Cuvântul – elementul de bază al comunicării şi al comuniunii

Sfinţii Părinţi ai Bisericii subliniază că faptul de a fi fiinţă cuvântătoare este o expresie a creării omului după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu, scrie Sfântul Atanasie cel Mare, „a făcut toate din cele ce nu sunt, prin Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Dintre ele, înainte de toate, S-a milostivit de neamul oamenilor de pe pământ. Căci ştiind că datorită simplului fapt că e făcut nu se poate menţine pururi, le-a dăruit lor ceva mai mult; adică nu i-a creat pe oameni pur şi simplu, ca pe toate animalele necuvântătoare, ci i-a făcut după chipul Lui, împărtăşindu-le şi din puterea Cuvântului Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului şi fiind cuvântători, să se poată menţine în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată, şi anume cea a sfinţilor”7. Darul cuvântului este un dar dumnezeiesc făcut omului pentru a putea intra în dialogul mântuitor cu Dumnezeu şi cu semenii, el ţine ontologic de om. „Cuvântul nu e un adaos la fiinţa omenească, nu e o trăsătură întâmplătoare a omului din a cărui înlăturare acesta ar rămâne neschimbat în esenţă, ci o trăsătură constitutivă. Mai mult decât atâta, e însăşi fiinţa omului, întrucât prin cuvânt s-a descoperit pe sine în energia lui spirituală, a devenit existent pentru alţii şi pentru sine însuşi”8.

Cuvântul este elementul de bază al comunicării şi al comuniunii omului cu Dumnezeu şi cu semenii. Prin cuvânt Dumnezeu Se revelează omului. În rai El comunica cu omul prin cuvânt grăindu-i cuvintele vieţii veşnice. După căderea omului în păcat cuvântul omenesc s-a pervertit, dar Dumnezeu a continuat să vorbească oamenilor prin proroci, pentru ca, la „plinirea vremii”, Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu să se întrupeze şi să ne grăiască în cuvinte omeneşti pentru a restabili dialogul mântuitor cu noi: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte” (Evrei 1, 1-3). Cuvântul lui Hristos este un cuvânt care are puterea de a vindeca şi de a ierta (Matei 9, 2, Luca 7, 48; 19, 9; 23, 43; etc.). Cuvintele lui sunt „Duh şi viaţă” (Ioan 6, 63) pentru că prin ele lucrează Duhul Sfânt dătător de viaţă. Dacă omul primeşte ca cuvântul lui Hristos să sălăşluiască în el, acesta devine pentru el cuvânt de viaţă, cuvântul harului, cuvântul energiei creatoare9.

Hristos a restaurat cuvântul omenesc, pervertit din cauza păcatului, dăruindu-i putere mântuitoare, de viaţă făcătoare. Pentru a putea percepe caracterul în esenţă tainic al cuvântului trebuie să depăşim înţelegerea lui strict verbală şi să-i redescoperim calitatea sa dinamică, puterea sa revelatoare şi mântuitoare ca instrument al voinţei dumnezeieşti10. Cuvântul este o energie creatoare. El are rădăcini metafizice, în Dumnezeu-Cuvântul, nu se reduce la un mijloc de transmitere de informaţii ci reprezintă o întrupare a lui Dumnezeu-Cuvântul. El nu este „o gălăgie arbitrară prin care eu pot să spun ceva şi voi puteţi înţelege gândirea mea”11. Cuvântul este un mijloc de împărtăşire care creează comuniune între Dumnezeu şi oameni şi între oameni. Împărtăşirea de cuvântul dumnezeiesc nu înseamnă a-l înţelege raţional ci a-l primi şi a-l păzi intrând astfel într-o comuniune vie cu Dumnezeu: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23). „Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi un deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. Atingerea de noi a energiei creatoare dumnezeieşti ne creează din nou. Cunoaşterea primită de noi pe această cale nu poate fi asemănătoare cu înţelegerea filosofică: împreună cu înţelegerea situaţiei se comunică întregii fiinţe omeneşti un alt mod de existenţă: vederea lui Dumnezeu se îmbină cu torentul iubirii rugătoare către El”12.

Omul îşi împlineşte vocaţia sa atunci când îi răspunde lui Dumnezeu împlinind poruncile Sale şi intrând în dialog cu El. „Omul e făcut ca un cuvânt cuvântător pentru a răspunde lui Dumnezeu sau supremului Cuvânt cuvântător. Numai aşa se menţine ca ceea ce a fost făcut, un cuvânt cuvântător”13. Cuvântul omului ajunge la cea mai înaltă stare în rugăciune, care este dialog cu Dumnezeu şi comuniune cu El, Duhul Sfânt fiind Cel care dă putere cuvântului. Cuvintele rugăciunilor devin „Duh şi adevăr” în cel ce le asimilează fiinţei sale, când şi le face în mod intim ale sale. Atunci el este în adevăr şi în Duh, căci prin ele nu numai că spune adevărul, ci face cunoscută şi puterea de viaţă care l-a umplut pe el14.

Cuvântul liturgic, fiind cuvânt dumnezeiesc adresat omului şi cuvânt de rugăciune ca răspuns al omului, este cel mai plin de prezenţa realităţii de dincolo15, cel mai plin de putere. În cult cuvântul este confirmat şi actualizat prin semnul-act ritualizat al Tainei, căci, la fel ca şi vindecările făcute de Hristos în timpul slujirii Sale pământeşti, Sfintele Taine, mai ales Botezul şi Euharistia, comunică credinciosului iertarea păcatelor şi părtăşia la noua viaţă a Împărăţiei16. În cult, şi îndeosebi în Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt dă putere de viaţă făcătoare cuvântului.

Sfânta Liturghie – slujbă cuvântătoare

Sfânta Liturghie, numită de însuşi textul ei „slujbă cuvântătoare”17, este o slujbă în care cuvântul este pe primul plan. Prin cuvânt este evocată şi actualizată întreaga iconomie a mântuirii şi puterea transcendentă şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Cuvântul în Liturghie este un cuvânt cu putere care nu doar informează ci împlineşte comunicarea şi comuniunea omului cu Dumnezeu, pregătind unirea deplină cu El prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Faptul că cuvântul Liturghiei nu este doar informaţie ci împărtăşire face ca, deşi textul slujbei este mereu acelaşi iar citirile biblice se repetă cu o anumită regularitate, Liturghia să ne zidească continuu, conducându-ne la o trăire tot mai profundă a cuvântului şi adâncindu-ne în comuniunea cu Dumnezeu.

În Liturghie Dumnezeu vorbeşte omului prin citirea şi explicarea Scripturii, iar omul îi răspunde prin rugăciune şi mărturisirea credinţei. Cuvântul scripturistic şi omilia, fiind cuvânt al lui Hristos sau despre Hristos, nu reprezintă doar o „încunoştinţare despre faptele mântuitoare trecute ale lui Hristos, ci produce o asigurare despre lucrarea mântuitoare actuală a Lui în cel ce crede şi o creştere treptată a vieţii veşnice în el. În lucrarea mântuitoare trăită actual se exercită o putere transformatoare a lui Hristos asupra omului care crede”18. Hristos îşi continuă în Liturghie slujirea Sa învăţătorească, El Însuşi fiind prezent şi chemându-ne în cuvinte cu putere multă, dată de Duhul Sfânt, la pocăinţă şi angajarea într-o relaţie personală, vie, cu El.

Cuvântul lui Dumnezeu citit şi tâlcuit la Sfânta Liturghie ne cheamă la pocăinţă şi ne ajută să ajungem la „unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu” (Efes. 4, 13). „Ascultând în comun propovăduirea cuvântului din partea preotului, ca reprezentant autorizat al Bisericii, rugându-se şi cântând împreună potrivit conţinutului acestei propovăduiri şi rugăciunilor preotului, credincioşii se introduc şi sporesc în cunoaşterea şi unitatea credinţei în Hristos Cel întreg şi adevărat, sau se umplu în comun de prezenţa aceluiaşi Hristos”19. Prin cuvânt nu ni se transmit doar în mod raţional adevărurile de credinţă ci suntem chemaţi la pocăinţă şi conduşi, ca Biserică, spre cunoaşterea existenţială a lui Dumnezeu şi comuniunea cu El, cuvântul având calitatea dinamică de instrument al revelării şi comunicării de Sine a lui Dumnezeu.

Liturghia Cuvântului şi Liturghia Euharistică, părţile principale ale Sfintei Liturghii, au o structură paralelă şi sunt indisolubil legate, ambele având în centru împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul. La Liturghia Cuvântului, în timpul căreia în centrul Sfintei Mese se află Sfânta Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeşte şi ni se împărtăşeşte prin cuvânt – citirile din Sfânta Scriptură şi omilia – căci „cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în cel ce m-a trimis pe Mine are viaţă veşnică” (Ioan 5, 24) iar „cuvintele Mele duh sunt şi viaţă” (Ioan 6, 23). La Liturghia Euharistică în centrul Sfintei Mese se află Potirul euharistic descoperindu-ne sensul principal al acesteia şi anume prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului prin pogorârea Duhului Sfânt invocat în rugăciunea preotului şi a credincioşilor şi împărtăşirea cu acestea, adică cu Însuşi Dumnezeu Cuvântul întrupat, căci „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14) şi „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).

Liturghia Cuvântului se împlineşte în Liturghia Euharistică, cele două părţi ale Sfintei Liturghii realizând numai împreună întâlnirea deplină cu Hristos cel Înviat şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Liturghia Cuvântului se împlineşte în Liturghia Euharistică pentru că „deşi cuvântul îşi găseşte expresia în părţile dogmatice şi scripturistice ale Liturghiei, El nu poate deveni «cuvânt al vieţii» decât în măsura în care duce de la căinţă la participare, de la convertire la comuniune”20.

Citirile biblice – împărtăşirea cu Dumnezeu-Cuvântul prin cuvintele Sale

Citirile biblice, alături de omilie, reprezintă momentul culminant al Liturghiei Cuvântului fiind o adevărată împărtăşire cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvintele Sale. Părinţii Bisericii, învăţându-ne despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în cuvânt, ne atrag atenţia asupra faptului că primirea cuvintelor dumnezeieşti reprezintă o împărtăşire la fel de reală cu Dumnezeu Cuvântul ca şi primirea Sfintei Euharistii. „Să nu pierdem un singur cuvânt din Sfânta Evanghelie, subliniază Origen, căci, dacă atunci când vă împărtăşiţi luaţi seama pe bună dreptate ca să nu cadă jos nici cea mai mică părticică, pentru ce să nu credeţi că este rău a neglija un singur cuvânt al lui Hristos”21. Clement Alexandrinul (Stromatele 1, 1) arată că trebuie să ne hrănim cu seminţele vieţii care se găsesc în Scriptură aşa cum ne împărtăşim cu Sfânta Euharistie iar Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii la Facere 6, 2) şi Sfântul Grigorie Teologul (Cuvântarea 45, 16) vorbesc despre consumarea euharistică a cuvântului frânt în mod tainic22.

Domnul comunică viaţa sa dumnezeiască şi înfăptuieşte legământul Său cu noi nu numai prin Taina Sfintei Euharistii ci şi prin cuvânt23. Prin cuvânt lumea a fost adusă la existenţă: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32, 6) iar „pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă” (II Petru 3, 5). Aşadar „prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd”(Evrei 11, 3). Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt cu putere. El nu mijloceşte omului idei ci comunică şi descoperă pe Dumnezeu şi lucrarea sa în lume, în istorie şi asupra omului24. Cuvântul divin se adresează fiecărui om, oriunde şi oricând, şi acest cuvânt susţine viaţa noastră cu puterea lui Dumnezeu comunicată prin el. Omul, primind şi împlinind cuvântul revelat se mântuieşte, adică îşi împlineşte vocaţia sa existenţială: unirea cu Dumnezeu, intrarea în Împărăţia cerurilor: „Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă”(Iacov 1, 21).

Cuvântul dumnezeiesc provine din energiile dumnezeieşti şi pentru aceea el poate să curăţească, să sfinţească, să odihnească25. „Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus”(Ioan 15, 3) le zice Hristos ucenicilor înainte de patima Sa. Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază că întreaga Sfântă Treime lucrează curăţirea prin cuvânt: Tatăl prin cuvântul Fiului cu puterea Sfântului Duh. „E ca şi cum ar zice: Cu voi cei dintâi s-a înfăptuit de Tatăl, prin cuvântul Meu, modul curăţirii spirituale prin Duhul şi în Duhul. Căci lepădând tulburarea obişnuinţelor deşarte şi a morţii lumeşti, sunteţi pregătiţi spre rodirea plăcută lui Dumnezeu. ... Căci nu mai trăiţi în duh iudaic sau potrivit literei Legii ... ci credeţi că vă împliniţi prin credinţa sigură şi vă străduiţi să mulţumiţi pe Dumnezeu prin facerea de bine. ... Deci toţi cei ce se vor strădui să se curăţească vor fi ca voi”26. „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” ( Ioan 17, 17) se roagă Mântuitorul Tatălui iar Sfântul Petru ne îndeamnă să ne curăţim şi noi sufletul prin ascultarea de adevăr (I Petru 1, 22). Provenind din energiile dumnezeieşti „cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii”(Evrei 4, 12). „Căci pătrunzând în adâncurile fiecărui suflet şi având, ca Dumnezeu, descoperit scopul ascuns în fiecare, înfăptuieşte prin lucrarea Duhului tăierea tuturor mişcărilor noastre zadarnice” 27.

Hristos Însuşi este Cel care ne învaţă şi ni se dăruieşte prin cuvintele Sale citite la Sfânta Liturghie, continuându-şi slujirea Sa învăţătorească. Cuvintele lui Hristos sunt cuvinte ale Cuvântului ipostatic suprem care se întrupează în ele şi de aceea „sunt ca nişte vehicule ale energiilor Sale necreate, ca expresii ale Subiectului divin care ni se dăruieşte prin ele”28. Cuvântul Domnului nu ne edifică doar în problemele credinţei ci este dătător de viaţă veşnică pentru cel ce îl primeşte cu credinţă şi îşi arată dragostea faţă de Hristos prin împlinirea lui (Ioan 14, 23). „Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51) căci „cuvintele mele duh sunt şi viaţă” (Ioan 6, 23). Mântuitorul ne atrage atenţia, prin pilda semănătorului, să ne facem sufletul ogor roditor pentru cuvântul Lui fără a lăsa ca grijile lumeşti, bogăţia şi plăcerile lumii acesteia să-l înăbuşe (Luca 8, 5-15).

Duhul Sfânt este cel care dă putere cuvintelor Cuvântului făcându-le vii şi lucrătoare în sufletul nostru. „Numai venind în noi deplin prin Duhul Sfânt cuvintele Domnului ne devin înţelese prin experienţa interioară a vieţii în Dumnezeu”29. Sfânta Liturghie creează cadrul cel mai potrivit pentru primirea cuvintelor Domnului pentru că aici Duhul Sfânt îl face prezent pe Mântuitorul. Citirile biblice duc la prezenţa reală a Cuvântului lui Dumnezeu, la întâlnirea cu El, la împărtăşirea cu El prin cuvintele Sale.

Împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt nu exclude ci, dimpotrivă, presupune împărtăşirea euharistică cu Trupul şi Sângele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu citit din Sfânta Scriptură, arată Nicolae Cabasila, „ne pregăteşte şi ne curăţă în prealabil, înainte de marea sfinţire a dumnezeieştilor Taine”30. Sfântul Maxim Mărturisitorul exprimă sub formă de rugăciune înaintarea noastră în Liturghie, conduşi de Hristos, de la primirea şi înţelegerea cuvintelor Sale la ospăţul euharistic: „Vino, Cuvinte al lui Dumnezeu, vrednic de laudă; dă-ne revelaţia cuvintelor Tale pe măsura puterilor noastre şi, ridicând grosimea vălului, arată-ne, Hristoase, frumuseţea lucrurilor inteligibile. Apucă mâna noastră dreaptă şi «condu-o pe drumul poruncilor Tale»(Psalmul 118, 35), «du-o la cortul cel minunat până la casa lui Dumnezeu, printre strigăte de bucurie şi de laudă şi mulţime veselă»(Psalmul 41, 5) ca şi noi să fim vrednici, prin lauda exprimată în faptele noastre şi bucuria manifestată în contemplarea noastră, să atingem locul cel negrăit al ospăţului şi să ne desfătăm prin cântări tainice în unire cu cei care sărbătoresc praznicul cel duhovnicesc”31.

În concluzie putem spune că citirile biblice şi omilia formează o unitate în cadrul Sfintei Liturghii, ca centru al Liturghiei Cuvântului, ele împlinind împreună, în cel mai înalt grad, împărtăşirea cu Dumnezeu-Cuvântul prin cuvânt,comunicare-comuniune.