Deosebitul lacas de cult "Sfânta Sofia"



Sfânta Sofia (din greacă Αγια Σοφια, Aghia Sophia, "Sfânta Înţelepciune”a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.

Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare, în 325 dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea şi-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru Ortodoxismul timpuriu şi pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură şi acoperişul sunt de o mare importanţă artistică. Templul însuşi era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis Νενίκηκά σε Σολομών (Solomon, te-am depăşit!). Sfânta Sofia este de fapt o basilică cu cupolă; planul bazei fiind tot cel basilical.

Pe dinafară are aspectul unui dreptunghi (aproape patrat de 77 x 71,70m). În faţă are un atrium, un exonartex şi un nartex de mici proporţii faţă de restul clădirii. Interiorul e împărţit într-o navă centrală, mai mare, şi alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenţia e atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei centrale, încadrată de două semi cupole, şi şase cupole mai mici. Cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât şi înălţimea la care e ridicată (54m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, luminată de cele 40 ferestre de la baza ei. Catedrala era o construcţie remarcabilă, domul este unul dintre cele mai mari, cu doar câţiva centimetri mai mic decât domul Pantheonului.

Se spune că slujbele ţinute în Sfânta Sofia erau atât de grandioase încât participarea la una din aceste slujbe a determinat delegaţia cneazului Vladimir I să opteze pentru creştinarea ruşilor de către Patriarhia de Constantinopol.

Ultima ceremonie creştină a fost ţinută la data de 29 august 1453. În prezent oficialităţi ale Patriarhiei Ecumenice şi ale Sfântului Scaun întreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxă.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereţii albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Biserica Sfânta Sofia
Istoric: Numele bisericii poate fi interpretat Sfânta Inţelepciune şi mai este numit în versiune greacă-bizantină Αγια Σοφια / Hagia Sophia. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman.Ea a reprezentat centrul vieţii religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. după cucerirea turcă a servit drept moschee alţi 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la iniţiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Atatürk. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin I-ul cel Mare în anul 325 e.N pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiţei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire sub urmaşul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n şi desemnarea locaşului ca reşedinţă episcopală a Constantinopol-ului. In anul 404 e.N biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. In anul 415 e.N, împăratul Theodosius al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat şi incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.N, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Justinian I-ul. După înăbuşirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredinţat sarcina celor mai renumiţi aritecţi ai timpului, Anthemius din Tralles şi Isidoros din Milet, sub comanda cărora au lucrat încă 100 de maiştri şi 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăţie şi întindere şi s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.N, Justinian a putut exclama: Glorie Dumnezeului care m-a ajutat săm săvârşesc o astfel de lucrare! Solomon te-am învins! După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.N, 14 ianuarie 557 şi 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbuşit. Restaurarea s-a încredinţat nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

In anul 859 biserica a suferit un puternic incediu distrugător, iar Sub domnia împăratului Vasile I-ul, un alt cutremur a prăvălit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869. Reparaţia s-a executat rapid, în anul uemător, 870, deoarece imperiul era într-o perioadă de înflorire.

Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricăciuni încât s-a gândit închiderea ei definitivă. Restaurarea a durat până în anul 994, revenind arhitectului Tridates.

In fatidicul an 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creştini apuseni participanţi la Cruciada a IV-a. Jaful a durat trei zile, timp în care locaşul a fost golit de icoane prţioase încadrate de aur, argint şi pietre preţioase, de candelabre din argint şi aur, de cruci încrustate şi ele cu pietre preţioase şi de alte relicve rare.

Intre anii 1204-1261, ocupanţii apuseni ai Constantinopol-ului au transformat Sfnta Sofia în catedrală catolică, dar după izgonirea lor împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologos a restaurant biserica şi i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologos a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est şi sud-vest.

Cutremurul din 1348 a provocat o nouă prăbuşire a a părţii de răsărit a cupolei, iar restaurare s-a realizat din colectă publică, deoarece imperiul intrase deja în declin abrupt. Toate relatările din sec. al 15-lea, cu câteva decenii înaintea prăbuşirii Impriului Bizantin, vorbesc de o stare de întrţinere jalnică a bisericii, în concordanţă cu decăderea generală. In primele decenii de ocupaţie otomană locaşul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decoraţie creştină de mosaic şi frescă, dar la începutul sec al 16-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete în cele patru colţuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimile două Selim al II-lea în sec. al 16-lea, prin arhitectulturc cel mai valoros, Sinan. In anul 1573 , tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a construit în interior Loja sultanului ,iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea (1577). Cu timpul în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcţii mărunte cu destinaţii de fântână de purificare, de orologiu, de medresă şi mausolee.

Arhitectura Planul bisericii lui Justinian cuprindea un Atrium, perpendicular pe axa longitudinală a edificiului , un Nartex exterior (pronaos), un Nartex interior, Nava centrală, acoperită cu o cupolă gigantică, două Nave laterale şi Galeriile superioare, de la etaj, galerii care înconjoară nava centrală din trei părţi, sub formă de potcoavă deschisă spre altar. Din atriumul astăzi dispărut se pătrundea în Nartexul exterior (Exonartex) prin şapte porţi gigantice, iar mai departe în Nartexul interior (Esonartex) prin cinci porţi bătute în bronz şi decorate cu cruci aurite. Din Nartexul interior, alte nouă porţi asigură comunicaţia cu spaţiul central al bisericii.
Hagia Sophia Istanbul Santa Sofia Estambul

Trei porţi de la sud erau destinate accesului poporului, iar altele trei de la nord erau destinate celor care solicitau adăpost spiritual. Porţile centrale, tot în număr de trei, erau rezervate împăratului şi suitei sale. In mijloc, cea mai înaltă era Poarta împărătească, placată cu argint aurit, decoraţie jefuită de apuseni în 1204. Cele două nartexuri sunt săli transversale alăturate şi succesive, perpendiculare pe axa mediană a locaşului şi lungi cât toată latua acestuia. Au lungimea de 60,90 metri şi lăţimea de 6,03 metri, cu plafoane sub formă de bolţi alternative întrepătrunse. Nartexul exterior era încăperea rezervată celor care nu fuseseră botezaţi şi cărora nu li se permitea intrarea în biserică. La extremităţile lui de nord şi de sud otomanii au practicat nişte uşi de acces în minaretele ridicate de ei. Bolţile sale întrepătrunse sunt decorate cu frescă. Nartexul interior are bolţile decorate cu mosaic pe fond auriu, iar zidurile placate în partea de jos cu marmură de diverse nuanţe, străbătută de vinişoare de culoare mai închisă în aceeaşi nuanţă. Păstrează mozaicurile originale cu caractere geometrice şi florare şi avea menirea de a impresiona pe credincioşi. Spaţiul imens din Nava centrală stupefiază şi nu poate fi cuprins dintr-o singură privire. Centrul cupolei se înalţă la 55,60 metri (echivalentul unui bloc modern cu 15 etaje), având un diametru la bază de 31,36 metri(echivalentul unui bloc modern cu 9 etaje, aşezat de-a latul). Cupola parcă pluteşte pe cele 40 de ferestre care o înconjoară la bază. Ea pare a pluti, a se înălţa, purtată de lumina ferestrelor ce-i înconjoară baza. Spaţiile de la parter erau rezervate bărbaţilor, iar cele de la galeriile etajului erau destinate femeilor. Spaţiul central al bisericii, cel mai luminat, era destinat clericilor şi este mărginit pe două nivele de şiruri graţioase de coloane. La dreapta şi la stânga navei centrale , la parter, se aliniază câte un rând de coloane din granit, aduse de la Efes. Nişele circulare de la colţurile spaţiului central posedă opt coloane de porfir provenite de la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine composite, ornate cu frunze de acant. Monogramele cuplului imperial, Justinian şi Theodora sunt gravate pe faţa şi spatele capitelurilor. In total biserica posedă 107 coloane, din care 40 la parter şi 67 la etaj, la galerii. Cele mai înalte coloane de la parter măsoară 20 de metri înălţime, au un diametru de aproape 1,5 metri şi o grutate de circa 7 tone. Galeriile de la etaj s-au construit deasupra navelor laterale şi deasupra nartexurilor, având un plan de potcoavă cu unghiuri drepte, potcoavă deschisă spre altar. Accesul de la parter spre etaj se făcea pe la capetele Nartexului interior, urmând nişte serpentine largi, pavate cu cu piatră bolovănoasă, serpentine asemănătoare unei scări încolăcite, dar fără trepte. Acele căi se numeau Kihlias. Cea din sud a dispărut cu ocazia lucrărilor pentru un minaret. Galeria centrală, poziţionată în faţa altarului, adică partea vestică a potcoavei galeriilor, era destinată numai împărătesei şi suitei sale. Partea nordică a galeriei, a potcoavei, era destinată ca Ginaeceum sau Matroneum, fiind destinată numai femeilor care asistau la slujbe. Cea mai atractivă este galleria sudică la care se ajunge după ce se trece printr-o deschidere a unui perete subţire de marmură. Acel perete a fost adăugat mai târziu pentru a delimita Sala conciliilor, iar deschiderea a primit numele de Poarta Paradisului şi a Infernului. Uimitoarea cupolă este unită la răsărit şi la apus cu câte o semicupolă cu dimensiuni asemănător de ample, acelea concurând la amplificarea grandioasă a spaţiului Cupola centrală este unită cu alte trei semicupole mai mici, dintre care cea din mijloc acoperea absida altarului. Lungimea navei centrale, incluzând absida altarului, măsoară 79,30 metri, astfel că împreună cu nartexurile edificiul atinge lungimea de circa 100 de metri. Nava centrală măsoară 32,27 metri, iar împreună cu navele laterale oferă edificiului o lăţime de 70 de metri. In total construcţia acoperă, cu unele anexe, suprafaţa de 7.500 de metri patraţi, fără a pune la socoteală atriumul pierdut. Este o suprafaţă o dată şi jumătate mai mare decât a unui stadion modern.

Decoraţia Din mărturiile a numeroşi autori creştini reiese că centrul cupolei era acoperit cu un imens mosaic reprezentând pe Iisus Pantocrator, iar pe cele patru pandantive de la baza cupolei erau reprezentaţi patru ingeri magnifici, cei de la răsărit executaţi în mosaic, iar cei de la apus în frescă. Până în sec. al 19-lea toată decoraţia superioară a bisericii rămăsese neatisă, dar nişte restauratori din occident, fraţii Fosatti di Elveţia, au pus la dispoziţia turcilor mijloacele de a ajunge la înălţimile maxime ale bisericii. Turcii şi-au realizat visul dea înlătura imaginea lui Iisus Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost înlocuite cu nişte medalioane mari cu cligrafii arabe aurite pe fond negru. Bisericii i-ar fi trebuit numai câteva decenii pentru a-şi salva bogăţia decoraţiei creştine seculare. Zidurile laterale ale edificiului, la nord şi sud, cuprinse sub arcuri măreţe, sunt străpunse de mulţime de ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spaţiul central de jos şi spre cel de la galerii. Intregul perimetru al spaţiului central, până la galerii şi Nartexul interior până la bolţile cu mosaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanţe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Marmura albă este provenită din insula Proconessos din Marea Marmara, cea cu nuanţe verzi din insula Eubeea şi din Munţii Tayget, de lângă Sparta, cea cu nuanţe roz de la Synada, din Asia Mică, cea cu nuanţe de galben şi roşu închis din Africa. Placile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor aşezate simetric. In navele laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porţii imperiale. Gravurile reprezintă delfini stilizaţi şi Tridentul zeului Poseidon, simboluri emblematice ale Imperiului Roman de Răsărit Mozaicuri splendide s-au păstrat în diverse puncte ale bisericii. Pe semicupola absidei altarului se găseşte o magnifică reprezentare a Fecioarei cu Pruncul în braţe încadrată de cei doi Arhangheli, dintre care numai Gabriel este foarte bine păstrat. Frumuseţea chipurilor este încântătoare.
Agia Sofia Church by Gregory Zorzos

Partea stângă a navei centrale este prevăzută cu nişe la înălţime, unde sunt reprezentate în mosaic diverse personaje religioase (sfinţi şi patriarhi). Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decoraţia mozaicală originală, din sec. al 6-lea, cu motive vegetal-florare şi geometrice pe fond auriu. Galeriile de la etaj deţin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figure umane din arta bizantină, dar şi acoperiri de bolţi şi arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos şi împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în braţe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen şi împărăteasa Irina, un tablou al prinţului nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta Fecioară şi Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea. La parter, deasuppra porţii imperiale se găseşte un tablou valoros reprezentând pe Christos aşezat pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului şi ţinând în mâna stângă o carte deschisă ce poartă scris: pace vouă, eu sunt lumina lumii. In partea stâga jos se prosternează împăratul Leon al VI-lea cerând îndurare pentru greşala celor patru căsătorii ale sale. De o parte şi de alta, în medalioane sunt reprezentaţi Fecioara şi Arhanghelul Gabriel. La capătul de sud al Nartexului interior, printr-o poartă amplă se ajunge într-un vestibul spaţios şi de acolo în exterior. Se numeşte vestibulul războinicilor In sec. al 10-lea acest vetibul se folosea drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a împăratului numită Horologion ,încăpere în care împăratul îşi schimba ţinuta pentru slujbe. In acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele ei. Deasupra porţii dinspre Nartexul interior se află un mozaic reprezentativ. Este vorba de imaginea Sfinei Fecioare cu Pruncul aşezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre preţioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă machete oraşului, iar la stânga Justinian I-ul îi oferă machete bisericii Sfânta Sofia. Poarta de bronz dinspre exterior a vestibulului datează din sec. 2-1 e.A, numită Frumoasa poartă, a fost adusă de la un templu elenistic din cetatea Tarsus, Asia Mică, de care este legată viaţa Sfântului Paul.

Curiozităţi O curiozitate o reprezintă coloana de marmură cu secţiune patrată, plasată în extremitatea de sud-est, în spaţiul central. Pe ea există o amprentă de palmă care a intrat în legendele creştine şi turceşti. Blocul de marmură cu amprenta palmei a fost adăugat coloanei mai târziu, fiind adus de la biserica Theodokos (localitatea Ayvansaray, Asia Mică). Amprenta este atribuită Sfintei Fecioare, care prigonită de evrei se refugiase în Asia Mică, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, în jurul anului 60 e.N. O altă curiozitate o reprezintă o coloană cu secţiune patrată, plasată în nava de sud în apropiere de de o poartă dinspre Nartexul interior. In partea inferioară a acelei coloane există o gaură cu diametrul puţin mai mare decât degetul gros al mâinii. Este cunoscută drept Coloana care transpiră şi este considerată miraculoasă pentru vindecarea bolilor de ochi.. Cel interesat trebuie săintroducă degetul mare în gaură şi să facă o rotire a palmei în jurul găurii, pentru a culege transpiraţia pietrei. Tot o curiozitate o reprezintă cele două vase ovoidale, de marmură albă, aflate de o parte şi de alta a Porţii imperiale, în nava centrală. Vasele au fost descoperite în ruinele anticului Pergam şi aduse de turci la Constantinopol. Li s-a adăugat câte un capac şi câte un robinet, pentru a servi la spălarea rituală islamică pe când funcţiona aici moscheea.


Edificii adiacente Bisericii i s-au adăugat cu timpul alte trei construcţii de interes: cea a Tezaurului (Skevophilakion), Baptiseriul (Baptiserion) şi Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptiseriul a ajuns mausoleu pentru doi sultani tirci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal.

Istoria caderii Constantinopolului este fascinanta si dramatica in acelasi timp.Ea arata unde duce dezbinarea si lipsa de iubire a aproapelui.
Crestinismul catolic nu a fost alaturi de Bizant ,lasandu-l prada cotropitorilor otomani.