AXION LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

Cu cununa veşniciei feciorii ai fost împodobită de mâna dumnezeiască, Dar Maică a Domnului Te cunoaştem şi a Îngerilor Împărăteasă, Ca O Mireasă iubitoare a Duhului şi ca O Fiică binecuvântată a Tatălui, Pe Tine Te ştim şi către Tine alergăm, ca să ne răsari lumina sfatului. Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce prin naşterea Ta ai adăpat lumea din izvoarele bucuriei, Însăţi aducându-Te ca o Carte întru Care s-a scris făgăduinţa mântuirii, şterge din cartea vieţii mele însemnările păcatelor, ca să-mi strălucească şi mie întru curăţie bucuria mântuirii. Ca un Dar ceresc ai răsărit pe pământ, prin care sărăcia noastră a fost lepădată şi ne-am îmbrăcat şi noi sufletele lipsite de virtuţi cu haina nădejdii de mântuire. Ca O Uşă cerească a Împăratului Vieţii Te vedem pe Tine şi bătând cu suspinurile rugăciunii aflăm intrare grabnică în cămara milostivirii dumnezeieşti. Maică a Luminii Te ştim şi îndrăznim să ne apropiem, noi, cei întunecaţi la suflet, de Focul Cel nemistuit, fiindcă ne este luminată calea mântuirii de razele iubirii Tale de oameni. Numele Tău înfricoşător şi îngerilor a răsunat în tot pământul, vestindu-Te Împărăteasă a zidirii, de Care şi noi apropiindu-ne ne umplem de darurile milostivirii Tale neîmpuţinate. Din pântece neroditor ai răsărit, ca să porţi în pântecele Tău pe Cel zămislit fără sămânţă, Care binevoieşte a locui şi în inimile noastre cele neroditoare şi lipsite de bucuria gândurilor dumnezeieşti. Începătură a mântuirii oamenilor Te-ai făcut, căci din Tine a răsărit Cel Ce a sfărâmat porţile morţii şi Te-a arătat pe Tine Uşă a Vieţii. Pentru aceasta, deschide-mi şi mie, celui ce singur m-am încuiat, din nepricepere şi prin voia mea cea rea, în temniţa păcatelor, uşa pocăinţei, ca să fericesc neîncetat frumuseţea virtuţilor Tale. Biserică înţelegătoare, mai înainte de zidirea Bisericii văzute Te-ai arătat, întru Tine plinindu-se dorul de desăvârşire al Treimii privind firea omenească. De aceea, pe mine, cel ce m-am făcut peşteră întunecată şi bântuită de gândurile cele rele, mă arată lăcaş al bunei cuviinţe. O, minune! Cer înţelegător ai fost zidită pe pământ, desfiinţând hotarele nevredniciei noastre prin purtarea în lăcaşul trupului Tău a tuturor darurilor Duhului. Privirile îngerilor se îndreaptă spre pământ, ca nişte raze luminate, voind a O găsi pe Cea Care întrece şi covârşeşte toată zidirea prin curăţia Ei şi Care nu este găsită în cer. Cea din Care ia Trup omenesc Cel Nematerialnic Care şade pe scaun de heruvimi, Îşi arată trupul Său preacurat acum pe pământ şi Se găteşte apoi ca O Cămară de odihnă a Mirelui ceresc. Sfinţii Ioachim şi Ana beau acum vinul veseliei, căci Rodul dragostei lor se arată pe pământ şi va dărui lumii pe Strugurile vieţii, din Care ne izvorăşte nouă, tuturor, vinul mântuirii. Ameţeala patimilor noastre se tămăduieşte, gustând noi din Izvorul vieţii Cel răsărit pe pământul sterp din pământul roditor al pântecelui fecioresc. Cum vom găsi, Preacurată, cuvânt vrednic spre cinstirea minunilor Tale ? Numai ne minunăm, ca nişte copii lipsiţi de înţelepciune, şi străgăm Celui Ce a binevoit să fie purtat ca Prunc pe braţele Tale: Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeule, Cel Ce pe Maica Ta ne-ai dăruit-O Apărătoare nebiruită, Care întinzând mâinile la rugăciune, ne poartă gândurile deasupra mării ispitelor !