BAZA CREDINŢEI

Sfânta Scriptură este singura sursă, temelia desăvârşită, şi singura unitate de măsură pentru credinţă, învăţătură şi viaţă. Prin proorocii din Vechiul Testament, şi prin apostolii Săi din Noul Testament, Dumnezeu ne-a spus tot ceea ce avem nevoie să ştim. De aceea, Biblia este mărturia completă a lui Dumnezeu, căreia ca şi în cazul unui testament, nu i se poate adăuga nimic.
Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, şi vestirea evangheliei veşnice a lui Isus Hristos, are un rezultat dublu. Omul este arătat în starea lui de pierzare, din pricina tuturor fărădelegilor, şi de aceea se află sub judecată. În al doilea rând, aceia care cred predicarea Cuvântului experimentează credinţa care vine în inima lor ca putere a lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului, şi neprihănirea deplină înaintea lui Dumnezeu.
A socoti pe păcătos neprihănit, nu înseamnă a găsi o scuză pentru păcat. Doar aceia care se folosesc de oferta de har a lui Dumnezeu, şi care o primesc în mod personal, doar ei experimentează mântuirea şi recunosc faptul că sunt chemaţi şi aleşi. Dacă cineva respinge oferta lui Dumnezeu, el va fi respins. Numai aceia care Îl primesc, vor fi apoi primiţi de El. Sfânta Scriptură este categorică în toate afirmaţiile sale. Neclaritate există doar în ceea ce spun oamenii despre aceasta. De aceea, noi trebuie sa respingem orice tălmăcire, pentru că iubim adevărul Cuvântului descoperit.
Învăţătura apostolilor este numai ceea ce ne-au lăsat apostolii în scrierile lor. Biblic este numai ceea ce mărturiseşte Biblia. De natură creştină este doar ceea ce-şi are originea în Hristos. Hotărârile luate în diferite concilii în decursul istoriei bisericii, sunt respinse, deoarece este evident că prin aceste hotărâri s-a adăugat şi s-a falsificat Cuvântul original.
Noi TREBUIE sa credem într-un singur Dumnezeu adevărat, în afară de care nu există altul, şi care S-a descoperit ca şi Creator, Susţinător, Mântuitor, Împărat, Judecător, etc. Aceasta este temelia credinţei noastre. Crezul niceeano-calcedonean nu este biblic: de aceea îl respingem. În acest crez se spune: “Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut şi nu creat. Cel de o fiinţă cu Tatăl...” Biblia nu vorbeşte nicăieri despre un Fiu născut de Tatăl în cer. În Sfânta Scriptură nu se găseşte nici măcar o aluzie la o asemenea afirmaţie. Fiul a fost născut aici pe pământ, aşa cum se găseşte scris în evanghelii. Adevărata mărturisire apostolică se găseşte numai în Biblie. Mărturisirile Bisericii se găsesc în istoria dogmelor.
Dumnezeu este Unul. Nu sunt trei omniprezenţi, nu trei veşnici, atotştiutori, nu trei care împart atotputernicia între ei, nu trei care sunt uniţi, ci este numai un Dumnezeu Atotputernic şi veşnic ce s-a descoperit în multe feluri, de la începutul timpului. În Noul Testament, El s-a descoperit ca Tată în ceruri, în Fiul pentru mântuirea noastră - Emanuel, Dumnezeu cu noi pe pământ, şi prin Duhul Sfânt. În tot Vechiul Testament, s-a proorocit despre Fiul. El a fost născut de Maria prin Duhul Sfânt: Mântuitorul venit în trup, Cel întâi născut între mai mulţi fraţi. Prin faptul că El a suferit în locul nostru, şi Şi-a dat viaţa pe cruce, toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu au fost împăcaţi cu Tatăl lor ceresc. Prin predicarea evangheliei lui Isus Hristos, oamenilor le este adusă la cunoştinţă mântuirea lui Dumnezeu, pe care ei o pot experimenta personal. Astfel, printr-o convertire adevărată, gândirea oamenilor se schimbă, ei părăsesc calea cea largă, sunt înnoiţi în inimile lor şi născuţi din nou prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, la o nădejde vie.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, ca omul să aibă părtăşie cu El. Prin căderea în păcat s-a rupt părtăşia dintre Creator şi omenire. Căderea în păcat a dat naştere unei seminţe. De aceea Dumnezeu a trebuit să pună vrăjmăşie între cele două seminţe diferite, şi i-a spus Evei că-şi va naşte copiii cu dureri. În acea legătură a fost dată făgăduinţa venirii lui Mesia, care va fi „Sămânţa” lui Dumnezeu, venind prin femeie, ca să zdrobească capul Şarpelui care a fost blestemat.
La începutul creaţiei naturale, Satana a înşelat-o prin şarpe pe Eva, iar ea l-a tras şi pe Adam în fărădelege, şi astfel duşmanul a câştigat influenţa asupra creaţiei care prin neascultare şi păcat, a fost separată de Dumnezeu, mergând în moarte. La începutul creaţiei supranaturale, prin al doilea Adam Dumnezeu a smuls Satanei omenirea căzută. EL a umbrit-o pe Maria, şi astfel s-a născut Fiul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt – S-a născut în această lume ca să repare stricăciunea, prin răscumpărare şi împăcare, şi să restabilească părtăşia cu Dumnezeu.
Taina răscumpărării omenirii pierdute se află în faptul că însuşi Răscumpărătorul a plătit preţul. Cuvântul s-a făcut trup, a devenit om sută la sută, ca să poată suferi şi să poată muri în trupul de carne, şi să biruiască moartea şi iadul, biruinţă dovedită prin învierea Sa glorioasă. Deoarece căderea în păcat s-a întâmplat în carne şi în sânge, a fost necesar ca răscumpărarea omenirii căzute să fie făcută de Răscumpărătorul în trup de carne. Pe crucea de pe Calvar, El Şi-a vărsat sângele Său sfânt, în care pulsa viaţa divină, ca să ne răscumpere.
Astfel, în ciuda întreruperii temporare, sfatul ireversibil al lui Dumnezeu îşi continuă desfăşurarea, şi va fi dus la desăvârşire cu aceia care Îl cred pe Dumnezeu. Ei sunt aceia care primesc oferta de har a lui Dumnezeu, şi sunt iertaţi. Ei vor fi luaţi în slava şi în fericirea veşnică.
După ce se încheie planul de mântuire al lui Dumnezeu, timpul trece în veşnicie.