Cică era odată, pe când norii storceau litri de suc (natural!) în vase de cleştar, pentru copiii cuminţi şi mai puţin cuminţi, ei bine, a fost o familie... de oameni muţi. Nu erau şi surzi, doar muţi. Şi tatăl, şi mama, şi copiii erau muţi. Se înţelegeau prin semne şi din priviri. Mai greu le era cu alţi oameni, care nu cunoşteau limbajul gesturilor. Cu chiu cu vai, se descurcau şi ei în lume. Printre copiii familiei era şi un Băieţel care şi-ar fi dorit tare mult să vorbească şi care nu era împăcat cu neputinţa sa. Voia să meargă la şcoală, să ridice şi el mâna la lecţie, pentru a da răspunsul corect. Iar colegii lui să nu mai aibă de chicotit din cauza mimicii lui...

   
Acest Băieţel se ruga în gândul lui, seară de seară, la îngerul păzitor şi la ceilalţi îngeraşi, astfel:

„Îngeraş, îngeraş,

Dăruieşte-mi mie glas,

Să pot spune la copii,

Cuvinţele, poezii!

Îngeraşi, îngeraşi,

Rog şi pentru fraţi un glas,

Pentru tată, pentru mamă,

Să vorbească fără teamă!"

   
În timp, Băieţelul se împrietenise cu îngeraşii la care se ruga. Uneori aceştia îi vorbeau tainic, numai lui, în toate limbile pământului.

- Nu fi trist, Băieţel, ţi-am dat de la Dumnezeu darul de a înţelege orice limbă, a oricărui popor. Ca să-ţi alinăm suferinţa. Să te rogi mereu, să ai credinţă cu răbdare, şi atunci vei vedea cum dorinţele potrivite ţi se împlinesc! îi spuneau ei.

O perioadă, dorinţa Băieţelului de a putea vorbi i se şterse din minte. Era încântat să poată înţelege graiurile popoarelor. Dar după o vreme, Băieţelului îi reveni tristeţea. El se resemnă cu muţenia lui şi a familiei. La culcare, îngeraşii îl aşteptau, dar îl vedeau cum, apatic (adică fără chef) se acoperea cu păturica. Era o păturică moale, cusută de mama lui. Îşi făcea cruce sub păturică şi adormea. Nu mai stătea la „taclale" cu îngeraşii. Părea că-i uitase.

   
Ar fi rămas totul învăluit într-o tristeţe... mută, dacă Băieţelul nu ar fi văzut-o pe surioara lui mai mică într-o seară, la culcare, „vorbind" cu îngeraşii.

- Nu mai fi supărată, îi spuneau aceştia. Fratele tău se va linişti. Uite, îndeamnă-l să picteze. Aşa se va bucura şi el, şi cei din jurul lui. Va fi forma lui de exprimare preferată...

    Nu fu nevoie ca surioara să îl roage. De a doua zi, Băieţelul trecu la pictură. Primii pe care îi desenă fură îngeraşii, prietenii săi şi ai familiei. În bucuria desenării, Băieţelul uită de toate, exprimându-şi sufletul prin paleta bogată de culori... Surioara i se alătură. De atunci, săptămânal, un perete al familiei fără glas se umplea de exponate ale copiilor... La fel, un panou de pe holul şcolii unde învăţa Băieţelul...

    Iar rugăciunea Băieţelului către Dumnezeu şi către îngeraşi se reluă, numai că acesta nu mai cerea ce dorea el, ci să se facă voia lui Dumnezeu. „Căci Tu, Doamne, ştii mai bine ce-mi trebuie şi ce-mi foloseşte...", încheia Băieţelul, înainte de „Amin".

 Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare. 

S-a dus la un politist si l-a intrebat: "Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau." 

Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: "Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar "Ioan 3 cu 16" si te vor lasa sa intri." 

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: "Ioan 3 cu 16". Femeia i-a zis: "Intra, fiule." L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: 
"Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat." 
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: "Iti este foame?". El a raspuns: "Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare." Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat." 

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar." Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis. 
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala." 

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta: "Intelegi tu ce inseamna "Ioan 3 cu 16"?" l-a intrebat ea gentil. El a raspuns: "Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc." Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 
16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut." 
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg? 
cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau cum Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca 
viata sa merite traita. 

Ioan 3:16 

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." 

Daca nu ti-e rusine sa faci asta, te rog sa urmezi instructiunile. Isus a zis: "Pe orisicine Ma va 
marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu." Trimite mesajul acesta mai departe doar daca vrei si simti cu adevarat 
sa faci asta. Il iubesc pe Dumnezeu. El este sursa existentei. El ma tine in functiune in fiecare zi. Filipeni 4:13 ? "Pot totul in Christos, care ma intareste." 

Daca-L iubesti pe Dumnezeu si nu ti-e rusine de toate lucrurile minunate ce le-a facut in viata ta, trimite mesajul mai departe. 

Fa-ti timp 60 de secunde si incearca sa trimiti mesajul! 
Tot ce ai de facut e: 
1. Sa zici o scurta rugaciune pentru persoana care ti-a trimis mesajul asta, de exemplu: "Tata, 
Dumnezeule, binecuvanteaza persoana care mi-a trimis mesajul acesta cu! tot ceea ce vezi ca el/ea are nevoie in ziua aceasta!" 

2. Apoi trimite acest mesaj la cat mai multe persoane. 
In urmatoarele ore acele persoane se vor ruga pentru tine si vei face ca o multime de oameni sa se roage lui Dumnezeu pentru altii. Apoi, priveste mana puternica a lui Dumnezeu cum lucreaza in viata ta pentru ca ai facut ceea ce lui Dumnezeu ii place. 

Aminteste-ti sa le zambesti des celor pe care ii iubesti! 

am primit-o pe mail si cred ca nu v-ar displace sa cititi si voi

 se spune că timpul vindecă toate... ca el le ştie pe toate...
în timp... cu timpul...vei înţelege o iubire la devărata ei valoare...
şi chiar dacă e tentant să ştii totul de la început, nu te grăbi...
ai timp...
din timpuiri de demult, o poveste...
cu timp... şi cu iubire...

Era odata o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile umane:

Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea… si ca toti ceilalti, Iubirea.

Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, si isi pregatira navele si plecara.

Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment.

Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara ajutor.

Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise:
“Bogatie, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.”

Iubirea atunci se hotara sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava,

“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”,

“Nu te pot ajuta, Iubire…” raspunse Orgoliul, “aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava”.

“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine”,

“Oh Iubire” raspunse Tristetea, “sunt atat de trista incat trebuie sa stau singura”.

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumit incat nu auzi ca il striga.

Dintr-o data o voce spuse:

“Vino Iubire, te iau cu mine“

Era un batran cel care vorbise.

Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama.

Cand sosira pe tarm, batranul pleca.

Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea:

“Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?”

“Era Timpul” raspunse Cunoasterea.

“Timpul?” se intreba Iubirea, “Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?”

Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse:

“Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata”.