Ctitorie: 1646
MĂNĂSTIREA PLĂTĂREŞTI- BIJUTERIA ARHITECTURALĂ MEDIEVALĂ A VĂII DÂMBOVIŢEI DIN AVAL DE BUCUREŞTI
text de prof. GHEORGHE BĂLAN, Olteniţa
Pe malul stâng al râului Dâmboviţa, la 19 km sud-est de Bucureşti, se află satul Plătăreşti, o străveche şi vestită aşezare românească din nord-vestul judeţului Călăraşi.
Străveche, pentru că întemeierea sa este legată de trecerea Dunării de către populaţiile bulgare din Peninsula Balcanică, datorită persecuţiilor otomanilor şi care, s-au aşezat în poienile pădurilor din Masivul Forestier Podu Pitarului. Prima menţiune documentară se referă la această localitate într-un hrisov din 14 mai 1580, emis de domnitorul Mihnea Vodă Turcitul la Bucureşti: „Şi iarăşi să fie sfintei mănăstiri de la Tânganu satul Plătăreşti tot, cu tot hotarul şi cu morile pentru că este sat vechi şi drept. Cinstitul dregător al domniei sale, jupân Ivaşco, mare vornic, a dat la schimb dumnezeieştii mănăstiri Tânganu, satul Plătăreşti pe satul Greci.”
Vestită, pentru că aici se află mănăstirea Plătăreşti, până nu demult de călugăriţe (astăzi de călugări), reînfiinţată din anul 2000 şi în curs de restaurare şi reorganizare.
Biserica mănăstirii, o bijuterie arhitecturală şi de artă medievală muntenească a Văii Dâmboviţei din aval de Bucureşti şi care poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie” (25 noiembrie), a fost construită în 1646 de voievodul Matei Basarab şi de Doamna Elina , soţia sa, după cum reiese din pisania săpată în piatră şi aflată deasupra uşii de intrare în pronaos. Are o vechime de peste 360 de ani.
Până în urmă cu câţiva ani (2003), biserica mănăstirii Plătăreşti a fost singura biserică din ţară şi din lume cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”.
Mănăstirea Plătăreşti a fost zidită în amintirea victoriei din 1639 de la Ojogeni pe Prahova, pe care a repurtat-o domnitorul Matei Basarab asupra tătarilor veniţi cu Vasile Lupu, din ordinul turcilor, împotriva Ţării Româneşti. De aici şi denumirile geografice de „Valea Tătarului” şi „Lacul Tătarului”, din apropiere.
Biserica mănăstirii Plătăreşti reprezintă un remarcabil monument medieval din Ţara Românească prin clara compoziţie a formelor arhitectonice. Arhitectura face parte din noul curent ce începe odată cu venirea pe tron în Ţara Românească a lui Matei Basarab.
Construcţie de plan triconc, cu o singură turlă pe naos, se compune în interior din pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Biserica este zidită din cărămizi înguste şi var hidraulic şi are proporţii modeste (18 metri lungime, 4,5 metri lăţime, 1,20 metri grosimea zidului). În partea de sus, biserica are ziduri mari. Exteriorul sfântului lăcaş ortodox este placat cu cărămidă aparentă cu ciubuce, formând arcaturi în registrul superior şi panouri dreptunghiulare în cel inferior. Cele două registre cu firide din zidul exterior sunt despărţite printr-un brâu median simplu.
Pictura în frescă iniţială (1649) se mai păstrează numai în pronaos: tabloul ctitoricesc şi un ansamblu de scene din viaţa sfântului patron. Foarte important de reţinut este faptul că, biserica mănăstirii Plătăreşti este printre puţinele ctitorii ale lui Matei Basarab, care mai păstrează pictura în frescă originală –se mai păstrează doar la mănăstirea Arnota şi la biserica fostei mănăstiri de la Negoeşti.
Tabloul ctitoricesc pictat în pronaos, la stânga uşii de la intrare şi pe peretele dinspre nord, reprezintă rude ale lui Matei Basarab. Este vorba de jupân Barbu - fratele lui Matei Basarab -, jupâniţa Calia – sora voievodului -, jupân Vâlsan – un văr al domnitorului. La nord sunt înfăţişaţi jupâniţa Stanca-probabil o nepoată de vară a lui Matei Basarab-, iar lângă ea, jupân Stancu – un fiu al domnitorului, mort de timpuriu.
La dreapta uşii de la intrarea în pronaos sunt reprezentaţi jupân Albu Cluceru şi tatăl său, Mitrea Pitarul, iar pe peretele dinspre sud apare portretul egumenului Vasile, care ţine în mână o filă pe care este însemnat faptul că şi el a contribuit la ridicarea mănăstirii şi că pictura a fost terminată abia în anul 1649.
Se constată că, la o reparaţie din secolul al XVIII-lea, care se deduce şi din inscripţiile în parte greceşti ale scenelor, zugravul a înlăturat pe ctitorii principali, adică pe Matei Basarab şi pe soţia sa , punând în locul tabloului o scenă liturgică.
Portretele din tabloul ctitoricesc poartă numele şi rangul în limba română. Pictura în frescă originală din pronaos, prezintă scene din viaţa sfântului patron, dedicată martirilor, este un omagiu adus soldaţilor căzuţi la datorie în aceste locuri, în luptele conduse de Matei Basarab pentru păstrarea domniei. Scenele au inscripţii în limba greacă, rezumând subiectul respectiv. Patronul bisericii, Sfântul Mare Mucenic Mercurie, este reprezentat printr-un ostaş ţinând sabia în mână, stând pe scaun, aşezat într-un tablou deasupra pisaniei. Panoul este decorat cu un ornament vegetal din cele mai frumoase.
Scenele care se află de o parte şi de alta a imaginii de martirizare a Sfântului Mare Mucenic Mercurie sunt:
- cele din stânga înfăţişează chinurile Sântului Mercurie;
- cele din dreapta ilustrează aducerea lui în faţa împăratului şi decapitarea lui.
În registrele superioare sunt prezentate scene din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Deasupra panoului cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie şi pentru a da întrebuinţare spaţiului destul de mic, zugravul l-a aşezat pe arhanghelul Mihail. Se remarcă uciderea în temniţă a Sfântului Dimitrie şi decapitarea Sfântului Nestor, ucenicul său. În colţul de sud-vest, în continuarea registrului Sfântului Mare Mucenic Mercurie, apar Sfinţii Pafnutie şi Ignatie, pe care îi sfâşie doi lei. Se disting mai bine scenele din două registre de pe panoul de nord-est:
- tăierea capului Sfântului Apostol Pavel, care fiind cetăţean roman s-a bucurat de această favoare;
- răstignirea Sfântului Apostol Petru cu capul în jos;
- decapitarea a două muceniţe;
- ridicarea la cer a Sântului Ilie într-un car tras de doi cai înaripaţi;
- în registrul de deasupra apar cei trei din cuptorul de foc, care sunt ocrotiţi de Îngerul Domnului;
Portretele sfinţilor în picioare au numele scris în limba slavonă, iar dedesubt sunt explicaţii greceşti.Bolţile şi pereţii naosului şi ale altarului sunt îmbrăcaţi în tencuială de frescă care se pare că au fost odată pictate, dar au fost apoi distruse de turci în timpul Revoluţiei de la 1821.
Catapeteasma, o capodoperă a artei medievale din epoca lui Matei Basarab, este bogată în ornamente şi păstrează şase icoane mari fără ornamente de aur şi argint.
Remarcabilă şi de o deosebită valoare artistică, – unicat în România – este icoana de hram făcătoare de minuni a „Sântului Mare Mucenic Mercurie”, gravată în aur, danie a voievodului Matei Basarab şi a soţiei sale din 1646.
În biserică au mai fost 12 icoane, dar acestea au fost luate de către profesorul Nicolae Iorga şi duse la Bucureşti.
Biserica mănăstirii Plătăreşi a avut două clopote mari din timpul lui Matei Basarab şi Alexandru Ioan Cuza, ambele fiind luate de nemţi în timpul primului război mondial.
În pronaosul bisericii de află mormântul jupânului Albu Cluceru şi al tatălui său, Mitrea Pitarul.
Întregul ansamblu monahal de la Plătăreşti mai păstrează, în afară de biserică, zidul de incintă (1 m grosime şi 2,5-3,5 m înălţime), fostele chilii (în cea mai mare parte modificate şi intens degradate) şi beciul mare al vechii Case Domneşti. Acest imens beci, cu patru bolţi cu arcade, se sprijină pe un stâlp central foarte gros (cca. 3m diametru) construit din cărămidă (prinsă cu un mortar foarte tare). Pivniţa prezintă, la nivelul solului, ferestruici lunguieţe şi verticale, mai înguste în afară şi mai largi înăuntru, probabil realizate pentru flinte şi arbalete.
Intrarea în complexul monastic se face pe latura de vest, pe lângă turnul-clopotniţă.
Se spune că, între mănăstirea Plătăreşti şi biserica „Sfântul Nicolae” din satul Piţigaia – localitate aşezată la vest de râul Dâmboviţa pe un promontoriu mai înalt al terasei a II-a a Dâmboviţei din Câmpia Câlnăului – a fost construit un tunel de legătură, prin care călugării aşezământului monahal şi locuitorii satului Plătăreşti se refugiau spre întinsele păduri din împrejurimi, în caz de atac sau de asediu din partea turcilor şi a tatarilor.
Ca urmare a dispoziţiei nr. 165 din 23 februarie 1915 bisrica fostei mănăstiri Plătăreşti a fost declarată „monument istoric”.
Ultima restaurare a acestui lăcaş de cult datează din 1990-1997, care prin grija preotului paroh Paul Lepădatu a constat în:
- înălţarea turlei cum a fost la 1646;
- refacerea exteriorului bisericii;
- învelirea bisericii cu olane;
- refacerea jgheaburilor şi a burlanelor din cupru;
- restaurarea în pronaos a picturii în fresca originală din 1649.
Accesul spre acest remarcabil monument istoric şi religios, amplasat într-un cadru natural de excepţie, se face pe drumul judeţean DJ 301 (Pantelimon – Cernica – Budeşti) sau pe calea ferată Bucureşti - Olteniţa până la staţia CFR Plătăreşti.
MĂNĂSTIREA PLĂTĂREŞTI- BIJUTERIA ARHITECTURALĂ MEDIEVALĂ A VĂII DÂMBOVIŢEI DIN AVAL DE BUCUREŞTI
text de prof. GHEORGHE BĂLAN, Olteniţa
Pe malul stâng al râului Dâmboviţa, la 19 km sud-est de Bucureşti, se află satul Plătăreşti, o străveche şi vestită aşezare românească din nord-vestul judeţului Călăraşi.
Străveche, pentru că întemeierea sa este legată de trecerea Dunării de către populaţiile bulgare din Peninsula Balcanică, datorită persecuţiilor otomanilor şi care, s-au aşezat în poienile pădurilor din Masivul Forestier Podu Pitarului. Prima menţiune documentară se referă la această localitate într-un hrisov din 14 mai 1580, emis de domnitorul Mihnea Vodă Turcitul la Bucureşti: „Şi iarăşi să fie sfintei mănăstiri de la Tânganu satul Plătăreşti tot, cu tot hotarul şi cu morile pentru că este sat vechi şi drept. Cinstitul dregător al domniei sale, jupân Ivaşco, mare vornic, a dat la schimb dumnezeieştii mănăstiri Tânganu, satul Plătăreşti pe satul Greci.”
Vestită, pentru că aici se află mănăstirea Plătăreşti, până nu demult de călugăriţe (astăzi de călugări), reînfiinţată din anul 2000 şi în curs de restaurare şi reorganizare.
Biserica mănăstirii, o bijuterie arhitecturală şi de artă medievală muntenească a Văii Dâmboviţei din aval de Bucureşti şi care poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie” (25 noiembrie), a fost construită în 1646 de voievodul Matei Basarab şi de Doamna Elina , soţia sa, după cum reiese din pisania săpată în piatră şi aflată deasupra uşii de intrare în pronaos. Are o vechime de peste 360 de ani.
Până în urmă cu câţiva ani (2003), biserica mănăstirii Plătăreşti a fost singura biserică din ţară şi din lume cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”.
Mănăstirea Plătăreşti a fost zidită în amintirea victoriei din 1639 de la Ojogeni pe Prahova, pe care a repurtat-o domnitorul Matei Basarab asupra tătarilor veniţi cu Vasile Lupu, din ordinul turcilor, împotriva Ţării Româneşti. De aici şi denumirile geografice de „Valea Tătarului” şi „Lacul Tătarului”, din apropiere.
Biserica mănăstirii Plătăreşti reprezintă un remarcabil monument medieval din Ţara Românească prin clara compoziţie a formelor arhitectonice. Arhitectura face parte din noul curent ce începe odată cu venirea pe tron în Ţara Românească a lui Matei Basarab.
Construcţie de plan triconc, cu o singură turlă pe naos, se compune în interior din pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Biserica este zidită din cărămizi înguste şi var hidraulic şi are proporţii modeste (18 metri lungime, 4,5 metri lăţime, 1,20 metri grosimea zidului). În partea de sus, biserica are ziduri mari. Exteriorul sfântului lăcaş ortodox este placat cu cărămidă aparentă cu ciubuce, formând arcaturi în registrul superior şi panouri dreptunghiulare în cel inferior. Cele două registre cu firide din zidul exterior sunt despărţite printr-un brâu median simplu.
Pictura în frescă iniţială (1649) se mai păstrează numai în pronaos: tabloul ctitoricesc şi un ansamblu de scene din viaţa sfântului patron. Foarte important de reţinut este faptul că, biserica mănăstirii Plătăreşti este printre puţinele ctitorii ale lui Matei Basarab, care mai păstrează pictura în frescă originală –se mai păstrează doar la mănăstirea Arnota şi la biserica fostei mănăstiri de la Negoeşti.
Tabloul ctitoricesc pictat în pronaos, la stânga uşii de la intrare şi pe peretele dinspre nord, reprezintă rude ale lui Matei Basarab. Este vorba de jupân Barbu - fratele lui Matei Basarab -, jupâniţa Calia – sora voievodului -, jupân Vâlsan – un văr al domnitorului. La nord sunt înfăţişaţi jupâniţa Stanca-probabil o nepoată de vară a lui Matei Basarab-, iar lângă ea, jupân Stancu – un fiu al domnitorului, mort de timpuriu.
La dreapta uşii de la intrarea în pronaos sunt reprezentaţi jupân Albu Cluceru şi tatăl său, Mitrea Pitarul, iar pe peretele dinspre sud apare portretul egumenului Vasile, care ţine în mână o filă pe care este însemnat faptul că şi el a contribuit la ridicarea mănăstirii şi că pictura a fost terminată abia în anul 1649.
Se constată că, la o reparaţie din secolul al XVIII-lea, care se deduce şi din inscripţiile în parte greceşti ale scenelor, zugravul a înlăturat pe ctitorii principali, adică pe Matei Basarab şi pe soţia sa , punând în locul tabloului o scenă liturgică.
Portretele din tabloul ctitoricesc poartă numele şi rangul în limba română. Pictura în frescă originală din pronaos, prezintă scene din viaţa sfântului patron, dedicată martirilor, este un omagiu adus soldaţilor căzuţi la datorie în aceste locuri, în luptele conduse de Matei Basarab pentru păstrarea domniei. Scenele au inscripţii în limba greacă, rezumând subiectul respectiv. Patronul bisericii, Sfântul Mare Mucenic Mercurie, este reprezentat printr-un ostaş ţinând sabia în mână, stând pe scaun, aşezat într-un tablou deasupra pisaniei. Panoul este decorat cu un ornament vegetal din cele mai frumoase.
Scenele care se află de o parte şi de alta a imaginii de martirizare a Sfântului Mare Mucenic Mercurie sunt:
- cele din stânga înfăţişează chinurile Sântului Mercurie;
- cele din dreapta ilustrează aducerea lui în faţa împăratului şi decapitarea lui.
În registrele superioare sunt prezentate scene din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Deasupra panoului cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie şi pentru a da întrebuinţare spaţiului destul de mic, zugravul l-a aşezat pe arhanghelul Mihail. Se remarcă uciderea în temniţă a Sfântului Dimitrie şi decapitarea Sfântului Nestor, ucenicul său. În colţul de sud-vest, în continuarea registrului Sfântului Mare Mucenic Mercurie, apar Sfinţii Pafnutie şi Ignatie, pe care îi sfâşie doi lei. Se disting mai bine scenele din două registre de pe panoul de nord-est:
- tăierea capului Sfântului Apostol Pavel, care fiind cetăţean roman s-a bucurat de această favoare;
- răstignirea Sfântului Apostol Petru cu capul în jos;
- decapitarea a două muceniţe;
- ridicarea la cer a Sântului Ilie într-un car tras de doi cai înaripaţi;
- în registrul de deasupra apar cei trei din cuptorul de foc, care sunt ocrotiţi de Îngerul Domnului;
Portretele sfinţilor în picioare au numele scris în limba slavonă, iar dedesubt sunt explicaţii greceşti.Bolţile şi pereţii naosului şi ale altarului sunt îmbrăcaţi în tencuială de frescă care se pare că au fost odată pictate, dar au fost apoi distruse de turci în timpul Revoluţiei de la 1821.
Catapeteasma, o capodoperă a artei medievale din epoca lui Matei Basarab, este bogată în ornamente şi păstrează şase icoane mari fără ornamente de aur şi argint.
Remarcabilă şi de o deosebită valoare artistică, – unicat în România – este icoana de hram făcătoare de minuni a „Sântului Mare Mucenic Mercurie”, gravată în aur, danie a voievodului Matei Basarab şi a soţiei sale din 1646.
În biserică au mai fost 12 icoane, dar acestea au fost luate de către profesorul Nicolae Iorga şi duse la Bucureşti.
Biserica mănăstirii Plătăreşi a avut două clopote mari din timpul lui Matei Basarab şi Alexandru Ioan Cuza, ambele fiind luate de nemţi în timpul primului război mondial.
În pronaosul bisericii de află mormântul jupânului Albu Cluceru şi al tatălui său, Mitrea Pitarul.
Întregul ansamblu monahal de la Plătăreşti mai păstrează, în afară de biserică, zidul de incintă (1 m grosime şi 2,5-3,5 m înălţime), fostele chilii (în cea mai mare parte modificate şi intens degradate) şi beciul mare al vechii Case Domneşti. Acest imens beci, cu patru bolţi cu arcade, se sprijină pe un stâlp central foarte gros (cca. 3m diametru) construit din cărămidă (prinsă cu un mortar foarte tare). Pivniţa prezintă, la nivelul solului, ferestruici lunguieţe şi verticale, mai înguste în afară şi mai largi înăuntru, probabil realizate pentru flinte şi arbalete.
Intrarea în complexul monastic se face pe latura de vest, pe lângă turnul-clopotniţă.
Se spune că, între mănăstirea Plătăreşti şi biserica „Sfântul Nicolae” din satul Piţigaia – localitate aşezată la vest de râul Dâmboviţa pe un promontoriu mai înalt al terasei a II-a a Dâmboviţei din Câmpia Câlnăului – a fost construit un tunel de legătură, prin care călugării aşezământului monahal şi locuitorii satului Plătăreşti se refugiau spre întinsele păduri din împrejurimi, în caz de atac sau de asediu din partea turcilor şi a tatarilor.
Ca urmare a dispoziţiei nr. 165 din 23 februarie 1915 bisrica fostei mănăstiri Plătăreşti a fost declarată „monument istoric”.
Ultima restaurare a acestui lăcaş de cult datează din 1990-1997, care prin grija preotului paroh Paul Lepădatu a constat în:
- înălţarea turlei cum a fost la 1646;
- refacerea exteriorului bisericii;
- învelirea bisericii cu olane;
- refacerea jgheaburilor şi a burlanelor din cupru;
- restaurarea în pronaos a picturii în fresca originală din 1649.
Accesul spre acest remarcabil monument istoric şi religios, amplasat într-un cadru natural de excepţie, se face pe drumul judeţean DJ 301 (Pantelimon – Cernica – Budeşti) sau pe calea ferată Bucureşti - Olteniţa până la staţia CFR Plătăreşti.
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 21-31 din 31 |
Urmatoarea Pagina »
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 21-31 din 31 |
Urmatoarea Pagina »