În continuare, Patriarhul României a evidenţiat că smerenia este necesară şi foarte importantă chiar pentru omul drept, săvârşitor al faptelor bune, pentru că „starea de smerenie este starea de recunoştinţă. Numai omul smerit poate fi cu adevărat recunoscător lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El în săvârşirea faptelor bune. De aceea, rugăciunile noastre în biserică sunt mai întâi rugăciuni de mulţumire, de recunoştinţă, aduse lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El, atunci când realizăm ceva bun. Smerenia ne ajută să fim nu numai recunoscători, ci şi realişti. Numai sufletul smerit este suflet realist, în înţelesul că şi atunci când am săvârşit binele întru smerenie vedem că mai este încă mult de făcut, că se poate şi mai mult de făcut şi că se pot săvârşi şi mai multe fapte bune. Omul smerit nu ajunge la mulţumirea de sine ca încetare a activităţii celei bune, omul smerit, deşi a făcut unele fapte bune, este conştient că este puţin în raport cu cât ar fi putut face sau mai ales în raport cu cât ar trebui să facem. Smerenia este o stare dinamică a vieţii care nu ne lasă să cădem în lenevire duhovnicească, în mulţumirea de sine“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
„Nu se poate sfinţi nimeni în starea de trufie“
Subliniind importanţa smereniei în raport cu oamenii, dar mai ales cu Dumnezeu, PF Părinte Patriarh Daniel a arătat că omul duhovnicesc smerit nu se compară cu alţi oameni, ca să îi judece sau ca să se mândrească fiind superior lor, ci se află smerit în faţa lui Dumnezeu, Cel atotbun, atotmilostiv. „În raport cu Dumnezeu, oricât bine am săvârşi noi, oricâtă iubire am avea, ea este puţină în relaţie cu Dumnezeu Cel nesfârşit, netrecător, Cel veşnic şi Cel întru totul sfânt, întru totul iubitor, întru totul milostiv. Rugăciunea smerită sau smerenia în viaţa omului are un efect sau o rodire sfinţitoare. Nu se poate sfinţi nimeni în starea de trufie, ci numai în starea de smerenie, pentru că în omul smerit este loc pentru Dumnezeu. În măsura în care omul se goleşte de sine, de trufie, de egoism, de mândrie, se lărgeşte sufletul său pentru prezenţa lucrătoare, mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu în el“, a spus PF Daniel.