TAINA SUFERINTEI
» Despre suferinţă
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Despre suferinţă
Suferinţa este izvorul perfecţiunii şi al sfinţeniei ! Faptele mari se nasc în suferinţă, aşa după cum florile cele mai frumoase se nasc din spini. Suferinţa este izvorul sublimului, dăscăliţa cea mare, leagănul vieţii şi hrana sufletului ! Numai prin suferinţă câştigăm viaţa viitoare. Suferinţa este cea mai bună doctorie pentru salvarea sufletului. Aşa cum vindecarea bolilor se face cu pastile amare, cu bisturiul, cu tăieturi adânci ca să vindece rana, tot aşa şi pentru suflet este bună suferinţa ca să arunce ce e rău afară. Suferinţa este un altar curăţitor unde sufletele noastre se curăţă de rugina păcatelor, se înfrumuseţează, se luminează şi se pot apropia mai mult de Dumnezeu. Suferinţa este postul sufletului. Aici pe pământ este o luptă continuă, de aceea ne numim Biserica luptătoare şi numai aceia care luptă vor birui. Biserica a slăbit întotdeauna în timp de linişte şi de pace, iar în prigoană şi în suferinţă a dat roade. Suferinţa este mama virtuţilor, căci durerile ne învaţă să fim credincioşi, să fim mai buni, să ne iubim unii pe alţii, să fim îngăduitori şi iertători. Numai ochiul care plânge Îl poate vedea mai bine pe Dumnezeu. Vremea vieţii noastre trece mai mult cu nori negri decât cu cer senin, mai mult în furtună decât în linişte. Aici pe pământ suntem între bine şi rău, între fericire şi nenorocire. De aceea vedem o zi bună şi zece rele; aici este o parte din rai dar şi o parte din iad…binele este amestecat cu răul, aşa cum trupul cu sufletul. Aici trandafirul este frumos, are miros plăcut, dar are şi ţepi usturători. Aici fructele sunt dulci, frumoase, gustoase, dar au şi coji şi seminţe care trebuie aruncate… Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării, dar dacă trăim o viaţă cu Domnul, nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia, căci apare Stăpânul Hristos, care ne va izbăvi de vifor şi va cârmui corabia sufletului nostru la liman. Păcatul trebuie să se plătească undeva, trebuie să se ispăşească prin durere tot ceea ce s-a făcut cu plăcere: ori în această viaţă trecătoare, ori în osânda veşnică, fără de sfârşit. Dumnezeu transformă suferinţa în izvor de sfinţenie şi de bucurie căci de multe ori după suferinţe ne vin mari bucurii dacă am ştiut să le trecem cu răbdare.Acela care nu vrea să sufere nimic, nici bătăi, nici hule, nici închisoare, nici boală nu se poate mântui, nu este vrednic de Rai, căci Raiul se câştigă numai prin suferinţă ! Dumnezeu nu îngăduie suferinţa peste puterile noastre. El ştie cât putem noi să suferim. „Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!” |
|
|