Ruinarea mănăstirii

După căderea zidului vestic la începutul secolului al XVIII-lea, domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748) a încercat să-l refacă în 1748 împreună cu "casele și orice va fi de trebuință mănăstirei ... ce căzuse de câtăva vreme prin pogorârea dealului". Intenția sa nu a fost materializată, probabil din cauza faptului că domnitorul a fost transferat în aprilie 1748 ca domnitor în Țara Românească.

În următorii ani, Mănăstirea Cetățuia a fost folosită în anumite perioade ca depozit de grâne al oștilor turcești (1788) sau ca spital militar al armatelor rusești (1788-1792 și 1806-1812).

Cu timpul, Mănăstirea Cetățuia a început să se ruineze, efect al cutremurelor și al incendiilor, dar și al nepăsării egumenilor greci care au administrat-o. Ea a ars în anul 1822, când turcii au incendiat niște case din apropiere. Biserica a fost reparată în perioada 1827-1837, cu acest prilej fiind reîmprospătată pictura interioară.

În mai 1842, într-o scrisoare trimisă lui Vasile Alecsandri de scriitorul Alecu Russo, acesta din urmă o descria astfel: "o ruină care odinioară a fost palat domnesc, de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă, dormind, câțiva călugări în compania buhnelor". Scrisoarea respectivă a fost publicată de Alecsandri în 1874 în publicația "Columna lui Traian", nr. 1, în semn de protest față de nepăsarea contemporanilor cu privire la monumentele istorice ale țării.

În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Cetățuia a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Cetățuia a fost filială a Parohiei Galata, aici slujind un preot o dată pe lună. În curtea bisericii, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a înființat acolo o pepinieră de arbori și viță de vie americană.

Alți cronicari ai epocii care au vizitat Cetățuia au putut constata urmele ruinării acesteia. În jurul anului 1870, Vasile Alecsandri prognoza că "ruinele" de la Cetățuia "vor dispare poate cu totul". Episcopul Melchisedec Ștefănescu care a trecut pe acolo în anul 1884 nu a găsit decât o curte presărată "cu pietre și plină de dudău", încât îi era frică oricui a "umbla prin ea", iar "casele egumenești se dărâmau". În anul 1903, Nicolae Iorga scria că "Cetățuia ... era singură, pustie și, într-o seară" când s-a urcat "pe coasta rotunjită a muncelului", a fost speriat de strigătul huhurezului care viețuia "sub bolțile pivnițelor părăsite".

Mănăstirea ajunsese o ruină la sfârșitul secolului al XIX-lea, zidurile bisericii fiind măcinate de infiltrația apei pluviale, iar turla de pe naos era pe jumătate descoperită. Aceasta este starea în care o găsea arhitectul Constantin Băicoianu, sub coordonarea căruia s-au efectuat reparații la biserică în 1896. Noi lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1910-1911, la inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice. În octombrie 1911, lucrările au fost finalizate, iar mănăstirea a putut fi vizitată de delegații universităților străine veniți la sărbătorirea semicentenarului Universității din Iași. În aceeași zi, aviatorul Aurel Vlaicu a zburat deasupra orașului Iași cu avionul construit de el, făcând mai multe virajuri în jurul dealului și Mănăstirii Cetățuia.

La 30 septembrie 1911 s-a pus piatra de temelie la chiliile călugărești de la Mănăstirea Cetățuia, în prezența familiei regale (Regele Carol I, Prințul Moștenitor Ferdinand ș.a.), a mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, a unor membri ai guvernului și ai autorităților locale. Mitropolitul Pimen a adus aici călugări de la alte mănăstiri din Moldova și astfel mănăstirea s-a redeschis.

În timpul primului război mondial, clădirile din incinta mănăstirii au servit ca spital militar, aici fiind îngrijiți ostașii răniți. În anul 1930, la inițiativa lui Nicolae Iorga, președintele Comisiunii Monumentelor Istorice, au fost refăcute biserica și încăperile mănăstirii, după cum atestă o placă memorială amplasată pe clădirea Egumeniei.

Lucrări importante de restaurare s-au efectuat în perioada 1964-1971, în urma cărora turnul clopotniță și-a recăpătat forma sa originară, cuhnea, zidurile incintei și bastioanele au fost refăcute, iar palatul lui Duca Vodă a fost consolidat.

În restaurarea complexului monahal un merit deosebit l-a avut arhimandritul Mitrofan Băltuță (1927-1995), stareț timp de 25 ani al mănăstirii (1971-1995) și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1981-1995). În perioada stăreției sale, s-au efectuat lucrări de reînnoire ale bisericii (s-a refăcut acoperișul cu tablă de zinc, s-a pardosit interiorul cu marmură, s-a înnoit mobilierul, veșmintele, vasele de cult etc.), s-au refăcut casa domnească, stăreția, turnul-clopotniță, cuhnea, zidurile de incintă etc. În sala gotică s-a amenajat un paraclis. În afară de acestea, starețul Mitrofan a amenajat o modernă gospodărie anexă. Prin activitatea sa de înnoire și înfrumusețare a complexului mănăstiresc, el este socotit un mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetățuia.