CUM SE RECUNOAŞTE O ICOANĂ ORTODOXĂ A MAICII DOMNULUI ?



Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.



Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.

Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.

Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.



În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.

Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare

DESPRE RUGĂCIUNILE CĂTRE MAICA DOMNULUI



1. Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ”Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?”. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina.

2. Spunea Parintele Cleopa: ”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”.

3. Mai spunea: ”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.

4. Spunea iarasi: ”Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamantul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului. Iar Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca”.

5. Zicea batranul: ”Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute”.

6. Iarasi spunea: ”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”.

7. Aproape in fiecare predica Parintele Cleopa ii intreba pe crestini: ”Aveti voi icoana Maicii Domnului in casa?”, ”Dar candeluta la icoana Maicii Domnului aveti?” Si ii sfatuia: ”Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamant! Imparateasa cerului si a pamantului!
Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si in timpul vietii si in clipa mortii si in ziua Judecatii… Stiti voi cat poate Maica Domnului inaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

8. Celor care dadeau slujbe la biserica, le zicea: ”Aici am pus slujbe mari, dar daca omul acasa nu face nimic, se implineste ceea ce zice in Sfanta Scriptura: Cand unul se roaga si celalalt nu se roaga, unul zideste si celalalt strica! Atat va dau: dupa rugaciunile de dimineata sa cititi Acatistul Bunei Vestiri cu candeluta aprinsa. O sa vedeti ca Maica Domnului este grabnic ajutatoare!”

LACRIMILE MAICII DOMNULUI

Intr-un sat indepartat de munte traia un barbat pe nume Chiriac, trecut prin viata, caruia nu-i puteai schimba parerea, indiferent ca avea dreptate sau nu. Ceea ce nu putea sa creada Chiriac era cum icoanele pot sa planga. Spunea el "icoanele sunt facute din lemn mort, nu au apa in ele sa planga”. Desi auzise de la mai multi cunoscuti despre aceste icoane facatoare de minuni, unii dintre ei care chiar fusesera martorii acestor minuni, Chiriac nu putea sa creada si pace.

In satul lor fusese o biserica mica de lemn care arsese intr-o noapte, iar acum se construia una mai mare si mai frumoasa. Tot ceea ce mai ramasese din vechea biserica era o mica icoana de lemn, a Maicii Domnului, veche de cand lumea, despre care se spunea ca este facatoare de minuni pentru ca scapase din acel incendiu. Chiar daca barbatul ajuta la construirea bisericii noi si-si petrecea mai tot timpul in preajma icoanei, care fusese adusa in noua biserica, nu credea in minunile pe care le putea face si se uita ciudat la cei pe care ii vedea venind sa se inchine la icoana sau ii aduceau flori Maicii Domnului.

Intr-una din zile, desi era sarbatoare, Chiriac lucra in interiorul bisericii hotarat sa-si termine munca. Era singur inauntru, si desi multi il sfatuisera sa nu mai lucreze ca il va vedea Maica Domnului si-l va pedepsi, nu asculta de nimeni si-si continua lucrul, bombanind intruna. La un moment dat, prin acoperisul bisericii care nu era inca terminat, incepu sa ploua. Si ploua asa de tare cum nu se mai vazuse niciodata. Dupa cateva minute ploaia se opri si desi barbatul reusise sa se adaposteasca de ploaie, pe jos, in biserica, era plin de apa. Suparat de aceasta intamplare, Chiriac vru sa se certe cu cineva, dar nu avea pe nimeni in jur.

Uitandu-se apoi spre icoana Maicii Domnului observa ca aceasta era acoperita de mici stropi de apa care semanau cu niste lacrimi. Sigur ca in sfarsit a gasit misterul acestor icoane facatoare de minuni fugi repede la un muncitor care locuia in apropiere sa-i spuna ce a aflat. Dar cand Chiriac ii spuse ceea ce aflase si ca ploaia umpluse biserica de apa, barbatul incepu sa rada de el, spunand ca Chiriac a innebunit. Dar vazand barbatul ca acest Chiriac vorbeste serios, ii spuse ca nu este posibil ceea ce spune el pentru ca in sat nu mai plouase de cateva saptamani.

Barbatul se duse cu Chiriac in biserica sa vada cu ochii lui ceea ce acesta spunea. Cand ajunse in biserica barbatul vazu intr-adevar ca pe chipul Maicii Domnului aparusera lacrimi, dar nu vazu pic de apa in jur si neputandu-si ascunde bucuria, incepu sa se inchine si sa se roage la icoana facatoare de minuni. Chiriac ramase mut de uimire, iar barbatul ii spuse ca acesta sigur fusese un semn de la Maica Domnului pentru el, ca astfel sa nu mai lucreze in zilele de sarbatoare si sa se faca un om mai credincios.

O MAMĂ ADEVĂRATĂ

Evdochia este o tânără plină de viaţă şi cu o mare credinţă în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, şi, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puţin timp înainte.

„Eram în anul trei la medicină şi vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere şi eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, şi aşa o să ne căsătorim peste puţin timp. La înce-put l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insis-tenţe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbaţi. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aş putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control şi mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng şi m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar şi mi-a spus: «Du-te şi fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac şi pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-şi continue studiile şi că nu va recunoaşte că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lun-gesc vorba şi m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinţii, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de ruşine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinţii m-au acceptat, dar numai cu condiţia ca, după ce se naşte, să dau copilul la cineva spre adopţie.

Am mai mers o perioadă la şcoală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinţii au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năştea copilul. Mama şi-a luat concediu şi a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă şi întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toţi că vreau să nasc normal şi am fugit de acolo. Toţi mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri şi am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor şi am năs-cut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naştere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simţit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptă-mână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc şi să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul şi am venit la Tesalo-nic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebu-nă. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena.

Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvin-te, mi-am luat copilul în braţe şi i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinţi, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă şi m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbu-nez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aştepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în maşină şi să mergem la omul acela. Nu mai ştiam ce să fac; mă rugam, plângeam.

Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puţin. Am luat copilul în braţe şi m-am dus la icoana Maicii Domnului, şi, înge-nunchind, i-am zis: «Preasfânta mea, ţie îţi dăru-iesc acest copilaş. Tu ştii că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el şi să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge».

Apoi am pus copilul în faţa sfintelor icoane şi m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bise-ricii şi îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu şi Preasfânta Sa Maică.

După vreo oră de plâns, am lut copilul în braţe şi am ieşit afară. Tata mă aştepta şi părea liniştit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: «Ştii ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei aşa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai».

Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în braţe şi i-am spus tatei să întoar-că maşina şi să mergem acasă. Maica Domnului şi-a făcut datoria şi mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai şi nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele şi cei-lalţi, care au văzut copilul, ştiau de la părinţii mei că mama l-a născut, nu eu”.

În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos şi cuminte, bucuria familiei.

„De când a intrat în casă, a readus viaţa, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea buni-cului, care la naştere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se şi rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeaşi vârstă”.

Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aş putea trăi fără acest copil; el este viaţa mea, el m-a întinerit şi m-a învăţat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia şi înseamnă «Preasfânta». Evdochia şi-a continuat studiile, iar acum este căsătorită şi are al doilea copil.

Iată un model de mamă, care şi-a pus sufle-tul pentru copilul ei.

Monah Pimen Vlad

MINUNEA MAICII DOMNULUI

Această minune preaslăvită a Maicii Domnului s-a întâmplat în luna decembrie 2004. Pentru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” din Bethleem.

Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.

Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul o observat o întristare şi o durere pe chi-purile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.

Auzind acestea, şoferul le-a zis că aici, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită Sidonoghia – care în arabă în-seamnă Stăpână, Doamnă – unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei fă-cătoare de minuni.

Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Sidonoghia, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a mai spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maria creşti-nilor le va împlini cererea lor.

S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcina-tă, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos.

Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferului care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide ca să-i ia toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului.

Plecând înspre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios.

Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momen-tul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a poruncit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: musulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împunsătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”.

Poliţia, luându-i pe cei trei, i-a dus la închi-soare, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului.

Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreu-nă cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Sidonoghia şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.

Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Maica Dom-nului să-i lumineze şi să-i aducă la adevărata credinţă.

Monah Pimen Vlad

Maica Domnului, ocrotitoarea crestinilor

1.

- Maică Sfântă,
Maică Sfântă,
De ce-i răutate multă,
Încât inima se-afundă?

- E mai multă bunătatea,
Acoperă nedreptatea.
Dar nu o puteţi vedea,
De aveţi inima rea.
Şi nu o puteţi simţi,
Dacă nu veţi pătimi.
Veniţi toţi la Fiul meu,
El vă mântuie de rău!
Vă deschide ochii vieţii,
Spre vederea bunătăţii.
Mă rog pentru voi mereu,
Să v-ajute Dumnezeu.

Trebuie şi ruga voastră,
Ca El să vă mântuiască.
Sub privirea de creştin
Apa se transformă-n vin,
Iar cel mai amar pelin
Capătă un gust divin.

Asta e menirea voastră:
Dragostea să prisosească,
Încât răutatea lumii
Şi goliciunea minciunii
Să dispară, precum ceaţa
Se-mprăştie, dimineaţa.

Străluciţi cu inimi calde
Şi cu rugăciuni înalte.
Răspândiţi roua dreptăţii;
Asta-i calea bunătăţii.

2.

- Maică Sfântă,
Maică Sfântă,
De ce inima nu cântă,
Dragostea nu ne-nfierbântă
La o vieţuire sfântă?

- Lacrimile mele curg
Pentru cei ce nu ajung
Să-L vadă pe Fiul meu,
Iisus Hristos, Dumnezeu.
Cât trăiţi pe astă lume
Este timp pentru minune,
Ca inima să tresalte
La viaţa cea fără moarte.
Nu vă deznădăjduiţi,
Copiii mei mult-iubiţi!
Nu vă uitaţi rugăciunea,
Cu toată amărăciunea;
Într-o zi, Domnul va da
Şi inima va cânta:
Cântec îngeresc, curat,
Ce curge neîncetat.

Sfânt izvor de nemurire,
Ruga cea fără oprire.
Ea vă va fi apă vie,
Necurmată bucurie.
Eu mă rog să o primiţi
Şi nicicând să n-o opriţi.

Fiul meu să dăruiască
Rugăciunea îngerească
Către firea omenească.

3.

- Maică Sfântă
Şi Fecioară,
De ce grija ne-mpresoară
Ziua toată, -întreaga seară?
Cum uităm de tine, Sfântă,
Chiar de-avem durere multă?

- Voi uitaţi, eu nu vă uit,
Fii creştini de pe pământ!
Voi nu ştiţi că, nevăzut,
Eu vă mângâi cu dor mult.
Ochiul vostru ostenit,
Al vostru obraz muncit,
Părul vostru-ncărunţit,
Sufletul vostru mâhnit,
Le învălui cu privirea
Şi le-nfăşor cu iubirea.
Nu vă temeţi de nevoi,
Ci aveţi frică de voi,
Ca să nu alunecaţi
În păcate, ci să staţi
Treji în luptă şi în rugă,
Căci mila o să v-ajungă.
Goniţi grija cea lumească
Pentru pacea îngerească.

În case, s-aveţi icoane,
Ce vă feresc de uitare.
Când priviţi spre chipul meu
Şi spre al lui Dumnezeu,
Amintiţi-vă îndată
Că Dumnezeu vă e Tată,

Nu vă uită niciodată,
Ci de grijă El vă poartă.

4.

- Maică Sfântă,
Nenuntită,
Şi cu haină aurită,
Cum ne putem feri fiii,
Toţi urmaşii, toţi copiii,
De ispite necurate
Ce-s în lume presărate?

- Luaţi aminte, dragii mei,
Să nu faceţi din prunci, zei.
Nu vă închinaţi la fii,
Chiar de-s ai voştri copii.
Ca s-aveţi urmaşi curaţi,
La inimi nevinovaţi,
Cu blândeţe-i îndreptaţi,
Calea bună le-arătaţi,
Calea Domnului Hristos,
A Pruncului luminos.
Mult mă rog pentru părinţi,
Ca să aibă fii cuminţi;
Să aibă înţelepciune,
Să ştie cum să-i îndrume.

Mă rog pentru-nvăţători,
Să fie luceferi, sori,
În drumul copiilor,
În viaţa tinerilor.

Slujbele Bisericii,
Întărirea creşterii.
Cuvântul dumnezeiesc,
Ajutor de sus, ceresc.
Adevărul învăţaţi
Pe copiii luminaţi,
Şi cum să-şi înalţe ruga,
Ca la Domnul să ajungă.

Amintiţi-le mereu
Cât de bun e Fiul meu,
Cât de mult îi ocroteşte,
Cât de tare îi iubeşte!

5.

- Măicuţă ocrotitoare,
Din icoană veghetoare,
De ce, Maică, pe de-o parte
Însetat-am de dreptate,
Dar mă port cu laşitate?

- Ai răbdare, fiu creştin,
Chiar dacă de dor eşti plin.
Nu poţi fi bun dintr-o dată
Şi cu inima curată.
Roagă-te şi te veghează,
Căci păcatul te-nnoptează.
Roagă-te şi te căieşte,
De tot ce te depăşeşte.
Roagă-te şi te sileşte
Şi darul ţi-l înmulţeşte.

Pic cu pic şi strop cu strop,
Mai agale şi-n galop,
Sufletul tău însetat
Va fi binecuvântat.

Ţine-te pe calea dreaptă
Cu inimă înţeleaptă.
Nu te teme să fii bun,
Chiar de eşti crezut nebun.

Lasă-ţi dorul să doinească,
Inima să-ţi gângurească
Spre luminarea cerească.

6.

- Măicuţă mireasă
Şi Împărăteasă,
Maica Domnului
Şi a dorului,
Nu ştiu cui să spun
Durerea ce-adun.
În zile de iarnă
Vin sub a ta haină.
Că n-am şezătoare,
N-am vreo alinare,
Ca să povestesc,
Să mă liniştesc...
Stau închisă-n casă,
Frigul se revarsă
În oraş, în ţară,
Bântuie pe-afară...
Stau şi te privesc,
Nu mă dumiresc
Unde s-a dus satul;
...Oraşul, stricatul
M-a strivit sub el
Ca pe un rebel.
Unde-s doinele,
Sărbătorile?
Casa unde este?
Dorul de poveste?
Hainele cusute
Cu flori de la munte...
Măicuţă, să-mi spui
Taina cerului:
Cum mai pot trăi,
Fără a doini,
Cum pot respira
Fără a cânta?

- Vino-n rugăciune,
La Domnul, la mine,
Ruga ta-i doinire
Şi despătimire;
Doina inimii,
Calea liniştii.
Şi spune poveşti
Pruncilor ce-i creşti;
Şi ai şezătoare
Fără încetare.
Domnul e oriunde,
Iarna nu-L ascunde.
Frigul nu-L goneşte,
Mereu ne iubeşte.
La oraş, la sat,
Unde e chemat,
Vine, luminează,
Răul depărtează.

Soare ne răsare,
Nu ne dă-n uitare.

ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

Povesti educative

În fiecare seară Măicuţa Domnului venea şi o acoperea cu marama ei. Cei mari, până şi mama, îi spuneau "acoperământ". Lasă că ştia ea! Ce? La bunica la ţară femeile purtau în zi de sărbătoare acoperământ sau maramă? Măicuţa Domnului avea straie de sărbătoare - toate, şi ia şi fusta şi fotele, chiar şi brâul - vârstate cu aur şi cu argint. Albă ca laptele şi luminoasă ca stelele ... Şi când venea, o mireasmă suavă şi dulce de trandafir venea înaintea ei. Numai mama ei mai mirosea câte o dată aşa când venea de la biserică, duminica; şi fetiţa ştia că mama făcuse rugăciunile potrivite care i-au fost ascultate şi că Măicuţa Domnului îşi trecuse mâna ei blândă peste fruntea mamei lăsând o dată cu mirul şi mirosul. Mereu îi spunea mama ei să se roage cu iubire şi să nu ceară, ci să dăruiască, căci ce putea fi mai frumos decât să trimită din inimioara ei toată iubirea cât o putea cuprinde Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului? Şi atunci fetiţa spunea repede:
"Fecioară Prea Curată Maică a Domnului, te rog, primeşte-mă în suita ta şi învaţă-mă să fiu cuminte, smerită şi ascultătoare, harnică şi binevoitoare, plăcută inimii, minţii şi ochiului! Dar mai ales învaţă-mă să urmez Calea cea dreaptă! Amin! "
După ce marama o acoperea din cap până în picioare, borangicul străveziu - parcă lucrat de păianjeni - începea să lucească în toate culorile curcubeului şi parcă o gâdila (nu îi spusese mămicii de ce râde întotdeauna când adoarme ...). Şi apoi se făcea mică, mică cât o scânteioară şi cobora încetişor în papucelul cu cap de ursuleţ care aştepta cuminte noapte de noapte la capul patului să se transforme în corabie şi să o poarte printre stele, în ceruri, tot mai sus printre îngeri.
Câteodată îi părea rău când trecea printre aceştia că nu avea şi ea aripi; dar numai pentru o secundă pentru că ea avea papucelul care o purta peste tot. Şi-apoi nu-I spunea mama mereu că este un îngeraş? Ce dacă nu avea aripi? Ce mult le iubea pe făpturile acelea ... Câteodată, când aveau timp se jucau cu ea: lăsau papucelul - corabie să alunece pe aripile lor şi cu răsuflările lor parfumate o făceau să se învârtă ca într-un carusel. Dar de cele mai multe ori erau ocupaţi - aveau tot felul de misiuni, ziceau ei - şi atunci se sfia să stea în preajma lor, să nu-i deranjeze. Astfel că le trimitea numai iubirea ei şi pleca mai sus.
Noapte de noapte suia pe calea de lumină până sus, sus de tot la Castel. Aşa îi zicea ea. Dar nu era un castel din piatră sau din sticlă cum erau cele de pe Pământ. Era din lumină, aşa ca nişte nori; nu prea ştiuse să explice când le povestise păpuşilor. Era auriu; văzuse la muzeu o piatră de culoarea aceea şi mama îi spusese că este un opal. Şi era cald şi bun şi când ajungea acolo inima I se umplea de bucurie şi iubire, mai mult decât o iubea pe mama şi mai altfel. Îi plăcea tare mult acolo! Şi cu îngeraşii îi plăcea, dar acolo era mult mai frumos. Iar în momentele acelea parcă se făcea mai mică şi mai strălucitoare.
Ajunsă la Castel, papucelul ştia drumul singur. Intra pe poarta cea mare, pe alee, pănă în sala cea mare, unde El stătea în mijlocul a doisprezece bătrâni. De fiecare dată bătrânii îi zâmbeau şi îi făceau semne discrete cu capul, fără a se întrerupe din ceea ce făceau - pasă-mi-te foarte important pentru că erau tare serioşi. Oricum ea era atât de mică, încât nu putea deranja pe nimeni. În fine, papucelul poposea la piciorul Lui şi, parcă ostenit închidea ochii şi se culca cuminte. Fetiţa se căţăra uşurel pe unghia degetului Lui cel mare şi se cuibărea acolo ascultând cu luare aminte cele ce hotărau. Asta ca să înveţe şi ea ce să facă când s-o întoarce pe Pământ. Niciodată, când se trezea, nu ţinea minte ce auzise dar era ferm convinsă că sufletul ei ştie şi că-I va da de ştire la timpul cuvenit.
Deodată simţea că a venit timpul şi luneca cu viteză în papucel care îşi scutura nedumerit căpuşorul de pluş, se dezmorţea şi o pornea voios înapoi, mai repede acum, căci nu se mai opreau niciunde. Papucelul - corabie poposea din nou la capul patului, lângă fratele său, redevenind papucel, iar fetiţa - din scânteioară redevenită fetiţă - se căţăra la loc în pat şi se băga sub plapumă, dar mai ales sub Marama Maicii Domnului.
Şi toate acestea pentru că la culcare spunea, după rugăciunile pe care le învăţase de la mama sa, "Mântuitorule Iisuses Hristoase mă încredinţez mâinilor Tale! Măicuţa Domnului, Preasfântă Fecioară, te rog să ai grijă de mine şi să mă înveţi să-ţi semăn în gând, cuvânt şi faptă! Amin!"

Va multumesc din suflet pentru postari ,cu permisiunea d-voastra am sa le postez si pe blog : www.preasfantafecioaramaria.wordpress.com.
Maica Domnului sa va binecuvanteze!

Va multumesc din suflet pentru postari ,cu permisiunea d-voastra am sa le postez si pe blog : www.preasfantafecioaramaria.wordpress.com.
Maica Domnului sa va binecuvanteze!