PĂRINTELE CLEOPA : DESPRE VISE ŞI VEDENII FALSE

“Dacă vei crede într-o vedenie falsă, apoi diavolul în vis te va învăţa „proorocii”. Diavolii spun lucruri care o să se întâmple peste o lună, peste două sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul. Şi tu spui: „Măi, sunt adevărate! Păi, ce-am visat eu săptămâna trecută, s-a adeverit acum!” Aceştia sunt draci vrăjitoreşti, care ştiu viitorul.Dar ai să-mi spui: „Părinte, dar în Sriptură spune că a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare…”. Da. Sunt şi vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare în viaţa omului şi nu le poate înţelege omul, dacă nu vine lângă el unul care are darul desluşirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune marele Apostol Pavel la I Corinteni 12, însă darurile sunt împărţite.

Aţi auzit că este: Duhul înţelepciunii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul înţelegerii… Auzi ce spune darul desluşirii duhurilor. Şi Sfântul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispitiţi duhurile că nu toate sunt de la Dumnezeu.

Dacă marele prooroc Daniil, bărbatul doririlor, nu înţelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura: A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicând: Gavriile, fă în somnul lui Daniil să înţeleagă vedenia. Le vedea şi nu înţelegea. Deci de aici să ţinem minte, că nu tot cel ce vede o vedenie sau un vis îl înţelege, până nu are darul desluşirii.

Sunt şi vise de la draci numiţi arhiconi. Aceştia ştiu pe de rost toată Sfânta Scriptură. Îţi spun proorocii pe care le găseşti în Biblie. Pe urmă sunt draci care se cheamă vrăjitori. Aceştia ajută la vrăjitori, la fermecători, la descântători şi amăgesc pe om, să i se pară că s-a făcut sănătos de acolo. De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: Cela ce tuturor vedeniilor şi tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Să nu credeţi în vise! Să nu credeţi în vedenii! Dacă crezi în vise şi ai venit la mine să te spovedesc, eu te opresc direct trei ani de Sfânta Împărtăşanie. Cine ţi-a spus ţie să crezi în vise? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Ia caută în Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34: Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise.

Sufletul nostru are trei părţi:
– partea raţională, este deasupra sânului stâng până la furca pieptului;
– partea mânioasă, este în mijlocul inimii, şi
– partea poftitoare, care este din mijlocul inimii până la buric.

Toate aceste trei părţi ale sufletului nostru au virtuţile lor, patimile lor şi visele lor. Trebuie să le cunoşti care sunt din partea raţională, care din partea mânioasă sau din partea poftitoare.

Apoi sunt vise de la natură, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vânturi. Voi dacă nu ştiţi, vă poate înşela în tot chipul. Uşor te înşală. De aceea este oprit să nu creadă nimeni în vise, că pe cei slabi – cum zice Scriptura –, pe mulţi visele i-au dus la pierzanie. Sunt vedenii şi de la diavoli.

Şi diavolul este putere nălucitoare. El se face în chipul lui Hristos, de străluceşte ca soarele; în chipul Maicii Domnului, în chip de îngeri, în chip de sfinţi, în tot chipul. Numai te-a prăpădit, dacă ai crezut. N-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare că şi satana se face în chip de înger de lumină; şi slujitorii nedreptăţii se fac în chip de slujitori ai dreptăţii. Deci bagă de seamă! Nu primi nici un fel de arătare, nici nu fel de vedenie.

Sfinţii Părinţi ai Patericului, marii sihaştri care trăiau numai cu radăcini în pustie, aveau adesea luptă cu diavolii.
La unul a venit un diavol în chipul lui Hristos şi el îşi căuta de lucru, că lucra la coşniţe.
Acela strălucea ca soarele, iar bătrânul închidea ochii. Şi a strigat diavolul:
– Bătrânule, da uită-te la mine!
– Dar cine eşti tu?
– Dar nu vezi că eu sunt „Hristos”?
Şi acela închidea ochii mai tare:
– Eu sunt păcătos, a zis el, şi nu sunt vrednic să văd pe Hristos.
– Ei, bătrânule blestemat, m-ai cunoscut! Şi a şi fugit, că a văzut că l-a cunoscut.
Alt bătrân sihastru mergea prin pădure. Iată un „arhanghel” strălucea ca soarele şi avea o stâlpare de finic şi un crin în mână, cum a venit de la „Buna vestire”. El mergea ca să-l ajungă pe batrân pe alăturea, dar bătrânul tot se uita în altă parte:
– Bătrânule, uită-te la mine!
Dar bătrânul s-a întors cu spatele şi a zis:
– Dar cine eşti tu?
– Eu sunt „arhanghelul Gavriil!” Pentru viaţa ta cea sfântă, pentru nevoinţa ta, pentru rugăciunile tale şi pentru toată osteneala ta, am venit să-ţi aduc o veste bună din cer, de la Maica Domnului.
– Ia seama că ai fost trimis la altul! Ai greşit adresa. Eu sunt om păcătos şi nu sunt vrednic să văd pe Arhanghelul Gavriil!
– Ticălosule bătrân! Nu vă putem înşela, că nu vă închinaţi nouă.
– Să se închine vouă cel care vă slujeşte vouă, că eu mă închin lui Hristos şi n-am nevoie de voi!

Aşa fugeau sfinţii de vedenii. Dar ai să mă întrebi: „Părinte, poate a vrut Dumnezeu în viaţa mea să-mi arate o vedenie, ceva, un vis, n-ar fi păcat că eu nu am crezut? Poate să fie ceva adevărat. Oare nu-i păcat că eu refuz un semn de la Dumnezeu?”

Nu-i păcat, Doamne fereşte! Dumnezeu, Care fericeşte pe cei smeriţi, niciodată nu se supără când ei fac lucruri din smerenie, că nu se socotesc vrednici de a vedea îngeri. Ai văzut Sfântul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos îţi este de mii de ori, omule, să-ţi vezi păcatele tale, decât să vezi îngeri. Şi mai departe: Mai de folos îţi este ţie să plângi un ceas pentru păcatele tale, decât să vezi îngeri şi să învii morţii cu rugăciunea, sau să faci minuni!

Să avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Să ne vedem păcatele şi să le plângem! Asta-i poziţia care nu te duce la cădere niciodată. Iar cei ce-au văzut îngeri, i-au înşelat diavolii, i-au dus în pierzare.

Sfântul Ioan Scărarul spune aşa în cuvântul trei din „Scară”: Dracii slavei deşarte, pe cei slabi de minte, i-au făcut prooroci – că el o să se laude că este prooroc, că a văzut vedenii –, iar cela ce tuturor visurilor şi vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Aşa este cel care nu crede în vedenii şi în vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noaptea este veacul de acum. În veacul de acum să nu dorim să vedem îngeri! Auzi ce spune un sfânt părinte? Daca vrei să ajungi la nebunie şi la ieşirea din minţi, primeşte arătările cereşti în veacul de acum!
Deci, nu numai că nu se supără Dumnezeu când nu credem noi în vise şi vedenii care se arată nouă ca lumină sau foc, sau stele, sau îngeri, sau sfinţi, sau prooroci, sau hristoşi, sau în chipul Maicii Domnului, ci foarte mult ne iubeşte. Aici să ştii că veacul de acum este ca o noapte, că dracii se pot preface în îngeri de lumină. Cel ce nu crede în vise şi vedenii este un adevărat credincios.

Deci să nu crezi vreodată că se supără Dumnezeu când tu nu vei crede în acestea! Că dacă ar fi adevărate, Dumnezeu ţi le lămureşte ţie acestea, nu prin tine, ci prin alţii care au darul desluşirii duhurilor. Iar când sunt multe mărturii că un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, întrebă pe alţii mai înţelepţi decât tine.

Vine o bătrână şi-mi spune: „Părinte, am visat asta, am visat asta; o să fie rău!” „Cine ţi-a spus, mamă?” „Am visat eu astă noapte”. „Te-a amăgit diavolul. Ţi-a spus ce-a vrut el şi tu vii tulburată de vise la mine”. Voi n-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinţă umblă, nu prin vedere. N-aţi auzit ce spune Hristos în fericirea a zecea, după înviere? Ferice de cel ce n-a văzut şi a crezut. Deci n-am nevoie să văd ca să cred. Că dacă eu cred după ce văd, nu mai am credinţă.

Ce este credinţa? Auzi ce spune Apostolul: Credinţa este dovedirea lucrurilor celor nevăzute şi adeverirea lucrurilor celor nădăjduite. Auzi care-i credinţa? Să dovedeşti prin credinţă cele ce nu ai văzut şi să adevereşti prin credinţă ceea ce nădăjduieşti. Asta este credinţa cea adevărată. Că dacă am văzut, nu mai este credinţă. Iar dacă n-am văzut şi am crezut, atunci mă fericeşte Hristos ca pe cei pe care i-a fericit în Evanghelie.

Frate, să nu doreşti să vezi îngeri! Că aşa te poate înşela satana cât vrea. Iată ce trebuie să vedem noi. Păcatele noastre! Să ne mărturisim, să ne căim, să ne pocăim pentru ele. Că nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor.

Auzi ce spune Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sobornicească, care se spune în Postul Mare: „Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu (să nu judec pe altul), că binecuvântat eşti în veci. Amin.”

Iar Sfântul Isaac Sirul zice: Mai înainte intră întru împărăţia lui Dumnezeu cel ce-şi vede păcatele sale, decât cel ce vede îngeri.
Asta să vedem. Să nu ne socotim noi vrednici să vorbim cu sfinţii şi cu Maica Domnului! Totul este mândrie!

Să ne vedem păcatele noastre şi să le plângem! Asta-i cea mai înaltă filosofie sub cer. Nu credeţi în vise sau în vedenii! Că or să iasă vedenişti de tot felul, de ar să umple lumea, că toţi sunt înaintemergătorii lui Antihrist.

PRUNCUL DĂRUIT MAICII DOMNULUI: PĂRINTELE ILIE CLEOPA

La 22 de kilometri de Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre comuna Pipirig, în inima muntilor ascunsi sub codri se descopera în toata frumusetea ei solitara Mănăstirea Sihastria. De trei secole, paraul Secu ii scalda intrarea precum Iisus le-a spalat picioarele Apostolilor. Locasul sfânt a dat credinciosilor un duhovnic, renumit pentru harul sau de a mântui sufletele enoriasilor: Cleopa Ilie.

50 de ani de preotie, sapte petrecuti în pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mântuite. Sapte mănăstiri gospodarite. Părintele Cleopa este "unul dintre cei mai iscusiti duhovnici în a doua jumatate a secolului XX", scrie părintele Ioanichie Balan în cartea sa despre viata arhimandritului.

"Manca-v-ar Raiul! Eu sunt mosu’ Putregai, mosu’ Putregai, mosu’ Putregai. Nici un bine n-am făcut eu pe fata Pământului. Dorm mult, mananc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai rautati." Asa zicea Părintele Cleopa când venea vorba de el, pentru ca, spunea tot el, smerenia este cea mai importanta virtute la un călugăr.

PRUNCUL DARUIT MAICII DOMNULUI

Constantin avea doua luni când mama sa il trecu de trei ori pe sub icoana Maicii Domnului si il darui Sfintei Fecioare.

17 ani mai târziu se hotaraste sa-si dedice viata lui Hristos si pleaca la Schitul Sihastria. Trei zile si trei nopti a stat la poarta mănăstirii ca să fie primit. S-a rugat continuu, în timp ce lovea cu un bat în butucii dimprejur. Nici de mancare n-a primit. Asa a dovedit staretului ca are rabdare - conditie de capatai în viata de monah. Stana, oile, trairea în liniste si singuratate în munti i-au fost timp de sase ani scoala de călugărie si teologie. A fost uns în călugărie la 25 de ani si botezat Cleopa.

In 1941, un incendiu a cuprins chiliile mănăstirii. Monahul, care intre timp a fost numit staret, reface în cinci ani sfântul locas. Drept recunostinta, Patriarhul României a ridicat schitul la rang de mănăstire si pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era în predicile părintelui. Pe când cinstea pe Maica Domnului, la o întâlnire duhovniceasca în Bucuresti, icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a inceput să se clatine, timp de câteva minute, si să cante ca o harpa. Cei prezenti plângeau si se inchinau. In 1947, fiind an de foamete, Părintele Cleopa a rânduit să se fiarba tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarna. Din neglijenta fratelui ce il supraveghea, uleiul s-a incins si a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mainile goale si l-a scos în curte. Si-a ars mainile pentru a salva Sihastria.

CINCI ANI ÎN PUSTIU, DE FRICA SECURISTILOR

Securitatea l-a anchetat cinci zile în 1948. Părintele a spus în timpul slujbei de Sfintii Constantin si Elena "sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum să fie ca Sfintii Imparati, ca sa-i pomeneasca Biserica în veac". Comunistii i-au considerat vorbele insulta si l-au dus la Targu Neamt. A stat intr-un beci în care nu era decât un pat de ciment. Nu a primit apa sau hrana. Când i-au dat pace, părintele s-a retras în munti, intr-un loc numit Piciorul Cucului, sase kilometri mai sus de mănăstire. Si-a făcut un bordei din lemn si pământ si se ruga zi-noapte cerând ajutorul Domnului. Un călugăr ii aducea hrana o data pe saptamana.
In 1949 a fost trimis de către Mitropolia Moldovei la Mănăstirea Slatina, ca staret, pentru a organiza viata de obste. Dar n-a avut Părintele Cleopa decât doi ani de liniste: securistii au dat navala în viata duhovniceasca a mănăstirii. Părintele a fost dus la Falticeni si a fost interogat toata noaptea. "Dumneata sabotezi economia nationala si spui ca astazi este Sfântul Gheorghe, maine este Vasile si oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza", ii strigau comunistii la ancheta. Scapat din mainile lor se retrage din nou în pustiu, impreuna cu ucenicul sau, Arsenie Papacioc. S-au adapostit la o stana părăsita, în muntii Stanisoarei. Straton, un bun crestin, le-a dus timp de doi ani alimente, o data pe luna. In 1959, comunistii se hotarasc să lupte impotriva "propagandei religioase " si dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniti din mănăstiri. Părintele Cleopa a fugit în pustiu pentru a doua oara.
Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cartile sfinte pe radacinile brazilor si s-a rugat cate 10-15 ore pe zi. Urmatorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al sau, părintele Varsanufie, în padurile Pipirigului. In 1964, batranul Cleopa se intoarce la intaia sa dragoste duhovniceasca, Mănăstirea Sihastria. Zece ani mai târziu pleaca în pelerinaj cu alti călugări la Mormantul Domnului, la Muntele Sinai si Athos.

MORMANTUL TAMADUITOR

După ce a implinit 70 de ani, batranetea a inceput a se arata preotului Cleopa plina de boli. A fost operat de hernie, de piatra la rinichi si de tumoare vezicala. A suferit o operatie faciala din cauza unei infectii dentare. In ultimul an de viata nu mai putea merge decât sprijinit de ucenici.
In 1998, la 86 de ani, părintele si-a dat duhul în bratele lui Hristos. Timp de trei zile si trei nopti, intreaga mănăstire si credinciosii s-au rugat pentru odihna sufletului sau. Incinta mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir si locurile dimprejur devenisera neincapatoare. "Toti isi doreau să se atinga pentru ultima oara de mana care impartise atatea binecuvântari", povesteste părintele Ioanichie.
Nimeni nu a aruncat macar o lopata de pământ pe sicriul Părintelui Cleopa. Credinciosii l-au invelit în tarana cu mainile, până ce groapa a disparut. Pământul, parte din trupul preotului, tamaduieste acum bolnavii ce il folosesc, povesteste o maicuta.