Sala Gotica,Casa Domneasca,Cuhnea ,Chilii

Clădirea egumeniei cu Sala Gotică

Clădirea egumeniei a fost construită pe la 1670 pe latura sudică a incintei, lipită de curtină și în apropiere de colțul sud-vestic. Aceasta este o construcție de inspirație bizantină, cu ziduri groase de până la 1,40 m și cu ornamentații (în special ancadramentele ușilor și ferestrelor) de inspirație gotică. Clădirea are numai un parter ridicat de la sol cu mai mult de 1 m și două rânduri de pivnițe boltite suprapuse, primul la nivelul terenului, iar al doilea în subteran.

În încăperile de la etaj se intră prin două pridvoare, unul mai mare (care dă într-o tindă) și unul mai mic (care dă în apartamentul de locuit), așezat în fața aripei stângi a clădirii. La etaj se află camerele egumeniei (stăreției) și Sala Gotică, cu rol de trapeză. Sub pridvorul mare se află o ușă care dă în pivnițele în care se păstrează vinul obținut din podgoriile mănăstirii. Din pridvorul mare se intră într-o tindă. De o parte și de alta a tindei se află mai multe încăperi.

Interes prezintă din punct de vedere arhitectural Sala Gotică "Anastasia Doamna", asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Trei Ierarhi și care ocupă întreaga aripă dreaptă a clădirii (înspre est). Aici se intră din tindă printr-o ușă încadrată într-un chenar de piatră sculptat, cu profile întretăiate. Aceasta este o sală cu o lungime de aproape 16 m și o lățime de aproape 9 m, cu pardoseală din cărămizi hexagonale. Ea are șase bolți în ogivă, sprijinite de doi pilaștri puternici, aflați în axul central al camerei și de console de piatră cioplită aflate pe pereți. Cele două coloane sunt din piatră și au secțiune octogonală; ele sunt decorate la mijloc cu un brâu împletit moldovenesc. La partea inferioară, coloanele sunt așezate pe un soclu pătrat de piatră, iar la partea superioară, sub capitelul pătrat, se află patru console frumos ornate. Pe cele câte opt nervuri de piatră cioplită ale bolților se află decorații în formă de rozete pătrate. Sala este luminată prin opt ferestre care dau spre curtea mănăstirii. Inițial, sala gotică a fost zugrăvită în frescă, urme de pictură (în care se disting personaje biblice și scene biblice) observându-se și astăzi pe pereții sudic și estic. Sala gotică a îndeplinit inițial rolul de trapeză, iar în anii '90 ai secolului al XX-lea s-a amenajat aici un paraclis..

În aripa stângă a clădirii se află trei încăperi boltite cilindric și o săliță, la capătul căreia este o scară secretă care duce direct la etajul inferior al pivniței.

La începutul secolului al XX-lea, după cum reiese din unele fotografii, această clădire mai avea ziduri exterioare și interioare, sala gotică, un soclu de zid la gura pivniței având deasupra sa o construcție rudimentară de lemn. Edificiul nu avea acoperiș și nici șarpantă, iar pridvorul cel mic, care dădea în apartamentul de locuit și care fusese construit probabil din lemn, lipsea cu totul.

În perioada 1910-1911, clădirea egumeniei a fost restaurată de arhitectul Gheorghe Lupu. Cu această ocazie, s-a refăcut acoperișul și s-a completat partea superioară a zidăriei de sub streașină (care a fost decorată cu un șir de ocnițe din cărămidă aparentă), s-au construit două foișoare cu scări de acces la cele două intrări principale și s-au efectuat unele reparații interioare. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu, analizând articolul publicat de arhitectul restaurator în "Buletinul Comisiunii monumentelor istorice" din 1913 în care apar numeroase ilustrații de mare interes, au constatat o serie de intervenții care au denaturat aspectul inițial al clădirii și anume:

pridvorul mare a fost construit prin adăugarea pe soclul de piatră a șapte coloane de piatră, "pentru o mai bună legătură arhitectonică cu restul fațadei", refăcându-se pe partea sa stângă a unei serii de trepte după fundațiile existente în pământ. De asemenea, pridvorul cel mic a fost construit pe un soclu de piatră pe care s-au adăugat două coloane de piatră, aici neexistând niciun fel de urme de zidărie. Cei doi istorici sus-menționați au presupus că pridvorul cel mare avea stâlpi de lemn sculptat înălțați pe un soclu de zidărie, iar pridvorul cel mic era construit în întregime din lemn, iar partea lemnoasă ar fi dispărut înainte de 1900. Acest lucru este demonstrat de lipsa suprastructurii de piatră de pe soclul pridvorului mare, precum și de lipsa fundațiilor de piatră de la pridvorul mic. Ei compară aceste pridvoare cu alte pridvoare de la conace boierești (cum este cel de la Pribești) datând din aceeași epocă.
în privința acoperișului, arhitectul restaurator nu a găsit niciun indiciu cu privire la modul în care fusese construit. Astfel, el a procedat la construirea acoperișului după cerințele arhitecturale. Ca urmare a faptului că unele încăperi (cum erau sala gotică și sala situată în cealaltă extremitate a clădirii) aveau bolți ridicate, a fost necesar să se ridice o șarpantă mai înaltă, ceea ce a dus la necesitatea înălțării fațadei prin completare cu un șir de firide din cărămidă aparentă, asemănătoare celor de la biserică.
Pe peretele nordic al acestei clădiri a fost amplasată în 1930 o placă de marmură cu următoarea inscripție:

"Mânăstirea Cetățuia, zidită de Duca Vodă în 1669, fostă reședință de vară a voevozilor și mitropoliților Moldovei, adăpost de lucru al mitropolitului Dosoftei și învățatului Dimitrie Cantemir, având și o tipografie ajunsese în timpul din urmă în stare de părăsire, în deosebi, Palatul domnesc, Sala gotică și gospodăria erau în complectă ruină.
Așa fiind, prin stăruința I.P.S. sale dr. Pimen Georgescu mitropolitul Moldovei, clădirile vechi au fost refăcute de Comisiunea Monumentelor Istorice, inaugurându-se cu deosebită solemnitate în octombrie 1911 de marele rege Carol I, venit la Iași cu familia regală, pentru serbarea jubileului Universității, cu care prilej s'a pus temelia noilor chilii mânăstirești.
La această strălucită serbare, la care au fost față și delegații universităților străine, sosiți la Iași pentru jubileul Universității, a contribuit foarte mult aviatorul Aurel Vlaicu, care a zburat pe aparatul inventat de el, plecând dela Școala Normală "Vasile Lupu" preste Iași și făcând mai multe virajuri în jurul dealului cu Mânăstirea Cetățuia în admirația învățaților străini și a mulțimei poporului.
Acesta a fost primul zbor de aviație la Iași.
Biserica precum și încăperile mânăstirei, care au servit ca spital pentru răniții din Marele Război în care armata noastră sub conducerea regelui Ferdinand I. cel Viteaz, a luptat cu mari jertfe pentru desrobirea fraților și întregirea neamului, au fost din nou reparate în timpul domniei tânărului rege Mihai I, de aceiași Comisie a Monumentelor Istorice, președinte fiind marele învățat și dascăl al neamului, Nicolae Iorga.
1930"

Casa Domnească
Casa Domnească de la Mănăstirea CetăţuiaPe latura de nord-est a incintei, la mică distanță de curtină ca să nu întrerupă drumul de strajă , se află o clădire fortificată cu un etaj, care a servit drept casă domnească pentru Gheorghe Duca. Palatul este construit din piatră, cu bolți de cărămidă și are ferestre și uși cu chenare de piatră profilată. Rolul său era pur defensiv, fără nicio preocupare pentru lux sau cel puțin de confort, pentru a servi ca loc de refugiu domnitorilor. Alecu Russo afirmă că încăperile palatului au fost pictate în frescă, dar ca urmare a faptului că pereții au fost văruiți de mai multe ori de-a lungul timpului, astăzi nu se mai observă nici o urmă de pictură.

În clădire se intră printr-o scară lipită de perete care duce la un balcon mic cu foișor de lemn, care se află deasupra intrării în pivniță. Etajul cuprinde patru camere, câte două de fiecare parte. Încăperile din partea dreaptă cuprind sala de primire a domnitorului (cu o lungime de 10,50 m și trei ferestre spre curte; ea se află în extremitatea de vest) și o cameră boltită. Încăperile din partea stângă au două camere mai mici, una dintre acestea fiind odaia domnitorului. Toate camerele de la etaj sunt boltite en berceau. O scară amplasată în grosimea zidului sudic al odăii domnitorului coboară în spirală către o încăpere cu rol de iatac al doamnei. Aceasta are o înălțime de 2,20 m și are o ferestruică mică pe fațada estică.

În aripa stângă a clădirii, la același nivel cu apartamentul doamnei, se află o serie de hrube și tainițe boltite, care aveau, se pare, o legătură secretă cu etajul locuibil. Aici se putea ascunde oricine în caz de primejdie. Din prima hrubă se intra în a doua printr-o deschidere joasă cu o înălțime mai mică de un metru, prin care abia un singur om poate trece. Ieșirea din tainițe era foarte aproape de ieșirea prin latura nordică a zidului de incintă. Conform legendei, exista un tunel care lega Sfânta Masă a altarului cu palatul domnesc, pentru a se salva odoarele bisericii în caz de necesitate. N.A. Bogdan povestea că ar fi existat niște hrube ce făceau legătura între Palatul domnesc de la Cetățuia și Curtea domnească din Iași.

Scriitorul Alecu Russo descrie astfel tainițele: "Iar intrarea în tainițe se găsește în peretele palatului care privește spre oraș. O ușă mică, rotundă și ridicată de la pământ ca de vreo doi coți, duce într-un fel de tindă îngustă, în al cărei fund se deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie; nivelul ei e mai ridicat decât acel al tindei. În stânga se vede o cameră boltită, tupilată, întunecoasă, în al cărei colț, de-a stânga, se arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeași linie cu iatacul doamnei".

În partea dreaptă a clădirii, la același nivel cu tainițele, se află pivnițele, în care se intră printr-o ușă boltită aflată sub balcon care duce la o scară. Pivnițele sunt etajate, sub primul nivel aflându-se un al doilea nivel de pivnițe care se întinde sub toată clădirea. În perioadele când, în incinta fortificației medievale, se retrăgeau domnitorii și boierii, apărați de o garnizoană de câteva sute de oșteni, în aceste pivnițe erau depozitate provizii pentru oameni și furaje pentru cai și vite de tăiere.

Casa Domnească a fost parțial distrusă în timpul Revoluției de la 1821. A fost consolidată în urma lucrărilor de restaurare din anii 1964-1971. Astăzi, casa domnească adăpostește un muzeu de artă feudală conținând 112 obiecte de cult: broderii, icoane pictate pe lemn și îmbrăcate în argint, cățui, cărți ferecate în argint, cruci sculptate și ferecate în argint sau argint aurit, sfeșnice, manuscrise ș.a, provenind din depozitele mănăstirii și al centrului mitropolitan.

Cuhnea domnească
În incinta mănăstirii, pe latura de est, se mai află o clădire din piatră care a adăpostit bucătăria (cuhnea) domnească. Unii autori au susținut că această construcție a fost de fapt o baie domnească, această opinie fiind susținută de Virgil Drăghiceanu , Nicolae Grigoraș și Constantin Cihodaru .

Această cuhne este ultima construcție de acest fel rămasă pe teritoriul actual al României, clădiri cu același rol existând și la Curtea din Brâncoveni a lui Matei Basarab sau la Curtea din Potlogi, în dreapta porții de intrare. O clădire asemănătoare, dar mai simplă, a fost identificată de Gheorghe Balș la Mănăstirea Marea Lavră din Muntele Athos.

Această clădire este formată dintr-o cameră pătrată, cu latura de 7 m, având o boltă semisferică, în mijlocul căreia se înalță un turn lanternă de formă cilindrică, având o calotă semisferică și opt ferestre. Turnul înălțat în centrul calotei acoperișului avea rolul de a permite fumului să iasă din încăpere.

Scriitorul Alecu Russo o descria în anul 1842 astfel: "În dreapta porții, lângă zidul Cetățuiei, dinspre Prut, este o zidire de formă rotundă, a cărei boltă este o adevărată minune de eleganță și de măiestrie. Lumina o primește pe deasupra ca domul Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!"

Corpul de chilii

Părăsită de călugări după secularizarea averilor mănăstirești în decembrie 1863, Mănăstirea Cetățuia a rămas mult timp pustie. După alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, Pimen Georgescu (1909-1934) a dorit să revigoreze viața monahală de aici.

La 30 septembrie 1911, pe latura de nord, înspre colțul nord-vestic, s-a pus piatra de temelie la chiliile călugărești de la Mănăstirea Cetățuia, în prezența familiei regale (Regele Carol I, Prințul Moștenitor Ferdinand ș.a.), a mitropolitului Pimen Georgescu, a unor membri ai guvernului și ai autorităților locale. [58] Acest corp de chilii este conceput în stilul zidirilor din secolul al XVI-lea, fiind o imitație a unor vechi chilii călugărești.

Se presupune că au existat chilii și pe latura de vest care s-a prăbușit cu mult timp înainte.