Comunitate - Blogul Eugen Dorcescu

Postat: 30.11.2013 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

POEZIE ŞI METAFIZICĂ

-Nicoleta Onica, în interviu cu EUGEN DORCESCU -

NO: Dicţionarele vă consemnează ca fiind poet, prozator, eseist, traducător. Care haină consideraţi dumneavoastră că vă şade cel mai bine?

ED: Cea de poet. Aşa şi sunt încadrat în orizontul receptării. Proza mea însăşi e poetică, traducerile mele vizează, prioritar, texte poetice, eseurile mele, la rândul lor, sunt dedicate, mai cu seamă, poeziei.

NO: Cum aţi descoperit poezia? Când aţi început să scrieţi versuri?

ED: Foarte de timpuriu, în copilărie, şi tot pe atunci am prins să schiţez, la răstimpuri, un vers, o strofă... Şi am continuat aşa multă vreme. Dar am fost mulţumit (cât de cât) de încercările mele relativ târziu, spre treizeci de ani, când am şi publicat primele texte. Debutul în revistă („Luceafărul”, 1971) mi-a fost vegheat de Al. Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Debutul editorial (Cartea Românească, 1972) – de Mircea Ciobanu, Marin Preda şi Mihai Gafiţa. Le-am fost recunoscător acestor mari şi generoşi scriitori, le sunt recunoscător şi astăzi. După cum le sunt recunoscător şi celor care au contribuit, peste ani şi decenii, fie la receptarea scrierilor mele, fie la difuzarea lor în alte spaţii culturale (Valeriu Anania, Virgil Nemoianu, Marian Popa, Alexandru Ruja, Cornel Ungureanu, Cezarina Adamescu, Andrés Sánchez Robayna, Coriolano González Montañez, Rosa Lentini, Mónica Delia Pereiras, Fernando Sabido Sánchez, Jaime Siles ş.a.).

NO: Aţi transpus în versuri Psalmii, Proverbele, Ecclesiastul, Rugăciunea regelui Manase... Cu ce scop aţi versificat aceste texte biblice? Având în vedere că timpurile pe care le trăim par a fi „cele de pe urmă”, lectorii ar trebui să se apropie mai mult de cele sfinte...

ED: Nu am avut un scop, în înţelesul pragmatic, ori strict intelectual, al termenului, dar presupun că, stihuind Cărţile poetice şi sapienţiale ale Bibliei, fiinţa mea, în tenebra şi misterul ei, va fi avut unul. Probabil acela de a se salva, de a-şi supravieţui. Am mărturisit şi cu alte prilejuri: Psalmii, Ecclesiastul, Pildele, Rugăciunea regelui Manase, lucrări publicate, pe rând, începând din 1993 până în 2001, şi adunate în volumul antologic Biblice (Editura Marineasa, 2003) sunt cărţile paradisului meu lăuntric. În timp ce Cronică (1993), Abaddon (1995), Exodul (2001) sunt cărţile infernului meu personal.

NO: Aţi afirmat în nenumărate rânduri că singura carte pe care o citiţi mereu şi o cercetaţi este Biblia. Spuneaţi că „nu există altă carte în afară de Biblie”. Aceasta înseamnă că sunteţi o persoană credincioasă. În ce măsură influenţează acest lucru viaţa dumneavoastră literară?

ED: Viaţa mea literară nu e de conceput în afara persoanei mele (empirice şi artistice). Iar persoana mea nu e de conceput în afara credinţei. Credo, ergo sum. Pseudo-dilema pe care se sprijină poezia mea ar fi tocmai aceasta: pe de o parte, „fiinţa întru moarte” (Heidegger); pe de alta, ceea ce am îndrăznit a numi, într-un studiu dedicat poeziei mistico-religioase (Poezia mistico-religioasă, structură şi interpretare, cf. Eugen Dorcescu, Poetica non-imanenţei, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2009, n. n., N. O.), „fiinţa întru mântuire”...Aşadar, ca să răspund la întrebare: în totalitate.

NO: Spuneaţi într-un interviu că nu scrieţi poezie religioasă. Cum puteţi cataloga poezia care Îl are în centru pe Dumnezeu?

ED: Orice poezie mare, orice poezie importantă Îl are în centru pe Dumnezeu, fie că e conştientă sau nu de această Prezenţă. Dar să revin la propriile-mi strădanii. Într-adevăr, eu nu scriu poezie religioasă, stricto sensu. În eseul amintit, propuneam o distincţie netă, din unghi teoretic, dar şi metodologic, operaţional, funcţional, în teritoriul literaturii, între noţiunea de „religios” şi cea de „mistic”. Poezia mea, care este şi a fost întotdeauna de factură necondiţionat spirituală, are, în centrul ei, „fiinţa” (eventual, Fiinţa), nu cultul, nu religia, nu ritualul, aşa încât poate fi calificată, la rigoare, drept „mistică”, dar cel mai adecvat cred că i-ar fi calificativul de „metafizică” (poezia metafizică Îl are în centru pe Dumnezeu). Profesorul Andrés Sánchez Robayna de la Universitatea din La Laguna, Tenerife, a definit foarte limpede specificul creaţiei mele, într-un studiu-prefaţă la volumul Poemas del Viejo (Poemele Bătrânului), apărut în 2012, în Spania, la Editura Igitur, Montblanc (Tarragona), în traducerea Rosei Lentini.

Spre un plus de informare: acest eseu al lui Andrés Sánchez Robayna a fost preluat, curând, de revista „Analecta Literaria”, din Argentina, precum şi, în traducere, de numeroase şi prestigioase publicaţii româneşti, din ţară şi din străinătate, ceea ce probează, în opinia mea, interesul pe care îl manifestă, totuşi, elitele literare şi academice faţă de lumea Spiritului. El se află şi în crestomaţia critică Poezia lui Eugen Dorcescu, comentată de... , ediţia a III-a, Ed. Calameo, 2013, alcătuită de Sorina Ianovici-Jecza şi Olimpia Berca. (1).

NO: Aţi scris poezii pentru copii, poveşti şi povestiri. De unde această dorinţă de a scrie pentru copii?

ED: Vă referiţi, desigur, cu deosebire, la Basme şi povestiri feerice, tom apărut la Editura Eubeea, Timişoara, în 2005. El cuprinde toată proza fantastică pe care o publicasem anterior. Această „proză fantastică” nu e neapărat „pentru copii”, sau numai pentru copii, nici despre copii. Este, pur şi simplu, proză fantastică. În ea sunt desfăşurate, epic, discursiv, o parte din temele, motivele, simbolurile pe care le codifică şi le decodifică poezia (poezia mea, fireşte).

NO: Unde credeţi că se încadrează cel mai bine activitatea dumneavoastră lirică- tradiţie sau modernitate? Cât la sută este tradiţie şi cât modernitate?

ED: E greu, e chiar fastidios, pentru mine, să mă hazardez la un atare răspuns. N-am încercat niciodată, şi nu voi încerca nici acum, să fiu comentatorul propriilor scrieri, după cum n-am încercat niciodată, şi nici nu voi încerca, să fiu impresarul lor. Am convingerea că răspunsul cel mai corect, cel mai argumentat şi cel mai convingător la această întrebare l-a dat tot profesorul Andrés Sánchez Robayna, un mare creator, un om de litere profund şi erudit (2).

NO: Există momente în care vă aflaţi în pană de idei? Cum trataţi lipsa de inspiraţie şi ce anume vă inspiră, atunci când scrieţi?

ED: Cu un calm tensionat, neliniştit, dacă se poate spune aşa. În acel răstimp, din câte mi-am dat seama, textul se elaborează lăuntric, tacit. Aşa că aştept ca el să se rotunjească – semantic şi chiar stilistic – şi să ajungă „scriptibil”, comunicabil. Aştept să am dispoziţia propice scrisului. În toată cariera mea literară, atâta cât este ea, şi aşa cum este, n-am pus pe hârtie nici măcar un stih căznit, făcut, plănuit. Nici măcar unul singur...Scrisul meu este vital, nu convenţional. Selecţia, definitivările, renunţările (drastice, poate chiar prea drastice) etc., întotdeauna laborioase şi îndelungate, sunt posterioare scrierii propriu-zise, care este spontană, generoasă, chiar impetuoasă uneori.

NO: Reflectă versurile pe care le scrieţi momente din viaţa dumneavoastră sau sunteţi altcineva în scris, fără a avea vreo legătură cu realitatea?

ED: Viaţa mea, existenţa mea, sublimată, însă, se află, întreagă, în poezia mea. De pildă: ceea ce se numeşte, în termeni biblici, „lupta dintre carne şi duh”. Această confruntare a fost, este şi acum, în ce mă priveşte, una din sursele majore de tensiune existenţială. La palier literar, liric în speţă, ea rămâne, mutatis-mutandis, o sursă, poate chiar privilegiată, de tensiune estetică.

NO: Ce proiecte de viitor aveţi?

ED: Am întocmit, cu mare trudă şi migală, şi am publicat on-line (deocamdată) o antologie de autor, 111 Poezii (Ed. Calameo, 2013), pe care intenţionez s-o imprim într-un viitor oarecare. Acesta este un proiect conturat, circumscris. Apoi, ca proiect mai larg, mai extins, aş dori, pur şi simplu, să mă bucur de viaţă, în familia mea, să trăiesc în pace, cu mine însumi, cu semenii, cu veacul, şi, de asemenea, să scriu, să mai scriu câte ceva, dacă (şi atâta vreme cât) Iah Elohim va îngădui.

NO: În final, aţi putea să îmi spuneţi câteva versuri care vă reprezintă?

ED: Într-un fel sau altul, tot ce scriu mă reprezintă, chiar dacă într-o manieră difuză. Ceva mai exact, mai dens, mă reprezintă cele 111 Poezii, selectate din întregul meu parcurs liric. Şi, încă mai exact, aş zice, dar, fiind fatalmente subiectiv, n-ar fi cu totul exclus să mă înşel, mă reprezintă poezia În tăcere. Ea deschide, în chip de Prolog, antologia pomenită. Poate fi găsită, deci, cu uşurinţă. (3).

Interviu telefonic,

6 noiembrie 2013

______

NOTE:

(1) „O adâncă scrutare a sensului transcendenţei – uneori inseparabil unit cu lecţiile misticii occidentale – îşi dă mâna, în această poezie, cu o viguroasă căutare metafizică (“metafizică, nu filozofică”, insista Juan Ramón Jiménez), al cărei centru sau axă este fiinţa în faţa eternităţii...” (Andrés Sánchez Robayna, Eugen Dorcescu, între esenţă şi existenţă, „Orizont”, 3, 2012). (N.n., N.O.).

(2) “...Marea tradiţie a poeziei române, de la Mihai Eminescu până la Tudor Arghezi – o tradiţie pe care în Spania, sau în limba spaniolă, o cunoaştem, din nefericire, cu totul insuficient – , se vede asumată în fiecare vers al lui Dorcescu, sublimată în fiecare din cuvintele sale, şi se leagă cu unele dintre marile procupări care, de la Mallarmé până la Luzi sau Bonnefoy, determină limbajul şi lumea celei mai vii poezii europene a modernităţii. Nu va fi inutil să se atragă atenţia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale şi culturale ale ţării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, şi doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creaţia lui Dorcescu sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernităţii poetice....” (Ibidem). (N.n., N.O.).

(3) Am găsit-o şi o reproducem mai jos (N.n., N.O.):

În tăcere

N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu./ Aseară am vorbit cu Dumnezeu./ La fel de clar, de simplu, de senin,/ Cum ai tăifăsui cu un vecin.../ E drept că El tăcea. Sau, mai curând,/ Iradia în fiecare gând,/ În fiecare şoaptă şi impuls,/ În fiecare zbatere de puls./ Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,/ Discursul în tăcere s-a mutat,/ Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,/ Tăcerea era drumul către El.// Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,/ Aşa-I vorbeam : Abis lângă abis. (Din Eugen Dorcescu, 111 Poezii, Editura Calameo, 2013).

Interviul a fost luat domnului Eugen Dorcescu, într-o seară de noiembrie, telefonic. De ce telefonic? Chiar şi dumnealui m-a întrebat... Răspund: pentru că este o senzaţie inedită! Nu îl cunosc personal pe domnul Eugen Dorcescu, nu am vorbit niciodată cu dumnealui (până zilele acestea), dar mi-a dat senzaţia că îl cunoşteam de-o viaţă. O persoană excepţională: caldă, relaxată şi atentă. Îi mulţumesc încă o dată pentru că a acceptat o astfel de provocare.

(Agero, Stuttgart, 8 noiembrie 2013)

Eugen Dorcescu, Din amintirile unui scrib

Postat: 29.11.2013 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Category: Articole si studii

Eugen Dorcescu

Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi

Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în literatură – aşa cum sunt ele şi atâta cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care, aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă (“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti, 1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu, geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de poezie universală contemporană etc.).

Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme, în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.

Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit.

Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut numai în duh. Nu ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă – să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli.

Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor, a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul său şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.

Dar iată cum a început totul.

În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire. Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, Noul Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei: “Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea Bibliei integrale în noua versiune” (p. IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de ce, oare? – nu am avut curajul să le semnalez.

După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an, şi tot la Editura Marineasa, am publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august 1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii.

Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.

Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca răspuns la darul noii mele stihuiri, mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie: “Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.

Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din pricina acestor corecturi, dar m-am considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993, că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i aprofundez mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în 2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri şi Rugăciunea regelui Manase) cu o recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă încuraja să stărui.

Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta, cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite – aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra ediţiei – prin metoda comparativistă...în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea profetului Isaia (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima. Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în 2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie 2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura, identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.

Şi a treia etapă. Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte important eveniment, legat nemijlocit de această secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu, din vechile mele însemnări, acel memento: “...ieri...la prânz, poşta mi-a adus, de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială. Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii, Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă (BT-ul) la întregul text al Bibliei...” (Sâmbătă, 19 august 2000).

Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă, concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era cu neputinţă să refuz.

Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni, 21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că accept colaborarea...)”.

De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii. Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și 'prorocii mici ', o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci, să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de (re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”. Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent apărut, Exodul, ca dar la împlinirea celor 80 de ani, în 18 martie – ‘coincidență semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere, și o felicitare...”).

În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30, prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28 mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001 (înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului...Iar la întoarcere – cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.

Așa s-a întâmplat. În septembrie, eram încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea, priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia, spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca noastră s-a încheiat cu bine.

În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie, următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.

Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?

După cum am mărturisit, versificând (stihuire interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:

Puternic turn e Numele divin,

Spre care drepţii şi-nţelepţii vin.

Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe noi,

Căutătorii vremii de apoi,

Pe noi, robiţi celestelor comori,

Ai slovei fantomatici slujitori ;

Primeşte-ne, să ne adăpostim,

S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,

Sub scutul Tău etern, Iah Elohim !

( 18,10 )

_________

* (Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Biblia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psalmii versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen. Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.

19 septembrie 2003 VALERIU ANANIA)

____________

**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 194).

1 Decembrie 2012

Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013; Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013 ; Portal Măiastra, 2, 2013; Banat, Lugoj, 3-4, 2013

Eugen Dorcescu

Vezi Toate Intrarile

Arhiva

2021 (2)
2014 (2)
2013 (2)

Categorii

Setari Cookie-uri

Despre Cookie-uri

Cookie-uri Necesare

Cookie-uri de Statistici

Cookie-uri de Publicitate

Cookie-uri de Preferinte