Literatura pseudo-apostolica are in general caracter disciplinar bisericesc. Ea se ocupa cu probleme canonico-juridice de recrutare a clerului, cu chestiuni liturgice de validitate a tainelor in anumite situatii de post, de sarbatori etc. Lucrarile zise apostolice se inspira unele din altele, iar critica n-a putut stabili inca cu precizie ordinea si interdependenta lor.

Cronologic lucrarile zise apostolice se situeaza intre Didahie, de care unele depind in mod sigur si intre Constitutiile Apostolice, cea mai intinsa si cea mai importanta lucrare de acest gen.
Constitutia bisericeasca a lui Ipolit, numita si Traditia Apostolica sau Constitutia bisericeasca egipteana, inscrisa pe statuia lui Ipolit, a fost reconstituita cu ajutorul Constitutiei bisericesti egiptene, cunoscuta mai intai din traducereetiopiana si coptica.
Piesele din care a fost reconstituita Traditia Apostolica a lui Ipolit au fost: Cartea a VIII-a a Constitutiilor Apostolice, asa numita Constitutie bisericeasca egipteana, Testamentum Domini si Canoanele lui Ipolit. Versiunea latina a Constitutiilor bisericesti egiptene, datand probabil din secolul IV, a fost gasita intr-un palimpsest din ultimul sfert al veacului V, intr-o biblioteca a Capitoliului Catedralei din Verona. Traditia Apostolica a fost usor uitata in Apus, dar ea a avut mareinfluienta in Rasarit, indeosebi in Egipt, unde a si fost tradusa in etiopiana, coptica si araba.
Scrisa pe la anul 215 de catre Ipolit, la Roma, Traditia Apostolica este cu exceptia Didahiei, cea mai veche si cea mai importanta Constitutie crestina bisericeasca, un adevarat evhologiu sau sacramentariu primar, cu reguli, formule de hirotonie ale episcopului, preotului si diaconului, slujirea Sfintei Euharistii, administrarea botezului, randuiala vaduvelor, a fecioarelor, a celor ce ingrijeau pe bolnavi.
Documentul nostru subliniaza importanta deosebita a Sfintei Traditii pentru Biserica. Ni s-au pastrat datinisi texte asupra instituirii si practicarii episcopatului, Sfintei Euharistii si botezului, texte indreptate impotriva inovatiilor.
In conceptia lui Ipolit, episcopul este ales de intregul popor, pe fata si este sfintit duminica, in mijlocul intregii comunitati alcatuita din credinciosi, episcope chemati din comunitatile vecine si preoti. Episcopii prezenti isi pun mainile pe cel ales si intr-o tacere generala, rostesc o rugaciune de invocare a Sfantului Duh. In aceasta rugaciune pentru sfintirea intru arhiereu, distingem unele randuieli canonice si canonico-dogmatice precum: 1. Succesiunea apostolica; 2. Puterea de a ierta pacatele prin lucrarea Sfantului Duh; 3. Prezenta intregii Sfintei Treimi; 4. Prezenta Bisericii pretutindeni; 5. Elementele spiritual ale cultului. Dupa sfintirea episcopului urmeaza Sfanta Liturghie in intregimea ei. Este cea mai veche liturghie crestina pastrata in prima jumatate a secolului III. Frumusetea si precizia formulelor din textul acestei rugaciuni arata indelungaei folosire de catre Ipolit la Roma si de altii, in Egipt, inainte de fixarea lor in text oficial.
Sfanta Liturghie care urmeaza hirotoniei arhiereului, contine cea mai veche rugaciune euharistica a Bisericii si are un caracter eminamente hristologic. Aceasta rugaciune este un formular fixat, dar Ipolit ne lamureste ca oficiantul poate rosti si dupa propria sa pricepere sau abilitate rugaciuni, cum facea de pilda Sfantul Justin Martirul, cu conditia ca rugaciunea sa fie corecta sis a nu se abata de la dreapta credinta. Teologia hristologica a acestei rugaciuni este in general cea a secolului III, purificata de confuzii eretice si fundamentand adanc hristologia Sfantului Atanasie cel Mare.
In partea a doua a Traditiei Apostolice se vorbeste despre intrarea laicilor in Biserica. Semnalam ca deosebit de interesante ritul si formula botezului, ce se savarseste progresiv dupa cate o marturisire de credinta, una pentru Tatal, urmata de prima afundare in apa, a doua pentru Iisus Hristos, urmata de a doua afundare si a treia pentru Sfantul Duh, urmata de a treia afundare.
Urmeaza mirungerea facuta de catre preot, imbracarea si prezentarea celor botezati in adunare. Marturisirea de credinta intreita este indicativa pentru originea si istoria Simbolului de credinta. Candidatii sunt unsi, se rosteste o rugaciune si li se da sarutarea pacii. Urma prima Sfanta Impartasanie, in cadrul Liturghiei.
Partea a treia a Traditiei Apostolice se ocupa cu diverse indatoriri ale credinciosilor: randuieli pentru post, agape, timpul de rugaciune, impartasania zilnica acasa si grija pentru administrarea sa. Se face distinctive intre painea euharistica si painea binecuvantata. Sunt apoi randuieli pentru inmormantare, rugaciuni, pregatire catehetica, meditatii spiritual, sensul Sfintei Cruci.
Didahia Apostolilor, Didascalia sau invatatura universal a celor 12 Apostolisi a sfintilor ucenici ai Mantuitorului nostru, pe care Epifanie o mentioneaza cu titlul de “Randuieli ale Apostolilor”, este un mesaj al Adunarii Apostolilor la Ierusalim pentru combaterea ereziilor. In fond ea combate in linii mari ereziile, gnosticismul, paganismul si iudaismul. Scrisa in siriana, intre sfarsitul veacului II si a doua jumatate a secolului III, cuprinzand si elemente antinovatiene, Didascalia Apostolilor este izvorul primelor 6 carti ale Constitutiilor Apostolice si se ocupa cu randuieli si indrumari referitoare la sotii si vaduve, la literatura pagana, la bai, la alegerea episcopilor, hirotonia preotilor, a diaconilor, la instruirea catehumenilor, la drepturile si datoriile episcopului, la tratamentul bland al pacatosilor, la ferirea de frati mincinosi si de marturii pagane impotriva crestinilor. Prezinta un interes deosebit descrierea topografiei clericilor si a credinciosilor in biserica. Tronul sau scaunul episcopului sa fie in mijlocul preotilor, in partea de rasarit a locasului de cult. Dupa clerici, vin laicii si femeile. Crestinii sunt indrumati sa nu citeasca cartile paganilor si ale gnosticilor.
Autorul Didascaliei s-a inspirit din Didahia, din Scrierile Sfantului Ignatie Teoforul, Pastorul lui Herma, Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba, Apologia I a Sfantului Justin Martirul si Filosoful, Evanghelia lui Petru, Faptele lui Petru si Faptele lui Pavel, dar a prelucrat personal elementele imprumutate. Limba Didascaliei este lipsita de gratie literara.
Constitutia bisericeasca apostolica, descoperita in 1843 intr-un manuscris grecesc din secolul al XII-lea, purta un nume adaugat ulterior: Randuielile(Diatagai) prin Clement si canoanele bisericesti ale Sfintilor Apostoli. Continutul lucrarii este alcatuit din sfaturi asupra vietii crestine dupa modelul celor doua cai: a vietii si a mortii din Didahie. Urmeaza randuiala asupra alegerii, investirii si indatoririlorepiscopilor, preotilor, diaconilor, citatilor, vaduvelor si tinutei credinciosilor. Textul lucrarii a fost compus intr-un mediu iudaizant din Siria, pe la anul 300, iar mai tarziu a ajuns in Egipt, in atmosfera monofizita, unde a putut fi remaniat, inlocuind numele lui Petru cu acela al lui Ioan, caruia monofizitii iiatribuiau conducerea Apostolilor sau primatul intre acestia.
Constitutiile Apostolice este cea mai intinsa colectie canonico-liturgica din primele doua perioade patristice, datand din a doua jumatate a secolului IV, foarte probabil de origine siriaca. Autorul lucrarii incearca sa arate originea apostolic cu cuvintele: “prin tovarasul nostrum de slujba Clement”. Titlul insusi complet suna: Constitutiile Sfintilor Apostoli prin Clement. Opera este alcatuita din bucati mai lungi sau mai scurte, scrise anterior si carora autorul, un cleric arian, le-a dat o unitate. Lucrarea nu are legatura directa nici cu Apostolii nici cu Clement, dar numele acestuia se bucura de prestigiu.
Primele sase carti sunt o remanierea Didascaliei cu putine modificari si adaosuri. Modificarile se refera la partea disciplinara si liturgica, Cartea a VII-a face o remaniere a Didahiei si apoi o sinteza de rugaciuni si prescriptii referitoare la catehumenat si botez. Cartea a VIII-a reprezinta partea ceamai importanta a lucrarii si vorbeste despre harisme, formulare de hirotonie, intreaga liturghie clementina(cea mai veche si completa). Urmeaza prescriptii referitoare la marturisitori, fecioare, vaduve, exorcisti, prozeliti. Capitolul 47 cuprinde cele 85 de Canoane Apostolice.
Opera canonico-liturgica, sugestiva si utila pentru vremea ei, al carui autor arian pare a fi identic cu autorul versiunii mari a Scrisorilor Sfantului Ignatie Teoforul, aceasta lucrare a fost osandita, cu exceptia Canoanelor Apostolice, de catre Sinodul Trulan din 692, ca fiind “falsificata de eretici”. Sinodul a aprobat cele 85 de Canoane Apostolice.
Cele 85 de Canoane Apostolice, cuprinse in Constitutiile Apostolice, se ocupa in cea mai mare parte cu alegerea, hirotonia si raspunderile oficiale ale clerului, cu conduita morala a acestuia si cu indatoririle crestinilor in general. Se aseamana in multe privinte cu canoanele sinoadelor de la Antiohia(342) si Laodiceea(343).
Primele 50 din aceste canoane au fost traduse in latineste, in secolul al VI-lea de daco-romanul Dionisie cel Mic(+545), care le-a adus astfel la cunostinta Apusului crestin.
Canoanele lui Ipolit, avand la baza Constitutia bisericeasca a lui Ipolit, au aparut pe la mijlocul veacului IV. Sunt in numar de 38 si s-au pastrat in araba.
Testamentul Domnului nostrum Iisus Hristos, in doua carti, pretinde ca reda cuvintele lui Iisus Hristos Insusi. Scrisa in greceste prin secolul V, s-a transmis in limba siriana in secolul VII, datorita episcopului Iacob de Edessa, apoi in coptica, etiopiana si araba. Este o prelucrare a Constitutiei bisericesti a lui Ipolit, fiind in legatura cu Traditia Apostolica a lui Ipolit si cu Constitutiile Apostolice. Cartea I este exhatologica, transmite indicatiile Domnului catre ucenici, inainte de inaltarea Sa la cer, referitor la semnele sfarsitului lumii. Cartea a II-a da reguli asupra vietii crestinului de la catehumenat si botez pana la inmormantare, inclusive cum sa se desfasoare oficiul Sfintei Euharistii, al agapei si al inmormantarii. Textul a pastrat o liturghie completa.