Întîlnire cu liniştea

I-am promis maicii stareţe Maria Magdalena că mă voi reîntoarce în lăcaşul ei de suflet, aflat în dealul Copoului. I-am promis că voi reveni şi-i voi accepta invitaţia la o plimbare pe aleile din jurul Mănăstirii Podgoria Copou, un loc în care am înţeles de ce iubesc atît de mult Iaşul - pentru tihna ce mi-o oferă după-amiezile calde ale primăverilor înflorite.

"De ce nu aţi spus aşa"

După ce i-am spus taximetristului care este punctul final al călătoriei noastre m-am simţit vinovată de neliniştea pe care i-am indus-o. Cu un ochi aruncat în roşul semaforului, omul nu era hotărît dacă să-mi spună că nu ştia unde este strada Podgoriilor (darămite numărul unu) sau să ceară ajutor de la un confrate mai experimentat. "De la ape minerale înainte, după ce treci de lacul din Botanică", s-a auzit în staţie vocea salvatoare a dispecerului, iar însoţitorul meu a aruncat asupra volanului un "De ce nu aţi spus aşa?", rostit la început pe un ton de uşoară dojană, apoi cu glas plin de admiraţie pentru locul în care ajunsese.

Tihna florilor

Înainte de întîlnirea cu maica stareţă Maria Magdalena mi-am luat un răgaz de timp pentru a admira frumuseţea locului. La ceasul sosirii mele, lăcaşul începea o nouă zi, în bătăi de toacă şi parfumul pomilor înfloriţi. Pe aleile din jur era atîta linişte încît mi-am putut asculta şi gîndurile, şi sufletul, şi am putut admira frumuseţea unui Iaşi neştiut de mine.

"Mănăstirea a fost ridicată de către Vasile Lupu, pe locul unui lăcaş din lemn. Legenda spune că în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, doamna Teodosia, soţia domnitorului, a fugit în pădure şi s-a ascuns într-o scorbură de copac. După ce a trecut pericolul, Vasile Lupu şi-a căutat soţia pe aceste dealuri şi a găsit-o cu ajutorul cîinelui său de vînătoare. A tăiat copacul scorburos şi, în semn de mulţumire că a găsit-o pe Teodosia nevătămată, a hotărît zidirea unei mănăstiri. În urma adoptării legii secularizării averilor mănăstireşti, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, mănăstirea a fost desfiinţată, dar biserica ei a fost folosită ca biserică de enorie". Aşa începe maica stareţă Maria Magdalena povestea Mănăstirii Podgoria Copou.

În 2001, mănăstirea a fost reînfiinţată de PF Daniel, pe atunci mitropolitul Moldovei. Slujba a avut loc pe 29 aprilie, iar Mănăstirea "Sf Atanasie şi Chiril" a deveni aşezămînt monahal de călugăriţe, lăcaşul primind şi al doilea hram, Duminica mironosiţelor. "Eu venit aici de la Mănăstirea Galata. Erau doar trei maici. Acum sîntem paisprezece", am aflat de la maica stareţă.

Lîngă biserica mănăstirii se află chiliile maicilor, găzduite într-o clădire mare şi frumoasă, ridicată de mîini care au învăţat să mînuiască şi mistria în timpul în care nu deschideau cu dragoste cărţile sfinte, dar şi acul, în broderii măiestrite. "Copoul mi s-a lipit de suflet din prima clipă în care l-am cunoscut. Cînd eram studentă îmi doream să locuiesc în Copou. Îmi plăcea enorm", ne-a spus maica stareţă. Şi pentru că gîndul este prima etapă în săvîrşirea unei lucrări, dorinţa i-a fost îndeplinită o dată cu sosirea ei din Cetatea Galatei: "Cînd s-a reînfiinţat mănăstirea s-a dorit şi extinderea atelierelor de broderie de la Galata. Am venit cu drag aici şi ne-am apucat de treabă. Dacă în urmă cu cîţiva ani mi-ar fi spus cineva că am să învăţ şi consistenţa betonului, şi cum se înfiinţează o grădină de legume şi cum se face irigare prin picătură, ba şi de cîţi stîlpi de iluminat este nevoie pentru alei, l-aş fi privit cu multă neîncredere".

Ascultare şi migală

Cine îşi închipuia că a fi acceptat ca vieţuitor într-o mănăstire este un lucru simplu se înşală. "Cea ce doreşte să trăiască alături de noi este foarte atent verificată. Trebuie să aflăm dacă într-adevăr îşi doreşte acest lucru şi dacă vrea să lase totul şi să se dedice lui Hristos. Asta înseamnă că trebuie să renunţi foarte mult la tine în fiecare zi şi să ai foarte multă dragoste şi puterea de a ierta în orice clipă. Dumnezeu ne dă această putere, numai că trebuie să vrem să o dobîndim. Dacă nu îl ierţi pe celălalt nu poţi trăi în linişte şi pace. Fără iertare, totul s-ar distruge şi o familie, şi o comunitate. Trebuie să învăţăm să iertăm", ne-a sfătuit stareţa.

Maicile de la Mănăstirea Podgoria îşi împart ziua între biserică, ateliere şi chilii: "În biserică este principala noastră activitate, adică rugăciunea, pe care o continuăm în chilii, unde citim din Sfinţii Părinţi şi Sfînta Scriptură. Lucrăm şi în atelierul de broderie şi croitorie, dar şi în cel de pictură".

Veşmintele migălite în dealul Copoului poartă cu ele o parte din dăruirea şi sufletul maicilor. "Primim în general comenzi pentru haine preoţeşti, acoperăminte de biserică. Sînt mulţi oameni care doresc să facă donaţii lăcaşurilor de cult şi preferă nu numai varianta bănească, ci şi pe cea în straie bisericeşti. Pînă nu demult am folosit pentru broderii modele din Grecia, dar acum le avem pe ale noastre, făcute în atelierul de pictură. Mănăstirea noastră a fost construită în timpul lui Vasile Lupu şi pentru că în timpul domniei sale artele au fost foarte mult încurajate şi chiar a existat o tradiţie a broderiei, vrem să aducem în actualitate modele din secolul al XVII-lea. Dorim să arătăm oamenilor care sînt modelele autentic româneşti", am aflat de la maica Maria Magdalena.

Demersul stareţei nu are numai valoare artistică, ci şi culturală şi istorică. Am putea spune chiar educativă pentru că ne ajută să recunoaştem şi să diferenţiem un model autentic românesc de unul importat ori modificat. "Eu sper că mentalitatea celor care doresc să facă un lucru pentru biserică se va schimba şi se vor întoarce la ceea ce este autentic românesc. Trecutul nostru ne poate oferi foarte multe modele chiar şi în ramura aceasta, a broderiei. Trebuie să învăţăm din istorie, să reluăm din modelele vechi. În mănăstirile din Occident se păstrează foarte mult din tradiţiile vechi. La o mănăstire benedictină din Italia am văzut maici care îşi fabricau hîrtia pentru Evanghelii şi încă mai făceau manuscrise caligrafiate. Acest lucru ar trebui să facem şi noi, să ne reamintim de fapt ce înseamnă ascultarea într-o mănăstire, rucodelia tipic monahală. Ar trebui să ne întoarcem mai mult în noi. Ne-am aduna mai mult în noi, ca şi călugări".

Noapte binecuvîntată

Am întrebat-o pe maica Maria Magdalena despre pregătirile de Paşte, apoi mi-am dat seama că am greşit pentru că însăşi viaţa într-o mănăstire este o pregătire. O pregătire pentru a fi mai bun şi mai curat, sentiment pe care l-am trăit imediat ce am trecut pragul lăcaşului de cult.

La Mănăstirea Podgoria Copou am simţit binecuvîntarea divină, pe care o vor primi toţi cei care astăzi vor lua lumină din biserica ridicată de Vasile Lupu. "Noaptea de Paşte este plină de binecuvîntare. Te simţi în pace cu tine şi cu ceilalţi", a spus stareţa cu glas încet, rostind parcă o rugăciune, iar privirea caldă i s-a întors în timp, în acea noapte de Înviere în care a fost rasoforită.

Maura Anghel