"Cugetul sfânt al Bisericii este „ca toți să se mântuiască“. Iar calea pe care o urmează Biserica pentru atingerea acestui sfânt scop e răbdarea, adică jertfelnicia. Propovăduind în lume iubirea lui Hristos, Biserica îi cheamă pe toți oamenii la plinătatea vieții dumnezeiești  dar oamenii nu înțeleg această chemare și o resping. Chemând pe toți oamenii să păzească porunca lui Hristos: „ Iubiți pe vrăjmașii voștri“, Biserica se așează între toate forțele aflate în luptă. Furia care însuflețește aceste forțe se întoarce în chip firesc împotriva Bisericii care se așează în drumul lor. Dar în împlinirea lucrării lui Hristos pe pământ, mântuirea lumii întregii, Biserica ia asupra sa în mod conștient povara furiei generale, așa cum Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. și dacă în această lume a păcatului Hristos a fost prigonit și a trebuit să pătimească, tot așa va fi inevitabil ca și adevărata Biserică a lui Hristos să fie persecutată și sa sufere. Domnul însuși și Apostolii au vorbit despre această lege duhovnicească a vieții în Hristos; dumnezeiescul Pavel a formulat-o într-un mod categoric spunând: „ Toți cei ce vor voi să trăiască cucernic în Iisus Hristos vor fi prigoniți” (2 Tim 3,12).
Așa a fost și va fi întotdeauna și pretutindeni în lumea întreagă  de când există păcatul." - "Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul" - Arhim.Sofronie

"Suferința pentru Iisus – Sfântul Pavel va zice: “necazurile pentru Evanghelie” – încep să fie înțelese ca o binecuvântare. Iată cum, din primele zile ale creștinismului  Duhul Sfânt odrăslește în propovăduitorii săi, Apostolii, duhul jertfei de sine. Moartea, cu care-i amenințau potrivnicii, nu mai este o temere, din simplul motiv că moartea a fost biruită de învierea lui Iisus.
Așa a plecat creștinismul la câștigarea lumii: silit și călit de încercări, printre potrivnici printre amenințări dar niciodată acestea nu l-au covârșit  Dumnezeu putea ca să le oprească, dar nu le-a oprit, pentru că acestea ar fi oprit creștinismul. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde și se menține.
Acesta-i paradoxul: creștinismul reînvie în raport direct proporțional cu încercările de a-l stinge. ...

Pe învierea lui Iisus, pe faptul că Iisus are o realitate vie, unică, și în categoriile lumii acesteia cât și în afara ei, se motivează toată zdroaba apostolică a lui Pavel și cei 40.000 km pe care i-a făcut în condițiile de atunci pentru Hristos, sensul și destinul vieții sale.
Numai realitatea mai presus de evidență a lui Iisus în viața sa, a putut să-i dea curajul să înfrunte fără vreo opoziție măcar, bătaia câtă a mâncat-o, ostenelile, grija bisericilor, primejdiile pe uscat, pe mare și între frații mincinoși, și tot aceeași viață a lui Iisus într-a sa l-a făcut să-și poarte cu demnitate lanțurile și să nu vadă în ele o piedică a Adevărului.
Pentru toată această desăvârșire  Ia care a ajuns personal și spre care a câștigat neamurile, n-a destăinuit decât calea ce mai scurtă și mai presus de toate: sublimul dragostei, care nu cade niciodată. Se pare că prin Pavel, Iisus și-a completat porunca ce rezumă Scriptura, arătând, mai presus de inspirație omenească: desăvârșirea iubirii veșnice.
Toate încetează, afară de iubire. Iar cu numele iubirii Ioan definise pe Dumnezeu; Pavel L-a descris." - "Talanții împărăției" - Arsenie Boca

"... Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat  ci L-a dat morții  pentru noi toți  cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; Cine este Cel ce osândește  Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care și este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere". Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața  nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, Nici înălțimea  nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru." - Romani 8, 31 - 39

"Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului și nu simți scârbă pentru mustrările Lui, căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubește și ca un părinte pedepsește pe feciorul care îi este drag." - Pilde 3, 11.

"...Încercarea credinței voastre lucrează răbdarea; Iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit  ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic." - Iacov 1, 4-5

"Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții  pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El." - Iacov 1, 12

"Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte." - Iacov 1, 13 - 15

 "... „Doamne, cum Te-am mâ­niat?" Domnul a întins mâinile şi a zis: „Aşa M-ai mâniat, dar Eu însumi te-am ridicat. Tu însă stăruie la Mine în fiecare zi". 
Aşa trebuie să ne silim spre bine toată viaţa şi, mai cu seamă, să iertăm pe cei ce ne greşesc nouă, şi atunci Domnul nu-şi va aduce aminte nici El greşelile noastre şi ne dă harul Duhului Sfânt." - Despre războiul duhovnicesc - Sfântul Siluan Athonitul