:.ACCEPTARE SI IERTARE
E bine sa ierti ?
A fost odata ca niciodata…doi copii care incercau sa se joace, insa unul dintre ei pierdea continuu si a inceput sa planga si sa-l acuze pe prietenul lui de esecul sau. Vi se pare cunoscut? Voi de cate ori nu ati reactionat asa? Stiti ca dupa cateva minute ati trecut peste acest moment, deoarece jocul era atat de interesant si captivant.::
OARE IERTAREA E OMENEASCA?
DE CE UNI OAMENI NU POT IERTA? PENTRU CA MANDRIA E MAI PRESUS DE ORICE.
OARE MANDRIA E UN PACAT? PE CARE NU SA POATE TRECE.CUNOSC PERSOANE CARE S-AU SUPARAT COPILARESTE DE LA O GLUMA SI AU RENUNTAT LA TOT.
DIN MANDRIE ?

E bine,să ierți …..



Îndrăznesc să afirm că iertarea este o virtute exclusiv creștinească. Până la întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, iertarea nu era cunoscută în lume. Fiecare om răspundea aproapelui său după faptele lui; la rău, răsplătea cu rău, la bine, răsplătea cu bine.

Chiar la poporul ales, căruia Dumnezeu i-a descoperit voia Sa, aceștia interpretau legea prin prisma unui întuneric lăuntric, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“.
Dumnezeu face cunoscută iertarea prin Hristos Domnul punând mare accent pe această cheie a raiului căci „dacă veți ierta oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre“(Mt. 6, 14-15).
Mântuitorul acordă un loc mare iertării în viața noastră, fiind centrul vieții creștinești. Totul începe, continuă și se termină în iertare. „Iertați și veți fi iertați“(Lc. 6, 37), spune Domnul. El este pildă vie de adevărată iertare pe cruce, când durerile îi copleșeau întreaga ființă, a iertat.
Căci cine iartă puțin, puțin iubește, iar cine iartă mult, mult iubește. Să nu uităm câte au răbdat și îndurat martirii, sfinții și alți prigoniți, răspunzând la durere cu balsamul iertării.
Când vom ierta totul, le vom câștiga pe toate ne învață Sfântul Ioan Hrisostom. Iertând imităm pe Dumnezeu și mistic ne naștem din nou.
Lipsa de îndurare a inimii omenești zace ca o drojdie în adâncul sufletului aducând multe suferințe, rătăciri, pierderi de tot felul, risipiri și agonii. Iertarea, condiția fundamentală a vieții noastre, este necesar să ne însoțească pretutindeni, ca să putem culege roade și în rugăciune, în post, în fapte bune.
Altfel, vom fi ca un sac fără fund ce nu poate agonisi nimic bun, deoarece e găurit de ură și nu e sprijinit pe umerii iertării.
Iertarea este medicamentul fericirii, este semnul sigur prin care se poate cunoaște dacă avem în suflet o picătură de iubire adevărată. Și ce este această iubire adevărată ? Ea nu este cea care te strânge în brațe, ci cea care iartă, atunci când i-ai greșit. Câți nu am simțit dulceața de negrăit în cuvinte simple a iertării ?!...Spun părinții din Spiritualitatea Ortodoxă că să ierți pe cel ce te ofensează, pe cel ce te rănește de moarte, este o iubire pe care Dumnezeu a așezat-o în inima oamenilor ce au cerut-o. Puterea sfântă de a ierta este o putere dumnezeiască, căci El în nemărginita Sa iubire este cel dintâi care iartă, iartă și necontenit ne iartă...
Iertarea este o floare rară tot mai greu de cules din sufletele ce zilnic devin tot mai mici. Ce folos că iertăm, dar nu uităm și când se tulbură apele inimii noastre ies la iveală uragane de reproșuri.
Fierbem, dăm în clocot și apoi nu știm cum să mai punem mirodenii la ce a mai rămas. Oare așa face Hristos cu noi, ne iartă doar din vârful buzelor ? Cât de mult greșim noi lui Dumnezeu și cât de puțin ne greșește cel de lângă noi, nouă.

De câte ori ne-a iertat pe noi Dumnezeu și ne va mai ierta, dacă ne ducem la El cu inima înfrântă și smerită, plină de pocăință, și cât de mici suntem noi și plini de neîndurare cu cei din jur ? Hristos iartă tot, șterge cu buretele, se comportă cu noi atât de nobil, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, dar noi ? Nu iertăm, nu mângâiem, ci adăugăm întristare la întristare în cugetul inimii. Tolstoi spune că adevărata iertare e atunci când ierți tot, altfel nu e iertare.
Cum răspundem noi la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne îndeamnă„Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora... după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi.“(Col. 3, 13) ? „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.“(Efes. 4, 32)

(Ierodiacon Hrisostom Filipescu )



Urmând învăţăturii Sfintei Evanghelii, Sfinţii Părinţi arată importanţa iertării aproapelui pentru ca omul să poată dobândi iertarea păcatelor: "Precum vom fi noi faţă de fraţii noştri, aşa va fi Domnul faţă de noi" 1; sau: "Ascultă cu luare aminte: când tu ierţi vrăjmaşului greşalele pe care le-a făcut el împotriva ta, ţi se vor ierta şi ţie păcatele pe care le-ai săvârşit împotriva lui Dumnezeu. Acestea din urmă sunt multe şi abia de iertat, iară cele dintâi sunt chiar uşor de iertat. Păcatele tale împotriva lui Dumnezeu sunt cei zece mii de talanţi din Evanghelie; iară păcatele aproapelui împotriva ta numai cei o sută de dinari. Dacă tu ierţi aproapelui tău cei o sută de dinari, se vor ierta şi ţie cei zece mii de talanţi".2
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: "Să ne iubim aşadar unii pe alţii, şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă-răbdare întreolaltă, şi va fi şi El cu îndelungă-răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău, şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: "Iertaţi şi vi se va ierta vouă" (Luca 6, 37). Şi iarăşi: "De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel din ceruri va ierta vouă greşelile voastre" (Matei 6, 14). Sau: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7). Sau: "Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă" (Matei 7, 2). Iată, ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire şi ne-a dat nouă putere veşnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, în voia noastră stă mântuirea noastră"
Biserica ne îndeamnă să iertăm semenilor noştri toate greşelile lor ca să simţim mai mult cum sufletul nostru se eliberează sau înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi ale mândriei.
Uneori, iertarea greşelilor semenilor noştri cere luptă cu noi înşine, adică răstignire a mâniei şi a dorinţei de răzbunare
Să ne gândim mereu că iertarea noastră din partea lui Dumnezeu este condiţionată de iertarea greşelilor semenilor noştri de către noi. Dumnezeu voieşte ca noi să fim milostivi, să fim răbdători şi iertători, iar când iubirea milostivă şi iertătoare devine lumina vieţii noastre, atunci se schimbă în bine şi relaţiile între oameni. Astfel se opreşte violenţa, se stinge ura, se înlocuieşte răutatea cu bunătatea şi se schimbă "iadul" vieţii noastre în "bucurie a raiului", prin luminarea minţii şi a inimii noastre încă din viaţa aceasta pământească.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta greşelile semenilor noştri, gândindu-ne cât de mari sunt greşelile noastre pe care ni le iartă El, în timp ce noi nu suntem în stare să iertăm nici greşelile mici ale semenilor noştri., să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl zicând: "Şi ne iartă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Matei 6, 12-13). Amin!