Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Postat: 5.06.2009 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Mari Duhovnici

Parintele arhimandrit Felix Dubneac s-a nascut la 29 iunie 1912 in comuna Voloave, judetul Soroca in familia lui David si a Stefaniei Dubneac, primind  la botez numele de Petre. A urmat scoala primara in comuna natala. Intre 1927 si 1931 studiaza la Scoala de Cantareti bisericesti de la manastirea Dobrusa din judetul Soroca, iar intre 1935 si 1943 - la Seminarul Teologic monahal de la manastirea Cernica de langa Bucuresti.

In perioada 1944 - 1953 isi completeaza in Bucuresti studiile de nivel universitar: Facultatea de Teologie (4 ani), Academia de Arte Frumoase (5 ani), Facultatea de Litere si Filozofie (5 ani), Scoala Superioara de Pictura bisericeasca din cadrul Patriarhiei Romane. In 1924, la varsta de 12 ani, intra in viata manastireasca la schitul Rughi (Rudi) din judetul Soroca. Intre 1933 si 1934 isi satisface serviciul militar in termen in regimentul 39 infanterie stationat la Floresti, judetul Soroca. Este calugarit in anul 1938 la manastirea "Sfanta Ana" de la Rohia, judetul Somes (azi judetul Maramures), iar in 1939 este hirotonit intru diacon in Catedrala ortodoxa din Cluj-Napoca de catre episcopul Nicolae Colan.

Parintele Felix Dubneac (la mijloc)

In anul 1954 este hirotonit preot la manastirea Antim din Bucuresti, iar ]n 1964 este hirotesit protosinghel in Catedrala patriarhala din Bucuresti de catre Episcopul vicar patriarhal Antim Nica, basarabean de origine, fost Episcop de Ismail si Cetatea Alba. In 1972 este hirotesit, cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in rangul de arhimandrit de catre Arhiepiscopul Victorin Ursache al Americii si Canadei in biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena" din orasul Edmonton, statul Alaberta, Canada.

A facut parte din grupul "Rugul Aprins" de la manastirea Antim din Bucuresti, grup care reunea traitori autentici ai vietii crestine si intelectuali romani de marca. A fost condamnat la 16 ani de munca silnica, 10 ani de degradare civica si confiscarea totala a averii pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale prevazuta de art. 209 pct. 1 din Codul penal al Romaniei. Sentinta a fost data la 8 noiembrie 1958 de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara si mentinuta la 21 ianuarie 1959 de Tribunalul Suprem - Colegiul Miltar al Romaniei.

Din lotul celor condamnati au mai facut parte: Alexandru Teodorescu (poetul si ziaristul Sandu Tudor, ulterior parintele ieroschimonah Daniel, staretul schitului Rarau), Alexandru Fageteanu (ulterior monahul Adrian), Ghius Vasile Benedict (arhimandritul Benedict Gius a fost ales episcope de Hotin in 1943, dar alegerea sa a fost invalidata de Mihai Antonescu), Roman Braga (arhimandrit basarabean stabilit in Statele Unite ale Americii), parintele prof. univ. Dumitru Staniloae, parintele Arsenie Papacioc, Serghie Sofian Boghiu (arhimandritul basarabean Sofian Boghiu), savantul si scriitorul Alexandru Mironescu si fiul sau Serban (student), Gheorghe Vasai, Serban Mironescu, Nicolae Radulescu si Emanoil Mihailescu.

In perioada 13 iunie 1958 si iulie 1964 a executat 6 ani de inchisoare. Ca diacon si ca preot a slujit la manastirea Antim si la Catedrala patriarhala din Bucuresti pana in anul 1967, cand este transferat ca preot si pictor autorizat la Arhiepiscopia Ortodoxa Romana pentru Canada si Statele Unite ale Americii cu resedinta la Detroit, statul Michigan, SUA. Aici functioneaza 15 ani ca secretar eparhial. La 20 iulie 1994, in varsta de 82 de ani, se retrage la Manastirea romaneasca "Adormirea Maicii Domnului" din Rives Junction, statul Michigan, unde este preot-duhovnic.

In Romania a executat, impreuna cu un alt basarabean, arhimandritul Sofian Boghiu, pictura in fresca in mai multe lacasuri ortodoxe: biserica mare a manastirii Antim din Bucuresti, biserica din suburbia bucuresteana Damaroae, biserica Negru Voda din Campulung Muscel, biserica din Pipirig, judesul Neamt, biserica mare a manastirii Saon din judetul Tulcea, paraclisul manastirii Ghighiu de langa Ploiesti, judetul Prahova. A pictat, singur, biserica din comuna Cojasca, judetul Prahova.

In America de Nord a pictat: catapeteasma si compozitiile iconografice din interiorul Catedralei ortodoxe romane "Sfantul Gheorghe" din Windsor, statul Ontario, Canada (1970-1972); catapeteasma Catedralei ortodoxe romane "Buna Vestire" din Cleveland, statul Ohio, SUA (1973); iconostasul bisericii ortodoxe romane "Sfanta }nviere" din Holywood, statul Florida, SUA (1968-1969); interiorul altarului si catapeteasma Catedralei ortodoxe romane "Sfintii Imparati Constantin si Elena" din Edmonton, statul Alberta, SUA (1975-1976); catapeteasma bisericii ortodoxe romane "Sfanta Treime" din Troy, statul Michigan, SUA (1980-1981). A mai pictat, in 1978, in interiorul Camerei Romane de la Wayne State University, Detroit, statul Michigan, SUA, o fresca monumentala infatisand devenirea istorica a poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic, precum si alte sapte tablouri reprezentand cetati medievale si voievozi romani.

Ca pictor, a intreprins calatorii de documentare in Anglia, Franta, Austria, Elvetia, Siria, Grecia, Turcia si Egipt. A colaborat, pe parcursul a 11 ani, la revista de limba romana "Gandire si Arta" din Statele Unite ale Americii. Parintele Arhimandrit Felix Dubneac a trecut la Domnul in ziua de Craciun, 25 Decembrie 2008, intr-un asezamant rezervat ingrijirii batranilor nu departe de Detroit, Michigan, SUA. Isi doarmne somnul de veci in cimitirul "Sfanta Maria" de la Vatra Romaneasca, Grass Lake, Michigan.

Vlad Cubreacov

Delicious Digg Facebook Fark MySpace

Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni