LAUDATI DREPTCREDINCIOSILOR PE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
» laude închinate Maicii Domnului
Inapoi la Pagina de Discutii
|
LAUDA MAICII SOARELUI NEAPUS
În bezna omenirii De mii de ani întinsă Explozia iubirii A fost din nou aprinsă! Printr-o Sfântă Fecioară, O Maică nenuntită, Care ne înconjoară Cu milă nesfârşită. Ea a născut un Soare Pentru lumea întreagă. Lumina Lui nu moare, În cel care se roagă. Măicuţa dimineţii Ne iubeşte nespus. Ea este Maica Vieţii, A Celui neapus. Din cea mai blândă Maică ne răsare Fiul dumnezeiesc, veşnicul Soare! LAUDA MAICII PURUREA FECIOARE O singură Maică din lume Fecioară-n veci de veci rămâne, Maria este al său nume, Pe care toţi o să-l îngâne... Te cântă omenirea toată, Fecioară - Maică iubitoare, Marie, Sfântă preacurată, Creştinilor izbăvitoare. Îngerii se închină ţie, Uimiţi de sufletul tău blând, Uimiţi de tine, o, Marie, Floarea întregului pământ. Şi cel mai mult te-mbrăţişează Cu o iubire nesecată Fiul ceresc, ce te aşează De-a dreapta Sa, o, Preacurată! LAUDA MAICII IZVORÂTOARE DE BUCURIE Se revarsă, se revarsă, Se revarsă bucuria, Prin Măicuţa cea aleasă, Prin Fecioara, prin Maria! Inimi mute, dureri surde, Ea le mângâie pe dată. Orice rugă o aude Maica Sfântă, Preacurată. Ea Îl roagă, ea Îl cheamă, Îl imploră pe Iisus, Glasul ei duios de mamă Ne-aduce mila de sus. Căci prin inima ei sfântă A trecut sabie grea. Durerea i se împlântă, Când Fiul moartea gusta. De atunci orice nevoie, Orice chin şi suferinţă, Ajung prin Sfânta Maria Chemare la pocăinţă. Plec genunchii, plec rărunchii, Îmi plec sufletul şi trupul, Să mi se deschidă ochii, Să se liniştească duhul! LAUDA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU Cine s-a învrednicit Ca pe Fiul cel iubit, Pe Iisus Hristos - Cuvântul, Cel ce a făcut pământul, Să-L arate omenirii, Din slava Dumnezeirii? Fecioara cea mai curată, Maria cea ne-ntinată, Copila cea rugătoare, Maria cea iubitoare. Israelul odrăsleşte Floarea care înfloreşte: De Dumnezeu Născătoarea, Ce-a uimit toată suflarea. Laudă Împărătesei, Maicii, Fecioarei, Miresei! LAUDA MAICII, ÎNCHIPUITĂ DE RUGUL LUI MOISE I s-a deschis vederea Lui Moise, de demult. I s-a dat mângâierea, Pe Maria, văzând. Rugul, arzând, nu arde, Flăcări nu îl ating, Mila din ceruri cade, Îngeri pe oameni ning. Aşa Sfânta Fecioară, În foc dumnezeiesc A stat, fără să moară, Născând Pruncul Ceresc. Rug nears, strălucitor, Întoarce-te spre popor, Iartă-ne, mult am greşit, Păcatul ne-a ostenit. LAUDA MAICII DOMNULUI ADUSĂ DE ADAM șI EVA Omul cel întâi zidit A ajuns nefericit, Înşelat cu greu păcat Şi de Domnul depărtat. El a plâns neîncetat, Dumnezeu l-a alinat: - Maica va naşte Fecior, Dumnezeu Mântuitor! Mii de ani s-au scurs tăcuţi, Tot cu oameni amărâţi, Până s-a făcut lumină, Prin Fecioara cea senină. Căci prin ea a răsărit Cel ce atât ne-a iubit, Încât pe Cruce S-a dat, Cu noi, moartea a gustat, El fiind nevinovat... La trei zile-a înviat! Mulţumim, Stăpâna lumii, C-ai făcut cale minunii, Ai dat leac durerii Evei, Ai vrut, Maică, s-o mângâi. Pe Adam l-ai alinat, Hristos în Rai i-a luat. |
|
|
LAUDA MAICII DOMNULUI,
NĂSCĂTOAREA FIULUI BUCURIEI Într-o bună zi, neaşteptată, O zi din poveşti descălecată, A pătruns în lume Bucuria, Prin Fecioara - Maică, prin Maria. Lumea n-a ştiut că nu-i de-o clipă, Bucurie mică şi în pripă, Ci e Bucurie necurmată, Prin Sfânta Fecioară, strecurată... Fiului ales I-au zâmbit norii, Munţii, apele, stelele, zorii, Toate-au râs cu hohote-ncleştate, De ani mulţi de ele aşteptate. Uitase făptura să zâmbească De atâta ură omenească; Oamenii uitaseră să cânte, Spre cer, inimile să-şi avânte. S-a sfârşit pustiul sufletesc, Prin Iisus, Fiul dumnezeiesc, Bucuria s-a vărsat spre om, Nu mai trebuie decât ... s-o luăm. Ajută-ne, Fecioară Maria, Să primim în suflet, Bucuria! LAUDA NĂSCĂTOAREI FIULUI MILEI Lacrimile de Fecioară Au crescut o floare rară: Fiul Milei, Domn din cer, Îngeri cântă „Leru-i ler". Este Fiul ce S-a dat Jertfă de răscumpărat, Fiindu-I milă de noi, Căci, de har, eram prea goi. Şi Măicuţa are milă De tot omul ce suspină. Ea pe toţi i-ar mângâia, Dacă şi omul ar vrea. Fiul Maicii, Fiul Milei, Bucuria, Raza zilei, Ne-a deschis Raiul, ne-aşteaptă Cu nădejde, lângă poartă. Lauda Născătoarei lui Hristos N-ajung vorbele măiastre Şi nici dorurile noastre, Ca să spună de nespus, Despre Pruncuţul Iisus. Ce Prunc tainic ai născut, Ce Prunc fără de-nceput, Ce Prunc ţii la piept, Măicuţă, Într-o iesle sărăcuţă? Este Cel ce va fi Miel, Când L-or răstigni pe El? Este Cel ce-aduce pace Într-o lume care zace? Ce Prunc legeni şi dezmierzi, Şi deloc din ochi nu pierzi, Măicuţă neîntrecută, Smerenie neştiută? Cui cânţi dulce, să-L alini, Pentru coroana de spini? - Fiului, Iisusului, Hristos, Dumnezeului. LAUDA IZGONITOAREI MÂHNIRII Ce ne-apasă sufletul, Măicuţă, Ce ne zbuciumă, ne-ncolăceşte, Ce ne macină, ne chinuieşte, Ce ne-înhamă la o rea căruţă? Patimile noastre ne doboară, Grijile, durerile ne-apasă, Mintea în capcană ne e trasă, Într-un hău care ne înfioară. Trage-ne, Măicuţa cea mai sfântă, Trage-ne spre tine, înspre Rai, Nu ne lăsa singuri, vino, hai, De tine şi îngerii ascultă! Cu privirea Ta înduioşată, Semn să dai spre noi, cei necăjiţi, Suntem fiii tăi, nu prea cuminţi, Nu te lăsa, Maică, aşteptată. Şi mereu Fecioara se coboară, Prin icoane, -n case de creştini, Căci îi sunt prieteni, nu străini, Iar mâhnirea grea din suflet - zboară! LAUDA IZGONITOAREI FRICII Mi-e frică, Maică, că-ntr-o zi Voi pierde bruma de speranţă, Că nu îmi voi putea păzi În suflet, pacea de vacanţă. Mi-e frică de al morţii ceas, Ce ticăie şi-acum în mine, Că aş putea să uit, să las Tot ce e bun şi ce e bine. Mi-e frică şi de Dumnezeu, Când voi da ochii, la-ntrebare: - De ce nu M-ai chemat la greu Şi te-ai retras în întristare? Mi-e frică, de-aceea te chem, Să îmi goneşti teama amară, Să mă auzi cum plâng, cum gem, Cu hohot de furtuni de vară. Să-mi ţeşi o haină de minuni, Care să-mi fie-adăpostire. Iar tuturor celor ce-s buni Să le fii, Maică, ocrotire. |
|
|