Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Pelerinaj-august 2010

Anul construcţiei: 1554-1561
Construită de: Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu

Locaţia: Slatina, judeţul Suceava

Biserica „Schimbarea la faţă” este plasată în centrul aşezării monahale. A fost modelată dupa Mănăstirea Probota, dar dimensiunile sale au fost mărite, fiind cea mai mare biserică din Moldova până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.


Manastirea Slatina vazuta din sud-vest.Biserica este adăpostită între trei dealuri, la aproape 30 km nord-vest de Fălticeni, în mijlocul unei provincii liniştite.
Aşezământul monahal este neregulat, având în vedere că linia peretelui estic este întreruptă în turnul porţii, care a fost construit în 1834. Deasupra intrării în boltă se află o capelă dedicată Sfinţilor Nicolae şi Spiridon, pictaţi în stil bizantin. O pasarelă în dreptul peretelui sudic sugerează faptul că pereţii înalţi au fost construiţi pentru a apăra mănăstirea de jefuitori.
În fiecare colţ al aşezământului monahal este un turn masiv, dar turnul din nord-vest este mult mai înalt decât celelalte. Acesta este clopotniţa, unde două mari clopote din 1830 sunt păstrate.


Formele catapetesmei, un neobisnuit perete intre naos si altar, semanand cu o absida cu trei fete.La început, biserica a avut cinci camere, altar, naos, camera mormintelor, pronaos şi exonartex, dar camera mormintelor a fost demolată în 1828. Spre deosebire de Probota, absidele bisericii nu sunt vizibile în exterior, dar ele sunt croite pe întinderea peretelui. Sunt nouă stâlpi, doi spre faţada vestică, trei spre nordul şi sudul faţadei şi unul spre absida estică, dar aceştia par mai mult decorativi decât funcţionali.
Faţadele sunt tencuite, văruite şi decorate cu firide. În faţada sudică a bisericii se află mormântul egumenului Nil, care a aşezat inscripţia comemorativă de pe peretele bisericii. La vest, pe plinta exonartexului se află mormântul unui călugăr necunoscut.
Intrarea în biserică se face prin două uşi, una spre faţada sudică şi alta spre cea nordică.
Ctitorie a domnitorului Moldovei, Alexandru Lapusneanu. Construita intre
1554-1558 ca necropola domneasca a familiei. Are aspectul unei adevarate
fortarete remarcandu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica, ce
reinvie si continua traditiile epocii lui Stefan cel Mare si Petru Rares.




“Mai apoi domnind Alexandru-voda tara, intru lauda lui Dumnezeu au zidit
manastirea Slatina cu multa cheltuiala si osardie, si au sfintit Grigorie mitropolitul.
La sfintenie zic sa fi fost preoti cu diaconi 116. Aceasta s-au lucrat in anul 7066
(1558), si au sfintit octombrie 14. Zic unii ca si moartea lui Alexandru-voda au fost
cu inselaciune, ca el mai inainte de moarte, vazundu-se in boala grea ce cazuse si
neavand nadejde de a mai fi viu, au lasat cuvant episcopilor, de vor vedea ca-i
spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Deci, vazandu-l ei lesinand si, mai mult
mort decat viu, dupa cuvantul lui l-au calugarit, si i-au pus numele de calugarie
Pahomie. Mai apoi daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fi zis ca, de se va
scula, va popi si el pre unii. Mai apoi, episcopii si boierii, intelegand acel cuvant, si
mai cu deadinsul Roxanda doamna-sa temandu-se de un cuvant ca acela, carele
era de a-l si credere, stiind cata groaza si moarte facuse mai nainte intre boierii
sai temandu-se doamna sa sa nu pata mai rau decat altii, l-au otravit si au murit,
si l-au ingropat in manastire la Slatina”. (Grigore Ureche )
La intervenţia Sfântului Sinod şi a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaştele Sfântului Grigorie Teologul (328-389) a fost readusă la 12 februarie curent la mânăstirea “Schimbarea la Faţă” – Slatina, din judeţul Suceava, după mai bine de 55 de ani, timp în care s-a aflat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.
« Ultima Pagina  |  vizualizare rezultate 1-20 din 107  |  Urmatoarea Pagina »
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
« Ultima Pagina  |  vizualizare rezultate 1-20 din 107  |  Urmatoarea Pagina »
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni