In perioada Vechiului Testament, au functionat in regatele israelite doua tipuri de calendar. Cel mai vechi, de origine canaanita, avea la baza ciclul lucrarilor agricole si incepea toamna. De exemplu, in prezentarea calendarului cultic din Iesire 23, 14-17, cea de-a treia sarbatoare importanta, cea a strangerii roadelor (a culesului) „toamna“, asa cum apare in Biblia sinodala, era la „finele anului“ (v. 16 textul masoretic). Aceasta informatie se repeta si in cadrul asa-numitului decalog cultic, in Iesire 34, 22 (Biblia sinodala „la sfarsitul toamnei“, textul masoretic „la trecerea anului“). Unele texte biblice folosesc chiar denumirea canaanita a lunilor (de exemplu, ethanim, ulterior luna a saptea, bul, luna a opta, acestea fiind atestate si in surse extrabiblice, dar si aviv, luna intai, ziv, luna a doua).

Sarbatorile inca nu aveau in acest stadiu o data fixa, ele depinzand direct de lucrarile agricole. Acest fapt se pastreaza pana in perioada textelor deuteronomice (a doua jumatate a sec. al VII-lea i.Hr.), care nici ele nu dateaza exact sarbatorile mari (cf. in Deuteronom 16, Pastile se ţine in luna aviv, dar nu se precizeaza exact in ce zile).

Catre anul 600, sub influenţa babiloniana, se adopta calendarul babilonian, care incepea anul in primavara. In Babilon, festivitatea anului nou (akitu) era una foarte importanta, regele fiind reintronizat in cadrul unei ceremonii care amintea de crearea lumii.

Aceasta schimbare o remarcam in sursa sacerdotala, scrisa in jurul anului 550, probabil in exil. Aceasta sursa aduce se pare si ultima redactare a Pentateuhului. In textele sacerdotale, sarbatorile sunt mult mai clar definite. Acum, sarbatoarea Pastelui cade in prima luna a anului, asa cum se precizeaza in Iesire 12, 2: „Luna aceasta sa va fie inceputul lunilor, sa va fie intaia intre lunile anului“. Vechea sarbatoare agricola a Azimilor, unita inca din textul deuteronomic (Deuteronom 16) cu sarbatoarea Pastilor, de origine pastorala, este, in textul preotesc, fixata chiar la mijlocul lunii, functionand ca o contrapondere pentru cealalta sarbatoare importanta, din toamna, culesul, numita a Corturilor, si pusa in legatura cu calatoria prin pustie a israeliţilor dupa iesirea din Egipt.

Atat Azimile, cat si Corturile sunt fixate in mijlocul lunii respective, deci in ziua de 15. Ambele sarbatori dureaza sapte zile. Insa, fiecare va primi o zi in plus, pusa inaintea celor sapte, primavara, si dupa cele sapte, toamna. De aceea, in calendarul cultic din sursa sacerdotala, Pastile-Azimile tin de pe 14 nisan pana pe 21, iar Corturile de pe 15 tisri pana pe 22 (cf. Levitic 23, 5-6, 34-36).

Tot in aceasta perioada sunt adoptate si denumirile babiloniene: nisan, tisri etc., dar acestea se folosesc si in paralel cu vechea moda de numerotare a lunilor. De exemplu, in Estera 3, 7: „in luna intai, adica in luna nisan“.

Biserica crestina a pastrat vechiul calendar care incepea toamna, luand in consideraţie si traditii ebraice dupa care crearea lumii s-a petrecut toamna (de exemplu, dupa opinia majoritara in Talmud, omul ar fi fost creat pe 1 tisri). Insa calendarul ebraic era unul care tinea cont de fazele lunii, pe cand cel roman era solar. Tisri, luna a saptea din calendarul babilonian, care insa in vechiul calendar era prima, cadea in lunile septembrie-octombrie, de aceea Biserica a transformat luna septembrie in prima luna a anului bisericesc. (lect. dr. Alex MIHAILA)