Pelerinaj-august 2010
Manastirea Tarcău este situata pe valea pîrîului Tarcău într-o minunată poiana înconjurată de munţi. Pînă astăzi se mai păstreză denumiri ca “poiana“ lui Irinarh, la “pustnici“ şi altele.
Între anii 1828-1833, ieroschimonarhul Avramie, probabil din mănăstirea Neamţ, a construit aici o frumoasă biserică din lemn de frasin, cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor“, devenind astfel primul egumen al schitului Tarcău. Schitul a rămas pînă azi o mică sihăstrie în adîncul Carpaţilor. O poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al mănăstirii Tarcău.
Biserica este construită în plan triconic, fără turlă. Catapeteasma, sculptată la începutul secolului al XIX-lea, conţine cîteva icoane preţioase.
În anul 1868 s-a construit, din lemn, turnul clopotniţei şi un corp de chilii în partea de sud, iar în prima jumătate a secolului nostru s-a construit casa egumeniei şi al doilea corp de chilii. Prin lucrările de restaurare, efectuate în ultimii ani, schitul Tarcău a căpătat o înfăţisare nouă şi un aspect plăcut şi odihnitor.
Intrarea în biserică, situată spre sud, este protejată de un pridvor închis, adăugat în 1936, iar în interior o arcadă din bârne separă pronaosul de naos. Cele două încăperi interioare sunt acoperite de bolţi caracteristice acestui gen de construcţii , rezultate din îmbinarea unor bârne a căror lungime se reduce succesiv. Bolta naosului se desfăşoară pe axul lingitudinal, având la partea superioară o suprafaţă hexagonală spre care converg fâşiile curbe din care este alcătuită.
Catapeteasma, cu cele cinci randuri de icoane, este executată pe scânduri late de tei, fixate pe un schelet de bârne. A fost zugrăvită şi montată în secolul al XIX-lea. Este bine conservată şi etalează calităţi artistice de netăgăduit, exprimate îndeosebi prin cursivitatea liniilor, precizie şi vivacitate cromatică.
Manastirea Tarcău este situata pe valea pîrîului Tarcău într-o minunată poiana înconjurată de munţi. Pînă astăzi se mai păstreză denumiri ca “poiana“ lui Irinarh, la “pustnici“ şi altele.
Între anii 1828-1833, ieroschimonarhul Avramie, probabil din mănăstirea Neamţ, a construit aici o frumoasă biserică din lemn de frasin, cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor“, devenind astfel primul egumen al schitului Tarcău. Schitul a rămas pînă azi o mică sihăstrie în adîncul Carpaţilor. O poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al mănăstirii Tarcău.
Biserica este construită în plan triconic, fără turlă. Catapeteasma, sculptată la începutul secolului al XIX-lea, conţine cîteva icoane preţioase.
În anul 1868 s-a construit, din lemn, turnul clopotniţei şi un corp de chilii în partea de sud, iar în prima jumătate a secolului nostru s-a construit casa egumeniei şi al doilea corp de chilii. Prin lucrările de restaurare, efectuate în ultimii ani, schitul Tarcău a căpătat o înfăţisare nouă şi un aspect plăcut şi odihnitor.
Intrarea în biserică, situată spre sud, este protejată de un pridvor închis, adăugat în 1936, iar în interior o arcadă din bârne separă pronaosul de naos. Cele două încăperi interioare sunt acoperite de bolţi caracteristice acestui gen de construcţii , rezultate din îmbinarea unor bârne a căror lungime se reduce succesiv. Bolta naosului se desfăşoară pe axul lingitudinal, având la partea superioară o suprafaţă hexagonală spre care converg fâşiile curbe din care este alcătuită.
Catapeteasma, cu cele cinci randuri de icoane, este executată pe scânduri late de tei, fixate pe un schelet de bârne. A fost zugrăvită şi montată în secolul al XIX-lea. Este bine conservată şi etalează calităţi artistice de netăgăduit, exprimate îndeosebi prin cursivitatea liniilor, precizie şi vivacitate cromatică.
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 21-40 din 80 |
Urmatoarea Pagina »
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 21-40 din 80 |
Urmatoarea Pagina »