina spune:

Andrei,

O poveste asemanatoare – de sminteala – ca aceasta cu K.K – petrecuta prin 1994 – sigur ti-o amintesti. Parintele (…) invita in Romania pe Dr. Kennet McAll autorul cartii VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC…Conferinta la Palatul Patriarhiei, prezentarea cartii, reactii CONTRA – in primul rand din partea PS. Teofan (pe atunci secretar al Sfantului Sinod) – moderatorul intalnirii – apoi (aproape huiduieli din sala – studentii teologi)…

Acest K.M – “vindeca” (medic fiind) – si in Cancelaria Bisericii unde slujea parintele (…). Cineva , cand a iesit de acolo mi-a spus ca “si-a vazut fratii ( avortati – de mama comuna) – in timp ce dl. dr. K.M. “se ruga” – pentru aceasta)…No comment!
…
Andrei,
Te-ai intors in Romania dupa ce ai cautat raspunsuri in lumea budismului.

”Am avut sansa de a petrece o vreme langa parintele (…). El m-a luminat cu adevarat, aratandu-mi unde si ce trebuie sa aflu “. Acum – Andrei D. – n-ar mai cauta raspunsuri pentru suflet in Tibet. Dar si-ar oferi oricand experienta pentru cei care si-ar propune sa-i afle pe tibetanii adevarati, cei din drumurile si inima lui. »
(Revista Felicia – Pelerin prin Tibet – 23 aprilie 2007)

Eu as indrazni sa spun ca, dupa ce ai trait « astfel de experiente » nu se cade
(nu este cuviincios) – Andrei – sa faci remarci (nepotrivite) la adresa unui preot (calugar) – crescut si format la marea Scoala a Ortodoxiei (romanesti) – ucenic al unor Cuviosi Parinti ( unii trecuti la Domnul, altii in viata) – deoarece tu ai – se vede clar – ALTE REPERE.

Mai degraba – “fi ascultator” – ca nu ai decat de castigat!
Si, nu te teme ca “se vatama chipul lui Hristos din omul pe care il tintim”!
…

“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei 5, 11-12).

Răspunde
mai 15, 2010 la 11:49 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail, blagosloveste.
Eu am citit cartea in manuscris. M-au rugat editorii sa le scriu un cuvint inainte. Am citit-o cu bagare de seama si multa ingaduinta, ca un pacatos si convertit ce sint, tot tragind nadejdea ca voi da de sensul tuturor acelor marturisiri. Dar, spre neintelegerea mea, nu l-am gasit. Prin urmare, cu tot respectul meu fata de editori si fata de tot ce inseamna Parintele Sofronie si Parintele Rafail, am refuzat sa prezint aceasta carte. Raspunsul meu, dat in 5 septembrie 2008, a fost acesta:
“… am citit cartea. Eram entuziasmat la inceput, dar nu am aceeasi impresie despre cartea in ansamblu. Mi se pare ca ramine in sfera delirului si a incertitudinii. Ma si tem sa o recomand cuiva. Altminteri, ramin acelasi, pretuind truda pe care o faci”.

Răspunde
mai 17, 2010 la 12:13 am
Părintele Mihail spune:

Pentru Ana 1:
Chiar mai dinante de 1054, cu aproape 200 de ani, Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a arătat ereziile strecurate în ideologia creștinilor apuseni. Erezie înseamnă minciună, diversiune a diavolului. Or, cum poti sluji și cum I te poti închina Domnului în Duh și în Adevăr, când primești, trăiești și propagi minciuna? Cum poți dobândi Duhul Adevărului în afara Adevărului? Deci nu lucrează Duhul Sfânt unde este minciună și erezie, deci nu există sfinți. Mai mult, teoriile catolice juridice ale împăcării omului cu Dumnezeu nu presupun din partea omului o nevoință pentru iertarea și vindecarea de păcate. Deci, cum să se sfințească un om fără asceză, fără pocăință? Apoi catolicii au eliminat invocarea (chemarea, epicleza) Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului de la Sfânta Liturghie. Deci, nu are loc sfințirea darurilor, și nici sfințirea nimănui…Îți recomand cartea Părintelui Stăniloae ”Ascetica și mistica ortodoxă”.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 7:05 pm
  Ana 1 spune:
  
  Doamne ajuta parinte Mihail.
  
  Pusesem intrebarea Mariei in legatura cu raspunsul dat de ea “au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.”
  
  Stiu ca mantuire este numai in biserica ortodoxa. Multumesc pentru recomandarea de carte.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 1:50 am
Părintele Mihail spune:

Cu pace, Părinte Savatie. Delir, delir, dar nu e doar al lui, e și al tuturor celor ce-l promovează pe la noi.

K.K. continuă diversiunea și propaganda ecumenisto-new-age-istă și azi, trecutului amețitor îi este foarte fidel. Iată câteva ”perle” din conferința de la facultatea de teologie – București, 5 mai 2010:
- min. 40-41: “Buda nu a fost un fariseu, a fost autentic si cred ca este in rai, adica daca eu as fi Dumnezeu, eu l-as primi in rai.” Iar mai inainte a zis ca ceea ce a facut Buda a fost prima parte, lepadarea de omul vechi, dar fiindca nu Il stia pe Hristos, nu a avut ce om nou sa imbrace. Deci Buda e un fel de precursor al lui Hristos, asa se intelege, practic e un soi de profet, care si merita raiul… – Parcă Hristos a zis că ”Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari.” (Ioan 10, 8).
- min. 39: “Acum nu ma mai intereseaza muzica”, “lumea, pur și simplu, a cazut de la mine.” – Atunci la Varna ce a fost? Atunci de ce își face reclamă propriului CD de muzică pop-folk american din care ”nu e chiar totul creștin” (min. 99)?
- min. 101: “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros. Dar doar atunci cand sunteti pe marginea prapastiei. [Cuum? Păi până acolo te momește diavolul, ca apoi să te ia în brațe cu totul. n.n.] Discoteca nu e rea, insa depinde in ce masura mergi.” … “Am vazut oameni convertindu-se acolo, la carnaval!… Eu nu ma tem… Acesta este Hristosul Cel viu.” – Nu, fraților, Dumnezeu nu găsește plăcere la discotecă, nici la carnaval!
Mai sunt și altele… Uitasem să spun că de la început s-a urcat și se plimba pe băncile (mesele de scris ale) studenților… Ce să mai ceri unui asemenea om necuviinvios? Dar, grav este că auditoriul n-a protestat, profesorii erau și ei ”vrăjiți” de tupeul, gesturile și vorbăria acestui escroc…
*
Apoi, folosește unele artificii retorice pentru a-și câștiga simpatia auditoriului vrăjit de poveștile lui:
- face pe victima pentru a-și atrage compasiunea: copil fiind mamă-sa l-a agresat, apoi 7 ani a fost abuzat (min. 46-47) (etc… Înseamnă că nu a uitat, deci nici n-a iertat, deci nici lui nu i s-au iertat păcatele.), că ce spune nu e pe placul Patriarhiei și că va fi ”penalizat” – asta ca să-i ”câștige” pe nemulțumiții față de structurile oficiale…
- presară multe ”glumițe” și exemple forțate (unele fără legătură cu subiectele) pentru a degaja atmosfera și pentru a distrage gândirea sobră și trezvia spectatorilor. Nu mai știi apoi ce să apreciezi: umorul interesat și manipulator, sinceritatea și seriozitatea ”mărturisirilor” sau jocul de scenă cu efecte emoționale (actorie desăvârșită) între două extreme: râs și lacrimi…
- invocă adesea ”M-am întredat adesea: de ce, Doamne?…”, ”Doamne, Dumnezeule dacă ești viața, dacă exiști, dă-mi viață!” (min. 45), ”Hristos cel viu”, luând în deșert numele Domnului, dar arătând că-L și cheamă pe Dumnezeu doar în ocazii critice… – Oare nu se cade să-I și mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie?
- ne laudă pe noi, românii, că suntem cei mai credincioși, cei mai ”trăitori” dintre ortodocși, ca să credem că ne și apreciază, ca și noi să-l apreciem, să-l aplaudăm eventual, pentru ”periatul și gâdilatul” lui. ”God bless Ameri… aa Romania, pardon!” Asta e cea mai folosită metodă de câștigare a bunăvoinței auditorilor…
*
Am aflat cu tristețe că azi, duminică, după Sfânta Liturghie, K.K. a predicat chiar în biserica unei mănăstiri (L.). E jale! Și-a respectat întocmai ideile din carte: iertare prin glas nu prin pocăință și dreaptă credință, el s-a despătimit deja, toate confesiunile au ”taine” și părți din învățătura lui Hristos, mare vrajă și ”iubire” ecumenistă, ce mai! Oricum, lumea a început să iasă din biserică, dezamăgită… Mă întreb dacă nu cumva, păstrând ritmul ăsta, peste vreo 10 ani îi vom lăsă pe toți transsexualii și psihopații să ne vestească ”ortodoxia” vieții și a căutării lor. Dumnezeu să ne lumineze mințile să nu luăm lupii drept pastori!

Răspunde
- mai 17, 2010 la 3:57 pm
  M.G. spune:
  
  Parinte Mihail,
  
  Oare ce anume demonstreaza viata lui Budha decat ca fara Hristos, oricat de intalept ar fi omul, intalepciunea lui duce fix nicaieri.
  Si nu doar Budha, ci toti intaleptii (socotind din punct de vedere omenesc) care au fost pe pamant, din Grecia pana in Orientul Indepartat au demonstrat cu viata lor exact acelasi lucru.
  
  Si bineintales ca au fost sinceri, nici nu se poate altfel. Daca nu ar fi fost, ma indoiesc ca astazi le-am mai fi rostit numele. Cu atat mai mult, sinceritatea lor nu face decat sa intareasca dumnezeirea lui Hristos, fara de care omul nu se poate mantui, oricat de mult s-ar stradui.
  
  Oare daca ei nu au fost sinceri, nu se pot simti oamenii indreptatiti sa inceapa o cautare sincera, in afara lui Hristos ?
  Dar nu, acest drum, iata, a fost incercat si dovedit ca nu duce nicaieri.
  
  Si oare nu este nevoie in ziua de azi sa se spuna raspicat: intalepciunea omeneasca, oricat de inalta ar fi ea, nu mantuieste; priviti la cei de dinainte, stradania lor a fost zadarnica, in ciuda sinceritatii cu care au pornit la drum.
  
  Eu nu as indrazni in nici un caz sa-mi dau cu parerea asupra locului (rai sau iad) unde se afla Budha sau alti mari intalepti ai lumii de dinainte de Hristos, dar sunt convins ca ei intr-adevar au fost sinceri in cautarile lor, si prin asta au demonstrat ce spuneam mai sus.
  
  Oare nu aici incerca sa bata si Klaus Kenneth ? Personal ma indoiesc profund ca ar fi vazut in Budha sau in alt intalept -oriental sau nu- un precursor al lui Hristos sau un profet.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 8:40 am
altcineva spune:

Un interviu mai mult decat edificator, doar pentru cei ce mai au urechi de auzit…
http://vimeo.com/7525238
… la emisiunea “Flori de pateric”, TV Eveniment Sibiu, 01.11.2009.

Răspunde
mai 17, 2010 la 2:11 pm
FLORIN - deva spune:

PT VOI TOTI,
IUBITILOR NU L-ATI AUZIT PE PAR TEOFIL CA ,, NU MAI SUNT ERETICI ”http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
CE VA TOT AGITATI ATIT,
DACA ESTI OM ,, CUMSECADE ” ESTE DESTUL.(Zisa Par TEOFIL-Dumnezeu sa-l ierte ca-ci mult rau a putut sa faca, asa incit ucenicii lui si multime de popor cauta aici bucuria(citez tot din cuvintele Par TEOFIL-,, CINE NU-I DE VESELIE LA NUNTA SA NU MAI VIE)
CU CE DIFERA ,,PROPOVADUIREA BUCURIE FARA DE DUH ADEVARAT” a acestui batrin orb- FATA DE GHIVECIUL CELORLALTI,,APOLOGETI CRESTINI”.
RATACIREA TOT RATACIRE ESTE SI INSELARE (UNII RATACESC IN PUTINE IAR ALTII IN MAI MULTE). PE CEI CARE RATACESC IN PUTINE , PE ACEIA VOI TOTI II IERTATI. ASA AU FACUT SFINTII PARINTII IUBITILOR? FATA DE RATACIREA PAR TEOFIL TOTI A-TI TACUT MILC-IAR URMAREA TACERII A FOST NEBUNIA DE LA TIMISOARA SI SIBIU, ADICA CONSTINTA CELOR BOTEZATI CA BISERICA NU ESTE UNA. DUHUL ACESTA IL INTILNESC PESTE TOT CU PUTINE EXCEPTII(ROSTESC CREZUL MECANIC INSA IN CAPUL LOR ESTE UN GHIVECI).
TOTI CAUTAM BUCURIA -INSA FARA POCAINTA, IAR POCAINTA SE TERMINA NUMAI LA TRECEREA DIN ACEASTA VIATA, NU ATUNCI CIND AI AJUNJI LA O MASURA DUHOVNICEASCA.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 8:09 pm
  cristian spune:
  
  Ia uite că s-a mai descoperit un eretic în biserică: păr. Teofil Părăian!!! Ce păcat că a murit deja şi nu-l mai putem pune la stâlpul infamiei, evtl. să-l şi ardem. Din multa noastră dragoste şi înţelepciune…
  Frate Florin, bagă de seamă, cine eşti tu să judeci şi să dai sentinţe??? Dacă nu înţelegi ce spune părintele Teofil, de ce mai asculţi? Numai ca să dai sentinţe? La ce-ţi foloseşte? Te arată pe tine mai drept???
  Ca să-ţi traduc, părintele spune, că dacă te afli cu cei de altă confesiune creştină, adică cu cei care zic că cred în Preasfânta Treime, şi spui Tatăl Nostru- care nu-i aşa, este o rugăciune- nu păcătuieşti. Pe înţelesul tău, prilej înseamnă o nuntă, un botez, o înmormântare ş.a. asemenea (de ex prin Ardeal se întâmplă să vieţuiască la un loc mai multe etnii, mai multe confesiuni creştine, iar înainte de începerea mesei, se spune această rugăciune). Apoi, rugăciunea Tatăl Nostru nu se deosebeşte cu nimic la ortodocşi sau protestanţi sau catolici!!! Tot ca să înţelegi, părintele nu spune să ne amestecăm cu ei, adicătelea nu mergem noi la slujbele lor că vrem noi, precum mitropolitul Banatului, dar dacă ne invită la vreun eveniment şi social şi religios, cum este nunta de ex., apăi acolo mergem. Şi spunem Tatăl Nostru!!! Dacă e să spunem Crezul precum catolicii, nu-l spunem, căci nu e corect! Dar aceasta nu este rugăciune, ci declaraţie. Apoi nunta fără veselie e înmormântare, nu-i aşa? De unde vine veselia, bucuria, dacă nu de la Dumnezeu??? NU cumva şi Sf. Pavel ne povăţuieşte să fim veseli? NU cumva a fost şi Domnul Nostru vesel la nunta din Cana Galileii??? Dacă nu eşti de nuntă, atunci nu te du, fă-te călugăr, că aceia nu prea au voie să participe la astfel de evenimente. Dacă nici una nici alta şi umbli tot timpul cătrănit, chipurile că te pocăieşti, atunci nu-i ceva în regulă cu tine!!!
  Părerea mea pt tine şi pt alţii asemenea ţie, că muuult mai de folos ţi-ar fi să cauţi dragostea şi bucuria Domnului, decât pe eretici. Lasă-i pe alţii cu discernământ şi cu puterea de a deosebi duhurile să facă aceasta.
  Iar din smerenie, ai putea să-l numeşti pe păr Teofil şi în alt fel mai respectuos decât “acest bătrân orb”!?!
  Să te ierte şi să te lumineze bunul Dumnezeu!
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 4:55 pm
leo spune:

Oare nu ati citit fratilor pe Cuv. Serafim Rose? Este foarte clar ce se intampla!
Cititi “Ortodoxia si religia viitorului” si veti intelege.
Rau cand se tace, dar mai rau vad ca este cand se spun lucrurilor pe nume. Cu unii nu se poate scoate la capat oricum ai lua-o!
Pr.Mihail binecuvantati si ma iertati!

Răspunde
mai 18, 2010 la 1:58 am
oana spune:

Preacuvioase Parinte,

ma iertati pentru indrazneala, dar am ramas cu o tulburare dupa ce am citit raspunsul pe care l-ati dat parintelui Savatie. Sunt in acelasi gand cu tot ceea ce ati spus insa m-am speriat cand am citit ca daca nu ai uitat de tot raul pe care ti l-a facut cineva, candva inseamna ca de fapt nu ai iertat persoana respectiva. Daca de exemplu cineva te-a jignit demult si tu l-ai iertat chiar imediat sau poate dupa o perioada scurta insa, in anumite imprejurari care starnesc aducerea aminte, iti amintesti de acea jignire insa fara sa iti provoace nici un fel de resentiment, practic te minti singur crezand ca tu ai iertat? Nu ma refer la situatia in care te gandesti intentionat la acest lucru sau tii sa povestesti despre respectiva jignire. Ma gandeam de exemplu si la cei care au supravietuit inchisorilor comuniste, multi dintre ei oameni cu viata conforma cu perceptele crestin-ortodoxe, dar care au scris memorii despre cele ce au suferit ei si ceilalti detinuti din partea temnicerilor. Dar evident ca tulburarea s-a starnit pentru ca ma intereseaza personal un raspuns. Multumim pentru luarea dvs. de atitudine. E foarte mare nevoie ca in ispitele care se intind in fata noastra, a mirenilor pacatosi, din ce in ce mai des (ma refer la cele de acest gen care sunt de interes mai larg) sa avem o mana intinsa de ajutor de care sa ne putem agata. E sete de cuvinte si luari de pozitie pe care sa le avem ca reper in probleme duhovnicesti publice. E drept ca exista duhovnic insa orice ajutor e foarte binevenit. Poate parintii nostri au nevoie de incurajari si din partea noastra in marturisirea lor, altfel pe mine personal ma depaseste in a intelege de ce nu se reactioneaza, ma incred totusi in discernamantul lor si cred ca cel mai probabil parintii binecredinciosi au motive intemeiate.
Sa traiti parinte, binecuvantati si Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:51 am
gil spune:

chiar ca e KK ! pai fratilor desi pare minor nu este!! Crestinul ortodox fara mustatza si barba NU se poate impartasi!!!pe la 1880 s a tinut un sinod care zice ca mirenii se pot impartasi si doar cu barba!! cat este de sinod acel sinod nu stiu! crestinul fara barba nu are voie in sf altar!! asa spun sfintii,asa se spune in legi si canoane!! cine nu le crede treaba lor!

Răspunde
mai 18, 2010 la 10:15 am
Radu spune:

Preacuvioase parinte ,

Domnul sa va intareasca . Avem nevoie de aparare in fata celor care ne vor fara de glas . Vreau doar sa va dau citeva detalii in limita in care pot . De ce oare se folosesc de asa zisele recomandari din partea unor parinti acesti oameni ? De ce au nevoie de girul parintelui Noica ? Oare parintele DIONISIE de la Colciu sau parintele PETRONIU sau parintele IULIAN au nevoie de recomandarea cuiva ? Multi din cei care accepta conferintele le fac la indemnul anumitor profesori de teologie sau sustin bincuvintarea mitropoliei de la SIBIU . Interes sau necunoastere?
Nu-l cunosc pe domnul KK si nu doresc sa merg la conferintele lui . Doar am urmarit articolele si polemica din perspectiva unei persoane avizate . Dar daca asa arata un orotdox care spune ca a fost ucenic al parintelui SOFRONIE atunci mai bine lipsa de exemplul sau . Urmariti rugaciunea lui KK din articolul publicat in Lumea Credintei si o sa vedeti cea mai buna influenta neoprotestanta . Certurile de cuvinte sunt de prisos .
Uitati-va la parintele Iustin Pirvu , priviti-l pe parintele Arsenie Papacioc , priviti orice calugar sau staret imbunatatit si veti vedea linistea , pacea si harul lui Dumnezeu . Vazind inregistrarile lui KK nu descopar bucuria smereniei acestora .
Ascultati-l pe parintele Proclu inregistrat de exemplu si comparati singuri .Linistea sufleteasca o aduce doar prezenta Mantuitorului Hristos in sufletele semenilor nostri si nimic altceva .
Iertati indrazneala si rugati-va pentru noi .

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:01 pm
  Lumina lina spune:
  
  Radu,
  
  Mie, personal, mi-ai facut o bucurie cu postarea ta. Cu logica si, deopotriva cu deosebirea raului de bine (ele impreuna fiind in aceeasi Structura…).
  …
  
  Unii ca K.K – au nevoie de girul unor parinti – cu “larghete” – ca de la parintii adevarati (pe care i-ai enumerat – mai sus), parinti iubitori si aparatori ai Sfintei Ortodoxii – nu ar fi pupat K.K binecuvantare – in veci. Nici nu cred ca a auzit K de acesti parinti.
  
  Acum 10 ani se putea merge la parintele Rafail Noica (in Apuseni) – fara prea mare efort – caci ne primea – (si) pe noi, romanii. Cu vreo 7 ani in urma parintele Rafail anunta public sa nu mai fie “deranjat” ca suntem (prea) multi si nu-si mai poate face “lucrarea”. De inteles, desigur.
  
  Astazi, “lucrarea” parintelui Rafail vizeaza exclusiv “formarea de misionari” gen K.K. caci cu “ei” sta zile in sir, invatandu-i sa ignore Sfintele Canoane caci “Dumnezeu este iubire” si Iarta! – (zice el).
  …
  
  Nu este necunoastere – este desigur – INTERES.
  
  Este trist, dar sa ne gandim ca Unul Singur este Acela si in Mana Sa sunt toate (inclusiv cele rele, pe care – inca – le ingaduie) – ca sa aleaga graul de neghina.
  
  Răspunde
mai 18, 2010 la 10:40 am
Lavinia spune:

Buna ziua,
de ce sa smintesti , cand poti face lucrul Domnului si prin tacere. Fapta vorbeste de la sine. Traim intr-o societate in care facem cu greu fata avalansei de informatii atat de falsa pentru suflet. Iar acum ca vine cineva si ne invata, ca prin calea cea larga il aflam pe Hristos, sa il credem, sa il sustine sa il aparam cand Hristos ne-a invatat cu totul altceva!
Sa ne ascultam duhovnicii, si daca nu avem incredere in ceea ce spun ei sa avem incredere in ceea ce spun sfintii despre ascultare si duhovnici.
Parintele Mihail are o misiune grea si noi ar trebui sa il ajutam si sa ii usuram povara pe care o duce. Lumea veacului acesta este inselatoare, Parintele ne cheama la Adevar.

Hristos este acelasi , atunci si acum, si nu poate o carte , ce intra in categoria atat de ieftina a best seller, sa trunchieze adevarul.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa marturisim in Adevar numele cel Sfant al lui si Preasfanta Treime sa ne binecuvanteze spre pocainta si bun inceput.

Parinte sa ma iertati si sa ne binecavantati pe toti.

Răspunde
mai 18, 2010 la 12:46 pm
FiulRisipitor spune:

Acum fiind pe drumul convertirii mele d ela ortodoxism la ORTODOXISM parerea despre K.K. si despre cele afirmate de si despre dansul ar fi cam asa:

K.K. cred eu ca mai are pana sa devina ORTODOX cu toate ca a fost botezat. Pararea exprimata in articolul de pe acest blog o consider binevenita mai ales pentru cei care vor sa aprofundeze ORTODOXISMUL si nu sa ramana inca la faza de: WOW ce interesant! Trecand prin “jurnalele” mai multor convertiti, pentru mine K.K. este mult prea departe pentru a fi luat in seama. Am citit cartea lui si nu m-a impresionat (in sens religios) mai deloc, a fost mai mult un roman, desi nu am fost in stare sa vad aceste amanunte expuse aici in articol. Am fost mirat sa le constat acum, dar e bine ca le-am aflat. Pentru cei cu mult discernamant cartea poate fi folositoare dar intr-o masura atat de mica incat mai bine citesti Patericul. Pentru incepatori sau pentru eretici cred ca elementul ortodox este atat de neinsemnat incat vor fi mai mult impresionati de viata lui K.K. decat de religia ortodoxa. In concluzie cartea este prea putin folositoare.

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:21 pm
Alexei spune:

Hristos s-a inaltat!

Oana,

Parintele Mihail face referire la neuitarea lui K.K. in sensul in care, exhiband-o, inseamna ca rana nu este inchisa, ca efectele ei sunt inca prezente in psihicul dar, mai ales, in sufletul acestei persoane. Ori raportarea la ea este facuta ca la o chestiune negativa care, tocmai pentru ca il doare pe cel care a suferit, face sa se trezeasca in ceilalti compasiunea. Practic el nu comunica starea si pacea celui care si-a iertat potrivnicul, ci comunica starea unui suflet, sa zicem asa, sangerand. Ori, aici intr-adevar este o problema. Deci, nu este vorba pur si simplu de o memorie intelectuala a unui eveniment, care in mod natural nu dispare din intelect, ci e vorba de o memorie afectiva a sufletului, care poate fi a unui suflet vindecat (prin Har) ori ranit (nevindecat).

Cu privire la acea memorie intelectuala spune si Psalmistul: “pacatul meu inaintea mea este pururea”, dar o spune nu ca sufletul ranit si, deci, deznadajduit, ci o spune tocmai ca cel care stie ca a dobandit iertarea si regreta numai ca l-a putut supara pe Dumnezeu prin fapta sa. In plus, faptul ca pacatul se pastreaza in memoria intelectuala a celui vindecat face ca el sa-si pastreze cugetul smerit si trezvitor.

Exemplul proorocului David evidentiaza cum e posibil sa ai o memorie a unui pacat (al tau sau al altuia) intr-un cuget vindecat de Dumnezeu. E adevarat, ca in acest caz e vorba de fapta altuia fata de persoana in cauza, dar tocmai acum se vadeste actualitatea poruncii “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, cu alte cuvinte iarta-ti aproapele cum te-ai ierta pe tine. Si noi stim ca iubirea aproapelui care-ti este dusman e semnul clar al prezentei Harului, nefiind posibil lucrul asta dupa firea omului.

Deci, nu memoria pur intelectuala a unui lucru reprobabil din trecut pe care l-ai suferit s-au l-ai infaptuit trebuie sa-ti atraga atentia, ci numai daca evenimentul respectiv mai raneste inca in vreun fel sufletul tau, daca mai are ecouri si nu stii cum sa mai scapi de acele reverberatii. Daca nu mai exista aceste efecte, atunci Bunul Dumnezeu a vindecat rana ta si tu nu trebuie decat sa ramai cu invatatura dobandita (adica sa nu uiti cum lucreza pacatul in sine) si cu trezvia.

Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:51 pm
pr.vasile spune:

Foarte interesantă aprecierea. Am avut și eu de gând să particip la conferința lui K.K. ținută în urbea noastră, ba chiar i-am făcut un pic de publicitate, fără însă a fi citit mai înaintea cartea „best-seller”. Cu o zi înaintea conferinței, cineva mi-a dat cartea – chipurile să mă convingă de mesajul autentic al autorului. Efectul a fost invers. Cartea m-a convins din primele 30 de pagini că: 1. nu merită să citesc și restul; 2. nu merită să particip la nicio conferință, întâlnire, și nimic altceva cu acest „convertit”. În concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km. Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot… va continua cartea cu un nou capitol despre cum a simțit o nouă chemare în altă parte… părerea mea.
Eu aș aprecia convertiții, dar abia după ce dovedesc până la moarte statornicia în ortodoxie. Să nu canonizăm oamenii înainte de vreme…

Răspunde
- mai 18, 2010 la 7:04 pm
  Ana 1 spune:
  
  “Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot”
  
  A mai fost invitat si-n alte tari (in afara de Bulgaria)? Eu nu cred ca a fost invitat si nici nu v-a fi invitat. Nu prea are unde. Nu cred ca rusii sau grecii sa-l primeasca. Sa-l primeasca in Moldova?
  
  Răspunde
  - mai 18, 2010 la 8:25 pm
    Pustnicul Digital spune:
    
    Vad ca a fost si in Grecia: http://vimeo.com/11001676.
mai 18, 2010 la 7:34 pm
Ana 1 spune:

Am ascultat ceva din interviul acesta si din el reiese clar ceea ce a scris mai jos parintele Vasile:

” In concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km.”

De fapt din primele clipe ale emisiunii el spune ca de fiecare data s-a convertit din tot sufletul.

Vorbeste mult despre mama lui, dar vorbeste defaimator, dur, cu multa indiferenta si rautate. E dureros de ascultat.

Cum de a fost promovat la noi omul asta ca ortodox convertit? Ma mir si mai mult dupa emisiunea asta.

Uimitor

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:18 pm
Alexandra spune:

Eu nu mai inteleg nimic… Am 20 de ani si am citit recent cartea lui Klaus. Personal vorbind, cred ca mi-a „picat” bine, m-a ajutat sa devin mai atenta la multe lucruri, sa ezit putin , sa cantaresc… Sa realizez ca nu tot ceea ce e facut cu spontaneitate este si util pentru mine si sufletul meu. Nu stiu insa daca el este sau nu un ortodox emblematic, dupa parerea mea, nimeni nu este, inafara Sfintilor Parinti.

Maine va veni Klaus in Sibiu, si abia asteptam sa merg sa il vad… Acum, dupa ce-am citit acest articol, argumentele si contraargumentele din comentarii… chiar nu stiu ce sa mai fac. ?

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:26 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  Dacă mergi, te vei convinge ascultând. Dacă nu, te vei folosi rugându-te și citind din Sfinții Părinți.
  
  Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:18 pm
  Ana 1 spune:
  
  Alexandra, daca citeai cartea Intoarcere la Hristos a lui Ioan Ianolide, ai fi simtit mult mai mult decat ai simtit acum.
  
  S-a intamplat sa citesti cartea lui Klaus. Asta este.
  
  Incearca daca ai resurse sa citesti cartea despre care ti-am scris. Ai sa vezi marea diferenta si ce inseamna credinta in Hristos.
  
  Dumnezeu sa-ti ajute
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:40 pm
Iubesc Patriarhul spune:

Cat timp acest om este ortodox este fratele nostru, nu este pagan. Cand o sa se departeze de ortodoxie o sa mai vorbim. Pana atunci este frate.

Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:19 pm
  Ana 1 spune:
  
  Pai sa-l lasam sa fie frate, nu sa ni-l facem idol.
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:49 pm
Pr Matei spune:

Felicitari Parintelui Mihail care s-a pus pe treaba si ne-a lamurit cum nu se poate mai bine, prin sfatuire, despre inselatul si inselatorul Klaus Keneth!

Răspunde
mai 19, 2010 la 1:54 pm
isaac spune:

Excelent articol!
Parinte imi permit sa va fac o sugestie, inaugurarea unei rubrici cu comentarii despre Babilonia ortodoxa… sau Din lumea Ortodoxiei de fatada…

Răspunde
mai 20, 2010 la 6:14 pm
ellaina spune:

Imi cer iertare parintelui (ca am mai scris aici) si ca ii iau din timpul pretios…
As vrea sa le pun o intrebare celor care il promoveza pe kK atat de agresiv…

Am o mare nedumerire (una din multele…) nu stiu ce evanghelizeaza K.K. in tarile ortodoxe si de ce, de cine este platiti si invitat, si cu ce binecuvatare vine in tara!!! Sunt si eu convertita la sf credinta ortodoxa in occident, trecuta prin protestantism (multi ani) si catolicism si va pot spune ca duhul in care K.K predica sub “masca ortodoxiei” este 100% protestant, eretic, in inselare (cata diferenta este intre el si sfintii parinti din toate vremurile!)
Imediat dupa revolutia din ‘89, parintele patriarh al Romaniei de atunci Teoctist a trimis scrisore oficiala aici in occident (in SUA in speta…stiu de la episcipul nostru de aici si de la alti parinti americani care au vizitat Romania atunci pt cateheze), si a invitat oficial si cu binecuvantarea episcopului ortodox din diaspora preoti americani convertiti la dreapta credinta, care au tinut o serie de cateheze ortodoxe si predici in Ardeal la cateva sf manastiri si parohii., unul din ei fiind parintele Peter Gilquist.

Si cu toate ca erau preoti ortodocsi au venit la invitatia patriarhului de atunci si cu binecuvatarea episcopului de aici!
Intrebarea mea cei ce tin atat de mult sa aparate invatatura eretica a lui KK, cu ce binecuvantare, la invitatia cui, si pe ce bani vine el in Romania?
Alta intrebare: ce incearca K.K sa evanghelizeze intr-o tara ortodoxa de 2000 de ani??? De ce nu merge sa faca evanghelizate in tarile pagane care nu au auzit de ortodoxie, poate nici chiar de Hristos. Aceasta din urma ar fi (si este) adevarata evangelizare. Cunosc preoti misionari ortodocsi in occident care fac asta – insa in tarile ne-crestine si ne-ortodoxe, tari ca Indonezia (99% musulmana) unde pur si simplu iti iei viata in maini (iti ei ramas bun de la viata atunci cand incepi o misiune ortodoxa). Au fost preoti misionari care au fost ucisi pt asta (acesta cred eu ca este modelul apostolic si singurul adevarat si convingator). Acolo as vrea sa il vad pe K.K. predicand pe Hristos, nu cu chitara in baruri prin Bulgaria, prin statiuni, din fotolii (scaune) confortabile si la o audienta insetata mai mult de confort si senzational (multe iertari dar asa se vede).
Inca ceva, exista (cum spun marii parinti) “turisti de manastire si biserici ortodoxe” si exista “cautatori ai Adevarului”, pt. mine KK face doar impresia unui “turist de manastire” si atat.
Sa ne dea Domnul discernamant si smerita cugetare, caci “vremurile grele sunt” si a venit timpul cand ” multi profeti mincinosi au iesit in lume ca sa insele daca se poate si pe cei alesi”…Apocalipsa).

Răspunde
- mai 20, 2010 la 6:48 pm
  ellaina spune:
  
  Pr Peter Gilquist (un pastor convertit la ortodoxie) vorbeste (unei audiente in maj protestante~80%) de ce ortodoxia este calea, si vizita lui misionara in Romania la invitatia pr Patriarh Teoctist.
  http://orthodoxword.wordpress.com/2010/02/01/why-orthodoxy/
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 12:24 am
razbointrucuvant spune:

Ca vrea sa ne re-evanghelizeze in duh protestant, asta e limpede. Strategia e foarte atent ticluita.

http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-sibiu-mai-2010/

Din prea marea sa “largire a inimii” (despre care vorbeste), pr. Necula il face nici mai mult nici mai putin decat “dobitoc” pe pr. Mihail si pe “blogistii” de alde noi, care au indraznit sa se lege de idolul KK. De asemenea, ne blestema sau ne ameninta, practic cu pierderea mantuirii, prin “neiertarea acestui pacat nici in veacul de acum, nici in cel va sa fie”.

Ce poti sa mai spui: la asa “largime a inimii” si “inclusivism” ramanem total muti de uimire. Pielea de oaie a cazut, coltii ascutiti si coarnele s-au itit…

De altfel, la fel de generos s-a dovedit a fi si Klaus insusi, care nu a ezitat, in alta conferinta, sa il catalogheze pe p. Mihail, laolalta cu noi, drept ”spalati pe creier care nu vor decat sa omoare, plini de venin”, facand aluzie la necesitatea ca ierarhul sa intervina pentru pedepsirea unui astfel de preot si apoi laudandu-se (cum se si face, crestineste) despre cati a convertit cu cartile sale si despre cum a dat el toti banii la manastiri. Asta ca sa ne fie foarte clar cu cine avem de-a face.

Răspunde
- mai 21, 2010 la 10:48 pm
  Lumina lina spune:
  
  Pr.Necula are legaturi stranse cu Agnos si Oastea Domnului. Si edituri si…fractiuni rupte de Biserica Dreptslavitoare. Ca pr.Necula coordoneaza, controleaza, sustine sau “mentine” aceasta fractiune in BOR, ce mai conteaza…
  
  Agnos va publica zilele acestea – cartea lui Costel Busuioc. Parintele Necula, K.K, acum si Costel Busuioc… Ce melange! Sfatuiri – catre tineri, misionari “ortodocsi”, muzica “culta”…Adevarat ecumenism! (Afacerist).
  
  Pr. Necula, mai bine ati lua seama la ce spune avva Cleopa despre Oastea Domnului! Si avva Cleopa a fost (si este) adevarata autoritate in BOR.
  
  Iar Trambitele lui Hristos nu au cum sa deranjeze – decat pe cei care vor sa “trambiteze” pe …altul.
  
  Fratilor,
  
  A spune adevarul – in zilele noastre – este ADEVARATA MUCENICIE.
  …
  
  C’o moarte tot suntem datori!
  Totuna e dac-ai murit
  Flacau ori mos îngârbovit;
  
  DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI
  ORI CÂNE ‘ NLĂNŢUIT.
  
  (George Cosbuc – Decebal catre popor)
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
- mai 21, 2010 la 11:48 pm
  Ana 1 spune:
  
  Parintele Necula are un vocabular bogat in epitete. Si in conferinta asta isi permite sa foloseasca expresii gen “Jesus Christ S.R.L.” la care desigur auditoriul rade.
  
  Dar recunoaste singur “fiind eu insami bufon in punerea in scena a ortodoxiei”.
  
  Apoi arata asemanarea lui cu K.K:
  
  “Stiti ca eu insumi am o reactie Kennet la pupatul crucilor, linsul podelelor, aratatul fundului in timpul caditului … “.
  
  Facand referire la cartea lui K. parintele Necula spune ceva dureros pentru orice crestin ortodox roman “niciodata nu am vazut ortodoxia romaneasca, – poate ca mai sunt doua trei exceptii – dar niciodata atat de corect exprimata”.
  
  Spunea un parinte drag ca nu este coltisor din Romania unde sa nu calcam pe sfinte moaste. Cum atunci sa se spuna despre un convertit la ortodoxie ca are un cuvant despre ortodoxie, atat de corect exprimat incat ii intrece pe toti luptatorii si dreptii credintei noastre?
  
  In monologul parintelui Necula e o defaimare asupra a tot ce-i romanesc, ortodox, curat si simplu. Uimitor cum ne ponegrim si neamul si biserica. Si asta pentru ce?
  
  Dumnezeu sa ne ierte
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 10:07 pm
Gabriel spune:

Hristos S-a inaltat !
Felicitari pentru luarea de pozitie autentic ortodoxa si la obiect ( specifica unui eminent absolvent de Automatica ), Parinte Mihail Stanciu.
Asa a strigat si Arhanghelul Mihail ingerilor cazuti : ” Sa stam bine, sa stam cu frica ! “.
Trebuie subliniat si girul pe care il aveti din partea parintelui Adrian Fageteanu.
Detractorii dvs nu raspund la obiect, preferand atacul la persoana, specific celor care nu au argumente, sau invocand chestiuni hilare : absenta din enciclopedii, studii teologice…
Se pare ca sunt (iarasi) multi care nu vor “sa stea bine, sa stea cu frica ” !
Dumnezeu sa le lumineze mintea si celor care va denigreaza, pentru a-si intelege starea de inselare ( de fapt, traim intr-o epoca a inselarii prin excelenta ).
Sa va rugati si pentru mine, pacatosul.

Răspunde
mai 22, 2010 la 12:25 am
Daniil A spune:

Felicitari, parinte! Si nu va mahniti de cuvintele ne-la-locul-lor ale promoterilor lui KK, acum si-au aratat adevarata dragoste crestina…
Pana la urma adevarul iese la iveala.
Multumim si sa va rugati si pentru mine.

Răspunde
mai 23, 2010 la 12:07 am
denisa spune:

Mai sunt si alti catolici intre catolici. Vreau sa va prezint un catolic care traieste in duh si in adevar. Inca unul!
Parinte, Nu stiu cum sa fac sa pun pozele cu icoane, dar sunt la link-ul:
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/sfinti-si-sarbatori/3188-sfantul-isidor-tverdislov-cel-nebun-pentru-hristos-facatorul-de-minuni-din-rostov-14-mai.html

Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai
E-mail
DESPRE: – Sfinti si Sarbatori
Friday, 14 May 2010 20:31
Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai

Defăimat fiind, mângâia prin cuvânt şi faceri de minuni

Iniţial catolic, provenind dintr-o familie bogată din Germania, Isidor s-a remarcat de mic prin dispoziţia înţelegătoare faţă de semeni. Nu se supăra niciodată pe cineva şi se gândea neîncetat la împărăţia cerurilor. Şi-a părăsit casa părintească, după ce şi-a împărţit averea la săraci, şi a ales o viaţă de „fugar”, călătorind în loc în loc, în diferite ţări şi oraşe.

——————————————————————————–

Nu se ştie momentul şi modul în care a trecut de la catolicism la ortodoxie, ci doar că a făcut acest lucru. În cele din urmă s-a stabilit în Rusia, la Rostov. Vieţuia într-o colibă din lemn construită de el, suportând sărăcia, frigul, ploaia, zăpada, dispreţul semenilor, cu seninătate neştirbită.
A urmat astfel calea nebuniei pentru Hristos, descrisă şi de Sfântul Apostol Pavel:

„Noi suntem nebuni pentru Hristos, dar voi, înţelepţi întru Hristos; noi suntem slabi, dar voi, tari; voi sunteţi ţinuţi în slavă, dar noi în necinste! Noi până-n ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mângâiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor pân-acum.” (I Corinteni 4, 10-13)

Sfântul Isidor şi-a petrecut timpul vieţii acesteia în rugăciune neîncetată, fără a-şi permite odihnă sau somn îndestulat. Noaptea priveghea, dăruindu-se trup şi suflet lui Dumnezeu.
Ziua, binecuvântatul mergea în jurul oraşului, purtându-se ca un nebun. Totuşi, ştia să dea sfat bun şi să sară în ajutor, la timp, tuturor. Răbdător precum Iov, se purta cu înţelegere, cu inimă curată şi veghetoare, plină de iubire adevărată pentru toţi, şi cu credinţă neştirbită. În timpul vieţii a primit darul facerii de minuni.

A trecut la cele veşnice în 1474 şi nu a ştiut nimeni că a murit, până când nu s-a simţit un miros deosebit de plăcut venind dinspre coliba lui, de la sfintele moaşte. Pe locul mormântului său din Rostov s-a construit Biserica Înălţarea Domnului, moaştele fiind păstrate într-o criptă, făcătoare de minuni.

Sfântul Isidor e singurul numit „cel statornic în cuvântări”, el fiind întotdeauna la fel de generos, înţelegător, bun sfătuitor, iubitor cu toţi, indiferent dacă era apreciat sau nu de ei. Acest lucru a fost precizat de Bulgakov, într-o carte din 1900, „Nastolnaia Kniga”.
Sfântul Isidor Tverdislov este pomenit în sinaxarele ruse la 14 mai.

Din minunile şi profeţiile Sfântului Isidor cel nebun pentru Hristos

Se cunosc cel puţin două minuni ale acestui Sfânt: prima dintre ele îl aseamănă pe Isidor Sfântului Nicolae. O corabie prinsă în furtună risca să naufragieze. Atunci pasagerii au tras la sorţi, convinşi că necazul se datorează unuia dintre ei, care L-a supărat pe Dumnezeu. Sorţii l-au desemnat pe un negustor din Rostov, care a fost abandonat pe mare, pe o scândură. Acesta deznădăjdui, plutind în derivă, însă deodată a apărut lângă el Sfântul Isidor, care l-a readus pe puntea corăbiei. Iar aceasta nu s-a mai scufundat.

Altă dată, la nunta prinţului Sava Obolensky, Sfântul a intrat brusc în palat şi a aşezat pe capul mirelui o coroană de flori, zicând: „Iată mitra ta episcopală!” Profeţia s-a adeverit în scurtă vreme, când soţia prinţului a murit la naşterea primului copil, iar prinţul văduv s-a călugărit cu numele de Ioasaf, după care a fost sfinţit ca episcop de Rostov, în 1481.

Răspunde
- mai 24, 2010 la 3:20 am
  ellaina spune:
  
  @ Denisa …Vrei sa spui un catolic care a trecut la Duhul Ortodoxiei Ruse in Rostov si s-a nevoit in ortodoxie…
  
  Răspunde
  - mai 24, 2010 la 9:08 am
    denisa spune:
    
    Intr-adevar! Sunt si convertiti carora ortodoxia le-a schimbat viata cu totul.
mai 24, 2010 la 7:41 pm
Clara spune:

Si eu am citit cartea lui Klaus K. si am incercat un sentiment de bulversare, am simtit ca ceva nu e bine, nu e ortodox si nu seamana cu marturiile ortodocsilor obisnuiti, care cauta cu lacrimi si cu umilinta iertarea lui Dumnezeu. Nu mi-a placut si chiar am ramas surprinsa de recomandarile facute acestei carti in reviste crestin ortodoxe. Ma bucur ca parintele Mihail a luat atitudine; se risipesc in felul acesta indoielile cititorilor. Parinte, va doresc sa traiti si sa marturisiti Adevarul pana la sfarsit.
Bucurie in Hristos!

Răspunde
mai 25, 2010 la 1:11 pm
Alexei spune:

Acest comentariu am dorit sa-l postez la articolul http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/05/cateva-intrebari-pentru-fratii-de-la.html de pe blog-ul lui Ciprian Voicila. Cum optiunea “Trimiteti un comentariu” este, in acest moment, dezactivata, imi permit sa-l postez aici, cu permisiunea Parintelui Mihail, implicita in cazul in care va permite postarea

Draga Ciprian,

Ne bucuram ca iti gasim numele pe net impreuna cu toata bogatia studiilor si publicatiilor! Ba chiar aflam ca ai la baza si studii de psihologie. Te intreb si eu acum, care este rezultatul practic cel mai important al tuturor studiilor de psihologie efectuate in lume pana la ora asta? Daca nu te superi, pot sa raspund eu? – Manipularea! De la tehnicile de control individual “targetat” prin reclamele comerciale, pana la controlul si determinarea legitatilor de manifestare unitara a multimilor/grupurilor manipulate in sens politic. Plus altele, la fel de non-nevinovate… Si atunci, frate draga, ti-ai pus intrebarea care este scopul? Ca Parintii asa spun: fapta buna nu este fapta buna in sine, ci SCOPUL cu care este facuta fapta o defineste asa! Ca poate stii si tu din Pateric cum vreun staret ascundea sub copaie cate un calugar cazut in desfranare (cazut in fapta, nu in gand!) TOCMAI pentru a-l intoarce si a-l mantui, iar pe frati pentru a-i feri de sminteala si cadere de-a dreapta. Presupune asta ca NOI trebuie sa ingaduim pacatul? Eheeeee…..

Si atunci, Ciprian, ce sa insemne asta? Ca spune Mantuitorul: “dupa roade se cunoaste omul”! Si care e roada, de exemplu, a acestui “fenomen” Klaus Keneth? Fratii “razboinici” ti-au raspuns, altii, mai mult sau mai putin anonimi, au gasit si ei sa evidentieze, chiar decent si politicos, niste lucruri de bun simt (obiective, cu referire la Sfintii Parinti, nu subiectiv-umorale) referitoare la “fenomen”. Intr-un cuvant, se pare ca, pana una-alta, roada este controversa!

Evanghelia spune ca impotrivirea fata de Adevar este pacat impotriva Duhului Sfant (adica impotriva Duhului Adevarului). Ori, noi stim: ce are in comun Dumnezeu si mamona? Ce te faci insa daca la pachet ti se livreaza, sa zicem, 90% adevar si 10% inselare? Mai accepti pachetul? Tu ce zici? Pacatuiesti impotriva Duhului Sfant ca nu accepti cei 90%, ori de fapt esti plin de trezvie ca nu inghiti cei 10% minciuna? Si daca pachetul este astfel conceput INTENTIONAT, tocmai pentru impactul lui 10% mai mare ca folosul celor 90%? Ca si daca n-ar fi intentionat, tot aia e!….

Frate Ciprian, ma intelegi?……Tu ce zici, daca te-ai aseza intr-o stare, sa zicem, mai “sarac cu duhul” (adica avand cugetare simpla si smerita, iar nu mediata prin informatia specializata asimilata) si ai percepe “fenomenul” asta prin prisma “unei babe credincioase” de la tara (cum o lua Petre Tutea de etalon), cum crezi ca s-ar vedea?

Bucurie!

Alexei

P.S. Ti-ai explicat vreodata, daca ai remarcat, cum e posibil ca un adevar de credinta (in credinta revelata prin Ipostasul Adevarului intrupat, bineinteles!) sa se verifice de la nivel de “taran prost” pana la nivel “universitar” (pe o scara meritorie lumeasca), pe orice temei de argumentare?…. Si atunci, unde ar fi problema in cazul de fata?

Răspunde
- mai 25, 2010 la 4:25 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  il cunosc pe Ciprian Voicila si daca imi indagui, ceea ce ai scris nu i se potriveste. Nu e chiar asa.
  Eu insami nu am fost de acord cu parerile sale despre KK, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne certam.
  
  Nu suntem perfecti, si eu si dvs si toti am putea cadea intr-o incercare. Ce sa facem acum? toti trecem prin ispite, important sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie.
  Sa avem nadejdea ca lucrurile se vor limpezi si sigur asa va fi.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
  - mai 26, 2010 la 2:16 pm
    Lumina lina spune:
    
    Incerc sa postez un comentariu pe blog-ul lui Ciprian Voicila si nu reusesc.
    
    Felicia,
    
    Citeste (cu atentie sporita) , pe blog-ul lui Ciprian Voicila, raspunsurile – punctuale – ale lui razboiintrucuvant (la provocarea lui C.V) – raspunsuri documentate si bine intentionate – si ia in calcul (si) modul in care C. V se adreseaza lui Florin M. (ce-l sur-claseaza, raspunzandu-i limpede, smerit – ca un ortodox autentic).
    
    Poate iti schimbi parerea – ce te face sa afirmi – ca cele spuse de Alexei “nu i se potrivesc”.
    
    Nu “se cearta ” nimeni. Dimpotriva, Alexei ii vorbeste cu blandete, cu intelegere – dar si cu fermitate caci asa se cade din partea unui adevarat crestin (ortodox).
  - mai 26, 2010 la 7:30 pm
    Ana 1 spune:
    
    Tu_l aperi pe Ciprian, insa daca-i citesti cu atentie articolul lui ai sa observi ca-l pune laolalta cu K.K, Danion Vasile, Dan Puric…pe parintele Cleopa.
    
    Depaseste sentimentele pe care le ai ptr el si vezi articolul lui taios/ fin la adresa oricui incearca sa spuna ceva despre K. K.
    
    Mi se pare din nou defaimator sa vad scris “razboinicii” de catre cineva care se vrea un marturisitor al credintei ortodoxe. Mai poate fi considerat articolul lui serios sau ironic/ taios?
    
    Doamne ajuta
mai 26, 2010 la 10:29 am
Alexei spune:

Felicia,

In primul rand, faptul ca “nu i se potriveste lui Ciprian” ceea ce am scris eu este irelevant pentru 99% din posibilii cititori ai postarii mele pentru simplul motiv ca acestia nu-l cunosc personal pe Ciprian asa cum se pare ca il cunosti tu, ei neputand face astfel o diferenta specifica.

Mai mult (in al doilea rand), ceea ce am scris eu nu face referire absolut deloc la persoana lui Ciprian, pentru ca nici eu nu-l cunosc personal. Am si precizat la inceputul luarii mele de pozitie ca am gasit pe net datele despre el. Ceea ce eu am postat, insa, este un comentariu la un articol al lui, deci o replica la o maninfestare partiala a personalitatii sale (adica a persoanei formatate prin prisma experientei dobandite) relevata in textul pe care si l-a asumat. Din acest punct de vedere, apararea ta muta din start (voit ori nu, caci nici pe tine nu te cunosc personal) centrul de greutate de pe analiza obiectiva a celor scrise de el (analiza care se face in sistemul de referinta al ortodoxiei/ortopraxiei Sfintilor Parinti), pe afirmatii personale gratuite (pro/contra) lipsite de continut real in raport cu obiectul discutiei noastre.

In al treilea rand, nu esti duhovnicul lui Ciprian, deci cunoasterea pe care o ai cu privire la persoana lui este partiala si nu suporta, deci, o afirmatie absoluta in sensul in care te pronunti tu.

Si nu in ultimul rand, faptul ca Ciprian este inca in viata (sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate si mantuire!) inseamna ca el este inca supus ispitei si caderii, luptei, dar si biruintei atunci cand aceasta din urma aduce Pacea Domnului. Care Pace se produce atat in sufletul lui cat si in al celorlalti prin intermediul manifestarilor sale fata de aproapele, manifestari uneori ne-voite, dar mai ales prin cele voite (“…iar din inima voastra va curge izvor de Apa vie”).

Asadar, problema nu este nici pe departe “sa ne certam”, asta fiind cea mai proasta optiune intr-o discutie in tipar intra-ortodox. Din acest punct de vedere, noua deviere la care recurgi printr-o noua mutare a campului de argumentare pe aceesi directie personala face ca discutia, intr-adevar, sa tinda a ajunge intr-un punct mort (daca eu ori ceilalti acceptam acest lucru) atat pentru noi, dar mai ales pentru martorii acestei asa-zisa “cearta”.

Miza nu este cearta (ca reflex al manifestarii contradictorii a personalitatilor) ci ceva mult mai important si care intotdeauna se are de fapt in vedere tacit in toata discutia: inima celui de-al treilea, adica a CITITORULUI pozitiilor exprimate. Iar acest castig al inimii nu poate fi decat in adevar ori in minciuna, nu intuituu personae (adica luand in considerare persoana).

Inteleg ca tu insati crezi/accepti/stii ca Ciprian “a cazut intr-o incercare”, dar aceasta cadere un justifica apararea ta personala, caci pana si un necrestin a zis: “drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevarul”. Mai important ar fi fost, daca il cunosti personal pe Ciprian si “nu esti de acord cu parerile sale despre KK”, sa discutati si sa aflati impreuna resortul ultim al unei optiuni ori al alteia, iar la urma sa-si defineasca el insusi (argumentat) pozitia finala in spatiul public. Asta deoarece din capul locului el stie care este consecinta expunerii publice a propriilor conceptii, singur asumadu-si acest risc. Deci nici aici sa nu crezi ca este un neajutorat (intelegem chiar de la el ca este un bun “incasator”)!

Si pana la urma daca am zis rau, unde am gresit, iar daca am zis bine, de ce ma certi?

Iar daca vrei “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si cu smerenie” atunci, te rog frumos, ia-l pe Ciprian, ia-i si pe fratii de la razboiintrucuvant, vin si eu si ne intalnim la Parintele Mihail! Ce zici? Te oferi sa aranjezi asta?

Bucurie!

Alexei

Răspunde
- mai 26, 2010 la 11:15 pm
  razbointrucuvant spune:
  
  @ Felicia, Alexei:
  
  Ne raliem propunerii. Cu atat mai mult cu cat Ciprian si-a inchis blogul, noi inca speram ca doar temporar, din pricina suprararii cauzate de contradictia cu noi, ceea ce este chiar regretabil si de neinteles.
  
  @ Alexei:
  
  Ne-a placut cum ai pus problema, departajand planurile cu un simt analitic foarte riguros, de care multi am avea nevoie.
  
  @ Ana:
  
  Va multumim, dar sa stiti ca Felicia a fost chiar prima care l-a infruntat -prieteneste- pe Ciprian si l-a “tulburat” pe problema Klaus K.
  
  @ Toti:
  
  E trist ca nu se mai termina odata nebunia asta…:(
  
  Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:29 am
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei, Lumina Lina si Ana 1,
  
  am scris ca nu se potriveste lui, pentru ca pe un om nu poti sa-l “caracterizezi” in momentul incercarii lui. Este un moment delicat si aceasta nu constituie ESENTA lui. (chiar si pentru o parte a manifestarii lui).
  
  “Mirarea” (parerea) mea am exprimat-o deja pe blogul lui (si daca o sa cautati, o sa gasiti), de citit, am citit toate comentariile.
  
  DA, IL APAR, e datoria mea de crestin sa-l si sprijin in momentul incercarii.
  
  Da, asa este, cei de la Razboi intru cuvant au adus explicatii consistente si punctuale, dar tot cei de la Razboi intru Cuvant, au adus si cuvinte de pace si incurajare.
  
  Asta era si mesajul meu cand i-am raspuns lui Alexei, caci cumva faptul s-a consumat, ca sa zic asa, si ca lucrurile se vor limpezi, sa nu insistam acum sa avem un raspuns.
  
  Iar Alexei, ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste.
  
  Acestea fiind zise si sper si clarificate, va doresc numai bine.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
mai 26, 2010 la 5:32 pm
Pustnicul Digital spune:

Am primit acest COMENTARIU DE LA GEORGE si cred că se potrivește aici:

Smintelile continua si la Pitesti! Ratacitul Klaus Keneth a tinut de curand (pe 24 mai) o conferinta la Muzeul judetean din Pitesti, organizata si prezentata de…cine credeti!-marele “misionar” Laurentiu Dumitru, prieten devotat al p. Lucian Grigore, cel cu…lingurita!

Ambii au fost prezenti la conferinta, sustinandu-l si oferindu-i toata asistenta lui K.K.! Dealtfel, L.D. il promoveaza din plin pe K.K. pe blogul sau, afisand si programul conferintelor acestuia,atentie!!! – ASTA SI DUPA CE P. MIHAIL STANCIU A ARATAT DEVIATIILE ACESTUI K.K. intr-un articol preluat de mai multe bloguri ortodoxe! Daca va uitati la comentarii, multi i-au atras atentia lui L.D. deaspre acest aspect, el insusi avand cunostinta de aceste lucruri, dupa cum a declarat la inceputul conferintei, dar cu toate acestea nu a renuntat nici la conferinta si nici la a-l promova in continuare pe K.K.!

Conferinta a fost o adevarata parodie, K.K. facand gesturi comice si teatrale, avand o exprimare ciudata si controversata, cu abateri grave de la invatatura Bisericii, emanand, pe tot parcursul conferintei, prin discurs si gestica, un duh mai degraba protestant decat ortodox!

Iata cateva “perle” ale lui K.K.(imi pare rau ca n-am inregistrari!):
- “Eu nu am scris o carte ortodoxa…(!!!)…ci una care-L slaveste pe Dumnezeu!”
Intrebat, in mod firesc, daca Dumnezeu poate fi slavit, si deci trait, si altfel decat in fel ortodox, acesta raspunde ca “da, poate fi slavit asa, mai putintel, si-n alte feluri( confesiuni, etc.), nu pe deplin ca-n Ortodoxie, dar INTR-O MASURA MAI MICA!!!“…Fara comentarii!
- Alta: Spune la un moment dat: Luther a fost IN ESENTA ORTODOX!!!…Pus sa lamureasca aceasta afirmatie, a dat un raspuns ambiguu, practic n-a avut raspuns!

Asa ca, cititi si va minunati!…
Baiatul asta, K.K., a batut atata drum ca sa ne spuna ca noi nu mai traim ortodoxia la intensitate, si ca s-a instalat o platitudine, o amortire…si, cumva, el vine sa ne resusciteze! Cam asta e demersul lui…

DOAMNE APARA SI PAZESTE!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:23 am
  Lumina lina spune:
  
  Ciprian Voicila spune : ”Din scandalul de pe bloguri lipseşte o voce: aceea a lui Laurenţiu Dumitru, o persoană care a contribuit la apariţia cărţii la editura Agnos”.
  
  Asa ca nu trebuie sa ne mire – “Fenomenul Pitesti”.
  Se intelege ca a sustinut – si financiar – aceasta “tentativa”.
  
  (L.D a facut – la vemea respectiva – reclama buna filmului Tarul – odiosul film in care se confunda Imparatia lui Dumnezeu cu puterea secularizata a acestei lumi -desi fusesera numeroase reactiile – contra – din partea multora).
  
  Este foarte bine ca si-a dezvaluit adevarata identitate – ca acum stim (clar) in ce tabara se afla.
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:09 am
dodo dumitriu spune:

Pentru dl Alexei,

Nu il cunosc pe dl Ciprian, nici pe dvs, dar din ceea ce ati postat pe net pe acest blog si din ce am vazut si pe blogul dl-ului Ciprian pot trage o concluzie: daca adoptati duhul smerit si intelept al Parintilor ca model sunteti mai in castig. Nu stiu ce indreptare puteti aduce cuiva cu ton zeflemitor. Mie asa mi-ati lasat impresia. Si poate ne spuneti dumneavoastra ce facultate ati absolvit, daca vi se pare ca este edificator.

Răspunde
mai 27, 2010 la 3:37 pm
Alexei spune:

Felicia,

Nu ma-ntelege gresit!

Faptul ca Ciprian este aparat in conditiile in care o faci tu ma bucura si este pur si simplu dovada clara ca Bunul Dumnezeu il iubeste! Dovada dovezii? Ciprian si-a blocat/inchis blog-ul datorita “controversei” K.K.! Asta ar putea insemna ca doreste sa-si clarifice starea de “tulburare”, iar daca o face de buna credinta si cu rugaciune va afla sigur raspunsul. Iar raspunsul nu inseamna neaparat unul categoric cu privire la K.K. (alb/negru) ci inseamna activarea in cadrul propriului for interior a acelui “cercetati duhurile” evanghelic. Ca din neatentie si indoiala pecetluite de neascultare au cazut protoparintii nostri, iar prin trezvie (“.. sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”), credinta (in Mantuitorul Hristos si Biserica Sa) si ascultare (fata de Sf. Parinti ai Bisericii celei Una) ne mantuim noi astazi.

Daca vrei sa ne crezi si noi il aparam! Iar cel mai mult l-a aparat pe el si pe toti ceilalti Parintele Mihail cand a scos la iveala umbrele fenomenului. Ori, chiar daca le numim umbre, ele sunt bine conturate – in scris si in inregistrari – neputand fi indoielnice. E adevarat ca realitatea constiintei care afla ca ar putea fi in inselare este dureroara pentru cel care o traieste, deoarece presupune implicit o renuntare la sine, iar asta se traduce prin durere sufleteasca. Bineinteles ca tu, persoana feminina din apropierea lui Ciprian, ai sesizat nemijlocit acea durere interioara si aici tinteste apararea ta (lucru pe care Ciprian ar trebui sa-l aprecieze in mod absolut si independent de discutia asta!). Insa noi, aici, dupa cum am spus si mai sus, avem in vedere PE CEL DE-AL TREILEA care, dincolo de aspectele personale ale celor ce se manifesta public, raman fie cu clarificare, fie cu sminteala (si starea de mijloc, nebuloasa, tot spre sminteala trage) referitoare la fenomen. Miza acelora e in joc.

Si inca un lucru: noi nu analizam aici, in primul rand, convertirea ori trairile lui K.K. pentru a le pune in discutie. Asta este strict treaba lui K.K. si a duhovnicului sau, chiar daca acele aspecte ar fi ajuns la cunostinta publicului mai mult sau mai putin intamplator.

Noi avem in vedere actiunea lui nemijlocita de a insera un mesaj in sufletul celui de-al treilea – ascultatorul/cititorul/target-ul! Iar strategia aleasa denota un plan care are o tinta. Nu exista plan fara tinta! Ori aceasta actiune de exteriorizare cu un scop a interiorului lui K.K. e supusa criticii. Noi stim care este criteriul de referinta – ni l-a transmis insusi Hristos: dupa roade se cunoaste omul! Are omul roadele Duhului si ale Iubirii? Il credem! Nu arata aceste roade si nu marturiseste ca Sf. Parinti care au dobandit aceste roade? Macar privim cu luare aminte!

Nici un raspuns al tau, insa, nu este mai de tristete decat retractarea pe care ai facut-o la final! Ce-ai scris la sfarsit, anume “ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” anuleaza concretetea miscarii finale de nimicire a lucrarii diavolesti. Ca era o treaba “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie” (te-am citat tot pe tine!). Cu alte cuvinte, era o treaba sa fie data pe fata lucrarea vrajmasului intr-o intalnire reala care sa inceapa cu “Imparate Ceresc Mangaietorule…..”. Altfel, vorbim si cu nimic ramanem, din pacate…..

Bucurie!

Alexei

P.S. Blagosloviti, Parinte Savatie! Socul pe care l-a suferit K.K. si pe care il aduceti in discutie este socul trecerii din imaginar in real, de la minciuna la Adevar, de la viata trupeasca la moartea reala a trupului. Poate abia acest soc sa-i dea directia reala (bineinteles, daca e de buna credinta!), adica sa-i transforme “calea de iesire” in Cale. Acum eu as intreba, insa, cine sunt cei care l-au “impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor” si in ce scop? Iertati!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 10:07 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  scuze daca m-am exprimat nepotrivit, chestia cu ““ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” – vroiam sa exprim doar sa lasam lucrurile un pic asa, sa nu le fortam, adica sa lasam sa se linisteasca si ca rezolvarea va veni.
  
  Hai ca poate o sa mai avem ocazia sa mai scriem/vorbim, deocamdata sunt pe graba.
  
  Numai bine ! Pa Pa!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:05 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail,
Hristos in mijlocul nostru!

Ai dreptate in tot ce zici. Ceea ce cred eu este ca, fiind obisnuit cu publicul occidental, adica unul fara dreptar al credintei si cu atit mai mult al deosebirii duhurilor, Klaus a suferit un soc in mijlocul Ortodoxiei care este Romania. A fost impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor. Eu am intelegere fata de el in masura in care vine dintr-o lume si dintr-o viata slabanogita, de aceea mi s-a parut ca l-ai luat poate prea tare, nedindu-i nici o cale de iesire.

Poate ca aceasta confruntare cu Ortodoxia dura si adevarata, care este Romania, repet, il va pune pe Klaus pe o noua treapta, caci cred in dorinta lui de mintuire si cred si in Cel care cheama, si ne-a chemat si pe noi toti, ca poate sa indrepte cele strimbe si sa vindece cele vatamate.

Am zis acestea pentru ca am fost mustrat ca sint ambiguu in opinia mea despre polemica in cauza. Ambiguitatea mea insa reiese si dintr-o dorinta, pe care nu mi-o pot stavili, de a-l vedea si pe Klaus in consens cu noi toti.

Răspunde
- mai 31, 2010 la 11:05 am
  Mircea spune:
  
  Parinte Savatie, blagosloviti!
  
  In primul rand vreau sa spun ca am cartea despre “calatoria” domnului Klaus dar nu am citit-o. Deci ma pozitionez ca un necunoscator direct al celor spuse (scrise) de el. In schimb mi-au atras atentia tare mult disputele de pe web. Sunt un tanar din Arad, si dupa o viata pacatoasa si plina de mila lui Dumnezeu care s-a revarsat in toate momentele de ratacire, am ajuns si eu Acasa. Dar pana sa ajung am cautat in multe directii si am intrat in contact si cu neoprotestantismul, care e “in floare” prin Ardeal. Caut sa imi insusesc Drapta Credinta dar de multe ori am dificultati tocmai ca nu reusesc sa ma situez pe o pozitie de echilibru duhovnicesc. Referitor la persoana domnului Klaus, pot spune ca dupa o viata ratacita ca a dansului, de multe ori arde in mine o dorinta de a exclama “Ce mult bine mi-a facut mie Dumnezeu!”. Acesta e defapt motorul marturisirii. Daca nu ma insel, intr-una din Evanghelii e descris cand Mantuitorul l-a tamaduit pe indracit, iar acela vroia sa-L urmeze. Dar Hristos l-a indemnat sa mearga si sa spuna alor sai, ce bine i-a facut lui Dumnezeu. Si scriind aceste randuri mi-a venit un gand… Nu cumva multimea disputelor sunt o lupta intre madularele Bisericii. Nu cumva nu-si mai gasesc crestinii rostul in Trup din lipsa dragostei, din lipsa trairii practice a invataturii de credinta? Stim noi ca in teorie e simplu si clar, si linile de urmat sunt cu totul si cu totul clar definite, dar in practica lucrurile stau altfel. Fiecare vine cu trecutul sau, fiecare are un sac de murdarie in spate. Oare nu ar fi mai minunat ca in vorba buna si in blandete sa ne povatuim unii pe altii? Oare nu cumva e vre-unul dintre noi, care inainte de a ajunge la Hristos sa fi fost deja sfant? Exista intr-adevar erezii pierzatoare, si de multe ori fratii nostrii sunt atinsi de ele, dar tot dragostea e cea care ii scoate din ratacire. Noi ne tot etichetam unii pe altii si defapt parca vrem sa ne spunem “tu esti eretic!”, “ba tu esti eretic!”, “tu nu repecti cutare!”, “tu nu esti merit!”. Lipseste pacea dintre noi si e mult zbucium.
  Eu ma regasesc cumva in trasaturile lui Klaus si chiar in marturisirea aceasta cu mult zel, si in tot felul de forme. Dar toate dintr-un foc al inimii de a exprima mila lui Dumnezeu care cheama pe cel pacatos, pe cei care au umblat pe fundul iadului. Ce pot sa marturisesc e ca de cand m-am intors cu fata spre Dumnezeu, am trait lucruri minunate, care nu le pot tine in mine si simt sa le impartasesc. Nici nu sunt cuvinte destule ca sa le exprim. Nu spre slava mea, chiar daca uneori alunec in directia slavei desarte din slabiciune, dar ca oamenii sa vada prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in viata omului. Nu-mi doresc sa fiu eretic!!! Ma inspaimanta un astfel de gand. Nu vreau sa fiu Iuda! Am chinuit mult ca sa ajung la o credinta lucratoare in Dumnezeu, incat nu as vrea sa ma pierd. Mi-e teama intru dragoste sa nu Il rastignesc iarasi pe Hristos, si mi-e scarba de faptele mele. Dar mila Lui care m-a coplesit nu ma lasa sa fiu trist, ci ma face sa-mi salte inima si sa vestesc mila Lui. Dar marturisesc ca cititnd despre cum este privit acest domn Klaus, ma regasesc cumva. Este intr-adevar ceva cu care Biserica din Rasarit nu e obisnuita, pentru ca e o marturisire in afara Traditiei. Este o marturisire spontana, a unui om care NU a cunoscut profunzimea Traditiei Ortodoxe intr-u totul. Am fost indrumat ca ar trebui sa fiu mai smerit, sa ma adancesc in pocainta, sa imi plang faptele trecutului. Dar marturisec ca am ajuns iarasi in iad. Aproape un an de zile am chinuit incercand sa-mi intristez inima pentru trecutul meu. Incercand sa-mi insusesc o smerenie care nu era sincera, nu era interioara. Sigur ca regret ce am facut, dar nu pot ramane in trecut. Pocainta o faci din inima atunci cand atarna sabia dreptatii asupra capului, pentru faptele nepocaite. Am tras invatamintele ca sa nu ma mai intorc la faptele cele vechi si am primit bucuria iertarii. O imensa revarsare de bucurie in suflet… Daca Dumnezeu nu iarta si uita, atunci cum sa ni se ceara noua sa iertam si sa uitam gresala aproapelui? Dar daca El iarta si uita, atunci eu, ramas in bolile trecutului pe care El le-a tamaduit, pur si simplu refuz iertarea. Abia, abia ma ridicat Dumnezeu din deznadejdea in care m-am afundat incercand sa ma (fals)smeresc, sau mai bine zis sa-mi plang pacatele iertate. Am fost in cel mai adanc iad al vietii mele scurmand printre aceste pacate. Si pe masura ce scurmam mai adanc ele se luptau cu mine si ma biruiau pana la deznadejde si pana la dureri trupesti. Ajunsesem nemultumit, frustrat, impulsiv, neiubitor, departe de Dumnezeu, intristat de moarte si judecam pe toata lumea care gresea catusi de putin, pe cand pe mine ma chinuiau ganduri groaznice de mandrie. Toate acestea dupa ce am incercat eu sa ma intorc in trecutul pacatos, neacceptand ca am fost iertat si crezand ca voi avea roada astfel. Defapt nu doresc decat ca fiecare sa-si gaseasca locul in Trup si sa radieze bucurie si dragoste. Departe gandul de a ma referi la o bucurie superficiala si o dragoste fatarnica sau toleranta la tot tavalugul vremurilor noastre. Dumnezeu sa ne ajute, sa ne ierte, sa ne lumineze! E greu discernamantul in vremurile noastre, de aceea si spun Sfintii Parinti ca e cea mai mare virtute. Ar trebui sa ne compatimim mai mult si sa ne doara unii de altii in loc sa ne taiem unii pe altii, caci toti gresim. Trebuie sa ne intelegem scopul. Si cred ca toti vrem mantuirea si dragostea in casa Tatalui. Sa ne ajutam mai mult… Iertati ca am deviat oarecum de la subiect, dar nu am putut sa nu-mi vars durerea! Doamne ajuta-ne!
  
  Răspunde
  - mai 31, 2010 la 5:27 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    Atenție! Nu l-am judecat pe amicul K.K. pentru ce a făcut cândva, ci am tras semnalul de alarmă pentru că el, creștin-ortodox declarându-se, continuă să propage idei neortodoxe, mincinoase și păguboase și pentru suflet și pentru trup, propunându-se pe sine și gândirea sa nu numai înaintea simplilor mireni, ci chiar în fața preoților, călugărilor și uneori și în fața episcopilor, dintre care, mulți dintre ei, slavă Domnului!, nu au avut parte de zbuciumul și experiențele lui nefericite și nedorite… Că Dumnezeu ne vrea mântuirea tuturor asta este sigur, că El vrea ”ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită” și asta este sigur, dar de acestea trebuie să fim și noi conștienți și doritori. Mai ales că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ”Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. (…) şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tes. 5, 22-23). Deci, tot ce nu este susținut pe mărturia Sfinților Părinți, trăitorii și vestitorii Adevărului – Hristos, nu trebuie nici primit, nici încurajat, pentru că nu duce la Adevăr, nici la sfințenie. Nu trebuie să ne îndulcim cu teologumenele oricui, ci trebuie să rămânem în dogmele, canoanele și rânduielile Bisericii, cele prin care s-au sfințit toți Sfinții lui Dumnezeu dacă vrem să ne mântuim. Pentru că nu există sfințenie și mântuire în afara Ortodoxiei.
  - mai 31, 2010 la 9:41 pm
    daniel spune:
    
    Va recomand si chiar va rog sa cititi marturiile ortodoxe despre convertire ale unor englezi in viata (12 englezi), printre care si mitropolitul Kallistos Ware. Cartea a aparut nu demult la editura Deisis. Si mitropolitul Kallistos predica in Anglia si in toata Europa, si vorbeaste despre convertirea sa insa marturia este alta, este plina de smerenie si de bunacuviinta.
    
    http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134
  - mai 31, 2010 la 10:42 pm
    Cristian spune:
    
    Mircea
    
    Cu adevarat pare ca te regasesti in unele manifestari pe care le descrii. Dar tu le numesti asa cum si sunt, niste neimpliniri, niste trairi de la inceput. Ceea ce nu este cazul despre modelul pe care l-ai descris, care numai vrednic de mila nu se considera, si cautand sa invete de la monahii nostri romani imbunatatiti. Daca va fi trezit ca sa spuna ca ii este rusine ca a vorbit atat desi este pe o treapta atat de incepatoare, si va inceta sa vorbeasca spre a se reculege, ar fi de luat in seama si de asteptat roade. Altfel… mai degraba nu asteptam nimic bun….
  - iunie 2, 2010 la 7:54 pm
    Mircea spune:
    
    Multumesc, Părinte Mihail, pentru lamurire! Iertati!
- mai 31, 2010 la 10:27 pm
  Cristian spune:
  
  Parinte Savatie,
  
  Iertare, Iertare, de multe ori Iertare!
  
  Cu multa nevrednicie , nu ma voi opri sa spun gandurile despre aceste trei dorinte ale sfintiei voastre.
  
  Destul de clar reiese ca nu este binecuvantat de nici un SOC, de nici o trezire reala, de o coplesire in fata valorilor ortodoxiei romanesti. Pare mai degraba convins ca el este intr-o stare mai inalta, de unde este chiar dator sa ajute cat poate.
  
  Iarasi despre trepte mai inalte decat primirea de catre ierarhii locului nu pare ca are nevoie.
  
  Cat despre dorinta finala, cu siguranta trebuie stavilita ca sa fie ajutata de Adevar, pentru ca altfel este o “judecata” din cele neingaduite, considerand deja BUN pe cineva, care ramane doar sa vina in consens. Totusi, inca se discuta, si avem inca nevoie de marturia Adevarului inainte de “dorinta” mai inalta.
  
  Le-am spus ca simple ganduri de mirean, fara cunoastere, totusi cu ceva experienta. Inca o data iertati, dar nu treceti cu vederea!
  
  Răspunde
- iunie 1, 2010 la 10:20 pm
  Elena Grancea spune:
  
  Cer permisiunea parintelui Mihail de a-mi posta mesajul adresat parintelui Savatie (pe blog-ul sau). Motivul acestei rugaminti este faptul ca, parintele Savatie a luat mesajul meu ca pe “o mustrare”, lucru nedorit si negandit de mine, cu atat mai mult cu cat parintele Savatie este unul dintre parintii dragi mie.
  
  Elena G. spune:
  mai 24, 2010 la 19.30
  
  Parinte Savatie,
  
  Va stiu de foarte multi ani, m-am folosit de sfaturile sfintiei voastre (anii 2000 -2002), va port respectul cuvenit unui slujitor al Sfantului Altar, insa, in ultimul timp, nu mai reusesc sa inteleg din care tabara faceti parte – caci va exprimati ambiguu.
  
  Iertata sa-mi fie indrazneala dar, sfintia voastra ce alegeti:
  
  1. Sa-L marturisiti pe Hristos Domnul alaturi de alti parinti (recunoscuti ca avand marturisire curata a Sfintei Ortodoxii)?
  2. Sau alegeti sa fiti de acord si cu acesti parinti dar si cu cei pe care (parinti respectivi) ii combat. (?)
  
  Va scriu pentru ca m-am intristat de ambiguitatea exprimarii sfintiei voastre in postarile referitoare la cartea lui K.K. si pentru ca nu aveti o pozitie ferma in acest sens.
  Sau, poate ca nu vreti sa suparati pe cineva.
  
  Va rog sa ma iertati, parinte Savatie!
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 2:12 pm
    Cristian spune:
    
    Sora Elena
    
    Aceasta este o mustrare, si cred ca este nu numai indrazneata ci cu totul nedreapta. Este necesar sa ceri iertare cu adevarat parintelui Savatie, dupa ce intelegi bine ca sfintia sa este cu mult deasupra alegerii din cele doua intrebari.
    
    Totusi , indrazneala de a semnala ambiguitatea, pare binevenita , cu conditia sa gasim prin rugaciune ce ne spune Duhul Sfant, noua si parintelui Savatie.
mai 28, 2010 la 10:26 am
Alexei spune:

Roaga-te pentru mine, dodo dumitriu!

Răspunde
iunie 2, 2010 la 11:46 am
dodo dumitriu spune:

In acest schimb de pareri mi se pare important sa nu impartim comentatorii in tabere.

Noi suntem, sau cel putin fiecare dintre noi vrem sa fim, de partea Adevarului, Domnul nostru Iisus Hristos.
Si Parintele Mihail si Parintele Savatie exprima, foarte clar, fiecare in mod propriu personalitatii si formarii sale, acelasi gand: sa iubesti pe aproapele, chiar daca se numeste Klaus, dar sa nu incurajezi ceea ce nu este manifestare ortodoxa in ceea ce face, sa te delimitezi de actiunile neortodoxe. Si lamuresc lucrurile pentru cei ce nu sesizeaza ce este gresit in manifestarile lui.
Nu este dl Klaus singurul responsabil pentru turneul sau in Romania. Aici este durerea. Fiecare dintre noi este parte vie a Bisericii, dator sa marturiseasca, in randuiala lui, credinta Ortodoxa.

Răspunde
iunie 3, 2010 la 12:18 pm
Intrebator spune:

As vrea ca Pr. Mihail Stanciu sa ne confirme daca informatia potrivit careia Sfintia Sa nu mai e staret al Manastirii Antim e sau nu reala. Din cate am auzit, s-au luat oarece masuri impotriva campaniilor sale virtuale. Multumesc!

Răspunde
- iunie 3, 2010 la 5:57 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  ”Noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem…”
  
  Răspunde
  - iunie 3, 2010 la 6:20 pm
    Ana 1 spune:
    
    Doamne ajuta Parinte Mihail. Dumnezeu sa va tina cu toata bucuria care ne-o faceti.
    
    Cat de dulce si frumoasa este limba ortodoxiei.
  - iunie 3, 2010 la 11:48 pm
    Laura spune:
    
    @ Intrebator
    
    Parintele Mihail, ti-a dat un raspuns cum nu se putea mai complet si frumos si doar in cateva cuvinte…Mihai Eminescu . Complet si frumos raspuns !
    
    …iar noi va sustinem…
  - iunie 10, 2010 la 2:40 am
    Pr.Claudiu Wellington NZ spune:
    
    Toate cuvintele acestea ma incalzesc duhovniceste recunoscand in ele duhul de veselie si bucurie permanenta al Preacuviosului Parinte Arhim. Mihail.
    Dupa cum scriam si in alta parte as vrea sa va rog sa-mi comunicati o adresa de email a dumneavoastra sau a Parintelui Protos. Vicentiu la: preotclaudiucoroaba@yahoo.com
    
    Cu multumiri,
    Pr.Claudiu
- iunie 3, 2010 la 6:24 pm
  Ana 1 spune:
  
  Elena Grancea & Intrebator
  
  La mesajele pe care le tot postam noi pe aici incercand sa judecam parintii drepti ai bisericii noastre, imi vine in gand un citat dintr-o poveste “daca-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan”.
  
  Răspunde
  - iunie 4, 2010 la 11:17 am
    Cristian spune:
    
    Ana 1
    
    “DIVANUL” este orice treapta ierarhica in biserica, iar mirenii nu se pot “urca pe divan” decat facand slujirea vreunei trepte in Biserica in locul celor unsi canonic. Ceea ce nu este cazul in discutiile de pe acest blog. Acest plan ierarhic , nu se poate amesteca in ceea ce tine de planul duhovnicesc, unde sunt alte reguli, ale libertatii , si unde fiecare crestin marturiseste credinta pentru el insusi , si judeca potrivit treptei de adevar pe care a ajuns sa o cunoasca. Respectarea treptelor ierarhice trece pe planul doi cand Adevarul ia conducerea.
    
    Ceea ce am incercat sa explic, repetand aproximativ argumantatia parintelui Staniloae, este ca nu este bine sa amestecam cele doua planuri, aplicand regulile supunerii fata de ierarhie in cele liturgice, la marturisirea si argumentarea adevarului, care cere si judecare a cuvintelor spuse si nu a persoanelor, cere si sustinere a parintilor cu fapte nu cu vorbe, cu jertfa si impartirea pedepselor care apar in situatii grele, si mai putin cu “concluzii” trase inainte de a se lamuri despre ce este vorba, cat de grava este situatia.
  - iunie 5, 2010 la 4:05 pm
    Elena Grancea spune:
    
    Ana 1,
    
    Spui: “imi vine in gand un citat dintr-o poveste”…
    
    Si mie: “Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” – deoarece postarea mea – adusa pe acest blog cu permisiunea parintelui Mihail – nu facea nici o referire la persoana ta.
    
    Pe de alta parte te inteleg, caci, vazandu-te si pe blog-ul celuilalt parinte – in acelasi CONSENS – ca si aici – trag concluzia ca tu “canti” la 2(doua) piane – necontand cine este cel ce scrie “partitura”.
    
    P.S.
    Nu te sili sa-mi raspunzi caci: Promit! Nu te voi mai lua in seama.
    Fair-play era sa spui direct ce te-a deranjat si ti-as fi explicat ce motiv am avut sa adopt o asa postura. Pe cand tu…ai “intervenit” (tam-nesam)cu o ironie foarte “fina”.
    
    Sanatate! Maxima!
iunie 5, 2010 la 10:30 pm
Ana 1 spune:

Elena Grancea, o sa vina si clipa cand o sa ne lamurim cu acesti predicatori, si poate atunci o sa avem curajul sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am judecat degeaba, si aici ma refer la parintii bisericii.

Doamne ajuta

Răspunde
Predicatorii-vedete, prooroci proorociti. Azi, cazul Klaus Kenneth in viziunea Parintelui Arhimandrit Mihail Stanciu de la Manastirea Antim: După două milioane de kilometri, încă în înșelare… | Victor Roncea Blog spune:

mai 12, 2010 la 12:59 am

[...] Parintele Mihail Stanciu Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: capusele ortodoxiei, Dan Puric, Danion Vasile, Klaus Kenneth, parintele mihail stanciu, puricii ortodoxiei « “Nasul” lanseaza “Diavolul este politic corect” la Libraria Sophia din Bucuresti in prezenta calugarului basarabean Savatie Bastovoi. VIDEO: Puterea tamaduitoare a iubirii You can leave a response, or trackback from your own site. [...]
Război întru Cuvânt » ARHIM. MIHAIL STANCIU (Man. Antim) pune in discutie una din cele mai recente “vedete” duhovnicesti in voga: KLAUS KENNETH spune:

mai 12, 2010 la 4:10 am

[...] După două milioane de kilometri, încă în înșelare… [...]
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 12, 2010 la 11:37 am

[...] STANCIU, KLAUS KENNETH, Manastirea ANTIM by saccsiv on mai 12, 2010 Citez din articolul După două milioane de kilometri, încă în înșelare…, scris de Arhimandrit Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim, [...]
Profețiile cultului satanic pentru vremurile de azi — Pustnicul Digital spune:

mai 13, 2010 la 3:17 am

[...] este ambalată frumos și rafinată de inteligențe demonice mult superioare nouă. Ca și exemplul lui Klaus Kenneth care îmbină rigorile ortodoxiei cu indulgențele lumești într-un mod atât de atractiv încât [...]
Razboi întru Cuvânt » ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice spune:

mai 17, 2010 la 2:23 pm

[...] In incheiere sa reflectam putin si asupra parerii parintelui Savatie Bastovoi, el insusi un convertit (VEZI)… [...]
Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 18, 2010 la 3:00 pm

Klaus Kenneth--suspect de inselare

Postat: 9.07.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Arhivat în: Cărți, Înșelare
Etichetat: Klaus Kenneth

(A se vedea și comentariile altor creștini ortodocși aici: Concluziile conferintei de la Pireu despre primatul papal – comentariul 27 mai ales)

Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V. despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din partea unui rigorist ortodox, care a devenit și el un apologet al ”ortodoxiei”... lui.

Numar afișări: 7,142

136 Comentarii

mai 11, 2010 la 5:08 pm
crestin orto spune:

va multumim mult parinte,

erau necesare astfel de punctari si corectari ortodoxe, fata de ratacirile evidente ale acestui personaj cosmo-confesional; trecuse multa vreme de cand acest calator ajunsese si pe meleaguri romanesti si isi facea show-ul nestingherit.

este prima luare de pozitie in Duh si in Adevar asa cum se astepta demult din partea ortodoxiei romanesti…

cunosc multi oameni din jurul meu care au citit (cel putin) astazi acest articol al sfintiei voastre si s-au luminat la suflet, s-au declarat entuziasmati. Ma mir de cum nu au aparut postari ale lor sau ale altora, pana acum. Pana atunci, o fac eu, multumindu-va inca o data in numele lor.

Hristos a inviat !

Răspunde
- mai 11, 2010 la 11:32 pm
  Pater Mihail spune:
  
  Adevărat a înviat Domnul Hristos!
  
  Răspunde
mai 11, 2010 la 6:35 pm
Ana spune:

Dupa ce am citit analiza pe marginea cartii lui K., m-am gandit daca noi toti care l-am ascultat pe K. sau i-am citit cartea (eu nu am citit cartea), nu ne-am dat totusi seama ca ceva nu este in regula cu el.

Am observat ca atunci cand citesc sau ascult un mesaj de la un parinte al bisericii noastre, raman cu o stare de liniste. Sunt insa parinti care au un ton mai rapid sau mai dur, mai neclar dar cu toate astea cuvantul lor lasa multa pace in suflet.

Acum e usor de concluzionat pentru ca ne-ati dat “totul pe tava”, insa daca si noi am fi mai atenti, am putea sa vedem ce stare sufleteasca avem dupa ce-i ascultam/citim pe acesti rapizi increstinati.

Răspunde
mai 11, 2010 la 6:40 pm
Policarp monahul spune:

Hristos a inviat!

Va felicitam pentru noua versiune a blogului, foarte placuta si mult mai lesnicioasă pentru navigare. Recenzia dintr-o perspectivă autentic ortodoxă a cărţii lui KK este mai mult decât binevenită, într-o vreme de acută criză duhovnicească şi gravă derută spirituală. KK este, fără îndoială, unul din puzderia de profeţi mincinoşi care, îmbolnăviţi de trufie luciferică, îşi arogă statutul de călăuze spirituale în marasmul capitalismului sălbatic de astăzi. Sf. Apostol Pavel ne atenţionează foarte limpede: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor…” (I Tim 4,1) Şi, avertizându-l tot pe acelaşi iubit ucenic Timotei, spune: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim 4,3-4).
Astfel de impostori ai vieţii spirituale, lupi înveşmântaţi în haine de miei trebuie demascaţi cu promptitudine şi învăţătura lor trebuie înfăţişată cu mult curaj şi fermitate drept ceea ce este: înşelare demonică şi goană după slavă omenească, al cărei sfârşit ne este prea bine cunoscut. Dumnezeu să ne păzească şi să ne ocrotească în har, smerenie, iubire şi ascultare.

Răspunde
mai 11, 2010 la 10:16 pm
Claudia Tuclea spune:

Hristos a înviat!

Părinte, mă bucur pentru acest material. Mi-am amintit că am fost şi eu în noiembrie 2009 la conferinţa lui KK de la Facultatea de Drept. Impresiile mele le-am scris atunci în primul rând pentru a le cere ieratre tuturor celor cărora le spusesem de această conferintă. Am postat mesajul şi pe un grup denumit “credinţa ortodoxă”. Moderatoarea grupului şi alţi membrii mi-au demonstrat cu multă râvnă ce creştin ipocrit sunt eu prezentând lucrurile aşa cum se poate citi mai jos. Redau în continuare cele pe care le-am scris atunci. Nu vă ascund că doamna care moderează grupului mi-a scris şi mie că sunt “baby face”. Până acolo a mers identificarea cu KK şi îmbrăţişarea “propovăduirii” lui. Aşa că semnez: baby face, Claudia Ţuclea

Mesajul din noiembrie:
“Conferinţa de aseară de la Facultatea de Drept m-a intrigat pur şi simplu. Nu doar că KK şi-a depăşit “mandatul” (părea normal să povestească despre convertirea lui şi atât, fără să mai facă alte “judecăţi de valoare”), dar a făcut nişte afirmaţii foarte grave (“împărtăşirea” la protestanţi a fost autentică, cineva care fumează se poate împărtăşi bine merci -la ortodocşi, de data aceasta- iar preoţii care nu ar accepta acest lucru nu ar avea dragoste, Maica Tereza este, fără dubiu, sfântă etc.). Dumnezeu singur ştie cine cum este, nu e treaba mea să analizez, dar aseară era o audienţă ortodoxă!

În plus, m-a deranjat stilul exagerat de teatral în care şi-a spus povestea, mult mai accentuat decât la Cluj (unde, la o adică l-aş fi găsit rezonabil dacă s-ar fi adresat unor persoane aflate în derivă spirituală şi care nu ar fi putut suporta ceva … prea duhovnicesc).

Până la urmă, este de folos să întâlnim oamenii pentru a ne face o părere cât mai aproape de adevăr. Nu exclud ca şi de data aceasta să greşesc, dar nu a fost deloc în duh ortodox felul în care a vorbit aseară şi, mai ales, ceea ce a grăit.

Desigur, când începe să spună că Pr. Sofronie, ucenicul Sf. Siluan, i-a fost duhovnic 10 ani, când în România are girul lui Laurenţiu Dumitru şi al altora asupra cărora nu a(vea)m dubiu, pare uşor să nu fii atent şi să vrei să crezi că ai în faţă o convertire aşa cum mulţi dintre noi ne dorim încă. Dar ascultându-l şi văzându-l pe viu, lucrurile capătă altă culoare…

Iertare că i-am făcut “publicitate”; am vrut cu tot sufletul să fie autentică această convertire. Până una-alta cred că şi el are mare nevoie de rugăciune, duhul mândriei părând să nu îi fie străin. Eu am mai luat o palmă, înţelegând că nu trebuie să mă mai entuziasmez de nimeni prea uşor.”

Răspunde
mai 11, 2010 la 11:35 pm
azucena spune:

Parinte Mihail,
Hristos a inviat!

Va multumesc pentru clarificarile atat de necesare pe care le-ati adus in ceea ce priveste corecta intelegere a activitatii “misionare” a lui K.K.
Foarte interesant ar fi de subliniat si natura cameleonica a personajului, care in functie de tara in care isi face turneul oratoristic, adopta alt limbaj si alta atitudine, se pliaza foarte bine pe specificul locului, in functie de tipul de credinta marturisit de auditoriu, cu o ablitate si un talent demne de o cauza mai buna. Am inteles ca titlul cartii lui autobiografice a fost tradus in aceeasi maniera cameleonica, pentru a „prinde” la fiecare dintre culturile si credintele careia i se adreseaza.
Avem si noi un soi de K.K. autohton. O trasatura comuna celor doi ar fi exhibarea cu lux de amanunte in cartile lor autobiografice, ale celor mai sordide si rele experiente prin care au trecut, totul fiind prezentat cu un sange rece si cu o surprinzatoare detasare, de parca ar fi vorba de o alta persoana. Poate fac asta din dorinta de a impresiona, de a soca, de arata din ce infern au iesit si pe ce culmi marete au ajuns.
Traim vremuri cat se poate de tulburi si trebuie sa fim foarte atenti, ce carti citim, ce oameni ascultam si ce invataturi asimilam, pentru ca foarte usor se poate cadea in inselare. Vorbele frumoase, frazele intoarse din condei invelite in minunata haina a ortodoxiei, pot acoperi rataciri paganesti-orientale din care s-a iesit doar la suprafata, si a caror radacini nu au fost smulse, si erezii catolico-protestante, care sunt amestecate intr-un „cocktail” exploziv. Suntem prea slabi in credinta pentru a ne pierde vremea cu astfel de rataciri care ne pot dauna ducandu-ne in grave confuzii. Ceea ce este surprinzator este „ravna” neobosita, energia inepuizabila si uimitoarea forta de convingere de care astfel de personaje dau dovada atunci cand pornesc in turneele lor „misionare”, lucruri care ar putea sa ne dea de gandit …

De aceea cuvintele lamuritoare pe care ni le-ati adresat, pot salva din ratacire pe unii dintre noi, si trezi din ignoranta pe altii.

Răspunde
- mai 12, 2010 la 11:05 am
  iuliana spune:
  
  Sa presupunem ca pana diseara moare “cameleonul” acesta: unde ziceti sa-l trimitem? In adancul iadului, nu? Este, la urma urmei, doar un “personaj”, nu o persoana!
  
  Răspunde
  - mai 12, 2010 la 12:24 pm
    azucena spune:
    
    @iuliana:
    
    Ce vrei sa spui? Nu inteleg prea bine. Faptul ca am folosit cuvantul personaj te-a deranjat? Stiu ca noi toti suntem persoane si nu personaje, si suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca si K.K. de altfel. Am folosit insa cuvantul personaj (vezi explicatia in dexonline.ro/definitie/personaj), pentru ca eu cred, dar s-ar putea sa ma insel, ca dl K.K. joaca de fapt un rol, un rol care nu este total intamplator si nici nevinovat.
    
    In ceea ce priveste cine si unde merge dupa moarte, asta este judecata lui Dumnezeu si nu a noastra. Important este ca persoana K.K. sa accepte sa fie ajutat ca sa iasa din inselare. Este el constient insa ca se afla in inselare? Asta e intrebarea. L-a cunoscut timp de aproximativ 10 ani pe Cuviosul Sofronie de la Essex. Sunt convinsa ca parintele a avut toata dragostea ca sa-l invete credinta cea adevarata. Este foarte important ca sa cunostem parinti imbunatatiti, dar trebuie si noi sa facem ceva efort ca sa ne indreptam, nu sa cerem numai altora sa faca in locul nostru ceea ce trebuie noi sa facem pentru propria mantuire.
  - mai 12, 2010 la 12:42 pm
    necesar spune:
    
    trebuie spus lucrurilor pe nume, cu orice risc.
- iunie 12, 2010 la 2:18 am
  bibi spune:
  
  Doamne ajuta!
  
  Daca ati auzit de Pilda Fiului Risipitor, care s-a intors din Tara Indepartata – rupt si GOL – iat Tatal l-a primit, cu siguranta ati auzit si de fratele sau mai mare.
  Cineva se crede mai mare!Si mai ales, ascultator, apoi se face judecatorul fratelui sau si mai ales al Tatalui sau care nu-i acorda atentia cuvenita pentru “ascultarea” sa.
  
  Astfel ne asemanam cu “babutele” care judeca pe oricine intra in biserica: cum e imbracat, cum isi tine capul… Nimeni nu-i drept: numai Dumnezeu. iar omul cat traieste invata.
  Insusi K.K. a declarat public ca nu este perfect.
  Cat despre R.P. si despre D.V., toata stima!Ei macar fac ceva, dau din maini, invata sa se strecoare prin valtoarea lumii acesteia.Raman statornici in credinta, si asta e cel mai important lucru.
  
  Nu incerc sa-i iau apararea lui K.K. dar …
  
  Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim numai cu vorba, ci mai ales cu fapta implinitori!Asta m-a surprins la conferinta lui K.K.
  Si am auzit sfatul acesta de multe ori in ultima vreme…
  Ortodoxia are nevoie de traire!
  Mi-a placut intelegerea sa fata de icoane: nu se inchina la icoana, ci la Fecioara Maria, Maica Domnului. Si a amintit si de cele doua ipostaze ale Bisericii: cea Biruitoare si cea Luptatoare. Pentru asta este impresionat de manastirile si bisericile nostre, pentru frescele care aduc Biserica Biruitoare in sustinerea Bisericii Luptatoare.
  
  Ortodoxia nu se vede, nu se citeste, nu se judeca, se simte, se traieste!Iar Sf. Liturghie ne uneste pe toti, cu mic, cu mare, tanar batran, viu sau adormit intr-o unica simtire, intr-un singur trup: Trupul Lui Hristos!
  
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
  - iunie 12, 2010 la 11:07 pm
    Cristian spune:
    
    bibi
    
    Felicitari! Foarte bine ca NU incerci sa iei apararea cuiva.
    Daca totusi ai scris, este bine sa stii ca un amestec atat de superficial de idei , arata ca sustii o TRAIRE ortodoxa din cele interzise , acea traire numita pamanteasca, trupeasca, de care trebuie sa se pocaiasca orice ortodox, sa o paraseasca pentru a cauta TRAIREA duhovniceasca.
mai 12, 2010 la 7:36 am
ellaina spune:

Multumim mult parintelui pt articol. Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de predicatori, ca doar se scrie in cartea Apoc ca multi profeti mincinosi vor iesi in lume ca sa insele pe cat mai multi …insa dupa faptele lor ii ve-ti cunoaste…asa va fi si cu antihrist, se va propovadui pe el ci nu pe Hristos. Inapoi la sfintii parinti fratilor ca ei sunt adevaratul model de vietuire in Adevar. Ortodoxia nu se propovaduieste pe scene de spectacol, ci cu viata prin cruce.

Răspunde
mai 12, 2010 la 8:41 am
cristina boicu spune:

Multumesc mult pentru toate clarificarile din acest articol. Am citit cartea ca sa imi fac o parere si am ramas cu impresia ca ceea ce este scris in ea nu propovaduieste deloc ortodoxia, ci, dimpotriva ceva care are un duh protestant;nu vorbisem cu nimeni despre ea si eram foarte curioasa sa aflu impresii de la alti cititori crestini pt.a putea sa îmi clarific ceea ce simţisem.Mulţumesc încă o dată pr. Mihail !

Răspunde
mai 12, 2010 la 9:19 am
Mihai spune:

Am si eu o nelamurire…totusi Cuviosul Sofronie Saharov a spus despre K ca a reusit sa il gaseasca pe Hristos. Ori nu cred ca acest mare parinte ar fi fost in inselare stiindu-se grija lui in a judeca lucrurile.
Exista si posibilitatea sa fi cazut pe parcursul frumului sau, insa nu credeti ca macar un parinte care il cunoaste…gen parintele Simeon, parintele Zacharia sau parintele Rafael ar fi sesizat asta si ar fi anuntat lumea?
Astea sunt niste semne de intrebare la care as dori sa primesc si eu raspuns daca se poate, inainte de a judeca un om…indiferent daca il simpatizez sau nu…
CU drag pentru toti in Hristos Domnul

Răspunde
- mai 13, 2010 la 1:12 pm
  altcineva spune:
  
  Hristos s-a Inaltat!
  
  Parerea mea este ca nimeni nu poate garanta despre viitoarea stare duhovniceasca a unei alte persoane, fie ea publica sau nu. Or, faptul ca parintele Sofronie (pe care-l iubesc din tot sufletul), sau parintele Rafail, este luat drept chezasie pentru autenticitatea si duhovnicia domnului KK, ma face sa pun sub oarecare indoiala spusele domnului KK ca si a altor persoane care-l sustin.
  
  Adevarul, daca pe el il propovaduieste, nu are nevoie de sustinerea si garantia nimanui pentru ca el iese singur la suprafata.
  
  Acum, in alta ordine de idei, parintele Sofronie l-a avut ca prieten pe David Balfour care, se stie din corespondenta publicata recent, s-a convertit de la catolicism la ortodoxie; a fost hirotonit preot, a primit, conform propriilor marturii, nenumarata semne si minuni de la Dumnezeu, insa, la un moment dat a renuntat la preotie. Avea sa se reintoarca la ortodoxie cu putin timp inainte de a muri si, daca imi amintesc eu bine, a fost extrem de bucuros vazand ca Dumnezeu si-a revarsat din nou harul, spunand ca acum crede din nou.
  
  Iar mie una mi-e greu sa cred ca daca s-a schimbat ceva in sufletul domnului KK unul dintre parintii nostri dragi sa iasa la scena deschisa si sa anunte oficial tot poporul.
  
  Răspunde
- mai 24, 2010 la 7:28 pm
  crip81 spune:
  
  fratele meu , tu nu ai vazut sau auzit , sau citit despre oameni care L-au intalnit pe Hristos si apoi l-au tradat? Apropo , ai auzit de Iuda?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:05 am
cristina catrina spune:

Hristos a inviat Patros!
Nu am citit cartea,nu imi place cand se face valva in jurul unui personaj,care apoi,urmeaza sa iti fie bagat pe gat.Acum sunt lamurita despre”valoarea”acestei carti.Ce ma nedumereste este urmatorul lucru:cine l-a chemat? cine i-a facut reclama?Cine i-a aranjat”conferintele”si pentru ce?(oare pentru otravirea sufletelor incepatorilor si mai putin stiutorilor,care si asa prinsi in valtoarea aceasta,au nesansa de a cadea?)Apoi daca acest “impresar”este ortodox si/sau cleric,este deosebit de grav acest lucru si va trb sa procedam conform zicalei:”cine se frige cu ciorba ,sa sufle si in iaurt”,sa avem grija ce privim si ce ascultam(vezi Trinitas)
Doamne ajuta!

Răspunde
- mai 14, 2010 la 11:13 pm
  Ana 1 spune:
  
  Buna nedumerire ai. Azi de pe blogul editurii agnos, am aflat si eu cine l-a invitat, cine i-a platit turneul, cine i-a facilitat interviurile si toate aparitiile din Romania lui K.K. Este editura agnos prin dl Romeo Petraşciuc.
  
  La intrebarea pentru ce s-au facut toate astea nu exista decat un singur raspuns: afacere. Daca ne uitam insa la atacul care se face impotriva tuturor care au curajul sa critice spiritul euforic al lui K. K. intelegem ca cei care fac asta nu sunt iubitori de ortodoxie si ca se cauta sa se aduca in atentia tinerilor o credinta euforica care sa aiba forma ortodoxiei dar duh pretestantism.
  
  Am crezut mereu ca o editura de carte ortodoxa are la conducere ortodocsi traitori. Din nefericire, nu-i asa. Si vorba ta “sa suflam si-n iaurt” si sa avem grija ce citim, ce ascultam si de cine editat.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:34 am
aliviu spune:

Hristos a inviat. parinte arhimandrit !

Preacuvioase parinte staret,

Prezenta lui Klaus Kenneth este o provocare. Dar la fel si articolul preacuvioasiei voastre.
Evident, citirea cartilor ne da cateva dubii.

In incercarea de a lamuri cat mai mult subiectul voi aduce cateva argumente si in favoarea acestui om, fara a exclude pericolele:

-K.K. a fost invitat in Romania, nu a cerut-o
-a doua carte nu este initiativa sa
-este membru al Bisericii Ortodoxe de 25 de ani
-afirma unicitatea Bisericii Ortodoxe
-nu este de acord cu ecumenismul de tip sincretist
-a fost un ucenicul marelui duhovnic Sofronie
-se intalneste cu parintele Rafail Noica

Iata si pericolele marturisirii lui(din perspectiva mea de teolog):

-continua sa raspunda la invitatii de propovaduire in mediul protestant, terminate cu rugaciuni la care este cu sau fara voie implicat
-isi afirma o autoritate pe care nu o are criticand impartasirea “prea rara” in viziunea sa in tarile ortodoxe,fenomen manifestat si la alti convertiti din protestantism si afirmand ca multi preoti mai au de invatat
-este intr-adevar inca departe de ceea ce noi numim a fi smerenie

Fara a contrazice pe cuviosii nostri parinti Mihail si Macarie si observand totusi cateva lucruri dubioase in marturia lui, tragem urmatoarele concluzii:

1.La o prima apropiere, o astfel de marturie nu este rea pentru incepatori (liceeni de exemplu), cum se poate vedea din ultima sa carte insa nu este relevanta pentru cei inaintati in credinta.

2.KLaus Kenneth este un om care are de luptat cu slava desarta, dar cati dintre slujitorii nostri sfintiti sunt cu totul curati fata de asa ceva? Sa fim sinceri…

3.K. Kenneth a publicat, si nu fara obstacole traduceri din trei mari parinti ai ortodoxiei (dintre care doi canonizati) in germana si a primit multa recunostinta din partea celor care au reusit astfel sa cunoasca scrieri ortodoxe.

4.Conferintele la care a fost invitat sunt in primul rand un eveniment cultural, pot a avea si rezultate in ce priveste constientizarea adevarului ortodoxiei si a unei trairi personale
dar pot prezenta si pericole pentru cei neavizati.

Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?

Concluzii:

Răspunde
- mai 12, 2010 la 2:49 pm
  Ana spune:
  
  aliviu@ “Daca K. K. ar fi totusi un eretic, asa cum il proclama unii, l-ar mai primi cu imbratisare parintele Rafail Noica?”
  
  Noi nu avem nici o siguranta de cuvintele lui K cu privire la parintele Rafail. Poate l-a primit, poate l-a imbratisat. Nu putem insa crede ca parintele ia citit cartea si dupa asta a mai fost si de acord cu el.
  
  Cineva care intalneste un duhovnic ca parintele Sofronie, e imposibil sa nu se smereasca, sa nu se schimbe, pe cand el asa cum a subliniat si parintele Mihail, isi etaleaza pacatele public. In asta seamana bine cu D. V. Cui foloseste marturia lui?
  
  Poate l-a cunoscut in treacat pe p Sofronie, poate l-a avut duhovnic in treacat. Ce stim noi? Stim doar ca el e mantuit si ca i s-au iertat toate pacatele. Tu esti teolog, ce crezi suna asta asta a ortodoxie?
  
  Mie imi suna a amalgam de credinte. Cred ca stilul lui poate place mult la ecumenisti, caci atinge toate curentele. Mai pune si nitica ortodoxie prin adaugarea unor mari parinti ai bisericii, si s-a asigurat de credibilitate.
  
  Doamne ajuta
  
  Răspunde
  - mai 14, 2010 la 11:29 am
    aliviu spune:
    
    Ana, stiu unde bati.Sincer sa fiu, n-am obsevat , in afara influentelor de tip protestant intalnite la ORICE protestant convertit la ortodoxie, o marturisire neortodoxa a credintei.
    Asa cum deja a spus inca cel putin o persoana aici, Klaus Kenneth si parintele Rafail Noica s-au intalnit in postura de vechi prieteni si frati in credinta.Repet, un parinte recunoscut ca duhovnic mare ar ingadui sa aiba legatura cu un om din afara ortdodoxiei, care sa fie si cunoscuta?
    Cred ca n-ai citit bine mesajul meu deoarece el a precizat ca este impotriva sincretismului, lucru mentionat de mine.Dar ai dreptul la o alta parere.Cat despre carte, am precizat in al doilea mesaj, nu se pune problema necunoasterii.
- mai 12, 2010 la 7:14 pm
  Andra spune:
  
  1.Am fost la conferinta tinuta de KK in orasul meu. Apoi am citit si cartea. Recunosc ca a fost ceva, nu stiu ce, care m-a oprit sa-l aprob in totalitate pe KK. In primul rand aerul de “stie tot” pe care-l avea si care nu este ortodox. Apoi criticarea in ansamblu a ortodoxiei noastre. Este adevarat ca toti avem momente cand suntem mai vii duhovniceste sau cand suntem mai nepasatori dar sa fim toti etichetati ca netraitori, este prea mult! A fost oare KK in manastirile noastre? Acolo inca mai sunt marii batrani care ne povatuiesc si care pastreaza vie dreapta credinta.
  2. Si totusi nu pot sa spun ca nu este util ceea ce face KK. Eu am tinut in primul rand sa-i duc la conferinta pe cei care nu sunt ortodocsi practicanti sau chiar mai rau. Eu cred ca pentru ei este util misionarismul facut de KK.
  3. Nu cred ca face rau facandu-ne cunoscute experientele traite de el. Sa ne gandim la maica Ecaterina care a publicat ceva asemanator, este adevarat dupa ce jurnalul i-a fost bine curatat de duhovnicul sau. Conferintele tinute de maica au acelasi tel de a ne trezi. Apoi sa nu uitam convertirea lui Danion. Deci mai exista asemenea carti si asemenea conferinte si nu fac rau mai ales pentru cei aflati la inceput de drum in viata duhovniceasca.
  4. Apoi KK poarta totusi binecuvantarea lui Rafail Noica, dealtfel si maica Ecaterina. Inainte de a tine conferinta in orasul meu, KK a stat 3 zile impreuna cu pr. Rafail Noica de la care ne-a adus si cuvant. Deci a fost primit de pr. Rafail Noica despre care stim ca nu mai primeste la spovedanie.
  5. Apoi faptul ca a trecut prin atatea religii si spune clar ca ortodoxia este singura cale este foarte util pentru ca sunt multi pierduti prin yoga si alte rataciri orientale.
  7. In concluzie eu spun ca nu trebuie sa-l judecam aspru pe KK. Nu este perfect, dar care dintre noi este? Eu nu cred ca face ceea ce face (conferinte, traducere de carti) doar pentru a-si face un nume. Eu cred ca face totul din convingerea ca trebuie cat mai multi sa se trezeasca. A si spus ca a dorit sa se calugareasca, dar arh. Sofronie i-a spus ca menirea lui este de a spune oamenilor despre convertirea sa. Eu personal am indemnat cat mai multi tineri sa-i citeasca cartea.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 11:51 am
mihailt spune:

Ce credeti preacuvioase parinte Klaus Kenneth chiar a fost pe la parintele Rafail Noica sau nu?

Răspunde
- mai 12, 2010 la 12:34 pm
  aliviu spune:
  
  Imi permit sa-i raspund lui mihailt inaintea parintelui.
  
  In a doua carte exista fotografia intalnirii lor de anul trecut.In plus, parintele Rafail a fost chestionat de un preot din Sibiu asupra autenticitatii celor scrise de K. in carte.
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 12:07 pm
Gheorghe Serafim spune:

Hristos a inviat!

Este binevenita aducerea in lumina a imposturii domnului KK. Pe mine m-a nedumerit chiar titlul cartii (in “traducere” romaneasca), in contrast evident cu invatatura ortodoxa. De ce trebuia sa parcurga atatea milioane de kilometri, cand era evident ca putea sa-l gaseasca pe Dumnezeu fara sa se miste un metru, dupa marturia avvei Visarion din patericul egiptean care zice “Dumnezeu aici si pretutindeni Dumnezeu”.

Răspunde
mai 12, 2010 la 1:04 pm
karenin spune:

Hristos a inviat!

Mai mult decat atat! In urma rasfoirii noii carti a lui KK. “Calator pe pamant romanesc”, am paragrafe intregi despre intalnirea lui cu Pr. Rafail care l-a primit si gazduit 2 zile in locatia din Apuseni unde se nevoieste. Asta dupa ce a trecut prin Lupsa si Albac, manastiri foarte dragi mie, si unde a fost intampinat cu entuziasm de monahi si m onahii. Nedumerirea mea pleaca de la faptul ca stiu ca Pr. Rafail a intrerupt in cea mai mare masura legaturile cu oameni din afara anturajului sau strict si a fiilor si fiicelor duhovnicesti. In schimb, a avut timp pentru gazduire, cuvant si sfat timp de 2 zile pentru KK., pe care deduc ca-l cunoaste de multa vreme inca de la Essex din preajma Pr. Sofronie. Nu vreau sa pun cu asta la indoiala duhovnicia sau puterea de a discerne a parintelui, insa poate parea smintitor pentru multi oameni din Biserica faptul ca parintele are resurse pentru un strain hoinar, chiar vechi cunoscut fiind, insa pentru omul de rand nu mai are nimic de spus, toate fiind spuse si lamurite suficient in cartile si cd-urile sfintiei sale, dupa cum chiar KK marturiseste.
Cine stie…?! Parintele doar poate lamuri asta. Poate duce si sfintia sa o munca de readucere la dreapta credinta precum cea dusa de staretul Sofronie la randu-i cu Daniel Balfour. Neindoielnic insa, parintele ar fi trebuit sa-l opreasca pe KK de la ceea ce acesta si-a asumat ca si misiune. Sper din suflet ca a facut-o. Desi nu inteleg de ce atunci ucenici ai parintelui din Timisoara organizeaza intalniri cu kk, zilele astea….

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:24 pm
Maria spune:

mai urmeaza sa spuneti “multumescu-ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca Klaus asta…”!
l-ati judecat degraba.
bine ca Domnul nu e ca noi oamenii.

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:27 pm
narcis spune:

Cred ca asta se intampla cand masura lucrarii noastre o intrece pe cea a rugaciunii si smereniei; lucrarea e o fapta fata de tine sau de cei din jur, si trebuie sa stea sub umbra(a se misca catre soare urmand umbritorului) firii tale. As parafraza cu “mult comert, putina munca”!

Toate cele bune…

Răspunde
mai 12, 2010 la 2:33 pm
VASILICA spune:

Cred ca ne grabim a eticheta un om care sincer se bucura ca a gasit adevarul.Ce suntem noi ?secta?ne inchidem intr-un cerc si aruncam cu pietre in ceilalti.Lipsa noastra de dragoste ne departeaza de Hristos.Sunt convinsa ca pr.Rafail Noica ar fi sesizat ca KK este in inselare.Fiecare om are firea lui si se manifesta in felul sau .L-am cunoscut pe KK si sa stiti ca este un om minunat.

Răspunde
mai 12, 2010 la 4:39 pm
M.G. spune:

Parinte Mihail,

Am citit acum cateva luni cartea lui Klaus Kenneth (pe care il numiti cumva dispretuitor K.K.) si am luat parte si la una din conferintele tinute in Romania.

Impresia pe care mi-au lasat-o atat cartea cat si conferinta sunt foarte departe de ceea ce scrieti in articolul de mai sus. Nu voi intra in detalii deoarece nici nu sunt un crestin prea induhovnicit, nici nu am o formare ortodoxa temeinica, ba nici macar lecturi ortodoxe prea multe nu mi-am insusit. Astfel ca se poate sa ma insel in eventuala analiza.

Totusi, nu pot sa nu remarc aciditatea cu care ati scris acest articol. Mi se pare ca ati pornit de la ideea ca Klaus Kenneth este un demonizat, pentru ca apoi sa cititi cartea doar pentru a cauta dovezi in sprijinul acestei teorii.

Iar daca intr-adevar asa este, de ce parinti precum parintele Rafail, parintele Zaharia de la Essex sau altii, cu care tine o oarecare legatura, nu i-au atras atentia ?

Răspunde
- mai 13, 2010 la 4:31 pm
  Ana spune:
  
  Cum poti sa spui ca initialele numelui unui strain pot fi folosite dispretuitor?
  
  Deja devin idoli astia? Ii protejati?
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 5:09 pm
ellaina spune:

Eu cred ca a fi in preajma unui parinte cu viata sfanta (cum sunt parintii Sofronie, Noica) nu te face automat sfant. Mai cred ca “uncenic” este acela care isi urmeaza invatatorul in sfintenie; sa nu uitam ca si Iuda a fost ucenic al Domnului Hristos si ca oricare din noi ne putem lepada in ultima clipa (fereasca Dumnezeu)! Eu insa cam m-am saturat de “vedete din acestea duhovnicesti” care se folosesc de numele marilor duhovnici pt a se scoate pe ei in evidenta. Nu cred ca l-a numit cineva aici pe KK irecuperabil, insa a tace din gura inseamna ca esti de acord cu o atitudine eretica predicata drept ortodoxie.
Cunosc multi convertiti la ortodoxie in lumea occidentala si cu toate acestea nu isi fac parada…uitati-va doar la cuviosul Seraphim Rose; vorba pr Paisie Aghioritul lumea nostra de astazi este insetata dupa o predicare a Scripturii cu viata, pt ca oricine, mai mult sau mai putin educat, poate vorbi despre ceea ce a citit intr-o carte sau alta, insa ceea ce a citit nu prea se regaseste in viata lor de “predicatori” carand astfel in spate povara pe care Domnul Hristos a aruncat-o asupra fariseilor…

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 7:51 pm
  Andrada spune:
  
  Aici ai gindit ca mine, pe temeiul unor Parinti care spun ca incepatorul, infierbintindu-se de rivna, iese la propovaduire, spre pierzarea sa si a multora. (Filocalie)
  
  Sau proorocul Isaia, cind Domnul l-a chemat la propovaduire, cu infricosate vedenii,
  zice:”Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”
  6. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic.
  7. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.
  8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: “Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?” Şi am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Isaia, VI, 5-8)
  
  Au curatit serafimii gura lui, ca sa vorbeasca fara de patima?
  Daca a vazut pe Dumnezeu si-a dat seama ca e praf si cenusa, mai neinsemnat decit bobul de nisip, mai trecator ca iarba… Nu sfint!!!!
  Eu cred ca modelul lui Isaia ar trebui urmat de oricine indrazneste sa ia in gura sa cuvintul lui Dumnezeu.
  Iertati-ma!
  
  Răspunde
- iunie 2, 2010 la 9:06 pm
  Andrada spune:
  
  Si sfintul Serafim de Sarov spunea”cind vorbesc de la mine, gresesc”. De aceea si noi cautam cuvintul lui Dumnezeu; sau, poate, pe Dumnezeu-Cuvintul, care nu e vorbarie multa, ci Persoana, Dumnezeu, sfint, sfint, sfint!
  
  Răspunde
mai 12, 2010 la 6:17 pm
Saurian spune:

Aştept replica http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/05/12/despre-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:00 pm
floricringasu spune:

Hristos a inviat!

Pe timpul Sfantului Vasile cel Mare veneau tineri crestini la el si-l intrebau ce atatudine sa aiba fata de cartile pagane. Era perioada de rascruce intre paganism si crestinism. Literatura aceasta, pagana, mai ales, era foarte placuta si voiau sa citeasca, insa le era frica ca nu cumva sa greseasca, citindu-le. Erau si lucruri necuviincioase. Sfantul Vasile le da un sfat foarte practic : ” Faceti si voi asa cum fac albinele, merg din floare in floare si unde gasesc nectar si polen mai mult, se opresc mai mult, iar de unde nu gasesc, zboara in alta parte “. Asa incat, acest sfat al Sfantutui Vasile cel Mare e bun si in cazul de mai sus.

Maria (rosteste Crezul cu voce stridenta de fiecare data si ne cerem scuze pe aceasta cale dar se simte minunat de fiecare datacand vine la manastirea Antim), Cristian, Ion si Flori

Răspunde
mai 12, 2010 la 10:41 pm
Tavi spune:

Parinte, ma iertati, dar din cate stiu Danion intotdeauna si-a publicat cartile cu binecuvantare si numai sub indrumarea duhovnicului.

Răspunde
- iunie 2, 2010 la 3:39 pm
  ALTUL 2 spune:
  
  STIE CINEVA CINE ESTE DUHOVNICUL LUI DANION?
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 9:43 pm
    Cristian spune:
    
    Daca dai “duhovnicul lui danion” , ZEUL GOOGLE va raspunde, intre altele:
    
    http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=785&Itemid=96
    
    Dar daca de fapt nu te intereseaza ce spune EL, si bine faci, ci vrei sa afli ce spun eu de exemplu despre pacatul curiozitatii fara folos, cred ca ar fi bine sa se fereasca oricine , deoarece exact asa procedeaza ispititorul ca sa ma impinga pe mine in pacatul de a te judeca pe tine care nu ai nici o vina, dar totusi ai pacat, adica fara voie, din nestiinta, STRIGI fara rost.
mai 13, 2010 la 8:48 am
cristina catrina spune:

Dupa cate vad,ar trebui sa ne incredem mai mult in simtirea unuia sau a altuia dintre crestinii care,mai beau si ei o bere,se mai duc la un film deocheat,mai trag cate o tigara,dupa care se cuviosesc la sf Liturghie si nu ar trebui sa cred “flerului”duhovnicesc al unor parinti ca P.Adrian,P.Macarie,saup.Mihail si altii ca ei…….Regret ca o spun dar nu cred ca ati inteles.P Mihail nu a judecat omul ci faptele lui,apoi crestinul se cunoaste dupa fapte ca pomul dupa roade ..nu?
Iar daca ne-a atentionat asupra unor nuante ale acestui mult umblatorpe calea cea larga,p.Mihail a facut-o pentru a ne pune in garda ,pentru a fi vigilenti,pentru ca vrasmasul umbla ca un leu,cautand sa ii inghita daca e posibil si pe cei alesi.Asa ca eu,prefer sa cred acestor parinti care isi stiu ei singuri si Doamne nevointa si privegherile si metaniile si posturile si…lacrimile,decat unuia care sa ma ierte toti canta in carciumi dupa care vorbeste despre ceeea ce avem mai sfant..Ortodoxia.Hristos s-a inaltat!

Răspunde
mai 13, 2010 la 8:50 am
Laura spune:

Parintele Mihail a facut un comentariu dintr-o perspectiva autentic ortodoxa. De curiozitate, cititi cartea “Parintele Paisie si Marii initiati ai Indiei”- acolo veti vedea la un moment dat cata osteneala a dus par Paisie si acel ex-yoghin pana sa revina cat de cat la normal.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:42 pm
Ana spune:

Stie oare cineva cum este adevarata ortodoxie traita? nu citita…comentam ceva ce nu stim ce inseamna, asta e parerea mea.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 7:27 pm
  Ana 1 spune:
  
  Ana, ori iti schimbi tu ID-ul ori eu:). Am mai intrat pe aici si am scris cu numele asta si vazand ce-ai scris tu, nu ma recunosteam. Deci, schimbi tu si raman eu Ana pe mai departe?:)
  
  Multumesc
  
  Răspunde
mai 13, 2010 la 3:52 pm
denisa spune:

In adevar sau cu fatarnicie, Hristos se vesteste si prin el. Si ortodoxia.
In rest, daca luam aminte bine, la fiecare dintre noi mai e cite ceva de indreptat.

Răspunde
mai 13, 2010 la 3:59 pm
Ana spune:

Conferinte, discutii, carti UMAMI. Gust special, cautat de toata lumea, gust irezistibil.

K.K, D.V. D.P sau al cincilea gust, pretiosul UMAMI.

http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-umami-al-cincelea-gust/60420698

PS: Asta pentru ca indiferent cat de clar ni se explica pericolul unor astfel de predicatori, noi tot ii cautam, noi ORTODOCSII tot incercam sa le gasim ceva bun. Dependenta de UMAMI

Răspunde
mai 13, 2010 la 4:16 pm
Florin spune:

Daniel, ce patimas ai devenit, esti avocatul lui Klaus Kenneth pe toate blogurile ortodoxe! Nu cred ca sufletului tau ii face bine o astfel de exaltare. O stiu din proprie experienta. Sa avem grija ca legandu-ne sufletul de unul sau de altul sa nu ni-l dezlipim de Dumnezeu!
Cat priveste punctul de vedere al lui Romeo Petrasciuc e bine sa fim prudenti. Membru al organizatiei “Oastea Domnului”, prieten al stilistului si comentatorului de la tabloidul monden Libertatea, Florian Bichir, alaturi de care a scos o carte in care descrie triumfal alegerea cuiva…, scoasa la aceeasi editura unde a fost ingrijita si cartea lui Klaus Kenneth. Mentorul lui Romeo, se pare ca si unul dintre finantatorii editurii, este Parintele Necula, cel care a scris ca Sfantul Maslu este o superstitie. Si inca ceva, este un foarte bun prieten al lui Danion, alaturi de care a ingrijit o carte despre martirii nostri din inchisori. Nu slavindu-i pe ei, ci lustruindu-se pe sine. Si, bineinteles pe Dan Puric, mimul Regelui Mihai.
Parerea mea este ca totul este doar o afacere din care pagubiti ies doar ortodocsii. Nu atat financiar, cat sufleteste.

Răspunde
mai 13, 2010 la 5:50 pm
ana spune:

HRISTOS S-A INALTAT!
Mult ma bucur, parinte, de rostirea adevarului. Nu-si are locul in ortodoxie inselarea.

Răspunde
mai 13, 2010 la 9:08 pm
Lumina lina spune:

Indubitabil – Klaus Kennet este o marioneta in mana papusarilor ce vor „binele” Sfintei Ortodoxii – cea sanatoasa si cu jerfa intretinuta de Sfinti Parinti – unii trecuti la Domnul – altii (inca) in viata (stiuti / nestiuti de oameni) dar bineplacuti lui Dumnezeu.

1. „Cu părintele Rafail Noica am vorbit mult despre asta. Ortodoxia e dragoste. Canoanele sunt valori ale experienţei,NU SUNT LEGI. Sunt experienţe! Sunt importante, dar mereu pe cel mai înalt plan stă dragostea!”
( K. Kennet).

Uite cum gandirea protestanta se vrea „superioara” Sfintei Ortodoxii ale carei atribute sunt – deopotriva – SMERENIA si DRAGOSTEA. (De smerenie nu se pomeneste nimic).

Parintele Rafail pare sa fi „omis” sa-i spuna lui K.K ca Sfintele Canoane sunt carma Bisericii Ortodoxe.
Parintele Rafail subestimeaza importanta Sfintelor Canoanelor. Ba chiar le ignora. (Si rau face!)

Canonul I al Sinodului VII ecumenic precizeaza in acest sens:
“Cu bucurie primim dumnezeiestile Canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli si de catre cele sase Sfinte Sinoade ecumenice si de catre cele locale adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti”.

Iata ce spune (si) Cuviosul Arhiereu Tit Smedrea – Despre Sfintele Canoane:

“… refuzãm a primi ideea cã mãcar una din Tocmelile Bisericii ar fi perimate, ori cel putin cãzulte în desuetitudine si ca atare supuse revizuirii…”

“Aceasta înseamnã a te aseza pe tine deasupra Bisericii si a te opune cu experinta ta personalã – limitatã de contingentele fizice – experientei infailibile, vesnice si cãlãuzitã de Duhul Sfînt a Bisericii. Niciodatã Sfintele Sinoade ecumenice n-au afirmat perimarea vreunuia din canoanele formulate mai înainte.”

“Unii cautã sã reducã Biserica la mãsura lor personalã, nu pe sine la mãsura Bisericii; si prin aceasta substituindu-se Bisericii, se situeazã în afara ei, încetînd de a mai participa la viata Bisericii.”

2. Imaginatia

„dacă îmi deschid ochii sufletului şi îl văd pe Sfântul Nicolae sau pe Sfântul Vasile sau pe alt Sfânt, atunci îmi dau seama şi că el este prezent acolo”

„diferenţa între religii? Îmi imaginez că…”
(Klaus Kennet)

Si puncte de vedere – Despre imaginatie:

„Studiul scrierilor Sfintilor Parinti rastigneste imaginatia.Cel mai eficace mijloc de scapare de imaginatie este pocainta. Numai in adanca pocainta poate omul sa curete imaginarul. Pocainta este fapta despre care atat de multe spun Sfintii Parinti. Pocainta este legata cu suferinta si plans. ( Hierotheos Vlachos)

Este respinsa imaginatia “din cauza pocaintei si suferintei, durerii si smereniei” (Calist si Ignatie Xantopol).

S-a vorbit undeva ( in acest exemplu – K.K) despre smerenie, suferinta, pocainta sincera si plans?

Ce demonstratie mai clara de manipulare – a acestui individ – cu look-ul lui Sting (sau o alura…benedictina) – plin “de sine” – in poza pare “ in transa” parca vrand sa dea (chiar) o “binecuvantare” – cu mana stanga….etc. etc.

Rusinos, pentru noi – românii – să (se) vina din Apus si să «ni se dea » lectii de Ortodoxie – atata timp cat avem de unde s-o invatam. Avem Slava Domnului : Pastori si Invatatori, mari Dascali ai lumii si Ierarhi si, de la ei incoace pe ai nostri păstori (crescuti si formati de marii duhovnici români – ACESTE REPERE – ale caror rugaciuni (aici sau dincolo) – pentru neamul nostru românesc – nu au incetat si nu vor inceta NICIODATA).

Adresa cu trimiteri spre citatele din K.K.(si alte exemple despre…)
http://www.agnos.ro/blog/2010/05/01/de-ce-ortodoxia-interviu-cu-klaus-kenneth/

Răspunde
mai 13, 2010 la 10:39 pm
Florin M. spune:

Parinte Mihail, va multumesc!
Sarutmana si binecuvantati!

Răspunde
mai 14, 2010 la 12:18 am
Andrei spune:

Hristos s-a inaltat!
Iertati-ma parinte Mihail.
Am gasit aici http://www.agnos.ro/blog/ replica editorului.
Este cred onest sa cantarim si argumentele lor chiar daca nu e tocmai usor.

Stiu ca pe toti cei de aici ne uneste un gand bun: “sa ne iubim unii pe altii si sa facem tot binele spre a ne invrednici de bunatatile Tale cele ceresti”. Sa stam bine, sa stam cu frica… asadar.

Nadajduiesc ca Dumnezeu sa aduca lumina sa lamuritoare ce poate indrepta. Nu imi permit sa exprim judecati. Nu stiu care din parti trebuie sa se indrepte. Stiu ca aciditatea polemicii se naste din dorinta de a ramane drept-maritori. Nadajduiesc intr-un fel sa gresiti. Altfel, mi-e teama doar ca acest radicalism al nostru sa nu vatame chipul lui Hristos din omul pe care il tintim.

Dumnezeu sa va ajute tuturor. Dumnezeu sa-i ajute si acestui calator, Klaus K. si sa ii descopere daca greseste. Si-a asumat o responsabilitate. Si dumneavoastra, parinte, v-ati asumat un risc si o responsabilitate de dragul lui Hristos, cred.

Iertati-mi va rog indrazneala.
A.

Răspunde
- mai 14, 2010 la 8:32 pm
  Ana 1 spune:
  
  Am citit jumatate din articolul de pe agnos si nu am simtit nici o clipa ca comentariul editorului e al unui ortodox traitor. O fi macar ortodox?
  
  Asa cum editorul a cautat numele parintelui Mihail si nu l-a gasit nicaieri, si eu am cautat adresa editurii si nu am gasit-o nicaieri. Am vrut sa vad cat de mare este distanta dintre editura si manastirea Antim, sa pot intelege de ce nu a putut domnul editor sa mearga direct la manastirea Antim sa-l intalneasca pe parinte.
  
  Desigur editura are reclama sus in bara despre K.K. si ar avea de pierdut daca ar spune adevarul despre euforicul ortodox. Dar atunci, ce are editura asta cu Ortodoxia in afara de un bun business?
  
  Pentru afacere editorul isi permite sa insinueze la adresa unui parinte si implicit asupra noastra a tuturor care ne-am exprimat parerea impotriva lui K.K.
  
  D-le editor, comentariul meu nu-l publici pe site-ul dumitale, asa ca-ti las o informatie aici legata de businessul cu carte ortodoxa. Cred ca ai citit cartea Sfantul Inchisorilor_ Valeriu Gafencu. Cred ca ai citit-o pe cea in limba romana, caci pe cea in engleza nu cred, caci e cam greu de citit.
  
  Daca dumneata te ocupi de afacere si stii ca o carte ortodoxa tradusa in engleza este pentru cetatenii din afara granitei, verific-o cu atentie sa iasa cartea in buna stare, sa poata fie si citita, nu numai cumparata.
  
  Răspunde
  - mai 17, 2010 la 12:15 pm
    ovidiu spune:
    
    Nu s-a plins nimeni pina acum de problema asta. Cartea a fost tradusa de monahul Sava de la Oasa- care e american si a fost corectata in state de 2 persoane. Se poate sa fi mai scapat vre-o gresala. Daca vrei sa faci o critica constructiva trimite-ne mesaj aici.
    
    Editura Agnos nu prea are vina aici. De carte sa ocupat Asociatia Synaxis.
mai 14, 2010 la 3:22 am
mihailt spune:

Nu stiu de ce se zice de KK ca nu s-ar fi lepadat de vechile rataciri.
Mai intai se spune de KK ca ar fi primit Sfantul Botez crestin ortodox.
citat:
“De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat ortodox”…..
Apoi se zice:
“Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile în care a fost până acum.”

Acum din putinele mele cunostinte cand primesti Sfantul Botez ortodox zici acolo “Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui” cu voce tare si te mai aud si altii.
Mie asta imi pare lepadare publica de toate ratacirile de pana atunci.

Acum nu iau apararea lui KK da nici nu doresc sa il acuz.
(nici nu am idee daca KK a primit sau nu Sfantul Botez crestin ortodox,ca nu am citit acea carte).

Da asta e o simpla parere eu sunt om rau si pacatos si pot usor gresi.

Răspunde
mai 14, 2010 la 6:05 pm
FLORIN - deva spune:

http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
Ascultati va rog un cuvint al Par TEOFIL ( parintele bucuriei) despre rugaciunea cu cei care nu sunt ortodocsi. VREAU SA VAD SI EU O ADITUDINE DREAPTA SI PLINA DE IUBIRE-fata de parerea Par TEOFIL.
Sa va mai spun si altceve mai grav. La Deva intr-o conferinta sustinuta de Par TEOFIL intr-o sala de 600 de crestini Par a spus legat de .. catolici”":
Par STANILOAIE spune ca harul Sf Duh este lucrator numai in Biserica Ortodoxa- INSA NU ESTE ASA: SI CATOLICI AU SFINTI- Ce ziceti iubitilor de acest duh, de unde este?

Răspunde
- mai 15, 2010 la 3:36 pm
  Lumina lina spune:
  
  Florin,
  
  SA CREZI CE SPUNE PARINTELE DUMITRU STANILOAE! ( E ca si un Testament…)
  
  Mai informeaza-te! Parintele Dumitru Staniloae este: Cel mai mare teolog ortodox al secolului XX. Nu o spunem numai noi (romanii) o spun teologi de pretutindeni – nume de certa valoare.
  
  Citeste cu atentie (mai jos):
  
  În prefaţa lucrării La prière de Jesus et l’expérience du Saint Esprit – Olivier Clément vorbeşte despre faptul că „atunci când opera lui Dumitru Stăniloae se va traduce în limbile occidentale, va revoluţiona gândirea teologică”.
  
  Alţi teologi occidentali îi recunosc certa valoare şi contribuţie la dezvoltarea teologiei: „Kalistos Ware, John Meyendorff, Ch. Yannaras, Jürgen Moltmann îl consideră cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre, un teolog panortodox, un Heidegger al zilelor noastre, un Părinte al Bisericii, în sensul patristic tradiţional al cuvintelor, teologul speranţei, Profesorul, Călăuzitorul duhovnicesc”
  
  (Theodor Damian, Cuvânt de deschidere la al VI-lea Simpozion dedicat Părintelui Stăniloae, New York, 1999).
  
  Ceea ce ai postat tu este – pentru mine – un motiv de intristare pentru ca, lipsa de studiu, de informare (corecta) – a existat (si exista din nefericire) si in randul acelora care “formeaza ucenici”. Ucenici care fac – la randul lor – idoli din “ei”.
  
  Cu tristete,
  …
  
  Răspunde
- mai 16, 2010 la 5:33 pm
  Maria spune:
  
  au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.
  
  Răspunde
  - mai 16, 2010 la 11:34 pm
    Ana 1 spune:
    
    si din 1054 deci nu au mai trait credinta in Hristos, sau de ce nu mai au sfinti?
  - mai 16, 2010 la 11:38 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    … când nu erau catolici (papaliști).
mai 14, 2010 la 6:40 pm
FLORIN - deva spune:

Ieri seara 13.05.2010 Klaus Kenneth a fost la Deva in zi de PRAZNIC. De data acesta a fost altfel decit anul trecut, mai linistit mai echilibrat mai atent la cuvinte, nemaiaducind aminte de ,, trupul dumnului ” care la primit in cladirea ( caci Biserica nu ii putem spune) de la GENEVA. Printre altele a spus: Eu sunt la inceput in viata duhovniceasca—–Inca il putem pomeni la rugaciune si la SF LITURGHIE ca DOMNUL SA-L CURATEASCA DE TOATA VICLENIA( daca este ) SI DE TOATA INTINACIUNEA SUFLETEASCA SI TRUPESCA. In gindul LUI DUMNEZEU TOTI MILIARDELE DE SUFLETE -de la inceputul lui ADAM si pina la ultimul om nascut pe pamint SUNTEM -O SINGURA FIRE OMENEASCA -UN SINGUR OM. NUMAI SINGURA RUGACIUNEA SINCERA SI CU DUH DE UMILINTA FACUTA UNII PT ALTII POATE SA NE ADUCA LA CONSTIINTA CA UNA SUNTEM, SI CA ATITA TIMP CIT MAI SUNTEM IN VIATA DOMNUL POATE SA REFACA IN NOI CHIPUL SAU -PE CARE NOI L-AM SCHIMONOSIT-
UN ULTIM CUVINT AL LUI KK- ORTODOXIA NU ESTE RELIGIE-CI ESTE DESCOPERIRE DUMNEZEIASCA. FRATILOR DACA AVEM CONSTIINTA CA SUNTEM IN BISERICA-ATUNCI AR TREBUI SA VIETUIM CA IN CER ( CACI REALMENTE SUNTEM PRIN BOTEZ MADULARE ALE BISERICII DUMNEZEULUI CELUI VIU SI ADEVARAT. DUHUL CEL SFINT SA NE DEA NOUA TUTUROR A GINDI SI A FI TOTI IN ACELAS GIND AL LUI HRISTOS -UNII PT ALTII-dupa cuvintul marelui apostol.

Răspunde
mai 15, 2010 la 5:02 pm
Lumina lina spune:

Andrei,

O poveste asemanatoare – de sminteala – ca aceasta cu K.K – petrecuta prin 1994 – sigur ti-o amintesti. Parintele (…) invita in Romania pe Dr. Kennet McAll autorul cartii VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC…Conferinta la Palatul Patriarhiei, prezentarea cartii, reactii CONTRA – in primul rand din partea PS. Teofan (pe atunci secretar al Sfantului Sinod) – moderatorul intalnirii – apoi (aproape huiduieli din sala – studentii teologi)…

Acest K.M – “vindeca” (medic fiind) – si in Cancelaria Bisericii unde slujea parintele (…). Cineva , cand a iesit de acolo mi-a spus ca “si-a vazut fratii ( avortati – de mama comuna) – in timp ce dl. dr. K.M. “se ruga” – pentru aceasta)…No comment!
…
Andrei,
Te-ai intors in Romania dupa ce ai cautat raspunsuri in lumea budismului.

”Am avut sansa de a petrece o vreme langa parintele (…). El m-a luminat cu adevarat, aratandu-mi unde si ce trebuie sa aflu “. Acum – Andrei D. – n-ar mai cauta raspunsuri pentru suflet in Tibet. Dar si-ar oferi oricand experienta pentru cei care si-ar propune sa-i afle pe tibetanii adevarati, cei din drumurile si inima lui. »
(Revista Felicia – Pelerin prin Tibet – 23 aprilie 2007)

Eu as indrazni sa spun ca, dupa ce ai trait « astfel de experiente » nu se cade
(nu este cuviincios) – Andrei – sa faci remarci (nepotrivite) la adresa unui preot (calugar) – crescut si format la marea Scoala a Ortodoxiei (romanesti) – ucenic al unor Cuviosi Parinti ( unii trecuti la Domnul, altii in viata) – deoarece tu ai – se vede clar – ALTE REPERE.

Mai degraba – “fi ascultator” – ca nu ai decat de castigat!
Si, nu te teme ca “se vatama chipul lui Hristos din omul pe care il tintim”!
…

“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Matei 5, 11-12).

Răspunde
mai 15, 2010 la 11:49 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail, blagosloveste.
Eu am citit cartea in manuscris. M-au rugat editorii sa le scriu un cuvint inainte. Am citit-o cu bagare de seama si multa ingaduinta, ca un pacatos si convertit ce sint, tot tragind nadejdea ca voi da de sensul tuturor acelor marturisiri. Dar, spre neintelegerea mea, nu l-am gasit. Prin urmare, cu tot respectul meu fata de editori si fata de tot ce inseamna Parintele Sofronie si Parintele Rafail, am refuzat sa prezint aceasta carte. Raspunsul meu, dat in 5 septembrie 2008, a fost acesta:
“… am citit cartea. Eram entuziasmat la inceput, dar nu am aceeasi impresie despre cartea in ansamblu. Mi se pare ca ramine in sfera delirului si a incertitudinii. Ma si tem sa o recomand cuiva. Altminteri, ramin acelasi, pretuind truda pe care o faci”.

Răspunde
mai 17, 2010 la 12:13 am
Părintele Mihail spune:

Pentru Ana 1:
Chiar mai dinante de 1054, cu aproape 200 de ani, Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a arătat ereziile strecurate în ideologia creștinilor apuseni. Erezie înseamnă minciună, diversiune a diavolului. Or, cum poti sluji și cum I te poti închina Domnului în Duh și în Adevăr, când primești, trăiești și propagi minciuna? Cum poți dobândi Duhul Adevărului în afara Adevărului? Deci nu lucrează Duhul Sfânt unde este minciună și erezie, deci nu există sfinți. Mai mult, teoriile catolice juridice ale împăcării omului cu Dumnezeu nu presupun din partea omului o nevoință pentru iertarea și vindecarea de păcate. Deci, cum să se sfințească un om fără asceză, fără pocăință? Apoi catolicii au eliminat invocarea (chemarea, epicleza) Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului de la Sfânta Liturghie. Deci, nu are loc sfințirea darurilor, și nici sfințirea nimănui…Îți recomand cartea Părintelui Stăniloae ”Ascetica și mistica ortodoxă”.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 7:05 pm
  Ana 1 spune:
  
  Doamne ajuta parinte Mihail.
  
  Pusesem intrebarea Mariei in legatura cu raspunsul dat de ea “au sfinti – pe cei care au trait inainte de 1054.”
  
  Stiu ca mantuire este numai in biserica ortodoxa. Multumesc pentru recomandarea de carte.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 1:50 am
Părintele Mihail spune:

Cu pace, Părinte Savatie. Delir, delir, dar nu e doar al lui, e și al tuturor celor ce-l promovează pe la noi.

K.K. continuă diversiunea și propaganda ecumenisto-new-age-istă și azi, trecutului amețitor îi este foarte fidel. Iată câteva ”perle” din conferința de la facultatea de teologie – București, 5 mai 2010:
- min. 40-41: “Buda nu a fost un fariseu, a fost autentic si cred ca este in rai, adica daca eu as fi Dumnezeu, eu l-as primi in rai.” Iar mai inainte a zis ca ceea ce a facut Buda a fost prima parte, lepadarea de omul vechi, dar fiindca nu Il stia pe Hristos, nu a avut ce om nou sa imbrace. Deci Buda e un fel de precursor al lui Hristos, asa se intelege, practic e un soi de profet, care si merita raiul… – Parcă Hristos a zis că ”Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari.” (Ioan 10, 8).
- min. 39: “Acum nu ma mai intereseaza muzica”, “lumea, pur și simplu, a cazut de la mine.” – Atunci la Varna ce a fost? Atunci de ce își face reclamă propriului CD de muzică pop-folk american din care ”nu e chiar totul creștin” (min. 99)?
- min. 101: “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros. Dar doar atunci cand sunteti pe marginea prapastiei. [Cuum? Păi până acolo te momește diavolul, ca apoi să te ia în brațe cu totul. n.n.] Discoteca nu e rea, insa depinde in ce masura mergi.” … “Am vazut oameni convertindu-se acolo, la carnaval!… Eu nu ma tem… Acesta este Hristosul Cel viu.” – Nu, fraților, Dumnezeu nu găsește plăcere la discotecă, nici la carnaval!
Mai sunt și altele… Uitasem să spun că de la început s-a urcat și se plimba pe băncile (mesele de scris ale) studenților… Ce să mai ceri unui asemenea om necuviinvios? Dar, grav este că auditoriul n-a protestat, profesorii erau și ei ”vrăjiți” de tupeul, gesturile și vorbăria acestui escroc…
*
Apoi, folosește unele artificii retorice pentru a-și câștiga simpatia auditoriului vrăjit de poveștile lui:
- face pe victima pentru a-și atrage compasiunea: copil fiind mamă-sa l-a agresat, apoi 7 ani a fost abuzat (min. 46-47) (etc… Înseamnă că nu a uitat, deci nici n-a iertat, deci nici lui nu i s-au iertat păcatele.), că ce spune nu e pe placul Patriarhiei și că va fi ”penalizat” – asta ca să-i ”câștige” pe nemulțumiții față de structurile oficiale…
- presară multe ”glumițe” și exemple forțate (unele fără legătură cu subiectele) pentru a degaja atmosfera și pentru a distrage gândirea sobră și trezvia spectatorilor. Nu mai știi apoi ce să apreciezi: umorul interesat și manipulator, sinceritatea și seriozitatea ”mărturisirilor” sau jocul de scenă cu efecte emoționale (actorie desăvârșită) între două extreme: râs și lacrimi…
- invocă adesea ”M-am întredat adesea: de ce, Doamne?…”, ”Doamne, Dumnezeule dacă ești viața, dacă exiști, dă-mi viață!” (min. 45), ”Hristos cel viu”, luând în deșert numele Domnului, dar arătând că-L și cheamă pe Dumnezeu doar în ocazii critice… – Oare nu se cade să-I și mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie?
- ne laudă pe noi, românii, că suntem cei mai credincioși, cei mai ”trăitori” dintre ortodocși, ca să credem că ne și apreciază, ca și noi să-l apreciem, să-l aplaudăm eventual, pentru ”periatul și gâdilatul” lui. ”God bless Ameri… aa Romania, pardon!” Asta e cea mai folosită metodă de câștigare a bunăvoinței auditorilor…
*
Am aflat cu tristețe că azi, duminică, după Sfânta Liturghie, K.K. a predicat chiar în biserica unei mănăstiri (L.). E jale! Și-a respectat întocmai ideile din carte: iertare prin glas nu prin pocăință și dreaptă credință, el s-a despătimit deja, toate confesiunile au ”taine” și părți din învățătura lui Hristos, mare vrajă și ”iubire” ecumenistă, ce mai! Oricum, lumea a început să iasă din biserică, dezamăgită… Mă întreb dacă nu cumva, păstrând ritmul ăsta, peste vreo 10 ani îi vom lăsă pe toți transsexualii și psihopații să ne vestească ”ortodoxia” vieții și a căutării lor. Dumnezeu să ne lumineze mințile să nu luăm lupii drept pastori!

Răspunde
- mai 17, 2010 la 3:57 pm
  M.G. spune:
  
  Parinte Mihail,
  
  Oare ce anume demonstreaza viata lui Budha decat ca fara Hristos, oricat de intalept ar fi omul, intalepciunea lui duce fix nicaieri.
  Si nu doar Budha, ci toti intaleptii (socotind din punct de vedere omenesc) care au fost pe pamant, din Grecia pana in Orientul Indepartat au demonstrat cu viata lor exact acelasi lucru.
  
  Si bineintales ca au fost sinceri, nici nu se poate altfel. Daca nu ar fi fost, ma indoiesc ca astazi le-am mai fi rostit numele. Cu atat mai mult, sinceritatea lor nu face decat sa intareasca dumnezeirea lui Hristos, fara de care omul nu se poate mantui, oricat de mult s-ar stradui.
  
  Oare daca ei nu au fost sinceri, nu se pot simti oamenii indreptatiti sa inceapa o cautare sincera, in afara lui Hristos ?
  Dar nu, acest drum, iata, a fost incercat si dovedit ca nu duce nicaieri.
  
  Si oare nu este nevoie in ziua de azi sa se spuna raspicat: intalepciunea omeneasca, oricat de inalta ar fi ea, nu mantuieste; priviti la cei de dinainte, stradania lor a fost zadarnica, in ciuda sinceritatii cu care au pornit la drum.
  
  Eu nu as indrazni in nici un caz sa-mi dau cu parerea asupra locului (rai sau iad) unde se afla Budha sau alti mari intalepti ai lumii de dinainte de Hristos, dar sunt convins ca ei intr-adevar au fost sinceri in cautarile lor, si prin asta au demonstrat ce spuneam mai sus.
  
  Oare nu aici incerca sa bata si Klaus Kenneth ? Personal ma indoiesc profund ca ar fi vazut in Budha sau in alt intalept -oriental sau nu- un precursor al lui Hristos sau un profet.
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 8:40 am
altcineva spune:

Un interviu mai mult decat edificator, doar pentru cei ce mai au urechi de auzit…
http://vimeo.com/7525238
… la emisiunea “Flori de pateric”, TV Eveniment Sibiu, 01.11.2009.

Răspunde
mai 17, 2010 la 2:11 pm
FLORIN - deva spune:

PT VOI TOTI,
IUBITILOR NU L-ATI AUZIT PE PAR TEOFIL CA ,, NU MAI SUNT ERETICI ”http://www.youtube.com/watch?v=UKR49eYXIbI&feature=related
CE VA TOT AGITATI ATIT,
DACA ESTI OM ,, CUMSECADE ” ESTE DESTUL.(Zisa Par TEOFIL-Dumnezeu sa-l ierte ca-ci mult rau a putut sa faca, asa incit ucenicii lui si multime de popor cauta aici bucuria(citez tot din cuvintele Par TEOFIL-,, CINE NU-I DE VESELIE LA NUNTA SA NU MAI VIE)
CU CE DIFERA ,,PROPOVADUIREA BUCURIE FARA DE DUH ADEVARAT” a acestui batrin orb- FATA DE GHIVECIUL CELORLALTI,,APOLOGETI CRESTINI”.
RATACIREA TOT RATACIRE ESTE SI INSELARE (UNII RATACESC IN PUTINE IAR ALTII IN MAI MULTE). PE CEI CARE RATACESC IN PUTINE , PE ACEIA VOI TOTI II IERTATI. ASA AU FACUT SFINTII PARINTII IUBITILOR? FATA DE RATACIREA PAR TEOFIL TOTI A-TI TACUT MILC-IAR URMAREA TACERII A FOST NEBUNIA DE LA TIMISOARA SI SIBIU, ADICA CONSTINTA CELOR BOTEZATI CA BISERICA NU ESTE UNA. DUHUL ACESTA IL INTILNESC PESTE TOT CU PUTINE EXCEPTII(ROSTESC CREZUL MECANIC INSA IN CAPUL LOR ESTE UN GHIVECI).
TOTI CAUTAM BUCURIA -INSA FARA POCAINTA, IAR POCAINTA SE TERMINA NUMAI LA TRECEREA DIN ACEASTA VIATA, NU ATUNCI CIND AI AJUNJI LA O MASURA DUHOVNICEASCA.

Răspunde
- mai 17, 2010 la 8:09 pm
  cristian spune:
  
  Ia uite că s-a mai descoperit un eretic în biserică: păr. Teofil Părăian!!! Ce păcat că a murit deja şi nu-l mai putem pune la stâlpul infamiei, evtl. să-l şi ardem. Din multa noastră dragoste şi înţelepciune…
  Frate Florin, bagă de seamă, cine eşti tu să judeci şi să dai sentinţe??? Dacă nu înţelegi ce spune părintele Teofil, de ce mai asculţi? Numai ca să dai sentinţe? La ce-ţi foloseşte? Te arată pe tine mai drept???
  Ca să-ţi traduc, părintele spune, că dacă te afli cu cei de altă confesiune creştină, adică cu cei care zic că cred în Preasfânta Treime, şi spui Tatăl Nostru- care nu-i aşa, este o rugăciune- nu păcătuieşti. Pe înţelesul tău, prilej înseamnă o nuntă, un botez, o înmormântare ş.a. asemenea (de ex prin Ardeal se întâmplă să vieţuiască la un loc mai multe etnii, mai multe confesiuni creştine, iar înainte de începerea mesei, se spune această rugăciune). Apoi, rugăciunea Tatăl Nostru nu se deosebeşte cu nimic la ortodocşi sau protestanţi sau catolici!!! Tot ca să înţelegi, părintele nu spune să ne amestecăm cu ei, adicătelea nu mergem noi la slujbele lor că vrem noi, precum mitropolitul Banatului, dar dacă ne invită la vreun eveniment şi social şi religios, cum este nunta de ex., apăi acolo mergem. Şi spunem Tatăl Nostru!!! Dacă e să spunem Crezul precum catolicii, nu-l spunem, căci nu e corect! Dar aceasta nu este rugăciune, ci declaraţie. Apoi nunta fără veselie e înmormântare, nu-i aşa? De unde vine veselia, bucuria, dacă nu de la Dumnezeu??? NU cumva şi Sf. Pavel ne povăţuieşte să fim veseli? NU cumva a fost şi Domnul Nostru vesel la nunta din Cana Galileii??? Dacă nu eşti de nuntă, atunci nu te du, fă-te călugăr, că aceia nu prea au voie să participe la astfel de evenimente. Dacă nici una nici alta şi umbli tot timpul cătrănit, chipurile că te pocăieşti, atunci nu-i ceva în regulă cu tine!!!
  Părerea mea pt tine şi pt alţii asemenea ţie, că muuult mai de folos ţi-ar fi să cauţi dragostea şi bucuria Domnului, decât pe eretici. Lasă-i pe alţii cu discernământ şi cu puterea de a deosebi duhurile să facă aceasta.
  Iar din smerenie, ai putea să-l numeşti pe păr Teofil şi în alt fel mai respectuos decât “acest bătrân orb”!?!
  Să te ierte şi să te lumineze bunul Dumnezeu!
  
  Răspunde
mai 17, 2010 la 4:55 pm
leo spune:

Oare nu ati citit fratilor pe Cuv. Serafim Rose? Este foarte clar ce se intampla!
Cititi “Ortodoxia si religia viitorului” si veti intelege.
Rau cand se tace, dar mai rau vad ca este cand se spun lucrurilor pe nume. Cu unii nu se poate scoate la capat oricum ai lua-o!
Pr.Mihail binecuvantati si ma iertati!

Răspunde
mai 18, 2010 la 1:58 am
oana spune:

Preacuvioase Parinte,

ma iertati pentru indrazneala, dar am ramas cu o tulburare dupa ce am citit raspunsul pe care l-ati dat parintelui Savatie. Sunt in acelasi gand cu tot ceea ce ati spus insa m-am speriat cand am citit ca daca nu ai uitat de tot raul pe care ti l-a facut cineva, candva inseamna ca de fapt nu ai iertat persoana respectiva. Daca de exemplu cineva te-a jignit demult si tu l-ai iertat chiar imediat sau poate dupa o perioada scurta insa, in anumite imprejurari care starnesc aducerea aminte, iti amintesti de acea jignire insa fara sa iti provoace nici un fel de resentiment, practic te minti singur crezand ca tu ai iertat? Nu ma refer la situatia in care te gandesti intentionat la acest lucru sau tii sa povestesti despre respectiva jignire. Ma gandeam de exemplu si la cei care au supravietuit inchisorilor comuniste, multi dintre ei oameni cu viata conforma cu perceptele crestin-ortodoxe, dar care au scris memorii despre cele ce au suferit ei si ceilalti detinuti din partea temnicerilor. Dar evident ca tulburarea s-a starnit pentru ca ma intereseaza personal un raspuns. Multumim pentru luarea dvs. de atitudine. E foarte mare nevoie ca in ispitele care se intind in fata noastra, a mirenilor pacatosi, din ce in ce mai des (ma refer la cele de acest gen care sunt de interes mai larg) sa avem o mana intinsa de ajutor de care sa ne putem agata. E sete de cuvinte si luari de pozitie pe care sa le avem ca reper in probleme duhovnicesti publice. E drept ca exista duhovnic insa orice ajutor e foarte binevenit. Poate parintii nostri au nevoie de incurajari si din partea noastra in marturisirea lor, altfel pe mine personal ma depaseste in a intelege de ce nu se reactioneaza, ma incred totusi in discernamantul lor si cred ca cel mai probabil parintii binecredinciosi au motive intemeiate.
Sa traiti parinte, binecuvantati si Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:51 am
gil spune:

chiar ca e KK ! pai fratilor desi pare minor nu este!! Crestinul ortodox fara mustatza si barba NU se poate impartasi!!!pe la 1880 s a tinut un sinod care zice ca mirenii se pot impartasi si doar cu barba!! cat este de sinod acel sinod nu stiu! crestinul fara barba nu are voie in sf altar!! asa spun sfintii,asa se spune in legi si canoane!! cine nu le crede treaba lor!

Răspunde
mai 18, 2010 la 10:15 am
Radu spune:

Preacuvioase parinte ,

Domnul sa va intareasca . Avem nevoie de aparare in fata celor care ne vor fara de glas . Vreau doar sa va dau citeva detalii in limita in care pot . De ce oare se folosesc de asa zisele recomandari din partea unor parinti acesti oameni ? De ce au nevoie de girul parintelui Noica ? Oare parintele DIONISIE de la Colciu sau parintele PETRONIU sau parintele IULIAN au nevoie de recomandarea cuiva ? Multi din cei care accepta conferintele le fac la indemnul anumitor profesori de teologie sau sustin bincuvintarea mitropoliei de la SIBIU . Interes sau necunoastere?
Nu-l cunosc pe domnul KK si nu doresc sa merg la conferintele lui . Doar am urmarit articolele si polemica din perspectiva unei persoane avizate . Dar daca asa arata un orotdox care spune ca a fost ucenic al parintelui SOFRONIE atunci mai bine lipsa de exemplul sau . Urmariti rugaciunea lui KK din articolul publicat in Lumea Credintei si o sa vedeti cea mai buna influenta neoprotestanta . Certurile de cuvinte sunt de prisos .
Uitati-va la parintele Iustin Pirvu , priviti-l pe parintele Arsenie Papacioc , priviti orice calugar sau staret imbunatatit si veti vedea linistea , pacea si harul lui Dumnezeu . Vazind inregistrarile lui KK nu descopar bucuria smereniei acestora .
Ascultati-l pe parintele Proclu inregistrat de exemplu si comparati singuri .Linistea sufleteasca o aduce doar prezenta Mantuitorului Hristos in sufletele semenilor nostri si nimic altceva .
Iertati indrazneala si rugati-va pentru noi .

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:01 pm
  Lumina lina spune:
  
  Radu,
  
  Mie, personal, mi-ai facut o bucurie cu postarea ta. Cu logica si, deopotriva cu deosebirea raului de bine (ele impreuna fiind in aceeasi Structura…).
  …
  
  Unii ca K.K – au nevoie de girul unor parinti – cu “larghete” – ca de la parintii adevarati (pe care i-ai enumerat – mai sus), parinti iubitori si aparatori ai Sfintei Ortodoxii – nu ar fi pupat K.K binecuvantare – in veci. Nici nu cred ca a auzit K de acesti parinti.
  
  Acum 10 ani se putea merge la parintele Rafail Noica (in Apuseni) – fara prea mare efort – caci ne primea – (si) pe noi, romanii. Cu vreo 7 ani in urma parintele Rafail anunta public sa nu mai fie “deranjat” ca suntem (prea) multi si nu-si mai poate face “lucrarea”. De inteles, desigur.
  
  Astazi, “lucrarea” parintelui Rafail vizeaza exclusiv “formarea de misionari” gen K.K. caci cu “ei” sta zile in sir, invatandu-i sa ignore Sfintele Canoane caci “Dumnezeu este iubire” si Iarta! – (zice el).
  …
  
  Nu este necunoastere – este desigur – INTERES.
  
  Este trist, dar sa ne gandim ca Unul Singur este Acela si in Mana Sa sunt toate (inclusiv cele rele, pe care – inca – le ingaduie) – ca sa aleaga graul de neghina.
  
  Răspunde
mai 18, 2010 la 10:40 am
Lavinia spune:

Buna ziua,
de ce sa smintesti , cand poti face lucrul Domnului si prin tacere. Fapta vorbeste de la sine. Traim intr-o societate in care facem cu greu fata avalansei de informatii atat de falsa pentru suflet. Iar acum ca vine cineva si ne invata, ca prin calea cea larga il aflam pe Hristos, sa il credem, sa il sustine sa il aparam cand Hristos ne-a invatat cu totul altceva!
Sa ne ascultam duhovnicii, si daca nu avem incredere in ceea ce spun ei sa avem incredere in ceea ce spun sfintii despre ascultare si duhovnici.
Parintele Mihail are o misiune grea si noi ar trebui sa il ajutam si sa ii usuram povara pe care o duce. Lumea veacului acesta este inselatoare, Parintele ne cheama la Adevar.

Hristos este acelasi , atunci si acum, si nu poate o carte , ce intra in categoria atat de ieftina a best seller, sa trunchieze adevarul.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa marturisim in Adevar numele cel Sfant al lui si Preasfanta Treime sa ne binecuvanteze spre pocainta si bun inceput.

Parinte sa ma iertati si sa ne binecavantati pe toti.

Răspunde
mai 18, 2010 la 12:46 pm
FiulRisipitor spune:

Acum fiind pe drumul convertirii mele d ela ortodoxism la ORTODOXISM parerea despre K.K. si despre cele afirmate de si despre dansul ar fi cam asa:

K.K. cred eu ca mai are pana sa devina ORTODOX cu toate ca a fost botezat. Pararea exprimata in articolul de pe acest blog o consider binevenita mai ales pentru cei care vor sa aprofundeze ORTODOXISMUL si nu sa ramana inca la faza de: WOW ce interesant! Trecand prin “jurnalele” mai multor convertiti, pentru mine K.K. este mult prea departe pentru a fi luat in seama. Am citit cartea lui si nu m-a impresionat (in sens religios) mai deloc, a fost mai mult un roman, desi nu am fost in stare sa vad aceste amanunte expuse aici in articol. Am fost mirat sa le constat acum, dar e bine ca le-am aflat. Pentru cei cu mult discernamant cartea poate fi folositoare dar intr-o masura atat de mica incat mai bine citesti Patericul. Pentru incepatori sau pentru eretici cred ca elementul ortodox este atat de neinsemnat incat vor fi mai mult impresionati de viata lui K.K. decat de religia ortodoxa. In concluzie cartea este prea putin folositoare.

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:21 pm
Alexei spune:

Hristos s-a inaltat!

Oana,

Parintele Mihail face referire la neuitarea lui K.K. in sensul in care, exhiband-o, inseamna ca rana nu este inchisa, ca efectele ei sunt inca prezente in psihicul dar, mai ales, in sufletul acestei persoane. Ori raportarea la ea este facuta ca la o chestiune negativa care, tocmai pentru ca il doare pe cel care a suferit, face sa se trezeasca in ceilalti compasiunea. Practic el nu comunica starea si pacea celui care si-a iertat potrivnicul, ci comunica starea unui suflet, sa zicem asa, sangerand. Ori, aici intr-adevar este o problema. Deci, nu este vorba pur si simplu de o memorie intelectuala a unui eveniment, care in mod natural nu dispare din intelect, ci e vorba de o memorie afectiva a sufletului, care poate fi a unui suflet vindecat (prin Har) ori ranit (nevindecat).

Cu privire la acea memorie intelectuala spune si Psalmistul: “pacatul meu inaintea mea este pururea”, dar o spune nu ca sufletul ranit si, deci, deznadajduit, ci o spune tocmai ca cel care stie ca a dobandit iertarea si regreta numai ca l-a putut supara pe Dumnezeu prin fapta sa. In plus, faptul ca pacatul se pastreaza in memoria intelectuala a celui vindecat face ca el sa-si pastreze cugetul smerit si trezvitor.

Exemplul proorocului David evidentiaza cum e posibil sa ai o memorie a unui pacat (al tau sau al altuia) intr-un cuget vindecat de Dumnezeu. E adevarat, ca in acest caz e vorba de fapta altuia fata de persoana in cauza, dar tocmai acum se vadeste actualitatea poruncii “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, cu alte cuvinte iarta-ti aproapele cum te-ai ierta pe tine. Si noi stim ca iubirea aproapelui care-ti este dusman e semnul clar al prezentei Harului, nefiind posibil lucrul asta dupa firea omului.

Deci, nu memoria pur intelectuala a unui lucru reprobabil din trecut pe care l-ai suferit s-au l-ai infaptuit trebuie sa-ti atraga atentia, ci numai daca evenimentul respectiv mai raneste inca in vreun fel sufletul tau, daca mai are ecouri si nu stii cum sa mai scapi de acele reverberatii. Daca nu mai exista aceste efecte, atunci Bunul Dumnezeu a vindecat rana ta si tu nu trebuie decat sa ramai cu invatatura dobandita (adica sa nu uiti cum lucreza pacatul in sine) si cu trezvia.

Doamne ajuta!

Răspunde
mai 18, 2010 la 2:51 pm
pr.vasile spune:

Foarte interesantă aprecierea. Am avut și eu de gând să particip la conferința lui K.K. ținută în urbea noastră, ba chiar i-am făcut un pic de publicitate, fără însă a fi citit mai înaintea cartea „best-seller”. Cu o zi înaintea conferinței, cineva mi-a dat cartea – chipurile să mă convingă de mesajul autentic al autorului. Efectul a fost invers. Cartea m-a convins din primele 30 de pagini că: 1. nu merită să citesc și restul; 2. nu merită să particip la nicio conferință, întâlnire, și nimic altceva cu acest „convertit”. În concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km. Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot… va continua cartea cu un nou capitol despre cum a simțit o nouă chemare în altă parte… părerea mea.
Eu aș aprecia convertiții, dar abia după ce dovedesc până la moarte statornicia în ortodoxie. Să nu canonizăm oamenii înainte de vreme…

Răspunde
- mai 18, 2010 la 7:04 pm
  Ana 1 spune:
  
  “Când nu se vor mai vinde cărțile și nu va mai primi invitații de peste tot”
  
  A mai fost invitat si-n alte tari (in afara de Bulgaria)? Eu nu cred ca a fost invitat si nici nu v-a fi invitat. Nu prea are unde. Nu cred ca rusii sau grecii sa-l primeasca. Sa-l primeasca in Moldova?
  
  Răspunde
  - mai 18, 2010 la 8:25 pm
    Pustnicul Digital spune:
    
    Vad ca a fost si in Grecia: http://vimeo.com/11001676.
mai 18, 2010 la 7:34 pm
Ana 1 spune:

Am ascultat ceva din interviul acesta si din el reiese clar ceea ce a scris mai jos parintele Vasile:

” In concluzie, după tot ce am mai auzit și văzut despre K.K. mai spun doar atât: nu cred că va muri în ortodoxie. Veți vedea că încă va mai căuta… poate alți 2 milioane de km.”

De fapt din primele clipe ale emisiunii el spune ca de fiecare data s-a convertit din tot sufletul.

Vorbeste mult despre mama lui, dar vorbeste defaimator, dur, cu multa indiferenta si rautate. E dureros de ascultat.

Cum de a fost promovat la noi omul asta ca ortodox convertit? Ma mir si mai mult dupa emisiunea asta.

Uimitor

Răspunde
mai 18, 2010 la 9:18 pm
Alexandra spune:

Eu nu mai inteleg nimic… Am 20 de ani si am citit recent cartea lui Klaus. Personal vorbind, cred ca mi-a „picat” bine, m-a ajutat sa devin mai atenta la multe lucruri, sa ezit putin , sa cantaresc… Sa realizez ca nu tot ceea ce e facut cu spontaneitate este si util pentru mine si sufletul meu. Nu stiu insa daca el este sau nu un ortodox emblematic, dupa parerea mea, nimeni nu este, inafara Sfintilor Parinti.

Maine va veni Klaus in Sibiu, si abia asteptam sa merg sa il vad… Acum, dupa ce-am citit acest articol, argumentele si contraargumentele din comentarii… chiar nu stiu ce sa mai fac. ?

Răspunde
- mai 19, 2010 la 11:26 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  Dacă mergi, te vei convinge ascultând. Dacă nu, te vei folosi rugându-te și citind din Sfinții Părinți.
  
  Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:18 pm
  Ana 1 spune:
  
  Alexandra, daca citeai cartea Intoarcere la Hristos a lui Ioan Ianolide, ai fi simtit mult mai mult decat ai simtit acum.
  
  S-a intamplat sa citesti cartea lui Klaus. Asta este.
  
  Incearca daca ai resurse sa citesti cartea despre care ti-am scris. Ai sa vezi marea diferenta si ce inseamna credinta in Hristos.
  
  Dumnezeu sa-ti ajute
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:40 pm
Iubesc Patriarhul spune:

Cat timp acest om este ortodox este fratele nostru, nu este pagan. Cand o sa se departeze de ortodoxie o sa mai vorbim. Pana atunci este frate.

Răspunde
- mai 20, 2010 la 7:19 pm
  Ana 1 spune:
  
  Pai sa-l lasam sa fie frate, nu sa ni-l facem idol.
  
  Răspunde
mai 19, 2010 la 1:49 pm
Pr Matei spune:

Felicitari Parintelui Mihail care s-a pus pe treaba si ne-a lamurit cum nu se poate mai bine, prin sfatuire, despre inselatul si inselatorul Klaus Keneth!

Răspunde
mai 19, 2010 la 1:54 pm
isaac spune:

Excelent articol!
Parinte imi permit sa va fac o sugestie, inaugurarea unei rubrici cu comentarii despre Babilonia ortodoxa… sau Din lumea Ortodoxiei de fatada…

Răspunde
mai 20, 2010 la 6:14 pm
ellaina spune:

Imi cer iertare parintelui (ca am mai scris aici) si ca ii iau din timpul pretios…
As vrea sa le pun o intrebare celor care il promoveza pe kK atat de agresiv…

Am o mare nedumerire (una din multele…) nu stiu ce evanghelizeaza K.K. in tarile ortodoxe si de ce, de cine este platiti si invitat, si cu ce binecuvatare vine in tara!!! Sunt si eu convertita la sf credinta ortodoxa in occident, trecuta prin protestantism (multi ani) si catolicism si va pot spune ca duhul in care K.K predica sub “masca ortodoxiei” este 100% protestant, eretic, in inselare (cata diferenta este intre el si sfintii parinti din toate vremurile!)
Imediat dupa revolutia din ‘89, parintele patriarh al Romaniei de atunci Teoctist a trimis scrisore oficiala aici in occident (in SUA in speta…stiu de la episcipul nostru de aici si de la alti parinti americani care au vizitat Romania atunci pt cateheze), si a invitat oficial si cu binecuvantarea episcopului ortodox din diaspora preoti americani convertiti la dreapta credinta, care au tinut o serie de cateheze ortodoxe si predici in Ardeal la cateva sf manastiri si parohii., unul din ei fiind parintele Peter Gilquist.

Si cu toate ca erau preoti ortodocsi au venit la invitatia patriarhului de atunci si cu binecuvatarea episcopului de aici!
Intrebarea mea cei ce tin atat de mult sa aparate invatatura eretica a lui KK, cu ce binecuvantare, la invitatia cui, si pe ce bani vine el in Romania?
Alta intrebare: ce incearca K.K sa evanghelizeze intr-o tara ortodoxa de 2000 de ani??? De ce nu merge sa faca evanghelizate in tarile pagane care nu au auzit de ortodoxie, poate nici chiar de Hristos. Aceasta din urma ar fi (si este) adevarata evangelizare. Cunosc preoti misionari ortodocsi in occident care fac asta – insa in tarile ne-crestine si ne-ortodoxe, tari ca Indonezia (99% musulmana) unde pur si simplu iti iei viata in maini (iti ei ramas bun de la viata atunci cand incepi o misiune ortodoxa). Au fost preoti misionari care au fost ucisi pt asta (acesta cred eu ca este modelul apostolic si singurul adevarat si convingator). Acolo as vrea sa il vad pe K.K. predicand pe Hristos, nu cu chitara in baruri prin Bulgaria, prin statiuni, din fotolii (scaune) confortabile si la o audienta insetata mai mult de confort si senzational (multe iertari dar asa se vede).
Inca ceva, exista (cum spun marii parinti) “turisti de manastire si biserici ortodoxe” si exista “cautatori ai Adevarului”, pt. mine KK face doar impresia unui “turist de manastire” si atat.
Sa ne dea Domnul discernamant si smerita cugetare, caci “vremurile grele sunt” si a venit timpul cand ” multi profeti mincinosi au iesit in lume ca sa insele daca se poate si pe cei alesi”…Apocalipsa).

Răspunde
- mai 20, 2010 la 6:48 pm
  ellaina spune:
  
  Pr Peter Gilquist (un pastor convertit la ortodoxie) vorbeste (unei audiente in maj protestante~80%) de ce ortodoxia este calea, si vizita lui misionara in Romania la invitatia pr Patriarh Teoctist.
  http://orthodoxword.wordpress.com/2010/02/01/why-orthodoxy/
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 12:24 am
razbointrucuvant spune:

Ca vrea sa ne re-evanghelizeze in duh protestant, asta e limpede. Strategia e foarte atent ticluita.

http://www.agnos.ro/blog/2010/05/20/klaus-kenneth-la-sibiu-mai-2010/

Din prea marea sa “largire a inimii” (despre care vorbeste), pr. Necula il face nici mai mult nici mai putin decat “dobitoc” pe pr. Mihail si pe “blogistii” de alde noi, care au indraznit sa se lege de idolul KK. De asemenea, ne blestema sau ne ameninta, practic cu pierderea mantuirii, prin “neiertarea acestui pacat nici in veacul de acum, nici in cel va sa fie”.

Ce poti sa mai spui: la asa “largime a inimii” si “inclusivism” ramanem total muti de uimire. Pielea de oaie a cazut, coltii ascutiti si coarnele s-au itit…

De altfel, la fel de generos s-a dovedit a fi si Klaus insusi, care nu a ezitat, in alta conferinta, sa il catalogheze pe p. Mihail, laolalta cu noi, drept ”spalati pe creier care nu vor decat sa omoare, plini de venin”, facand aluzie la necesitatea ca ierarhul sa intervina pentru pedepsirea unui astfel de preot si apoi laudandu-se (cum se si face, crestineste) despre cati a convertit cu cartile sale si despre cum a dat el toti banii la manastiri. Asta ca sa ne fie foarte clar cu cine avem de-a face.

Răspunde
- mai 21, 2010 la 10:48 pm
  Lumina lina spune:
  
  Pr.Necula are legaturi stranse cu Agnos si Oastea Domnului. Si edituri si…fractiuni rupte de Biserica Dreptslavitoare. Ca pr.Necula coordoneaza, controleaza, sustine sau “mentine” aceasta fractiune in BOR, ce mai conteaza…
  
  Agnos va publica zilele acestea – cartea lui Costel Busuioc. Parintele Necula, K.K, acum si Costel Busuioc… Ce melange! Sfatuiri – catre tineri, misionari “ortodocsi”, muzica “culta”…Adevarat ecumenism! (Afacerist).
  
  Pr. Necula, mai bine ati lua seama la ce spune avva Cleopa despre Oastea Domnului! Si avva Cleopa a fost (si este) adevarata autoritate in BOR.
  
  Iar Trambitele lui Hristos nu au cum sa deranjeze – decat pe cei care vor sa “trambiteze” pe …altul.
  
  Fratilor,
  
  A spune adevarul – in zilele noastre – este ADEVARATA MUCENICIE.
  …
  
  C’o moarte tot suntem datori!
  Totuna e dac-ai murit
  Flacau ori mos îngârbovit;
  
  DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI
  ORI CÂNE ‘ NLĂNŢUIT.
  
  (George Cosbuc – Decebal catre popor)
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
- mai 21, 2010 la 11:48 pm
  Ana 1 spune:
  
  Parintele Necula are un vocabular bogat in epitete. Si in conferinta asta isi permite sa foloseasca expresii gen “Jesus Christ S.R.L.” la care desigur auditoriul rade.
  
  Dar recunoaste singur “fiind eu insami bufon in punerea in scena a ortodoxiei”.
  
  Apoi arata asemanarea lui cu K.K:
  
  “Stiti ca eu insumi am o reactie Kennet la pupatul crucilor, linsul podelelor, aratatul fundului in timpul caditului … “.
  
  Facand referire la cartea lui K. parintele Necula spune ceva dureros pentru orice crestin ortodox roman “niciodata nu am vazut ortodoxia romaneasca, – poate ca mai sunt doua trei exceptii – dar niciodata atat de corect exprimata”.
  
  Spunea un parinte drag ca nu este coltisor din Romania unde sa nu calcam pe sfinte moaste. Cum atunci sa se spuna despre un convertit la ortodoxie ca are un cuvant despre ortodoxie, atat de corect exprimat incat ii intrece pe toti luptatorii si dreptii credintei noastre?
  
  In monologul parintelui Necula e o defaimare asupra a tot ce-i romanesc, ortodox, curat si simplu. Uimitor cum ne ponegrim si neamul si biserica. Si asta pentru ce?
  
  Dumnezeu sa ne ierte
  
  Răspunde
mai 21, 2010 la 10:07 pm
Gabriel spune:

Hristos S-a inaltat !
Felicitari pentru luarea de pozitie autentic ortodoxa si la obiect ( specifica unui eminent absolvent de Automatica ), Parinte Mihail Stanciu.
Asa a strigat si Arhanghelul Mihail ingerilor cazuti : ” Sa stam bine, sa stam cu frica ! “.
Trebuie subliniat si girul pe care il aveti din partea parintelui Adrian Fageteanu.
Detractorii dvs nu raspund la obiect, preferand atacul la persoana, specific celor care nu au argumente, sau invocand chestiuni hilare : absenta din enciclopedii, studii teologice…
Se pare ca sunt (iarasi) multi care nu vor “sa stea bine, sa stea cu frica ” !
Dumnezeu sa le lumineze mintea si celor care va denigreaza, pentru a-si intelege starea de inselare ( de fapt, traim intr-o epoca a inselarii prin excelenta ).
Sa va rugati si pentru mine, pacatosul.

Răspunde
mai 22, 2010 la 12:25 am
Daniil A spune:

Felicitari, parinte! Si nu va mahniti de cuvintele ne-la-locul-lor ale promoterilor lui KK, acum si-au aratat adevarata dragoste crestina…
Pana la urma adevarul iese la iveala.
Multumim si sa va rugati si pentru mine.

Răspunde
mai 23, 2010 la 12:07 am
denisa spune:

Mai sunt si alti catolici intre catolici. Vreau sa va prezint un catolic care traieste in duh si in adevar. Inca unul!
Parinte, Nu stiu cum sa fac sa pun pozele cu icoane, dar sunt la link-ul:
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/sfinti-si-sarbatori/3188-sfantul-isidor-tverdislov-cel-nebun-pentru-hristos-facatorul-de-minuni-din-rostov-14-mai.html

Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai
E-mail
DESPRE: – Sfinti si Sarbatori
Friday, 14 May 2010 20:31
Sfantul Isidor Tverdislov, cel nebun pentru Hristos, facatorul de minuni din Rostov, 14 mai

Defăimat fiind, mângâia prin cuvânt şi faceri de minuni

Iniţial catolic, provenind dintr-o familie bogată din Germania, Isidor s-a remarcat de mic prin dispoziţia înţelegătoare faţă de semeni. Nu se supăra niciodată pe cineva şi se gândea neîncetat la împărăţia cerurilor. Şi-a părăsit casa părintească, după ce şi-a împărţit averea la săraci, şi a ales o viaţă de „fugar”, călătorind în loc în loc, în diferite ţări şi oraşe.

——————————————————————————–

Nu se ştie momentul şi modul în care a trecut de la catolicism la ortodoxie, ci doar că a făcut acest lucru. În cele din urmă s-a stabilit în Rusia, la Rostov. Vieţuia într-o colibă din lemn construită de el, suportând sărăcia, frigul, ploaia, zăpada, dispreţul semenilor, cu seninătate neştirbită.
A urmat astfel calea nebuniei pentru Hristos, descrisă şi de Sfântul Apostol Pavel:

„Noi suntem nebuni pentru Hristos, dar voi, înţelepţi întru Hristos; noi suntem slabi, dar voi, tari; voi sunteţi ţinuţi în slavă, dar noi în necinste! Noi până-n ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mângâiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor pân-acum.” (I Corinteni 4, 10-13)

Sfântul Isidor şi-a petrecut timpul vieţii acesteia în rugăciune neîncetată, fără a-şi permite odihnă sau somn îndestulat. Noaptea priveghea, dăruindu-se trup şi suflet lui Dumnezeu.
Ziua, binecuvântatul mergea în jurul oraşului, purtându-se ca un nebun. Totuşi, ştia să dea sfat bun şi să sară în ajutor, la timp, tuturor. Răbdător precum Iov, se purta cu înţelegere, cu inimă curată şi veghetoare, plină de iubire adevărată pentru toţi, şi cu credinţă neştirbită. În timpul vieţii a primit darul facerii de minuni.

A trecut la cele veşnice în 1474 şi nu a ştiut nimeni că a murit, până când nu s-a simţit un miros deosebit de plăcut venind dinspre coliba lui, de la sfintele moaşte. Pe locul mormântului său din Rostov s-a construit Biserica Înălţarea Domnului, moaştele fiind păstrate într-o criptă, făcătoare de minuni.

Sfântul Isidor e singurul numit „cel statornic în cuvântări”, el fiind întotdeauna la fel de generos, înţelegător, bun sfătuitor, iubitor cu toţi, indiferent dacă era apreciat sau nu de ei. Acest lucru a fost precizat de Bulgakov, într-o carte din 1900, „Nastolnaia Kniga”.
Sfântul Isidor Tverdislov este pomenit în sinaxarele ruse la 14 mai.

Din minunile şi profeţiile Sfântului Isidor cel nebun pentru Hristos

Se cunosc cel puţin două minuni ale acestui Sfânt: prima dintre ele îl aseamănă pe Isidor Sfântului Nicolae. O corabie prinsă în furtună risca să naufragieze. Atunci pasagerii au tras la sorţi, convinşi că necazul se datorează unuia dintre ei, care L-a supărat pe Dumnezeu. Sorţii l-au desemnat pe un negustor din Rostov, care a fost abandonat pe mare, pe o scândură. Acesta deznădăjdui, plutind în derivă, însă deodată a apărut lângă el Sfântul Isidor, care l-a readus pe puntea corăbiei. Iar aceasta nu s-a mai scufundat.

Altă dată, la nunta prinţului Sava Obolensky, Sfântul a intrat brusc în palat şi a aşezat pe capul mirelui o coroană de flori, zicând: „Iată mitra ta episcopală!” Profeţia s-a adeverit în scurtă vreme, când soţia prinţului a murit la naşterea primului copil, iar prinţul văduv s-a călugărit cu numele de Ioasaf, după care a fost sfinţit ca episcop de Rostov, în 1481.

Răspunde
- mai 24, 2010 la 3:20 am
  ellaina spune:
  
  @ Denisa …Vrei sa spui un catolic care a trecut la Duhul Ortodoxiei Ruse in Rostov si s-a nevoit in ortodoxie…
  
  Răspunde
  - mai 24, 2010 la 9:08 am
    denisa spune:
    
    Intr-adevar! Sunt si convertiti carora ortodoxia le-a schimbat viata cu totul.
mai 24, 2010 la 7:41 pm
Clara spune:

Si eu am citit cartea lui Klaus K. si am incercat un sentiment de bulversare, am simtit ca ceva nu e bine, nu e ortodox si nu seamana cu marturiile ortodocsilor obisnuiti, care cauta cu lacrimi si cu umilinta iertarea lui Dumnezeu. Nu mi-a placut si chiar am ramas surprinsa de recomandarile facute acestei carti in reviste crestin ortodoxe. Ma bucur ca parintele Mihail a luat atitudine; se risipesc in felul acesta indoielile cititorilor. Parinte, va doresc sa traiti si sa marturisiti Adevarul pana la sfarsit.
Bucurie in Hristos!

Răspunde
mai 25, 2010 la 1:11 pm
Alexei spune:

Acest comentariu am dorit sa-l postez la articolul http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/05/cateva-intrebari-pentru-fratii-de-la.html de pe blog-ul lui Ciprian Voicila. Cum optiunea “Trimiteti un comentariu” este, in acest moment, dezactivata, imi permit sa-l postez aici, cu permisiunea Parintelui Mihail, implicita in cazul in care va permite postarea

Draga Ciprian,

Ne bucuram ca iti gasim numele pe net impreuna cu toata bogatia studiilor si publicatiilor! Ba chiar aflam ca ai la baza si studii de psihologie. Te intreb si eu acum, care este rezultatul practic cel mai important al tuturor studiilor de psihologie efectuate in lume pana la ora asta? Daca nu te superi, pot sa raspund eu? – Manipularea! De la tehnicile de control individual “targetat” prin reclamele comerciale, pana la controlul si determinarea legitatilor de manifestare unitara a multimilor/grupurilor manipulate in sens politic. Plus altele, la fel de non-nevinovate… Si atunci, frate draga, ti-ai pus intrebarea care este scopul? Ca Parintii asa spun: fapta buna nu este fapta buna in sine, ci SCOPUL cu care este facuta fapta o defineste asa! Ca poate stii si tu din Pateric cum vreun staret ascundea sub copaie cate un calugar cazut in desfranare (cazut in fapta, nu in gand!) TOCMAI pentru a-l intoarce si a-l mantui, iar pe frati pentru a-i feri de sminteala si cadere de-a dreapta. Presupune asta ca NOI trebuie sa ingaduim pacatul? Eheeeee…..

Si atunci, Ciprian, ce sa insemne asta? Ca spune Mantuitorul: “dupa roade se cunoaste omul”! Si care e roada, de exemplu, a acestui “fenomen” Klaus Keneth? Fratii “razboinici” ti-au raspuns, altii, mai mult sau mai putin anonimi, au gasit si ei sa evidentieze, chiar decent si politicos, niste lucruri de bun simt (obiective, cu referire la Sfintii Parinti, nu subiectiv-umorale) referitoare la “fenomen”. Intr-un cuvant, se pare ca, pana una-alta, roada este controversa!

Evanghelia spune ca impotrivirea fata de Adevar este pacat impotriva Duhului Sfant (adica impotriva Duhului Adevarului). Ori, noi stim: ce are in comun Dumnezeu si mamona? Ce te faci insa daca la pachet ti se livreaza, sa zicem, 90% adevar si 10% inselare? Mai accepti pachetul? Tu ce zici? Pacatuiesti impotriva Duhului Sfant ca nu accepti cei 90%, ori de fapt esti plin de trezvie ca nu inghiti cei 10% minciuna? Si daca pachetul este astfel conceput INTENTIONAT, tocmai pentru impactul lui 10% mai mare ca folosul celor 90%? Ca si daca n-ar fi intentionat, tot aia e!….

Frate Ciprian, ma intelegi?……Tu ce zici, daca te-ai aseza intr-o stare, sa zicem, mai “sarac cu duhul” (adica avand cugetare simpla si smerita, iar nu mediata prin informatia specializata asimilata) si ai percepe “fenomenul” asta prin prisma “unei babe credincioase” de la tara (cum o lua Petre Tutea de etalon), cum crezi ca s-ar vedea?

Bucurie!

Alexei

P.S. Ti-ai explicat vreodata, daca ai remarcat, cum e posibil ca un adevar de credinta (in credinta revelata prin Ipostasul Adevarului intrupat, bineinteles!) sa se verifice de la nivel de “taran prost” pana la nivel “universitar” (pe o scara meritorie lumeasca), pe orice temei de argumentare?…. Si atunci, unde ar fi problema in cazul de fata?

Răspunde
- mai 25, 2010 la 4:25 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  il cunosc pe Ciprian Voicila si daca imi indagui, ceea ce ai scris nu i se potriveste. Nu e chiar asa.
  Eu insami nu am fost de acord cu parerile sale despre KK, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne certam.
  
  Nu suntem perfecti, si eu si dvs si toti am putea cadea intr-o incercare. Ce sa facem acum? toti trecem prin ispite, important sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie.
  Sa avem nadejdea ca lucrurile se vor limpezi si sigur asa va fi.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
  - mai 26, 2010 la 2:16 pm
    Lumina lina spune:
    
    Incerc sa postez un comentariu pe blog-ul lui Ciprian Voicila si nu reusesc.
    
    Felicia,
    
    Citeste (cu atentie sporita) , pe blog-ul lui Ciprian Voicila, raspunsurile – punctuale – ale lui razboiintrucuvant (la provocarea lui C.V) – raspunsuri documentate si bine intentionate – si ia in calcul (si) modul in care C. V se adreseaza lui Florin M. (ce-l sur-claseaza, raspunzandu-i limpede, smerit – ca un ortodox autentic).
    
    Poate iti schimbi parerea – ce te face sa afirmi – ca cele spuse de Alexei “nu i se potrivesc”.
    
    Nu “se cearta ” nimeni. Dimpotriva, Alexei ii vorbeste cu blandete, cu intelegere – dar si cu fermitate caci asa se cade din partea unui adevarat crestin (ortodox).
  - mai 26, 2010 la 7:30 pm
    Ana 1 spune:
    
    Tu_l aperi pe Ciprian, insa daca-i citesti cu atentie articolul lui ai sa observi ca-l pune laolalta cu K.K, Danion Vasile, Dan Puric…pe parintele Cleopa.
    
    Depaseste sentimentele pe care le ai ptr el si vezi articolul lui taios/ fin la adresa oricui incearca sa spuna ceva despre K. K.
    
    Mi se pare din nou defaimator sa vad scris “razboinicii” de catre cineva care se vrea un marturisitor al credintei ortodoxe. Mai poate fi considerat articolul lui serios sau ironic/ taios?
    
    Doamne ajuta
mai 26, 2010 la 10:29 am
Alexei spune:

Felicia,

In primul rand, faptul ca “nu i se potriveste lui Ciprian” ceea ce am scris eu este irelevant pentru 99% din posibilii cititori ai postarii mele pentru simplul motiv ca acestia nu-l cunosc personal pe Ciprian asa cum se pare ca il cunosti tu, ei neputand face astfel o diferenta specifica.

Mai mult (in al doilea rand), ceea ce am scris eu nu face referire absolut deloc la persoana lui Ciprian, pentru ca nici eu nu-l cunosc personal. Am si precizat la inceputul luarii mele de pozitie ca am gasit pe net datele despre el. Ceea ce eu am postat, insa, este un comentariu la un articol al lui, deci o replica la o maninfestare partiala a personalitatii sale (adica a persoanei formatate prin prisma experientei dobandite) relevata in textul pe care si l-a asumat. Din acest punct de vedere, apararea ta muta din start (voit ori nu, caci nici pe tine nu te cunosc personal) centrul de greutate de pe analiza obiectiva a celor scrise de el (analiza care se face in sistemul de referinta al ortodoxiei/ortopraxiei Sfintilor Parinti), pe afirmatii personale gratuite (pro/contra) lipsite de continut real in raport cu obiectul discutiei noastre.

In al treilea rand, nu esti duhovnicul lui Ciprian, deci cunoasterea pe care o ai cu privire la persoana lui este partiala si nu suporta, deci, o afirmatie absoluta in sensul in care te pronunti tu.

Si nu in ultimul rand, faptul ca Ciprian este inca in viata (sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate si mantuire!) inseamna ca el este inca supus ispitei si caderii, luptei, dar si biruintei atunci cand aceasta din urma aduce Pacea Domnului. Care Pace se produce atat in sufletul lui cat si in al celorlalti prin intermediul manifestarilor sale fata de aproapele, manifestari uneori ne-voite, dar mai ales prin cele voite (“…iar din inima voastra va curge izvor de Apa vie”).

Asadar, problema nu este nici pe departe “sa ne certam”, asta fiind cea mai proasta optiune intr-o discutie in tipar intra-ortodox. Din acest punct de vedere, noua deviere la care recurgi printr-o noua mutare a campului de argumentare pe aceesi directie personala face ca discutia, intr-adevar, sa tinda a ajunge intr-un punct mort (daca eu ori ceilalti acceptam acest lucru) atat pentru noi, dar mai ales pentru martorii acestei asa-zisa “cearta”.

Miza nu este cearta (ca reflex al manifestarii contradictorii a personalitatilor) ci ceva mult mai important si care intotdeauna se are de fapt in vedere tacit in toata discutia: inima celui de-al treilea, adica a CITITORULUI pozitiilor exprimate. Iar acest castig al inimii nu poate fi decat in adevar ori in minciuna, nu intuituu personae (adica luand in considerare persoana).

Inteleg ca tu insati crezi/accepti/stii ca Ciprian “a cazut intr-o incercare”, dar aceasta cadere un justifica apararea ta personala, caci pana si un necrestin a zis: “drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevarul”. Mai important ar fi fost, daca il cunosti personal pe Ciprian si “nu esti de acord cu parerile sale despre KK”, sa discutati si sa aflati impreuna resortul ultim al unei optiuni ori al alteia, iar la urma sa-si defineasca el insusi (argumentat) pozitia finala in spatiul public. Asta deoarece din capul locului el stie care este consecinta expunerii publice a propriilor conceptii, singur asumadu-si acest risc. Deci nici aici sa nu crezi ca este un neajutorat (intelegem chiar de la el ca este un bun “incasator”)!

Si pana la urma daca am zis rau, unde am gresit, iar daca am zis bine, de ce ma certi?

Iar daca vrei “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si cu smerenie” atunci, te rog frumos, ia-l pe Ciprian, ia-i si pe fratii de la razboiintrucuvant, vin si eu si ne intalnim la Parintele Mihail! Ce zici? Te oferi sa aranjezi asta?

Bucurie!

Alexei

Răspunde
- mai 26, 2010 la 11:15 pm
  razbointrucuvant spune:
  
  @ Felicia, Alexei:
  
  Ne raliem propunerii. Cu atat mai mult cu cat Ciprian si-a inchis blogul, noi inca speram ca doar temporar, din pricina suprararii cauzate de contradictia cu noi, ceea ce este chiar regretabil si de neinteles.
  
  @ Alexei:
  
  Ne-a placut cum ai pus problema, departajand planurile cu un simt analitic foarte riguros, de care multi am avea nevoie.
  
  @ Ana:
  
  Va multumim, dar sa stiti ca Felicia a fost chiar prima care l-a infruntat -prieteneste- pe Ciprian si l-a “tulburat” pe problema Klaus K.
  
  @ Toti:
  
  E trist ca nu se mai termina odata nebunia asta…:(
  
  Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:29 am
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei, Lumina Lina si Ana 1,
  
  am scris ca nu se potriveste lui, pentru ca pe un om nu poti sa-l “caracterizezi” in momentul incercarii lui. Este un moment delicat si aceasta nu constituie ESENTA lui. (chiar si pentru o parte a manifestarii lui).
  
  “Mirarea” (parerea) mea am exprimat-o deja pe blogul lui (si daca o sa cautati, o sa gasiti), de citit, am citit toate comentariile.
  
  DA, IL APAR, e datoria mea de crestin sa-l si sprijin in momentul incercarii.
  
  Da, asa este, cei de la Razboi intru cuvant au adus explicatii consistente si punctuale, dar tot cei de la Razboi intru Cuvant, au adus si cuvinte de pace si incurajare.
  
  Asta era si mesajul meu cand i-am raspuns lui Alexei, caci cumva faptul s-a consumat, ca sa zic asa, si ca lucrurile se vor limpezi, sa nu insistam acum sa avem un raspuns.
  
  Iar Alexei, ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste.
  
  Acestea fiind zise si sper si clarificate, va doresc numai bine.
  
  Doamne ajuta !
  
  Răspunde
mai 26, 2010 la 5:32 pm
Pustnicul Digital spune:

Am primit acest COMENTARIU DE LA GEORGE si cred că se potrivește aici:

Smintelile continua si la Pitesti! Ratacitul Klaus Keneth a tinut de curand (pe 24 mai) o conferinta la Muzeul judetean din Pitesti, organizata si prezentata de…cine credeti!-marele “misionar” Laurentiu Dumitru, prieten devotat al p. Lucian Grigore, cel cu…lingurita!

Ambii au fost prezenti la conferinta, sustinandu-l si oferindu-i toata asistenta lui K.K.! Dealtfel, L.D. il promoveaza din plin pe K.K. pe blogul sau, afisand si programul conferintelor acestuia,atentie!!! – ASTA SI DUPA CE P. MIHAIL STANCIU A ARATAT DEVIATIILE ACESTUI K.K. intr-un articol preluat de mai multe bloguri ortodoxe! Daca va uitati la comentarii, multi i-au atras atentia lui L.D. deaspre acest aspect, el insusi avand cunostinta de aceste lucruri, dupa cum a declarat la inceputul conferintei, dar cu toate acestea nu a renuntat nici la conferinta si nici la a-l promova in continuare pe K.K.!

Conferinta a fost o adevarata parodie, K.K. facand gesturi comice si teatrale, avand o exprimare ciudata si controversata, cu abateri grave de la invatatura Bisericii, emanand, pe tot parcursul conferintei, prin discurs si gestica, un duh mai degraba protestant decat ortodox!

Iata cateva “perle” ale lui K.K.(imi pare rau ca n-am inregistrari!):
- “Eu nu am scris o carte ortodoxa…(!!!)…ci una care-L slaveste pe Dumnezeu!”
Intrebat, in mod firesc, daca Dumnezeu poate fi slavit, si deci trait, si altfel decat in fel ortodox, acesta raspunde ca “da, poate fi slavit asa, mai putintel, si-n alte feluri( confesiuni, etc.), nu pe deplin ca-n Ortodoxie, dar INTR-O MASURA MAI MICA!!!“…Fara comentarii!
- Alta: Spune la un moment dat: Luther a fost IN ESENTA ORTODOX!!!…Pus sa lamureasca aceasta afirmatie, a dat un raspuns ambiguu, practic n-a avut raspuns!

Asa ca, cititi si va minunati!…
Baiatul asta, K.K., a batut atata drum ca sa ne spuna ca noi nu mai traim ortodoxia la intensitate, si ca s-a instalat o platitudine, o amortire…si, cumva, el vine sa ne resusciteze! Cam asta e demersul lui…

DOAMNE APARA SI PAZESTE!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 12:23 am
  Lumina lina spune:
  
  Ciprian Voicila spune : ”Din scandalul de pe bloguri lipseşte o voce: aceea a lui Laurenţiu Dumitru, o persoană care a contribuit la apariţia cărţii la editura Agnos”.
  
  Asa ca nu trebuie sa ne mire – “Fenomenul Pitesti”.
  Se intelege ca a sustinut – si financiar – aceasta “tentativa”.
  
  (L.D a facut – la vemea respectiva – reclama buna filmului Tarul – odiosul film in care se confunda Imparatia lui Dumnezeu cu puterea secularizata a acestei lumi -desi fusesera numeroase reactiile – contra – din partea multora).
  
  Este foarte bine ca si-a dezvaluit adevarata identitate – ca acum stim (clar) in ce tabara se afla.
  
  Fie Doamne, mila Ta spre noi!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:09 am
dodo dumitriu spune:

Pentru dl Alexei,

Nu il cunosc pe dl Ciprian, nici pe dvs, dar din ceea ce ati postat pe net pe acest blog si din ce am vazut si pe blogul dl-ului Ciprian pot trage o concluzie: daca adoptati duhul smerit si intelept al Parintilor ca model sunteti mai in castig. Nu stiu ce indreptare puteti aduce cuiva cu ton zeflemitor. Mie asa mi-ati lasat impresia. Si poate ne spuneti dumneavoastra ce facultate ati absolvit, daca vi se pare ca este edificator.

Răspunde
mai 27, 2010 la 3:37 pm
Alexei spune:

Felicia,

Nu ma-ntelege gresit!

Faptul ca Ciprian este aparat in conditiile in care o faci tu ma bucura si este pur si simplu dovada clara ca Bunul Dumnezeu il iubeste! Dovada dovezii? Ciprian si-a blocat/inchis blog-ul datorita “controversei” K.K.! Asta ar putea insemna ca doreste sa-si clarifice starea de “tulburare”, iar daca o face de buna credinta si cu rugaciune va afla sigur raspunsul. Iar raspunsul nu inseamna neaparat unul categoric cu privire la K.K. (alb/negru) ci inseamna activarea in cadrul propriului for interior a acelui “cercetati duhurile” evanghelic. Ca din neatentie si indoiala pecetluite de neascultare au cazut protoparintii nostri, iar prin trezvie (“.. sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”), credinta (in Mantuitorul Hristos si Biserica Sa) si ascultare (fata de Sf. Parinti ai Bisericii celei Una) ne mantuim noi astazi.

Daca vrei sa ne crezi si noi il aparam! Iar cel mai mult l-a aparat pe el si pe toti ceilalti Parintele Mihail cand a scos la iveala umbrele fenomenului. Ori, chiar daca le numim umbre, ele sunt bine conturate – in scris si in inregistrari – neputand fi indoielnice. E adevarat ca realitatea constiintei care afla ca ar putea fi in inselare este dureroara pentru cel care o traieste, deoarece presupune implicit o renuntare la sine, iar asta se traduce prin durere sufleteasca. Bineinteles ca tu, persoana feminina din apropierea lui Ciprian, ai sesizat nemijlocit acea durere interioara si aici tinteste apararea ta (lucru pe care Ciprian ar trebui sa-l aprecieze in mod absolut si independent de discutia asta!). Insa noi, aici, dupa cum am spus si mai sus, avem in vedere PE CEL DE-AL TREILEA care, dincolo de aspectele personale ale celor ce se manifesta public, raman fie cu clarificare, fie cu sminteala (si starea de mijloc, nebuloasa, tot spre sminteala trage) referitoare la fenomen. Miza acelora e in joc.

Si inca un lucru: noi nu analizam aici, in primul rand, convertirea ori trairile lui K.K. pentru a le pune in discutie. Asta este strict treaba lui K.K. si a duhovnicului sau, chiar daca acele aspecte ar fi ajuns la cunostinta publicului mai mult sau mai putin intamplator.

Noi avem in vedere actiunea lui nemijlocita de a insera un mesaj in sufletul celui de-al treilea – ascultatorul/cititorul/target-ul! Iar strategia aleasa denota un plan care are o tinta. Nu exista plan fara tinta! Ori aceasta actiune de exteriorizare cu un scop a interiorului lui K.K. e supusa criticii. Noi stim care este criteriul de referinta – ni l-a transmis insusi Hristos: dupa roade se cunoaste omul! Are omul roadele Duhului si ale Iubirii? Il credem! Nu arata aceste roade si nu marturiseste ca Sf. Parinti care au dobandit aceste roade? Macar privim cu luare aminte!

Nici un raspuns al tau, insa, nu este mai de tristete decat retractarea pe care ai facut-o la final! Ce-ai scris la sfarsit, anume “ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” anuleaza concretetea miscarii finale de nimicire a lucrarii diavolesti. Ca era o treaba “sa stam alaturi unii de altii si sa ne sfatuim cu dragoste si smerenie” (te-am citat tot pe tine!). Cu alte cuvinte, era o treaba sa fie data pe fata lucrarea vrajmasului intr-o intalnire reala care sa inceapa cu “Imparate Ceresc Mangaietorule…..”. Altfel, vorbim si cu nimic ramanem, din pacate…..

Bucurie!

Alexei

P.S. Blagosloviti, Parinte Savatie! Socul pe care l-a suferit K.K. si pe care il aduceti in discutie este socul trecerii din imaginar in real, de la minciuna la Adevar, de la viata trupeasca la moartea reala a trupului. Poate abia acest soc sa-i dea directia reala (bineinteles, daca e de buna credinta!), adica sa-i transforme “calea de iesire” in Cale. Acum eu as intreba, insa, cine sunt cei care l-au “impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor” si in ce scop? Iertati!

Răspunde
- mai 27, 2010 la 10:07 pm
  Felicia Strimbeanu spune:
  
  Alexei,
  
  scuze daca m-am exprimat nepotrivit, chestia cu ““ceea ce scrii tu acolo, sa luam pe unii si pe altii sa discutam, nu se procedeaza asa. Vor ajunge ei sa discute intr-un moment de liniste” – vroiam sa exprim doar sa lasam lucrurile un pic asa, sa nu le fortam, adica sa lasam sa se linisteasca si ca rezolvarea va veni.
  
  Hai ca poate o sa mai avem ocazia sa mai scriem/vorbim, deocamdata sunt pe graba.
  
  Numai bine ! Pa Pa!
  
  Răspunde
mai 27, 2010 la 11:05 pm
Părintele Savatie spune:

Parinte Mihail,
Hristos in mijlocul nostru!

Ai dreptate in tot ce zici. Ceea ce cred eu este ca, fiind obisnuit cu publicul occidental, adica unul fara dreptar al credintei si cu atit mai mult al deosebirii duhurilor, Klaus a suferit un soc in mijlocul Ortodoxiei care este Romania. A fost impins prea devreme si prea cu putere sa vesteasca in fata ortodocsilor. Eu am intelegere fata de el in masura in care vine dintr-o lume si dintr-o viata slabanogita, de aceea mi s-a parut ca l-ai luat poate prea tare, nedindu-i nici o cale de iesire.

Poate ca aceasta confruntare cu Ortodoxia dura si adevarata, care este Romania, repet, il va pune pe Klaus pe o noua treapta, caci cred in dorinta lui de mintuire si cred si in Cel care cheama, si ne-a chemat si pe noi toti, ca poate sa indrepte cele strimbe si sa vindece cele vatamate.

Am zis acestea pentru ca am fost mustrat ca sint ambiguu in opinia mea despre polemica in cauza. Ambiguitatea mea insa reiese si dintr-o dorinta, pe care nu mi-o pot stavili, de a-l vedea si pe Klaus in consens cu noi toti.

Răspunde
- mai 31, 2010 la 11:05 am
  Mircea spune:
  
  Parinte Savatie, blagosloviti!
  
  In primul rand vreau sa spun ca am cartea despre “calatoria” domnului Klaus dar nu am citit-o. Deci ma pozitionez ca un necunoscator direct al celor spuse (scrise) de el. In schimb mi-au atras atentia tare mult disputele de pe web. Sunt un tanar din Arad, si dupa o viata pacatoasa si plina de mila lui Dumnezeu care s-a revarsat in toate momentele de ratacire, am ajuns si eu Acasa. Dar pana sa ajung am cautat in multe directii si am intrat in contact si cu neoprotestantismul, care e “in floare” prin Ardeal. Caut sa imi insusesc Drapta Credinta dar de multe ori am dificultati tocmai ca nu reusesc sa ma situez pe o pozitie de echilibru duhovnicesc. Referitor la persoana domnului Klaus, pot spune ca dupa o viata ratacita ca a dansului, de multe ori arde in mine o dorinta de a exclama “Ce mult bine mi-a facut mie Dumnezeu!”. Acesta e defapt motorul marturisirii. Daca nu ma insel, intr-una din Evanghelii e descris cand Mantuitorul l-a tamaduit pe indracit, iar acela vroia sa-L urmeze. Dar Hristos l-a indemnat sa mearga si sa spuna alor sai, ce bine i-a facut lui Dumnezeu. Si scriind aceste randuri mi-a venit un gand… Nu cumva multimea disputelor sunt o lupta intre madularele Bisericii. Nu cumva nu-si mai gasesc crestinii rostul in Trup din lipsa dragostei, din lipsa trairii practice a invataturii de credinta? Stim noi ca in teorie e simplu si clar, si linile de urmat sunt cu totul si cu totul clar definite, dar in practica lucrurile stau altfel. Fiecare vine cu trecutul sau, fiecare are un sac de murdarie in spate. Oare nu ar fi mai minunat ca in vorba buna si in blandete sa ne povatuim unii pe altii? Oare nu cumva e vre-unul dintre noi, care inainte de a ajunge la Hristos sa fi fost deja sfant? Exista intr-adevar erezii pierzatoare, si de multe ori fratii nostrii sunt atinsi de ele, dar tot dragostea e cea care ii scoate din ratacire. Noi ne tot etichetam unii pe altii si defapt parca vrem sa ne spunem “tu esti eretic!”, “ba tu esti eretic!”, “tu nu repecti cutare!”, “tu nu esti merit!”. Lipseste pacea dintre noi si e mult zbucium.
  Eu ma regasesc cumva in trasaturile lui Klaus si chiar in marturisirea aceasta cu mult zel, si in tot felul de forme. Dar toate dintr-un foc al inimii de a exprima mila lui Dumnezeu care cheama pe cel pacatos, pe cei care au umblat pe fundul iadului. Ce pot sa marturisesc e ca de cand m-am intors cu fata spre Dumnezeu, am trait lucruri minunate, care nu le pot tine in mine si simt sa le impartasesc. Nici nu sunt cuvinte destule ca sa le exprim. Nu spre slava mea, chiar daca uneori alunec in directia slavei desarte din slabiciune, dar ca oamenii sa vada prezenta lucratoare a lui Dumnezeu in viata omului. Nu-mi doresc sa fiu eretic!!! Ma inspaimanta un astfel de gand. Nu vreau sa fiu Iuda! Am chinuit mult ca sa ajung la o credinta lucratoare in Dumnezeu, incat nu as vrea sa ma pierd. Mi-e teama intru dragoste sa nu Il rastignesc iarasi pe Hristos, si mi-e scarba de faptele mele. Dar mila Lui care m-a coplesit nu ma lasa sa fiu trist, ci ma face sa-mi salte inima si sa vestesc mila Lui. Dar marturisesc ca cititnd despre cum este privit acest domn Klaus, ma regasesc cumva. Este intr-adevar ceva cu care Biserica din Rasarit nu e obisnuita, pentru ca e o marturisire in afara Traditiei. Este o marturisire spontana, a unui om care NU a cunoscut profunzimea Traditiei Ortodoxe intr-u totul. Am fost indrumat ca ar trebui sa fiu mai smerit, sa ma adancesc in pocainta, sa imi plang faptele trecutului. Dar marturisec ca am ajuns iarasi in iad. Aproape un an de zile am chinuit incercand sa-mi intristez inima pentru trecutul meu. Incercand sa-mi insusesc o smerenie care nu era sincera, nu era interioara. Sigur ca regret ce am facut, dar nu pot ramane in trecut. Pocainta o faci din inima atunci cand atarna sabia dreptatii asupra capului, pentru faptele nepocaite. Am tras invatamintele ca sa nu ma mai intorc la faptele cele vechi si am primit bucuria iertarii. O imensa revarsare de bucurie in suflet… Daca Dumnezeu nu iarta si uita, atunci cum sa ni se ceara noua sa iertam si sa uitam gresala aproapelui? Dar daca El iarta si uita, atunci eu, ramas in bolile trecutului pe care El le-a tamaduit, pur si simplu refuz iertarea. Abia, abia ma ridicat Dumnezeu din deznadejdea in care m-am afundat incercand sa ma (fals)smeresc, sau mai bine zis sa-mi plang pacatele iertate. Am fost in cel mai adanc iad al vietii mele scurmand printre aceste pacate. Si pe masura ce scurmam mai adanc ele se luptau cu mine si ma biruiau pana la deznadejde si pana la dureri trupesti. Ajunsesem nemultumit, frustrat, impulsiv, neiubitor, departe de Dumnezeu, intristat de moarte si judecam pe toata lumea care gresea catusi de putin, pe cand pe mine ma chinuiau ganduri groaznice de mandrie. Toate acestea dupa ce am incercat eu sa ma intorc in trecutul pacatos, neacceptand ca am fost iertat si crezand ca voi avea roada astfel. Defapt nu doresc decat ca fiecare sa-si gaseasca locul in Trup si sa radieze bucurie si dragoste. Departe gandul de a ma referi la o bucurie superficiala si o dragoste fatarnica sau toleranta la tot tavalugul vremurilor noastre. Dumnezeu sa ne ajute, sa ne ierte, sa ne lumineze! E greu discernamantul in vremurile noastre, de aceea si spun Sfintii Parinti ca e cea mai mare virtute. Ar trebui sa ne compatimim mai mult si sa ne doara unii de altii in loc sa ne taiem unii pe altii, caci toti gresim. Trebuie sa ne intelegem scopul. Si cred ca toti vrem mantuirea si dragostea in casa Tatalui. Sa ne ajutam mai mult… Iertati ca am deviat oarecum de la subiect, dar nu am putut sa nu-mi vars durerea! Doamne ajuta-ne!
  
  Răspunde
  - mai 31, 2010 la 5:27 pm
    Părintele Mihail spune:
    
    Atenție! Nu l-am judecat pe amicul K.K. pentru ce a făcut cândva, ci am tras semnalul de alarmă pentru că el, creștin-ortodox declarându-se, continuă să propage idei neortodoxe, mincinoase și păguboase și pentru suflet și pentru trup, propunându-se pe sine și gândirea sa nu numai înaintea simplilor mireni, ci chiar în fața preoților, călugărilor și uneori și în fața episcopilor, dintre care, mulți dintre ei, slavă Domnului!, nu au avut parte de zbuciumul și experiențele lui nefericite și nedorite… Că Dumnezeu ne vrea mântuirea tuturor asta este sigur, că El vrea ”ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită” și asta este sigur, dar de acestea trebuie să fim și noi conștienți și doritori. Mai ales că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ”Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. (…) şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.” (1 Tes. 5, 22-23). Deci, tot ce nu este susținut pe mărturia Sfinților Părinți, trăitorii și vestitorii Adevărului – Hristos, nu trebuie nici primit, nici încurajat, pentru că nu duce la Adevăr, nici la sfințenie. Nu trebuie să ne îndulcim cu teologumenele oricui, ci trebuie să rămânem în dogmele, canoanele și rânduielile Bisericii, cele prin care s-au sfințit toți Sfinții lui Dumnezeu dacă vrem să ne mântuim. Pentru că nu există sfințenie și mântuire în afara Ortodoxiei.
  - mai 31, 2010 la 9:41 pm
    daniel spune:
    
    Va recomand si chiar va rog sa cititi marturiile ortodoxe despre convertire ale unor englezi in viata (12 englezi), printre care si mitropolitul Kallistos Ware. Cartea a aparut nu demult la editura Deisis. Si mitropolitul Kallistos predica in Anglia si in toata Europa, si vorbeaste despre convertirea sa insa marturia este alta, este plina de smerenie si de bunacuviinta.
    
    http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134
  - mai 31, 2010 la 10:42 pm
    Cristian spune:
    
    Mircea
    
    Cu adevarat pare ca te regasesti in unele manifestari pe care le descrii. Dar tu le numesti asa cum si sunt, niste neimpliniri, niste trairi de la inceput. Ceea ce nu este cazul despre modelul pe care l-ai descris, care numai vrednic de mila nu se considera, si cautand sa invete de la monahii nostri romani imbunatatiti. Daca va fi trezit ca sa spuna ca ii este rusine ca a vorbit atat desi este pe o treapta atat de incepatoare, si va inceta sa vorbeasca spre a se reculege, ar fi de luat in seama si de asteptat roade. Altfel… mai degraba nu asteptam nimic bun….
  - iunie 2, 2010 la 7:54 pm
    Mircea spune:
    
    Multumesc, Părinte Mihail, pentru lamurire! Iertati!
- mai 31, 2010 la 10:27 pm
  Cristian spune:
  
  Parinte Savatie,
  
  Iertare, Iertare, de multe ori Iertare!
  
  Cu multa nevrednicie , nu ma voi opri sa spun gandurile despre aceste trei dorinte ale sfintiei voastre.
  
  Destul de clar reiese ca nu este binecuvantat de nici un SOC, de nici o trezire reala, de o coplesire in fata valorilor ortodoxiei romanesti. Pare mai degraba convins ca el este intr-o stare mai inalta, de unde este chiar dator sa ajute cat poate.
  
  Iarasi despre trepte mai inalte decat primirea de catre ierarhii locului nu pare ca are nevoie.
  
  Cat despre dorinta finala, cu siguranta trebuie stavilita ca sa fie ajutata de Adevar, pentru ca altfel este o “judecata” din cele neingaduite, considerand deja BUN pe cineva, care ramane doar sa vina in consens. Totusi, inca se discuta, si avem inca nevoie de marturia Adevarului inainte de “dorinta” mai inalta.
  
  Le-am spus ca simple ganduri de mirean, fara cunoastere, totusi cu ceva experienta. Inca o data iertati, dar nu treceti cu vederea!
  
  Răspunde
- iunie 1, 2010 la 10:20 pm
  Elena Grancea spune:
  
  Cer permisiunea parintelui Mihail de a-mi posta mesajul adresat parintelui Savatie (pe blog-ul sau). Motivul acestei rugaminti este faptul ca, parintele Savatie a luat mesajul meu ca pe “o mustrare”, lucru nedorit si negandit de mine, cu atat mai mult cu cat parintele Savatie este unul dintre parintii dragi mie.
  
  Elena G. spune:
  mai 24, 2010 la 19.30
  
  Parinte Savatie,
  
  Va stiu de foarte multi ani, m-am folosit de sfaturile sfintiei voastre (anii 2000 -2002), va port respectul cuvenit unui slujitor al Sfantului Altar, insa, in ultimul timp, nu mai reusesc sa inteleg din care tabara faceti parte – caci va exprimati ambiguu.
  
  Iertata sa-mi fie indrazneala dar, sfintia voastra ce alegeti:
  
  1. Sa-L marturisiti pe Hristos Domnul alaturi de alti parinti (recunoscuti ca avand marturisire curata a Sfintei Ortodoxii)?
  2. Sau alegeti sa fiti de acord si cu acesti parinti dar si cu cei pe care (parinti respectivi) ii combat. (?)
  
  Va scriu pentru ca m-am intristat de ambiguitatea exprimarii sfintiei voastre in postarile referitoare la cartea lui K.K. si pentru ca nu aveti o pozitie ferma in acest sens.
  Sau, poate ca nu vreti sa suparati pe cineva.
  
  Va rog sa ma iertati, parinte Savatie!
  
  Răspunde
  - iunie 2, 2010 la 2:12 pm
    Cristian spune:
    
    Sora Elena
    
    Aceasta este o mustrare, si cred ca este nu numai indrazneata ci cu totul nedreapta. Este necesar sa ceri iertare cu adevarat parintelui Savatie, dupa ce intelegi bine ca sfintia sa este cu mult deasupra alegerii din cele doua intrebari.
    
    Totusi , indrazneala de a semnala ambiguitatea, pare binevenita , cu conditia sa gasim prin rugaciune ce ne spune Duhul Sfant, noua si parintelui Savatie.
mai 28, 2010 la 10:26 am
Alexei spune:

Roaga-te pentru mine, dodo dumitriu!

Răspunde
iunie 2, 2010 la 11:46 am
dodo dumitriu spune:

In acest schimb de pareri mi se pare important sa nu impartim comentatorii in tabere.

Noi suntem, sau cel putin fiecare dintre noi vrem sa fim, de partea Adevarului, Domnul nostru Iisus Hristos.
Si Parintele Mihail si Parintele Savatie exprima, foarte clar, fiecare in mod propriu personalitatii si formarii sale, acelasi gand: sa iubesti pe aproapele, chiar daca se numeste Klaus, dar sa nu incurajezi ceea ce nu este manifestare ortodoxa in ceea ce face, sa te delimitezi de actiunile neortodoxe. Si lamuresc lucrurile pentru cei ce nu sesizeaza ce este gresit in manifestarile lui.
Nu este dl Klaus singurul responsabil pentru turneul sau in Romania. Aici este durerea. Fiecare dintre noi este parte vie a Bisericii, dator sa marturiseasca, in randuiala lui, credinta Ortodoxa.

Răspunde
iunie 3, 2010 la 12:18 pm
Intrebator spune:

As vrea ca Pr. Mihail Stanciu sa ne confirme daca informatia potrivit careia Sfintia Sa nu mai e staret al Manastirii Antim e sau nu reala. Din cate am auzit, s-au luat oarece masuri impotriva campaniilor sale virtuale. Multumesc!

Răspunde
- iunie 3, 2010 la 5:57 pm
  Părintele Mihail spune:
  
  ”Noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem…”
  
  Răspunde
  - iunie 3, 2010 la 6:20 pm
    Ana 1 spune:
    
    Doamne ajuta Parinte Mihail. Dumnezeu sa va tina cu toata bucuria care ne-o faceti.
    
    Cat de dulce si frumoasa este limba ortodoxiei.
  - iunie 3, 2010 la 11:48 pm
    Laura spune:
    
    @ Intrebator
    
    Parintele Mihail, ti-a dat un raspuns cum nu se putea mai complet si frumos si doar in cateva cuvinte…Mihai Eminescu . Complet si frumos raspuns !
    
    …iar noi va sustinem…
  - iunie 10, 2010 la 2:40 am
    Pr.Claudiu Wellington NZ spune:
    
    Toate cuvintele acestea ma incalzesc duhovniceste recunoscand in ele duhul de veselie si bucurie permanenta al Preacuviosului Parinte Arhim. Mihail.
    Dupa cum scriam si in alta parte as vrea sa va rog sa-mi comunicati o adresa de email a dumneavoastra sau a Parintelui Protos. Vicentiu la: preotclaudiucoroaba@yahoo.com
    
    Cu multumiri,
    Pr.Claudiu
- iunie 3, 2010 la 6:24 pm
  Ana 1 spune:
  
  Elena Grancea & Intrebator
  
  La mesajele pe care le tot postam noi pe aici incercand sa judecam parintii drepti ai bisericii noastre, imi vine in gand un citat dintr-o poveste “daca-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan”.
  
  Răspunde
  - iunie 4, 2010 la 11:17 am
    Cristian spune:
    
    Ana 1
    
    “DIVANUL” este orice treapta ierarhica in biserica, iar mirenii nu se pot “urca pe divan” decat facand slujirea vreunei trepte in Biserica in locul celor unsi canonic. Ceea ce nu este cazul in discutiile de pe acest blog. Acest plan ierarhic , nu se poate amesteca in ceea ce tine de planul duhovnicesc, unde sunt alte reguli, ale libertatii , si unde fiecare crestin marturiseste credinta pentru el insusi , si judeca potrivit treptei de adevar pe care a ajuns sa o cunoasca. Respectarea treptelor ierarhice trece pe planul doi cand Adevarul ia conducerea.
    
    Ceea ce am incercat sa explic, repetand aproximativ argumantatia parintelui Staniloae, este ca nu este bine sa amestecam cele doua planuri, aplicand regulile supunerii fata de ierarhie in cele liturgice, la marturisirea si argumentarea adevarului, care cere si judecare a cuvintelor spuse si nu a persoanelor, cere si sustinere a parintilor cu fapte nu cu vorbe, cu jertfa si impartirea pedepselor care apar in situatii grele, si mai putin cu “concluzii” trase inainte de a se lamuri despre ce este vorba, cat de grava este situatia.
  - iunie 5, 2010 la 4:05 pm
    Elena Grancea spune:
    
    Ana 1,
    
    Spui: “imi vine in gand un citat dintr-o poveste”…
    
    Si mie: “Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” – deoarece postarea mea – adusa pe acest blog cu permisiunea parintelui Mihail – nu facea nici o referire la persoana ta.
    
    Pe de alta parte te inteleg, caci, vazandu-te si pe blog-ul celuilalt parinte – in acelasi CONSENS – ca si aici – trag concluzia ca tu “canti” la 2(doua) piane – necontand cine este cel ce scrie “partitura”.
    
    P.S.
    Nu te sili sa-mi raspunzi caci: Promit! Nu te voi mai lua in seama.
    Fair-play era sa spui direct ce te-a deranjat si ti-as fi explicat ce motiv am avut sa adopt o asa postura. Pe cand tu…ai “intervenit” (tam-nesam)cu o ironie foarte “fina”.
    
    Sanatate! Maxima!
iunie 5, 2010 la 10:30 pm
Ana 1 spune:

Elena Grancea, o sa vina si clipa cand o sa ne lamurim cu acesti predicatori, si poate atunci o sa avem curajul sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am judecat degeaba, si aici ma refer la parintii bisericii.

Doamne ajuta

Răspunde
Predicatorii-vedete, prooroci proorociti. Azi, cazul Klaus Kenneth in viziunea Parintelui Arhimandrit Mihail Stanciu de la Manastirea Antim: După două milioane de kilometri, încă în înșelare… | Victor Roncea Blog spune:

mai 12, 2010 la 12:59 am

[...] Parintele Mihail Stanciu Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: capusele ortodoxiei, Dan Puric, Danion Vasile, Klaus Kenneth, parintele mihail stanciu, puricii ortodoxiei « “Nasul” lanseaza “Diavolul este politic corect” la Libraria Sophia din Bucuresti in prezenta calugarului basarabean Savatie Bastovoi. VIDEO: Puterea tamaduitoare a iubirii You can leave a response, or trackback from your own site. [...]
Război întru Cuvânt » ARHIM. MIHAIL STANCIU (Man. Antim) pune in discutie una din cele mai recente “vedete” duhovnicesti in voga: KLAUS KENNETH spune:

mai 12, 2010 la 4:10 am

[...] După două milioane de kilometri, încă în înșelare… [...]
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 12, 2010 la 11:37 am

[...] STANCIU, KLAUS KENNETH, Manastirea ANTIM by saccsiv on mai 12, 2010 Citez din articolul După două milioane de kilometri, încă în înșelare…, scris de Arhimandrit Mihail Stanciu, de la Mănăstirea Antim, [...]
Profețiile cultului satanic pentru vremurile de azi — Pustnicul Digital spune:

mai 13, 2010 la 3:17 am

[...] este ambalată frumos și rafinată de inteligențe demonice mult superioare nouă. Ca și exemplul lui Klaus Kenneth care îmbină rigorile ortodoxiei cu indulgențele lumești într-un mod atât de atractiv încât [...]
Razboi întru Cuvânt » ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice spune:

mai 17, 2010 la 2:23 pm

[...] In incheiere sa reflectam putin si asupra parerii parintelui Savatie Bastovoi, el insusi un convertit (VEZI)… [...]
Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi … « Saccsiv’s Weblog spune:

mai 18, 2010 la 3:00 pm

Parintele PORFIRIE din GRECIA

Postat: 7.07.2010 - 2 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Parintele Porfirie din Grecia

"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".
Ca si Sfântul Ioan din Kronstadt, parintele Porfirie a trait mare parte a vietii sale în mijlocul oamenilor, în orasele Atena, Kallisia si Milesi. Înca tânar fiind, s-a calugarit si a fost cinstit cu darul preotiei si, pentru cei dornici sa stie, tot de tânar a primit darul Duhului Sfânt (la numai 17 ani!). A slujit mai apoi într-o mânastire, apoi în paraclisul unei policlinici din Atena, pentru ca la batrânete sa se retraga în muntele Athos.
Din câte am putut întelege din cartea pe care am citit-o ("Batrânul Porfirie - Parinte duhovnicesc si pedagog"), parintele Porfirie a dobândit virtutea smereniei pâna într-atât încât el a devenit partasul unor minuni de care nu s-a vorbit mult în literatura patristica si care, as îndrazni sa spun, pun la încercare si o solida credinta ortodoxa. Dar "la Dumnezeu toate sunt cu putinta". Un al doilea aspect al vietii parintelui este ca aceste minuni au fost folosite pentru întarirea credintei crestinilor care vor fi intrat în contact cu sfintia sa.

Asa cum parintele Porfirie o spune, minunile care se faceau prin sfintia sa în prezenta crestinilor erau menite fie sa întareasca credinta acestora, fie sa-i întoarca la pocainta pe cei indiferenti. Sa retinem ca toate aceste "întâmplari" sunt redate de catre sine însusi, ceea ce, daca pe oamenii fara cultura spirituala poate sa-i faca sa zâmbeasca, pentru crestini aceasta denota un înalt nivel al smereniei, la care dezvaluirea darurilor Duhului Sfânt nu mai aduce prejudicii (caderea în mândrie) omului duhovnicesc.
"Într-o seara, în iarna lui 1978, îl asteptam pe parintele Porfirie sa vina la noi acasa, în cartierul Thisio. Când a ajuns si a sunat la usa, m-am dus sa-i deschid. Bunicutul era vesel, ca întotdeauna. M-a binecuvântat si a intrat în casa. Am remarcat ca taximetristul care îl adusese nu pleca, ci zabovea, asa ca am socotit ca voia sa-mi vorbeasca.
Când m-am apropiat de el, mi-a spus: "Spuneti-mi, doamna, cine este acest Batrân? Stiti ce mi s-a întâmplat mai adineaori? Mi s-a parut ca sa deschide cerul si un foc mi-a patruns în suflet! Eu nu sunt prea dus la biserica si nu prea am treaba cu preotii. Pur si simplu l-am luat în masina. Pe drum Batrânul a început sa îmi spuna despre satul meu, despre familia mea si despre problemele mele personale… Eu, sa înnebunesc si mai multe nu! Asa cum v-am spus, deodata parca s-a deschis cerul si un foc mi-a patruns în suflet! Spuneti-mi cum l-as putea întâlni pe acest preot? As vrea sa merg la el…"

Parintele Porfirie povestea despre experientele sale la policlinica din Atena descriind ultimele clipe din viata pamânteasca a unor grav bolnavi care erau dusi într-un salon special. Uneori distingea deasupra patului lor un nor întunecat. Rugându-se, era alaturi de bolnavi, în acele ultime clipe de agonie de dinaintea mortii, usurându-le sufletele. Uneori îsi întrerupea rugaciunea, cobora în biserica, îngenunchea înaintea Sfintei Mese si plângea; apoi "cu si mai mare staruinta se ruga". Când se întorcea în salon, norul se risipise. O lumina blânda se asternuse peste chipul, de-acum împacat, al bolnavului. Sufletul sau liberat calatorea spre ceruri. Medicii care îl vedeau adesea la capatâiul bolnavilor la ceas târziu, îl întrebau: "Bunicutule, tot aici esti?", iar el raspundea: "Ce sa fac, fii mei? Doar vedeti ca sunt singuri si parasiti".

Parintele Porfirie avea darul vindecarii, dar era înzestrat si cu un dar mai putin comun: punerea de diagnostice persoanelor cu diferite boli si chiar cu probleme psihiatrice. Îmi veti spune ca si doctorii fac asa. Da, dar nu în felul acesta. Si daca credinta dumneavoastra se îndoieste, spuneti-va din nou ca Dumnezeu cunoaste tot si ca sfintii au Harul lui Dumnezeu. Parintele reusea sa puna diagnosticul doar atintindu-si privirea asupra acelei parti a trupului aflata în suferinta sau luând pulsul bolnavului sau al mamei sale.
"…La întoarcere el mergea înainte si eu [parintele Porfirie] în spate. Drumul era în panta. Cum mergeam asa, îmi spune:
- Bunicutule, Thanasis mi-a spus ca te pricepi si la boli.
- Nu, nu ma pricep si mai sunt si obosit, i-am raspuns.
Auzind acestea a tacut si a luat-o înainte. Pe când mergea asa în fata mea, mi-am facut cruce si m-am uitat la el cu bagare de seama. Am vazut ca avusese tuberculoza în partea stânga a pieptului. L-am oprit asadar si, batându-l pe umarul drept, i-am spus: "Vad ca ai fost bolnav în partea stânga". A fost multumit de ce i-am spus, iar chipul îi stralucea de bucurie.
- Si ce mai vezi? ma întreba.
- Ce sa-ti spun, fiule? Vad o minune, i-am spus.
- Ce minune? ma întreba el.
- Ai avut tuberculoza ani de-a rândul, dar ai facut tratament si s-a vindecat cu totul. Îti pot spune ca plamânul drept este mai sanatos ca stângul.
- Cum asa? ma întreba iar.
- Ei bine, în locul bolnav s-a adunat deasupra un fel de azbest si a acoperit boala cu totul.
- Sarut mâna, Bunicutule, ca tare ma mai întrista gândul ca sunt tuberculos, zise el.
- Te-ai vindecat si nici nu ti-ai dat seama?
- Mi-am dat seama, dar am ramas tot cu gândul ca sunt bolnav."

Dealtfel, este vrednic de retinut ca parintele Porfirie a trait în mijlocul oamenilor, desigur în chip de monah si preot. În permanenta sfintia sa a fost aproape de mireni si familiile lor, aratându-se acestora ca un povatuitor si ca un parinte: "Ca de ati avea zeci de mii de învatatori în Hristos, totusi nu aveti multi parinti…". Ce am retinut este, în esenta, un mesaj de încurajare prin reamintirea ca fericirea pe pamânt înca depinde de noi, fiind conditionata de întelepciunea cu care o cautam.
"Corecta educare si crestere a copiilor în cadrul familiei detinea un loc important în activitatea parintelui Porfirie, mai ales când îsi povatuia fii duhovnicesti. Când unii parinti îl întrebau: "Ce sa ne facem, parinte, cu copilul nostru ca este sovaielnic si mai are si tot felul de fobii?", parintele raspundea:
- Voi purtati întreaga raspundere prentru purtarea lui. Din pricina relatiilor proaste dintre voi doi, chiar din vremea când se afla în pântecele maicii sale i-ati provocat toate aceste traume psihice si toate problemele psihologice pe care acum trebuie sa le îndure. Sfintenia parintilor contribuie la mântuirea copiilor. Într-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea probleme cu copiii vostri… Acest lucru îl veti dobândi lesne în momentul în care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul ce dumnezeiesc? Vine când ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie fierbinte si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns.

Parintele Porfirie mai îndemna credinciosii sa profite de natura pentru a-si gasi odihna. Îi îndemna sa stea pe malul marii [acestea se petrec în Grecia!], cugetând, rugându-se, ascultând glasurile tainice ale naturii, linistindu-se. Apoi sa faca excursii, sa suie pe munte, sa priveasca cerul înstelat, sa se bucure primavara de frumusetea tarinilor, a florilor, a copacilor, si iarna, de zapada. Parintele Porfirie era încredintat ca astfel de sensibilitate contribuie la maturizarea duhovniceasca si sufleteasca a omului, fiind începutul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu si totodata începutul unei doxologii închinate nesfârsitei Sale maretii. El însusi se trezea diminetile ca sa priveasca soarele rasarind din mare, si statea asa, în rugaciune si în meditatie.

"Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

Trupul parintelui Porfirie în Sf. munte Athos la mânastires la Kafsokalivia. Trupul unui alt mare atlet al lui Hristos, parintele Paisie de la Athos (+1993), este inmormantat la Man. Suroti de lânga orasul Tesalonic.

Sfantul Siluan Athonitul-- Dumnezeu este IUBIRE

Postat: 6.07.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

02.13.08

Mistica vederii lui Dumnezeu

Posted in Diverse Scrieri, Arhim. Sofronie de la Essex at 4:12 pm by admin

MISTICA VEDERII LUI DUMNEZEU

Cuviosul Arhimandrit Sofronie

PREDOSLOVIE

Domnul ne-a poruncit sa nu facem înaintea oamenilor nici milostenie, nici post, nici alte fapte bune, socotind acest lucru drept o cautare fatarnica a slavei desarte. Tatal nostru cel din ceruri, care este “într-ascuns…si vede într-ascuns” (Mt. VI 1-18), nu binevoieste sa primeasca asemenea fapte. Dar nu numai porunca lui Dumnezeu ne cere sa ascundem vointa noastra launtrica de ochii straini, ci si instinctul duhovnicesc normal, ca un “imperativ categoric” ne interzice sa divulgam taina sufletului. Rugaciunea de pocainta în fata Celui Preaînalt este locul cel mai intim al duhului nostru. De aici vine dorinta sa ne ascundem ca nimeni sa nu ne vada, nimeni sa nu ne auda, ca totul sa ramâna între Dumnezeu si suflet Asa mi-am trait primii zece ani ai pocaintei mele înaintea lui Dumneze.

Pe deasupra, amara mea experienta mi-a aratat de mai multe ori ca este necesar sa ne ferim si de referirile asupra noastra, caci altminteri devenim victima duhului slavei desarte sau a multumirii de sine. Din cauza acestor miscari ale duhului nostru avem de suferit parasirea lui Dumnezeu.

Totusi, prin continutul lor esential, ele mi-au descoperit situatia tragica a milioanelor de oameni, risipiti pe toata fata pamântului. Nu este exclusa posibilitatea ca spovedania mea, mai bine zis - autobiografia mea duhovniceasca, sa le usureze macar unora din ei sa gaseasca o bine-placuta hotarâre în încercarile ce pot veni asupra lor.

Cele ce s-au petrecut cu mine n-au fost urmarea initiativei mele, ci Dumnezeu, prin Providenta sa, numai de El cunoscuta, a binevoit sa ma cerceteze si sa-mi ingaduie a ma atinge de Vesnicia Lui. Mâna Lui cea Sfânta ma arunca fara crutare în bezne de nedescris. “Acolo”, uimit pâna la groaza, am devenit spectatorul unor realitati, care depaseau puterile mele rationale. Despre acestea încerc sa vorbesc în paginile care urmeaza.

Experientele mele nu erau dintr-o data însusite de ratiunea mea. Au trecut zeci de ani pâna când ele au luat în mine forma unei cunostinte dogmatice. Înainte de a fi cercetat de Dumnezeu, când citeam Evanghelia sau epistolele Apostolilor, nu reuseam sa înteleg în chip real ce fel de realitate ontologica se ascunde sub fiecare cuvânt al Sfintei Scripturi. Însasi viata mi-a aratat ca în afara de experienta vie cu Dumnezeu sau de întâlnirea cu stapâniile si cu conducatorii lumii întunericului acestui veac, cu duhurile rautatii de sub cer (Ef. VI 12), o cunoastere pur intelectuala nu ne conduce spre sensul însusi al credintei noastre: adica la cunoasterea lui Dumnezeu - care a creat toate cele ce exista - la “cunoasterea” - ca intrare în însusi actul Vesniciei Sale. “Viata vesnica, aceasta este ca sa te cunoasca pe tine, singurul, adevaratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis” (Ioan XVII, 3)

În ceasurile când se atingea de mine Iubirea lui Dumnezeu, eu “recunosteam” într-însa pe Dumnezeu: “Dumnezeu este iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu, si Dumnezeu ramâne în el” (I Ioan IV, 16). Iar dupa cercetarea de Sus, citeam Evanghelia cu o întelegere diferita de cea de pâna acum: încercam o bucurie profunda si o vie recunoastere, gasind aici confirmarea propriei experiente. Aceste minuante concidente între cele mai esentiale momente de cunoastere a lui Dumnezeu si datele revelatiei Noului Testament sunt nemasurat de scumpe sufletului meu. Ele au fost un dar ceresc: Însusi Dumnezeu se ruga în mine. Dar toate acestea luau forma “propriei stari”.

Eu am fost botezat chiar din primele zile ale aparitiei mele în lume. Dupa rânduiala Bisericii noastre, în timpul acestei Taine pe toate membrele trupului meu s-a pus “Pecetea darului Duhului Sfânt”: Oare nu aceasta “Pecete” m-a salvat când rataceam pe cai straine? Nu a fost ea oare pricina multor “minunate coincidente” ale trairilor mele în duhul Revelatiei evanghelice?

ADUCEREA-AMINTE DE MOARTE

Dupa ce au trecut mai bine de cincizeci de ani [cartea e scrisa în 1984; nota Andrei], îmi este cu neputinta sa restabilesc în memorie firul cronologic al întâmplarilor ce au marcat sufletul meu. Zborul duhului nostru în spatiul mintii nu-l poti cuprinde cu întelegerea, cum a spus însusi Domnul în convorbirea cu Nicodim: “Vântul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine, nici încotro se duce: astfel este cu oricine care e nascut din Duhul” (Ioan III, 8). În acest moment gândul meu se opreste la unele din acele situatii greu de suportat si disperate, dar care, în cele din urma, s-au dovedit a fi pentru mine o pretioasa cunoastere si un izvor de putere în nevointele mele. Cele ce mi s-au întâmplat s-au imprimat în viata mea ca o taietura în piatra si îmi dau posibilitatea sa vorbesc despre ce-a facut cu mine dreapta lui Dumnezeu.

Înca din tinerete gândul la vesnicie se alipise de sufletul meu. Pe de-o parte era un lucru firesc ca urmare a rugaciunilor din copilarie adresate Dumnezeului celui viu catre care s-au dus bunicii si stramosii mei; pe de alta parte, copiii cu care atunci ma jucam, cu o naiva seriozitate, se opreau gânditor asupra acestei taine. Pe masura ce cresteam, ma întorceam din ce în ce mai des la meditatiile asupra vesniciei: mai ales în convorbirile cu fratele meu mai mic Nicolae (1898-1979). El era mai întelept decât mine si eu am învatat multe de la el.

Eu stiam din rugaciunile mele de copil ca generatiile care ne-au precedat au plecat în nadejdea lui Dumnezeu; dar în acele zile nu mai aveam credinta de copil. Oare sunt eu vesnic ca orice alt om sau vom coborî toti în întunericul nefiintei? Aceasta întrebare tâsnita dintr-o minte de copil care alta data contempla linistita, devenise asemenea unei mase înca amorfe de metal incandescent. În adâncul inimii îsi facea loc un simtamânt ciudat -zadarnicia tuturor agoniselilor pe pamânt. Era ceva cu totul nou în inima mea, care nu mai semana cu nimic altceva.

În cele din afara , eu totusi eram linistit; adesea chiar râdeam cu inima deschisa; traiam asa cum traieste toata lumea. Si totusi, în tacere, ceva se împlinea în inima mea; mintea, abatându-mi-se de la toate, îsi concentra întreaga sa atentie catre înauntru. Peste necuprinsele întinderi ale tarii mele trecea un plug urias, care scotea radacinile trecutului. Toata lumea era în stare de alerta, peste tot mocnea o încordare, care depasea puterile omenesti. Mai mult decât atât: în toata lumea se produceau evenimente care marcau începutul unei ere noi în istoria omenirii, dar duhul meu nu se oprea asupra lor. Multe se prabuseau în jurul meu, dar prabusirea mea launtrica era mult mai intensa, ca sa nu spun mai importanta pentru mine.

Cum astfel? În acele zile, eu nu eram capabil de o gândire logica. Gândurile se nasteau înauntru, din starea duhului meu: “Daca eu mor în mod real, adica daca ma scufund în neant, atunci si toti ceilalti oameni, semenii mei, dispar de asemenea fara urma. Asadar, toate sunt desertaciune; adevarata viata nu ne este data. Toate evenimentele mondiale nu sunt mai mult decât o bataie de joc sinistra asupra omului”.

…Asa concepeam atunci moartea. Duhul care ma stapânea ma despartea de pamânt si eram aruncat într-o zona obscura, unde timpul nu exista.

…

Vesnica uitare, ca o stingere a luminii constiintei îmi dadea groaza. Aceasta stare ma zdrobea, ma domina împotriva vointei mele. Ceea ce se petrecea în jurul meu îmi amintea în mod obsedant de sfârsitul inevitabil al istoriei universale. Viziunea beznei devenea fara încetare prezenta si numai din când în când îmi dadea o oarecare odihna. Aducerea-aminte de moarte atinsese o asemenea intensitate, încât lume, toata lumea noastra îmi aparea asemenea unui miraj, gata oricând sa dispara în vesnicele abisuri ale nefiintei.

Realitatea efectiva a unei alte rânduieli, nepamântesti, neîntelese, ma domina, în pofida încercarilor mele de a ma sustrage ei. Îmi aduc aminte perfect: în viata de toate zilele eram ca toti ceilalti oameni, dar erau momente când nu-mi mai simteam pamântul sub picioare. Cu ochii mei vedeam ca de obicei, în timp ce în duh eram purtat deasupra prapastiei fara fund. La aceasta aparitie mai târziu s-a adaugat alta: în fata mea, în gândul meu, se ivise o bariera, pe care o resimteam ca pe un perete de plumb. Nici o raza de lumina spirituala, ca si peretele care nu era material, nu patrundea în inima mea. Multa vreme m-am simtit zdrobit de aceasta opacitate care se ridica în fata mea.

Independent de toate cele exterioare: razboaie, boli, precum si alte nenorociri, pentru mine era un chin de nesuportat sa recunosc ca sunt condamnat la moarte mai devreme sau mai târziu. Si iata, fara sa reflectez la ceva anume, dintr-o data mi-a intrat în inima acest gând: daca omul este în stare sa sufere atât de profund, înseamna ca el este maret prin natura sa. Faptul ca, odata cu moartea lui, moare toata lumea si chiar Dumnezeu, nu este posibil decât daca omul însusi apare, într-un sens oarecare, ca centrul întregului univers. Si în ochii lui Dumnezeu, desigur, el este mai de pret decât toate celelalte lucruri create.

Domnul stie câta recunostinta am pentru ca nu m-a crutat “si nu m-a lepadat, toate facând, pâna când m-a înaltat” sa vad Împaratia, macar numai “în parte” (începutul canonului Liturgic al Sf. Ioan Gura de Aur si I Cor XIII, 12). O, grozavii ale acestui timp binecuvântat! Nimeni nu este în stare sa mearga de bunavoie în calea acestor încercari.

Îmi vine în minte acum acel cosmonaut, care trimitea disperate apeluri catre pamânt din spatiu ca sa-l scape de moarte; radioul capta gemetele, dar nimeni n-a avut mijloacele necesare ca sa-i vina în ajutor. Ma gândesc daca, pâna la un anumit punct, sa fac o paralela între ceea ce a trait bietul cosmonaut si ceea ce am încercat eu în momentele prabusirii mele în bezna întunericului. Cu toate acestea duhul meu se îndrepta nu spre pamânt, ci spre Acela, pe Care eu înca nu-l cunosteam, dar de a Carui Existenta nu aveam nici o îndoiala. Eu nu-l cunosteam, dar El era, nu stiu cum, cu mine, având în stapânire toate mijloacele pentru mântuirea mea. Cel ce patrunde cu Fiinta Lui toate, se ascundea de mine. Am vazut moartea nu dupa trup, nici în formele ei pamântesti, ci în vesnicie.

Astfel, “sub semnul unui minus” se deschidea în mine Fiinta cea mai profunda. Lumea materiala îsi pierdea consistenta, iar timpul - dimensiunea. Eu ma chinuiam, neîntelegând ce se întâmpla cu mine…

…

Nici odata nu voi putea întrupa în cuvinte bogatia specifica acelor zile, când Domnul, fara sa ia în seama protestele mele, m-a luat în puternicele Sale mâini si cu mânie m-a aruncat în nemarginirea lumii creata de El. Ce sa spun? Într-un mod aspru, El mi-a deschis orizonturile unei alte Realitati. Peripetiile mele pline de suferinta au fost adevarate “treceri prin vamile chinurilor”.

…Viziunea existentei tragice a omenirii nu stiu cum crestea împreuna cu sufletul meu si aducerea aminte de moarte nu ma parasea oriunde m-as fi dus. Eram despicat în doua într-un chip straniu: duhul meu traia în acea tainica sfera pe care nu reusesc s-o exprim prin cuvinte, pe câta vreme judecata si starea mea sufleteasca parca traia potrivit cu obiceiurile lor de toate zilele, adica asemenea tuturor celorlalti oameni.

…

…Dispretuiam bogatia materiala si nu prea pretuiam pe cea intelectuala, caci nu-mi daduse raspuns la cele ce cautam. Daca mi s-ar fi oferit un secol de viata fericita, n-as fi primit aceasta oferta. Duhul meu avea nevoie de vesnicie, si vesnicia, cum am înteles mai târziu, statea în fata mea, renascându-se în mod activ. Eram orb, fara ratiune. Ea, vesnicia, batea la usa sufletului meu, în care ma inchisesem fiindu-mi frica de mine însumi, dar n-o stiam (Apoc. III, 18-20).

O! sufeream! dar nu gaseam nicaieri o iesire, afara de rugaciunea care se renascuse în mine, rugaciune catre Cel pe Care înca nu-L cunosteam, sau mai bine zis catre Cel pe care-L uitasem! O rugaciune înflacarata m-a cuprins în cele mai dinlauntru ale mele si în decurs de mai multi ani nu m-a parasit nici aievea, nici un somn. Chinul meu a fost de lunga durata. Ajunsesem pâna la epuizarea tuturor parerilor mele. Atunci, cu totul pe neasteptate,ceva ca un ac mi-a strabatut grosimea peretelui de plumb, si prin canalul de subtirimea unui fir de par a patruns o raza de Lumina.

…

La Parintii Bisericii am gasit învatatura privitoare la aceasta forma a harului. Aducerea-aminte de moarte este o stare deosebita a duhului nostru, care nu seamana deloc cu toate cunostintele pe care ni le-am însusit, în care descoperim ca într-o zi sau alta vom muri. Aceasta minunata aducere-aminte scoate duhul nostru din atractia celor pamântesti. Fiind o putere ce coboara de sus, ea ne asaza mai presus de patimile pamântesti, ne elibereaza de sub stapânirea poftelor si atasamentelor vremelnice si, prin acestea, ne face în chip firesc sa traim o viata sfânta. Chiar într-o forma negativa, ea ne strânge totusi la pieptul Celui Vesnic.

…

Aducerea-aminte de moarte ne da experienta nepatimirii, a victoriei asupra pasiunilor; înca nu pe cea pozitiva care apare ca o deplina posedare a iubirii lui Dumnezeu. Ea nu are, totusi, un caracter pur negativ adica ceva opus iubirii. Ea întrerupe actiunea patimilor si prin aceasta, pune începutul unei schimbari fundamentale în toata activitatea vietii noastre, schimbând si felul de percepere a tuturor lucrurilor. Faptul ca ea ne face sa traim moartea noastra ca pe un sfârsit al întregului univers, confirma Revelatia care ne spune ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu si, ca atare, el este capabil sa-L primeasca în sine pe Dumnezeu si cosmosul creat. Acesta este începutul concretizarii în noi a principiului personal. Aceasta experienta pregateste duhul nostru spre o mai reala primire a Revelatiei crestine si spre acea teologie la baza careia se afla experienta unei alte existente.

…

Când prin puterea aducerii-aminte de moarte, toata fiinta mea a fost mutata în planul vesniciei, atunci, în mod natural, a venit sfârsitul distractiei mele copilaresti, pasiunea mea pentru arta care ma stapânea ca un rob. Strâmta si plina de necazuri este calea credintei noastre: tot trupul vietii noastre se acopere de rani la toate nivelurile; uneori durerea atinge asemenea intensitate încât mintea suferinda este redusa la tacere si intra într-o stare situata înafara vremii. Revenind din aceasta contemplare existentiala, descoperim deja în strafundurile fiintei noastre gânduri gata alcatuite, nu de noi inventate; în acele gânduri se cuprind anticiparile revelatiilor ce vor urma sa vina de la Dumnezeu. Acest dar al harului nu poate fi descris cu cuvintele noastre de toate zilele. Experienta ne dovedeste ca el nu se poate dobândi altfel decât printr-un îndelungat proces de lepadare de sine totala. Atunci, peste toate asteptarile, vine Lumina Necreata, care vindeca toate ranile.

În stralucirea acestei Lumini, calea “îngusta” pe care am strabatut-o ne apare asemenea chenozei lui Hristos (Filip. 2.7), prin care si noua ni se daruieste înfierea fata de Dumnezeu-Tatal. În masura în care ni se descopera Fiinta Absoluta, noi simtim din ce în ce mai puternic nimicnicia si necuratia noastra. Aceasta viziune este groaznica…

Domnul mi-a dat sa traiesc în valurile milostivirii Sale, dar eu nu pricepeam nimic; la El toate sunt altfel. Dar El nu m-a lasat în întuneric pâna la sfârsit: El m-a condus la picioarele Fericitului Siluan si am vazut atunci ca toata experienta mea premergatoare m-a pregatit sa înteleg învatatura lui.

…

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

…Exista multe trepte si forme ale ei, dar noi ne vom opri mai întâi asupra uneia din ele, care în chip deosebit actioneaza pentru mântuirea noastra: “groaza” de a ne afla nevrednici de Dumnezeu, care ni s-a descoperit în Lumina neapusa. Cei ce sunt însemnati de aceast sfânta frica se elibereaza de orice alta teama pamânteasca. Parintii nostri, neînfricati slujitori ai Duhului, se îndepartau în pustietati si traiau cu fiarele salbatice, în conditii aspre, într-o saracie totala, care întrece închipuirile oamenilor contemporani. Si asta, pentru a putea fi liberi sa plânga, constienti fiind cât de departe sunt de Dumnezeul cel iubit. Nu este poate dat oricui a întelege pentru ce barbatii duhovnicesti, care au dispretuit toate cele din lumea aceasta, plâng tot atât de mult, daca nu chiar mai mult decât mamele deasupra mormintelor fiilor lor atât de scumpi inimilor lor. Acesti sihastri plâng când contempla în launtrul lor bezna întunecoasa; când vad radacinile adânci ale “cunoasterii raului”, pe care nu le pot smulge cu propria lor putere. Pentru cei ce nu cunosc aceasta stare a duhului, toate acestea vor ramâne pentru totdeauna de neînteles. Taina aceasta se ascunde din fata ochilor straini, nu pentru ca Dumnezeu cauta la fata omului, ci pentru ca harul acesta se încredinteaza numai acelora care ei însisi se încredinteaza lui Dumnezeu - Hristos. Si acest har este, de asemenea, darul iubirii lui Dumnezeu, fara de care lacrimile nu vor curge.

…

Darurile Duhului Sfânt sunt nepretuite. Orice dar adevarat nu este altceva decât o flacara de iubire. Dar pentru largirea inimii noastre pâna la capacitatea de a cuprinde iubirea lui Hristos în aparitiile ei luminoase, e necesar ca noi toti, fara exceptie, sa trecem prin multe încercari. Cei care traiesc într-o lenevire trupeasca se atrofiaza în cele duhovnicesti si traiesc închisi în fata iubirii universale a lui Hristos. Asemenea oameni traiesc si mor fara ca duhul sa-i poata înalta la ceruri. Între darurile de Sus si nevointele ascetice exista o oarecare masura comuna: toti cei ce merg pe calea poruncilor lui Hristos, urmarindu-l îndeaproape, sunt renascuti, unii mai mult, altii mai putin…

Prin împreuna rastignire cu Dumnezeu-Cuvântul întrupat coboara asupra credinciosului harul divin, care îl aseamana pe om cu Dumnezeu. Acest dar de asemenea include în sine “teologia” de viata purtatoare, printr-o reala petrecere în Lumina iubirii.

Darul pocaintei se da celor care primesc cu deplina credinta cuvântul lui Hristos care spune ca daca nu vom crede în El, în Dumnezeirea Lui si în absolutul adevar al tuturor celor ce ni s-au poruncit de catre El, atunci pacatul nu se va descoperi pentru noi în adâncimea lui ontologica si “vom muri în pacatele noastre” (Ioan X VIII 21 si 24).

Notiunea de pacat se arata acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut si omul-creatura capata caracter personal. Altminteri, ramâne numai o reprezentare intelectuala despre o treapta sau alta de desavârsire a formei de existenta. Pacatul întotdeauna este o crima împotriva iubirii Tatalui ceresc. El apare ca o îndepartare a noastra de Dumnezeu si ca o înclinare a noastra spre patimile noastre. Pocainta este legata întotdeauna de o rezistenta a noastra fata de tenebrele pacatului. Nu numai în crestinism se duce o lupta cu patimile; si în umanism se observa deasemenea preocuparea de a elimina unele vicii; dar, întrucât lipseste cunostinta privitoare la profunzimea pacatului si, în masura în care orgoliul, aceasta radacina rea, ramâne nebiruita, tensiunea tragismul istoriei nu înceteaza sa creasca.

Sfintii Parinti spun ca numai smerenia poate salva omul si ca mândria singura ajunge sa-l poata arunca în în întunericul iadului. Iar biruinta asupra întregului complex al patimilor înseamna redobândirea unui mod de a fi asemenea lui Dumnezeu. Toate patimile sunt neaparat îmbracate într-o forma oarecare, vizuala sau gândita a imaginatiei. În rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.

În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile când în timpul întoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, întrucât ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina în care nu se afla nici o întunecime (I Ioan I 5). Asa se savârseste trecerea spre o alta forma de gândire, spre un alt fel de întelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.

În elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.

“Începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu” (Ps. 110, 10). Aceasta frica coboara asupra noastra de Sus. Ea, este un simtamânt duhovnicesc, mai întâi frica de Dumnezeu si apoi de noi însine. Noi traim în starea de frica în virtutea prezentei vii a unui Dumnezeu Viu, constienti fiind de necuratia noastra. Aceasta frica ne asaza înaintea fetei lui Dumnezeu, ca sa fim judecati de El; noi însa am cazut atât de jos, încât durerea noastra pentru noi însine devine o profunda suferinta, mult mai grea decât chinul de a ne vedea în spaima necunostintei, în paralizia insensibilitatii, în robia patimilor. Aceasta frica este o trezire din somnul de veacuri al pacatului. Dar ea ne aduce lumina întelepciunii: pe de o parte, devenim constienti de starea noastra de pierzare, iar pe de alta parte, simtim sfintenia lui Dumnezeu. Uimitoare este natura acestei frici: fara actiunea ei curatitoare, desigur nu ni se va deschide calea spre o desavârsita iubire a lui Dumnezeu. Frica aceasta este nu numai începutul întelepciunii, ci si al iubirii. Frica ne cutremura, facându-ne sa ne vedem pe noi însine asa cum suntem si ne leaga de Dumnezeu printr-o dorinta irezistibila de a fi cu El. Frica însoteste uimirea în fata lui Dumnezeu, care ni se descopera. A se recunoaste nevrednic înaintea unui asemenea Dumnezeu, iata în ce consta spaima noastra.

…

…Frica de a fi vesnic în acel întuneric al iadului, a carui esenta o zarim datorita Luminii necreate, înca invizibila pentru noi, dar care ne da totusi putinta s-o “vedem”, ne provoaca o chinuitoare sete de a ne rupe din bratele asupritoare ale caderii noastre, de a intra în sfera Luminii neînserate, si de a merge spre Dumnezeul iubirii sfinte. Numai prin credinta în Dumnezeu-Hristos primim criteriul autentic la realitatea lumilor create si necreate. Dar pentru aceasta este necesar sa construim toata fiinta noastra, si cea vremelnica si cea vesnica, pe neclintita piatra a poruncilor lui Hristos. Foarte multi merg la biserica ca sa se roage, dar nu sunt deloc multi care afla “calea îngusta care duce la biserica cea nefacuta de mâna în ceruri” (Mt. VII, 14).

La începutul pocaintei noastre, parca nu vedem nimic, în afara de iadul nostru launtric, dar în mod ciudat, Lumina nevazuta înca de noi patrunde deja înauntru ca o simtire vie a prezentei lui Dumnezeu. Daca noi ne vom tine, puternic, cu amândoua mâinile de marginea vesmântului lui Iisus Hristos, atunci minunea cresterii noatre în Dumnezeu se va intensifica mereu si va începe sa ni se descopere minunatul chip al lui Iisus si vom contempla în El Proiectul, dupa care noi, oamenii, am fost zamisliti înainte de facerea lumii. Pentru ca sa nu se mândreasca inima omului din cauza bogatiei darului, i se da de catre Providenta sa mearga pe urcusul abrupt spre aceasta cunostinta care oboseste si mintea si sufletul, si trupul. Din timp în timp, Dumnezeu îsi retrage mâna de la nevoitor si atunci duhul strain gaseste o ocazie sa clatine inima si gândul nostru. De aceea nu ne simtim niciodata într-o siguranta desavârsita si chiar în timpul marilor revarsari de mila din partea iubitului Dumnezeu nu ne “înaltam”…

DESPRE POCAINTA

Dumnezeu este Fiinta Absoluta, Principiul tuturor principiilor. El ni s-a revelat ca “EU SUNT”, ca - Ipostas, ca - Persoana. Acum noi Îl cunoastem prin Fiul, Cel de o fiinta cu Tatal, Care ni s-a aratat noua: “Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul Unul-Nascut, care este în sânul Tatalui, acela a spus despre El” (Ioan I, 18). Noi îl cunoastem, de asemenea, si prin Duhul Sfânt: “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatal întru numele Meu, acela va va învata pe voi toate” (Ioan XIV, 26). Si aceasta cunostinta vie ne-a eliberat de toate absurditatile zborului intelectual spre un Absolut Suprapersonal, spre Fiinta Pura, care transcende tot ce exista, spre Ne-Fiinta. Cel ce este fara de început cu Tatal si cu Duhul -Logosul întrupat - si-a început misiunea cu o chemare catre cei cazuti: “Pocaiti-va, caci s-a apropiat Împaratia cerurilor” (Mt. III, 2). El ni L-a facut cunoscut si pe Tatal si pe Duhul Sfânt. Si la rândul lor, acestia doi marturisesc despre Dânsul. Iar el ne-a aratat si calea cea mai buna si cea mai sigura, care duce la Tatal. Ajuns la sfârsitul viietii mele as vrea sa cânt un imn vrednic de a preamari darul pocaintei… Ma voi folosi pentru aceasta de cuvintele inspirate ale psalmistului din vechime:

“Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, marete si minunate sunt lucrurile Tale! “Tu esti Sfânt si locuiesti în Lumina neapropiata. “În Tine au nadajduit parintii nostri si Tu i-ai eliberat. “Catre Tine au strigat si Tu I-ai mântuit. “Dar eu sunt un vierme si nu un om. “De ocara în fata oamenlor si dispretuit de popor. “Tu esti cel ce m-ai scos din sânul maicii mele, Tu esti Dumnezeul meu. “Nu te departa de la mine si eu voi binevesti Numele tau fratilor mei: “Cei ce va temeti de Domnul, laudati-l pe el! “Ca n-a defaimat smereneia mea, nici n-a lepadat ruga mea. “Eu L-am cautat si El nu si-a întors fata lui de la mine “Si acum eu îl voi lauda în adunare mare (Ps. XXI, 3-6, 11, 24, 27-29; Tim.6, 16) “Nu stiu fie trup ori în afara de trup” (II Cor. XII, 2). Asa se întâmpla cu cel ce se caieste fierbinte. Inima înfrânta si smerita a omului este cuprinsa de o sete arzatoare de Dumnezeu care mântuieste si-o atrage cu întreaga lui fiinta. Si nici el însusi nu stie când si cum s-a întâmplat cu el schimbarea, dar uita lumea materiala si însusi trupul sau. Cu toate acestea ramâne el însusi, ca subiect, si aceasta, cu o forta si o luciditate mai mare ca niciodata în cursul vietii normale. Îsi traieste viata ca un duh fara trup. În asemenea momente binecuvântate de Sus i se da cunostinta despre o alta forma de existenta, de data aceasta supranaturala.

Se întâmpla uneori ca duhul meu sa se simta într-un spatiu infinit, care în chip ciudat e straveziu cu toate ca nu se vede ca atare. Nu gasesc definitia acelei sfere nelimitate. Duhul meu era în întregime absorbit de rugaciune: în afara de Dumnezeu nu vedeam si nu stiam nimic.

…Eu am cunoscut aceasta iubire înca din copilarie: El mi-a dat s-o traiesc. Zdrobit din cauza nebuniei mele, îmi petreceam ceasurile în rugaciune, care ma smulgea din toate cele create spre alta lume. Când ne dam seama cu adevarat de întunericul nostru launtric si când ni se descopera fiinta infernala a pacatului, atunci noi devenim receptivi la actiunile harului: fie ca e o iluminare din partea Luminii necreate, ori alt gen de rapire, o cunoastere sau o revelatie.

În omul luat ca o persoana oarecare, înzestrat cu libertatea de a se autodefini, e posibil sa se vada un fel de divinitate, care n-ar avea nevoie, ca sa zicem asa, de a se referi la “un alt Dumnezeu”. El poate sa recunoasca ca este înrudit, chiar de o fiinta cu Fiinta Primara; el poate sa se decida sa realizeze auto-îndumnezeirea; sa se întoarca la existenta sa de la început…

Pe cale filozofica, eu nu puteam cugeta Principiul Absolut ca pe o fiinta personala. Cauza tuturor acestora era, în parte, aflarea mea pe calea ratacirilor generale ale cercurilor în care activam: amestecul între conceptul de persoana cu cel de individ, în timp ce, în sens teologic, cele doua concepte sunt diametral opuse. Din copilarie am fost învatat sa ma rog Nemuritorului Tata ceresc, catre care au plecat mosii si stramosii mei. Atunci, în credinta mea de copil (Mt. 18, 3; Lc. 18, 17), Persoana si Vesnicia se uneau fara dificultate. Si astfel, personalismul crestin pe care l-au primit din copilarie a devenit la un moment dat problema existentiala: Oare, Fiinta, Absolutul, poate fi personal? Experienta mea “rasariteana” [vorbeste de o perioada în care a practicat mistica budista] era, mai degraba, sincera, dar ea îmbraca o forma intelectuala, despartita de inima: asceza conducea la o abatere mintala de la tot ce este relativ. Treptat, ma încredintam ca ma aflu pe o cale gresita; ca ma departez de adevarata si reala Fiinta si ca ma îndrept, din contra, catre ne-fiinta. La orizontul duhului meu înca nu exista o cunoastere vrednica de crezare.

Aceasta perioada a fost extraordinar de încordata pentru mine: starea mintii mele era asemenea unei mici barci pe o mare învolburata, într-o noapte întunecoasa: când se înalta pe culmea unui val, când din nou un alt val o arunca în jos cu mânie. Dar Acela, pe care eu L-am lasat “ca pe ceva ce nu-mi este necesar”, nu si-a întors cu totul Fata de la mine si El însusi cauta prilejul sa mi se arate. Dintr-o data, El mi-a pus înainte textul Biblic al Revelatiei de pe muntele Sinai: “Eu sunt Cel ce sunt” (Ies. III, 14). Fiinta sunt Eu; Dumnezeu, Stapânul Absolut al tuturor lumilor stelare, este personal: Eu sunt.

Odata cu acest Nume s-au deschis în fata mea orizonturile cele mai îndepartate, care se pierd în inaccesibil. Acest Dumnezeu Personal a devenit pentru mine, nu în sensul unei gândiri abstracte, ci de o maniera existentiala, o evidenta care o traiam cu toata fiinta mea. Toata constructia vietii mele duhovnicesti se transfigurase: desi nu înca lamurit cu totul, totusi duhul meu stia încotro sa nazuiasca: Lumina stelei polare atinsese privirea mea, iar mintea mea se putea înalta pâna la ea. Da, acest Dumnezeu este înspaimântator de îndepartat, dar poate fi accesibil cugetului nostru. A pretinde ca esti dumnezeu în afara de acest Unic Adevarat Dumnezeu este o nebunie, mai rea decât toate celelelte forme de nebunie. Si eu am izbucnit într-un plâns disperat, amar, arzator, dându-mi seama de grozava mea cadere: Domnul mi-a dat o disperare harica. Si când ma lamentam cu un plâns profund, neîndraznind sa-mi înalt gândurile spre El, mi-a aparut în Lumina Sa. Asa a marcat El începutul unei vieti noi în mine, renascându-ma din lacrimi de pocainta. Tot ce-a fost înainte atragator pentru mine în lumea aceasta, si-a pierdut farmecul, si nemaigândindu-ma la nimic altceva, m-am cufundat în rugaciune…

Darul pocaintei este rapirea sufletului la Dumnezeu când este atras de aparitia Luminii. La început, aceasta Lumina nu este înca vizibila, dar la caldura ei inima începe sa-si piarda duritatea. Sufletul este rupt în doua: pe de o parte, el este încercat de groaza de a se vedea asa cum este; pe de alta parte, el simte revarsarea unei puteri pâna atunci necunoscute, provocate de vederea Dumnezeului Celui viu. Într-un chip ciudat, în acest moment, prevaleaza disperarea pentru sine însusi, în asa masura încât, chiar când El era cu mine si în mine, nu puteam sa-mi curm plânsul pentru pacatul meu, care pentru mine în esenta lui metafizica, depasea toate greselile vizibile. Dorinta mea puternica de a rupe cu tot trecutul lua forma “urii de sine”: am început sa ma urasc pe mine însumi, pentru viata mea de alta data. Partea pozitiva era îndepartarea de patimile mele; ea aparea, în acelasi timp, ca un act de înradacinare a mea în Dumnezeu care mi s-a descoperit.

Am fost cuprins de o oarecare spaima sfânta, recunoscând ca eram un necredincios si apostat si ca voi ramâne pentru totdeauna nevrednic de un “astfel de Dumnezeu”. Nu fara durere mi-aduc aminte acum de acea îngrozitoare si, totodata, minunata vreme. Ma rugam atunci ca un nebun, cu plânsete multe, zdrobindu-mi însesi oasele mele. În timpul acestei rugaciuni am simtit înauntru un foc, care parea ca îmi aprinde toate cele dinlauntru. Nu stiu cum de-am supravietuit. Niciodata nu voi putea sa exprim în cuvinte “focul” si disperarea si, totodata, acea putere care ma retinea pe mine în rugaciunea neîncetata ani de zile si într-o încordare suprema. Pe moment, nu întelegeam nimic, dar acum nu gasesc cai potrivite ca sa-I arat lui Dumnezeu recunostinta mea pentru “Mâna Lui cea tare” de Sfânt Sculptor. Îmi era greu; într-adevar sufeream pe toate planurile fiintei mele. Sunt în admiratie în fata Lui: El a re-format urâtenia mea infernala în altceva, mai putin îndepartata de negraita Lui Lumina.

La începutul acestei perioade înspaimântatoare, dar cu toate acestea binecuvântate, precumpanea în rugaciunea mea o durere fara de nadejde, care adesea era însotita de senzatia unui foc. Nu cunosteam natura acestui foc si nici nu cautam o explicatie, întrucât mintea mea era atrasa spre El, spre Dumnezeul meu. Aceasta flacara de foc mistuia ceva în mine; arderea nu se petrecea fara durere. Dupa trecerea mai multor ani, când ma aflam în Athos, si când duhul meu petrecea în pace, mi-aduceam aminte de cele traite mai devreme ca de o întâmplare care m-a renascut si mi-a asezat viata mea pe o noua orbita, în sfera altei existente…

Vremea pocaintei disperate, descrisa de mine, sunt înclinat sa recunosc ca nu constituie poate numai pentru mine un eveniment. Cum sa nu ma mir? În primul meu drum gresit, din existenta mea vremelnica, eu ma departam undeva departe de viata obisnuita. Si iata ca acolo mâna Lui m-a ajuns. Acesta a fost momentul nasterii mele cea de-a doua. Eu am fost chemat din “nefiinta” spre lumina vietii…

Daca as încerca sa analizez procesul launtric al întoarcerii mele catre Dumnezeu dupa caderea mea, mi-ar veni în minte urmatoarea comparatie: Lumina lui Dumnezeu, Lumina Duhului Sfânt, pe care înca n-am zarit-O, ma lumineaza de undeva de departe, din spate, aratându-mi acel “loc” nematerial în care petrec; si numele acestui loc este iadul.

Eu nu vad Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii ca eu sa înteleg în ce întuneric traiesc. Eu nu as putea întelege întunericul, daca nu ar exista lumina opusa. Prin nevazuta prezenta a acestei Lumini eu reusesc putin câte putin sa contemplu ideea pe care o avea creatorul meu “înainte de întemeierea lumii” (Ioan XVII, 21). Cunostinta mea noua despre Dumnezeul cel viu, care de-abia acum începe, ma aduce sa vad în Hristos tocmai acel chip dupa care suntem ziditi (Fac. I, 26-27). Inima mea e lovita de tristete: “Iata cum trebuie sa fie fiecare dintre noi, ca sa-si traiasca unitatea, indestructibila în veci, cu Tatal tuturor celor ce exista. O, nenorocire! Eu am pierdut toate acestea. Mi-a fost data din copilarie ideea despre vesnicie; mi s-a dat de asemenea o oarecare experienta sau o apropiere de experienta Fiintei necreate. Iar acum, eu mor într-un întuneric fara sens, al ignorantei mele pe toate planurile”.

Acest întuneric statea în fata mea ca un perete de plumb, despartindu-ma de Dumnezeu cu o putere pe care eu însumi n-o puteam birui. Sfântul Apostol Pavel a numit acest zid “legea pacatului” (Rom. VIII, 2). Dumnezeul nostru este Lumina si în el nu este nici un întuneric (I Ioan I, 5), pentru aceea el refuza sa se uneasca cu întunericul nsotru. Noi trebuie sa ne curatim de necuratiile care ne stapânesc, altminteri nu vom intra în Împaratia Adevarului si a Luminii (Apoc. XXI, 27).

Din momentul în care mi s-a dat harul pocaintei, mi-am dat seama ca ma aflu în iad. Oricât de dureros mi-era uneori acest drum, totusi alta cale nu era spre poarta Vesniciei divine pentru fiii cazuti ai lui Adam. Durerea mea este profunda când caut expresii ca s-o exprim. Am fost educat sa ocolesc în limbajul meu cuvintele bombastice, iar acum toate cuvintele, toate limbile îmi par decolorate, incapabile sa exprime recunostinta mea fata de Dumnezeu.

Eu l-am cunoscut pe Dumnezeul Cel viu din cea mai frageda copilarie. Erau cazuri, când la iesirea din biserica - ca sa spun mai precis, scos din biserica pe brate, - vedeam orasul, care în acea vreme era lumea întreaga pentru mine, luminat cu doua feluri de lumina. Lumina soarelui nu ma împiedica sa simt prezenta altei Lumini. Amintirea acestei Lumini se împletea cu o bucurie blânda, care atunci îmi umplea sufletul. Din amintirea mea s-au pierdut aproape toate întâmplarile din acea perioada, dar aceasta Lumina n-am uitat-o.

Când am atins vârsta adolescentei m-am îndepartat de Dumnezeul meu. N-am savârsit crime pedespite de lege, dar prin mintea mea, treceau liber tot felul de monstri.

Dumnezeul nostru este de neajuns, nevazut, de neatins, de nepatruns sunt caile Lui în Providenta Lui. În ce chip mâna Lui gingasa, dar puternica, m-a prins când cu încapatânarea nebuniei mele tineresti nazuiam spre pustietatea nefiintei? Focul ceresc mi-a patruns înauntru si inima mea topita era jarul lui. Rugaciunea mea de pocainta o aduceam Sfântului Dumnezeu lipind fruntea de podele, de pamânt. O, câta rusine era pe capul meu în acei ani! Ma vedeam ca pe cel mai ticalos criminal din cauza elanului meu orgolios der a-L depasi. Pacatul meu împotriva iubirii Lui îmi aparea în realitatea lui de cosmar ca o sinucidere si, pe deasupra, ca o departare vesnica de Creatorul meu. Atunci El, în nemasurata Lui iubire, voia sa-mi dea nemarginirea purtatoare de lumina, dar eu bateam în poarta mortii. Pentru aceea, ma uram pe mine însumi si timp de zeci de ani am plâns în amaraciunea si de rusinea mea.

…Dar când mi s-a descoperit ca natura duhovniceasca a miscarii mele launtrice era de fapt o repetare a caderii lui Adam, atunci m-am îngrozit si de atunci rugaciunea mea se caracteriza printr-o vrajmasie fata de mine însumi. În aceasta rugaciune mintea mea nu era îndreptata asupra mea. Eu nu-mi analizam starile mele interioare, ci ma gaseam într-o mare cutremurare, socotindu-ma nevrednic de iertare. Parca stateam la înfricosata judecata la Tribunalul suprem: toata atentia mea mea se concentra asupra Judecatorului meu. Eu nu aveam cuvinte: ma rugam cu suspinurile inimii mele fara cuvinte. Nu-mi gaseam nici o îndreptatire. N-aveam nici o nadejde. Poate ca ar fi mai bine spus: ma rugam cu nadejdea care merge dincolo de orice disperare. Uneori, în acea rugaciune nu-mi mai simteam trupul. (Îmi dadeam seama de acest fenomen numai dupa ce reveneam din nou în starea unei sensibilitati normale). În acest timp duhul meu intra într-o oarecare sfera inteligibila, ale carei granite nu se pot atinge, poate tocmai pentru ca nu sunt. În aceasta bezna spirituala, sufletul meu Îl cauta numai pe Dumnezeu. Eram singur: nu erau “acolo” nici obiecte, nici vreo oarecare fiinta personala. Îmi dadeam seama ca de va binevoi, Domnul ar putea veni fara greutate la mine, oriunde m-as gasi. Si El a binevoit.

În starea plânsului profund pentru pacatele noastre, într-un chip minunat, înlauntrul nostru se primeste lucrarea lui Dumnezeu, care ca un Tata ne îmbratiseaza strâns în Iubirea Lui. Acest Duh subtire nu-L putem simti datorita propriilor eforturi. Când El pleaca de la noi, din nou ne afundam în întunericul mortiii; noi îl cautam, dar El, care toate le umple, pare sa se fi retras în departari neajunse.

La începutul pocaintei precumpaneste amaraciunea dar, îndata dupa aceasta, vedem ca în noi patrunde energia unei vieti noi, care produce în noi o minunata schimbare a mintii. Însasi miscarea de pocainta se înfatiseaza ca o descoperire a Dumnezeului iubirii. În fata duhului nostru se contureaza tot mai lamurit chipul preafrumos si de nedescris al Omului cel dintâi zidit. Contemplând aceasta frumusete, începem sa ne dam seama ce teribila desfigurare a suferit în noi ideea primordiala a Creatorului. Lumina care de la Tatal percede ne da “cunostinta slavei lui Dumnezeu pe fata lui Iisus Hristos” (II Cor. 4, 6)… topul paginii

DESPRE CHENOZA SI DESPRE PARASIREA LUI DUMNEZEU

Spaima caderii din Dumnezeu, în care am crezut, este mare. Ajungem negresit sa încercam o strângere de inima în ceea ce ne priveste. Toate, cu care noi ne socoteam îmbogatiti în trecut, le aruncam si devenim astfel dezgoliti de toate legaturile noastre pamântesti si de cunostinte si chiar de vointa noastra. Astfel, devenim saraci, ne “epuizam”, facem experienta chenozei. Desigur, cea mai grea încercare consista în faptul ca, în pofida nemasuratei noastre încordari de a ramâne credinciosi lui Dumnezeu, suferim perioade de parasire din partea lui Dumnezeu. Saracia duhovniceasca, unindu-se cu parasirea lui Dumnezeu, ne afunda în deznadejde. Ni se pare ca asupra noastra atârna un oarecare groaznic blestem. Noi putem suferi în toate planurile fiintei noastre: cu duhul, cu mintea, cu inima, cu trupul. Tocmai în asemenea momente în fata duhului nostru se înfatiseaza revelatia biblica privitoare la caderea omului în tragismul ei autentic si atunci, credinta în Hristos, în iubirea lui Hristos ne sugereaza sa ne predam, pe cât se poate, unei depline pocainte. Cu cât mai profunda va fi pocainta noastra, cu atât mai mult se va descoperi în fata noastra si adâncimea existentei noastre, care mai înainte era ascunsa de noi însine. Dându-ne seama lamurit de deznadajduita noastra situatie, vom începe sa ne urâm asa cum suntem.

În felul acesta se savârseste curatirea noastra de acel “blestem” (Fac. III, 14-19) prin mostenire; pe o astfel de cale, trepta, patrunde în noi de data aceasta o noua energie necreata: noi ne împartasim cu Fiinta Divina. Atunci apare Lumina lui Dumnezeu si ne cuprinde; Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede si care în Fiul odihneste, coboara în inimile noastre ca Mângâietor: “Fericiti cei ce plâng, ca aceia se vor mângâia” (Mt. V, 4). Întorcându-ne în nimic, noi devenim un “material” din care este propriu Dumnezeului nostru sa creeze. El si nimeni altul a descoperit pentru noi aceasta taina. Dându-ne în sfintele Lui mâini si resimtind în noi însine procesul Lui creator, întelegem cum mintea noastra nu poate cuprinde tot ce ni se trimite de sus: sunt lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, la inima noastra nu s-au suit (I Cor. II, 9)…

Pentru a renaste în Dumnezeu, în frumusetea duhovniceasca cea dintâi este necesar sa ne conducem dupa învatatura Evangheliei. Numai o credinta puternica ca Hristos este Dumnezeu Atottiitorul ne va ajuta sa ne mentinem “pe piatra neclintita a poruncilor Lui”. În aceste conditii rasare o grea lupta cu toate cele ce am agonisit în caderea noastra. Credinta ca Hristos este unicul adevarat Mântuitor al omului, nu ne va îngadui sa cadem de la El, când va veni neprevazutul proces al purificarii noastre de “bogatia” pacatoasa.

Trecerea de la putreziciunea mostenita de la Adam catre Lumina neînserata a lui Hristos este un eveniment mult mai important decât toate celelalte fapte de pe pamânt. Semnul apropierii noastre de aceasta mare taina este aparitia sfintei uri de noi însine (Lc. XIV, 26). Scris este: nimic necurat nu va intra în Împaratia Mielului lui Dumnezeu (Apoc. XXI, 27). Sa ne încercam cu toata severitatea pe noi însine si sa ne osândim fara mila la iad, ca pe niste nevrednici de Dumnezeu. Numai asa vom birui indulgenta pentru neputintele noastre, de a ierta cu usurinta greselile noastre, mai ales daca ele sunt savârsite numai cu gândul. Jocul este grandios, în miza merge toata fiinta noastra:câstigul este nemurirea în Lumina fara de început. “Împaratia Cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mâna pe ea”.

În limitele vietii noastre pe pamânt nu exista desavârsire absoluta si este primejdios pentru noi sa ne multumim cu cele dobândite pâna acum. Cei ce nu cred în Dumnezeu nu cunosc ce este parasirea lui Dumnezeu. Aceasta durere este traita numai de aceia care au cunoscut deja bunatatea lui Dumnezeu si nazuiesc cu toate puterile sa ramâna în El si cu El. Cu cât omul a gustat într-o mai mare masura din bucuria unirii cu Dumnezeu, cu atât mai profund sufera când se desparte de El. Ultima limita a acestei despartiri, cunoscuta de noi din evanghelie, a fost atinsa de însusi Domnul: dupa rugaciunea cu sudori de sânge din Ghetsimani, în care El S-a dat cu totul Tatalui Sau, pe cruce, El “a strigat cu glas tare …Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! pentru ce m-ai parasit?… si din nou a strigat… si si-a dat duhul (Mt. XXVII, 46-50)..

Nemultumirea acuta de sine, traita ca o scârba de sine însusi, este primul semn al apropierii de iubirea lui Dumnezeu totala, ce ni s-a poruncit, adica învingerea teribilului prag al urii de sine. În rugaciunea, nascuta din ura de sine, înlauntrul nostru se deschide o noua existenta, de data aceasta supralumeasca si noi contemplam maretia lui Dumnezeu.

Fericitul Staret Siluan deosebea doua genuri de smerenie: ascetica si dumnezeiasca. Cu putin înainte de sfârsitul lui, la întrebarea mea: “Vreti sa muriti?”, el mi-a raspuns: “Înca nu m-am smerit”. N-am nici o îndoiala ca el avea în vedere smerenia lui Hristos, cea dumnezeiasca, ce nu se poate descrie si pe care el niciodata n-a putut-o uita. Aducându-si aminte de toate acestea, el scria astfel: “Fericit este cel care-si pastreaza curatia sufleteasca si trupeasca, caci Dumnezeu îl iubeste si îi da harul Sfântului Duh. Si harul acesta îndeamna sufletul ca sa-l iubeasca pe Dumnezeu asa de mult, încât dulceata Duhului Sfânt îl face sa nu se mai poata desparti de Dumnezeu si sa nazuiasca cu o sete nepotolita spre El, caci iubirea lui Dumnezeu nu este sfârsit. Si totusi eu am cunoscut un om (acesta este el însusi) pe care l-a cercetat Domnul cel Milostiv cu harul Sau si daca l-ar fi întrebat pe el Domnul: “Vrei sa-ti dau mai mult har?”, atunci sufletul, neputincios în trup, I-ar fi raspuns: “Doamne, Tu vezi ca daca mi-ai da mai mult n-as suporta si as muri” (Siluan, p. 135-6).

DESPRE IUBIREA PÂNA LA URA DE SINE

De câte ori sufletul meu ca o mica fiinta fara ajutor nu atârna deasupra prapastiei, cuprins de o mare spaima; nu era o spaima pamânteasca , caci nu nazuiam catre o infinita prelungire a acestei vieti. Groaza mea provenea din faptul ca, de îndata ce Dumnezeu a coborât pâna la mine, am vazut cu ce rani eram plin. Mi-am dat seama ca sunt cu totul incapabil de Împaratia Sfântului Dumnezeu. Nu sunt în stare sa descriu acea durere care ma afunda în îndelungatul plâns profund. Desi fara minte, eu totusi stiam ca ma aflu în mâinile Creatorului, despre care este scris: “Cumplit lucru este sa cazi în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evr. X, 31). Greutatea care ma sfarâma era aproape insuportabila si nu o data am încercat sa ma smulg din sfintele Lui mâini (Ioan X, 28), dar toate încercarile mele s-au prabusit, deoarece nu aveam unde ma duce: nimic din lumea aceasta nu ma atragea, nimic nu putea satisface duhul meu.

…Cutremurul în fata pierii vesnice si plânsul de pocainta ma prefaceau într-un chip tainic în întregime îm “rugaciune”. Duhul meu liber, nesilit de vointa, se înalta la o asemenea stare în care contemplam realitati necunoscute mai înainte: nemarginita prapastie a iadului, dar si Cerul plin de stralucirea Luminii necreate. Fie binecuvântat Numele Lui în vecii vecilor!

.Sa nu va asteptati de la mine sa descriu dupa regulile artei istoria sufletului meu din îndelungatii ani ai trecutului meu. Uneori, sufletul meu cobora în vaile cele mai de jos ale iadului, iar în alte momente îl înalta Domnul pâna la ceruri. Din timp în timp, sufletul statea pe acel nedefinit hotar de unde venea si Lumina Dumnezeirii si “întunericul cel mai dinafara”, care aducea groaza în suflet. O groaza care nu semana cu groaza din fata mortii fizice. O, nu, aceasta era ceva de alta natura. În fata duhului meu se deschidea vesnicia cea buna, care era înca departe de mine, precum si întunericul atemporal, care îsi anunta prezenta launtrica. Eram într-o stare de explozie; neeliberat de tirania patimilor, sufeream si în setea mea dupa binele absolut nazuiam spre Dumnezeu.

Rugaciunea plina de pocainta ma mistuia. O putere imponderabila, nevazuta ma transporta într-un spatiu spiritual. “Acolo” eram singur. Disparea pamântul, nu era nici soare, nici stele, nici oameni, nici o alta oarecare faptura. Nu-mi simteam nici trupul. Se întâmpla sa nu vad lumina ca atare si, totusi, vederea mea patrundea în adâncimi abisale. Sufletul cuprins de o dureroasa disperare îl chema pe Dumnezeu. Da, eu sunt pacatos, dar mi-e sete de Dumnezeu, de sfântul Dumnezeu. În amintirea mea nu erau acte concrete din trecutul meu, în afara de patrunzatoarea constiinta a lepadarii mele de Dumnezeu, pe care îl stiam din anii copilariei mele si din prima tinerete…

O asemenea rugaciune a pus stapânire pe mine cu o deosebita putere, când ma aflam deja în pustie. Nu voi putea spune acum cât au durat rugaciunile mele în acea noapte sau în cealalta. Mi-aduc aminte ca, atunci când sufletul meu se întorcea spre obisnuita simtire a lumii materiale, simtamântul duhovnicesc pe care îl încercam din rugaciune în acea stare fara sunete, mai presus chipuri ramânea cu mine, în mine. În acea nemarginire nu exista nici sus, nici jos, nici înainte, nici înapoi, nici la dreapta nici la stânga.

DESPRE LUMINA NECREATA

1. Calea spre vedere

…Lumina Împaratiei ceresti vazuta pe Tabor sau pe drumul Damascului ori în alte împrejurari atrage spre sine, dar se vede în chip neajuns, depasind la infinit vrednicia noastra, mai bine zis nevrednicia noastra. Rugaciunea tâsnita din aceasta sfânta durere lanseaza duhul omului în alta lume; si aceasta lume pamânteasca este uitata; si însusi trupul nu se mai simte. Parintii numeau aceasta stare “iadul pocaintei”, care ne aseamana cu Hristos, pogorându-se în “iadul Iubirii”. Oricât de greu ar fi acest “chin adamic”, oricât de mare ar fi aceasta suferinta, lânga ea este prezenta bucuria chemarii lui Dumnezeu si lumina unei vieti noi.

Mi-e mi-a fost dat sa traiesc câteva genuri de lumina si de lumini: “lumina” inspiratiei artistice, provocata de frumusetea lumii vazute; “lumina” contemplatiei filozofice, care trece în experienta mistica; vom introduce aici si “lumina” cunoasterii stiintifice, care are întotdeauna si inevitabil o valoare relativa; am fost ispitit de aparitiile luminoase aduse de duhurile vrajmase. Dar, deja, în vârsta matura, când m-am întors la Hristos, ca la un Dumnezeu desavârsit, mi-a stralucit Lumina cea fara de început. Aceasta minunata Lumina, în masura în care dupa bunavointa de Sus mi-a fost dat s-o cunosc, le-a întunecat pe toate celelalte, întocmai cum soarele ce rasare nu permite sa se vada nici chiar stelele cele mai luminoase.

Faptul Întruparii lui Dumnezeu ocupa un loc central în istoria omenirii, de la crearea lumii. Acest eveniment a rasturnat toate încercarile omenesti de a cunoaste Începutul Cel fara de început, prin eforturi venind de jos, chiar daca aceste eforturi par uneori geniale…

…Dar nici acum nu pot povesti acel profund proces care se petrece înlauntrul meu. Nu pot gasi numele acelei puteri, care în chip retinut, dar activ, îmi vindeca mintea si inima. În locul cel mai intim al inimii se înalta ceva tainic, totusi ceva cunoscut din frageda mea copilarie. Cresterea aceasta era unica: când primea o forma lenta dintr-un proces anevoios, când izbucnea…

…Noi coborâm, în actul osândirii de sine, în prapastii întunecoase, pentru ca în momentul când, întru Hristos si prin El, ni se deschide chipul cel mai înainte de veci al Omului în mintea creatoare a lui Dumnezeu, sa începem sa sesizam bezna întunecarii noastre. Dupa cum fulgerul care scânteiaza în noapte face întunericul mai nepatruns, tot astfel , ivindu-se noua lumina Dumnezeirii, prin contrast, ne face sa vedem întunericul din launtrul nostru, asemenea unei mase dense de murdarie respingatoare. Aceasta vedere genereaza înlauntrul nostru o mare durere, care loveste fiinta noastra în toate planurile. Suferinta duhului nostru în acest timp trece peste limitele temporale: ea depaseste oricare durere fizica. Ne afundam în întregime în râurile lacrimilor. Fiind robi ai patimilor, noi ne vedem deodata rupti de la Dumnezeu, a carui sageata a iubirii ne-a ranit pe noi. “Din adâncuri strigam catre El” (Ps. 129, 1).

Asa se zamisleste în noi pocainta. La început, ea este însotita de o profunda tristete; apoi, schimbându-se în intensitatea încordarii si în formele sale, cainta ramâne cu noi nedespartita. Pocainta pe pamânt nu are sfârsit,caci sfârsitul sau ar însemna o deplina îndumnezeire a noastra printr-o desavârsita asemanare cu Hristos cel înaltat.

Elanul de pocainta, din timp în timp, devine atotmistuitor. În minte si în inima nu exista nimic decât constiinta plina de suferinta: “Eu sunt prizonierul raului întuneric”. Si iata, într-un chip neprevazut, în temnita sufletului, patrunde Lumina Soarelui necreat, acea Lumina care umple toate dimensiunile cosmice. Ea umple cu dragoste mintea si inima noastra. Noi o vedem si petrecem în ea; totusi, nu suntem înca în stare sa credem în aceasta minune a Bunatatii Parintelui nostru…

2. Natura luminii

Aceasta Lumina care este inerenta Parintelui Luminilor (Iacob 1, 17), ne renaste si chiar ne creeaza din nou pe noi; schimba radical directia atentiei noastre: mai înainte, ea era atrasa de pamânt si de alte lucruri trecatoare, vremelnice. Sub actiunea harului, atentia se cuprinde înlauntru si, de acolo, rasare în sfera duhovniceasca “nevazuta si vesnica” (II Cor. IV, 18). Ceea ce mai înainte ne parea noua important si chiar fundamental devine neînsemnat pentru duhul nostru; bogatia, puterea si slava pamânteasca si toate cele asemenea lor îsi pierd atractia. Chiar stiinta, care nu ne da noua cunoasterea esentiala, adica cea despre Dumnezeu, tot astfel si speculatiile filosofice lipsite de viata autentica, ramân niste valori trecatoare.

Când Lumina cea neatinsa dupa esenta si nenumita ne cuprinde din afara si patrunde înlauntrul sufletului nostru, atunci si noi devenim niste fiinte în afara de vreme. Lumina aceasta care este de la Dumnezeu este Lumina iubirii si a cunoasterii; dar un tip de lumina si cunoastere cu totul deosebite. Amândoua se revarsa una într-alta si, în fond, sunt una în vesnicie. Iubirea atrage cu atâta putere, încât pentru nimic în lume duhul nostru nu-si opreste luarea-aminte despre ceea ce se petrece cu noi, desi el traieste în chiar aceasta “petrecere”. Nu exista miscare spre sine însusi a duhului. În avântul sau el este încordat de a simti Ceea ce nu se poate simti, sa îmbratiseze pe cel neîncaput, sa-l ajunga pe cel neajuns; sa fie numai în El si sa nu mai vada nimic altceva.

Domnul mi-a dat harul de a întelege starea disperata a pacatoseniei mele; si chiar mai mult decât atât: sfânta ura fata de pacatul meu, adica fata de mine însumi, care sunt una cu pacatul meu, a carui miasma este asemenea gazelor otravitoare. A te tamadui prin propriile sfortari este cu neputinta. Fiind cuprins de o totala disperare de starea în care esti, unica scapare care ramâne este de a te arunca în bratele lui Dumnezeu cu o nadejde fara de nadejde. Acest salt poate fi definitiv, fara întoarcere; mi-e frica sa ma întorc; n-am nici putere sa ma împotrivesc pacatului, sa-mi mentin nepatata viata cea noua…

Aparitiile Luminii Necreate sunt mult mai rare decât cred unii. În elanul pocaintei, multi asceti s-au învrednicit de acest dar, fara ca sa îndrazneasca sa se opreasca cu mintea supra lui ca sa-si dea seama cu adevarat: “Cine este acesta?” Ei se multumesc cu actiunea Luminii asupra sufletului si duhului lor: împacarea cu Dumnezeu, mângâierea nepretuita, simtirea vesniciei, înfrângerea mortii.

3. Experiente traite

Acum vreau sa vorbesc despre ceea ce Domnul mi-a daruit, dupa întoarcerea mea la el, la o vârsta matura, când cercetarile se legau cu o profunda rugaciune de pocainta. La începutul acestei perioade, Lumina se arata mai repede decât focul care ma ardea si deasupra trupului meu si înlauntrul sufletului, ca ceva ce eu îl primeam, în timpul acestei arderi, ca ceva strain lui Dumnezeu. O, eu atunci nu stiam nimic si nu întelegeam ce se petrece cu mine. Gândul meu nu se ducea la cercetarea naturii acestui Foc si acestei Lumini. Sufeream în pocainta mea cu toata fiinta mea, dar stiam ca am înviat cu duhul.

La începutul anilor ‘30, când eram deja diacon, timp de doua saptamâni bunavoirea lui Dumnezeu a fost cu mine. Seara, când soarele era gata sa apuna si sa se ascunda dupa muntii Olimpului, ma asezam într-un balcon în apropierea chiliei mele cu fata la luminatorul care apunea. În acele zile am vazut lumina de seara a soarelui si totodata o alta Lumina care ma înconjura cu gingasie si care patrundea în inima mea linistita, într-un mod de nespus, dându-mi sa încerc compatimirea si iubirea de oameni, care se purtau cu mine aspru. Totodata, simteam si o oarecare compatimire nedureroasa pentru faptura în general. Dupa apusul soarelui intram în camera mea, ca de obicei, pentru ca sa-mi fac pravila pregatitoare pentru Sfânta Liturghie de a doua zi si lumina nu ma parasea în tot timpul rugaciunii.

…Mai înainte, lumina naturala mi se parea imateriala, dar mai târziu, dupa contemplarea Luminii Necreate a lui Dumnezeu, lumina naturala a devenit pentru mine grosolana, unori agresiva. Ea lumineaza natura pamânteasca, dar ea nu da prin ea însasi duhului nostru patrunderea în taina Fiintei Divine. În mod contrar, Lumina divina aduce mai întâi de toate o revelatie asupra Împaratiei tatalui Ceresc.

Dar când a aparut Lumina necreata, si încredinta duhul meu ca sunt înafara mortii, atunci tot ce mai înainte murea în mine s-a ridicat cu mine prin actiunea acestei Lumini. Si întunericul mortii care ma speria si apasatoarea scârba de mine însumi pentru pacatul care era în mine, si pe care îl simteam ca o rupere de Dumnezeul iubirii, si amara deznadejde si revolta contra existentei în general, asa cum ea se reflecta mai înainte în constiinta mea, toate acestea erau renascute prin puterea pocaintei si transfigurate în mod radical, devenind o chenoza asemanatoare celei a lui Hristos…

DESPRE PRINCIPIUL PERSONAL ÎN FIINTA DIVINA SI ÎN FIINTA UMANA

Când omul ajunge la cea mai înalta tensiune a rugaciunii si Dumnezeu se roaga în el, el primeste o vedere a lui Dumnezeu dincolo de orice imagine. Atunci omul persoana se roaga cu adevarat “fata catre fata” cu Cel Vesnic. În aceasta întâlnire a omului cu Persoana lui Dumnezeu se actualizeaza în noi ceea ce, la început, nu era decât virtual: persoana. Stimulati de duhul rugaciunii pentru lumea întreaga, de a participa la rugaciunea Domnului din Ghetsimani,noi vedem dintr-o data împlinindu-se în noi minunea Dumnezeiasca: în interiorul nostru se ridica soarele spiritual al carui nume este “persoana”. Este începutul unei noi forme de viata a fiintei, de data aceasta nemuritoare. Pe de alta parte, noi întelegem nu superficial sau rational, ci din strafundul fiintei noastre, revelatia principiului ipostatic din Sfânta Treime. Taina cea mai sublima a Fiintei fara început se descopera noua în lumina: Dumnezeul personal, Viu, Unul în Trei Persoane, Dumnezeul iubirii, singurul adevar.

“Eu sunt Cel Ce Sunt”. Acest “Eu” este Fiinta esentiala. Proorocii (Isaia si Ieremia) au exprimat foarte frumos acest acest text: “Sunt viu” (49-18, Ieremia 22, 24 46, 18) si Apostolul Pavel a repetat aceleasi cuvinte (Rom. 14, 11). Totul este în acest “Eu”. Si noi avem o fagaduinta a vesniciei personale: “Eu traiesc si voi veti trai” (ca persoane, Petru, Ioan, Andrei), a spus Domnul (Ioan 14, 19). Dupa iesirea din aceasta lume, duhul nostru personal se va pastra ca atare, si nu se va varsa în oceanul supra-personal al absolutului ca o picatura oarecare sau ca rasuflarea noastra care se contopeste cu atmosfera si se topeste în ea.

Numai Persoana viaza în mod real. În afara acestui principiu de viata nimic nu poate exista: “Întru El era viata si viata era lumina oamenilor” (Ioan I. 4): Continutul esential al acestei vieti este iubirea: “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4.8). Numai prin întâlnirea în iubire a uneia sau mai multor persoane se realizeaza fiinta ca persoana.

Datorita rugaciunilor parintelui meu duhovnicesc, ale Staretului Siluan, Hristos a descoperit si în mine, chiar daca numai în parte, misterul persoanei. Am cunoscut în decursul a nenumarati ani o lunga perioada de rugaciune marcata de disperare. Dar Domnul nu m-a dispretuit si s-a aplecat cu milostivire pâna la mine. Pentru început, cuvântul sau evanghelic a lucrat asupra mea. Acest cuvânt, care vine de la Tatal (Ioan 7, 16-17; XVIII 14; XVIII 17), îsi întindea radacinile sale în inima mea, si sfarâma împietrirea ei. În dureri s-a nascut viata mea dupa Dumnezeu. În primele momente eram singur, înca în afara Bisericii. Nu stiam atunci nimic, dar un foc nevazut ma ardea, si într-o mare mâhnire, sufletul meu era întins spre Cel ce ma putea salva. Undeva lumina o lumina slaba a sperantei; ea a biruit frica mea si m-a angajat pe calea durerii…

DESPRE RUGACIUNEA ÎN CARE SE DESCOPERE DUMNEZEU-ADEVARUL

Oftând duhul meu era atras de Adevarul Viu. Si “suspinul meu nu s-a ascuns de la El” (Ps. 7, 10). “Din adâncul prapastiei am chemat numele Lui si El a auzit plânsul meu” (Plângerile III, 55-56). Iubirea Lui s-a atins de inima mea. Mi-a stat înainte frumoasa lume de nedescris prin rugaciunea plina de pocainta. Ea lua diferite forme. Uneori fiinta mea, adunându-se înauntru, devenea încordata în centrul spatiului nemasurat de mic. În alte dati se petrecea parca invers: duhul meu meu se introducea în o oarecare sfera mintala, care nu cunostea limite, si plânsul meu de pocainta în chip ciudat se contopea într-una cu contemplarea beznei. Se întâmpla de asemenea ca în rugaciune îmbratisam, simteam, toata lumea. Domnul îmi dadea momente de rugaciune curata fata catre Fata si vesnicie linistita, dar patrundea cu stapânire în inima mea si comunica mintii mele fericirea de a fi topit în flacara iubirii, care purcedea din inima. Aceasta topire a întregii fiinte: mintea, inima si trupul într-una îmi dadea simtirea existentei integrale, atât de deosebita de obisnuita dezbinare dintre duhul nostru, puterile sufletesti si trupesti. Acum eu marturisesc despre Adevarul pe care L-au cunoscut Parintii si stramosii nostri. Marturisesc acum: Adevarul a binevoit sa-mi apara ca raspuns la îndelungatul si mistuitorul plâns de pocainta. Eu am trait acest Adevar, ca pe ceva din veci autentic, si pe masura credintei mele vorbesc si scriu…

CLATINARI ÎN CAUTAREA CELUI NECLATINAT

Si aceasta rugaciune nebuna, care mi-a zguduit toata fiinta, mi-a atras compatimirea lui Dumnezeu cel Preaînalt si Lumina Lui a stralucit în întunericul existentei mele. Într-o profunda tacere mi-a fost dat sa contemplu bunatatea Lui, Întelepciunea Lui, Sfintenia Lui. Prin iadul deznadejdii mele a venit izbavirea cereasca. Înlauntrul meu descopeream puteri noi, o alta vedere, un alt auz. O frumusete de nedescris a devenit accesibila sufletului receptiv… Totusi, aceasta n-a fost a “mea”. Clatinarile înca nu s-au terminat în existenta mea. Ma pravaleam din seninatatea de deasupra lumii, ma întorceam în saracia mea. Si totusi, am înteles ca Sfânta Împaratie a lui Hristos este o realitate vesnica. Aceatsa realitate trebuie dobândita într-o îndelungata nevointa a rugaciunii. “Împaratia lui Dumnezeu se ia cu sila” (Mt. XI, 12).

EXPUNERE SUMARA A DUHULUI NOSTRU

… Chinul sufletului meu era neîncetat - ziua si noaptea. Acest chin se revarsa în aceeasi neîncetat rugaciune chiar în somn sau când ma aflam printre oameni. Totusi în prezenta martorilor o putere oarecare ma oprea de la manifestari exterioare, dar de îndata ce ma reîntorceam acasa, înainte de a izbuti sa-mi închid usa camerei mele, plânsul punea stapânire pe mine. În unele momente durerea sufletului meu pricinuita de despartirea mea de Dumnezeu ma arunca pe podele si, în linistea noptii, ceasuri întregi nu încetam plângând din cauza inexprimabilei si marii mele pierderi. Întreaga mea fiinta: mintea, inima si chiar trupul meu, - totul se unea în una, strâns, solid, asemenea unui nod strâns legat. Si când plânsul trecea un hotar oarecare, atunci pamântul, toata lumea vazuta, cadeau din constientul meu si ramâneam eu singur în fata lui Dumnezeu. lumina insesizabila, care iesea din Cel fara de început, îmi dadea posibilitatea sa ma vad pe mine în aspectul meu exterior, nu în conditiile mele de toate zilele, dar lucru ciudat, pe care eu nu-l pot descrie: eu stateam în fata Creatorului meu pâna la capat dezgolit în însasi natura mea, si nu era în mine nimic ascuns de la ochii Lui.

Permalink Comments

12.03.07

Resurse online - pr.Rafail Noica

Posted in Resurse Online at 8:34 pm by admin

Părintele Rafail Noica - traduceri, conferinţe, imagini, mărturii cu şi despre părintele Rafail Noica
Photos of Fr Raphael Noica - fotografii cu părintele Rafail Noica

Permalink Comments

Resurse online

Posted in Resurse Online at 8:32 pm by admin

În română:

Fotografii cu Sfântul Siluan Athonitul
Despre temeiurile nevoinţei ortodoxe - traducere de Ieromonah Rafail (Noica)
Din învăţăturile Sfântului Siluan - traducere de Ieromonah Rafail (Noica)
Din viaţă şi din Duh
Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice
Cunoaşterea lui Dumnezeu prin asemănarea cu Hristos în atot-omenirea Sa - traducere de Ieromonah Rafail (Noica)
Arhimandritul Sofronie

În engleză:

http://sophrony.narod.ru/indexe.html
http://sophrony.narod.ru/texts/necrolog1.htm
http://sophrony.narod.ru/texts/chapt1.htm
Saint Silouan the Athonite by Archimandrite Sophrony. Publisher: St. Vladimir’s Seminary Press. ISBN-10: 0881411957.
Siluan Athonitul (materiale în mai multe limbi)
St Silouan the Athonite
Amintiri despre Stareţul Sofronie, de Dimitria Daviti.
Interviu în lb. engleză cu Mitropolitul Ierothei despre Stareţul Sofronie, extras din revista Divine Ascent.

Permalink Comments

05.10.07

CUVANT PENTRU MONAHISM

Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 5:51 pm by admin

Parintele Sofronie Saharov - “CUVANT PENTRU MONAHISM”
(Din: “Nasterea intru Imparatia cea neclatita”)

“Exista diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat indeobste si cel mai firesc – chinovia, pana la cel mai greu sic el mai putin inteles – viata pustniceasca in singuratate.

Acesta de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat – si mi-e teama ca nu va inceta sa provoace – cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, “in taina”, in “camara incuiata” (cf. Mat. 6:6) – astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adnc asupra omului launtric – se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma – indepartarea de activitati exterioare – da multora pricina spre a invinui monahul de “egoism duhovnicesc”, inteles ca o cautare de a-si mantui “sufletul sau”. Unii, mai grosolan, il invinuiesc de “trandavie”; altii, impinsi de un simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.

Nevoitorii acestui chip al monahismului, de-a lungul istoriei, intotdeauna au fost siliti sa fuga in paduri, in pustii, in locuri neprielnice pentru viata oamenilor, in locuri dupa care nimenea de obicei nu tinde, in pustii ratacind si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11:38). Pentru cel priveste din exterior, ei sunt un element fara de folos Bisericii. Aceasta forma a monahismului s-a bucurat de acoperirea ierarhilor numai in cazurile cand insisi ierarhii constientizau ca mai ales din randurile pustnicilor era cu putinta sa astepti o mai adanca cunoastere in domeniul duhului, ca din mijlocul lor si al sihastrilor purced oameni in stare a sluji lumea in sensul cel mai inalt al cuvantului. In tot restul cazurilor, Biserica, in activitatea ei istorica aproape intotdeauna inclina catre acoperirea si apararea monahismului sub forma de viata de obste organizata si active.

Unul din cazurile cele mai cunoscute si mai pilduitoare in aceasta privinta a fost cearta intre Cuviosul Iosif de Volokalamsk si Cuviosul Nil Sorski. Nu se poate tagadui o mare parte de dreptate istorica in aceasta pozitie a ierarhiei bisericesti. Se poate vedea aici si lucrarea proniei dumnezeiesti: incercarile carora sunt supusi acest gen de monahi constituie o conditie de neaparata trebuinta pentru experienta lor launtrica, pentru cunoasterea cailor lui Hristos in lume. Insa in exterior aceasta se prezinta ca un anume tip de “conflict” intre monahismul pustnicesc si lume si ierarhia bisericeasca. Acest gen de nevoitori sunt siliti de obicei sa se duca mai departe de ochii lumii; ei se ascund in “gauri de soareci”, tac, se inclina inaintea fiecarui om pana la pamant, “mor” pentru lume, nu au alt mijloc de a se apara, pentru a-si pastra o oarecare libertate, de absoluta trebuinta pentru rugaciune. Veacurile ce au trecut, precum si experienta noastra de zi cu zi, arata neschimbat ca orice om, oricat de nestiutor ar fi in cele duhovnicesti, se considera competent in a judeca si a osandi astfel de monahi.

Apostolul Pavel spune: Omul cel sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu; ca nebunie sunt si nu le poate intelege, caci duhovniceste se judeca. Dara cel duhovnicesc judeca toate, ci el de nimenea se judeca (1 Cor. 2: 14-15). Insa in realitate, adica in planul vazut, istoric, se intampla contrariul: anume, cei neduhovnicesti, cu toata indrazneala judeca pe cei duhovnicesti, atunci cand cei care, fie si in parte, s-au atins de facerea duhovniceasca nu indraznesc sa-si deschida gura inaintea celor neduhovnicesti. De ce asa? Pentru ca de fiecare data cand se pronunta un cuvant despre autentica viata duhovniceasca, se starneste protest in sufletele celor ce s-au indepartat de ea; iar prin aceasta se dezlantuie o ura de nestapanit care se exprima sub o forma sau alta de prigoana. Si pentru nevoitor singurele mijloace de a se apara de aceste prigoane sunt tacerea si ascunderea de ochiul lumii.

Stramtorandu-se pana la limita putintei, ascunzandu-se in crapaturi si in gauri, nearatandu-se ochiului, traind in saracie si in tot felul de lipsuri, nevoitorul prin aceasta “da loc miniei”, isi faureste imprejur un oarecare “vid”, prin care loviturile nu il ating pe el, nevoitorul. Am putea recurge si la alta pilda. Nevoitorul, prin neagonisire si defaimarea slavei si puterii omenesti, devine “subtire”, ca foita de aur pe care iconografii o intrebuinteaza pentru aureole (trebuie 20000 de astfel de foite pentru a ajunge la grosimea unei monede). In astfel de conditii nici un “teasc”, oricat ar strivi el, nu il ajunge pe nevoitor. Pentru a se izbavi de prigoana, nevoitorul isi devine insusi prigonitor, intr-o mai mare masura decat ar putea vrajmasii sa il prigoneasca. Si numai atunci va afla odihna.

Celui ce se comporta astfel aproape ca nu i se poate face vreun rau. Dar abia pronunta un cuvant pe linia slujirii altora, si indata se pun in miscare stransorile. Telul prigoanei este surparea zidirii oamenilor, ascunsa insa sub chipul intentiilor contrare. Dat fiind acestea, tot cuvantul spus de proroci, de Apostoli sau in general de slujitorii Cuvantului, oricat de bun sau de adevarat ar fi el, se rastalmaceste mai intai de toate impotriva lor si se intrebuinteaza ca pretext pentru a-i prigoni.

De aci “legea duhovniceasca”: ori sa te asemeni prorocilor si Apostolilor si, propovaduind, sa nu te temi de ura, nici de prigoane, nici de insasi moartea; ori altminteri sa te indepartezi intru nelucrare, in netulburare in pustie, pentru a te ascunde de oameni (cf. Ioan 4:1;3). Nelucrarea nevoitorului in cele din afara devine inevitabil cea mai puternica lucrare in planul nevazut. Rezultatele ei se vor spune in vremile care urmeaza. In viata monahului aceasta nelucrare este dictate de nazuinta de a nu trezi in sufletele oamenilor proteste dureroase, de a nu le pricinui rani adanci; si asa, petrecand aproape exclusiv in rugaciune, totusi a sluji mantuirii lor fara sa pricinuiasca vatamare nici lor, dar, in acelasi timp, nici luisi.

Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii, auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, ii socotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincer gandesc ca “aduc slujba lui Dumnezeu” (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostri pilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si am deznadajdui; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noi tanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere si sfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culme nimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, Dumnezeu, s-a aratat in lume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi, cu adevarat stranie si infricosata, Hristos singur statea inaintea judecatii Stapanirii Imperiului Roman, cel mai drept in acea vreme; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care se adunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus si mai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nici cu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, deja uitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca.

Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupa cuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru Hristos Iisus prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc sa evidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuie sa aiba in vedere nu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv – ca manifestarea unei anumite dreptati a lui Dumnezeu, ca o pronie plina de purtarea de grija pentru robii si slujitorii lui Dumnezeu , ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. Sfantul Isaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un “imbolditor trupului” (2 Cor.12:7), ca sa-l “bata peste obraz”, atuncea taca toata gura – adica noua tuturor ne trebuiesc acei imbolditori, acele prigonoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui Dumnezeu si a dragostei Lui; ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus.
Monahismul pustnicesc este cel mai putin pe intelesul lumii, ba chiar si al celor imbisericiti; in virtutea exclusivitatii sale, in conditiile istorice ale nivelului cunoasterilor duhovnicesti in lume, el nu poate fi nicicum organizat din afara. (!!! - nota mea, A.M.) Episcopul Ignatie Briancianinov, fara indoiala avand in vedere acest monahism, cu adevarat duhovnicesc, spune in scrierile lui ca numai cei care privesc superficial pot gandi ca monahismul ar putea fi cumva inaltat din afara in ce priveste nivelul sau duhovnicesc, printr-o interventie administrativa. “Monahismul”, spunea el, “este darul Sfantului Duh”. In alt loc, intr-una din scrierile lui, spune ca monahismul, ca “cel mai desavarsit chip al vietuirii in Dumnezeu”, este de neaparata trebuinta Bisericii, si ca fara o astfel de “desavarsire” in Biserica s-ar pierde nu numai mantuirea, ci insasi credinta.
Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste un monah. A spune ca monahismul este “sarea lumii’, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca mai ales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului – indumnezeirea, se infaptuieste chemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignare impotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici un protest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat “va fi scos afara”. Astfel de pilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafim din Sarov. Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din partea tuturor: chiar si de la episcopi, chiar si de la stareti, chiar si din partea fratilor manastirii. Desigur, daca ani de zile s-a ascuns in padure, hranindu-se cu loboda, oare nu este limpede ca manastirea nu-i dadea nici de mancare? Nu putea sa-si apere netulburarea, nu putea sa-si apere libertatea decat pe calea indepartarii si a infranarii la culme. Ani de zile a tacut, a trait ca un iesit din minti.Cu orisicine se intalnea, cadea cu fata la pamant si ramanea asa pana plecau oamenii, monahii, ca sa nu spuna nici un singur cuvant, pentru ca orice cuvant ar fi intetit vrajmasia impotriva lui. Ca un iesit din minti, ca unul ce nu ingreuia manastirea materialmente cu nimic, mai era inca rabdat. Si asa au trecut zeci de ani pana sa iasa la slujirea oamenilor, dupa o vadita porunca de sus; si nici dupa aceea nu a incetat sa apara indoielnic in ochii mai-marilor clerici. Nici printre fratii manastirii nu se bucura de autoritate. Numai poporul l-a iubit si venea catre el. Daca ne uitam cu luare-aminte la vietile sfintilor nevoitori, citindu-le cu dreapta intelegere, vom descoperi aceasta lege duhovniceasca aproape in toate cazurile. Exceptiile au fost extreme de rare. Si aceasta se intampla numai atunci cand inaltele stapaniri, bisericesti sau statale, ii aparau si ii acopereau asa cum se cuvine
Zicand “ii acoperea asa cum se cuvine”, vreau sa adaog ca printre credinciosi sau ierarhi adesea se poate observa inclinarea de a veni in ajutor, dar aproape intotdeauna, la “inclinarea de a ajuta”, ei pun celui ce primeste ajutorul conditii de un soi sau altul. Cu alte cuvinte, ei se vor implica in viata lor intr-un fel sau altul; iar cand conditiile lor nu se implinesc, caci nu corespund cautarilor monahilor, atunci se retrage si ajutorul. Aceasta se poate observa din experienta intregii istorii a monahismului. Tocmai de acest fel de implicare cu prilejul ajutorului a condus la faptul ca Sfantul Munte Athos s-a sustras de sub conducerea stapanirilor. Mai tarziu independenta monahilor a fost intrucatva stavilita, dar totusi pana astazi manastirile de la Sfantul Munte raman “stavropighice”. In aceste conditii, pana astazi manastirile se bucura de drepturi foarte ample de autogestiune. Si, in esenta, supravegherea sau stapanirea patriarhului de Constantinopol are caracterul de acoperire, si nu de implicare…”

Permalink Comments

05.08.07

Despre rugaciunea Mântuitorului din Ghetsimani

Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 11:50 am by admin

Parintele Sofronie Saharov
despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea “cea mai tragica din istorie”:

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu. Hristos a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de Hristos. El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca – patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos.

“Si-n lupta [agonie] cu moartea fiind, cu mai mare staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cadeau pe pamant” (Luca 22, 44). Cei ce nu cunosc o astfel de iubire si nu au dorinte de a o cunoaste, sa se abtina de la a formula opinii cu privire la Hristos. Nimeni sa nu se avante in nebunia sa sa defaime aratarea intre noi a lui Hristos, Imparatul cel Nemuritor, ca nu cumva la sfarsit amarnica rusine sa-l sileasca sa strige “muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui Ce sade pe tron si de mania Mielului” (Apocalipsa 6, 16). Desi accentul nu sta pe suferinta fizica a lui Hristos rastignit pe cruce, durerea trupeasca face ca agonia din Ghetimani sa fie totala in orice privinta. Cunoastem din experienta ca sufletul poate fi ranit mult mai infricosator decat trupul. Si daca asa se intampla cu sufletul in dimensiunea lui pamanteasca, ce va fi atunci cu sufletul ca duh ce aspira spre vesnicie?

Pentru a cunoaste, chiar si numai „prin oglinda, ca-n ghicitura” (cf. I Corinteni 13, 12), felul in care S-a chinuit Hristos Insusi pentru a preface natura noastra fizica in rugaciune care sa reflecte fie si macar in chip palid rugaciunea Sa din Ghetimani in cea mai tragica noapte din istoria lumii, trebuie sa acceptam stramtorarea. Adversitatea deschide inima suferintei din intreaga lume. (…)

Suferinta lui Hristos e cu neputinta de zugravit. In orice caz, nimeni nu o intelege. Asa cum copiii nu-si dau seama de sacrificiile pe care parintii si invatatorii lor le fac pentru a-i creste si a trece asupra lor experienta castigata cu greu de-a lungul unei vieti intregi, tot asa indeobste oamenii nu L-au inteles pe Hristos – si chiar si cei ce au facut o exceptie de la aceasta regula L-au inteles numai in parte. Astfel, Cuvantul lui Hristos care cheama la o schimbare radicala a intregii noastre vieti, a venit ca o rana cruda. Cand Hristos a vazut chinul nostru a suferit mai mult decat oricare dintre noi. Si a purtat aceasta cruce in toti anii activitatii Sale in lume. Golgota a fost numai ultimul act, punctul culminant, care a unit totul: suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic si razbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentru ca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui. A fost osandit din toate partile: de catre Imperiul Roman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine; de Biserica Vechiului Testament intemeiata pe Legea lui Moise, primita pe Muntele Sinai; de multimea care primise atat de mult bine din mainile sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei ce sedeau in intunericul iadului. (…)

Atunci cand, dupa cum spuneam, i se da chiar si numai o umbra de asemanare cu rugaciunea din Ghetimani, omul transcende marginile propriei sale individualitati si intra intr-o noua forma de existenta, existenta personala intru asemanarea lui Hristos. Participand la suferintele iubirii Sale dumnezeiesti, si noi putem experia in duhul ceva din moartea si puterea invierii Lui. “Ca daca una cu El ne-am facut prin asemanarea mortii Lui (adica in adanca rugaciune pentru lume si mistuitoare dorinta pentru mantuirea tuturor) – atunci una vom fi si prin aceea a invierii Lui” (Romani 6, 5). Cand ni s-a dat de Sus sa intram in aceasta noua sfera a existentei, ajungem la “sfarsitul veacurilor” (I Corinteni 10, 11) si trecem in lumina Vesniciei Divine.

Si orice om caruia Dumnezeu i-a acordat rarul si infricosatorul privilegiu de a cunoaste fie si intr-o masura cat de redusa agonia rugaciunii lui Hristos din gradina Ghetimani, va da incetul cu incetul si chinuitor peste o constiinta convingatoare a invierii propriului sau suflet si peste o simtire a biruintei de netagaduit si definitive a lui Hristos. El va cunoaste ca “Hristos, odata inviat din morti, nu mai moare; asupra-I moartea nu mai are stapanire” (Romani 6, 9). Si inauntru, duhul sau ii va sopti: Domnul meu si Dumnezeul meu… Prin harul iubirii Tale care covarseste toata mintea, am trecut si eu, Hristoase, de la moarte la viata…”.

Permalink Comments

04.23.07

Ce vremuri traim ?

Posted in Ierom. Rafail Noica at 6:35 pm by admin

“Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostulul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil. (…) Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade. Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui caci milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu. (…) Atacurile si navalele care vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cineva aseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit de nerecunoscut. Asa e … si se schimba pe ceas ce trece!

O maica imbunatatita, Sebastiana, pe care Domnul a luat-o acum cativa ani, de prin regiunea Timisoarei, de pe undeva (…) spunea unui parinte pe care il cunosc eu: „Parinte, vremi ca astea n-am apucat. Am cunoscut razboiul, am cunoscut foamete, am cunoscut prigoane, dar vremi ca astea n-am mai vazut. Ieri – zice - mi-au trebuit patru ceasuri ca sa citesc un acatist.” Intelegeti putin de ce vi se duce mintea si nu ramane la rugaciune, in biserica sau in chilie? Da, suntem pacatosi, dar sa stiti ca nu e numai pacatul nostru. Sunt si alte lucruri pe care nu le putem dovedi, dar va spun asta ca marturie a unora mai batrani si care au cunoscut alte lumi. Deja si eu ma vad ca un martor al unei alte lumi pentru cei care astazi au 30 sau 20 de ani si mai putin. Iar parintele nostru a fost si martor al lumii inainte de primul razboi mondial (…) si mi-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui, acea asezare a lumii care se simtea. Dupa primul fratricid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fratricid mondial a fost si mai rau si prin anii ‘70 ne zicea: „Daca va mai veni un razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta“ (…)

Observ ca ceea ce numeam credinta a falimentat de multe ori in viata mea pana cand am inceput sa o vad ca nu o am si asta este o caracteristica a epocii noastre nu numai a lui Stan Patitu‘ care va vorbeste, adica “crezi ca…” si te trezesti ca… “nu”; este ca si cum stai ferm cu picioarele pe ceva solid, pe scanduri solide si cineva-ti pune o cravata pe dupa gat, cade scandura de sub tine si te trezesti ca asta-i un streang… Iertati-ma, dar asta este ce vrea sa faca vicleanul cu noi. Insa asta e partea intai a cuvantului parintelui Siluan: TINE-TI MINTEA IN IAD! Nu-ti inchipui ca lumea asta e altceva. Sa fim seriosi si sa fim treji! Dar… NU DEZNADAJDUI e partea a doua. Dumnezeu, care m-aude acuma, puternic este sa ne crute de acel streang si de acel “chepeng” care cade de sub picioare.

Dar, Doamne, pazeste-ne, ca… asa cum mai multi au spus si aseara si azi: ispitele sunt mai cumplite azi. Nu numai mai cumplite, ci si mult mai subtiri, mai nebagate in seama. Crezi ca esti un credincios si te trezesti ca reactiile tale sunt reactiile necredinciosului. Credinta ta te falimenteaza, te tradeaza. (…) Nu e cazul de a deznadajdui… Cand observam lucrurile astea e cazul sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu; dar as zice mai mult: e cazul sa ne bucuram. (…) E vremea sa ne bucuram cu intristatoare bucurie, dar undeva o bucurie tainica poate exista daca avem mai multa credinta si mai multa intelegere incotro mergem: e Dumnezeu! E lumina nefacuta care e langa mine, in mine undeva si ma lumineaza si ma arata cat de pacatos sunt (…)

Cer Domnului sa va intareasca in zilele astea, zile de cernere, zile foarte dureroase, cumplite, infricosate – „tine-ti mintea in iad” - dar si… “nu deznadajdui” – zile de un deosebit har. (…) Intr-o lume care astazi, in bloc, masiv, aluneca permanent si tot mai mult catre tot ce este aparent indulcitor - oh, ce amar este pacatul, cu ‘dulceata’ lui cu tot, dar ne pacaleste cel viclean daca suntem prosti…! - catre pacatul care se afiseaza ca etica a societatii permisive, cum se spune in Apus (…) - nu are mai mare valoare faptul ca, de bine de rau, noi, prostii, ne lipsim de atatea lucruri „dulci” pe care ni le-au dat tov. Freud si altii, care ne-au invatat sa facem ce vrem… Merci, ‘tovarase’ Freud, eu fac ce vreau. Dar nu-i mai valoroasa alegerea noastra azi, decat odinioara? Dumnezeu stie cu cat mai valoroasa, dar sunt si prorocii care ne incurajeaza. Deci, sunt zile de un deosebit har si as vrea ca Domnul sa ne dea acea deosebita lumina, deosebita nadejde pe care ne-o da prin cuvantul Sf. Siluan, prin acel „si nu deznadajdui” (…)

Sa profitam de de aceste zile despre care proroceau parinti in trecut ca sunt cumplite si, in acelasi timp, ca multi ar fi dorit sa fie impreuna cu noi, sa se nevoiasca cu noi in zilele noastre. O, Doamne, da-ne lumina sa invatam cum sa ne nevoim, cum, in ce fel sa profitam de vremea asta cumplita si minunata in care suntem. Durere mare – durerile sunt legate de nastere. Toata durerea cred ca este o nastere. Deci, Doamne, ce nastere ne rezervi noua pentru zilele noastre? Invredniceasca-ne Domnul sa o vedem si pe aia“.

Din cuvantul rostit la sinaxa staretilor de la Ramet, in noiembrie 2006, de p. Rafail Noica.

Permalink Comments

04.20.07

Nu-i nevoie sa deznadajduim!

Posted in Ierom. Rafail Noica at 9:09 pm by admin

“… Sa revin la cuvantul: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui“. Parintele Sofronie, cand a auzit cuvantul acesta pentru prima oara, a simtit ca acest cuvant era cuvant dumnezeiesc, nu numai pentru Siluan si mantuirea lui, ci pentru o intreaga epoca, pentru toata deznadejdea asta care se infiripa intr-o lume deosebit de deznadajduita, asa cum o cunoscuse el, dupa primul razboi mondial. As vrea sa mai adaug si cuvantul asta: cand zice Dumnezeu “nu deznadajdui!”, pe multi i-am vazut incordandu-se peste masura - ca deja erau prea stresati -: cum sa ma tin sa nu deznadajduiesc, sa nu-L supar pe Dumnezeu? Nu, fratilor, nu despre asta e vorba, nu interzice Dumnezeu deznadejdea, dar ne spune ca … nu-i nevoie!Nu-i nevoie sa deznadajduim!

Cand nu mai poti, cand innebunesti… cum i-a zis parintele Sofronie unui pustnic: “du-te si fa-ti o ceasca cu ceai“. Sau cum i-a zis Sfantul Isaac Sirul unui pustnic: “cand simti gandurile de hula ca te biruiesc, inveleste-te in mantia ta si culca-te“. Zic eu pe limba noastra moderna: “Trage un pui de somn“, refa-te trupeste si, dupa aia, cand iti refaci puterile, continui… Parintele Sofronie i-a impartasit acelui pustnic ceea ce traia el, vazandu-i starea duhovniceasca in care era (acela ceruse un cuvant de mantuire) - el tocmai il gazduia, ii pregatise un ceai, niste biscuiti si ce-avea el acolo. Si-i zice pustnicului: “Traieste-ti deznadejdea pana la capat. Cand simti ca te apropii de a cadea in prapastie, du-te si fa-ti un ceai“. Adica: mangaie-te. Si cand te intaresti, poti sa continui. Asa cum facea si el. Continui in ce fel? Stiind ca exista pe undeva, inca necunoscuta mie, o Pronie dumnezeiasca, pe care astept s-o vad (…)

In cele mai cumplite momente ale vietii nu numai ca nu este cazul sa deznadajduim, sa dam drumul oricarei nadejdi si sa ne dam mortii, ca sa ne incuiem in acea deznadejde; dar, mai mult: de multe ori, poate de fiecare data, cele mai cumplite ale vietii noastre sunt, potential, cele mai pretioase. Ala e momentul cand trebuie inca o clipa sa tii… Gandeste-te la chipul marinarului care a fost prins pe puntea corabiei de un val care navaleste peste corabie si pentru o secunda sau doua puntea corabiei va fi sub mare: pai, ala-i momentul sa dai drumul la bara? Nu, nu e nici macar momentul in care sa incerci sa fugi ca sa-ti “castigi” cabina. Nu, ci ala-i e momentul in care trebuie un singur lucru: sa tii bara! Si-ti tii si respiratia pana cand trece valul. Cand se ridica apoi corabia deasupra valurilor, atunci poti sa te duci, tusti, in cabina, daca e cazul… Deci in momentele cele mai grele, cele mai sfasietoare si tragice ale vietii noastre, momentele alea sunt, potential cele mai pretioase (…)

Am vorbit de viata noastra personala, dar (e valabil si pentru) viata noastra mondiala. Ca vorbim de perioada eshatologica, adica perioada sfarsitului...(…) Banuiesc ca aceasta perioada, oricat de tragica…, ba nu: cu cat mai tragica, cu cat mai sfasietoare este cu atat mai pretioasa, nu numai pentru viata noastra personala, dar si adamic, istoric. Ce va fi? Vom vedea, dar noi traim cu nadejde in Dumnezeul nostru. Si cerem lui Dumnezeu ca ceea ce nu poate face omul, sa cultive El in noi, dupa cuvantul Lui: “Ceea ce este cu neputinta omului, este cu putinta lui Dumnezeu“. Si mai mult ca oricand trebuie sa intetim rugaciunea asta: “Doamne, vino si salasluieste in mine si Tu insuti lucreaza in mine cele bineplacute Tie!“. Si dintre “cele bineplacute” de care avem nevoie astazi este vorba de o credinta care sa ne sprijineasca prin niste evenimente, vedem, poate din ce in ce mai cumplite, din ce in ce mai de necrezut. Nu numai ca nu este clipa sa deznadajduim, ci acum este momentul in care trebuie sa tinem “bara” mai mult ca orisicand, pana va trece valul. Cine stie cum si in ce fel? Dar esentialul este cuvantul: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui” (…)

Cu Revolutia industriala si cu Primul Razboi Mondial incepe o alta lume. Si in lumea asta incercam, cat putem si noi, sa traim cum au trait Parintii nostri. Cat putem: multam Tie, Doamne,… cat nu putem: …rabdare! Si cum zicea parintele Cleopa: rabdare, rabdare, rabdare… Domnul sa va dea si sa ne dea la toti o oarecare tainica mangaiere dumnezeiasca, cu care poti sa treci! Mangaierea marinarului care stie ca valul ala va trece, doar acum una sa stiu: sa tin bara asta...”.

Permalink Comments

04.11.07

Cuviosul Siluan Athonitul si cunoasterea lui Dumnezeu

Posted in Articole at 11:20 pm by admin

Cuviosul Siluan Athonitul si cunoasterea lui Dumnezeu

În Stâlpul si Temelia Adevărului Pavel Florenski remarca gradul mai scăzut de elaborare a dogmei Duhului Sfânt în comparatie cu cele a Tatălui si Fiului, găsind o explicatie a acestei stări de fapt în „caracterul exceptional al întâlnirilor cu Duhul Sfânt”, (Florenski, p.77). Dacă despre Dumnezeu- Tatăl aduce mărturie Vechiul Testament iar despre Dumnezeu-Fiul Noul Testament, despre cel de-al treilea ipostas al Sfintei Treimi luăm cunostintă mai ales din scrierile ascetilor deoarece „viata ascetică, adică viata în adevăr, este dirijată de Sfîntul Duh”, (Florenski, p. 76). Părintii pustiei adeveresc prin propria experientă că prin harul Duhului Sfânt cunoastem Adevărul, adică deofiintimea Sfintei Treimi. Dar si monahilor le este dat harul în momente deosebite iar acest dar poate fi lesne pierdut. Părintele Florenski crede că Duhul Sfânt nu poate fi dobândit deplin decât la plinirea vremurilor „atunci când făptura îsi va însusi integral biruinta lui Hristos asupra Mortii”, (Florenski, p. 77). Până atunci „nu sunt posibile decât momente si clipe de iluminare cu Duhul”, (Florenski, p.77). Însă existenta acestor momente, cu toată raritatea lor, sunt mărturia puternică a prezentei Duhului Sfânt în sufletul omului. Dacă adăugăm trupurile neputrezite ale sfintilor, chezăsie a triumfului asupra Mortii, avem dovezi vii că Dumnezeu este mereu alături de noi.

O extraordinară mărturie în acest sens aducea la începutul urgisitului veac XX cuviosul Siluan Athonitul. După zecile de ani de nevointă la Sfântul Munte el lăsa posteritătii un număr de însemnări care s-au dovedit „unul dintre cele mai tulburătoare documente spirituale ale epocii noastre”, ( Ioan.I.Ică jr. în Siluan, p.5). Publicate de ucenicul său Sofronie, gândurile cuviosului Siluan arătau nemărginita iubire a Domnului, harul Duhului Sfânt si puterea mântuitoare a smereniei. Este interesant faptul că însemnările athonitului au fost publicate cam în aceeasi perioadă cu lucrări cum ar fi bunăoară Mitul lui Sisif a lui Albert Camus, în care celebrul autor francez discuta despre absurdul existentei umane. Pentru Camus absurdul este contrariul sperantei, este„acea evidentă pe care omul o constată fără să consimtă la ea”,(Camus, p.47). În fata adversitătilor vietii „omul absurd” ia act de realitatea ostilă, nu o acceptă dar nici nu încearcă să o schimbe, considerând că nu există nici o sperantă. Omul se refugiază într-un fel de epoché, sub care musteste sfâsierea lăuntrică si deznădejdea.

Din contră, părintele athonit ne spune că există o sperantă pentru că există Dumnezeu, ce este alături de noi. Lumea aceasta nu este un iad al deznădejdii, deoarece iadul a fost binecuvântat de Kenoza Fiului, dovadă supremă a iubirii divine, prilej de îndumnezeire a omului. Icoana pogorârii în iad, înfătisându-l pe Hristos prinzând pe Adam cu putere de mână si eliberându-l din ghearele mortii, ne sugerează că, oricât de grea ar fi situatia în care ne aflăm, există o nădejde, un punct de sprijin.

Părintele Siluan a citit si a crezut aceste lucruri din Scripturi si Sfintii Părinti dar, mai mult decât atât, el s-a învrednicit de cunoasterea iubirii lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt:”Prin duhul Sfânt am cunoscut iubirea Domnului. Iubirea Domnului e iubire arzătoare. Duhul Sfânt nu ne-a descoperit numai cele de pe pământ ci si cele ce sunt în cer”,(Siluan, p.125). „Fără Duh Sfânt omul nu e decât tărână si păcat. Domnul îi creste pe copii săi prin Duhul Sfânt, îi hrăneste cu Prea Curatul Lui Sânge si cu trupul Lui Prea Curat, si toti cei ce urmează Domnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor”, ( Siluan, p.42). Cel atins de har cunoaste o bucurie nesfârsită, odihnă în Domnul si iubeste pe Dumnezeu si întreaga creatie: „Este cu neputintă de tâlcuit felul cum ne iubeste Domnul. Numai prin Duhul Sfânt poate fi cunoscută această iubire si atunci sufletul o simte într-un chip neînteles”, (Siluan, p.125).

Mândria, orgoliul propriilor opinii, sunt cauze care împiedică omul să cunoască pe Dumnezeu:”Chiar dacă ar studia toate cărtile pământului, omul mândru nu va cunoaste niciodată pe Domnul. Căci mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh”, ( Siluan, p.40). Mândria, ego-ul exacerbat, instinctul de conservare ce loveste în altii opacizează sufletul, fiind cauze majore ale Răului, după cum arăta într-un studiu părintele Stăniloae, (Stăniloae, p.143). Dorind să ne prezervăm fiinta, ne închidem în sine, fiind de fapt mai aproape de moarte. Numai aparent paradoxala deschidere către ceilalti si către Domnul, prin iubire si renuntare de sine, ne oferă gustul împlinirii si restaurarea persoanei. Pentru aceasta trebuie să lepădăm mândria si să apucăm calea smereniei. Este o afirmatie care sochează spiritul individualist al zilelor noastre, care vede în smerenie o calamitate, propovăduită de cei slabi, fiind o manifestare a lasitătii si fricii. Aceste lucruri amintesc de acuzatiile aduse în antichitate crestinismului, că ar fi o religie a sclavilor si femeilor slabe de înger.

Este suficient însă să parcurgem rândurile lăsate de Siluan pentru a vede ce falsă este această opinie, si de câtă putere si tărie de caracter trebuie să dai dovadă pentru a renunta la voia proprie si a te lăsa în voia lui Dumnezeu. După cum s-a spus, putini oameni pot fi considerati cu adevărat crestini, deoarece crestinismul autentic presupune renuntări si nevointe de care nu toti sunt în stare.

Odată obtinut Duhul Sfânt prin smerenie, monahul întelege întreaga putere a cuvintelor lui Hristos: „Învătati de la mine smerenia si blândetea”, smerenia fiind, după spusele lui IoanI.Ică jr. „o participare treptată prin har la actul divin al Kenozei, smereniei intra-trinitare a Fiului devenit accesibil prin Întruchiparea Lui prelungită în Biserică, fiecărui crestin, căruia îi oferă baza si modelul îndumnezeirii”, (Siluan, p. 36). Este însă de ajuns un gând rău, o clipă de mândrie, pentru ca harul Duhului Sfânt să dispară. Atunci sufletul intră în deznădejde, deoarece nici o frumusete si bogătie de pe lume nu-l poate înlocui. Odată ce a cunoscut harul, sufletul nu mai poate fi atras decât de dorul de Dumnezeu, despre care cuviosul Siluan ne-a lăsat pagini de mare fortă. După ani de nevointe, Siluan a aflat modalitatea de a păstra harul divin, sintetizată în formula devenită celebră: „Ţine mintea în iad si nu deznădăjdui”, pe care o lămureste astfel: „Monahul care cunoaste taina luptei duhovnicesti izgoneste prin smerenia lui orice înăltare a mintii lui si toată mândria. El spune: ”Sunt întradevăr mai rău decât toti si nevrednic de îndurare”, ( Siluan, p.214).

Experienta duhovnicească a părintelui Siluan ne arată că pentru a cunoaste pe Domnul e nevoie de cele trei daruri afirmate de apostolul Pavel: credinta, nădejdea si dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este suprema împlinire, însă pe drumul lung al nevointelor e nacesară credinta, pentru a porni, si de nădejde, pentru a trece peste obstacole. Când un păcat a ocultat iubirea lui Dumnezeu, credinta si nădejdea vin să o restaureze.

Cel smerit si care a dobândit pe Duhul Sfânt nu poate să nu iubească toată făptura si să dorească mântuirea tuturor. „Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios; dar l-am rugat pe Dunmezeu să mi le ierte si El mi-a dat nu numai iertare, dar încă si Duhul Lui. Vezi, iubirea lui Dumnezeu fată de noi!” Experienta iubirii si milostivirii divine este atât de tuburătoare, încât părintele Siluan nu o poate păstra numai pentru sine, ci o vesteste întregii umanităti, pe care o iubeste din tot sufletul. Rostul redactării cărtii sale se regăseste în acest strigăt:”Fratii mei, în genunchi vă rog, credeti în Dumnezeu, credeti că Duhul Sfânt e cel ce dă mărturie despre El în toate Bisericile si în sufletul meu”,( Siluan, p.42).

Părintele athonit este constient de riscurile vorbirii despre Dumnezeu. Odată, un monah îi reprosa:” Se simte în tine mândrie. De ce vorbesti atât despre Domnul?” (Siluan, p.238). La acestea Siluan se întreabă:”Sufletul meu iubeste pe Domnul, cum voi ascunde acest foc care-l aprinde? Sunt vrednic, fireste, de chinurile vesnice, dar El m-a iertat si mi-a dat harul Său, care nu poate rămâne ascuns în suflet… Să spun sufletului meu: „Ascunde în tine cuvintele Domnului?” Dar cerurile toate cunosc ce a făcut, în milostivirea lui, Domnul pentru mine, si voi fi întrebat de ele de ce ai ascuns darurile Domnului si n-ai vorbit oamenilor ca toti să iubească pe Dumnezeu si să-si găsească odihna în El”, ( Siluan, p.239).

Asadar, nu din mândria de a-si etala performantele ascetice a scris Siluan, ci din iubirea sa de oameni si din credinta că milostivirea lui Dumnezeu este pentru toti. El este constient ca nimeni altul de limitele cărtii sale. Ea nu poate înlocui defel pe duhovnic, pe care staretul athonit îl recomandă cu căldură celor ce aleg calea ascezei. De asemenea, nu toti pot urma în amănunt calea urmată de un monah, însă Siluan ne asigură că si simpla credintă îsi are virtutile ei, iar rugăciunea nu poate fi împiedicată de nimic. Ce a scris el au mai scris si altii, lucru firesc de vreme ce e vorba de calea străbătută de atâtia nevoitori si binecuvântată de Biserică. El a lămurit mai bine anumite aspecte si a scris într-un stil mai accesibil gusturilor de azi. Însă de mărturia lui era nevoie, fiind utilă credinciosilor, asa cum a considerat si Fericitul Augustin când si-a scris Mărturisirile care „laudă, prin cele bune si cele rele ale mele pe Dumnezeu cel Drept si Bun si înaltă spre Bumnezeu mintea si inima omului”, (Retractationes, II). Însemnările lui Siluan îi vor întări pe unii pe drumul credintei, pe altii îi vor îndemna să pornească pe el, pe altii îi vor lăsa indiferenti. Şi de acest lucru era constient Siluan când a scris parabola cu vulturul si cocosul ( Siluan, p. 242). Dar si pe acestia i-a iubit, s-a rugat pentru ei pe pământ si se roagă acum în ceruri pentru ca Domnul să le cerceteze si lor sufletul.

George Enache (Revista ROST, numarul 7, septembrie 2003)

Permalink Comments

Rugaminte, marturisire si indemn

Posted in Ierom. Rafail Noica at 11:19 pm by admin

„Omul este ceea ce rămâne după judecata

lui Hristos…, nu după judecăţile oamenilor.”

„Nu-Mi spune nimic… Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.

Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.

Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.

Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…

Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…

Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.

Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.

Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.

Şi acum, du-te!

Eu sunt cu tine!

Permalink Comments

Cuvânt înainte la cartea Arhimandritului Sofronie Despre temeiurile nevoinţei ortodoxe”

Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 11:19 pm by admin

Cuvânt înainte

la cartea Arhimandritului Sofronie

“Despre temeiurile nevoinţei ortodoxe”

Domnul a zis: “Tot cel ce este din adevăr ascultă glasul Meu”. (Ioan 18, 37)

Mulţi sunt astăzi care caută glasul adevărului şi Cuvânt de întemeiere în Duh şi în Adevăr. Poate nu din întâmplare şi înnoirea soartei neamului nostru a început cu strigătul: “Nu mai vrem minciună!”

Lumea adesea a năzuit în istorie către înnoire, într-un “viitor mai fericit”, mai “promiţător”, vrând să lepede, sau chiar să dărâme, cele din trecut care i s-au părut învechite; astăzi, poate mai mult ca oricând, omenirea încearcă să-şi “croiască o nouă soartă”, anunţându-se până şi o “Nouă Eră”, un “Nou Veac” (New Age).

Duhul, însă, “unde voieşte suflă, şi glasul lui auzi, dar nu ştii de unde vine şi unde merge” (Ioan 3, 8). Iar în Duh, lucrarea tainică a înnoirii este prin întoarcere, cum ar fi, “înapoi”. Şi, într-adevăr, unde vom găsi apă proaspătă în curgerea istoriei noastre pământeşti: la vale, sau la revărsarea râului în mare, sau în marea sărată din care nimeni nu se poate adăpa; sau “înapoi” la izvoare, unde pururea izvorăşte apă nouă, curată, limpede? Iar Izvorul, pentru cei ce “au iubit arătarea” lui Hristos (2 Tim. 4, 8), este acolo unde Domnul, pentru veşnicie a înnoit omul, împărţind apostolilor şi celor ce erau împreună cu ei, ca nişte limbi de foc, Duhul Adevărului, Duh pe care până astăzi îl cerem spre înnoire în Sfintele Liturghii şi în slujbele noastre bisericeşti.

Şi iată că, astăzi, în toate bisericile, atât în Apus, cât şi în Răsărit, se face simţită, şi din ce în ce mai puternică, o căutare “către izvoare”. Şi ar putea părea lucru de mirare că unul din “înnoitorii” veacului nostru a fost Arhimandritul Sofronie, cel prin care Sfântul Siluan Athonitul s-a făcut cunoscut lumii. De mirare, fiindcă s-ar putea spune că nu a fost om mai “clasic”, prin viaţa şi formaţia lui, decât Părintele Sofronie. Născut într-o Rusie încă ţaristă, educat în spiritul culturii celei mai tradiţionale, într-o Biserică Ortodoxă încă neclătinată de valurile urgiilor veacului nostru, Părintele se refugiază de la începuturile acestor urgii, ca tânăr pictor, la Paris, pentru o vreme, de unde chemarea rugăciunii îl duce la Muntele Athos, unde are să rămână, călugăr, douăzecişidoi de ani, formându-se la şcoală, poate cea mai tradiţională a Bisericii Ortodoxe.

Înnoirea Omului, însă, nu constă în forme noi, ci este lucrarea mântuitoare a Duhului, aş cum şi învechirea nu este alta decât lucrarea păcatului, a “stricăciunii”, care roade, care putrezeşte conţinutul, apoi formele, “stricând” viaţa. Duhul însă, ca Dumnezeu Făcător, poate nu numai înfăptui, ci şi înnoi viaţa; iar El o înnoieşte întâi lăuntric, esenţial, apoi, la nevoie, şi formele, pe care le adaptează pentru ca viaţa nouă, proaspătă, adevărată, să îşi poată găsi loc în condiţiile exterioare, istorice (Mt. 9, 17; Marcu 2, 22; Luca 5, 37-38).

Părintele Arhimandrit Sofronie a fost un om al esenţei. Nelegat, neimpresionat peste măsură de forme exterioare, căutarea lui a fost totdeauna către sensul adânc al vieţii, care, odată înţeles, şi-a pus toată străduinţa spre a-i atinge ţelul: unirea cu Dumnezeu pentru veşnicie, încă de pe pământ; ţel către care a îndreptat, ca duhovnic, şi pe toţi cei care au venit către el.

Unirea cu Dumnezeu, sau – aşa cum el însuşi o spune: “năzuinţa de a face aceste porunci (ale lui Hristos) să devină singura şi veşnica lege a întregii noastre fiinţe”, atât cea vremelnică, cât şi cea veşnică, este adevărata chemare şi singura îndreptăţire a stării monahale în istorie. Dar ea este, în acelaşi timp, menirea şi chemarea a tot creştinul botezat – ba chiar a tot omul făcut în “chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu – şi în aceasta constă şi o posibilă slujire, sau “rol” istoric al călugăriei. Mântuirea călugărului nu este alta decât mântuirea a tot omul, deoarece, zicea Părintele, aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie au fost date de către Domnul – şi Maicii Domnului, şi sfinţilor, şi mirenilor, şi monahilor şi tuturor celor născuţi din Adam. Una este firea omenească, una, deci, şi mântuirea Omului; şi în virtutea acestui fapt, un călugăr poate, din experienţă proprie, dacă a cunoscut în rugăciunea sa esenţial, toate stările căderii şi tragediei Omului, dar şi ceva din rugăciunea cea răscumpărătoare din Gheţimani, poate, deci, îndruma sau ajuta pe orice om în calea mântuirii, ba chiar deveni un luminător al întregii Biserici, cum istoria nu o dată a dovedit. Dar toate acestea numai cu condiţia, şi în măsura propriei sale împliniri, din proprie nevoinţă şi experienţă trăită, şi trăită în Duh şi în Adevăr.

Ceea ce ne aduce la întrebarea: Care este această împlinire a nevoinţei? Ce este esenţial un călugăr?

Cuviosul Avva Siluan zice: “Călugărul este un rugător pentru lumea întreagă; şi în aceasta stă lucrarea sa de căpătâi …Şi de aceea, nici păstorii Bisericii, nici călugării nu trebuie să se grijească de lucruri lumeşti, ci să urmeze Maicii Domnului, Carea, în biserică, în Sfintele Sfintelor, zi şi noapte se învăţa întru legea Domnului şi petrecea în rugăciune pentru lume”. Toată lipsa, toată lepădarea, toată nevoinţa călugărească, dacă nu duce către această stare a rugăciunii, devine lipsită de sens.

Dar ce este un “rugător pentru lumea întreagă”? Ce este acea rugăciune pentru lumea întreagă, atât de iubită Cuviosului Siluan?

În cartea Facerii ne este dezvăluit gândul cel dintâi al lui Dumnezeu pentru Om. Dumnezeu, Care a înfăptuit şi cerurile, şi pământul, şi tot ce este, printr-un singur cuvânt – “Să fie…” – când ajunge la om altfel purcede: Se opreşte, cum ar fi, şi se sfătuieşte “sfatul cel mai înainte de veci”: “Să facem om după chipul Nostru şi după asemănare…” (Facerea 1, 28) – şi a făcut pe Adam. Şi Adam era unul, stând înaintea Feţei Dumnezeului său, purtând în trupul său toată omenirea ce avea să fie.

Dar Dumnezeu, în al cărui Chip l-a făcut pe om, nu este o Persoană singură (“…chipul Nostru…”); şi găseşte că: “nu este bine a fi omul singur; să-i facem ajutor…” (Facerea 2, 19), şi în cele din urmă, din trupul său, o scoate şi pe Eva, prin care avem să ne naştem toţi cei ce am umplut pământul în cursul istoriei. …Şi totuşi: “Să facem om…” – nu “oameni”, nu “omenire”, ci “om”. Deci toată această omenire, toţi aceşti oameni, bărbaţi şi femei (ca să nu mai vorbim de “mase”, de “gloate” şi alte asemena lor, concepte care nicidecum nu-şi au locul în viaţa adevărată a rugăciunii), fie ei “ca nisipul mării şi ca iarba pământului” în număr, şi “ca stelele cerului” – toţi aceştia, suntem un om, în chipul Dumnezeului nostru, Care în trei persoane este un Dumnezeu; aceasta, totuşi, nu se va putea plini decât atunci când se va desăvârşi în noi, în cele din urmă, în veşnicie, acea asemănare la care nu vom putea ajunge până nu se va naşte şi mântui cel din urmă ce mai are a se naşte din femeie (cf. Ev. 11, 40).

Această asemănare, însă, trebuie desăvârşită mai întâi la nivel personal, sau cum îi plăcea Părintelui Sofronie să întărească, ipostatic, asemănându-ne, fiecare dintre noi, cu Persoana, cu ipostasul Hristos –Omul; şi în aceasta şi stă lucrarea, nevoinţa mântuirii fiecăruia. Iar asemănarea, după cuvântul lui Hristos: “Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri, desăvârşit este” (Mt. 5, 48) trebuie dusă la desăvârşire, la “măsura vârstei plinirii lui Hristos” (Ef. 4, 13). Această măsură, Părintele o vedea în rugăciunea din Gheţimani, rugăciune la care mult cugeta, şi pe care mult o pomenea, îndeosebi în ultima vreme a vieţii sale pe pământ.

Cuprinsul acestei rugăciuni mântuitoare nu ne este dezvăluit în Sfintele Evanghelii; numai Sfântul Luca pomeneşte ceva din cele ce au urmat rugăminţii “să treacă paharul acesta”; dar ştim că, în acea rugăciune, Hristos-Omul se ruga pentru păcatele, pentru pierzania, pentru iadul cel veşnic al fiecărui suflet ce se născuse, sau ce avea să se nască din Adam, ca pentru Sine Însuşi. În acea Rugăciune, Hristos-Omul, părăsit de toţi, singur, era Unul, stând înaintea Feţei Dumnezeului Său, purtând în Duhul Său toată omenirea ce fusese de la primul Adam, şi ce avea să fie, până la cel din urmă ce are încă a se naşte din femeie. Căci “făcutu’s-a Omul, Adam cel dintâi, întru suflet viu, iar Adam cel de pre urmă, Duh făcător de viaţă” (1 Cor. 15, 45).

Aceasta este “rugăciunea pentru lumea întreagă”, sau, iarăşi, cum îi plăcea Părintelui Sofronie să spună – pentru “întreg Adamul”; rugăciune în care omul îşi atinge culmea asemănării sale cu Hristos-Omul; unde trece de la nivelul de “individ” la cel de persoană, de ipostas; adică, unde, şi el devine un Adam, purtând în sinea sa, în rugăciune, întreaga omenire – întreg Adamul, rugăciune pe care Părintele Sofronie, în ultimele sale zile, o numise “Rugăciunea Ipostatică”.

Dar mântuirea omului nu se sfârşeşte la asemănarea cu Hristos-Omul, fiindcă Hristos, în acelaşi timp, este Însuşi Dumnezeu; iar omul, în măsura asemănării sale cu acel Om, cu Dumnezeu se aseamănă. Şi aceasta nu ar trebui să fie de mirare, deoarece, atunci când Dumnezeu hotăra “să facem om după chipul Nostru, şi după asemănare”, El nu era întrupat în alt chip, ci se afla în starea Sa dumnezeiască, cea de mai înainte de veci. De aceea, Biserica Ortodoxă şi înţelege mântuirea ca fiind nimic mai puţin sau mai prejos decât îndumnezeirea omului; şi Ea singură are înţelegerea adâncului acestei “taine…ascunse din veci întru Dumnezeu” (Ef. 3, 9), şi, smerita îndrăznire a o crede.

Am vorbit de “înnoire”, şi de arhimandritul Sofronie ca fiind unul dintre “înnoitorii” veacului nostru. Dar, precum se va vedea în lucrarea de faţă, deaprte de a pretinde la a înnoi, să zicem, chipul nevoinţei pentru “omul modern” (expresie mult întrebuinţată astăzi), Părintele Sofronie repune vechile, anticele temelii duhovniceşti ale nevoinţei în general, şi, deci, în special ale călugăriei, la locul lor, arătându-se, precum spunea despre el un stareţ din Muntele Athos, ca “un cărturar învăţat întru Împărăţia Cerurilor” care ştie să “scoată din vistieria sa noi şi vechi” (Mt. 13, 52); şi aceasta, într-o epocă unde omul mult prea uşor judecă şi trăieşte numai după efecte exterioare. Şi această judecată şi trăire se observă nu numai în nevoinţă, în monahism, în biserică, ci în toate domeniile vieţii şi ale culturii sale, omul modern apărând neputincios de a pătrunde duhul şi sensul lucrurilor. Ori “Duhul este Carele face viu; trupul nimic nu foloseşte” (Ioan 6, 63). “Trupul”, sau, în general, forma exterioară, trăieşte numai din duhul care îi dă viaţă. Iar dacă duhul lipseşte, atunci şi forma sa supune stricăciunii, se dezintegrează – de unde şi aceste forme noi, “moderne”, în arte sau în arhitectură, de pildă, care nu sunt decât chipul dezintegrării celor tradiţionale, sau “fireşti”, uneori până la a nu le mai putea recunoaşte. Dacă, însă, forma se păstrează, este de notat că motivul, în general, nu este unul esenţial, de trăire în duh, ci tot “exterior”: o inerţie istorică de “a păstra”, spre exemplu; sau o oarecare nostalgie a trecutului, sau o consideraţie estetică arbitrară prin care se imită cu mai multă sau cu mai puţină reuşită cele ale trecutului. În ambele aceste cazuri ne vine să parafrazăm vechea zicală românească: “Duhul trece, formele rămân”.

Mult se vorbeşte astăzi despre “evoluţie”, ba chiar de “progres”; iarăşi, însă, fără a se observa nici duhul acestora, nici sensul lor, nici către ce evoluăm sau progresăm. Teamă ne este că vremea a venit, ori să ne întoarcem la Duh şi la Adevăr, ori…

Învechitu-s’a lumea, “ca o haină”; îmbătrânit-a Adam în păcatul său a cărui curgere îşi atinge astăzi străfundurile. “Încă puţin”, şi ajungem acolo unde stihiile “ca un veşmânt se vor înveli şi se vor schimba” (cf. Ev. 1, 12) de către mâna cea blândă, dar atotputernică a Domnului. Vremea este creştinului cu adevărat a se înnoi, a’şi umple candela cu untdelemnul Duhului, căci “iată vine Mirele în miezul nopţii” – întunericului acestui Veac; căci “trece chipul lumii acesteia” (1 Cor. 7, 31). Iar “untdelemnul” Duhului este – a face a se sălăşlui în om Cuvântul lui Dumnezeu – iar acel Cuvânt este Hristos – Adevărul (Ioan 14, 6).

Permalink Comments

Scrisoare catre un Arhiereu

Posted in Ierom. Rafail Noica at 11:18 pm by admin

Scrisoare catre un Arhiereu

Iubite Preasfintite Parinte, blagosloviti.

[…]

Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului” (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Bisericã - si ce nu; acum - care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita - mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi” (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste - mai nedreptateasca, si cel ce spurca - mai spurce” (Apoc. 22, 11) - si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani - acum sunt “moneda curenta”? - dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se”, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi”, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana”, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului” (Ier. 12, 5)? - “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6).

[…]

Iubite Preasfintite Parinte, ma rog Domnului sa va impartaseasca in inima ce este in sufletul meu, facand si scriind acestea, ca nu numai sa nu va intristez, ci, poate chiar, oarecum, sa va si aduca bucurie.

[…]

Domnul sa ne lumineze in toata vremea sa facem ce este drept inaintea Lui. Iar acum ca imbatranim, El Insusi sa ne invete sa facem precum pe Petru l-a povatuit sa faca, “cand va imbatrani” el (Ioan 21, 18).

Permalink Comments

Despre frica lui Dumnezeu

Posted in Ierom. Rafail Noica at 11:18 pm by admin

Despre frica lui Dumnezeu

Ma gandesc sa spun cateva cuvinte despre frica lui Dumnezeu fiindca este “inceputul intelepciunii”. Dar tare mi-e ca nu intelegem noi ce este frica lui Dumnezeu, frica de Dumnezeu; adica, sa-ti fie frica de Dumnezeu daca faci rau, si atuncea, de frica batului, sa nu faci nici aia, nici ailalta? Dar atuncea, daca ne este frica de Dumnezeu in felul acesta, cum propovaduim noi un Dumnezeu al dragostei, si unde este dragostea daca ne este frica de Dumnezeu asa cum ne este frica de un caine rau?

Dar atunci ce este frica lui Dumnezeu? Am cunoscut un suflet foarte bun care, ca sa se pazeasca de rele, si-a agatat in odaie o icoana, sau mai bine zis un tablou, unde se arata Judecata de Apoi, si mai ales chinurile iadului. Si atuncea nadajduieste, cand ii vin gandurile rele, ca uitandu-se la chinurile iadului sa se infricoseze si sa se ajute ca sa le taie. Spunea ca, la inceput, mergea tactica aceasta a nevointei, dar acuma se uita cu indiferenta la toate ororile pe care le arata tabloul, si inceputul intelepciunii parca nu se inteleneste in inima ei. Dar imi venea sa zic: Frica de iad, frica de chinuri este aceeasi cu frica de Dumnezeu, sau cand altii gandesc ca, tot asa, se infricoseaza cu gandirea la draci si la tot ce ne fac ei? Dar atuncea imi vine gandul: Frica de drac, asta este frica de Dumnezeu? Adica, Dumnezeul nostru este dracul? Ori Dumnezeul nostru este iadul?

Frica de Dumnezeu. Dar mie imi place, acolo unde se poate, unde fraza ingaduie, imi place mai mult sa spun “frica lui Dumnezeu”, fiindca expresia asta are un diapazon mai larg, inseamna mult mai multe lucruri, precum as vrea sa va spun lucrul acesta in gand acuma, din tineretele voastre. Tot cuvantul dumnezeiesc are un diapazon mult mai larg decat orice cuvant omenesc. Cu ajutorul Domnului o sa incep sa va vorbesc despre asta.

Prefer “frica lui Dumnezeu”, intai, fiindca, “frica de Dumnezeu” prea mult sugereaza ca ti-e “de”, si atunci, daca ti-e frica “de” - fie Dumnezeu, fie un balaur - ce faci? Fugi si te ascunzi. Dar asta-i tocmai greseala pe care a facut-o Adam, ca, poticnindu-se si neascultand de Dumnezeu, vine Dumnezeu in Rai, si Adam aude glasul lui Dumnezeu in Rai, in “racoarea serii”, si fuge si se ascunde dupa copac. Dar pe noi Biserica ne invata nu sa ne ascundem, ca sa ne marturisim: spovedanie. Adica ce este spovedania? Noi venim la Dumnezeu si ne dezvaluim. Nu ca Adam, asteptand pe Dumnezeu sa zica: “Adame, unde esti?” “Apai m-am ascuns, fiindca eram gol?” Si atunci Dumnezeu sa zica: “A, dar cine ti-a aratat ca erai gol? Nu cumva ai mancat din rodul acela de care ti-am spus Eu sa nu mananci? Si iata ca Dumnezeu ii face spovedania lui Adam. Si pana la urma ce se intampla? Adam, cand s-a infatisat inaintea lui Dumnezeu, isi acoperise goliciunea cu frunze de smochin. Dar cand s-a terminat, tragic, tot dialogul acesta - tragic, fiindca Adam si-a pierdut frumusetea cea dintai, si nu si-a regasit-o prin marturisire, prin pocainta - cand Adam a pierdut Raiul in care se desfata, ce a facut Dumnezeu cu Adam? Iata ca l-a imbracat cu “haine de piele”.

Aceste haine de piei sau haine de piele - si expresia are multe intelesuri, pe care o sa le invatati, dar ma limitez astazi la una: Nu e oare haina de piele o imbracaminte, un acoperamant mai desavarsit decat frunzele de smochin? Adica, atuncea cand a iesit o cearta, cum ar fi, intre Adam si Dumnezeu, Adam a ramas imbufnat in starea lui si nu s-a intors ca sa spuna lui Dumnezeu: “Da, Doamne, asa cum ai zis, asa am facut. Am mancat din rodul din care mi-au spus sa nu mananc, si uite ce s-a intamplat. Credeam ca mi se deschid ochii ca sa-i ridic la Dumnezeu, ca asa mi-a zis sarpele, atuncea cand Tu mi-ai spus ca aveam sa mor - si uite ca am murit, uite ca duhovniceste am murit. Mi s-au deschis ochii, si ce-am vazut? Goliciune si rusine. Dar de ce rusinea asta? Am pierdut harul Tau, am murit!”

Adam nu a spus asta. A ramas “in aer”. “Iata, femeia pe care Tu mi-ai dat-o, ea mi-a dat sa mananc, si bineinteles ca am mancat.” A cui e vina? A lui Dumnezeu. Si deci, zic ca Dumnezeu, bland, a incercat prin Eva sa-l mantuiasca pe Adam, dar nici Eva nu s-a aratat a fi cea care a fost mai tarziu Maica Domnului, care prin dragostea ei, prin smerenia ei sa mantuiasca pe Adam. Si Eva ca prin cearta a marturisit: “Apai sarpele m-a amagit.” Si de aceea zic “cearta”, ca nici Adam nu s-a pocait, nici Eva nu s-a pocait, adica nu s-au imblanzit catre Dumnezeu, nu s-au smerit cu starea aceasta, minunata pentru cine a gustat catusi de putin o data smerenia, ca sa dea ocazie lui Dumnezeu sa se arate bland si milostiv, indurat, iertator, vindecator; ca, dupa uraciunea pacatului, Dumnezeu sa-i vindece, si Raiul sa nu fie pierdut. Si a ramas cearta.

Si au plecat de catre fata lui Dumnezeu, si Raiul s-a inchis cu Arhanghelii Si cu Serafimii; si cu sabie de foc! si iarasi zic, Dumnezeu ce a facut? I-a acoperit, le-a acoperit rusinea goliciunii cu haine mai desavarsite decat au putut ei sa isi creeze. In aceasta vedeti iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu. In cearta fiind, Dumnezeu i-a miluit mai mult decat au putut ei insisi sa se miluiasca.

Apai daca Dumnezeu este asa, de ce sa nu mergem la Dumnezeu la inceput si sa spunem, cum ziceam adineauri ca ar fi trebuit sa faca Adam: “Da, Doamne, am pacatuit, dar iti cer iertare; Doamne, am pacatuit, dar din viata nu vreau sa cad!” - fiindca nici Dumnezeu nu vrea sa cadem din viata.

Frica de Dumnezeu, in sensul prost al cuvantului, este ce a desavarsit pacatul in Adam: despartirea de Dumnezeu. Dar nu a desavarsit-o total, ca pocainta mai este, dar a pecetluit intr-o oarecare masura starea de pacat.

O, daca Adam ar fi inteles “frica de Dumnezeu” ca pe frica lui Dumnezeu cea adevarata… Vedem in cei ce au trait cu frica lui Dumnezeu, in Sfinti, in Parinti, in Psalmii care ne vorbesc: frica lui Dumnezeu este ceva ce aproprie pe om de Dumnezeu. Apai cum mai este frica, daca te aproprie, si nu te desparte?

Frica lui Dumnezeu este una din trairile iubirii, cand ti-e frica sa pierzi pe Dumnezeu, caci este asa de pretios, asa de drag, asa de iubit, asa de dulce sufletului. Harul lui Dumnezeu este asa incat, cand il pierzi, intr-adevar ai inteles ce inseamna moarte. Ca “moarte” nu inseamna in primul rand despartirea sufletului de trup, ci despartirea duhului omului de catre Duhul cel Sfant, de harul lui Dumnezeu. Asta este moartea, si de asta suferim noi toti. Si atuncea, cunoscand harul, noi avem mai multa experienta decat Adam, tocmai fiindca cunoastem raul. Adam a cunoscut numai binele si, cum zicem noi, “i s-a urat cu binele”, cum ar fi. Nu ca i se urase - dar nu l-a pretuit; in sensul acesta “i s-a urat cu binele”, ca nu a stiut sa-l pretuiasca.

Daca unul dintre noi primim har de la Dumnezeu, apai harul naste o oarecare teama, cu plangere. Cum a venit in mine? Cine se salasluieste in mintea mea? Ce este ceea ce mi-a schimbat acum toate gandurile, toate simtirile? Dar, lucru si mai infricosat: cum sa-l pastrez? Cum sa nu-l pierd? Si cu cat e mai puternic harul, cu atat este mai puternica frica. Unii vorbesc de “teroare”, totusi nu in sensul urat al cuvantului: o “teroare” sa nu pierzi aceasta, harul acesta asa de pretios. Dar, o, cat de usor se pierde! Un gand, cat de mic, care nu este in armonie cu el, si s-a dus! Dar nici nu stii ca s-a dus. Te trezesti dintr-o data: A, unde este? Unde este ceea ce-mi era atat de scump? Era pentru mine atat de bine. Cum sa-l mai aflu?

Si daca vine harul acesta la inceputul vietii, se pierde - fiindca omul nu stie sa traiasca fara pacat, si nu stie sa nu-l piarda. Dar daca continua educatia sfanta a omului, revine harul. Dar totusi sufletul il simte de asa o gingasie, incat te apuca o groaza cum sa nu-l pierzi. Si frica aceea care merge pana la groaza, aceea este frica lui Dumnezeu. Aceea este, daca vreti, frica de Dumnezeu, frica sa nu-L pierzi pe Dumnezeu, Cel ce te-a facut. Este deja “in samanta” dragostea lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu, dragoste care, in nesavarsirea noastra, in starea noastra de pacat, se manifesta ca o frica, frica de a fi nevrednici de frumusetea aceasta nespusa.

Si va spun si lucrul acesta: va rog sa nu va inchipuiti ce poate fi frumusetea aceasta; ci sa cereti lui Dumnezeu sa v-o arate si sa v-o dezvaluie, sa o traiti in sufletele voastre, in inimile voastre, in oasele voastre, in carnurile voastre, ca este reala si daca nu e reala, nici nu avem nevoie de ea. Va spun asta ca preot al Bisericii Ortodoxe, ca monah de mai bine de treizeci de ani. Daca tot ce se propovaduieste in Biserica noastra este numai o filosofie, in lada de gunoi cu ea! Ma iertati ca vorbesc asa brutal, dar vreau sa stiti ca este adevar. Dumnezeu este adevar, si adevarul se traieste; este cu putinta, literal, sa fie trait pana “in oasele tale”.

Literal in oasele tale? Sfantul de care v-am mai vorbit, si va mai vorbesc si altii, Sfantul Siluan, spune ca harul cel mare patrunde pana in oasele omului, si de aceea oasele acelui om dupa moarte devin moaste. Moastele nu sunt doar “oseminte”, moastele sunt oseminte sfintite de salasluirea harului Duhului Sfant pana in oase, si se simte in inima, in suflet, in minte, in trup, si pana in oase! Si de aceea va cer, tot ca monah al Bisericii, nu incercati sa va inchipuiti, fiindca toate inchipuirile sunt o caricatura groaznica in comparatie cu ce este adevarul harului. Ce este? Traiti in adevar, cereti lui Dumnezeu: “Daca esti adevarat, Doamne, trezeste-ma si pe mine! Scoate-ma din negura in care sunt. Scoate-ma din negura in care sunt. Iar pentru pacatele mele mustra-ma, Parinte, cu blandete, ca sunt slab, dar da-mi Tu strigatul celui care se mistuie, si da-mi puterea caintei, dar arata-mi-te! Fa ca viata mea sa fie adevarata, daca esti Dumnezeul adevarului!” Si spun aceasta fiindca Dumnezeu ori este adevar, ori nu avem nevoie de El. Si aceasta o spun din incredintarea pe care o am din putina mea experienta, dar si prin adeverirea multor sfinti, pe care pe unii i-am cunoscut din carti, dar si in viata.

Frica lui Dumnezeu atuncea incepe sa fie “inceputul intelepciunii” - inceputul, nu intelepciunea! Fiindca sfarsitul intelepciunii este dragoste, asa de puternica, incat nu mai ramane nici urma de frica, cum ne spune Apostolul Ioan intr-una din Epistolele lui. Inceputul intelepciunii este frica lui Dumnezeu, si frica lui Dumnezeu este dulce, desi poate sa mearga pana la groaza. Si, sa stiti, cum o descria Parintele nostru Sofronie, ca e datatoare de viata; nu este covarsitoare, zdrobitoare, cum este teroarea si frica. Este datatoare de viata, si o simti ca pe un dar pretios, pe care instinctiv nu vrei sa-l pierzi. Nu instinctiv, intuitiv, dar am intrebuintat cuvantul acesta care este mai aproape de intelegerea noastra. Precum instinctul ne face, ne impinge, ne calauzeste, daca vreti, in viata materiala, trupeasca, asa si intuitia in viata duhovniceasca.

Frica lui Dumnezeu atuncea naste in noi o alta frica de pacat decat cele pe care le-am descris la inceput, fiindca, vazand ca sunt lucruri care nu sunt in armonie cu frumusetea aceasta nespusa si absolut de nedescris, dar reala, si ca frumusetea aceasta e asa de gingasa, ca o poti pierde, de nici nu stii ca s-a dus, dar te trezesti fara ea, te apuca o teama de orisice nu este in armonie cu aceasta. Si “orisice-ul” care nu este in armonie cu aceasta, acela este pacatul.

Si definitia pacatului nu este pe linie morala, sau sociala, sau etica, sau practica (si acolo e un adevar, dar nu-i adevarul ultim). Definitia pacatului este pentru noi definitie vitala: este ceea ce nu e in armonie cu mireasma aceea nemaipomenita pe care o numim harul lui Dumnezeu. Acesta este pacatul! Si ne apuca o teama de pacat. Nu o teama bolnavicioasa: Aoleu, sa nu fac asta! Aoleu, sa nu fac ailalta! Stie sufletul ca Dumnezeu este marinimos si puternic a vindeca de pacate, dar ne apuca un lucru care devine ce numeste Psalmistul: “Cu ura desavarsita i-am urat”, adica, tot ce nu este de-al harului devine ura acum. Dar iarasi zic, nu bolnavicioasa, ci desavarsita. O ura in care, daca ai iubit lumina aceasta si viata, urasti toate ale mortii si ale stricaciunii cu “ura desavarsita”.

text din volumul de conferinte transcrise - “Cultura Duhului” - tinute de Ieromonahul Rafail Noica, volum aparut la editura REINTREGIREA, a Sfintei Arhiepiscopii a Albei-Iulia

* * *

(…) vreau sa zic ca acuma vine si aici (a venit, prin comunism, o urgie peste neamul acesta) si peste tot neamul ortodox, vine urgia “Noului Veac”, New Age, postmodernismul, sau cum vreti sa ii spuneti, pe care l-am trait deja noi in Apus, si se nimiceste viata Bisericii, se reintroduce vechiul duh al paganismului pana la capat.

(…) Vreau sa zic ca s-a terminat cu epoca aceea “usoara”, acum din in ce mai mult este cernerea, si tare mi-e teama ca o sa vedeti si voi, dragi studenti, zilele acestea… cine stie?

Deja, spune Preasfintitul [Andrei], unii oameni - probabil botezati crestini ortodocsi - nu se supun Bisericii, chiar dintre profesori [de la Teologie]. Asta este, ca sa zic asa, normal pentru zilele noastre. Pregatiti-va pentru acestea, si pentru mai rau. Cernerea este: “Vrei, Adame, sau nu vrei? Daca vrei, esti cu mine, daca nu, ti-am spus…”

Cuvantul din Apocalipsa, “De acum, cel ce nedreptateste, mai nedreptateasca, cel ce spurca, mai spurce, cel drept mai lucreze dreptatea si cel sfant mai sfinteasca-se” (Apoc. 22,11) arata ca acum e un fel de “a face ce vrei”. Si aicea, iarasi zic, este pericolul pentru om de a se prapadi. (…)

In Apus, unde eram ca niste craci taiate de trunchi, (…) am simtit imediat nevoia de o mai mare apropiere de Sfanta Impartasanie. Aicea este inca lucrarea Bisericii Ortodoxe care ne mai tine. Si va spun inca un lucru: sectarii si catolicii (greco sau romano). romanii botezati in orice secte, nici nu-si dau seama in ce masura traiesc si ei din sangele Ortodoxiei, din duhul, din aerul ortodox pe care il respira. (…) natura este sfintita.

Cum sa nu fie sfintita, cand in toata Romania sunt biserici ortodoxe de mai mult sau mai putin de doua mii de ani - nu stiu ce se intampla in Transilvania pe vremea lui Bukow - dar de vreo doua mii de ani se tot sfinteste apa la Boboteaza, si se sfinteste toata firea cu apa sfintita, si oamenii se impartasesc, cat de cat. Si sectele care traiesc aici la noi nici nu-si dau seama cat traiesc din aer ortodox.

In Apus, unde acest “aer” nu exista, sub presiunea modernitatii, duhovnicia apuseana da din ce in ce mai mult faliment, si din ce in ce mai multi dintre credinciosii apuseni se intorc catre Ortodoxie. Ortodoxia, sa stiti, este mult mai apreciata in Apus, decat aici.(…)

(..) sa stim ca sunt mai multe cai [spre mantuire], si mai multe tipuri de duhovnicie care corespund diferitelor tipuri de oameni, si ca noi toti formam o singura Biserica.

Permalink Comments

Povestea monahului

Posted in Ierom. Rafail Noica at 11:17 pm by admin

Povestea monahului

(Un monah cu rugăciune adâncă, de la Vechiul Russikon, povesteşte Părintelui Sofronie despre copilăria lui)

Familie săracă într’un sat din Rusia (pe la sfârşitul veacului al XlX-lea); tatăl murise, fratele cel mare poartă povara familiei; feciorul cel mic (poate copilul cel mai mic), este mereu bolnav, dar… vrea să intre la mănăstire.

Fratele cel mare îi spune:

- Stai cu noi; în mănăstire n’o să te poată primi - acolo trebuie să munceşti. Tu eşti mereu bolnav… Rămâi tu cu noi…

Dar de săraci ce erau, nu mai puteau să se îngrijească de el.

Se duce mama la biserică cu pruncul, şi merge înaintea icoanei Maicii Domnului, şi ia pruncul în braţe, şi-l tinde Ei:

- Tu vezi, Stăpână…, nu mai pot să mă îngrijesc de el. Ţie ţi-l dau. De acum este fiul tău: Rogu-Te, Stăpână bună, primeşte-l întru grija Ta.

În noaptea aceea visează feciorul un vis: o Doamnă, strălucind cu lumină, preaslăvită, măreaţă. Ştie că este Împărăteasă, dar ştie că este şi mama lui…

Împărăteasa îi dă o mică legătură, o basma cu ceva înfăşurat în ea, şi îi zice:
- Mergi la Împăratul şi-I dă acestea.

Se duce feciorul. Şi intră într’o sală mare, foarte lungă, plină de lumini. La capătul ei sade pe Scaun - Împăratul, înconjurat de feţe domneşti, de slujitori, de ostaşi. Feciorul face câţiva paşi, dar cuprins de frică multă, cade cu faţa la pământ.

Zice Împăratul cuiva dintre cei de lângă El:

- Mergi şi ridică-i legătura, şi vezi ce cuprinde.
Slujitorul o desface.

- Două inimi zdrobite!
Împăratul se ridică şi zice pruncului:

- Atunci - tu eşti fiul Meu!
Şi se trezeşte copilul.

Din acea zi, nu a mai fost niciodată bolnav.

Permalink Comments

Cuviosul Siluan Athonitul

Posted in Ierom. Rafail Noica at 11:17 pm by admin

Cuviosul Siluan Athonitul
24 septembrie

Acest Siluan, cetăţean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din părinţi cucernici de pe pământul Rusiei în satul numit Şovsk, ţinând de Mitropolia Tambovului. S-a născut în anul al 1866-lea de la naşterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, şi din tinereţe a fost chemat la pocăinţă de Însăşi prealăudata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a părăsit grijile lumii şi întărindu-se la drum cu rugăciunile celui între sfinţi Părintele Ioan din Kronştadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupră-şi jugul cel monahicesc în Mânăstirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

Dăruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în puţină vreme nu numai a primit rugăciunea cea neîncetată în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Născătoare, dar şi negrăitei dumnezeieşti arătări în slavă a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserică a Sfântului Prooroc Ilie care se află în moara zisei mânăstiri.

Stingându-se însă primul har şi cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, şi de multe ori fiind părăsit de Dumnezeu şi dat ispitirilor vrăjmaşilor celor înţelegători, vreme de 15 ani urmând paşilor lui Hristos, “cereri şi rugăciuni către Cela ce putea să-l mântuiască pre dânsul din moarte, cu strigare tare şi cu lacrămi aducând” (Evr 5,7), învăţat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Dătătorului de Lege: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, pre carele păzind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen şi a celorlalţi preaslăviţi dascăli ai pustiei, a căror măsură şi ale căror dăruiri a atins, arătându-se un învăţător apostolicesc şi proorocesc, viu fiind şi dupre moarte.

Lăsat-a şi scrieri pline de har şi de Duhul Sfânt, pre care le-a făcut arătate ucenicul şi învăţăcelul lui, Stareţul Sofronie, întemeietorul şi arhimandritul celei din insula Britaniei mânăstiri a binecredincioşilor ortodocşi. Şi ce nevoie este aici de a înmulţi cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Căci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a şi a scris viaţa şi învăţătura aceluia pre larg şi cu de-amănuntul la începutul cărţilor dumnezeieştilor şi preadulcilor lui scrieri. Carea carte învaţă, precum este cu putinţă celor ce citesc să cunoască şi să vază, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, şi cum, păzind Poruncile cu scumpete, murind vieţii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2,20); carte, altfel de Dumnezeu insuflată, fiind scrisă cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei mulţi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2,5) “la cunoştinţa adevărului” (1 Tim 2,4) au venit, şi încă şi acuma vin. Căci a fost acest minunat bărbat “blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29), înflăcărat rugător către Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, şi un propovăduitor neasemuit al dragostei pentru vrăjmaşi, carea este întărirea cea mai neîndoielnică cu putinţă a venirii Duhului, cu adevărat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viaţă acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pre noi. Amin.

Ieromonah Rafail Noica
Epifania sept-oct. 1997

Permalink Comments

Scrisorile Sfântului Siluan Athonitul

Posted in Scrisorile Sfântului Siluan at 11:17 pm by admin

Scrisorile Parintelui Siluan de la muntele Athos traduse aici au fost publicate de catre arhimandritul Viktor Mamontov în primul numar al revistei ruse Christianos (Riga, 1991). Ele sunt adresate unei femei, Nadejda (Speranta, în româneste) Adreeva Soboleva. Mama de familie si membru al parohiei bisericii ruse Cei Trei Ierarhi din Paris, ea a fost un ajutor fidel mitropolitului Benjamin (Fedtchenkov, 1880-1961). Când acesta a fost numit mitropolit de Riga, în 1947, ea l-a urmat în Letonia sovietica unde, mai apoi, a intrat în mânastirea Pioukhtitsa ca Maica Siluana, unde a murit în octombrie 1979. Scrisorile lasate de ea dateaza toate de la sfârsitul vietii parintelui Siluan, ultima fiind scrisa cu doua luni înaintea mortii sale (care a avut loc la 24 septembrie 1938).

SCRISOAREA I

Mult iubita în Hristos Nadejda !

Am primit dolarul vostru si ma rog la Domnul pentru dumneavoastra si pentru baiatul dumneavoastra Boris. Domnul ne asteapta în ceruri. Noi ne rugam si îi multumim Domnului. El este milostiv si ne iubeste mult, pe noi pacatosii, si ne asteapta la El cu toti sfintii. Noi trebuie sa fim smeriti pentru Domnul si atunci îi vom iubi pe vrajmasii nostri asa cum El ne-a poruncit. Sa rabdam toate necazurile pentru Dumnezeu, si acolo unde sufletul îl va vedea pe Domnul si va uita toate necazurile din dragoste pentru El, acolo noi nu ne mai putem aminti de [ce a facut] baiatul dumneavoastra - atât este Domnul de blând si de bun. Cu lacrimi scriu rândurile aceste, pentru ca stiu dragostea dumneavoastra pentru Dumnezeu.

Schimonah Siluan pacatosul.

Domnul sa va ajute cu Maica Domnului si toti sfintii. 1937

SCRISOAREA II

Bucura-te, iubita Speranta a lui Hristos !

Domnul cel milostiv îi iubeste pe robii Lui si le trimite necazuri pe pamânt pentru ca în suparari sufletul sa învete smerenia si sa se lase în voia lui Dumnezeu si pentru ca în dureri sa aflam pacea de care spune Domnul: “Învatati de la mine, care sunt blând si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre.” Am fost la magazin pentru a va trimite o icoana cu Maica Domnului, dar nu au cum vreti dumneavoastra. Rugati-va la Maica Domnului si la Sfântul martir Mina, si o vom gasi. Nu este nevoie sa o anuntati [probabil icoana se pierduse], trebuie sa ne lasam în voia Domnului. Asa este mai bine. Spuneti-i celui caruia îi apartine icoana: Maica Domnului îl va milui, numai sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru toate, Domnului si Maicii Domnului… Nu-l abandonati pe sotul dumneavoastra ci rugati-va ca el sa se pocaiasca înainte de a muri. Spuneti-i ca Domnul îi iubeste pe pacatosii care se pocaiesc si ca El a murit pentru noi pe Cruce în suferinte si ne-a pregatit un locas în ceruri, “acolo unde sunt Eu va fi si sluga Mea, pentru ca sa vada slava Mea.” O, daca am sti cât ne iubeste Domnul pe noi pacatosii, si cum ne da noua Duhul Sfânt. Prin El noi îl cunoastem pe Domnul si dragostea Lui, dar pierdem harul Duhului Sfânt din mândrie. Patimile ne asalta, dar trebuie sa luptam împotriva lor si sa cerem zi si noapte ajutor de la Dumnezeu si de la Maica Domnului, si Domnul ne va ajuta. Daca daca icoana nu va fi gasita, lasati-va în voia Domnului.

Domnul cel milostiv ne vede si cunoaste toate nevoile noastre. Noi nu-L vedem, dar El ne vede si trebuie sa învatam sa traim dupa voia lui Dumnezeu. Va scriu cu multa durere, pentru ca va iubesc, dar sunt eu însumi în mare durere. Este vina mea, deoarece nu am învatat înca smerenia lui Hristos si fara ea pierdem harul Duhului Sfânt, si atunci sufletul tânjeste dupa har. Cu harul lui Hristos, sufletul îndurerat ramâne linistit în suferinta, dar durerile dumneavoastra sunt mari. Însa ele sunt temporare. Când, dupa moarte, cineva este judecat vrednic sa-l vada pe Domnul, atunci nu mai poate sa-si aminteasca de rudele sale din cauza iubirii lui Dumnezeu. Iata cum este Domnul nostru. Scriu, si sufletul meu se bucura de milostivirea lui Dumnezeu, de slava Lui.

O, Doamne, învredniceste-ne sa Te vedem în slava Ta nespus de frumoasa. Slava Tatalui si Fiului si Duhului Sfânt, pentru dragostea Domnului pentru noi pacatosii. El a murit pentru noi pe Cruce si a dat Duhul Sfânt Apostolilor, dar noi Îl pierdem. Dar Domnul ne-a dat pocainta si El se bucura de pacatosul care se pocaieste, asa cum o spun Sfintele Scripuri.

Puteti sa-l înfricosati pe sotul dumneavoastra spunându-i: “Daca nu te îndrepti o sa te parasesc”, dar de fapt Dumnezeu nu vrea sa-l abandonati.

Parintele Methode va saluta si va multumeste pentru bani, pe care i-am primit si eu. Domnul sa va rasplateasca.

O, Sfânt Munte Athos, unde vedem multe minuni prin rugaciunile Maicii lui Dumnezeu. Întelepciunea ne lipseste pentru a le descrie.

S.S. [Schimonah Siluan]

SCRISOAREA III

Hristos a înviat, iubita Nadejda!

Sa va dea Dumnezeu si fiului dumneavoastra Boris sa-L iubiti pe Domnul din tot sufletul. Domnul a zis: “Cel ce Ma iubeste pazeste poruncile Mele”. Daca paziti poruncile, veti ajuta astfel Biserica. Sfântul Serafim de Sarov a locuit în padure si a ajutat Biserica cu rugaciunea lui si a pazit poruncile Domnului. La fel si sfintii din desert au ajutat Biserica cu rugaciunea lor. Datoria dumneavoastra este de a va educa baiatul si de a-l încredinta Domnului; când se va curati, Duhul Sfânt va veni sa locuiasca în el si el va deveni un om de rugaciune pentru toata lumea; iar daca va pierde harul, va plânge ca Adam când a fost izgonit din Rai. Atunci, Adam striga: “Sufletul meu, Doamne, tânjeste dupa Tine, pentru ca nu Te mai vad. Cum sa nu sufar ? Privirea ta blânda si dulce a atras sufletul meu, Doamne. Inima mea te-a iubit pe Tine”.

Va sfatuiesc sa ramâneti acasa si sa spuneti rugaciunea inimii dupa puterea dumneavoastra. Dumnezeu stie cât va înteleg si va doresc sa dobânditi înca din lumea aceasta pe Domnul si pe Maica Sa preacurata. Toti sfintii se roaga pentru noi. Prin Duhul Sfânt ei iubesc pe Domnul si chiar pe noi, pacatosii. Domnul cel milostiv a dat sfintilor Duhul Sfânt. Ei Îl iubesc pe Domnul prin Duhul Sfânt, si Domnul deasemenea îi iubeste. Daca baiatul dumneavoastra iubeste pe slujitorii Bisericii, pe sfintii episcopi, pe preoti si pe calugari, atunci dragostea Domnului este mare pentru el. Iar daca nu-i iubeste pe acestia, atunci va fi laic. Cât despre poruncile Domnului, pentru unii din monahi este mai usor sa le împlineasca. Va cer sa va rugati cu umilinta pentru mine ca sa învat smerenia lui Hristos si sa-L slavesc pe Ziditorul nostru si sa-I multumesc pentru milostivirea Sa cea mare pe care a avut-o pentru mine, pacatosul.

Sch. Siluan, Sfântul Munte Athos.

Parintele Methode spune ca, daca trimite banii, icoana va fi acolo. Cinci dolari cu taxele de transport.

SCRISOAREA IV

Bucura-te, iubita Nadejda, pentru ca Domnul ne iubeste pe noi pacatosii. Am primit dolarul dumneavoastra si l-am dat ca sa se roage pentru dv. si pentru cei pe care vreti sa-i pomeniti. Mataniile au fost binecuvântate cu Lemnul Crucii datatoare de viata. M-am servit si eu de mataniile acestea ca sa ma rog. As fi vrut sa va trimit unele noi, dar ati preferat unele vechi. Spuneti-i lui Efimia, roaba Domnului, sa se roage din toata inima pentru sotul sau si sa-i poarte slabiciunile. Cred ca se va îndrepta. Sufletul meu l-a îndragit. Scrieti-mi ce mai face, cum a primit sfaturile mele. Domnul sa va lumineze în toate. Rugati-va pentru mine ca sa dobândesc smerenia si dragostea lui Hristos, si atunci moartea mea va fi usoara.

Sch. Siluan, Sfântul Munte Athos.

Multe minuni vedem aici, munte Athos, si mare este milostivirea dumnezeiasca, pentru rugaciunile Maicii Domnului.

SCRISOAREA V

Hristos a înviat! Domnul si Maica Domnului sa mângâie sufletul dumneavoastra si cel al fiului dumneavoastra Boris, iubita Nadejda. Domnul sa-i ajute sa se îndrepte, dar trebuie sa ne lasam în voia lui Dumnezeu si sa traim dupa voia lui Dumnezeu. De patruzeci de ani am dureri de cap si le support. Stiu ca boala aceasta mi-a fost data ca sa nu ma înalt. Si am înteles: trebuie sa învatam smerenia lui Hristos zi si noapte - si atunci ne vom gasi odihna. Daca oamenii ar sti ce este smerenia lui Hristos, blândetea si odihna, atunci ar abandona cu totii toate stiintele si ar învata blândetea si smerenia. Cel care este învatat de Duhul Sfânt cauta sa învete smerenia lui Hristos zi si noapte; aceasta le-o doresc eu tuturor. Amintiti-va de mine în rugaciunile voastre, pentru ca sa învat smerenia lui Hristos, pentru ca aceasta doreste sufletul meu. Acest dar doresc eu. Cel care L-a cunoscut pe Domnul în Duhul Sfânt, acela tânjeste dupa El zi si noapte: “Pentru ce m-ai parasit, Doamne ? Sufletul meu te doreste zi si noapte. Cum sa nu Te doresc ? Privirea ta dulce si blânda a atras sufletul meu. Acum Te iubesc din toata inima mea”. Si atunci când pierde harul, Il va dori ca si Adam când a fost gonit din Rai. Adam a strigat: “Doamne, sufletul meu tânjeste dupa Tine si Te caut cu lacrimi”. Tot asa si eu cer rugaciunile tuturor sfintilor pentru ca sa învat smerenia lui Hristos si sa nu pierd harul Duhului Sfânt. Pentru ca prin Duhul Sfânt Îl cunoastem pe Domnul.

Am primit cei doi dolari ai dumneavoastra. Domnul sa va rasplateasca. Mânastirea se roaga pentru dumneavoastra, la fel si eu, pacatosul. Nu puteti sa intrati în mânastire pâna când nu sunteti sigura ca fiul dv. si-a gasit locul. Domnul primeste rugaciunile noastre oriunde si oricând.

Iubita Nadejda, gândeste-te mereu la Domnul si nadajduieste în El. El ne iubeste mult pe noi, pacatosii, si nu vrea sa fim dezorientati, sa mergem din loc în loc fara vre-o nevoie. Ramâneti linistita întru Domnul, si uitati toate cele de pe pamânt din dragoste pentru Dumnezeu. El însusi ne-a spus sa-L iubim din tot sufletul nostru atât de mult încât sa uitam cele de pe pamânt. Ramâneti la dumneavostra acasa si multumiti-I Domnului din adâncul sufletului. Cel care-I multumeste lui Dumnezeu pentru necazurile sale se va usura, pentru ca s-a lasat în voia Domnului si Duhul lui Dumnezeu îi bucura sufletul prin nadejdea în Dumnezeu.

Toti cei care si-au pus nadejdea în Dumnezeu vor afla odihna în Dumnezeu în orice loc, pentru ca harul Domnului bucura sufletul lor. Dar daca cineva pierde harul, atunci îl cauta din nou prin pocainta, iar Domnul i-l va da din nou. El ne iubeste mult. El spune în Evanghelie: “Ma duc la tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru”. Vedeti cât de mult ne iubeste pe noi. Cuvintele acestea sînt pline de mila si de iubire. Vom cugeta zi si noapte cum ne iubeste Domnul pe noi, pacatosii, si cum ne cheama la El: “Veniti la Mine, toti cei osteniti si împovarati, si veti afla odihna sufletelor voastre”. Si odihna în Dumnezeu aceasta înseamna: sa uitam tot ce este pe pamânt pentru ca sufletul sa nu uite Iubirea. Desi mâinile lucreaza, sufletul nu-L poate uita pe Domnul pentru ca s-a alipit de El si Duhul lui Dumnezeu îi da bucuria Sa. Sufletul nu se mai teme de necazurile de pe pamânt dar se teme sa nu piarda iubirea lui Dumnezeu, pentru ca atunci când nu mai are Iubirea, sufletul cade în întristare si în suferinta. Sa-i multumim Domnului si Maicii Sale preasfinte, care se roaga pentru noi la Dumnezeu. Sa ne rugam si sfintilor, pentru ca în Duhul Sfânt ei ne iubesc cum ne iubeste Domnul. Domnul le-a dat Duhul Sfânt pentru ca ei sa se roage pentru noi. Cel care este întinat ca si mine, sa citeasca mai mult Evanghelia, sa faca pocainta, si Domnul cel milostiv îl va ierta si îi va da pacea sufletului.

Slava lui Dumnezeu pentru toate.

Schimonah Siluan, iulie 1938.

Traducere din rusa în franceza: Dom Antoine Lambrechts

(Monastère de Chevetogne, Belgique)

Sf Ioan Gura de Aur-- Tatal Nostru, talmacire

Postat: 5.07.2010 - 2 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Sfaturi duhovnicesti

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Sfantul

Talcuire la Tatal nostru

“Deci asa va rugati:
“Tatal nostru, Care esti în ceruri”"(Matei 6, 9) .

Vezi ca îndata a desteptat luarea aminte a ascultatorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugaciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu.

Cel care numeste Tata pe Dumnezeu, prin aceasta singura numire, a marturisit: iertarea pacatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfintenia, rascumpararea, înfierea, mostenirea, însusirea de frate cu Unul-Nascut, daruirea Duhului. Ca nu-i cu putinta sa numesti Tata pe Dumnezeu, daca n-ai dobândit toate aceste bunatati.

Hristos, deci, desteapta luarea aminte a ascultatorilor Lui prin doua lucruri: si prin vrednicia Celui pe Care Il numesc Tata, si prin maretia bunatatilor de care se bucura. Când spune: “Care esti în ceruri”, nu o spune ca sa închida pe Dumnezeu în cer, ci ca sa îndeparteze de pamânt pe cel ce roaga si sa-l ridice la locurile cele înalte si la locasurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte, ne mai învata sa facem rugaciune de obste pentru toti fratii.

Ca n-a spus: “Tatal meu care esti în ceruri”, ci: “Tatal nostru”, poruncindu-ne sa înaltam rugaciuni pentru toti oamenii si sa nu urmarim niciodata folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpeste dusmania, doboara mândria, alunga invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunatatilor, izgoneste inegalitatea dintre oameni, arata ca este de aceeasi cinste si împaratul si saracul, pentru ca participam cu totii, în comun, la cele mai mari si la cele mai necesare bunuri. Ce paguba avem de pe urma obârsiei noastre de jos, când, de pe urma obârsiei noastre de sus, toti suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât saracul, nici stapânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împaratul mai mult decât ostasul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înteleptul mai mult decât prostul?

Tuturor ni s-a daruit aceeasi noblete, învrednicindu-ne pe toti la fel sa-I zicem lui Dumnezeu: “Tata”.

Deci dupa ce ne-a amintit de aceasta noblete, de darul cel de sus, de egalitatea de cinste dintre toti oamenii, de dragoste, dupa ce ne-a departat de la pamânt si ne-a urcat în ceruri, sa vedem acum ce ne porunceste sa cerem.

De altfel este îndestulator numai cuvântul “Tata”, ca sa ne învete toata virtutea. Ca acela care-L numeste pe Dumnezeu “Tala”, si “Tata obstesc”, trebuie sa duca o astfel de viata încât sa nu se arate nevrednic de aceasta noblete si sa se straduiasca sa fie egal cu darul primit.

Dar Domnul nu Se multumeste cu atâta, ci adauga si o alta cerere, spunând asa:

“Sfinteasca-se numele Tau”

Rugaciunea, vrednica de cel ce-L numeste pe Dumnezeu Tata, este a nu cere nimic înainte de a slavi pe Tatal, ci de a socoti pe toate în urma laudei aduse Tatalui.

“Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”.

Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru îl spunea Domnul si mai înainte: ,,Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri”( Matei 5, 16); ca si serafimii, când slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: “Sfânt, Sfânt, Sfânt”(Isaia 6, 3).

Prin urmare, “Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”. Cu alte cuvinte, Hristos spune asa: “învredniceste-ne sa ducem o viata asa de curata, încât prin noi sa Te slaveasca toti oamenii”. Si iarasi, înseamna sa ai o filozofie desavârsita când oferi tuturor o viata atât de curata, încât fiecare din cei ce o vad sa înalte pentru aceasta lauda lui Dumnezeu.

” Vie împaratia Ta” (Matei 6, 10)

Si aceste cuvinte sunt iarasi cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste câtre Tatal si doreste cu înfocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pamânt.

Dorinta aceasta o avea si Pavel în fiecare zi; de aceea si spunea: “Si noi, care avem pârga duhului, suspinam, asteptând înfierea, izbavirea trupului nostru” (Rom. 8, 23). Cel ce are aceasta dragoste nu poate sa se îngâmfe nici cu fericirea vietii sale, dar nici nu poate sa fie doborât de necazuri si suparari, ci, ca si cum ar trai chiar în cer, este slobod si de una si de alta din aceste anomalii.

“Faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt”(Matei 6, 10) .

Ai vazut ce urmare minunata! Ne poruncise sa dorim bunatatile viitoare si sa ne grabim pentru plecarea noastra dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmpla asta si locuim aici, ne porunceste sa ne dam toata silinta ca sa vietuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: “Trebuie sa doriti cerurile si cele din ceruri!”; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, sa prefacem pamântul în cer; sa traim pe pamânt, ca si cum am trai în cer; sa ne grabim sa facem asa totul. Si pentru acestea sa-L rugam pe Stapânul nostru.

Nimic nu ne împiedica sa ajungem la viata desavârsita a puterilor celor de sus, chiar daca locuim pe pamânt; ca e cu putinta ca acela care traieste aici sa faca totul ca si cum ar si fi acolo.

Cererea aceasta vrea sa spuna: “Dupa cum acolo sus în cer toate se petrec fara de nici o piedica, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calca, ci pe toate le fac si cu totii se supun – ca “sunt puternici în virtute – spune psalmistul – facând cuvântul Lui” (Ps. 102, 21) -, tot asa învredniceste-ne si pe noi oamenii sa nu facem pe jumatate vointa Ta, ci sa o împlinim în întregime, asa cum Tu voiesti!”.

Ai vazut ca ne-a învatat sa fim modesti, aratându-ne ca virtutea nu se datoreaza numai râvnei noastre, ci si harului de sus? Si iarasi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugam, sa ne rugam si pentru binele întregii lumi. Ca Domnul n-a spus: “Faca-se voia Ta în mine sau în noi”, ci: “Faca-se voia Ta pretutindeni pe pamânt”, ca sa dispara înselaciunea, sa se sadeasca adevarul, sa se stârpeasca orice pacat, sa se întoarca din nou virtutea, sa nu mai fie nici o deosebire între pamânt si cer. “Daca s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus – desi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru ca pamântul ne-ar arata alti îngeri”.

“Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”(Matei 6, 11)

Ce înseamna cuvintele: “Pâinea noastra cea de tocite zilele”? Inseamna: pâinea noastra cea din fiecare zi.

Pentru ca Domnul spusese sa ne rugam: ,,Faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt”, poruncind sa împlinim si noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogoramânt slabiciunii firii omenesti, pentru ca graieste oamenilor îmbracati cu trup, supusi nevoilor firii omenesti, care nu pot avea aceeasi nepatimire ca îngerii.

“Va cer si voua, oamenilor, spune Domnul, sa-Mi îndepliniti poruncile Mele în chip desavârsit ca si îngerii, dar nu va cer nepatimirea îngerilor, pentru ca nu va îngaduie tirania firii omenesti, pentru ca aveti nevoie de hrana cea de toate zilele!”.

Uita-mi-te câta duhovnicie este si în cele trupesti! Nu ne-a poruncit sa ne rugam nici pentru averi, nici pentru desfatari, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astazi, ca sa nu ne îngrijim de ziua cea de mâine! De aceea a si adaugat: “Pâinea cea de toate zilele”, adica pâinea care ne trebuie astazi pentru hrana noastra.

Si nu S-a multumit numai cu acest cuvânt, ci a adaugat si un altul dupa acesta, spunând: “Da-ne-o noua astazi”, pentru ca sa nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de mâine. Pentru ce sa te îngrijesti de ea, odata ce nu stii de vei vedea ziua de mâine? Porunca aceasta a dat-o si mai târziu, spunând: “Nu va îngrijiti de ziua de mâine” (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi sa fim sprinteni si întraripati si sa-i dam atâta firii cât nevoia firii o cere de la noi.

Apoi, pentru ca se întâmpla sa pacatuim si dupa baia celei de a doua nasteri, Domnul Isi arata si aici multa Sa iubire de oameni si ne porunceste ca, pentru iertarea pacatelor, sa ne apropiem de iubitorul de oameni Dumnezeu si sa spunem asa:

“Si ne iarta noua greselile noastre,
precum si noi iertam gresitilor
nostri” (Matei 6, 12).

Ai vazut ce covârsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atât de multe pacate si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne învredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim! Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si cuvintele de la începutul rugaciunii – ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu Tata!

Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit câstigul pocaintei.

Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru ca Domnul în aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem iertare, pentru ca ne învata ca putem sa dobândim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim pacatele; si tocmai de aceea a pus în rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.

Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne învata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa iertam altora greselile, îndeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne învata sa filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ceea ce trebuie mai cu seama observat este ca, în fiecare din cererile de pâna acum, Domnul a amintit întreaga virtute, cuprinzând în ea si porunca de a nu purta dusmanie – ca a sfinti numele lui Dumnezeu înseamna a duce o viata desavârsita în toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata înseamna a arata o vietuire fara pata; în toate acestea este cuprinsa negresit si îndatorirea de a îndeparta din sufletul nostru orice ura fata de cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atâta, ci, vrând sa arate cât de mult tine la iertarea dusmanilor, o aminteste în chip special;
iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decât asupra acesteia, spunând asa: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc” (Matei 6, 14).

Prin urmare, noi facem începutul iertarii noastre, noi suntem stapânii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, când este judecat, sa nu-I poata aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapân, raspunzator al sentintei si-ti spune: “Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!”

Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, însa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi fire cu tine; Dumnezeu, însa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu, însa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.

Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca bine, dându-ti nenumarate prilejuri sa fii blând si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa stinga mânia si prin toate sa te înfrateasca cu madularul tau.

Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta înseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa dobândesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si înainte de a ti se fi iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost învatat ca ai suflet omenesc si ai fost povatuit sa fii blând. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo, daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, când puterea sta în mâinile noastre, iar noi ne tradam mântuirea?

Cum mai putem pretinde sa ne asculte Dumnezeu în celelalte rugaciuni ale noastre, când noi însine nu vrem sa avem mila de noi în cele ce suntem stapâni?

“Si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau,
Ca a Ta este împaratia si puterea si slava în veci.
Amin”(Matei 6, 13)

În aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, învatându-ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar înfrângerea diavolului mai rusinoasa. Când suntem târâti în lupte, da, atunci trebuie sa le înfruntam cu curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.

“Cel rau” este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neîmpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din pricina covârsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neîmpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: “Izbaveste-ne de cei rai”, ci “de cel rau”, învatându-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor.

Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a stârpit toata trândavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gândurile, amintindu-ne de împaratul sub Care suntem rânduiti si aratând ca El este mai puternic decât toti, spunând:

“Ca a Ta este împaratia si puterea si slava”

Deci daca a Lui este împaratia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care sa I se împotriveasca si cu care sa împarta stapânirea.

Când spune: “A Ta este împaratia”, Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se împotriveste, Dumnezeu îngaduindu-i deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.

De altfel diavolul n-ar îndrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut îndrazni ceva pâna ce nu i-a îngaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici împotriva turmelor cu oi, nici împotriva cirezilor cu vite, pâna ce n-a luat îngaduinta de sus.

“Si puterea”. Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savârsi, si prin tine cu usurinta totul.

“Si slava în veci. Amin.”

Giulgiul din Torino

Postat: 2.07.2010 - 4 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: articole

Giulgiul din Torino trebuie venerat?

Mareste imaginea.

Giulgiul din Torino este considerat a fi panza cu care a fost infasurat trupul lui Hristos dupa ce a fost coborat de pe cruce. Giulgiul are o lungime de 4,36 m si o latime de 1,10 m. Urmele de pe Giulgiu, contureaza doua imagini - din fata si din spate - ale unui barbat cu inaltimea de 1,85 m.

Pana in anul 1988, s-a crezut ca Giulgiul din Torino este Giulgiul lui Hristos. Incepand cu anul mentionat, o echipa de cercetatori a anuntat ca acest Giulgiu dateaza din secolul al XIV lea.

Unele persoane nu au tinut seama de raspunsul acestor cercetatori, ci de credinta poporului, si l-au cinstit in continuare. Aceste persoane nu trebuie desconsiderate pe motiv ca au ajuns sa cinsteasca ceva care a fost demonstrat ca nu i-a apartinut lui Hristos.

Fac precizarea ca orice crestin adevarat nu are nevoie de raspunsul stiintei pentru a cinsti Giulgiul. El are o alta nevoie atunci cand vine vorba de venerare. El are nevoie de aprobarea Bisericii. El stie ca un lucru nu este sfant prin el insusi, ci prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc. Pentru el nu este important sa cunoasca faptul ca panza este din vremea Mantuitorului, cat faptul ca ea este declarata sfanta de Biserica.

Din nefericire, putini mai tin seama de ce spune Biserica. Pentru cei din zilele noastre e mai importanta afirmatia "Nici un experiment facut, nu a produs amprente similare celor de pe Giulgiu, petele de sange se potrivesc perfect numai daca panza este asezata pe un corp cu trei dimensiuni si nu daca sunt pictate pe o suprafata plana” (John Jackson, fizician american).

Cei care au fost preocupati mai mult de lucrul in sine, decat de lucrarea Bisericii asupra lui, au adus mai multe raspunsuri care sa confirme sfintenia lui. Voi aminti cateva dintre ele:

"Botanica Giulgiului”

Botanistul israelian Avinoam Danin a descoperit imagini de plante care au ramas imprimate in tesatura panzei. Au fost identificate imaginile a noua spini, in zona capului si a umerilor, imaginea unei trestii puse de-a lungul trupului Celui asezat in Giulgiu, precum si fructe raspandite pe intregul trup. Cercetarile acestui botanist au scos la iveala ca plantele imprimate pe panza sunt specifice zonei cuprinsa intre Ierusalim si Hebron, iar spinii de pe Giulgiu apartin speciilor "Ziziphus spina-christi" si "Rhamnus Iycioides", considerate cele mai salbatice plante din Israel. Aceste informatii au facut sa afirme ca panza i-a apartinut lui Hristos si astfel, ea poate fi venerata.

Literele descoperite pe Giulgiul din Torino

In urma studiilor facute, s-a descoperit ca pe Giulgiu se afla urme de cuvinte in greaca, latina si aramaica. Barbara Frale, experta in istorie si arheologie, a afirmat ca pe aceasta panza stau scrise cuvintele: "In anul 16 al domniei imparatului Tiberiu, Iisus Nazariteanul, coborat in aceasta seara, dupa ce a fost condamnat la moarte de un judecator roman, pentru ca a fost gasit vinovat de autoritatea evreiasca, este trimis pentru a fi inmormantat, cu obligatia ca trupul sa-i fie inapoiat familiei, doar dupa un an de zile“.

Barbara Frale sustine ca la evrei era obiceiul ca toti cei care primeau pedeapsa capitala, sa fie inmormantati intr-un mormant public timp de douasprezece luni. Dupa acest timp, trupurile acestora puteau fi luate de rude, iar identificarea se facea prin fasiile de papirus care erau puse pe panza in momentul inmormantarii lor. Barbara Frale afirma ca scrisul de pe fasiile de papirus s-a imprimat pe Giulgiu.

Tot ea afirma ca in cazul lui Hristos, avem de-a face cu o abatere de la acest obicei, caci trupul Sau nu a mai fost pus intr-un mormant public, ci a fost cerut de la Pilat de Iosif si Nicodim, spre a fi ingropat intr-un mormant nou, afirmatie prezenta si in Scriptura.

Ceea ce m-a facut sa scriu aceste randuri a fost faptul ca in perioada 10 aprilie - 23 mai 2010, s-au organizat pelerinaje catre Giulgiul din Torino, fara ca Biserica sa precizeze sfintenia lui. Atunci cand s-au descoperit moastele unui sfant, Biserica nu a chemat cercetatori care sa ateste daca moastele sunt sau nu din perioada sfantului respectiv. I-a fost de ajuns descoperirea facuta de Dumnezeu in chip minunat unor persoane si minunile savarsite prin atingerea de ele.

In concluzie, Giulgiul poate fi venerat fara retineri daca Biserica ne cheama sa facem acest lucru. Afirmatia cercetatorilor ca el este autentic poate face cel mult ca el sa fie admirat, dar nu cinstit. Asa ca in cazul in care stiinta s-ar pronunta ca Giulgiul nu este un fals, nu ar da nastere la credinciosi, ci doar la mai multi curiosi.

Adrian Cocosila

OSTROVUL Acolo unde se termina filmul...

Postat: 1.07.2010 - 6 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Ostrovul. Acolo unde se termina filmul...

Ostrovul. Acolo unde se termina filmul... Autor (i): Pr Constantin Necula, Monica Fermo, Romeo Petrasciuc Editura: Agnos An aparitie: 2007 Nr. pagini: 114 pagini Disponibilitate: nedisponibila

CARTI > Religie > Crestinism > Ortodoxie

în spatiul ortodox se scriu rar carti despre filme. în 2001 criticul de film Elena Dulgheru, cunoscuta si pentru traducerile sale din teologia rusa, publica la Arca învierii, “Tarkovski, filmul ca rugaciune”. Anul trecut apare la “Reîntregirea” cartea Diaconului Andrei Kuraev �" “Filmul: Restartare prin teologie”. Razlet, la aparitia unor productii cinematografice care meritau a fi vizionate sau osândite pe fata, diversi teologi au scris recenzii ori scurte articole.
Piata de carte ortodoxa se îmbogateste de acum cu o noua aparitie editoriala, “Ostrovul. Acolo unde se termina filmul…”.Cartea cuprinde între copertile sale discutia din miez de noapte dintre Parintele Conf. Univ. Dr. Constantin Necula si Maica Ecaterina (Fermo), discutie moderata inspirat de editorul Romeo Petrasciuc.
“Ostrovul” e vazut ca “un film eveniment, eminamente ortodox” (CN), care se deosebeste categoric de filmele cuminti care vin doar cu “stravezimi de ortodoxie” (CN), “un film care da un bobârnac zdravan mofturilor noastre” (CN). Parintele C. Necula atrage atentia ca filmul “Ostrovul” da un semnal bun pentru toti cinefilii: “Sinaxarul nu s-a încheiat, e loc pentru toti”
Discutia nu se rezuma doar la filmul “Ostrovul”, cei doi protagonisti ai discutiei trec lejer de la una la alta, ca într-un dialog liber, vorbind despre filmul rusesc si românesc, despre teatru bun ori filmul inspirat de Scripturi, despre C.S. Lewis si “Cronicile din Narnia” etc. Maica Ecaterina vorbeste, printre altele, despre bântuirea actorilor de catre personajele interpretate, pomenind de Oana Pellea, dar amintind si de experienta sa, povestita în “Talita kumi”, când a întâlnit pe strada, oarecând, înainte de convertire, pe fostul iubit îngropat cu un an de zile înainte.
Sunt evocati în dialog si mari actori ai scenei românesti, dar si necredinciosii care au dezbracat actul artistic de tot ce are el sacru. E amintit în treacat si actorul Dragos Pîslaru (Par. Valerian de la Frasinei) si rugaciunea lui cu lacrimi pentru breasla actoriceasca. Maica aminteste si ea ca pusese în pomelnic, la morti, pe Jimi Hendrix, Janis Joplin sau Freddie Mercury.
Cartulia editata de Agnos e o alternativa la corupaciunea de zi cu zi a televizorului, o carte vie care se poate citi lejer într-o pauza de curs, în autobuz, la munte în weekend… E o carte care te prinde înca de la prima pagina. Fervoarea celor doi vorbitori te face sa nu o lasi din mâna.

Laurentiu Dumitru

Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

Postat: 1.07.2010 - 4 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Cuviosul Paisie Aghioritul: “Ca să ne rugăm împreună cu cineva, trebuie să fim de aceeaşi credinţă”

În probleme de credinţă Cuviosul Paisie era neînduplecat. Avea o sensibilitate foarte mare în privinţa Ortodoxiei, de aceea nu era de acord cu rugăciunile făcute împreună şi cu comuniunea cu persoane neortodoxe. Spunea: "Ca să ne rugăm împreună cu cineva, trebuie să fim de aceeaşi credinţă". Stareţul rupea legăturile sau evita să vorbească cu clerici care participau la rugăciuni comune cu eterodocşii. "Tainele" eterodocşilor nu le recunoştea şi sfătuia ca cei care vin la Ortodoxie să fie catehizaţi bine înainte de a se boteza.

A luptat împotriva ecumenismului şi vorbea întotdeauna despre măreţia şi unicitatea Ortodoxiei, îndemnat fiind de harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima sa. Viaţa lui dovedea superioritatea Ortodoxiei. Pentru un timp Stareţul, împreuna cu aproape toţi părinţii din Sfântul Munte, a încetat să-l mai pomenească pe patriarhul Atenagora pentru compromisurile făcute cu romano-catolicii. Dar aceasta a făcut-o cu durere. "Mă rog la Dumnezeu, spunea el, ca să ia zile din viaţa mea şi să le dea patriarhului Atenagora, ca să se pocăiască".

Despre monofiziţi spunea: "Aceştia nu spun că nu i-au înţeles pe Sfinţii Părinţi, ci spun că Sfinţii Părinţi nu i-au înteles. Ca şi cum ar spune că ei au dreptate, iar Sfinţii Părinţi i-au înteles greşit". A considerat că este o hulă împotriva Sfinţilor Părinţi scoaterea din cărţile liturgice a textelor în care Dioscor şi Sever sunt numiţi eretici, propusă de unii ierarhi şi teologi din Biserica Greciei. Spunea: "Oare ataţia Sfinţi Părinţi care au avut iluminarea dumnezeiască şi au trăit în aceeasi vreme cu ei, i-au inteles greşit şi venim noi acum, după atâtea veacuri, ca să-i corectăm pe Sfinţii Părinţi? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală? Oare şi ea a înţeles greşit tomul ereticilor?".

Cuviosul Paisie lupta, în felul său, împotriva ecumenismului, vorbind şi scriind anumitor persoane bisericeşti. "Biserica, spunea el, nu este corabia fiecarui episcop, astfel încât să facă ce vrea el". Împotrivirile lui erau întotdeauna însoţite de multă rugăciune şi dragoste pentru Biserică, dar şi pentru cei care se abăteau de la dreapta credinţă.

OBRAZNICIA Alunga HARUL DUMNEZEIESC

Postat: 28.06.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: articole

Cuviosul Paisie Aghioritul: OBRAZNICIA ALUNGA HARUL DUMNEZEIESC

Obrăznicia şi lipsa de respect

Indrăzneala alungă evlavia

- Părinte, de unde vine îndrăzneala?

- De la Paris… [Joc de cuvinte foarte subtil al Cuviosului; în elenă la îndrăzneală se spune "i parrisia" (n. ed.).] Îndrăzneala este obrăznicie şi alungă departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce îl îndreptăm spre albine, ca să se depărteze de stup.

- Părinte, cum să scap de îndrăzneală?

- Să te simţi pe tine mai prejos decât toţi. Este nevoie de multă smerenie. Ca mai mică, precum eşti, să ai respect şi evlavie faţă de toate surorile. Să-ţi spui gândul tău cu smerenie şi să nu arăţi că le ştii pe toate. Atunci Dumnezeu te va îmbrăca cu harul Lui şi vei avea sporire. Îndrăzneala la ascultător este cel mai mare duşman al său, pentru că alungă evlavia. De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimţirea şi nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obişnuieşte şi le vede după aceea ca fiind fireşti, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai nelinişte. Unul ca acesta nici nu poate înţelege ce are, pentru că inima lui este împietrită şi nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face.

- Părinte, ce legătură are simplitatea cu îndrăzneala?

- Altceva este simplitatea, altceva îndrăzneala. Simplitatea are şi evlavie înlăuntrul ei şi ceva copilăresc, îndrăzneala are obrăznicie. De multe ori şi în sinceritate poate exista obrăznicie, în sinceritate şi în simplitate de multe ori se ascunde multă obrăznicie, atunci când omul nu ia aminte. Unul ca acesta spune “Eu sunt un caracter deschis!” sau “Eu sunt simplu” şi vorbeşte cu obrăznicie, fără să înţeleagă aceasta. Dar cu toate acestea altceva este simplitatea şi altceva obrăznicia.

- Părinte, ce este sfiala duhovnicească?

- Sfiala duhovnicească este frica de Dumnezeu în înţelesul cel bun. Această frică, această strângere aduce veselie, picurând miere în inimă, miere duhovnicească! Vezi, un copilaş micuţ care este timid îl respectă pe tatăl său, se sfieşte şi din multa sfială nici nu priveşte la el. Vrea să întrebe ceva şi se roşeşte. Unul ca acesta este bun să-l pui la iconostas. Un alt copil spune: “E tatăl meu” şi se întinde înaintea lui fără respect, cu îndrăzneală. Şi când vrea ceva, cere cu pretenţia să i se dea, bate cu piciorul în podea, ameninţă.

Intr-o familie bună copiii se mişcă liber. Există respect, fără ca să fie constrânşi copiii; nu există disciplină militară. Ei se bucură de tatăl şi de mama lor, iar aceia se bucură de ei. “Dragostea nu cunoaşte ruşine”, spune Avva Isaac. Are îndrăzneală în sensul ei cel bun.

Dragostea are în ea evlavie şi respect, adică biruieşte frica. Unul se strânge, se sfieşte, dar se şi teme, pentru că nu are adevărata sfială. Altul are sfială, dar nu se teme, deoarece o are pe cea adevărată, sfiala duhovnicească. Atunci când sfiala este duhovnicească, cel ce o are simte bucurie. Copilaşul, de pildă, îşi iubeşte tatăl şi mama cu îndrăzneală, într-un anumit fel; nu se teme că îl vor bate. Ii ia cascheta tatălui său, şi ofiţer de ar fi, o aruncă şi se bucură. Are simplitatea cea bună, nu are obrăznicie. Să deosebim simplitatea de obrăznicie. Dacă lipseşte respectul, sfiala, atunci ajungem la îndrăzneală, la obrăznicie. Şi auzi după aceea pe copilă că spune stând întinsă: “Mamă, adu-mi un pahar de apă! Să fie rece!… A, dar nu e rece. Rece ţi-am spus să-mi aduci!”. Aşa încep şi ajung după aceea să spună: “Şi de ce femeia să se teamă de bărbat?”.

Inlăuntrul fricii însă există respectul, iar înlăuntrul respectului există dragoste. Ceea ce respect, îl şi iubesc, şi ceea ce iubesc, îl şi respect. Femeia să respecte pe bărbat. Bărbatul să-şi iubească femeia. Dar acum toate se nivelează şi se distrug familii, pentru că iau Evanghelia invers. Bărbatul spune: “Femeia trebuie să se supună”. Dar dacă nu ai dragoste, nu poţi face nici o pisică să se supună. Dacă nu ai dragoste, celălalt nu este încredinţat şi nu poţi nici măcar un pahar de apă să-i ceri să-ţi aducă. Când cineva îl respectă pe celălalt, pe sine însuşi se respectă. Pe sine nu se ia în seamă. Respectul faţă de aproapele are mărime de suflet, căci unul ca acesta nu se socoteşte pe sine. Iar cel ce se îngrijeşte de sine nu are mărime de suflet.

Respect faţă de cei mai mari

- Părinte, uneori vorbesc urât celor mai mari. Imi dau seama că greşesc şi mă mărturisesc.

- Dacă îti dai seama şi te mărturiseşti, încet-încet te vei scârbi de tine, te vei smeri şi atunci va veni harul lui Dumnezeu şi va pleca acest obicei rău.

- Părinte, spun câte o glumă şi împung pe surori din dragoste, dar mă tem de îndrăzneală.

- Tu eşti mică; nu ti se potriveşte. Intr-o familie de obicei cei mari glumesc cu cei mici şi nu cei mici cu cei mari. În felul acesta se bucură şi cei mici, se bucură şi cei mari. Nu se potriveşte pentru unul mic să glumească cu bunicul sau cu bunica. Inchipuieşte-ţi, cum ar arăta ca un copil să meargă pe neaşteptate şi să-l gâdile pe tatăl său după gât? Altceva este atunci când cel mare răsfaţă pe cel mic şi cel mic se bucură, pricinuind o bună dispoziţie. Astfel cel mare se face mic şi se bucură amândoi.

- Părinte, atunci cînd îi spun cuiva mai mare părerea mea în legătură cu un lucru, despre care gândul îmi spune că nu este bine, iar acela se împotriveşte, trebuie să fiu de acord cu el?

- Nu, să nu fii de acord la rău. Să spui ceea ce este corect, dar cu smerenie. “Nu cumva este mai bine să facem astfel? Aşa îmi spune gândul”. Sau să spui: “Am gândul acesta”. Atunci te faci magnet şi atragi harul lui Dumnezeu. Sunt unii care vorbesc cu îndrăzneală din obişnuinţă, şi nu din dorinţa de a-şi spune părerea lor. In orice caz, oricum ar fi, este nevoie de respect fată de cel mai mare. Dar într-un anumit fel, şi cel mari vrea să fie respectat. Şi deşi are neputinţe, are totuşi şi lucrurile lui bune, are o experienţă etc. Tu, atunci când eşti întrebată, spune-ţi gândul cu smerenie şl respect, fără să crezi în sinea ta că este aşa cum spui tu, pentru că celălalt poate să ştie ceva pe care tu nu-l ştii sau la care nu te-ai gândit. Când cineva este mic, şi, de pildă, ascultă o discuţie despre un subiect şi se gândeşte la soluţia despre care crede că ar fi mai bună, în cazul în care trebuie să-şi spună părerea unuia de o vârstă cu el, să zică: “Mi-a venit acest gând“. Dacă este mai mare de vârstă, trebuie să spună: “Mi-a trecut un gând netrebnic“. Chiar şi atunci când cineva spune adevărul, este o obrăznicie dacă nu are competenţa să o facă.

- Atunci când spuneţi mai mare, înţelegeţi în ani sau în viaţa duhovnicească?

- Mai ales în ani. Pentru că, vezi, chiar şi unul care este într-o stare duhovnicească înaintată, respectă pe unul mai în vârstă decât el.

- Părinte, oare este firesc ca cineva să respecte pe unul mai mic, dar mai sporit duhovniceşte, decât pe altul mai mare şi mai puţin sporit?

- Nu, această clasare nu este corectă. Oricum ar fi cel mai mare, trebuie să-l respecţi pentru vârstă. Pe cel mai mare îl vei respecta pentru vârstă, iar pe cel mai mic pentru evlavie. Atunci când există respect, cel mic respectă pe cel mare şi cel mare, pe cel mic. înlăuntrul respectului există dragoste. Sfântul Apostol Pavel spune: “Celui cu darea, dare, celui cu cinstea, cinste”.

- Dacă cei mici fac observaţii celor mari, lucrul acesta este rău?

- Acesta este tipicul generaţiei noi. Insă Scriptura spune: “Mustră pe fratele tău” şi nu spune: “mustră pe tatăl tău“. Tinerii de astăzi au în cuvânt duhul răzvrătirii, fără ca ei să-şi dea seama. Acest comportament îl consideră firesc. Vorbesc cu obrăznicie şi îţi spun: “Am spus-o simplu”. Au fost influenţaţi de acest duh obraznic al lumii, care nu respectă nimic.

Nu există respect în comportamentul celui mic faţă de cel mare şi nu îşi dau seama ce mare rău este lucrul acesta. Atunci când cel mic spune celui mare că respectul este ceva depăşit care nu se mai potriveşte astăzi şi care îi îngrădeşte, chipurile, personalitatea, ce să mai aştepţi? Este nevoie de multă luare aminte. Duhul lumesc contemporan spune: “Nu ascultaţi de părinţi, de dascăli etc”. De aceea şi copiii cei mai mici devin mai răi acum. Mai mare vătămare suferă în special acei copii ai căror părinţi nu înţeleg ce rău le fac prin a-i admira şi a-i considera deştepţi atunci când vorbesc cu obrăznicie.

La Colibă au venit doi frăţiori de opt-nouă ani cu tatăl lor. Acolo era şi un cunoscut de al meu, un băiat foarte bun şi un bun pictor; într-un minut, tac-tac, te zugrăvea. “Dionisie, îi spun, pictează copiii aşa cum stăm împreună”. “Ia să văd dacă o să reuşesc, pentru că se mişcă”. A scos o foaie şi a început să zugrăvească. Atunci sare unul dintre copii şi spune: “Ia să vedem, bă prostule, ce vei face!” – şi era şi lume de faţă. Pictorul nu s-a tulburat deloc. “Aceştia sunt copiii de astăzi, Părinte”, mi-a spus şi a continuat să zugrăvească. Mie mi s-a urcat sângele în cap. Tatăl lui a rămas nepăsător, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Să spună aşa la un om de treizeci de ani şi omul să stea şi să-i picteze! Obrăznicie, lipsă de evlavie şi câte altele!… înfricoşător! Ia gândeşte-te dacă unul din aceşti copii va vrea să se facă monah, de câtă muncă este nevoie ca el să devină un călugăr corect. Când mamele nu au grijă de ei, îi distrug. Totul este mama. În Rusia, dacă s-a schimbat ceva, este pentru că mamele au ţinut în ascuns credinţa, evlavia şi i-au ajutat pe copii. Bine că există şi puţin aluat din familii creştine, altfel am fi fost pierduţi.

- Părinte, dacă aceşti copilaşi care cresc aşa ar vrea să se schimbe mai târziu sau să se facă monahi, vor putea?

- Dacă vor crede că ceea ce au făcut nu este bine, îi va ajuta Hristos. Adică, dacă intră în om neliniştea cea bună, s-a rezolvat. Dar atunci când cred că au dreptate şi spun despre egumen sau egumenă: “Ce, aici avem un dictator? Unde s-a mai auzit aşa ceva în ziua de azi?“, atunci cum să se îndrepte. Şi sunt unii călugări care ajung să-mi spună astfel de neghiobii.

Incet-încet respectul se pierde cu desăvârşire. Vin la Colibă copii, şi cei mai mulţi stau picior peste picior, iar cei bătrâni nu au unde să stea. Unii, deşi văd că buturugile sunt mai încolo, se îngreuiază să meargă doi paşi să le aducă, ca să stea pe ele. Trebuie să le aduc eu. Şi deşi mă văd că le car, nu vin să le ia. Vor să bea apă, dar nu merg singuri să bea. Trebuie ca eu să le aduc şi al doilea pahar. Cu adevărat, aceasta mi-a făcut o impresie neplăcută. Cogeamite voinici, vin în grup de câte treizeci, mă văd cum aduc o cutie de rahat şi un bidon de apă, cum duc şi paharele ca să-i mulţumesc, încă şi şchiopătând, şi nu se mişcă nici unul, ci se scoală să mă ajute un ofiţer pensionar care în toată viaţa lui a fost afumat de praf de puşcă. Ei cred că aşa cum îi serveşte chelnerul atunci când merg la vreun restaurant sau hotel, tot astfel şi aici la Colibă va veni chelnerul săi servească. De cinci-şase ori am făcut lucrul următor: m-am ostenit să aduc apă şi apoi am vărsat-o înaintea lor. “Eu să vă aduc apă, voinicilor, iar voi să staţi? le spun. Aceasta nu vă ajută“.

In mijloacele de transport în comun vezi copiii mici stând pe scaune, iar bătrânii stând în picioare. Vezi tineri că stau picior peste picior şi nu cedează locul vreunui bătrân, ci se scoală cei mai mari şi le dau locul lor. “Am plătit locul”, îţi spun, şi stau jos fără să ţină seamă de cineva. Mai demult ce duh exista! Femeile stăteau la drum, de-a dreapta şi de-a stânga lui, iar când trecea preotul sau un bătrân, se ridicau în picioare şi îi îndemnau şi pe copiii lor să facă aceasta.

De câte ori nu mă înfurii! Vorbesc adeseori unor oameni cu funcţii, şi vezi nişte copii cum întrerup discuţia cu obrăznicie, spun nişte neghiobii şi socotesc aceasta mare ispravă. Le fac semn să se oprească, dar nimic. Trebuie să-i faci de ruşine ca să tacă din gură, altfel nu se poate. In nici o carte patristică nu scrie să vorbească tinerii astfel. Patericul spune: “a spus Bătrânul“, nu spune: “a spus tânărul“.

Mai demult cei mici nu vorbeau în faţa celor mari şi se bucurau că nu vorbeau. Nici nu stăteau acolo unde stăteau cei mari. Aveau o sfială, o evlavie, se roşeau atunci când vorbeau unuia mai mare. Şi dacă vreun copil vorbea urât părinţilor lui, n-ar fi ieşit în piaţă de ruşine. Şi în Sfântul Munte, dacă nu avea cineva barbă albă, nu mergea la strană să cânte. Acum vezi şi pe fraţi cum se adună… în sfârşit, însă cel puţin să înveţe să se mişte cu respect şi evlavie. Şi vezi elev de Atoniadă spunând Directorului, care este şi episcop: “Domnule Director, vom vorbi de la egal la egal”. Până acolo ajung. Şi răul este că îţi răspunde: “De ce? Ce-am spus? Nu înţeleg!“. Nu spune: “Mă iertaţi, am binecuvântare să-mi spun un gând? Poate fi şi o neghiobie”, ci, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic: “Părerea ta şi părerea mea“. Ai înţeles? Din păcate, duhul acesta a pătruns şi în viaţa duhovnicească şi în monahism. Auzi fraţi începători spunând: “Deşi i-am spus Stareţului în repetate rânduri, tot nu mă înţelege!”. “Bine, dar cum să spui «în repetate rânduri»?”. Este ca şi cum ai spune: “Nu s-a îndreptat Stareţul!”. “Dar ce, nu-mi pot rosti şi eu părerea mea?”, spune. Să sari în aer, auzind unele ca acestea. Şi la sfârşit îţi spune: “Te-ai mâhnit? Iartă-mă!”. Auzi, îmi cere să-l iert nu pentru cele ce le-a spus, ci pentru că m-a făcut să mi se urce sângele în cap! Ajung să judece şi pe Dumnezeu.

- Părinte, numai în noua generaţie există această tendinţă să judece pe toţi şi pe toate sau aşa a fost întotdeauna?

- Nu, mai demult nu era aşa; acesta este duhul epocii noastre. Şi nu le ajunge că judecă pe mireni, pe toţi politicienii, şi pe oamenii bisericii, ci îi judecă şi pe sfinţi şi ajung să judece chiar şi pe Dumnezeu. Şi spun: “Dumnezeu în problema aceasta aşa trebuia să lucreze; n-a lucrat corect. Aceasta nu trebuia s-o facă Dumnezeu“. Auzi cuvinte! “Bre copile, tu vorbeşti?”. “De ce nu? îmi spun părerea“, îţi răspunde şi nu înţelege câtă obrăznicie este în cuvintele lui. Duhul lumesc a distrus multe lucruri bune. Răul înaintează spre o stare urâtă, spre blasfemie. Judecă pe Dumnezeu şi nici nu-i mustră gândul că aceasta ar fi hulă.

Sunt unii cu statură înaltă şi dacă au şi puţină logică, încep: “Acesta este de-o palmă, acela merge strâmb, celălalt face aşa”, şi nu ţin cont de nimeni. Odată a venit la Colibă unul şi mi-a spus: “Dumnezeu nu trebuia să facă aceasta aşa”. “Tu, îi spun, poţi ţine o pietricică în aer? Aceste stele pe care le vezi nu sunt bile ce strălucesc, ci sunt întregi volume de materie ce se mişcă cu o viteză ameţitoare şi se menţin fără să se abată de la traiectorie”. “Aceasta, după părerea mea, nu trebuia să se facă aşa”, spune din nou. Auzi vorbă! Dar noi vom judeca pe Dumnezeu? A intrat logica şi a plecat încrederea în Dumnezeu. Şi dacă-i spui ceva, îţi răspunde: “Iartă-mă, dar mi-am spus părerea. Nu pot să-mi spun părerea?”. Ce aude Dumnezeu de la noi! Bine că nu ne ia la bani mărunţi.

In Vechiul Testament se arată că Dumnezeu a spus israeliţilor: “Alungaţi pe hananei cu desăvârşire din tară”. Fiindcă a spus-o Dumnezeu, ştia El de ce. Dar ei au spus: “Aceasta nu este o faptă iubitoare de oameni. Să-i lăsăm, să nu-i nimicim”. Dar după aceea au fost atraşi la imoralitate, la idolatrie şi îşi jertfeau copiii idolilor, precum spune în psalm. Dumnezeu ştie de ce face un anumit lucru. Dar unii spun cu obrăznicie: “De ce să facă Dumnezeu iadul?”. Incepe judecata şi de aici încolo acel om nu mai are stare duhovnicească, nici măcar puţin har dumnezeiesc ca să înţeleagă puţin mai profund, adică să înţeleagă pentru ce pricină Dumnezeu a făcut un anumit lucru. “De ce?” înseamnă judecată, mândrie, egoism.

- Părinte, unii copii întreabă: “De ce a trebuit să Se răstignească Hristos?”. Dumnezeu nu putea să mântuiască lumea în alt mod?”.

- A mântuit-o în modul acesta şi oamenii nu sunt mişcaţi. Ce ar fi fost dacă ar fi mântuit-o în alt mod? Sunt unii care spun: “Dumnezeu n-a păţit nimic. Fiul S-a răstignit“. După mine, un tată ar fi preferat să se jertfească el însuşi, în loc să-şi jertfească fiul. Mai dureros este pentru un tată să i se jertfească fiul, decât el însuşi. De vreme ce nu înţeleg ce înseamnă dragoste, ce să le mai spui? Un altul mi-a spus: “Adam a avut doi copii, pe Abel şi pe Cain. Dar de unde s-a aflat femeie pentru Cain?“. Să citească în Vechiul Testament şi va vedea că Adam “a născut fii şi fiice” după Sit. Cain fugise în munţi după uciderea fratelui său şi nu ştia că femeia pe care a luat-o era sora lui. Dumnezeu a iconomisit aşa ca să existe oameni de o rasă, să nu existe răutate şi ucidere. Să spună: “Suntem din aceiaşi părinţi, din Adam şi Eva”, ca să se înfrâneze răutatea omenească. Cu toate acestea, vezi ce răutate există astăzi!

Ce păţesc cu unii ca aceştia ce vin la Colibă! Le spun: “Mă doare capul şi nu am aspirină”. După aceea mai pleacă şi supăraţi. Nu înţeleg de ce le spun că mă doare capul, şi spun: “Am făcut atâta osteneală şi ne spune că îl doare capul!”. Alţii mă întreabă: “Să-ţi aducem o aspirină!?”.

Obrăznicia alungă harul dumnezeiesc

Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii faţă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Şi cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.

Libertatea lumească a alungat nu numai evlavia, dar şi politeţea lumească. Vin acolo la Colibă unii copii şi strigă tatălui lor: “Ei, tată, ai ţigări? Ale mele mi s-au terminat”. Unde era mai demult aşa ceva? Şi deşi fuma vreunul, dar fuma în ascuns. Acum, ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Cum să nu se dezgolească după aceea cu desăvârşire de harul dumnezeiesc? Astăzi fete ocărăsc pe fraţii lor pentru credinţa în Dumnezeu cu nişte cuvinte atât de murdare înaintea tatălui şi mamei lor, şi tatăl nu spune nimic! Mi s-a ridicat părul în vârful capului când am auzit. După ce au plecat închinătorii, vorbeam de unul singur.

Mediul lumesc şi părinţii lumeşti distrug copiii. Mediul influenţează mult. Sunt puţini copiii care au sfială şi mărime de suflet. Cei mai mulţi copii sunt sălbatici, deoarece se comportă cu obrăznicie. Mulţi părinţi îmi aduc pe fiii lor şi-mi spun: “Părinte, copilul meu are diavol”. Dar văd că nicidecum copiii nu au diavol. Doamne fereşte! Puţini sunt copiii care au diavol. Toţi ceilalţi au o înrâurire demonică exterioară. Adică diavolul le face comandă dinafară; nu este înlăuntrul lor, dar treaba lui şi de afară şi-o face. Dar de unde se pricinuieşte aceasta? De la obrăznicie. Atunci când copiii vorbesc cu obrăznicie celor mai mari, alungă harul lui Dumnezeu. Iar atunci când pleacă harul lui Dumnezeu, vin drăcuşorii şi copiii se sălbăticesc, fac neorinduieli. In timp ce copiii care au evlavie, respect, ascultă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, primesc mereu harul lui Dumnezeu şi au binecuvântarea Lui. Ii acoperă harul lui Dumnezeu. Multa evlavie faţă de Dumnezeu, multul respect faţă de cei mai mari aduce din belşug harul dumnezeiesc în suflete, în aşa măsură încât sunt trădaţi de strălucirea dumnezeiască a harului. Harul lui Dumnezeu nu merge la copiii răzvrătiţi, ci la cei cuminţi, evlavioşi şi cu mărime de suflet. Iar aceşti copii au o privire care străluceşte. Şi cu cât mai mult respect au fată de părinţi, fată de cei mai mari, cu atât primesc mai mult har. Iar cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.

Copilul care începe să spună: “Nu, vreau aceea, vreau cealaltă” cu o pretenţie nestăpânită, va deveni răzvrătit, va deveni diavol. Pentru că şi Luceafărul a voit să-şi pună tronul său mai sus de tronul lui Dumnezeu. Să vedeţi, toţi copiii cărora li se fac voile vor deveni răzvrătiţi. Dacă aceşti copii nu se vor pocăi pentru a se izbăvi de valul rău ce îi loveşte, ci vor continua să se poarte cu obrăznicie, atunci – Doamne fereşte! – se va pricinui o îndoită părăsire şi vor ajunge să vorbească urât chiar şi despre Dumnezeu, şi atunci vor fi stăpâniţi de duhurile cele rele.

“Cinsteşte pe tatăl tău şi mama ta!” Unde au ajuns astăzi copiii! Nu rabdă nici măcar un singur cuvânt. Cum ar putea răbda bătaie? Nu au respect; au mult egoism şi mulţi nervi. Fac abuz de libertate. Copilul spune părinţilor lui: “O să vă duc la Politie!”. Recent, un copil de cincisprezece ani, care a făcut o foarte mare neorînduială şi tatăl lui i-a dat o palmă, s-a dus şi l-a reclamat, iar tatăl lui a fost condamnat. Tatăl a spus în timpul procesului: “Mă nedreptăţiţi, pentru că dacă nu i-aş fi dat atunci acea palmă, copilul meu ar fi fost băgat la închisoare. Şi nu v-ar fi durut pe dumneavoastră, ci pe mine”. Ia atunci pe copil, îi dă două palme şi spune: “Pentru aceste palme să mă judecaţi, nu pentru aceea. Băgati-mă acum în închisoare, pentru că l-am lovit fără motiv“.

Vreau să spun că acolo au ajuns copiii. Această mentalitate există astăzi. Mai demult părinţii ne certau, ne dădeau şi câte o palmă, dar nu ne trecea prin cap vreun gând rău. Luam şi bătaie ca mângâiere, fără să ne împotrivim, fără să cercetăm dacă suntem vinovaţi mult sau puţin. Credeam că bătaia era pentru binele nostru. Ştiam că părinţii ne iubeau şi atunci când ne răsfăţau, când ne sărutau, şi când ne dădeau câte o palmă. Pentru că şi palma şi mângâierea şi sărutarea părinţilor, toate sunt din dragoste. Când părinţii îşi bat copiii, inima lor suferă. Când copiii încasează câte o palmă, îi doare obrazul. Prin urmare, mai mare este durerea inimii decât durerea obrazului. Mama, orice ar face copiilor ei, fie că îi ceartă, fie că îi bate, fie că îi răsfaţă, pe toate din dragoste le face şi toate din aceeaşi inimă de mamă ies. Dar când copiii nu înţeleg aceasta, se împotrivesc cu obrăznicie, se încăpăţânează, şi atunci alungă harul dumnezeiesc dinlăuntrul lor şi este firesc să primească după aceea înrâurirea demonică.

- Părinte, nu există şi părinţi neisprăviţi?

- Da, dar pe copiii care au astfel de părinţi îi ajută Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedrept. Perii sălbatici sunt plini de pere sălbatice. Pe cărarea spre Coliba mea este un corcoduş sălbatic. Are atâtea corcoduşe, de nu i se văd frunzele. Se rup crengile de atâta rod. Insă corcoduşii cei buni, oricât i-ai stropi, nu dau rod deloc.

Prăpastia generatiilor

Lumea a devenit ca o casă de nebuni. Copiii cei mici adorm la miezul nopţii, deşi ar trebui să adoarmă odată cu apusul soarelui. Sunt închişi în blocuri, în betoane şi intră în programul celor mari. Ce să facă copiii, ce să facă şi părinţii? Vin copiii şi-mi spun: “Nu ne înţeleg părinţii”. Vin şi părinţii şi îmi spun: “Copiii noştri nu ne înţeleg”. S-a creat o prăpastie între părinţi şi copii. Ca să se şteargă trebuie ca părinţii să se coboare în starea copiilor, iar copiii să treacă în cea a părinţilor. Şi dacă acum copiii nu-i chinuiesc pe părinţii lor, nici copiii lor, mai târziu, nu-i vor chinui pe ei. Dacă acum copiii nu ascultă şi îşi chinuiesc părinţii, şi copiii lor îi vor chinui mai târziu, pentru că vor funcţiona legile duhovniceşti.

- Părinte, unii copii spun că s-au vătămat din pricina dragostei părinţilor lor.

- Nu au dreptate. Când copilul este cu mărime de suflet, nu se vatămă de dragostea părinţilor lui. Dacă însă exploatează dragostea lor, se va distruge. Dacă un copil se vatămă de dragostea părinţilor, înseamnă că acel copil are o vătămare. Deşi ar trebui să-i fie recunoscător lui Dumnezeu pentru astfel de părinţi, pentru dragostea lor, el se mâhneşte că se poartă cu bunătate cu el, în timp ce alţi copii nu au părinţi. Ce să mai spui! Când un copil nu recunoaşte pe părinţii lui ca binefăcătorii săi şi nu-i iubeşte – cu atât mai mult cu cât părinţii au frică de Dumnezeu – cum este cu putinţă să respecte şi să iubească pe Dumnezeu, marele lui binefăcător şi Părinte al tuturor oamenilor, lucru care este foarte greu să-l înţeleagă în vârsta copilărească?“.

(in: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

AIUDUL si POMENIREA noilor MUCENICI -Danion Vasile

Postat: 26.06.2010 - 2 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Danion Vasile: Aiudul si pomenirea noilor mucenici…

Posted on 29 July 2009 by admin

Aiudule, Aiudule,

Temniţă cruntă

Fă-te, zăludule,

Piatră măruntă…

(Radu Gyr – din „Blestemul Aiudului”)

Nu cu mult timp în urmă, Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut în Austria o predică în care a făcut referiri şi la martirii ultimei prigoane, prigoana comunistă:

„Mărturisitori şi martiri ai credinţei s-au «născut» şi în vremurile noastre, iar lumina mărturiei lor trebuie comemorată cu recunoştinţă şi veneraţie, ea fiind izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi. Mulţimea mărturisitorilor şi martirilor credinţei din fostele ţări cu regim comunist din Europa centrală şi orientală ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale. În timpul persecuţiei comuniste din Europa răsăriteană, o mulţime de episcopi, preoţi, monahi şi laici au murit în închisori sau au suferit pentru credinţa lor. Aceşti martiri şi mărturisitori ai credinţei şi luptei pentru libertate sunt pomeniţi azi în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Pilda vieţii lor şi rugăciunile lor sunt izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa Bisericilor noastre azi. Ei ne cheamă azi să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei şi al sfinţeniei vieţii” (din „Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la sfinţirea noii biserici ortodoxe româneşti din Salzburg”, Austria – 13 iunie 2009, http://www.patriarhia.ro/ro/p mărturisitori atriarhul/salzburg13iunie09.html).

Din păcate însă, aceşti noi nu primesc – cel puţin nu deocamdată – recunoaşterea sfinţeniei la care au ajuns prin mucenicia lor.

Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanţilor, explică de ce această recunoaştere întârzie: „Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu Noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor [...] Am mai rămaşi datori, noi oamenii Bisericii, să recunoaştem ca sfinţi şi pe cei ce au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame, pentru că erau preoţi sau credincioşi care n-au înţeles să se lepede de credinţă şi să adopte ideologia comunistă atee. Am rămas datori şi va mai dura până când îi vom trece şi pe aceştia în rândul sfinţilor. De ce? Pentru că le trăiesc călăii. Trăiesc cei care i-au maltratat, i-au pârât, i-au închis sau i-au bătut în temniţe, şi Biserica nu poate să zidească sfinţenie pe cadavrul acestor rău-voitori sau rău-făcători. Canonizându-i pe martiri, ar trebui să-i arate cu degetul pe călăii lor, dintre care unii trăiesc încă. Biserica însă nu înţelege să arate vreodată cu degetul pe cel care a greşit, ci să-l povăţuiască la pocăinţă şi să-l aştepte la mărturisire şi la îndreptare. Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste”. Afirmaţia Preasfinţitului Sebastian şochează prin sinceritate: avem datoria de a ne cinsti mucenicii, dar trebuie să aşteptăm până ce vor muri călăii lor… O astfel de idee este însă străină cugetului Bisericii. În primele secole de după întemeierea Bisericii, mucenicii erau cinstiţi ca sfinţi imediat după moartea lor. Nu rareori însă, cinstirea acestor sfinţi avea ca şi consecinţă întemniţarea, chinurile şi moartea. Cinstirea mucenicilor a fost asociată cu râvna pentru mărturisirea jertfelnică a lui Hristos. Nu era o practică politically corect, ci dimpotrivă. Dacă ar fi aşteptat creştinii să moară împăraţii prigonitori, încet-încet cultul mucenicilor ar fi intrat în uitare…

Cel mai bun exemplu că aşteptarea propusă de PS Sebastian – ca şi de alţi ierarhi ai Bisericii – nu este specifică Ortodoxiei ne este oferit de Sinodul Bisericii Ruse, care a canonizat sute de noi mucenici – episcopi, preoţi, diaconi, călugări şi mireni. Unii dintre călăii acestora trăiesc, ba chiar în funcţii sus-puse – civile sau bisericeşti. Dar acest fapt nu a împiedicat canonizarea acestora. Pentru astfel de călăi contemporani, această canonizare a fost un prilej de pocăinţă, un examen al conştiinţei, o şansă pe care nu au ratat-o. Pentru a se pocăi cu sinceritate pentru fărădelegile lor, a trebuit ca aceşti prigonitori să înţeleagă că au prigonit sfinţi. Şi că, luptându-se cu sfinţii, s-au luptat cu Însuşi Dumnezeu…

Pentru a ajuta un criminal să se pocăiască de crima lui nu trebuie să îl convingi că nu a ucis, că de fapt mortul ar fi murit oricum sau că respectiva crimă nu e un păcat grozav… Tot aşa, cei care i-au prigonit pe noii mucenici trebuie să îşi înţeleagă greşelile şi să se pocăiască pentru ele…

Ar fi bine ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să ia exemplu de la ierarhii ruşi, şi să pornească procesul de canonizare a noilor mucenici. Când va avea loc această canonizare, nu ştim.

Ceea ce ştim însă este că, la Aiud, unde este altarul pătimirii Ortodoxiei româneşti, părintele Justin Pârvu şi alţi foşti deţinuţi politici au avut iniţiativa construirii unei mănăstiri. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că atunci „când se sfinţeşte o biserică nouă în tradiţia ortodoxă se înconjoară biserica purtând părticele din relicve de martiri, care apoi, la sfinţirea altarului, se fixează în interiorul sfintei mese, pe care se săvârşeşte apoi Sfânta Jertfă euharistică a lui Hristos. Această practică nu numai că aminteşte de faptul că multe din primele biserici creştine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are şi o semnificaţie teologică. Semnificaţia teologică şi spirituală a prezenţei relicvelor de martiri în piciorul (interiorul) sfintei mese din sfântul altar provine din legătura ce există între moartea martirilor şi taina iubirii lui Hristos mai tare decât moartea” (http://www.patriarhia.ro/ro/patriarhul/salzburg13iunie09.html).

Tocmai de aceea este potrivit ca, pe moaştele noilor mucenici de la Aiud, este potrivită ridicarea unei mănăstiri. Anumiţi intelectuali, care au sprijinul ierarhului locului – Ps Andrei Andreicuţ, îşi doresc ca la Aiud să fie un centru de cercetare martirologică, lângă care să se construiască şi o mănăstire. Unde apare problema?

O dovadă clară că avem de-a face cu o problemă a fost că părintele Justin Pârvu şi foştii deţinuţi politici nu au fost chemaţi la sfinţirea locului de la Aiud. Faptul acesta a arătat că avem de-a face cu confiscarea cazului Aiud, cu încercarea de a transforma Aiudul în altceva decât este.

Pe de altă parte, cele două proiecte – unul susţinut de părintele Justin, celălalt susţinut de PS Andrei, de Dan Puric şi de alţi intelectuali, se diferenţiază foarte puternic. Unul e în lucrat în duh ortodox, celălalt nu. Imaginile celor două proiecte au fost puse de mai multă vreme pe net – şi astfel cei interesaţi au văzut care este raportul dintre ele.

Pe mine proiectul susţinut de PS Andrei m-a dus cu gândul la centrul martirologic din Insula Tiberină din Roma – de la Biserica San Bartolomeo. Acolo unde – în octombrie 2002 – Preafericitul Părinte Teoctist a donat paramanul părintelui Sofian Boghiu, unul dintre părinţii care au pătimit în închisorile comuniste.

Paramanul părintelui Sofian trebuia aşezat la loc de cinste în biserica Mănăstirii Antim, nu trebuia exilat într-un spaţiu neortodox (tot aşa cum sfintele moaşte ale mărturisitorilor de la Aiud nu trebuie puse într-un muzeu, ci trebuie puse spre închinare…) În San Bartolomeo patriarhul Teoctist s-a rugat, de altfel, la o slujbă de pomenire interconfesională, pentru toţi martirii secolului XX. S-a rugat împreună cu Cardinalul Ruini şi cu alţi clerici catolici (textul slujbei se poate citi pe: /www.santegidio.org/it/eventi/20021012/preghiera01.htm). Dar prin această această rugăciune a fost călcată în picioare predania Sfinţilor Părinţi. Printr-o aparentă cinstire a sfinţilor închisorilor s-a ajuns la propagarea ereziei ecumeniste.

Mă doare mult faptul că problema mănăstirii de la Aiud a generat atâta dezbinare, că spiritele şi orgoliile s-au încins şi nimeni nu vrea să îl mai asculte pe părintele Justin. Părintelui i-a fost invocat numele de foarte multe ori, în conferinţe sau articole pompoase – dar acum, când părintele cere să fie sprijinit, nimeni nu mai vrea să îi stea aproape.

Eu nu consider că e vorba de o luptă între Petru Vodă şi PS Andrei, sau între Petru Vodă şi Dan Puric sau Claudiu Târziu. Nici PS Andrei, nici Dan Puric şi nici Claudiu Târziu nu se pot compara cu părintele Justin – şi nici nu cred că le trece prin minte o astfel de comparaţie. Lupta este la alt nivel: se va face la Aiud o mănăstire, în care noii mucenici vor fi cinstiţi cu evlavie, sau se va face un centru martirologic pentru care mănăstirea va fi o anexă…

Dacă totuşi se va încerca să se treacă peste cuvântul părintelui Justin Pârvu, cred că Dumnezeu va sta împotrivă. Aşa cum a stat împotrivă şi când împăratul Iulian Apostatul a încercat să reconstruiască templul lui Solomon. Cuviosul părinte Serafim Rose scrie: „Cunoaşterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sfântul Chiril, precum şi alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care şi-a făcut o pasiune din a răsturna Creştinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit că nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi că Hristos este un impostor şi, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel că a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, aceştia începând reconstruirea Templului cu «binecuvântarea» lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar a doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început să iasă mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalişti moderni, văzând că nu se pot nega cu nici un chip textele şi că ceva tot s-a întâmplat, au început să afirme lucruri de genul: «Trebuie să fi dat de petrol sau de vreo pungă de gaze». Era limpede că a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul – Templul urma să fie construit numai la sfârşitul lumii. Oricum, încercările lor au eşuat, ei renunţând în cele din urmă la această lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel că proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul” („Semnele sfârşitului lumii”, Editura Egumeniţa, 2003).

Nu am făcut referire la reconstruirea templului lui Solomon pentru a se face vreo comparaţie între Iulian Apostatul şi susţinătorii centrului martirologic. Nu îmi plac intrigile şi nu cred că e vorba de o conspiraţie a unor intelectuali ortodocşi pentru deturnarea Aiudului (deşi e puţin probabil ca adevăraţii conspiratori, profesioniştii din umbră, să fie total pasivi faţă de un subiect atât de important…)

Cred însă că miza legată de cazul Aiud este foarte mare. Tocmai de aceea îi rog pe toţi cei care vor să se implice în construirea centrului martirologic de la Aiud – fie că sunt mireni sau clerici – să nu facă nimic fără acordul foştilor deţinuţi politici. Ei au suferit acolo, nu noi. Ei şi-au vărsat sângele acolo, nu noi. Şi nu avem dreptul să le confiscăm trecutul…

***

Îi rog pe toţi cei care au evlavie faţă de sfinţii închisorilor să facă rugăciune la Dumnezeu ca să îi lumineze pe toţi cei implicaţi în proiectul Aiud. Ca Dumnezeu să alunge duhul dezbinării şi al mândriei şi să îi ajute să pornească la o împreună lucrare care să dea roadele cele bune.

Până ce construcţia va fi gata, e nevoie de multă, multă rugăciune. Vreţi să ajutaţi cu ceva? Faceţi o jertfă: mergeţi la Aiud, mergeţi la Aiud în pelerinaj – nu în vizită, ca la muzeu – şi rugaţi-vă sfinţilor mucenici să îi ocrotească pe toţi cei implicaţi în acest proiect. Fie că sunt clerici sau mireni, intelectuali sau oameni simpli…

Da, propun această soluţie pentru depăşirea impasului: pelerinajul la sfintele moaşte ale noilor mărturisitori. Vom face oare această mică jertfă, sau ne vom mulţumi să facem revista presei electronice, bârfind ultima declaraţie a lui Dan Puric (care a afirmat cu vreme în urmă că se retrage din proiectul Aiud) şi criticându-i pe ceilalţi potenţiali „adversari” ai părintelui Justin?…

Cred că cei care încercăm să mărturisim dreapta credinţă ar trebui să stăm umăr lângă umăr, nu unul împotriva celuilalt. Toţi avem greşeli, toţi avem scăpări, toţi avem neputinţe. Dar, dacă lepădăm mândria şi primim mustrările fraţilor, avem şansa de a ne îndrepta…

Descoperirea cereasca aratata in vis Sf Ioan de Kronstadt

Postat: 25.06.2010 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: articole

Sf. Ioan de Kronstadt – Descoperire cereasca aratata in vis

Redam mai jos vedenia profetica a Sf. Ioan de Kronstadt asupra cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si asupra lucrarii tainei faradelegii, in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant urias: Sf. Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul atunci:

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.

Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.

Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“

Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?

Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“

Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!

Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»

M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.

L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?“. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.

Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi:

„Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”.

Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.

De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“ Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.

Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?“. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!“.

Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” - a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.

Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.

Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“.

- „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.

Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng:

„Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“.

Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“.

Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis:

„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.

Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?“. – „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“.

Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.

***

Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor prigoniti drept mângâiere si consolare”.

(din: Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, vol. I)

Cristina David

Vezi Toate Intrarile

Arhiva

2012 (27)
2011 (141)
2010 (128)

Categorii

« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 241-260 din 296 | Urmatoarea Pagina »

decembrie 2, 2009

Intalnire intre Parintele CLEOPA si Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

Pe cine deranjeaza simbolurile crestine? Sa ne pastram cu sfintenie insemnele religioase, obiceiurile si datinile sfinte

Raspunsul lui Danion Vasile la atacurile legate de asa-zisa “propaganda stilista”

Parintele Sofronie de la Essex, inca din 1966: “NUMELE VEACULUI NOSTRU ESTE APOSTAZIA”

Hristos il indreptateste pe Dumnezeu in fata lumii, iar in fata lui Dumnezeu il indreptateste pe om.

Despre apostazie.

Pentru lumea de astazi este necesara, mai inainte de toate, renasterea omului in duh

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

136 Comentarii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

136 Comentarii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

136 Comentarii

Am considerat necesara afisarea, ca un comentariu in sine la articolul postat anterior pe blog, cu sub-comentarii pro/contra

După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

136 Comentarii

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Talcuire la Tatal nostru

Giulgiul din Torino trebuie venerat?

Ostrovul. Acolo unde se termina filmul...

Cuviosul Paisie Aghioritul: OBRAZNICIA ALUNGA HARUL DUMNEZEIESC

Obrăznicia şi lipsa de respect

Indrăzneala alungă evlavia

Respect faţă de cei mai mari

Obrăznicia alungă harul dumnezeiesc

Prăpastia generatiilor

Setari Cookie-uri

Despre Cookie-uri

Cookie-uri Necesare

Cookie-uri de Statistici

Cookie-uri de Publicitate

Cookie-uri de Preferinte