Descriere - Manastirea Zamfira
Incinta complexului monastic este de forma unui patrulater cu latura dinspre E-V cu marimea de aproximativ 170m, celelalte 3 laturi avand dimensiuni de aproximativ 130m. In afara acestui spatiu se gaseste cimitirul vechi imprejmuit de un gard de sarma si uluci, precum si gradinile ce tin de manastire.
Biserica ”Sfanta Treime”, biserica veche, se afla in cimitirul din afara incintei. In ziua de azi biserica, substantial modificata fata de cea din prima jumatate a secolului XVIII, are o forma trilobata, avand absidele laterale octogonale (la origine rotunde) cu peretii laterali ai pridvorului mai distantati. Initial vechiul pridvor deschis acum sprijina acoperisul refacut pe sase coloane din caramida cu capiteluri din piatra lucrate la Cluj.
Pronaosul, in lungime aproximativ 2m, este prevazut in laterale cu doua ferestre avand deschiderea de 1,30×0,35m cu ancadramente de piatra. Trecerea dintre pronaos si naos este marcata de doi stalpi cu arcade simple. Naosul are o lunguime de circa 2,5m pana la catapeteasma, altarul masurand tot 2,5m. Peretii exteriori sunt simpli, zugraviti in alb, singurul ornament care poate fi observat sunt doua brauri sablonate ce cuprind biserica, cu exceptia pridvorului; primul este situat la 1m sub cornisa, iar al doilea la 1,5m sub primul. Biserica este acoperita cu tabla galvanizata. Din acoperis creste un esafodaj cubic de zid, iar din acesta o turla octogonala. Pictura interioara (din cea veche nu s-a mai pastrat nici macar amintirea), in stil neo-bizantin, este de data recenta (terminata in 1982) si a fost executata cu maiestrie de catre pictorul Mihail-Bogdan Mochulschi. Pe peretele de sud se afla o incapere cu pivnita folosita drept osuar. Biserica noua, o adevarata bijuterie arhitectonica este comparata cu un frumos chivot alb de catre cei ce au descris-o de-a lungul timpului. Pictura interioara este facuta de catre Nicolae Grigorescu la varsta adolescentei si Gheorghe Grigorescu, fratele sau. Conform pisaniei vechii biserici, constructia acesteia a inceput probabil in a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat intre anii 1721-1730 la initiativa Zamfirei Apostoli, vaduva bogatului comerciant Manoil (Mano) Apostoli. La moartea Zamfirei sarcina terminarii lucrarilor ii revine norei acesteia Smaranda, fiica agai Ion Balaceanu si nepoata voievodului serban Cantacuzino, vaduva si ea la acea data. La 29 iulie 1743 biserica este terminata si data spre folosinta. Initial rolul acesteia, asa cum rezulta din pisanie, era, ori de biserica de mir a catunului de clacasi ce slujeau pe mosiile Manoileselor, ori chiar de biserica de curte a acestora caci profesorul Victor Bratulescu afla ca in imediata apropiere a bisericutei, aproximativ 60m mai la nord, s-ar fi aflat si conacul ctitorilor, astazi complet disparut.
Chiar de la ctitorire i se dau spre folosinta cateva pamanturi, desigur din avutul Smarandei, iar, dintr-un document datat 17 decembrie 1776 aflam ca aici a fost numit un anume egumen Dionisie, fapt ce ar duce la concluzia ca la acea data functia de biserica de mir era schimbata in aceea de schit de calugari. La moartea Smarandei Balaceanu-Apostoli in 1780 biserica devine metoh al scaunului episcopal din Targoviste. La 1832, Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece drept schit de maici si inchinat manastirii Campulung, aceasta la randul ei apartinand de scaunul Mitropoliei din Bucuresti. Cutremurele din 1802 si 1838 aduc biserica in ruina astfel incat in 1842 arhimandritul Isaia Blejoianu, facand un inventar al bunurilor schitului, ia sub “stapanirea sa” bunurile pentru a putea sa le refaca. Interesant este faptul ca din acel inventar amanuntit lipseste orice mentionare cu privire la cladiri ce ar fi putut sa serveasca drept chilii pentru calugari sau calugarite functia de schit a acestui lacas la acea data fiind pusa sub indoiala. Odata cu accederea ierarhica a mitropolitului Nifon (1850-1875) incepe o perioada de inflorire pentru manastirile si metoacele ce tineau de Mitropolia de la Bucuresti. Acesta face o vizita in zona constatand ca: “[...]nu se afla aici nici o alta urma care sa arate ca a existat aci, candva, acel asezamant, decat o mica biserica ruinata, in paraginire[...]“. Probabil tocmai aceasta stare deplorabila a asezamantului il decid pe mitropolit sa cladeasca o alta biserica mai mare la 400 de pasi spre nord de vechiul altar. Noua biserica este terminata in 1858, dupa care incep lucrarile de refacere a celei vechi si de constructie a unei clopotnite noi. In 1860 sunt sistate lucrarile fara a se mai reface turla, pridvorul si curtea, astfel incat biserica Zamfirei si Smarandei devine, ceea ce este si astazi, un paraclis al noii ctitorii. Cutremurele din 1940 si mai ales cel din 1977 aduc mari stricaciuni cladirilor asezamantului monahal impunand o ampla campanie de refacere ce se intinde pe perioada 1977-1982 prin grija preafericitului patriarh Iustin Moisescu.
Manastirea Zamfira, manastire de maici cu hramurile Intrarea in Biserica a Maicii Domnului si Sfantul Nifon, este un important lacas de cult de pe Valea Teleajanului, ctitorie a epocii fanariote. Manastirea este situata in lunca din stanga raului Teleajan, pe soseaua paralela cu DN 1A, la proximativ 15 km de Ploiesti. Din punct de vedere administrativ-teritorial se localizeaza pe raza comunei Lipanesti, in imediata apropiere a satului Zamfira.
Incinta complexului monastic este de forma unui patrulater cu latura dinspre E-V cu marimea de aproximativ 170m, celelalte 3 laturi avand dimensiuni de aproximativ 130m. In afara acestui spatiu se gaseste cimitirul vechi imprejmuit de un gard de sarma si uluci, precum si gradinile ce tin de manastire.
Biserica ”Sfanta Treime”, biserica veche, se afla in cimitirul din afara incintei. In ziua de azi biserica, substantial modificata fata de cea din prima jumatate a secolului XVIII, are o forma trilobata, avand absidele laterale octogonale (la origine rotunde) cu peretii laterali ai pridvorului mai distantati. Initial vechiul pridvor deschis acum sprijina acoperisul refacut pe sase coloane din caramida cu capiteluri din piatra lucrate la Cluj.
Pronaosul, in lungime aproximativ 2m, este prevazut in laterale cu doua ferestre avand deschiderea de 1,30×0,35m cu ancadramente de piatra. Trecerea dintre pronaos si naos este marcata de doi stalpi cu arcade simple. Naosul are o lunguime de circa 2,5m pana la catapeteasma, altarul masurand tot 2,5m. Peretii exteriori sunt simpli, zugraviti in alb, singurul ornament care poate fi observat sunt doua brauri sablonate ce cuprind biserica, cu exceptia pridvorului; primul este situat la 1m sub cornisa, iar al doilea la 1,5m sub primul. Biserica este acoperita cu tabla galvanizata. Din acoperis creste un esafodaj cubic de zid, iar din acesta o turla octogonala. Pictura interioara (din cea veche nu s-a mai pastrat nici macar amintirea), in stil neo-bizantin, este de data recenta (terminata in 1982) si a fost executata cu maiestrie de catre pictorul Mihail-Bogdan Mochulschi. Pe peretele de sud se afla o incapere cu pivnita folosita drept osuar. Biserica noua, o adevarata bijuterie arhitectonica este comparata cu un frumos chivot alb de catre cei ce au descris-o de-a lungul timpului. Pictura interioara este facuta de catre Nicolae Grigorescu la varsta adolescentei si Gheorghe Grigorescu, fratele sau. Conform pisaniei vechii biserici, constructia acesteia a inceput probabil in a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat intre anii 1721-1730 la initiativa Zamfirei Apostoli, vaduva bogatului comerciant Manoil (Mano) Apostoli. La moartea Zamfirei sarcina terminarii lucrarilor ii revine norei acesteia Smaranda, fiica agai Ion Balaceanu si nepoata voievodului serban Cantacuzino, vaduva si ea la acea data. La 29 iulie 1743 biserica este terminata si data spre folosinta. Initial rolul acesteia, asa cum rezulta din pisanie, era, ori de biserica de mir a catunului de clacasi ce slujeau pe mosiile Manoileselor, ori chiar de biserica de curte a acestora caci profesorul Victor Bratulescu afla ca in imediata apropiere a bisericutei, aproximativ 60m mai la nord, s-ar fi aflat si conacul ctitorilor, astazi complet disparut.
Chiar de la ctitorire i se dau spre folosinta cateva pamanturi, desigur din avutul Smarandei, iar, dintr-un document datat 17 decembrie 1776 aflam ca aici a fost numit un anume egumen Dionisie, fapt ce ar duce la concluzia ca la acea data functia de biserica de mir era schimbata in aceea de schit de calugari. La moartea Smarandei Balaceanu-Apostoli in 1780 biserica devine metoh al scaunului episcopal din Targoviste. La 1832, Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece drept schit de maici si inchinat manastirii Campulung, aceasta la randul ei apartinand de scaunul Mitropoliei din Bucuresti. Cutremurele din 1802 si 1838 aduc biserica in ruina astfel incat in 1842 arhimandritul Isaia Blejoianu, facand un inventar al bunurilor schitului, ia sub “stapanirea sa” bunurile pentru a putea sa le refaca. Interesant este faptul ca din acel inventar amanuntit lipseste orice mentionare cu privire la cladiri ce ar fi putut sa serveasca drept chilii pentru calugari sau calugarite functia de schit a acestui lacas la acea data fiind pusa sub indoiala. Odata cu accederea ierarhica a mitropolitului Nifon (1850-1875) incepe o perioada de inflorire pentru manastirile si metoacele ce tineau de Mitropolia de la Bucuresti. Acesta face o vizita in zona constatand ca: “[...]nu se afla aici nici o alta urma care sa arate ca a existat aci, candva, acel asezamant, decat o mica biserica ruinata, in paraginire[...]“. Probabil tocmai aceasta stare deplorabila a asezamantului il decid pe mitropolit sa cladeasca o alta biserica mai mare la 400 de pasi spre nord de vechiul altar. Noua biserica este terminata in 1858, dupa care incep lucrarile de refacere a celei vechi si de constructie a unei clopotnite noi. In 1860 sunt sistate lucrarile fara a se mai reface turla, pridvorul si curtea, astfel incat biserica Zamfirei si Smarandei devine, ceea ce este si astazi, un paraclis al noii ctitorii. Cutremurele din 1940 si mai ales cel din 1977 aduc mari stricaciuni cladirilor asezamantului monahal impunand o ampla campanie de refacere ce se intinde pe perioada 1977-1982 prin grija preafericitului patriarh Iustin Moisescu.
Manastirea Zamfira, manastire de maici cu hramurile Intrarea in Biserica a Maicii Domnului si Sfantul Nifon, este un important lacas de cult de pe Valea Teleajanului, ctitorie a epocii fanariote. Manastirea este situata in lunca din stanga raului Teleajan, pe soseaua paralela cu DN 1A, la proximativ 15 km de Ploiesti. Din punct de vedere administrativ-teritorial se localizeaza pe raza comunei Lipanesti, in imediata apropiere a satului Zamfira.
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 34 |
Urmatoarea Pagina »
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 34 |
Urmatoarea Pagina »