Pentru ca Adam și Eva să poată menține cu ușurință mereu aceste calități nemuritoare,
desăvârșite și dumnezeiești, provenite din suflarea de viață, Dumnezeu a sădit în mijlocul raiului pomul vieții, ascunzând în fructele lui întreaga prezență și plenitudine a darurilor dumnezeieștii Sale suflări. Dacă Adam și Eva n-ar fi păcătuit, ar fi putut, ei și urmașii lor, mâncând din aceste fructe, să-și întrețină în ei puterea dătătoare de viață a harului divin, nemurirea, veșnica reînnoire a puterilor trupești, sufletești și duhovnicești, tinerețea fără bătrânețe, o stare de fericire la care noi acum nici nu cutezăm să ne gândim.
Dar, gustând din fructele pomului cunoștinței binelui și răului, împotriva poruncii lui Dumnezeu, au cunoscut deosebirea dintre bine și rău și au devenit victima dezastrului ce s-a abătut asupra lor după încălcarea voii divine. Au pierdut harul prețios al Duhului Sfânt și până la venirea pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, nu era dat Duhul, pentru că Iisus nu fusese încă preaslăvit (Ioan 7,39)