Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Rugăciune către Preasfânta de DUMNEZEU Născătoare
Rugăciune către Preasfânta de DUMNEZEU Născătoare
care se citeşte mai ales in vremea Împărtăşirii cu Dumnezieştile Taine a lui Filothei , Preasfintitul Patriarh al Constantinopolului

Neîntinată cu Adevărat şi Preacurată Fecioară şi de DUMNEZEU Născătoare , Minune înfricoşată pentru Ingeri , iar pentru muritori netâlcuită sau , mai degrabă , şi pentru unii , şi pentru alţii , cutremurătoare şi necuprinsă cu mintea ;
Pârga neamului nostru ;
Lăcaşul cel Preacurat al Dumnezeirii ;
Ogorul Mântuirii noastre .
Ceea ce pe Unul din Treime , pe Domnul nostru Iisus Hristos , Desăvârşit DUMNEZEU Fiind şi Om Desăvârşit , mai Presus de toată mintea şi de cuvânt pentru Nemărginita Bunătate L-ai Adus nouă , ca prin frământătura cea omenească firea noastră de căderea cea veche să o Mântuiască şi la vrednicia cea de demult iarăşi să o Intoarcă , Indreptare a celor ce cad fiind şi după această Mântuitoare Iconomie a Cuvântului lui DUMNEZEU .
Ceea ce şi pe mine , cel nevrednic de toată sprijinirea şi purtarea de grijă , ca unul care de bunăvoie totdeauna păcătuiesc , în toată vremea , şi locul , şi lucrul , cu covârşirea sârguinţei de foarte multe primejdii mă Izbăveşti .
Caută şi acum spre ticăloşia mea şi , după obicei , Cercetează-mă , căci sunt strâmtorat şi nu am ce să fac .
Dacă la mulţimea răutăţilor mele celor nenumărate caut , mă văd departe de înfricoşatele taine pe sine-mi şi cu totul nevrednic .
Dacă prea multă vreme nu mă apropii de acestea , mă fac ca unul ce mă voi împărtăşi spre osândă , cu totul supus vrăjmaşului .
De aceea , mulţimea cea nemărginită a fărădelegilor mele aruncând în Noianul Indurărilor celor Necuprinse" ale Fiului Tău şi DUMNEZEU , şi pe Tine Tare Mijlocitoare Punându-Te Inainte , îndrăznind , acum , mă apropii .
Deci foloseşte către Dânsul Indrăzneala Ta de Maică , Preacurată Stăpână , şi Milostiv Fă-L mie pe Acesta , rogu-mă !

Aşa stai lângă mine , Preacurată , şi să nu Te scârbeşti de mine , cel ce sunt ţinut de multe păcate , cel ce şi cu fapte , şi cu cuvinte , şi cu porniri ale cugetului , şi cu nenumărate uneltiri şi închipuiri , şi cu dobândire de drăceşti făţărnicii , prin toate simţirile m-am netrebnicit .
Arată-Te mie Ajutătoare măcar în ceasul acesta , şi Roagă pe Domnul Cel lesne de Imblânzit şi Nepomenitor de rău , să nu mă arate pe mine deşert de Darul Lui lepădându-mă , ci Trecând cu vederea greşalele mele cele multe , prin Sfântul Lui Trup şi prin Cinstitul şi de Viaţă Făcătorul Sânge, să mă Sfinţească , să mă Lumineze , să mă Mântuiască şi fiu al Luminii să mă Facă , întru Sfintele Lui Porunci Umblând şi Indreptându-mă ,
Iar către păcat să nu mă mai întorc şi să nu mă mai întinez .
Ca fără de osândă împărtăşindu-m ă cu nestricatul şi înfricoşatul Dar , şi Primind încă de aici şi mai desăvârşite arvunele (veacului ) ce va să fie , să mă Izbăvesc de veşnicele munci şi să Dobândesc viaţa cea veşnică prin Tine , Nădejdea mea şi Părtinitoarea cea Adevărată ,
Slăvind şi Mărind pe Tatăl , pe Fiul şi pe Sfântul Duh , pe Preasfinţita şi Fericita Treime ,
în vecii vecilor .

Amin !





Incarcat 8 an (i) in urma - Impartaseste - Raporteaza Continut Inadecvat

Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni