MASA TACERII DE LA PATRAUTI

Mica şi frumoasa biserică din Pătrăuţi oferă o surpriză de proporţii şi amatorilor de artă modernă. În curte, la câţiva metri de portalul în stil gotic, ei pot să stea la taifas în jurul unei Mese a tăcerii în miniatură, denumită însă de localnici Masa lui Ştefan. Ei susţin că cele două mari lespezi de piatră care o alcătuiesc, nişte semicalote sferice imperfecte puse invers, precum scaunele celebrei opere de la Târgu Jiu, datează de pe vremea ctitorului bisericii şi l-au influenţat pe părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, în conceperea Mesei tăcerii. Cele şapte scaune, de forma unor ghiulele de piatră, au fost adăugate însă mult mai târziu, în anul 1986, de către părintele paroh de atunci, Ştefan Chişcari. Actualul preot paroh, tânărul Dumitru Apetrei, susţine că un cunoscut critic de artă ieşean, Valentin Ciucă, i-a declarat că a văzut în 1987, în cartea de aur a bisericii, un text semnat de Brâncuşi. Mai mult, tot el ar fi spus că genialul sculptor s-ar fi inspirat şi pentru realizarea ansamblului Poarta sărutului de la modelele sculptate în lemn aflate mai demult pe cerdacul unei case din apropierea bisericii. Acest volum al cărţii de onoare denumită şi Cronica pătrăuţeană, în care se mai aflau şi mărturii aparţinând lui Nicolae Iorga, George Enescu şi altor reprezentanţi de elită ai spiritualităţii noastre, semnăturile lor fiind văzute de pildă şi în 1976, pe foi îngălbenite de vreme, de către Ilie Cibu, director la SC

Rulexim SA Suceava, în prezenţa prozatorului Alexandru Ivasiuc, a dispărut fără urmă. A dispărut şi un alt volum la fel de preţios, mult mai vechi, un manuscris din 1787, copiat de dascălul Manolache, care cuprindea în afară de texte liturgice şi unele extrase din Psaltirea lui Dosoftei, precum şi amănunte asupra morţii lui Grigore Ghica, manuscris denumit de specialişti Codicele pătrăuţean. Se mai păstrează însă Biblia de la Buda, tipărită şi prefaţată în secolul al XVIII-lea de Samuil Micu Klein, un tom masiv de peste 5 kg.

Din Cronica pătrăuţeană a fost recuperat în condiţii încă nelămurite doar un fragment care se referă la istoria fostei mănăstiri de maici, informaţii preluate din cartea unui austriac, Frantz-Adolf Wikenhauser, tipărită la Cernăuţi în 1881. Aflăm de aici că Ştefan Vodă a dăruit Mănăstirii Pătrăuţi moşiile Pătrăuţi şi Mihoveni, cărţi şi vase bisericeşti, fapt întărit şi printr-un uric de principele Constantin Mihai Cehan Racoviţă, în 7 septembrie 1756. Lipsind uricele soartea acestui schit este foarte puţin cunoscută. Nu încape însă îndoială că furtunile vremilor următoare, de cari au avut a suferi întreaga ţeară împreună cu capitala Suceava, au devastat şi schitul călugăriţelor din Pătrăuţ. Astfel de furtuni s-au descărcat asupra Moldovei în anul 1497, când craiul leşesc loan Albert a bătut trei luni oraşul Suceava, apoi în 1538, când sultanul Soliman II a întrat în Suceava de l-a pus pe tronul Moldovei pe Ştefan IV Lăcustă (1538-1540) în locul căitului în dizgraţie Petru Rareş. Tradiţia spune că turcii ar fi devastat atunci şi schitul Pătrăuţ. Dară chiar de nu s-ar fi întâmplat aceasta apoi cu bună seamă că acest schit n-a rămas neatins de vijeliile de pe timpul lui Ştefan Tomşa, de neaşteptata încălcare a Moldovei prin tătarii sub sultanul Calga în anul 1650 şi de cazacii lui Timus Chmelniţchi, cari prădară mănăstirea Dragomirna şi chiar depărtatul schit Humorul, scrie istoricul austriac. Temeinic devastat în decursul vremii, aşezământul de maici de la Pătrăuţi a fost desfiinţat de austrieci în 1783, şi pentru a supravieţui până la moarte, stareţa a primit un salariu anual de 120 de florini şi 4 stânjeni de lemne, iar călugăriţele de 60 de florini şi 3 stânjeni de lemne.

Ultima călugăriţă din Pătrăuţi cu leafa de la statul austro-ungar, Safta Bodnariu, a murit în 9 iulie 1814, după aceea buruienile şi copacii forţând chiar şi uşa sfintei biserici.



Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei