Cel de-al Treilea Templu… ( 1 )
Posted on 29 martie 2011 by otnielabattzion - עותניאלה בת ציון

… O iluzie sau o certitudine

Ce parere aveti despre construirea Celui de-al Treilea Templu?

Iata cateva informatii in acest sens, preluate din revista Topic, si comentate in lumina Bibliei:

Eforturile pentru construirea unui nou Templu in Israel devin tot mai intense pe zi ce trece. Numarul evreilor care sustin aceasta idee creste din ce in ce mai mult , dupa cum arata efortul sustinut de recuperare a intregului fond cultic al Templului. Intrebarea care se pune este daca aceasta dorinta tot mai puternica dupa un Templu face parte din planul lui Dumnezeu pentru Israel, si daca acesta trebuie sa fie reconstruit pentru ca ultimile evenimente inainte de revenirea ( vizibila, nu este vorba de Rapire ) lui ISUS ( IESHUA ) sa se implineasca.

Corespondentul TOPIC Rainer Schmidt scrie din Israel : ” Peste jumatate din israelieni sunt pentru reconstruirea celui de-al treilea Templu. ” De la reunificarea Ierusalimului in 1967 , o simpla intrebare s-a transformat intr-un subiect arzator in Israel , si nu numai : este necesara reconstruirea Templului? Pentru prima data dupa 2000 de ani , Muntele Templului a ajuns din nou sub control evreiesc. Dupa cum bine stim , Templul a fost distrus deja de 2 ori . Multe pasaje din Biblie indica insa ( cititi in acest sens Dan 9: 27 sau Isaia 24: 2-23 ) ca, in vremurile din urma , Antichrist va profana un Templu deja existent ( v 2 Tes 2: 4 ) . Abia in contextul celui de-al Treilea Templu se vor desfasura anumite evenimente din zilele din urma . Dar este cel de-al Treilea Templu, cu adevarat, un subiect important pentru evrei sau numai anumiti crestini sunt in mod deosebit preocupati de aceasta problema?
Rabinul Chaim Richman sustine ca in Israel are loc o revolutie spirituala , deoarece multi dintre evreii religiosi cred ca demersurile pentru reconstruirea Templului ar trebui sa se transpuna intr-o realitate cat mai concreta. Conform unui sondaj de opinie realizat in anul 1989, doar 18% dintre israelieni au fost pentru reconstruirea Templului. Acelasi sondaj a fost repetat acum 3 ani , constatandu-se ca procentajul a cresut cu 60% . “Tot mai multi israelieni – fie laici , fie religiosi- inteleg ca secretul pacii atat de mult dorite de toti oamenii este PREZENTA DIVINA care va veni prin construirea Templului. Sunt si unii care nu gandesc asa , dar acestia reprezinta doar o minoritate a israelienilor seculari “, spune Richman care lucreaza in cadrul Institutului Templului, din orasul vechi al Ierusalimului. Acolo au fost deja reconstruite cu maxima exactitate toate obiectele necesare pentru slujba de la Templu , conform instructiunilor biblice, folosindu-se materialele corespunzatoare. Printre acestea se numara instrumentele muzicale pentru leviti , coroana de aur a marelui preot sau vasele de aur si de argint pentru aducerea jertfelor. Intre timp s-a reusit si fabricarea integrala din aur curat a sfesnicului cu 7 brate , a altarului de aur pentru tamaie si a mesei din aur pentru asezarea painilor.
Chaim Richman nu a confirmat zvonurile potrivit carora toate pietrele si materialele de constructie pentru viitorul Templu ar fi deja pregatite in Israel sau in Statele Unite ale Americii. In schimb, el a confirmat indeplinirea altor conditii necesare pentru slujba la Templu. In acest sens au fost pregatiti viitorii preoti de care e nevoie “pentru slujba divina”. Si vaca rosie este pregatita ( textul Num 19 spune ca cenusa unei vaci rosii fara cusur aduse ca jertfa este necesara pentru purificare , fara ea nu se poate presta slujba preoteasca de la Templu ). Richman nu a vrut insa sa faca publice detaliile despre aceste proiecte.
In acelasi timp in Israel mai exista o grupare care se numeste Credinciosii Muntelui Templului care a fost infiintata si condusa de Gershon Salomon . In fiecare an, cu ocazia zilelor traditionale de pelerinaj , credinciosii incearca sa puna piatra de temelie pentru viitorul Templu , lucru interzis in mod clar de autoritati.
“Reconstruirea Templului este o datorie nationala a Israelului, este ascultarea unei porunci divine , care va duce la o revolutie spirituala in lume , dar in primul rand in Israel “, spune Salomon. Si gruparea sa a construit dupa standardele biblice unele dintre obiectele pentru Templu , cum ar fi de exemplu trambitele de argint. Pe langa acestea , ei au facut mai multe machete ale Templului, au realizat planuri de constructie si au pregatit materialele pentru viitorul Lacas. ” Nu doar ca suntem pregatiti, ci dorim sa le aratam tuturor , si in special poporului evreu , ca nu este vorba despre o idee mistica , ci despre un proiect foarte concret “, a mai adaugat infocatul activist pentru Templu.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Sfanta Treime


Lavra Sfantului Serghie de Radonej

Lavra Sfanta Treime

Lavra Sfanta Treime, cunoscuta si sub denumirea de Lavra Sfantului Serghie de Radonej, este cea mai importanta manastire din Rusia, fiind totodata si centrul ortodoxiei rusesti.

Infiintata in anul 1345 de catre Sfantul Serghie de Radonej, ale carui moaste le si pastreaza cu evlavie, Lavra Sfintei Treimi este situata in orasul Sergiyev Posad (cunoscut in lumea sovietica sub denumirea de Zagorsk) aflat la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Moscova.



Conform unei reviste rusesti, "daca ai ocazia unei iesiri din Moscova, Lavra Sfintei Treimi este cea mai buna alegere dintre toate". Pe langa renumele ei national, Lavra Sfanta Treime din Sergiyev a ajuns sa fie recunoscuta si pe plan mondial. Astfel, UNESCO o declara parte a patrimoniului mondial in anul 1993, numind-o "un foarte bun exemplu de manastire ortodoxa aflata in functiune, cu caracteristici arhitecturale militare apartinand secolelor XV si XVIII."

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Lavra Sfanta Treime

Manastirea Sfanta Treime a fost infiintata in anul 1345 de catre Sfantul Serghie de Radonej (1322-1392), un calugar deosebit de cinstit de popor si sfant protector al Rusiei. Initial, manastirea a inceput ca o simpla bisericuta de lemn intr-o zona mai izolata de lume, insa, in scurt timp, aceasta a inceput sa se dezvolte simtitor.



Sfantul Serghie de Radonej si-a inceput viata monahala ca pustic, insa, in urma insistentelor celor care s-au strans in jurul lui, a acceptat sa le devina parinte duhovnicesc - staret. In anul 1355, Sfantul Serghie a introdus o randuiala de organizare in manastire, lucru ce a dus la dezvoltarea rapida a acesteia. In aceasta perioada apar si multe dintre cladirile manastirii, precum trapeza si brutaria. Randuiala Sfantului Serghie a fost preluata de mai bine de 400 de manastiri din intreaga Rusie, manastiri infiintate de catre ucenicii acestuia. Dintre aceste manastiri mentionam doar manastirile Solovetsky, Kirilov, si Simonov.





Sfantul Serghie a indeplinit un important rol si in istoria seculara a Rusiei. Acesta l-a binecuvantat pe Dmitri Donskoi inainte de importanta lupta de la Kulikovo (1380) impotriva tatarilor, trimitand chiar doi dintre monahii sai pentru a-l ajuta cu rugaciunea. Lupta s-a incununat cu succes, insa manastirea nu a scapt de incendiere in anul 1408, cand o unitate tatara a trecut prin zona.



Sfantul Serghie a fost declarat sfantul ocrotitor al Rusiei in anul 1422. In acelasi an, sfintele sale moaste au fost depusa in prima biserica de piatra a manastirii - Biserica Sfanta Treime - construita de catre un grup de monahi sarbi care au gasit adapost in manastire, dupa Batalia din Kosovo.



Cei mai mari pictori-iconari ai Rusiei medievale, Andrei Rubliov si Daniil Chyorny, au fost insarcinati cu pictarea in fresca a intregii biserici. In scurt timp, regalitatea moscovita s-a deprins sa savarseasca botezurile in aceasta biserica, alaturi de alte slujbe de multumire.



In anul 1476, Ivan al III-lea a chemat un grup de mesteri pskovieni pentru a ridica Biserica Sfantului Duh. Aceasta biserica este unul dintre foarte putinele exemple de acest fel - biserica ruseasca incununata cu un turn-clopotnita. Interiorul acesteia pastreaza cele mai vechi exemple de tigla smaltuita. La inceputul secolului al XVI-lea, Vasily al III-lea a adaugat manastirii anexa Nikon si cortul Serapion, unde s-au asezat mai multi dintre ucenicii Sfantului Serghie.



Pentru ridicarea Catedralei cu sase coloane a Adormirii Maicii Domnului au fost necesari 26 de ani. Initiativa ridicarii acesteia a apartinut lui Ivan cel Groaznic, care a hotarat-o in anul 1559. Aceasta catedrala este mult mai mare decat modelul acesteia din Kremlin, Moscova.

Minunatul iconostas, apartinand secolelor XVI-XVIII, pastreaza inca o capodopera a pictorului Simon Ushakov - Cina cea de Taina. In anul 1684, peretii interiori au fost pictati in culorile violet si albastru de catre o echipe de mesteri din Yaroslavl. Mormintele aflate in aceasta biserica pastreaza ramasitele lui Boris Godunov, cat si ale familiei acestuia. Langa ei se afla si corpurile unor patriarhi din secolul al XX-lea.



Ajungand una dintre cele mai mari detinatoare de pamant din Rusia, manastirea a inflorit enorm, in cele din urma, langa aceasta aparand chiar un satul (posad). Acest satuc a ajuns si el la un nivel de trai ridicat, astazi, pe acest loc, aflandu-se modernul oras Sergiyev Posad - Asezamantul lui Serghie.

Vis-s-vis de peretii manastirii, s-a infiintat Manastirea de maici Sfanta Parascheva. Dintre cladirile acesteia le mentionam doar pe urmatoarele: Biserica Sfanta Parascheva (1547), Biserica Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (1547) si Capela ridicata deasupra Izvorului Sfantei Paracheva (secolul al XVII-lea).



In anii 1550, gardul gros de lemn ce inconjura Lavra a fost inlocuit cu unul de piatra, lung de 1.5 kilometri si dotat cu 12 turnuri de aparare si supraveghere. Multumita acestui zid si turnuri, Lavra Sfanta Treime a Sfantului Serghie a rezistat unui asediu polonez ce a tinul 16 luni, intre anii 1608-1610. Poarta catedralei pastreaza inca unele semne ale acestei mari incercari prin care a trecut manastirea. O alta incercare a avut loc in anul 1618, cand Wladyslaw al IV-lea a atacat si el manastirea.



De-a lungul secolului al XVII-lea, Lavrei Sfanta Treime i s-au adaugat numeroase cladiri. Dintre acestea mentionam Resedinta Patriarhala in stil baroc, cu un interior foarte luxos, si Palatul Regal, cu fatadele stilizate intr-un model asemanator cu tabla de sah.

Trapeza Sfantului Serghie, acoperind o suprafata de 510 metri patrati si pictata tot in patratele alb-negre, era cea mai larga si incapatoare hala de acest gen din intreaga Rusie.



Biserica cu cinci domuri a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (1693-1699) a fost ridicata, la initiativa celor din familia Stroganov, deasupra uneia dintre portile Lavrei. Alta cladiri apartinand secolului al XVII-lea sunt chiliile, spitalul incununat cu o mica bisericuta si capela ce adaposteste o fantana descoperita in anul 1644.




In anul 1744, imparateasa Elisabeta a ridicat Manastirea Sfanta Treime la rangul de Lavra, mitropolitul Moscovei fiind facut arhimandrit al Laveri. Elisabeta a cinstit foarte mult Manastirea Sfanta Treime, in fiecare an aceasta parcurgand pe jos distanta dintre Moscova si Lavra. Sotul ei - Alexey Razumovsky - o insotea si el in aceste pelerinaje spre manastire, el fiind cel care a ridicat ultima mare cladire din Lavra, si anume Biserica Fecioarei Maria din Smolensk.



Un alt dar al imparatesei Elisabeta facut manastirii este turnul-clopotnita, construit intr-un stil baroc si viu colorat in alb si albastu. Cu o inaltime de 88 de metri, acest turn era cea mai inalta cladire din intreaga Rusie la acea data. Arhitectii acestuia au fost Ivan Michurin si Dmitry Ukhtomsky.

Chiar si de-a lungul secolului al XIX-lea, Lavra Sfanta Treime si-a pastrat statutul de cea mai instarita manastire din Rusia. Seminarul Teologic existent in incinta manastirii, infiintat in anul 1742, a fost inlocuit, in anul 1814, cu o Academie Ecclesiastica.



Manastirea gazduieste o multime de manuscrise si carti vechi. Colectia de arta si obiecte medievale atrage inca o multime de pelerini. Manastirea-Lavra Sfanta Treime poarta de grija de mai multe schituri infiintate in Sergiyev Posad. Dintre aceste schituri, unul este locul de odihna al filosofilor conservatori Konstantin Leontiev si Vasily Rozanov.

Dupa Revolutia Rusa (1917) Guvernul Sovietic a inchis Lavra Sfanta Treime a Sfantului Serghie de Radonej, dand cladirile acesteia in folosinta mai multor institutii sociale. O parta a manastirii a fost transformata in muzeu.



In anul 1930, clopotele manastirii, inclusiv Clopotul Tarului de 65 de tone, au fost distruse. In tot acest timp, nenumarate obiecte de arta si de cult deosebit de importante au fost distruse sau furate, vandute sau pierdute.



In anul 1945, dupa controversata convertire a lui Iosif Stalin din timpul Celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Lavra Sfanta Treime a fost returnata Bisericii Ortodoxe Ruse. La data de 16 aprilie 1946 s-au reluat slujbele in Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Pana in anul 1983, Lavra a indeplinit rolul de Resedinta Patriarhala pentru Patriarhia de Moscova. Dupa acest an, patriarhii s-au retras la Manastirea Danilov din Moscova.



Inca de atunci, manastirea a ramas unul dintre cele mai mari centre educationale in invatamantul religios.

Lucrari importante de restaurare au avut loc in incinta Lavrei Sfanta Treime intre anii 1960 si 1970. In anul 1993, Manastirea Sfantului Serghie de Radonej a fost trecuta in randul obiectivelor de talie mondiala.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Catedrala Sfanta Treime

Inima Lavrei Sfanta Treime este mareata Catedrala inchinata Sfintei Treimi, construita in anii 1420. Aceasta se distinge de celelalte prin exteriorul acesteia alb si prin turlele aurii. Aceasta este biserica Lavrei care pastreaza cu evlavie moastele Sfantului Serghie de Radonej - in coltul sud-estic al acesteia.



Zilnic, in aceasta catedrala, se tin slujbe in cinstea Sfantului Serghie. Biserica este luminata de candele, iar picturile ce o imbraca apartin in mare parte renumitului pictor medieval Andrei Rubliov.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Muzeul Lavrei Sfanta Treime

In spatele Catedralei Sfanta Treime se afla Muzeul Lavrei, care pastreaza cu grija avutul artistic si duhovnicesc al acesteia. Sunt expuse, spre bucuria pelerinilor, donatii si daruri primite de-a lungul a 600 de ani de la credinciosii bogati si evlaviosi: vestminte incrustate cu pietre pretioase, tapiserii, obiecte de cult din aur curat.



Aceasta cladire este deschisa publicului intre orele 10:00 - 17:30.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Catedrala Adormirea Maicii Domnului

O alta biserica importanta a Lavrei este Catedrala Adormirii Maicii Domnului, construita, la scara mai mare, dupa biserica cu acelasi nume din Moscova. Aceasta a fost terminata in anul 1585, cu bani donati de catre Ivan cel Groaznic ca urmare a pocaintei ca si-a ucis fiul. In aceasta biserica se tin slujbele pe perioada verii, in restul anului fiind mai mult inchisa.



Langa usa vestica a acesteia se afla mormantul tarului Boris Godunov, singurul tar rus neinmormantat in Kremlin, Moscova, sau in Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Sankt Petersburg.



Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Capela Lavrei

In imediata apropiere a acesteia se afla Capela ce acopera Fantana Lavrei, descoperita in vremea asediului polonez. Aceasta Capela este acoperita de un turn-clopotnita sprijinit pe o serie de cinci coloane. Construirea acestuia s-a intins pe o durata de 30 de ani. Era o vreme in care acesta gazduia 30 de clopote, alta data avea chiar 42 de clopote, dintre acestea, cel mai mare fiind de 65 de tone.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Biserica Pogorarea Sfantului Duh

Biserica Pogorarii Sfantului Duh este o bisericuta mica apartinand secolului al XV-lea. Aceasta pastreaza si un turnulet-clopotnita sub domul ei. Aceasta bisericuta este o copie in miniatura a Catedralei Sfanta Treime, fiind folosita doar ocazional pentru slujbe.



Printre cele aflate in interior se afla si mormantul primului episcop de Alaska.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Sfanta Treime - localizare si cai de acces

In oraselul Sergiev Posad, in care se afla Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Sfanta Treime - se poate ajunge cu trenul. Trenurile spre Lavra pleaca la fiecare jumatate de ora din Moscova - gara Yaroslvl. La Lavra ajund toate trenurile ce merg spre Sergiev Posad sau spre Alexandrov. Drumul dureaza doar o ora, pretul fiind in jur de 30 de ruble

Manastirea Novodevichy, cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Maicii Domnului de Smolensk, este una dintre cele mai cunoscute manastiri ortodoxe din Moscova. Spre deosebire de alte sfinte locasuri din Moscova, aceasta manastire a ramas aproape intacta, inca din secolul al XVII-lea. In anul 2004, Mnastirea Novodevichy (Новоде́вичий монасты́рь, Богоро́дице-Смоле́нский монасты́рь) a fost trecuta pe lista monumentelor din Patrimoniul Modial, UNESCO.



Manastirea Novodevichy a fost intemeiata in anul 1524, de catre Marele Print Vasili al III-lea, pentru a cinsti victoria obtinuta in Smolensk, in anul 1514. Manastirea, ridicata in amintirea bucuriei primite in Smolensk, a fost construita in stit de fortareata, intr-una din curbele raului Moskva, devenind totodata si unul dintre principalele puncte de aparare a orasului. Cercul de aparare al orasului includea deja o serie insemnata de manastiri fortificate. La intemeierea acesteia, cei insarcinati cu ridicarea ansamblului monahal au primit suma de 3.000 de ruble. Manastirea va primi, drept spirjin, doua sate: Akhabinevo si Troparevo; Ivan cel Groaznic a mai oferit manastirii si alte sate.



Manastirea Novodevichy este renumita si in scopul acesteia de a fi adapostit nenumarate doamne si domnisoare ale familiilor insemnate din Moscova. Familia regala si nobilimea gaseau in aceasta manastire un loc protejat si odihnitor. Unele dintre ele chiar ramaneau in randul maicilor de aici, fiind tunse in monahism. Un astfel de caz este cel al printesei Irina Gudonova, sotia printului Feodor I; tot asa a fost si viata Sofiei Alekseyevna, sora lui Petru cel Mare; tot asa si Eudoxia Lopukhina, prima sotie a lui Petru cel Mare.



Intre anii 1610-1611, Manastirea de maici Novodevichy a fost ocupata de o unitate de militari polonezi, condusa de comandantul Aleksander Gosiewski. Imediat ce a fost eliberata manastirea, tarul rus a oferit manastirii o garda permanenta de aparare: 100 de oameni in 1616, si 350 de soldati incepand cu anul 1618). Pana spre sfarsitul secolului al XVII-lea, Manastirea moscovita Novodevichy ajunsese sa detina 36 de sate, in 27 de judete ale Rusiei. In anul 1744, manastirea se ingrijea si era ajutata de 14,489 de tarani.



Manastirea Novodevichy - perioada imperialista si cea bolsevica

Pe la jumatatea secolului al XVII-lea, maicile din manastirile din Ucraina si Belarus au fost transferate in Manastirea Novodevichy. In anul 1721, un grup de batrane maici, care fusesera sustinatoare ale unei miscari numita "Vechii Inchinatori", au primit adapost in manastire. In anul 1724, manastirea a gazduit un spital militar pentru soldatii si ofiterii armetei rusesti, alaturi de un orfelinat.



Pana in anul 1763, manastirea a adapostit 84 de maici, 35 de fete ale familiilor din Moscova, alaturi de 78 de bolnavi si oameni care ajutau la treburi. In fiecare an, manastirii i se oferea, din partea statului, suma de 1.500 de ruble, 1.300 sferturi de paine. Pentru copiii abandonati (250), de care se ingrjea manastirea, statul le mai dadea inca 680 de ruble si 480 sferturi de paine.



In anul 1812, armata lui Napoleon a incercat sa arunce in aer intreaga manastire, insa maicile au reusit sa salveze biserica de la daramare. Intr-unul dintre romanele lui Lev Tostoi - Razboi si Pace - personajul Pierre trebuia sa fie executat sub zidurile manastirii. Intr-alt roman - Anna Karenina, personajul Konstantin Lyovin si-a intalnit viitoarea sotie patinand pe lacul de langa Manastirea Novodevichy. Cu adevarat, Campul Maicilor (asa cum avea sa fie numita pajistea din fata zidurilor manastirii) ajunsese sa pastreze cel mai renumit patinoar al Moscovei de secol XIX. Chiar si Tolstoi obisnuia sa patineze pe acesta, in perioada in care a vietuit in apropiere.



In anul 1871, Fratii Filatyev au donat banii necesari ridicarii unei scoli pentru copii abandonati de familiile care nu erau nobile. De asemenea, tot acum s-au mai ridicat si alte doua corpuri de camere, pentru chilii. La inceputul anilor 1900, catedrala centrala a manastirii, inchinata victoriei din Smolensk, a fost deplin restaurata de catre arhitectul Ivan Mashkov. Pana in anul 1917, manastirea gazduia 51 de maici si 53 de surori din lume.





In anul 1922, bolsevicii au inchis Manastirea Novodevichy (ultima cladire inchisa a fost catedrala, in anul 1929) si au transformat-o in Muzeu al Emanciparii Feminine. Pana in anul 1926, manastirea fusese deja transformata in Muzeu al Istoriei si al Artei. In anul 1934, acesta a fost afiliat Muzeului Nationat de Istorie. Cele mai multe dintre incaperile manastirii au fost transformate in apartamente, ceea ce a dus si la salvarea ei de la demolare.





In anul 1943, cand Stalin a inceput sa ofere oarecare libertate Bisericii Ortodoxe Ruse, a si aprobat infiintarea unei scoli de Cursuri Teologice, in incinta manastirii. Anul urmator, programul a fost schimbat, iar scoala a fost ridicata la rangul de Institul de Teologie moscovit. In anul 1945, conducerea sovietica a returnat Catedrala Adormirii Maicii Domnului celor din manastire. Incepand cu anul 1980, Manastirea Novodevichy a fost aleaza drept resedinta a Mitropolitului de Krutitsy si Kolomna.



In anul 1994, maicile s-au intors in manastire, care se afla si astazi sub indrumarea Mitropolitului de Krutitsy and Kolomna. Unele dintre bisericile si cladirile manastirii sunt inca parte a Muzeului National de Istorie. In anul 1995, conducerea muzeului a ingaduit savarsirea slujbei in biserica mare doar cu ocazia zilei de hram.



Manastirea Novodevichy - arhitectura ansamblului monahal

Cea mai vache parte din manastire este Biserica Adormirea Maicii Domnului, catedrala centrala, cu sase coloane si cinci domuri aurite. Aceasta este inchinata Maicii Domnului din Smolensk. Documentele pastrate in manastire ne arata drept an al ridicarii acesteia, perioada 1524-1525. Toate caracteristicile acesteia (podeaua distinsa, proportiile monumentale, frontonul original) sunt tipice perioadei de conducere a lui Ivan cel Groaznic. Cei mai multi cercetatori sunt de parere ca actuala catedrala a fost reconstruita in anii 1550-1560. Initial, aceasta era inconjurata de patru capele micute, asemanatoare celor ce inconjoara Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin. Frescele acestei manastiri sunt printre cele mai miunate din intreaga Moscova.



Pe langa catedrala centrala, Manastirea Novodevichy mai pastreaza inca si alte bisericute minunate. Cea mai mare parte a acestora dateaza din jurul anului 1680, cand ansamblul monahal a fost extins si infrumusetat, la cererea printesei Sophia Alexeyevna, care, in mod ironic, a si fost inchisa aici, mai tarziu. Peretii rosii si turnurile incoronate, cele doua biserici zidite „deasupra portilor”, o trapeza si o staretie au fost toate proiectate in stilul baroc moscovit, de catre un oarecare Peter Potapov.



In catedrala cea veche, un vas pentru apa sfintita si un iconostas de lemn, aurit, au fost instalate in anul 1685. Icoanele praznicale, de secol XVI, pastreaza minunatele lucrari comandate de Boris Godunov. Randurile de sus pastreaza icoane de secol XVII, semnate de zugravii Simeon Ushakov si Fyodor Zubov.



Turnul clopotnita, din apropierea catedralei, comandat de catre printesa Sophia, a fost construit pe sase etaje, la inaltimea de 72 de metri. Acesta se face pe sine cea mai inalta constructie din Moscova secolului al XVIII-lea, dupa Clopotnita lui Ivan cel Groaznic. Coloana octogonala a acestuia imbina parca toate elementele ansamblului monahal.



Cimitirul din Manastirea Novodevichy este unul dintre cele mai cunoscute cimitire rusesti. Ca mai toate manastirile moscovite (in mod special Manastirea Danilov si Manastirea Donskoy) si Manastirea Novodevichy a fost preferata, de catre multe familii de nobili, drept loc de odihna vesnica. Sergey Soloviov si Alexei Brusilov sunt doar doi dintre multii cetateni moscoviti inmormantati aici. Eroul napoleon Denis Davydov este si el inmormantat tot aici. In anul 1898, asa-numitul "Cimitir Novodevichy", a fost extins si in afara zidurilor manastirii. Anton Cehov este unul dintre primii inmormantati in noua necropola. Urmator acestuia, Nikolai Gogol a fost reinmormantat aici. De-a lungul vremii sovietice, acesta a fost transformat in cel mai renumit cimitir din intreaga Rusie.

SFANTUL ATANASIE PATELARIE PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
HARKOV-CATEDRALA BUNA-VESTIRE



Sfântul Atanasie Patelarie s-a născut în anul 1580 în oraşul Rethimno din insula Creta, primind la botez numele de Alexios. După ce studiază la înaltele şcoli din insula natală, Alexios intră în viaţa călugărească, mai întâi la Mănăstirea „Sf. Ecaterina“ din Muntele Sinai, unde va fi călugărit cu numele de Anania, iar mai apoi la Mănăstirea „Sf. Atanasie“ din Tesalonic. În scurt timp ajunge la Muntele Athos, intrând în obştea Mănăstirii Esfigmenu (sau Xeropotam). De aici pleacă în pelerinaj la Locurile Sfinte şi la vechea mănăstire din Sinai. Sfârşindu-şi călătoria, se întoarce în Sfântul Munte, găsindu-şi un loc retras aproape de Kareia, unde petrece în rugăciune, post şi priveghere.


Aici este hirotonit ieromonah, primind numele de Atanasie.În anul 1626, o veche scriere grecească arată că Sfântul Atanasie se afla în Ţara Românească, unde profesa ca dascăl pentru fii de boieri.Datorită virtuţilor şi cunoştinţelor sale, patriarhul ecumenic Chiril Lucaris îl cheamă pe Sfântul Atanasie la Constantinopol. În anul 1631 este ales Mitropolit al Tesalonicului, iar trei ani mai târziu, pentru scurtă vreme, Sfântul Atanasie va ocupa şi scaunul patriarhal al Constantinopolului.
Pe când încă era mitropolit al Tesalonicului, Sfântul Atanasie a avut de înfruntat presiunile orânduirii turce, care cerea noi taxe. A suferit chinuri şi umilinţe care îl fac să părăsească eparhia şi să ia calea pribegiei. Ajunge la Roma, dar aici este profund dezamăgit: i se cerea să accepte şi să iscălească o mărturisire de credinţă catolică în schimbul ajutorului pe care-l sperase.


Sfântul Ierarh va găsi însă sprijin şi ocrotire în Ţara Moldovei.
Cu învoirea voievodului Vasile Lupu şi cu încuviinţarea Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, patriarhul ecumenic Atanasie este găzduit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, în anul 1642, unde va sluji până prin 1653, când pleacă după ajutoare în Rusia.
Un călător contemporan cu Sfântul Atanasie, diaconul Paul de Alep, ne informează că patriarhul Atanasie avea în grija sa şi păstorirea credincioşilor din Brăila, oraş aflat sub stăpânire otomană şi unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei.


Cu siguranţă că mitropolitul îi încredinţase Sfântului Atanasie dreptul de a hirotoni preoţi şi diaconi, pentru partea de sud a Moldovei, şi de a îndruma viaţa credincioşilor de la Dunăre. Sfântul Ierarh se îngrijea şi de biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae“, pe care, într-o scrisoare înmânată ţarului Rusiei, în vara anului 1653, o numeşte „mănăstirea mea de la Galaţi“.
Deşi avea o vârstă venerabilă (74 de ani), multele trebuinţe ale mănăstirii îl determină pe fostul patriarh să plece în Rusia, sperând în ajutorul ţarului.


Pe drumul de întoarcere spre Galaţi, în anul 1654, obosit de greutatea drumului, Sfântul Atanasie îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ din Lubensk, în Rusia Mică (Ucraina de astăzi), la 5 aprilie 1654, în a treia zi a Sfintelor Paşti. Înveşmântat cu toate însemnele ierarhice, este înmormântat în jilţ, fiind înhumat într-un mormânt săpat sub soleea bisericii, în faţa sfântului altar. Acest mod de îngropare l-a făcut cunoscut pe Sfântul Atanasie în lumea slavă sub denumirea de Atanasie sideaşcii, adică „sfântul care şade“ (stă pe tron).


După opt ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri, prin descoperire dumnezeiască, trupul fericitului patriarh Atanasie s-a aflat neputrezit. Cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evlavie în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea sa s-a hotărât a se face în fiecare an, la 2 mai, ziua cinstirii Sfântului Atanasie cel Mare.Tot in aceasta catedrala se mai afla moastele a doi sfinti :Alexandru si Marcu.



Astăzi, sfintele sale moaşte, care săvârşesc multe minuni, se păstrează în Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov, într-o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a sfântului lăcaş.
Cinstit la Dunărea de Jos
Deşi puţin cunoscut în rândurile credincioşilor gălăţeni, Bunul Dumnezeu, „Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi“, l-a readus pe Sfântul Atanasie în evlavia creştinilor de la Dunărea de Jos.
Astfel, în data de 12 octombrie 2000, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu patriarhul de vie memorie al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, au binecuvântat o placă omagială pe peretele de la intrarea în Biserica „Sfântul Nicolae“, pe care este gravată următoarea inscripţie: „În această biserică a slujit între anii 1642-1653 patriarhul ecumenic Atanasie Patelarie, alungat de turci de pe tronul Constantinopolului, stabilindu-şi reşedinţa în chiliile Mănăstirii „Sfântul Nicolae“, cu îngăduinţa voievodului Moldovei - Vasile Lupu. S-a aşezat această comemorativă placă astăzi, 12 octombrie 2000, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi de Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din iniţiativa Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Jos“.


Prima slujbă închinată Sfântului Atanasie în ţara noastră s-a săvârşit în Biserica parohială „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, în zilele de 1-2 mai 2004, la care a participat şi chiriarhul Dunării de Jos.
Apoi, ca urmare a unei intense corespondenţe purtate, începând cu anul 2003, între Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicodim al Harkovului şi Bogoduhovului şi Preasfinţitul Episcop Casian, ierarhul ucrainean a răspuns cu bunăvoinţă solicitării chiriarhului Dunării de Jos şi a oferit în dar o frumoasă icoană a Sfântului Atanasie, în care se păstrează şi o părticică din moaştele sfântului ierarh.


În luna octombrie a anului 2004, o delegaţie a Eparhiei Dunării de Jos a efectuat un pelerinaj la Harkov, de unde a adus la Galaţi cinstitele moaşte mult aşteptate. Sfintele moaste au fost primite cu mare entuziasm la Catedrala episcopală, în ziua de 26 octombrie 2004, de către Preasfinţitul Casian, înconjurat de preoţi, monahi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, studenţi, seminarişti, profesori şi elevi şi numeroşi credincioşi.
După 350 de ani de la mutarea la Domnul, Sfântul Atanasie a intrat, astfel, în calendarul spiritual al zonei Dunării de Jos. Sfintele sale moaşte sunt venerate an de an de mii de credincioşi, atât la ziua de prăznuire a sfântului, cât şi cu prilejul altor pelerinaje, procesiuni şi manifestări creştine. Biserica Mănăstirii „Sf. Nicolae“ din Galaţi, astăzi biserică parohială, a primit ca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Atanasie, iar, la iniţiativa ierarhului locului, o nouă biserică, construită în cartierul Micro 18 din Galaţi, a fost închinată ocrotirii aceluiaşi mare ierarh şi sfânt al Bisericii Ortodoxe.


Din darul lui Dumnezeu, credincioşii de aici îl au din nou printre ei pe Sfântul Atanasie, prin părticica moaştelor sale, dar şi prin binecuvântarea şi ocrotirea sa. Ca şi la Harkov, şi la Galaţi, dreptmăritorii creştini se roagă neîncetat Sfântului Ierarh Atanasie, iar sfântul le vine grabnic în ajutor, căci, an de an, o minune se întâmplă mereu la sfintele sale moaşte: slujitorii care schimbă sfinţitele veşminte arhiereşti ale Sfântului dau mărturie că, de fiecare dată, tălpile ciorapilor de lână pe care le pun în picioarele sfântului sunt tocite şi găurite, deşi celelalte odăjdii sunt neatinse - Sfântul „aleargă“ în continuare spre ajutorul celor ce îl cheamă în rugăciune

Icoana lui Hristos de la Poarta Chalke impreuna cu aceea a lui Hristos Evergetul (Binefacatorul), reprezinta doua vechi icoane ale Mantuitorului, deosebit de vestite in Constantinopol. Icoana de la Poarta Chalke a reprezentat un simbol al cinstitorilor sfintelor icoane in timpul controversei iconoclaste si, totodata, un simbol al capitalei bizantine.

Poarta Chalke sau Poarta de Bronz

Poarta Chalke (Poarta de Bronz) a fost intrarea ceremoniala principala in Marele Palat din Constantinopol. Aceasta poarta era una dintre cele mai importante structuri arhitecturale si simbolice imperiale situate langa Augustaion, principalul spatiu public in Constantinopolul medieval.



Arhitectul Aitherios a construit prima intrare principala in palatul imperial sub domnia imparatului Anastasie I (491-518). Daramata in timpul rascoalei Nika din 532, intrarea a fost recostruita de Iustinian I (527-565). Poarta de Chalke a fost descrisa de catre Procopios, asa cum a fost construita de Iustinian. Acestaa a construit Poarta ca pe o cladire de sine statatoare, de forma dreptunghiulara, cu patru pilastri ce sustineau domul central.

Din secolele VII-VIII Poarta Chalke si dependintele sale au devenit inchisoare. Imparatul Vasile I (867-886) a restaurat edificiul si l-a transformat-o in curte de justitie. O capela inchinata lui Hristos Chalkites a fost atasata Portii de Bronz de catre Imparatul Roman I Lecapenul (920-944). Cand Imparatul Nichifor II Focas (963-969) a imprejmuit Palatul prin ziduri mai putin intinse, Poarta Chalke avea sa-si pierda importanta ca intrare principala. In 972, Imparatul Ioan I Tzimiskes (969-976) a reconstruit capela lui Hristos Chalkites la o dimensiune mai mare, unde a si fost inmormantat. Poarta Chalke se pare ca a fost distrusa in sec. al XIII-lea, insa capela a dainuit pana in sec. al XIX-lea.



Poarta Chalke era locul unde se desfasurau o serie de evenimente importante ale istoriei bizantine, precum declaratiile de razboi facute inamicilor, procesiunile imperiale in urma victoriilor, locul unde basileul (imparatul bizantin) se arata multimii.



Tot de poarta Chalke sunt legate prosternarea publica inaintea icoanei lui Hristos aflate aici, indepartarea acesteia in timpul declansarii iconoclasmului, si reasezarea ei in acelasi loc, odata biruinta Ortodoxiei.

Icoana lui Hristos de la Poarta Chalke

Deasupra portilor principale se afla o icoana a lui Hristos, asa-numita "Hristos Chalkites”, ce a devenit un simbol iconodul major in timpul perioadei iconoclaste.

Originea icoanei este incerta. Desi apare mentionata abia in lucrarea "Parastaseis syntomoi chronikai”, un text bizantin din sec. VIII-IX ce cuprinde un comentariu legat de topografia Constantinopolului si a monumentelor sale, s-a spus ca aceasta ar fi putut exista inca din timpul lui Mauriciu (582-602).

Indepartarea acestei icoane de catre Imparatul Leon al III-lea Isaurul (717-741), in timpul domiei sale, undeva intre anii 726 and 730, a reprezentat primul act public al iconoclasmului imperial.

Icoana lui Hristos de la Poarta Chalke a fost reabilitata de imparateasa Irina in 787, insa, ulterior, a fost din nou indepartata de catre un alt imparat iconoclast, Leon V Armeanul ( 813-820), care a inlocuit-o cu o cruce.

La scurt timp dupa triumful Ortodoxiei in 843, monahul Lazar a realizat o noua icoana la Poarta de Bronz. Acesta a fost realizata in mozaic, spre deosebire de cea initiala care era una portabila.

Chiar daca aceasta icoana nu s-a pastrat, cercetatorii au afirmat ca se inscria in tipul iconografic al lui Hristos Pantocrator.

Intr-un articol de la sfarsitul anilor 1960, Manolis Chatzidakis sutinea ca icoana lui Hristos din Muntele Sinai reflecta inatr-o anume masura icoana de la Poarta Chalke, intemeindu-se pe asemanarile cu imaginea lui Hristos de pe monedele de aur din secolul al VII-lea, din timpul lui Iustinian II, care, la randul ei, a fost identificata ca reflectand icoana de la Chalke.



Chatzidakis crede ca, atat icoana de pe Sinai, cat si imaginile de pe monede tin de o traditie pre-iconoclasta, si considera icoana de la Poarta Chalke ca sursa de inspiratie pentru aceste reprezentari.



De asemenea, referirile bizantine tarzii, precum monedele lui Ioan III Vatatzes (1221–1254) si mozaicul Deisis din Biserica Chora, folosesc acelasi nume, „Hristos Chalkites”, pentru reprezentarile Mantuitorului asezat pe tron.

Icoana din icoana

Icoana ce infatiseaza "Biruinta Ortodoxiei” si reabilitarea cultului sfintelor icoane in 843, o are reprezentata in partea stanga pe Sfanta Mucenita Teodosia (praznuita pe 29 mai), purtand in manile sale icoana lui Hristos de la Poarta Chalke.



Sfanta Teodosia a primit moarte muceniceasca in 729 pentru ca incercase sa-i impiedice pe soldatii lui Leon al III-lea sa darame icoana lui Hristos asezata deasupra portii Chalke

Observam deseori o discordanta suparatoare intre adevarul societatii contemporane si adevarul crestin. Uneori o simtim in mod exterior, atunci cand corectitudinea “adevarului” acestei lumi ne revolta prin falsitatea lui; alteori o simtim in mod interior, atunci cand faptele noastre "corecte" genereaza mustrari de constiinta.

La suprafata, aceasta lupta intre principiile societatii si principiile crestine este evidenta: societatea ne invata ca nu e bine sa dam cersetorilor, dar Hristos ne recomanda scurt: "Oricine cere de la tine, da-i". Societatea pretinde ca protejeaza familia, dar isi pune problema legalizarii prostitutiei sau a drogurilor usoare, iar Hristos ne atentioneaza ca “pomul dupa roade se cunoaste”, asa incat separatia dintre gandirea laica si cea crestina este evidenta.

Pentru noi, crestinii, adevarul este fals atunci cand roadele sunt stricate. Eu, ca si crestin, nu dau doi bani pe logica sau filosofie atunci cand acestea fac ca inima mea sa se impietreasca, sau atunci cand justifica nedreptatile si rautatile lumii. In acest caz, valoarea de adevar a logicii este falsitatea, iar rezultatul aplicarii ei este strambatatea si uratenia lumii.

In lumina adevarului fals totul devine alunecos si urat. Un adevar inutil, slinos, fricos si intunecat. Din contra, adevarul crestin este nobil si luminos; el ii arata omului o cale care infrumuseteaza lumea.

De fapt, diferenta consta in "natura" adevarului. Nu sunt mai multe adevaruri, doar ca exista minciuni deghizate ca adevar.

Adevarul nu este conceptual, intrucat noi, ca si existente personale, nu suntem concepte, ci fiinte. Adevarul este fiinta, adevarul este personal, adevarul este Hristos. De aceea adevarul nu se comunica, ci se marturiseste. El nu este reflectat, ci el irumpe luminand totul in jur.

Dar ne-am obisnuit sa nu mai percepem adevarul, ci doar sa-l conceptualizam. Insa acest adevar conceptualizat este gol, depersonalizat, nu are nimic uman in el, ca sa nu mai vorbim de divin. In momentul in care golesc cuvintele lui Hristos de Persoana Lui, nu raman decat cu forme fara fond. In acel moment, intre porunca biblica “Sa nu ucizi” si interdictia de catre lege a crimei nu pare a fi decat o diferenta de formulare.

Dar daca eu, ca si crestin, am ajuns sa cred asta, nu mai sunt deloc in Hristos.

Poate una din cele mai elocvente pilde despre marturisirea adevarului este cea din Pateric, in care acel avva, mintind, a ferit un raufacator de la a fi linsat. Paradoxul este insa ca nu a mintit! Parintele a marturisit adevarul, adica L-a marturisit pe Hristos. Minciuna ar fi fost daca nu i-ar fi salvat viata, caci el insusi ar fi fost in minciuna, intorcandu-i spatele lui Hristos.

Caci adevarul acesta este, a face voia lui Hristos, a Dumnezeului Celui Viu.

Nu ma pot incununa cu valoarea de adevar a unei propozitii logice, dar de imi voi pune viata pentru fratele meu, dincolo de "corectitudine", dincolo de calcul, dincolo de cuvinte, Hristos va fi in mine pentru totdeauna, iar eu intru adevarul Lui!

Basilica lui Maxentius si a lui Constantin, aflata in Roma, Italia, este una dintre cele mai mari cladiri ale lumii antice din Roma. Cunoscuta uneori si sub denumirea de Nova Basilica, adica "Basilica cea Noua", aceasta cladire era cea mai mare din intreg Forumul Roman.

Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin - scurt istoric

Construirea acestei uriase cladiri a inceput din partea nordica a Forum-ului, sub conducerea imparatului Maxentiu, in anul 308, si a fost terminata in anul 312, de catre imparatul Constantin cel Mare, la scurt timp dupa victoria impotriva lui Maxentius, in lupta de la Podul Milvian.



Cladirea este zidita avand o singura nava centrala, acoperita fiind cu trei siruri de bolti, la o inaltime de 39 de metri de la pamant. Intreg acoperisul era suspendat pe patru coloane uriase. In capatul ei vestic se afla zidita o imensa absida de piatra. In aceasta se afla asezata o uriasa statuie a imparatului Constantin; fragmente din aceasta statuie se mai gasesc si astazi, in curtea Palatului Conservatori, din Muzeul Capitolini.



Greutatea boltilor era sustinuta, pe laterale, de o serie de abside, fiecare masurand intre 23 si 17 metri. Absidele erau, la randul lor, calote semiboltite, pornind perpendicular pe nava centrala. Multimea arcadelor de pe laterale erau destul de inguste.

Nava centrala masoara 25 de metri in latime si 80 de metri in lungime, formand astfel o suprafata de 4.000 de metri patrati. Ca mai toate constructiile imperiale, si aceasta basilica facea risipa de spatiu, creand insa emotie si tacere in sufletul celui care o privea sau intra in ea.



Pe fatade de rasarit a basilicii se afla o imensa arcada, in timp ce pe fatada sudica se afla un foarte mare portal de intrare, prijinit la baza pe patru coloane de piatra.

Tot ce a mai ramas din aceasta uriasa basilica este peretele ei nordic, dimpreuna cu cele trei abside boltite. Tavanul interior al celor trei abside infatiseaza o foarte mare pricepere in privinta sustinerii greutatii uriase a acoperisului. Intreg tavanul este alcatuit din fragmente octogonale, puternic stranse intre ele.



Astazi, termenul de basilica indica o cladire inchinata bisericii, un locas de cult, insa in acele vremuri, termenul indica o curte imperiala, o hala de festivitati, un loc de adunare publica. De-a lungul peretilor, in interior, se aflau numeroase nise, in care erau asezate busturi ale zeitatilor romane. Aici au avut loc luptele romane, din cadrul festivitatilor olimpice din anul 1960.



Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin, din Roma, este o uriasa lucrare de arhitectura. La acea data, aceasta se afla printre cele mai mari cladiri ale lumii, pentru ridicarea acesteia fiind folosite mai toate metodele cunoscute la acea vreme, cat si unele inovatii. Uriasa cladire, mai inainte de a fi distrusa, era in intregime varuita in culoarea alb

Basilica lui Maxentius si a lui Constantin, aflata in Roma, Italia, este una dintre cele mai mari cladiri ale lumii antice din Roma. Cunoscuta uneori si sub denumirea de Nova Basilica, adica "Basilica cea Noua", aceasta cladire era cea mai mare din intreg Forumul Roman.

Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin - scurt istoric

Construirea acestei uriase cladiri a inceput din partea nordica a Forum-ului, sub conducerea imparatului Maxentiu, in anul 308, si a fost terminata in anul 312, de catre imparatul Constantin cel Mare, la scurt timp dupa victoria impotriva lui Maxentius, in lupta de la Podul Milvian.



Cladirea este zidita avand o singura nava centrala, acoperita fiind cu trei siruri de bolti, la o inaltime de 39 de metri de la pamant. Intreg acoperisul era suspendat pe patru coloane uriase. In capatul ei vestic se afla zidita o imensa absida de piatra. In aceasta se afla asezata o uriasa statuie a imparatului Constantin; fragmente din aceasta statuie se mai gasesc si astazi, in curtea Palatului Conservatori, din Muzeul Capitolini.



Greutatea boltilor era sustinuta, pe laterale, de o serie de abside, fiecare masurand intre 23 si 17 metri. Absidele erau, la randul lor, calote semiboltite, pornind perpendicular pe nava centrala. Multimea arcadelor de pe laterale erau destul de inguste.

Nava centrala masoara 25 de metri in latime si 80 de metri in lungime, formand astfel o suprafata de 4.000 de metri patrati. Ca mai toate constructiile imperiale, si aceasta basilica facea risipa de spatiu, creand insa emotie si tacere in sufletul celui care o privea sau intra in ea.



Pe fatade de rasarit a basilicii se afla o imensa arcada, in timp ce pe fatada sudica se afla un foarte mare portal de intrare, prijinit la baza pe patru coloane de piatra.

Tot ce a mai ramas din aceasta uriasa basilica este peretele ei nordic, dimpreuna cu cele trei abside boltite. Tavanul interior al celor trei abside infatiseaza o foarte mare pricepere in privinta sustinerii greutatii uriase a acoperisului. Intreg tavanul este alcatuit din fragmente octogonale, puternic stranse intre ele.



Astazi, termenul de basilica indica o cladire inchinata bisericii, un locas de cult, insa in acele vremuri, termenul indica o curte imperiala, o hala de festivitati, un loc de adunare publica. De-a lungul peretilor, in interior, se aflau numeroase nise, in care erau asezate busturi ale zeitatilor romane. Aici au avut loc luptele romane, din cadrul festivitatilor olimpice din anul 1960.



Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin, din Roma, este o uriasa lucrare de arhitectura. La acea data, aceasta se afla printre cele mai mari cladiri ale lumii, pentru ridicarea acesteia fiind folosite mai toate metodele cunoscute la acea vreme, cat si unele inovatii. Uriasa cladire, mai inainte de a fi distrusa, era in intregime varuita in culoarea alb

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dintr-un Lemn

Mareste imaginea.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Dintr-un Lemn, judetul Valcea, este una dintre cele mai cinstite icoane din tara, atat pentru vechimea si maiestria cu care este lucrata, cat mai ales pentru nenumaratele minuni savarsite inaintea ei.

"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan).

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dintr-un Lemn

Manastirea Dintr-un Lemn, aflata in comuna Francesti, la aproximativ 25 de kilometri inspre sud de municipiul Ramnicu Valcea si la alti 5 kilometri m de orasul Babeni, este una dintre cele mai mari manastiri din judetul Valcea.



Una dintre cele mai vechi marturii pastrate despre existenta manastirii valcene este cea din data de 29 iulie 1745, cand mitropolitul Neofit Cretanul spune ca "un cioban cu numele de Radu, in timpul domniei lui Alexandru Voda (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului, despre care aminteste Paul de Alep, si taind stejarul in care a fost gasita icoana, a facut din lemnul ei o bisericuta, numita din aceasta pricina "Dintr-un lemn". Biserica din piatra dateaza inca din anul 1715, iar documentele din arhiva manastirii amintesc numele domnitorului Matei Basarab si anul 1640.



Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dintr-un Lemn este minunata si prin dimensiunile acesteia: 1,50 metri inaltime si 1,10 metri latime. Minunata icoana se afla astazi in biserica de piatra a manastirii, in partea stanga, in locul icoanei imparatesti a Maicii Domnului, pe catapeteasma.

Nu sunt cunoscute cu exactitate cele despre autorul acestei icoane, anul pictarii ei ori conditiile in care aceasta a ajuns la manastirea valceana. Se marturiseste insa, potrivit legendei, ca aceasta icoana a fost gasita in trunchiul unui stefar mare din zona, frate cu cei alti cativa, care se afla in curtea din spate a manastirii.



In anul 1929, profesorul Andrei Grabor, de la Universitatea din Strasbourg, viziteaza manastirea, studiaza icoana si spune ca aceasta ar fi fost pictata in secolul al IV-lea, la Manastirea Theothokos din Grecia, dupa modelul apartinand Sfantului Apostol Luca, cel care a pictat prima oara in icoana pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai gasesc doar trei astfel de exemplare: la Moscova, Constantinopol si Ierusalim.

Profesorul I. D. Stefanescu afirma ca icoana ar fi fost pictata pe la jumatatea secolului XVI. Conform lui A.M. Muzicescu, icoana ar fi lucrata inainte de anul 1453, la Bizant sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Cea din urma ipoteza este si cea mai plauzibila, dar modul in care icoana a ajuns la noi ramane necunoscut.



Restaurarea icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Manastirea Dintr-un Lemn

In anul 2002 a inceput procesul de restaurare a Icoanei Facatoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Dintr-un Lemn din Valcea. Prima parte a restaurarii a inceput in 2003, s-a incheiat in 2004 si a fost facuta de Dorin Handrea. Receptia lucrarii a avut loc pe 27 iunie 2004 de o comisie de experti evaluatori.

Icoana a suferit un proces de restaurare incorect in anul 2003, drept pentru care, Mihaela Nacu, coordonator profesional al Sectiei de restaurare pictura pe lemn in Muzeul National de Arta al Romaniei, a continuat restaurarea icoanei. Restaurata de catre Mihaela Nacu si Camelia Comsia, icoana a fost reexpusa in manastire in data de 15 noiembrie 2008.



Pentru prima data in Romania, s-a hotarat protejarea icoanei de factorii de microclimat, umiditate excesiva, variatii mari de umiditate si alti factori de degradare prin montarea acesteia intr-o vitrina conceputa special pentru ea, de catre o firma italiana care a proiectat un sistem similar si pentru "Mona Lisa" lui Leonardo da Vinci si alte muzee importante din lume. Icoana si vitrina au fost sfintite in octombrie 2008.

Icoana cu doua fete: Maica Domnului si Judecata de Apoi.

Prin voia si cu binecuvantarea PS Gherasim Cristea al Ramnicului, s-a scos ferecatura de argint, atasata icoanei la anul 1813, de o familie din Bucuresti, si pe partea anterioara s-a mai descoperit o icoana, anume Judecata de Apoi.



Icoana imparateasca a Maicii Domnului cu Pruncul are doua fete, pe spatele ei, pe acelasi lemn, fiind zugravita scena cu Judecata de Apoi. Se crede ca autorul poarta numele "Damaschin". Icoana are o greutate de aproximativ opt kilograme si dateaza de pe la jumatatea secolului al XV-lea.

Din punct de vedere al executiei tehnice, icoana Maicii Domnului nu este pictata de acelasi mester care a pictat Judecata de Apoi, aceasta din urma fiind prima executata. Daca Judecata de apoi are date convingatoare pentru zona de cultura sarbeasca, infatisarea Maicii Domnului corespunde tehnicii de executie specifica unui atelier bizantin, unui pictor care a folosit un model cu o particularitate iconografica pe care o gasim la Constantinopol, pictata potrivit traditiei de catre evanghelistul Luca. Este vorba de scrisul in greaca de pe vesmantul Maicii Domnului, fragment din Psalmul 44, care apare ca influenta a poeziei liturgice in pictura paleologa.

Canalul "Dunare - Marea Neagra", supranumit adesea drept "Canalul Mortii", datorita nenumaratelor suflete ce au murit la zidirea lui, este un canal navigabil din judetul Constanta ce face legatura intre porturile Cernavoda si Constanta Sud. Acest canal a fost sapat mai ales pentru scurtarea drumului dintre Dunare si Marea Neagra, scurtatura evitand un ocolis de peste patru sute de kilometri.

Primele planuri de sapare a unui asemenea canal de scurtatura, intre Dunare si Marea Neagra, au aparut in anul 1878, insa conducerea vremii nu s-a incumetat sa se apuce de lucru. Mai apoi, in anul 1929, inginerii Aurel Barglazan si Octavian Smighelschi vor intocmi un studiu documentat, precum si un proiect cu actualul traseu al canalului. Studiul celor doi va fi publicat in Timisoara, sub titlul "Studiul unui canal navigabil Cernavoda-Constanta". In urma izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial, regele Carol al II-lea va renunta si el la construirea canalului.



Lucrarile de sapare a mult-doritului canal au inceput abia in data de 25 mai 1949, sub conducerea lui Gheorghiu-Dej. Potrivit unor studii sovieto-romane, lucrarile la Canal trebuiau terminate in nu mai mult de patru ani. In aceasta perioada de inceput, pana in data de 20 iulie 1953, lucrarile se vor efectua mai ales cu jertfa detinutilor politici. In termenii regimului Gheorghiu-Dej, canalul era vazut drept "un mormant al burgheziei romanesti". Dupa cele mai prudente estimari, in lagarele lui au fost concentrati, numai in anul 1950, peste patru mii de detinuti. Fiind sistate intre anii 1953-1975, lucrarile la Canal au fost finalizate abia in anul 1984. Inaugurarea faimosului Canal a avut loc intr-o zi de sambata, in data de 26 mai 1984, in prezenta presedintelui tarii, Nicolae Ceausescu.

Pentru realizarea canalului "Dunare - Marea Neagra", supranumit si "Magistrala Albastra", muncitorii au excavat in jur de trei sute de milioane de metri cubi de pamant, cu mult mai mult decat a fost necesar pentru realizarea Canalelor Suez si Panama; peretii laterali ai Canalului au fost intariti prin turnarea a peste trei milioane si jumatate de metri cubi de beton.



Pornind din portul Cernavoda, canalul strabate localitatile dobrogene Saligny, Mircea Voda, Satu Nou, Medgidia, Castelu si Poarta Alba; din aceasta ultima localitate, Canalul se imparte in doua brate, cel nordic indreptandu-se spre portul Navodari, iar cel sudic mergand pana in portul Agigea. Avand o lungime de 64 de kilometri, o adancime de sapte metri si o latime de 70 de metri la baza si 110 metri la suprafata apei, maretul Canal "Dunare - Marea Neagra" este al treilea canal navigabil din lume, ca lungime, dupa canalele Suez si Panama.

Canalul "Dunare - Marea Neagra", altar mucenicesc

Potrivit marturiei celor care au coordonat lucrarile, Iosif Visarionovici Stalin este cel care i-ar fi comandat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej demararea construirii acestui canal, precum si exterminarea aici a dusmanilor regimului comunist. Astfel, uriasul santier de la Canalul "Dunare - Marea Neagra" a fost randuit dupa modelul rusesc al canalelor "Moscova-Volga" si "Marea Baltica - Marea Alba", ca un adevarat gulag autohton.



Fiind organizat pe sistemul lagarelor de munca fortata, santierul de la Canal avea drept scop eliminarea oricarei forme de rezistenta la procesul de sovietizare. Datorita coloniilor de munca silnica de la Canal, unde munca era impreunata cu infometarea, cu bataile, cu bolile si cu moartea, acest loc a inceput a fi numit "Canalul Mortii".

Incepand din luna mai a anului 1950, de-a lungul celor 65 de kilometri dintre Constanta si Cernavoda, au fost create 14 lagare de exterminare prin munca fortata. Colonia cea mai mare a Canalului era santierul de la Poarta Alba, acolo aflandu-se tot timpul peste 12.000 de detinuti. In colonia de munca silnica Galesul erau adunati toti preotii (detinuti politici) adusi la Canal.



Mai bine de o treime dintre muncitorii prezenti tot timpul pe santier (60.000 de oameni) erau detinuti politici, astfel incat primul santier de constructie a Canalului a reprezentat mai degraba locul unei tragedii nationale, zeci de mii de oameni murind. La inceputul anului 1952, in coloniile de munca silnica de la Canal se osteneau din rasputeri mai bine de 19.000 de detinuti, 20.000 de muncitori civili si 18.000 de militari in termen. Mai apoi, dupa anul 1973, pe santierele de la Canal erau randuiti cate opt mii de soldati anual. Este imposibila intocmirea unei liste precise cu numele sau numarul tuturor celor care au murit pe santierele de la Canal.

Detinutii politici erau luati din inchisorile comuniste si transportati pe santierele de la Canal in trenuri de tip "marfar", uneori si cate patruzeci de barbati intr-un vagon. Odata ajunsi la locul de munca silnica, indiferent de conditiile meteorologice (vant, ger sau arsita), detinutii politici trebuiau sa-si implineasca norma zilnica, adica sa disloce doi metri cubi de piatra intr-un interval de numai 12 ore. Daca muncitorii militari sau civili puteau folosi utilaje si unelte mai de calitate, detinutii politici nu aveau acces decat la tarnacoape si baroase.

Daca un detinut politic nu isi indeplinea norma zilnica, conducerea santierului il pedepsea crunt, fie cu limitarea hranei, care oricum era extrem de slaba, fie cu bataia si inchiderea in carcera. Indiferent de anotimp, detinutii erau inghesuiti, uneori si pana la o suta de barbati, in baraci zidite din scanduri si pamant, lungi de 30 de metri si late de sase metri

Nădejdea în Dumnezeu

Care este insotitoarea nadejdii crestine?

Insotitoarea buna a nadejdii crestine este frica de pacat. Nadejdea e ca o luntre cu doua lopeti: pe una scrie indurarea lui Dumnezeu, iar pe cealalta, frica de dreptatea lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel ne sfatuieste sa faurim mantuirea “cu frica si cu cutremur” (Filip. 2,12). Cu frica, in adevar, fiindca dupa cum marinarul ce se afla in largul marii se teme, chiar pe vreme buna, de furtuna ce i-ar putea ineca corabia, tot asemenea si crestinul trebuie sa traiasca necontenit cu teama de bantuiala ispitei284 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicesti, XXVI, cap. 23, p. 156, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, 1931) care nu cruta pe nimeni.

Oameni oarecand placuti lui Dumnezeu, cum au fost de pilda inteleptul Solomon, au ajuns la batranete niste nelegiuiti. Chiar dintre ingeri au cazut unii, si inca foarte jos, si au fost lepadati de Dumnezeu pe vecie. incheierea vietii noastre o face moartea; pana atunci ispita poate sa doboare din starea de har pe oricine care nu lucreaza la mantuirea sa cu “frica si cu cutremur” (Filip. 2, 12). “Pentru aceea celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada” (I Cor. 10, 12).

Frica crestinului de pacat nu imputineaza nadejdea lui, ci o sporeste. Nadejdea da putere de a merge, e ca vantul in panzele corabiei; iar frica face pe om prevazator; e ca incarcatura care cumpaneste corabia. Si panzele si incarcatura ajuta la o plutire buna. Continuare »