MAICA DOMNULUI, SPORITOAREA MINTII – povestea icoanei facatoare de minuni

“Locaşuri sfinte, sfinte cetăţi… Ctitorii de odinioară ale unor precuvioşi bărbaţi. Peste toate, însă, Stăpână, Născătoarea de Dumnezeu, cea care dăruieşte tuturor înţelepciune. Există chiar şi o icoană a înţelepciunii Maicii Domnului – Sporitoarea minţii…
Sfântul ctitor
Poartă un nume straniu – Tutaev. Un oraş aşezat pe malurile Volgăi, prin părţile Iaroslavului. Până în 1918, s-a numit Romanov-Boriso-glebsk, în amintirea a două localităţi independente, ce vor forma, la începutul secolului 19, aşezarea de astăzi. Mai întâi a fost întemeiată cetatea Romanov, în sec. 13, de către Roman Vladimirovici (+ 1285), binecredinciosul cneaz al cetăţii Uglici. Părintele oraşului de pe Volga, după cum citim în Istoria cnezatului Uglici, era un om nespus de înţelept. A înălţat mulţime de biserici, mănăstiri, spitale şi zeci de case pentru primirea străinilor… Cneazului Roman îi plăcea să stea de vorbă cu oameni pricepuţi şi plini de ştiinţă. Tot pe atâta, însă, iubea şi rugăciunea. A cerut de la Dumnezeu, asemenea împăratului Solomon de odinioară, darul înţelepciunii. Şi, prin înţelepciunea şi rugăciunea lui curată, a reuşit el să ţină departe, în timpul vieţii sale, pe tătarii ce pustiau adeseori cnezatele din jur…

Iubirea de înţelepciune
Vestea despre blândeţea, înţelepciunea şi binefacerile cneazului Roman se va răspândi, în puţină vreme, în tot poporul binecredincios. Iar faptele sale ajung să fie pomenite – după cum grăieşte amintita Istorie… – „peste mări şi ţări”. Astfel, oraşul întemeiat de blajinul cneaz se va dezvolta rapid, fiind împodobit cu biserici „nemaivăzute pe faţa pământului” şi mulţime de clădiri strălucitoare. Se spune că Roman, cunoscându-şi de mai dinainte sfârşitul, a chemat la palat înaltul cler, pe marii duhovnicii şi pe dregătorii de vază ai ţării, dându-le sfat ca după moartea lui să trăiască în pace, dragoste şi bună înţelegere.

Cneazul a fost îngropat în Biserica Schimbării la Faţă a Domnului, la vârsta de 60 de ani – cum ne înştiinţează Letopiseţul lui Lavrentie (1377). Moaştele sale vor fi aflate, în 1486 – o dată cu înălţarea unui nou lăcaş pe locul celui vechi – neputrezite şi frumos mirositoare.

„Povestea” vieţii, stihirile şi canoanele iubitorului de înţelepciune Roman au fost scrise de către monahii Simeon şi Serghie, un veac mai târziu, sfântul fiind prăznuit în fiecare an pe 3 februarie.

Oraşul celor 3 sfinţi
Pe celălalt mal al Volgăi, în dreptul oraşului Romanov, în sec. 15, ia naştere o nouă localitate, pe vatra unei colonii de pescari. In 1652, în Borisoglebsk – acesta era numele noii aşezări – se înalţă prima biserică din piatră. O dată cu dezvoltarea satului de pescari, vor fi construite, la întrecere cu celălat mal al vechiului oraş, mai multe biserici şi mănăstiri, cea mai importantă dintre acestea fiind Soborul învierii. Ajuns oraş în cea de-a doua jumătate a secolului 18, Borisoglebskul se va uni în 1822 cu Romanovul.

În pofida trecutului său glorios, oraşul ce a purtat numele a trei sfinţi – Roman, Boris şi Gleb – încă se mai „mândreşte” astăzi cu numele, căpătat cu de sila, unui controversat „revoluţionar” al Armatei Roşii – Ilia Pavlovici Tutaev. Întreaga Rusie vine să se închine însă aici nu la monumentul „eroului” bolşevic, ci înaintea unei vestite icoane făcătoare de minuni a cetăţii.

3 icoane ale sporirii minţii
Vechea icoană se prăznuieşte de Adormirea Maicii Domnului — pe 15 august. Numele acesteia — Sporitoarea minţii — ca şi înfăţişarea neobişnuită a chipului Maicii Domnului şi Pruncului din icoană au stârnit multe controverse de-a lungul timpului. Aceasta se află în Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Romanov-Borisoglebsk.

O a doua icoană de acest tip, de la începutul secolului 18 – făcătoare de minuni şi ea – aparţine Bisericii Maicii Domnului din Tihvni, de la Moscova.

Literatura de specialiate din sec. 19 face referire şi la o a treia icoană a Maicii Domnului Sporitoarea minţii (astăzi, după cât se pare, pierdută fără urmă) din Rîbinsk, regiunea Iaroslav.

Icoana din Romanov-Borisoglebsk, cea mai veche dintre ele, a fost pictată la jumătatea secolului 17 de către un iconar în urma unei vedenii arătate lui de Maica Domnului.

Icoana din vedenie
Povestea icoanei făcătoare de minuni Sporitoarea minţii este descrisă de către protoiereul Vladimir Miroslavski, de la Biserica înălţării Sfintei Cruci din Romanov-Borisoglebsk în cuvinte precum acestea: La puţină vreme după ce Patriarhul Nikon s-a mutat la cele veşnice, un evlavios creştin din Moscova, citind şi răscitind cărţi bisericeşti atât din vremea lui Iosif, cât şi pe cele îndreptate de Nikon, se afla în mare nedumerire dacă se va mântui. In cele din urmă, tot gândindu-se la acest lucru, şi-a ieşit din minţi. Apoi, când şi-a revenit în fire, s-a rugat Maicii Domnului să-i întoarcă mintea cea sănătoasă... Şi arătându-i-se Maica Domnului în vedenie, i-a poruncit lui să-i picteze chipul – aşa cum i-a fost descoperit de ea, şi să se roage înaintea icoanei zugrăvite, făgăduindu-i că dacă va împlini aceasta se va face sănătos. Acest om era iconar. După vedenia avută, s-a apucat să picteze, însă, vedenia fiind scurtă, a uitat el cum să zugrăvească chipul Maicii Domnului. Atunci, s-a rugat din nou Maicii Domnului şi a continuat să picteze, după cum l-a insuflat pe el Dumnezeu. Astfel a încheiat de zugrăvit icoana, numind-o icoana Maicii Domnului „ Sporitoarea minţii”.

Cerând înţelepciune
Biserica Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, ce adăposteşte faimoasa icoană, e unul din cele mai vechi locaşuri sfinte ale oraşului de pe Volga, datând din 1654. Până în 1771, pe acest loc s-a aflat o mănăstire de călugări. După această dată deşi era vorba doar de o modestă biserică parohiala, faima locului nu a scăzut câtuşi de puţin. De la un an la altul, în urma minunilor petrecute la icoana Maicii Domnului Sporitoarea minţii, pelerini din toate colţurile Rusiei vor asalta, pur şi simplu, oraşul. Nemaivorbind de data hramului icoanei -15 august -, când zeci de mii de oameni vin să aducă închinare Sporitoarei minţii. O singură dată pe an, de 1 septembrie, icoana „dispare” — pentru câteva ceasuri bune – de acasă. Merge atunci la şcoală, unde „ participă” la deschiderea noului an şcolar; copiii cerând, cu acest prilej, bună sporire a minţii şi înţelepciune... Precum odinioară Sfântul Roman, întemeietorul urbei…”

Gheorghita Ciocioi

(in “Lumea credintei”, nr. 8/august 2011)