Învăţătura Sfântului Chiril despre Maica Domnului

Învăţătura Sfântului Chiril despre Maica Domnului dobândeşte o importanţă extraordinară, pentru că el nu o arată niciodată autonomă sau desprinsă de adevărul întrupării Logosului lui Dumnezeu. Pe lângă taina Întrupării Domnului, stă taina Maicii Lui, care se leagă de taina mântuirii noastre, a tuturor: „El S-a făcut Om, nu părelnic ca o nălucă, ci cu adevărat. El nu a trecut prin Fecioara precum trece apa printr-un canal. Cu adevărat El a luat trup din ea, a fost crescut de ea şi a mâncat şi a băut precum facem şi noi. Căci dacă s-ar fi întrupat Domnul numai în aparenţă, atunci şi noi am învia numai în aparenţă, nu cu adevărat. În Hristos sunt două naturi: omenească, cea care a fost văzută, şi cea dumnezeiască, care a rămas nevăzută. Cu adevărat El a mâncat, ca Om, ca şi noi, căci a fost supus tuturor nevoilor ca şi noi; ca Dumnezeu însă a hrănit cinci mii de bărbaţi cu cinci pâini. Într-adevăr, ca Om a murit, dar ca Dumnezeu a înviat pe un om mort de patru zile. Ca Om a dormit într-o barcă, dar ca Dumnezeu a mers pe valurile mării”.

Fecioara Maria, logodnica Preacurată a Dreptului Iosif. În progra­mul catehetic al Bisericii din Ierusalim, Fecioara Maria a ocupat un loc important, deoarece Sfântul Chiril era conştient că Întruparea Domnului nu poate fi înţeleasă aşa cum trebuie decât prin prisma persoanei ei. Încercarea de explicare a tainei venirii Domnului pe pământ include în mod necesar referirea la Maica Sa. Îndemnul acestui Sfânt Părinte este ca toţi să se străduiască să urmeze pe Fecioara Maria prin practicarea virtuţilor. El precizează învăţătura despre ea prin prorocirile biblice: „O, iubitorilor de feciorie şi păstrători ai curăţiei să cinstim toţi cu buze curate pe Domnul Cel Născut din Fecioara”. Apoi: „Căci ar fi poate nevoie să întrebăm pe evrei: s-a înşelat ori a minţit oare proorocul Isaia când a spus ca Emanuel Se va naşte dintr-o Fecioară? Dacă ei spun că El este mincinos, totuşi nu pot să dovedească nimic; căci şi pe prorocii de odinioară îi făceau mincinoşi şi-i ucideau cu pietre. Deci, dacă proorocul a spus adevărul, atunci ei trebuie să primească pe Emanuel! Cel Care trebuia să vină si Cel Ce era aşteptat, S-a născut ori nu dintr-o Fecioară? Dacă crezi că nu, atunci învinuieşti pe proroc de minciună. Iar dacă aştepţi ca aceasta să se întâmple în viitor, de ce nu primeşti ceea ce iată, s-a petrecut deja?”

Iată că una din obiecţiile importante ale ereticilor era legată de posi­bilitatea sau imposibilitatea zămislirii feciorelnice a Mântuitorului nos­tru Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria. Ca si alţi Părinţi, Sfântul Chiril arată că adevărul este numai în Biserică, că a rămas întotdeauna acelaşi. „Noi (Biserica) primim adevărul că Logosul lui Dumnezeu S-a făcut Om nu prin voinţa unui bărbat şi a unei femei, aşa cum zic ereticii, ci după cum ne învaţă Evangheliile: “«Şi S-a făcut Om din Fecioara şi din Duhul Sfânt»; aceasta s-a petrecut cu adevărat şi nu în aparenţă.”

Adevărul de credinţă, chiar dacă este răstălmăcit de eretici sau de evrei, rămâne puternic, pentru că Scripturile sunt cele ce mărturisesc de­spre locul, timpul şi modul Întrupării Domnului: „Să nu primiţi mărturia oricărui om, ci numai dacă este în acord cu Scripturile care vorbesc de­spre Fecioara, despre locul, despre timpul şi despre cum s-au petrecut toate.”

Ca să o facă mai uşor de înţeles catehumenilor, Sfântul Chiril prezintă tema maternităţii divine într-un stil retoric, recurgând la paralela dintre Fecioara Maria şi Eva şi îndemnând mai ales la meditaţie asupra a ceea ce spun profeţii: „Să ne întrebăm iarăşi de unde şi cum a venit (Mântui­torul)? Prorocul Isaia este cel ce ne răspunde: «lată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi-i vor pune numele lui Emanuel» (Isaia 7,14). „Moartea a venit printr-o fecioară, Eva. De aceea era nevoie ca Viaţa să vină tot printr-o fecioară, căci aşa cum şarpele a înşelat la început, la fel Arhanghelul Gavriil să aducă vestea cea minunată la urmă.”

Un exemplu de tâlcuire scripturistică şi de meditaţie asupra Reve­laţiei lui Dumnezeu se află într-un alt text al Sfântului Chiril. În acesta se poate observa atenţia deosebită pe care a acordat-o învăţăturii despre Fe­cioara Maria: „Să citim iarăşi ce spun Scripturile: «Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus» (Isaia 7,11). Să înţelegem că un „semn” este ceva cu totul deosebit. Precum apele si stâncile care au fost semnele trecerii prin mare sau întoarcerea soarelui înapoi şi alte lucruri asemănătoare. Dar ce să spun ca pildă împotriva evreilor decât cele despre domnia lui Ahaz de 60 de ani. Ezechia s-a născut cu 9 ani mai devreme decât acela. Ce nevoie era ca să se facă o prorocie despre cineva care avea să se nască mai înainte ca tatăl lui să fie împărat? Căci cu adevărat el nu a spus: «a luat», ci a Spus: «va lua», arătând profeţia”.

Theotokia Maicii Domnului. Ca cei mai mulţi Părinţi de dinainte de Sinodul de la Efes, Sfântul Chiril nu insistă asupra termenului de Theotokos pentru Născătoarea de Dumnezeu. Deşi numai o singură dată găsim termenul acesta în Catehezele sale, totuşi, se poate observa că au­torul a crezut cu tărie în Fecioara Maria ca „Născătoare de Dumnezeu”: „Iubiţilor, iată că multe mărturii am adus despre Hristos. Părintele ceresc dă mărturie despre Naşterea cu adevărat a Fiului Său, Sfântul Duh mărturiseşte despre Naştere, coborând în chip văzut asupra Lui, Arhan­ghelul Gavriil mărturiseşte despre Naştere aducând vestea minunată Mariei, Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu dă mărturie despre Naşte­rea Lui.”

Sfântul Chiril a vorbit despre Fecioara Maria doar în contextul În­trupării Domnului, numindu-L „Dumnezeu, Fiul Născut din Fecioară” şi nu lasă nicio clipă să se vadă vreo îndoială cu privire la învăţătura Bi­sericii depre ea: „Nu este cuvenit să adorăm un om, dar nici nu-i permis să credem că El este numai Dumnezeu, respingând omenitatea Sa. Căci dacă Hristos a fost Dumnezeu deplin -şi aşa este! – dar nu a luat întreaga omenitate, atunci suntem străini de mântuire. Să-L adorăm ca pe un Dumnezeu, dar să credem că El S-a făcut Om. Nu se cuvine să susţinem că El este Om, lăsând deoparte dumnezeirea Lui; şi în niciun caz nu ne mântuieşte să mărturisim dumnezeirea Lui, fără să mărturisim şi omeni­tatea Lui.”

În acest loc – o mărturie despre unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos – se relevă faptul că Fecioara Maria este cu adevărat Maica Domnului. Prin ea şi din ea a luat Mântuitorul nostru Hristos firea Sa omenească, iar amestec, schimbare sau împărţire a vreunei firi în Persoana Sa nu poate să existe. Concluzia imediată este aceea a importantei deosebite a persoanei Fe­cioarei Maria în stabilirea învăţăturilor de credinţă ale Bisericii.

Fecioara Maria – model ascetic de trăire. Pentru Sfântul Chirii Fe­cioara Maria nu este doar persoana care a mijlocot venirea Fiului lui Dumnezeu în lume ci, ca şi Sfântul Atanasie sau Sfântul Epifaniu, el o arată model de vieţuire sfântă; „Să urmăm toţi, prin harul lui Dumnezeu, calea curăţiei, tineri si fecioare, bătrâni si copii, fără să ne dedăm lăcomiei, ci rugându-ne Domnului Hristos. Să nu ne întoarcem ochii de la slava curăţiei, care este coroana îngerilor şi viaţa îngerească! Cei care urmează curăţia sunt îngeri ce locuiesc pe pământ. Fecioarele vor avea locul lor cu Fecioara Maria. Să ne ridicăm de sub povara podoabelor, a privirilor necurate, a gesturilor desfrânate, a parfumurilor care duc la stârnirea poftelor plăcerii. În loc de acestea să primim parfumul frumos al rugăciunii, al faptelor bune şi al sfinţeniei trupeşti, aşa cum ne va spune nouă Fiul Fecioarei, celor ce vom fi bărbaţi drepţi si femei preacinstite: «Voi aşeza lăcaşul Meu în mijlocul vostru si sufletul Meu nu se va scârbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru şi voi poporul Meu» (Levitic 26, 11-12) .”

Autorul propune aici un model de viaţă pentru toţi oamenii, lăudând starea de curăţie, de feciorie trupească si sufletească a Fecioarei Maria, pe care o vede încununată de toate virtuţile. Ascetismul său nu este su­praomenesc, ci la îndemâna tuturor, pentru că şi alţii înainte au putut urma lui Dumnezeu în toată curăţia. Chipul şi viaţa Maicii Domnului sunt pentru autor cel dintâi model de trăire.

Sfântul Chiril deschide calea unei Teologii a frumuseţii, a trăirii creştine, după modelul sfinţilor: „La început femeia era obligată să sa­tisfacă pe bărbat, deoarece Eva, născută din Adam şi nu dintr-o mamă a fost făcută din bărbatul ei. Pe când Maria nu a născut om aşa cum fac oamenii, ci ea a născut în chip feciorelnic, prin lucrarea Sfântului Duh şi prin puterea lui Dumnezeu.”

Aşadar, Catehezele Sfântului Chiril ne oferă o mărturie asupra orto­doxiei credinţei în veacul al IV-lea. În mai multe rânduri, în Catehezele sale, acest Sfânt Părinte a scris despre Fecioara Maria, combătând „fa­bulele” ereticilor şi încercând să ofere catehumenilor o învăţătură clară, ortodoxă.

Zămislirea şi Naşterea Fiului lui Dumnezeu sunt minuni săvârşite de Dumnezeu cu ajutorul Fecioarei Maria, pe care întreaga Sfântă Scrip­tură le mărturiseşte. Ereticii şi cei ce nu cred în Fecioara Maria, nu cred de fapt în puterea lui Dumnezeu de a lucra în lume.

Pe un ton simplu, spontan, Sfântul Chiril a dorit să exprime acest adevăr: cine „înţelege” pe Fecioara Maria, „înţelege”, de fapt, o parte din tainele lui Dumnezeu. Deşi foloseşte numele de „Născătoare de Dumnezeu” doar o singura data (Cateheza 12.3) este evident că el crede în maternitatea divină a Fecioarei Maria.

Prin operele Sfântului Chiril s-a dezvoltat mai mult cultul Maicii Domnului, căci nu se poate afirma că el doar a scris despre ea fără ca să o cinstească şi să o cheme în ajutor sau, mai mult, fără a o arăta pildă de credinţă şi de viaţă.

(fragmente din MAICA DOMNULUI în teologia Sfinţilor Părinţi, de pr. Adrian Lucian Dinu