Isaia – profetul împărăției care va veni

(contextul dialogului se găsește la pagina doctrinară)

Profeții Vechiului testament au avut multe lucruri de spus depre venirea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu care va instaura împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Isaia este unul din ei. Într-o perioadă de 64 de ani (740-680 î.H.), Isaia a fost purtătorul lui Dumnezeu de cuvânt pe timpul domniei a patru împărăți de la Ierusalim: Ozia (sau Azaria), Iotam, Ahaz și Ezechia. În vremea aceea, Israelul a fost dus în robie, iar împărăția lui Iuda a fost parțial invadată de oștile lui Sanherib, împăratul Asiriei. Cele două evenimente amenințau tragic dispariția Israelului ca stat și spulberarea oricăror speranțe mesianice. În ciuda evidențelor, profetul Isaia vestește apropierea unei împărății mondiale a păcii. El spune că ochii guvernului mondial va îndemna toată suflarea internațională să-și îndrepte atenția spre Ierusalim (Isaia 2:1-4). Nădejdea tuturor va fi ațintită asupra unui „Rob al Domnului” în care se va manifesta un tainic amestec de putere și suferință (Isaia 53; 61:1-3). Ce lmai fascinant pasaj în care Isaia descrie personalitatea și caracterul acestui personaj este acesta:

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”. El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și în veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor” (Isaia 9:6-7).

Acest mesaj al lui Isaia a fost o taină până la venirea lui Isus Hristos. Până atunci, deși a fost clar că Isaia vestește venirea unui lider mondial și a unei inevitabile împărății mondiale în epoca mesianică, n-a fost clar decât după viața, moartea și învierea lui Isus că profetul vorbise de nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu (Ioan 11:27).

Înainte de a ne apleca asupra semnificațiilor ascunse în numele mesianice din pasajul amintit, este bine să spunem câteva cuvinte despre câteva lucruri din text care au putut fi înțelese mai bine numai după cea dintâi venire a lui Hristos.

Nașterea lui Mesia – „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat”.

Din vremea lui Isaia, fiecare mamă din Israel visa să fie mama acestui personaj mesianic. După nașterea lui Isus în ieslea Betleemului a fost clar că fusese vorba nu doar despre nașterea unui lider mondial („un copil ni s-a născut”), ci și despre întruparea Fiului Creatorului în lumea pe care El a creat-o („Un fiu ni s-a dat”). Cele două numiri vorbeau despre umanitatea și divinitatea lui Isus din Nazaret.

Împărăția lui Mesia – „Și domnia va fi pe umărul lui”.

Acestea sunt cuvinte cu încărcătură profetică și practică. Profetic, Isaia a văzut o zi în care acest fiu al lui Israel va purta pe umărul lui greutatea conducerii mondiale. Așa cum am spus, în capitolul doi al cărții sale, Isaia a prezis că în zilele din urmă casa Domnului va domni de la Ierusalim.

„Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2:3-4).

Apocalipsa, cea din urmă carte a Bibliei, spune că un înger al lui Dumnezeu va proclama în ziua aceea:

„Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor” (Apoc. 11:15).

Practic, cei care și-au plecat deja genunchiul înaintea lui Isus Hristos găsesc o mare mângâiere citind despre ziua aceea de la urmă. Mitologia greacă a născocit un personaj legendar care poartă pe umeri povara globului pământesc. Numele lui este Atlas. Speranța ascunsă în mitologie vorbea despre necesitatea unuia care să facă acest lucru. Isaia ne spune că El există și că El este suficient de puternic ca să o facă. „Umerii lui” care sunt suficienți să poarte poverile tuturor oamenilor, pot astăzi să poarte și povara cu care venim la El fiecare dintre noi.

Caracterul lui Mesia – „Îl vor numi …”.

La evrei, fiecare nume poartă în el un mesaj foarte important. El vestește caracterul celui ce-l poartă și, nu de puține ori, destinul pe care este chemat să-l împlinească.

Iacov („înșelător”) a fost numit așa pentru că fiind cel mai mic dintre doi gemeni i-a furat fratelui său dreptul de întâi născut. Mai târziu, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, („prințul lui Dumnezeu, cel ce biruiește împreună cu Dumnezeu”).

Naomi(„Plăcută”) a preferat să-și schimbe numele în Mara („amărăciune”) după cele ce i se întâmplaseră în Moab.

Ilie (Eli-Iahu) înseamnă „Domnul este adevăratul Dumnezeu” și și-a împlinit destinul atunci când tot poporul adunat pe muntele Carmel a ajuns la această binecuvântată convingere. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit …

Chiar și numele lui Isaia are o însemnătate, „Domnul salvează”. Numele care i s-au dat lui Isus din Nazaret sunt o descriere-caracterizare a Robului-Domnitor venit să rezolve problemele lumii și să așeze pe pământ împărăția lui Dumnezeu. Fie că acceptăm sau nu astăzi acest adevăr, este important să știm că Scriptura cinstește numele lui Isus pentru câteva motive foarte întemeiate.

Este „Numele” în care trebuie să fim mântuiți. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12).

Este „Numele” în care trebuie să trăiăscă și să mărturisească fiecare creștin. „ Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tată” (Col. 3:17).

Este „Numele” în fața căruia, până la urmă, orice genunchi se va pleca. „De aceea, și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filip. 2:9-11).

Este tragic și evident că încă de la nașterea lui și până acum, mulți nu și-au dat seama de importanța numelui Domnului Isus. Pe atunci i se spunea în batjocoră „fiul tâmplarului” și „copil născut din curvie”. Astăzi oamenii îi folosesc numele ca să înjure. Iată dece este foarte necesar să ne aplecăm cu atenție asupra numelor care i-au fost date cu mai bine de 600 de ani înainte de acest profet extraordinar al împărăției viitoare, Isaia. Unii folosesc alte nume (pseudonime) ca să-și ascundă identitatea. Scriptura folosește mai multe nume pentru Hristos ca să ne ajute să-L înțelegem mai profund și ca să-i putem înțelege mai bine misiunea. Biblia ne pune la dispoziție un strat de descoperiri profetice în criptografia numelor folosite (Apoc. 13:18).

Cele patru nume compuse pe care i le aplică Isaia lui Mesia sunt „descriptive” , funcționând ca niște ferestre înspre caracterul și lucrarea Robului Domnului, fiu al lui Dumnezeu venit să devină fiu al omului. Cele patru nume modelează înțelegerea noastră despre Mesia și calea prin care putem intra într-o relație personală cu El.

Minunat sfetnic

Titulatura înseamnă literal „un sfetnic de minune”. Să ne uităm la cele două părți componente.

Minunat – Cuvântul original „pala” desemnează „ceva neobișnuit, ieșit din comun”. El identifică „un fenomen din afara sferei noastre de cunoaștere, ceva ieșit din legătura naturală dintre cauză și efect, ceva inexplicabil”. Termenul este folosit și în Psalmul 139:6: „O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde”. Isaia declară că venirea Copilului-Fiu va fi o minune. Aceasta este o caracterizare nu numai a ceea ce va face El, ci și a ceea ce va fi El. El însuși va fi cineva care va depăși limita înțelegerii noastre.

Sfetnic – În uzanța timpului, cuvântul era folosit pentru a descrie un împărat care își sfătuiește poporul. Acesta este sensul în care este folosit de profetul Mica: „ Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?” (Mica 4:9).

Mult înainte ca acel Copil să se nască și ca Fiul să ne fie dăruit, Isaia anunță că Dumnezeu va trimite un Sfetnic pentru îndurerații și necăjiții acestei lumi. Ei vor primi de la Ierusalim sfaturi de care au nevoie:

„ … ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvântul Domnului” (Isaia 2:3).

„Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul” (Isaia 11:2).

„Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui, și mare este înțelepciunea Lui” (Isaia 28:29).

La numai doisprezece ani, Isus din Nazaret a intrat în Templul de la Ierusalim, a stat de vorbă acolo cu înțelepții poporului și „Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui” (Luca 2:46-47). Înțelepciunea Lui a fost întotdeauna și peste tot o sursă de uimire și perplexitate: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea?” (Matei 11:54).

Explicându-i lucrarea și misiunea, apostolul Pavel avea să spună mai târziu: „(În El) în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Col. 2:3).

Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și „dintr-o dată“ (instantaneu). El știe sfârșitul unui lucru înainte de începutul lui. Isus Hristos ne sfătuiește după voia lui Dumnezeu. Ce este aceasta? Voia lui Dumnezeu este ceea ce am face și noi de bună voie și cu bucurie dacă am cunoaște toate lucrurile. Biblia ne spune că, la marea judecată, toți oamenii îi vor da dreptate lui Dumnezeu. Acolo vor afla într-adevăr toate lucrurile, dar pentru unii va fi mult … prea târziu.

Dumnezeu tare

Numirea evreiască este „El-Ghibor”, un nume compus și trebuie să-i înțelegem ambele componente.

Dumnezeu – Particula „El” este forma singulară a numelui „Elohim”, Dumnezeu Creatorul. Uneori folosită și pentru a desemna „oameni de seamă sau chiar alți dumnezei” (Ioan 10:34), particula „El” este folosită în Vechiul Testament pentru a-L identifica pe Dumnezeul cel viu și adevărat. Profetul Isaia o folosește astfel: „Căci Egipteanul este om, nu Dumnezeu, și caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Și întindă Domnul, și ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, și vor pieri cu toții” (Isaia 31:3).

Tare – Partea a doua a numelui, Ghibor, înseamnă „putere, tărie, eroism”. Isaia ni-L prezină astfel când zice: „O rămășiță, rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic” (Isaia 10:21). La fel ne vorbește despre Dumnezeu și Moise: „Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat” (Deut. 10:17). Accentuarea pe care o face acest nume profetic este că Dumnezeu este „eroul nostru, cel mai mare și mai tare decât toți”. Isaia ne spune nu numai că Mesia va avea puterea de la Dumnezeu, dar El va fi chiar Dumnezeul acestei puteri. În altă secțiune a profeției lui, Isaia ne spune și cum se va manifesta această putere dumnezeiască:

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61:1-3).

Când a trăit printre noi, Isus din Nazaret și-a însușit această descriere, făcând-o pecetea misiunii Sale (Luca 4:16-21).

Nicodim și-a dat foarte bine seama de aceasta, când I-a spus: „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3:2). Ucenicii Lui și-au dat seama de aceasta (Matei 8:27, 16:16). Maria Magdalena și-a dat seama de aceasta după ce a fost schimbată de puterea Lui (Luca 8:2). Saul din Tars și-a dat și el seama de aceasta (Fapte 9).

Isua a fost El-Ghibor înainte de nașterea Sa din fecioara Maria. Toate lucrurile lui Dumnezeu au fost făcute prin El (Ioan 1:3; Col. 1:16).

Isus a fost El-Ghibor în timpul vieții Sale. A avut putere asupra naturii (Luca 5:1-11), putere asupra bolilor (Matei 9:18-26), putere asupra demonilor (Luca 8:26-39), putere asupra păcatelor (Marcu 2:3-12) și putere asupra morții (1 Cor. 15:1-19).

Puterea Lui a fost publică, așa cum mărturisește Petru la Rusalii: „Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți …” (Fapte 2:22). Ea a fost validarea divinității Lui (Ioan 20:30-31).

Isus Hristos este și astăzi sursa noastră de putere:

„Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului”(Fapte 1:8).

Apostolul Pavel spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filip. 4:13).

Aceeași putere ne păzește astăzi și ne păstrează pentru veșnicie: „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:5).

Părintele veșniciilor

Acest nume depășește cu mult numele dat lui Avraam, socotit părintele poporului evreu. În limbajul străvechi, expresia „părinte al …” desemna posesia. Satan este „tatăl minciunii”, în sensul că el a fost cel care a denaturat pentru prima dată adevărul.

Este important să remarcăm că în profeția lui Isaia, Mesia este concomitent și „fiu” („un fiu ni s-a datÎ) și „părinte” (Părintele veșniciilor”). El a devenit copil prin întrupare, dar era dintotdeauna părinte (posesor) al veșniciei! Aceasta înseamnă câteva lucruri.

El locuiește și are în posesie eternitatea:

„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15).

Numele Lui este veșnic:

„ Numele Lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, și toate neamurile îl vor numi fericit. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin!” (Psalm 72:17-19).

El este sursa tuturor lucrurilor:

„Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce va birui, va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu” (Apoc. 21:6-7).

Aceste declarații despre eternitatea lui Mesia au câteva implicații importante.

El este preexistent – Așa îl prezintă Moise: „Înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești da, Dumnezeu!” (Psalm 90:2).

El este autosuficient – Dumnezeu este cauza necauzată și Creatorul din afara creației. Moise ni-l prezintă așa în numele de „Iehova” (Eu sunt Cel ce sunt) din Exod 3. Dumnezeu există indiferent de creație, în afara ei, întotdeauna egal cu Sine însuși și suficient în Sine însuși.

Există un pasaj fascinant despre viața Domnului Isus care confirmă dumnezeirea Fiului născut în Nazaret. Evanghelistul Ioan ne spune că între El și cei de atunci s-a desfășurat un dialog uimitor, plin de revelații surprinzătoare. Isus pretindea că Dumnezeu este Tatăl Său. Fariseii spuneau că ei sunt fiii lui Avraam. Isus le atrage atenția că dacă ei ar fi fiii lui Avraam ar face și ei faptele lui Avraam. Jigniți, fariseii răspund că măcar ei nu sunt copii născuți din curvie, aluzie transparentă la nașterea „discutabilă” pe care a avut-o El: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu” (Ioan 8:41).

Afirmația lor le atrage această declarație uimitoare din partea Lui: „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru ce nu puteți asculta Cuvântul Meu. Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș, și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Oridecâteori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8:42-44).

Domnul Isus le spune că legătura lor cu Avraam era numai fizică, națională. Din punct de vedere spiritual, ei erau fii ai diavolului.

Ceea ce urmează este și mai interesant:

„Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.“

„Acum“, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, și Tu zici: „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Și decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că ești?Î

Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăvește, El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru și totuși nu-L cunoașteți. Eu Îl cunosc bine, și dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui.

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o și s-a bucurat.“

„N-ai nici cincizeci de ani“, I-au zis Iudeii, „și ai văzut pe Avraam!“

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:51-58).

Este evident că Isus se plasează pe Sine în afara istoriei și spune că Avraam a avut descoperiri profetice despre persoana și lucrarea Lui. Ultima afirmație pare o greșeală gramaticală („înainte să se nască Avraam, Eu sunt“), dar este în fapt o afirmație a existenței Lui în afara sferei spațiu-timp. Dumnezeu nu poate spune: „am fost Eu“, pentru că El nu are trecut și viitor. Prezentul Lui este continuu și permanent. Isus este același ieri, astăzi și în veci (Evrei 13:8). Judecata Lui va fi veșnică (Matei 18:8). Ioan Botezătorul a confirmat și El atemporaneitatea lui Isus: „El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine” (Ioan 1:30).

Părintele veșniciilor ne primește în brațele Lui cele veșnicie (Deut. 33:27), ne face parte de o mângăiere veșnică (2 Tes. 2:16), lucrează pentru noi cu o putere veșnică (1 Tim. 6:16), domnește peste o împărăție veșnică (2 Petru 2:11), este întotdeauna cu noi (Matei 28:20) ne oferă viața veșnică (Ioan 14:19), împreună cu toate lucrurile ei cu valoare eternă (Matei 6:33).

Domn al păcii

Expresia evreiască este „Shar Shalom” și înseamnă „cel care înlătură toate cauzele de conflict, cel care instaurează pacea“. Profetul Isaia prezintă tema împărăției Lui glorioase. Ea este scopul final al lui Dumnezeu cu oamenii.

Mesia a venit ca să facă pace între Dumnezeu și oameni:

„Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5).

E a venit să facă pace între oameni:

„El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotără între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2:4).

El a venit să reașeze„din nou toate lucrurile” într-o împărăție a păcii (Fapte 3:21). Deși n-o vedem acum, această împărăție este nădejdea întregii creații. Așa ne spune apostolul Pavel (Rom. 8:16-23).

Ceva din caracterul de revenire la armonia edenică a împărăției viitoare este dezvăluit într-o altă parte a profeției lui Isaia:

„Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, și șarpele se va hrăni cu țărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul” (Isaia 11:1-16; 65:25).

Până la instaurarea împărăției viitoare, Domnul păcii poate aduce domnia lui binefăcătoare în inimile credicioșilor.

Pace în încercările vieții:

„ Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Pace în procesul de creștere și maturizare:

„Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tes. 5:23).

Pace în perspectiva victoriei finale:

„Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Rom. 16:20).

Pace în relațiile interumane:

„ … și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efes. 4:3).

Pace în mărturisirea creștină:

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Gal. 5:22-23).

Nu este de mirare deci că Isaia vede un astfel de Domn al păcii instaurând împărăția pe pământul care o așteaptă de atâția amar de ani:

„Totuși, întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare lumina. Tu înmulțești poporul, îi dai mari bucurii, și el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriș, cum se veselește la împărțirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei, și orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc” (Isaia 9:1-5).

Profetul Isaia vestește o vreme a păcii între dușmanii de moarte de astăzi din Orientul Mijlociu:

„În vremea aceea, vor fi cinci cetăți în țara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului și vor jura pe Domnul oștirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii!

Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului și, la hotar, va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.

Acesta va fi pentru Domnul oștirilor un semn și o mărturie în țara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, și El le va trimite un mântuitor și un apărător, care să-i izbăvească.

Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor și Egiptenii vor cunoaște pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe și daruri de mâncare, vor face juruințe Domnului și le vor împlini.

Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta, și-i va vindeca.

În aceeași vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: Asirienii se vor duce în Egipt și Egiptenii în Asiria, și Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji Domnului.

Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul și cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.

Domnul oștirilor îi va binecuvânta și va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, și Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea” (Isaia19:18-25).

Perspectiva profetică a împărăției este prezentă în anunțul îngerului pentru fecioara Maria:

„Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămânea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:30-33).

Oricine poate vedea că această profeție a rămas deocamdată neîmplinită. Să se fi înșelat îngerul? Să se fi răzgândit Dumnezeu? Nidecum! Programul profetic nu s-a schimbat. Împărăția este deocamdată în viitor. Isus Hristos ne-a învățat să ne rugăm pentru venirea ei:

„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vină Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” (Mat. 5:9-10). Amin.