CUGETUL SFINŢILOR PĂRINŢI şi MÎNTUIREA NOASTRĂ

Fiind un fiu devotat al Parintilor din vremurile mai recente (Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Paisie Velicikovski etc.) si din vremea sa (incepand cu Arhiepiscopul Ioan), Pr. Serafim a devenit un adevarat fiu al celor din vechime. Fiind o veriga a predaniei, s-a facut el insusi un transmitator al vechii intelepciuni patristice in zilele noastre. Si, iarasi, nu fiindca stia ce a spus cutare sau cutare Sfant Parinte despre una sau alta, ci fiindca s-a facut cu adevarat de un cuget si un suflet cu ei.

Din cele aratate pana acum, putem intelege cateva dintre calitatile care l-au facut sa reuseasca acolo unde altii nu au putut:
1. Moartea fata de lume. Acest element, legat de noblete si suferinta, s-a dezvoltat la Pr. Serafim din adolescenta pana la viata din pustie, cand a inceput sa traiasca cu adevarat precum Sfintii Parinti. In anii de dinaintea convertirii simtise cat de goala este aceasta lume si stia ca toate sunt desertaciune (Ecl. 1, 2). De aceea nu s-a ingrijit sa tina pasul cu modele intelectuale ca sa fie auzit si respectat de catre lume. Cand dadu peste o invatatura patristica ce era in mod clar in raspar cu spiritul vremii, cu predilectiile, filozofiile sau modelele teoretice ale stiintei contemporane, nu se temea sa o infatiseze in toata puritatea ei. Straduindu-se sa faca invatatura accesibila oamenilor din zilele sale, nu incerca totusi niciodata sa o dilueze, sa o atenueze sau s-o prezinte intr-un mod vag, spre a o face pe gustul oamenilor. El scria ca trebuie sa traim dupa acea invatatura “chiar daca stim ca facand astfel vom pierde bunavointa lumii acesteia si vom fi exclusi din ea.”

2. Discernerea vremurilor. Pr. Serafim a patruns filozofia nihilista a acestor vremuri, i-a inteles radacina si esenta. Stia ca toti sunt afectati de ea, inclusiv el insusi, si numai astfel a reusit sa o depaseasca. Alti purtatori de cuvant ai ortodoxiei au ramas victimele acestei subtile conditionari mentale a modernitatii, tocmai fiindca nu au reusit sa o recunoasca in ei insisi.

3. Smerenia. “Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti”, scria Pr. Serafim, “ca sa ne facem ucenicii lor, ca sa primim invatatura acestei vieti, mantuirea sufletului… Vom afla adevarata calauzire de la Parinti invatand smerenia si neincrederea in desarta si lumesca noastra intelepciune, pe care am supt-o o data cu aerul acestor vremuri cumplite, si increzandu-ne in cei ce au placut lui Dumnezeu si nu lumii. Vom afla in ei adevarati parinti, atat de trebuinciosi in zilele noastre cand dragostea multora s-a racit (Mt. 24, 12) – parinti al caror singur tel este acela de a ne duce pe noi, copiii lor, la Dumnezeu si la Imparatia Sa cea cereasca, unde ne vom preumbla si vom sta de vorba purura cu acesti ingeresti, intru negraita bucurie”.

4. Dragostea. Un fiu iubitor si devotat nu va avea niciodata atitudinea unuia care “stie mai bine” decat cei ce l-au nascut. Dupa cum si-a dat seama Pr. Serafim, aceasta atitudine de “a sti mai bine” este principala piatra de poticnire ce ii impiedica pe oameni sa patrunda cu totul in duhul Parintilor, in duhul Ortodoxiei. Este o capcana creata de cugetul rationalist apusean care trebuie sa calculeze cat este de credibil un lucru inainte de a-l putea accepta. Respingand acest demers intelectual rece, Pr. Serafim a cautat sa creada in ortodoxia Parintilor asemeni unui copil, cu nevinovatie si sinceritate. Avea o evlavie de copil, pe care si-a dobandit-o cu dinadinsul, fiindca voia ceva autentic. Stia ca simplitatea inimii este starea fireasca a crestinilor, a celor mai profunzi si iscusiti Sfinti Parinti. Cu timpul a ajuns sa-si dea seama ca singura nadejde pentru crestinii ortodocsi de azi (si mai ales a convertitilor) era aceea de a-si darui inima, de a veni la credinta cu o astfel de dragoste incat sa nu respinga ceva din Ortodoxie numai fiindca mintea – plina de prejudecatile modernitatii – nu poate sa accepte imediat. “Poate exista un intreg domeniu care sa ne starneasca confuzie la Sfintii Parinti”, spunea el, “de aceea, trebuie sa-i abordam nu cu obisnuita minte rationalista, ci sa incercam sa ne ridicam mintea la un nivel mai inalt; iar calea catre aceasta este prin inmuierea inimii, facand-o mai flexibila“.

5. Realismul. Pr. Serafim a inteles foarte bine nevoia unei aplicari corecte a scrierilor Sfintilor Parinti la conditiile de viata ale fiecaruia. Intr-o serie de articole despre felul cum trebuie si cum nu trebuie cititi Parintii el vorbea despre invatatii rationalisti si convertitii fara experienta care “nu se folosesc duhovniceste de Parinti, ci doar isi sporesc mandria de <> despre ei decat oricine altcineva sau, si mai rau, incep sa urmeze povetele duhovnicesti din scrierile lor fara o suficienta pregatire si fara o indrumare duhovniceasca“. Folosindu-se de o multime de citate patristice, Pr. Serafim explica cat de usor pot cadea oamenii in inselare, socotindu-se vrednici de descoperiri, vedenii si asa mai departe. “Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti”, scria el, “cu smerita intentie de a incepe viata duhovniceasca cu cel dintai pas si nici macar sa nu visam a atinge acele inalte stari duhovnicesti aflate cu totul mai presus de noi... Trebuie sa tinem minte ca scopul citirii Sfintilor Parinti nu este acela de a ne da vreo <> sau de a ne intari in propria dreptate, cunoastere superioara sau <>, ci doar de a ne ajuta pe calea lucrarii virtutii... Va trebui sa ajungem la aceasta lectura in mod practic, ca sa ne folosim cat mai mult de ea.”

6. Durerea inimii. In aceasta se afla ultima si cea mai insemnata cheie cu care Pr. Serafim a intrat in cugetul Parintilor. In scrierile patristice , “durerea inimii” se refera, in general, la o elementara suferinta launtrica, la purtarea unei cruci launtrice pe calea urmarii lui Iisus Hristos, ca si la duhul zdrobit cu strapungere de inima. “Suferinta“, afirma Pr. Serafim, “este realitatea conditiei umane si inceputul adevaratei vieti duhovnicesti“. De la Arhiepiscopul Ioan, cel ce cu adevarat s-a rastignit pe sine in aceasta viata, Pr. Serafim a invatat si care sunt roadele ei. Folosita cum se cuvine, suferinta poate curati inima, iar cei curati cu inima… vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). “Abordarea corecta“, scria Pr. Serafim, “se afla in inima care incearca sa se smereasca pe sine, si care pur si simpu stie ca sufera si ca exista un adevar mai inalt ce poate nu doar sa ajute aceasta suferinta, ci o poate trece si intr-o dimensiune cu totul diferita.” Dupa Marcul Pustnicul (sec. al V-lea), “Pomenirea lui Dumnezeu este durerea inimii, rabdata pentru buna-cinstire. Iar tot cel ce uita pe Dumnezeu cauta placerea si nesimtitor se face.” Iar dupa cuvintele Sfantului Varsanufie cel Mare din Egipt, ale carui sfaturi au fost traduse in engleza de Pr. Serafim, “orice dar se primeste prin durerea inimii“.

Pe langa sensul general, “durerea inimii” are si un sens literal in scrierile Parintilor, caci atunci cand inima este concentrata in rugaciunea fierbinte catre Hristos ea poate intr-adevar sa doara. Asa cum nota Pr. Serafim, in terminologia patristica “inima” nu inseamna doar “simtamant”, ci “un lucru mult mai adanc - organul care cunoaste pe Dumnezeu“. Inima este atat duhovniceasca cat si trupeasca: duhovniceste, ea este centrul fiintei umane, identificandu-se cu nous-ul (mintea); iar trupeste este organul unde nous-ul isi afla tainicul loc de salasluire. Concentrandu-se in inima trupeasca, nous-ul striga catre Mantuitorul, si acest strigat din inima, nascut din durere si deznadejde, dar cu nadejde in Dumnezeu, face sa se pogoare harul dumnezeiesc. Acest lucru se vede in special in practica ortodoxa a Rugaciunii lui Iisus. Cand ne vom apropia de Rugaciunea lui Iisus cu simplitate, spune Staretul Paisie Aghioritul (1994), “vom fi in stare sa o repetam de multe ori, iar inima va simti o dulce durere si Hristos Insusi va revarsa dulcea Sa mangaiere inlauntrul inimii noastre.”

“Invatatura patristica despre durerea inimii”, scria Pr. Serafim, “este una dintre cele mai importante invataturi pentru zilele noastre, cand se pune accent in mod excesiv pe cunoasterea mentala, in detrimentul unei dezvoltari corecte a vietii emotionale si duhovnicesti… Lipsa acestor experiente esentiale este raspunzatoare in primul rand pentru diletantismul, trivialitatea si lipsa de seriozitate in studierea curenta a Sfintilor Parinti in ziua de azi; fara ea, nu poti aplica invataturile Sfintilor Parinti la propria viata. Poti ajunge la cel mai inalt nivel de intelegere mentala a invataturii Sfintilor Parinti, poti avea la degetul mic citate din Sfintii Parinti despre orice subiect cu putinta, poti avea <> ce par a fi chiar cele descrise in cartile patristice, poti chiar sa cunosti perfect toate capcanele in care se poate cadea in viata duhovniceasca, si totusi, fara durerea inimii, nu poti fii decat un smochin neroditor, un plictistor <> care este totdeauna <>, sau un adept al tuturor experientelor <> din ziua de azi care nu cunoaste si nu poate transmite adevaratul duh al Sfintilor Parinti.”

"Crestinismul este taina cresterii unei persoane din alta persoana". Parintele Dumitru Staniloae
"Cand stai sa te rogi, fa-ti mintea ta preot si inima ta altar." Sfantul Paisie de la Neamt
"Nici inteligenta, nici educatia, nu au nici o valoare daca nu sunt in slujba dragostei si a iubirii". Parintele Arsenie Papacioc
"Un om este cu adevarat liber, atunci cand accepta sa devina robul lui Dumnezeu." Sfantul Maxim Marturisitorul
"Daca ai inima te poti mantui". Avva Pamvo
"Lupta sa-ti tii mintea in vremea rugaciunii surda si muta, si te vei putea ruga". Evagrie Monahul
"Nu intreba de ce sau prin cine a venit suferinta, ci cum sa o porti cu multumire, fara intristare si fara pomenirea raului". Sfantul Marcu Ascetul
“Iadul e durerea celor ce nu pot iubi” Dostoievski
"Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt". Pr. Pantelimon, Manastirea Oasa
"Smerenia este sa ii socotesti pe toti oamenii mai presus decat tine”. Sfantul Vasile cel Mare
"Cine isi simte greutatea pacatelor sale, acela nu se uita la pacatele aproapelui sau." Avva Moise
"Daca te lipsesti de rugaciune, faci la fel ca si cum ai scoate un peste din apa". Sfantul Ioan Gura de Aur
"Milostenia nu este numai sa dai din traista.“ Parintele Arsenie Papacioc
"Sa nu cerem lui Dumnezeu ce vrem noi, daca-L iubim, ci ce va voi El cu noi." Evghenie Monahul
"Sa aveti catre Dumnezeu inima de fiu, catre aproapele inima de mama si catre voi minte de judecator". Parintele Ilie Cleopa
"Daca vrei sa faci toate lucrurile tale bine, atunci inchipuieste-ti ca Dumnezeu se uita la tine." Mitropolitul Filaret al Moscovei
"Daca fericirea nu ar putea fi atinsa sub nicio forma, oamenii nu ar mai cauta-o". Nichifor Crainic
"Mai mare este ajutorul ce-ti vine din pazire, decat ajutorul din fapte”. Sfantul Isaac Sirul
"Fara Dumnezeu, viata nu poate fi explicata". Nicolae Paulescu
"Fara bucurie, smerenia si rugaciunea sunt lipsite de har". Parintele Alexander Schmemann
Smerenia înseamnă să te evaluezi în mod corect. definiţie de Charles Spurgeon
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos. definiţie de Sfântul Ioan Gură de Aur
"Un singur lucru trebuie sa ne mahneasca si sa ne indurereze: pacatul". Sfantul Ioan Gura de Aur
Smerita cugetare este rugaciune neîntrerupta. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
Când gândirea nu se mai împrastie printre cele din afara si nu se mai împrastie în lume, prin simturi, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridica pâna la contemplarea lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
"A sti sa taci e o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti". Sf. Ambrozie
"Noi punem rabdarea, iar Dumnezeu mantuirea". Sfantul Teofan Zavoratul
"Orice pacat constituie o cedare, orice rautate, o infrangere". Parintele Iustin Popovici
"Pacea inimii este tacerea in care ne vorbeste Dumnezeu." Parintele Sofian Boghiu

Parintele Arsenie Boca obisnuia sa spuna oamenilor ca "cea mai lunga cale este cea care duce de la urechi, la inima."

,,Postul este vremea vorbirii noastre mai dese si mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de incercare a credintei noastre, a evlaviei noastre, a bunatatii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunostintei noastre si a simtirii noastre pentru cele sfinte. Postul este raspunsul nostru inaintea Mantuitorului rastignit; este cuvantul nostru la bunatatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce''. Teodor M Popescu

Prea Fericitul Justinian Chira: “Smerenia e teritoriul pe care infloresc in viata omului toate calitatile… rugaciunea e cel mai mare favor pe care ni l-a facut Dumnezeu ca sa stam de vorba ca de la tata la fiu…Rugaciunea e fructul smereniei”.

De la Grigore Palama avem “harul e in energia necreata”.

"Sufletul este calaretul si trupul este calul". Sfantul Vasile

Serafim Rose mărturisea "Când am vizitat o biserică ortodoxă, a fost doar ca să văd o altă tradiție. Însă, când am intrat pentru prima dată într-o biserică ortodoxă (una rusească, în San Francisco), ceva mi s-a întâmplat, ceva ce nu mai trăisem într-un templu budist sau în alt templu oriental; ceva îmi rostea în inimă că sunt acasă, că întreaga mea căutare luase sfârșit."
"Adevărul nu era doar o idee abstractă, căutată și cunoscută de către minte, ci era ceva personal - chiar o Persoană - căutată și iubită de către inimă. Și astfel l-am întâlnit pe Hristos."

În mod firesc, același sentiment l-a simțit și tânărul Rafail Noica, fiul filosofului român Constantin Noica, atunci când a venit, după o viață de căutare a Adevărului în anglicanism și alte culte apusene: "Ortodoxia este însăși firea omului".

"Munca e rugaciunea mainilor" episcopul Vasile Coman de la Oradea.

Pãrintele Arsenie Boca zicea cã „mustrarea învinge, nu convinge."
Cuvântul Sfântului Isaac Sirul: „Împacã¬te cu tine însuti si vor fi în pace cu tine cerul si pãmântul!".

„Când îti aduci aminte de Dumnezeu, înmulteste rugãciunea, pentru ca atunci când Îl vei uita, Domnul sã¬si aducã aminte de tine" (cuvântul din Filocalie din Sfântul Marcu Ascetul)

– Vã rugãm sã ne explicati urmãtoare povestire din Patericul egiptean: A venit un frate la avva Zinon si a întrebat ce sã facã, pentru cã nu¬l pãrãsesc patimile. Iar avva Zinon i¬a zis: „Vasele lor sunt încã la tine si de aceea nu te pãrãsesc. Dã¬le lor arvuna lor si te vor lãsa". Care sunt vasele si care este arvuna?
– Dragã, vasele sunt pricinile patimilor, iar arvuna, probabil, este nãdejdea de a scãpa de patimi. Nu le mai bãga în seamã si¬ai scãpat de ele!

În Pateric se zice: „Cãlugãrul care se roagã numai când se roagã, acela nicidecum nu se roagã".

Zicea parintele Nicodim Mandita(1889-1975):
- Sunt patru feluri de impartasiri:

a. prin savarsirea a toata fapta buna, dupa cuvantul Domnului, Care zice:Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine (Ioan 14,21);

b. prin ascultarea cu atentie a cuvantului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cantari duhovnicesti, dupa cuvantul care zice:Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4);

c. prin sfanta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte, si

d. prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos;aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nu se poate mantui.

Sf. Ignatie Teoforul: “Doresc sa sufar, dar nu stiu daca sunt vrednic.”

Parintii capadocieni, Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nazianz si Sf. Grigorie de Nyssa, au impus cu autoritate formula: “Una si aceeasi fire dumnezeiasca in trei persoane.”

Preotul Maxim Vlad, citand din Sfintii Parinti, a spus: “Hristos se naste continuu”.

"Dumnezeu ne-a creat numai pentru El", "Nu există păcat mic", "Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm.", "Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.", "Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti" ARSENIE PAPACIOC.

”Un suflet poetic este un crestin bun iar crestinii au in general un suflet poetic” (Parintele Sofronie).

Rafail Noica:
"daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad in frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei".

Legat de marturia scrisa a experientei lui duhovnicesti, parintele afirma in stilul sau propriu: "Am scris o singura carte, care se numeste Ganduri. Am scris-o, mai ales, din indemnul cuiva, care se astepta ca fiul lui Noica sa scrie o carte. Si cand a deschis aceasta carte, prima pagina era alba, a doua era alba si toate celelalte la fel. Acum, la sfarsitul vietii mele, ma gandesc sa scriu alta carte care s-ar numi Memorii, fiindca asa scriu toti oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, aceasta carte va fi asemenea celei dintai!"

Rafail Noica vietuieste in o tainica si negasita sihastrie din Muntii Apuseni. Mii de oameni din toata tara merg sa-i soarba cuvintele la Alba Iulia - unde Ieromonahul vorbeste o data sau de doua ori pe an in public - sau, mai rar, in Bucuresti ori alte orase ale tarii.